TIPURI DE LIMBAJ ŞI DE MECANISME INTERACŢIONALE ÎN COMUNICARE: NEGOCIEREA ROLURILOR COMUNICATIVE ÎN ROMÂNA VORBITA ACTUALA

Abstract

The paper refers to the ways in which the linguistically encoded information of sentence meaning provides an indication of the direct, literal messages intended by the speaker. Every sentence has a Direct Message Potential. Sentence meaning can be divided up into two separate and distinct parts. On the one hand, sentence encodes a proposition, which represents a state of the world which the speaker wishes to bring to the addressee's attention and, on the other hand, there is everything else: Mood markers such as lexical expressions of varying length and complexity. This nonpropositional part of sentence meaning can be analyzed into different types of signals, called Pragmatic Markers. These pragmatic markers signal the speaker's potential communicative intentions. Pragmatic markers are not part of the propositional content of the sentence. Pragmatic markers have procedural (pragmatic) meaning and specify how the sentence of which they are part is related to the preceding discourse. [PUBLICATION ABSTRACT]

Alternate abstract:

Există un sistem implicit de organizare a conversaţiei, acest sistem având două elemente componente: unul vizează structura intervenţiilor din cadrul interacţiunii verbale, iar celălalt regulile accesului la cuvânt. În structura diverselor intervenţii conţinute în conversaţie, sunt incluse mărci pragmatice ce fac previzibilă încheierea lor şi, deci, posibilitatea transferului rolului de emiţător. În punctul relevant pentru schimbarea emiţătorului, intră în acţiune două reguli de alocare a rolului de emiţător, şi anume, desemnarea emiţătorului următor de către cel care vorbeşte şi autoselectarea ca emiţător

Headnote

Abstract

The paper refers to the ways in which the linguistically encoded information of sentence meaning provides an indication of the direct, literal messages intended by the speaker. Every sentence has a Direct Message Potential. Sentence meaning can be divided up into two separate and distinct parts. On the one hand, sentence encodes a proposition, which represents a state of the world which the speaker wishