DE LA TRADITIONALISM LAMODERNISM ÎN ABORDAREA RATIONALULUI SI IRATIONALULUI

Abstract

Dans une étude traditionnelle le rationnel est conçu comme un phénomène en plein accord avec les notions de raison et de norme. Ainsi, tout ce qui est raisonnable est déclaré rationnel. Dans cette même perspective, l’irrationnel est pris pour quelque chose d’opposé à ces notions. Mais la question que les chercheurs contemporains se posent est si le rationnel et l’irrationnel sont vraiment en opposition ou en conflict. Conçues du point de vue interactif, ces notions sont prises pour des réalités qui se conditionnent. C’est pourquoi, dans une investigation moderne, ces entités sont saisies en unité et non pas en opposition. Analysées comme quelque chose de muable, elles sont mises en accord avec la logique ou le manque de logique. La mobilité du rationnel et de l’irrationnel s’explique par le manque de tout idéal rationnel, car ce qui a été rationnel à une époque peut ne plus l’être à une autre.

Alternate abstract:

În accepţie tradiţională, noţiunea de raţional trimite la ceva ce este în conformitate cu raţiunea şi cu normele acesteia. Astfel, totul ce este rezonabil este, în acelaşi timp, şi raţional. Prin urmare, iraţionalul ar fi opus atât rezonabilului, raţiunii, cât şi normelor acesteia. Astăzi, cercetătorii se întreabă, dacă raţionalul şi iraţionalul sunt, cu adevărat, în opoziţie sau chiar în conflict. Concepute din perspectivă muabilă, noţiunile de raţional şi iraţional se condiţionează reciproc, în sensul că raţionalul nu poate exista fără iraţional, iar raţionalul pur nu există. Iată de ce, în teoriile moderne, aceste fenomene sunt analizate în unitate şi nu în opoziţie.

Alternate abstract:

In a traditional study the rational is conceived as a phenomenon in full agreement with the notions of reason and norm. Thus, whatever is reasonable is declared rational. From this same perspective, the irrational is taken as something opposed to these notions. But the question that contemporary researchers ask themselves is whether the rational and the irrational are really in opposition or conflict. Conceived from an interactive point of view, these notions are taken for realities which are conditioned. This is why, in a modern investigation, these entities are seized in unity and not in opposition. Analyzed as something mutable, they are brought into line with logic or the lack of logic. The mobility of the rational and the irrational is explained by the lack of any rational ideal, because what was rational in one era may no longer be rational in another.

Headnote

Résumé

Dans une étude traditionnelle le rationnel est conçu comme un phénomène en plein accord avec les notions de raison et de norme. Ainsi, tout ce qui est raisonnable est déclaré rationnel. Dans cette même perspective, l'irrationnel est pris pour quelque chose d'opposé à ces notions. Mais la question que les chercheurs contemporains se posent est si le rationnel et l'irrationnel sont vraiment en opposition ou en conflict.

Conçues du point de vue interactif, ces notions sont prises pour des réalités qui se conditionnent. C'est pourquoi, dans une investigation moderne, ces entités sont saisies en unité et non pas en opposition. Analysées comme quelque chose de muable, elles sont mises en accord avec la logique ou le manque de logique.

La mobilité du rationnel et de l'irrationnel s'explique par le manque de tout idéal rationnel, car ce qui a été rationnel à une époque peut ne plus l'être à une autre.

Rezumat

În acceptie traditionala, notiunea de rational trimite la ceva ce este În conformitate cu ratiunea si cu normele acesteia. Astfel, totul ce este rezonabil este, În acelasi timp, si rational. Prin urmare, irationalul ar fi opus atât rezonabilului, ratiunii, cât si normelor acesteia.

Astazi, cercetatorii se Întreaba, daca rationalul si irationalul sunt, cu adevarat, În opozitie sau chiar În conflict. Concepute din perspectiva muabila, notiunile de rational si irational se conditioneaza reciproc, În sensul ca rationalul nu poate exista fara irational, iar rationalul pur nu exista. Iata de ce, În teoriile moderne, aceste fenomene sunt analizate În unitate si nu În opozitie.

(ProQuest: ... denotes non-US-ASCII text omitted.)

În acceptie traditionala, notiunea de rational trimite la «ceva ce este În conformitate cu ratiunea si cu normele acesteia»32. Însa asa cum tot ce tine de normativ este, În acelasi timp, si valoare, si rationalul poate fi calificat drept valoare.

Este cunoscut faptul ca ratiunea, dar si valorile În genere evolueaza, fiind fenomene dinamice. Reiese ca ceea ce era rational În Antichitate, poate sa nu mai fie rational Într-o perioada istorica posterioara Antichitatii. Cu referire la acest subiect Însa, filosofia traditionala da dovada de o anumita rezerva, apelând la asa-numita gândire rationala sau ideal rational pentru a demonstra faptul ca rationalul este ceva static. Se considera, astfel, ca gândirea rationala culmineaza În discursul stiintific, adica este o gândire obiectiva, ce nu are nimic comun cu prejudecatile sau cu asanumitele Însusiri oculte ale personalitatii si e legata de o cunoastere metodica a realitatii, caracterizata printr-un grad mai mare sau mai mic de abstractizare. Gândirea obiectiva mai este interpretata si drept una universala, adica una proprie speciei umane În ansamblu si nu unui individ luat aparte.

Însa dupa cum se observa usor, aceasta pozitie nu demonstreaza ca un ideal rational nu este dinamic.

Din aceeasi perspectiva traditionala, irationalul este definit drept o notiune cu conotatie negativa: este declarat irational «tot ceea ce contravine ratiunii»33. Prin urmare, irationalul nu este o notiune simpla, deoarece, opus rationalului, el se opune, În acelasi timp, si regulilor fundamentale ale logicii, cu care rationalul vine În acord, acestea aplicându-se unui demers stiintific cognitiv sau unei simple actiuni factitive. Reiese ca, prin irational, se concepe, În primul rând, lipsa consistentei logice si a coerentei. Cu referire la comportamentul unei persoane, irationalul se manifesta, de exemplu, la nivel de dezacord cu eu-l interior al persoanei date sau cu conceptiile si principiile acesteia. E vorba, prin urmare, de situatiile când se crede, În acelasi timp, un lucru si contrariul acestuia. Cazul dat e prezentat drept o acrasia, definita Înca de Aristotel În cartea a VII-ea a lucrarii sale «Etica la Nicomac» si care consta În faptul ca o persoana oarecare stie perfect ce are de facut, dar actioneaza contrar principiului "bunei" actiuni. E cazul, de exemplu, al individului care stie ca consumarea excesiva a alcoolului este daunatoare sanatatii, accepta acest adevar stiintific, dar, totusi, atunci când apare ocazia, consuma alcool În mod excesiv. Prin urmare, actiunea lui (adica actiunea de a bea vin) vine În contradictie cu principiul acestei actiuni, care presupune ca consumarea alcoolului (daca si e permisa) trebuie sa fie moderata. În situatia când o persoana crede si, În acelasi timp, nu crede În existenta farfuriilor zburatoare, avem, de asemenea, o manifestare a irationalului. Se sustine ca, la nivel cognitiv, irationalul ia, de cele mai dese ori, forma unei judecati false din perspectiva logica si se citeaza, În acest caz, urmatoarea unitate: <În aceasta casa, toti pisoii sunt negri; Pufusor este un pisoi ce traieste În aceasta casa, el este alb>.

Unitatea În cauza este adusa drept exemplu când irationalul este legat de o greseala logica, ce survine atunci când sunt Încalcate o serie de reguli ale "bunei" ratiuni, adica când se da preferinta unor imbolduri spirituale În detrimentul consistentei logice si al coerentei, În primul rând, adica, indirect, si În detrimentul deductibilitatii. Se considera ca aceste imbolduri contracteaza, de cele mai dese ori, cu afectivitatea, inconstientul sau chiar cu nebunia, adica, În ultima instanta, cu ceva ce nu se supune controlului. Toate acestea postuleaza ca limita dintre rational si irational este Întotdeauna si o limita Între inteligibil, deductibil, coerent, consistent logic si non-inteligibil, non-deductibil, incoerent si non-consistent logic, deoarece irationalul ar mai fi echivalat si cu ceva lipsit de sens, de inteligibilitate34, lipsit de posibilitatea de a fi interpretat. Se crede ca este inteligibil doar ceea ce poate lua forma unui concept, iar conceptul este definit, de cele mai dese ori, drept «o imagine generalizata a Însusirilor esentiale ale unui fragment al realitatii»35. Iata de ce se afirma ca si notiunea de Dumnezeu nu se preteaza unei deductii rationale, ci unei modelari, mai curând, de ordin spiritual. Totodata se sustine ca este inteligibil, adica interpretativ, si ceea ce este justificat, adica fundamentat, motivat, argumentat. Astfel judecata <nu avea decât 30 de ani, dar a murit, caci avea inima bolnava> este considerata inteligibila În virtutea faptului ca moartea a survenit din cauza unei boli cardiace incurabile. Judecata <cumpara o tesatura rosie, dar când se Întoarse acasa, Îi zise mamei ca a cumparat o tesatura alba> este calificata drept non-inteligibila, deoarece nu permite formularea unei motivari asupra faptului de ce persoana X a cumparat o tesatura de o culoare, dar a zis ca este de alta culoare.

Se mai afirma ca inteligibilul coreleaza cu amploarea si chiar cu finalitatea judecatii, În sensul ca «numai o judecata "ampla", finisata poate constitui subiectul unei interpretari "ample"36. Sa comparam urmatoarele judecati:

(1) <el a plecat>;

(2) <el a plecat ieri la Bucuresti cu trenul de la orele cinci>.

Prima judecata Înglobeaza subiectul logic <el> si predicatul logic <a plecat>. Acest predicat nu este considerat drept unul "amplu", fapt care permite sa se afirme ca judecata În cauza nu implica o interpretare "ampla". În acelasi timp, se afirma ca a doua judecata Înglobeaza acelasi subiect logic <el>, dar un predicat logic mai "amplu" În comparatie cu prima judecata, si anume <a plecat ieri la Bucuresti cu trenul de la orele cinci>, care permite o interpretare mai ampla. Prin urmare, se afirma indirect ca non-inteligibilul mai coreleaza si cu non-finalitatea si lipsa amplorii. Astfel, unitatea «Pai...» nu are nici amploare si nici finalitate, si nu este inteligibila spre deosebire de unitatea «Pai el e aici, dar trebuie sa fie la Bucuresti».

Din cele expuse mai sus ar reiesi ca raportul dintre rational si irational este unul de opozitie, de conflict chiar, acesta luând forma unui antagonism indestructibil, domeniile rationalului si irationalului fiind unele ce se exclud reciproc, reducând la zero posibilitatea unui dialog, unei comunicari.

Astazi se mai considera ca irationalul umileste si chiar ameninta ratiunea, În timp ce rationalul exclude prin sine irationalul. Afirmatia trebuie Înteleasa În sensul ca irationalul este un obstacol În calea ratiunii, atât cu raportare la o actiune factuala, cât si cu referinta la cunoasterea În genere, deoarece este o limitare permanenta a inteligibilitatii. Limitarea inteligibilitatii mai este conceputa drept o slabire a rationalului, acesta facând din inteligibilitate unul dintre principalii sai parametri. Se considera, traditional, ca limitarea inteligibilitatii pune o problema serioasa În demarcarea adevarului de fals, aceasta demarcare fiind facultatea esentiala a ratiunii. Dar, dupa cum sublinia E. Kant În «Critica ratiunii pure», pierderea acestei facultati duce la transformarea rationalului În irational.

Afirmatia ca rationalul exclude prin sine irationalul reiese din faptul ca rationalul este o realitate cu o putere de unificare sintetica suprema37. Daca se sustine Însa ca irationalul umileste, iar, În unele cazuri, ameninta chiar rationalul, nu se uita oare, Într-o anumita masura, de caracterul suprem al ratiunii? Oare ceva suprem poate fi umilit de ceva mai putin suprem? Oare ceva ce se preteaza usor umilintei mai poate fi numit suprem? Daca afirmam totusi ca ratiunea are caracter suprem, atunci raportul dintre rational si irational nu mai poate fi, pur si simplu, unul de opozitie, de conflict, ci, mai degraba, unul de ierarhie, de conditionare, adica unul dinamic, În care aparitia unui fenomen (a rationalului, de exemplu) conditioneaza aparitia celuilalt. Nu ar fi oare raportul În cauza unul dialectic, ce ar presupune daca nu o unitate a rationalului cu irationalul, atunci, cel putin, un dialog dintre aceste fenomene? Dialogul dat pare necesar pentru Însasi existenta rationalului si irationalului, În sensul ca conceperea unei realitati se face prin comparatie, iar aceasta din urma se realizeaza, la rândul ei, cel mai usor În baza unor notiuni corelate. E ca si În cazul conceperii frumosului prin notiunea de urât, ultima asumându-si rolul de principiu de posibilitate a existentei frumosului.

Se pare ca dialogul dintre rational si irational ia forma unei influentari, am zice chiar a unei generari, În sensul ca irationalul se prezenta ca un motor, un generator al rationalului. În orice caz, asa se prezinta lucrurile din perspectiva istoriei stiintelor, când existenta irationalului a fost factorul esential, care a determinat ratiunea sa-si schimbe metodele, sa se renoveze. Renovarea În cauza s-a produs mai des prin confruntarea ratiunii cu haosul, complexitatea, probabilul etc.

Din cele expuse reiese ca rationalul nu poate exista fara irational, adica rationalul În sine nu exista (de astfel nici irationalul), iar ratiunea este un fenomen dinamic. Dinamismul În cauza Îsi are radacinile În metodele ratiunii si În existenta irationalului. Astfel, revolutia stiintifica, Înfaptuita de Galilei si Newton a dus la o transformare profunda a idealului rational, fundamentat de Aristotel. Rationalul nu cedeaza În fata irationalului, ci instaureaza un dialog serios cu acesta din urma, dialog ce duce la dezvoltarea de mai departe a ratiunii.

Nici fidelitatea oarba fata de normele rationale traditionale nu este salutabila, deoarece ratiunea trebuie sa se "adapteze" tot timpul noilor "conditii" si "realizari", astfel Încât sa fie gata sa accepte ca explicatii rationale chiar si modelele explicative cu elemente pur-fictive, multiple, adica asa-numita gândire complexa, care culmineaza mai des În beletristica. Oare beletristica nu este astazi supusa unei cercetari stiintifice?

Din cele expuse mai sus, concluzionam ca strategia În cauza nu face decât sa "strâmtoreze" arealul irationalului, astfel Încât sa fie posibila afirmatia ca irationalul de ieri se poate transforma Într-un rational al momentului actual, pe când rationalul de ieri poate lua, la momentul actual, forma unui irational. Astfel, daca pentru E. Kant era irational sa se faca cercetari de ordin cosmologic, atunci, În secolul al XX-lea, cosmologia este deja un domeniu prioritar de investigare stiintifica. Si daca pentru geografii antici Ultima Thule era capatul pamântului, atunci astazi aceasta nu mai e o afirmatie stiintifica. Reiese ca nici rationalul si nici irationalul nu sunt fenomene absolute, ci relative. În aceasta situatie, dupa cum opineaza, pe buna dreptate, A. Petit38, se cere a nu confunda irationalul cu rationalul neexercitat, cum ar fi cazul gândirii primitive, calificata În graba de savantii seco- lului al XX-lea drept una mitica, magica chiar, cu alte cuvinte, irationala. Se stie ca orice gândire este axata, În primul rând, pe logica, adica pe anumite unitati si procedee logice, logica fiind pilonul rationalului. În afara de aceasta, mitul primar, adica mitul clasic, nu era decât o Încercare a indivizilor primitivi de a-si explica fenomenele lumii Înconjuratoare. Prin urmare, mitul clasic trebuie conceput drept o forma primitiva de cercetare. Iar orice cercetare, fie ea efectuata si de pe pozitii "primitive", se face cu concursul ratiunii care apeleaza, Într-o masura mai mare sau mai mica, la abstractizare. Conceptia animista asupra lumii Înconjuratoare, specifica individului primitiv, se poate forma doar pe principiul abstractizarii, iar aceasta conceptie, dupa cum atesteaza V. Kernbach39, vine sa Înlocuiasca conceptia animalista si aceasta are loc doar atunci când individul primitiv poate sa admita existenta abstractului (a sufletului detasat de corp, de exemplu), adica a ceva ce exista, dar nu se vede, nu se simte si ramâne de conceput doar ca o abstractizare. Asadar, cum se explica calificarea gândirii primitive drept irationala? Credem ca aceasta greseala s-a produs din cauza faptului ca savantii secolului al XX-lea au ramas fideli, În multe privinte, principiilor traditionale În identificarea rationalului si irationalului, fara sa tina cont de caracterul evolutiv al ratiunii si rationalului care poate fi si neexercitat, implicit, si poate avea, dupa A. Petit40, diferita intensitate: de la cea minimala (În discursul mitic si cel magic) pâna la cea maximala (În discursurile matematic si logic, bazate pe o abstractizare completa).

Daca se accepta ideea lui A. Petit, atunci chiar si fenomene ca afectivul sunt raportate la domeniul rationalului, al rationalului implicit. Or, aceste fenomene nu refuza suta la suta rationalul, În sensul ca, În cazul unei acrasia, este vorba nu de refuzul total al rationalului, ci de o lipsa de adecventa Între o premiza universala si una particulara, În timp ce rationalul este conservat sub o forma implicita, instrumentala sau de calcul.

Daca se pledeaza, la ora actuala, pentru o frontiera slab conturata Între rational si irational, mai ales din perspectiva istorica, reiese ca rationalul pur nu exista si ca rationalul si irationalul formeaza un cuplu, astfel Încât rationalul implicit este luat usor drept irational În baza anumitor interferente cu irationalul. Orice cuplu este definit drept un ansamblu, o unitate de doua elemente. Ar reiesi ca relatia rationalului cu irationalul este una de unitate.

Concluzii

Analiza raportului dintre rational si irational permite sa Întelegem rationalul doar ca ceva ce exista datorita corelatului sau, adica irationalului. Prin urmare, rationalul nu este o notiune absoluta, definita prin sine Însasi, ci una relativa, muabila, care ia diferite forme de-a lungul evoluarii cunoasterii. Aceasta reduce la zero teoria despre idealul rational si sterge aproape În Întregime limita dintre rational si irational, fapt ce-i face Înca pe unii cercetatori sa califice gresit drept irational un rational neexercitat, adica implicit.

Footnote

32... 2001, c. 426.

33ibidem.

34Carfantan, 2002.

35Vergez et alii, 1981, p. 54.

36Carfantan, site.

37Kant, 2001.

38Petit, 2003, p. 23.

39Kernbach, 1995, p. 33.

40Petit, 2003, p. 47.

References

Referinte

CARFANTAN, S. Philosophie et spiritualité//http://sergecar.club.fr/cours/raison1.htm, 2002.

KANT, E. Appendice à la Dialectique Transcidentale. Paris : Nathan, 2001.

KERNBACH, V. Dictionar de mitologie generala. Bucuresti : Hyperion, 1995.

PETIT, A. La Rationnalité//Les notions de philosophie. Paris : Folio Essais, 2003.

VERGEZ, A., HUISMAN, D. Nouveau cours de philo. Paris : Nathan, 1981.

*** ... 2001.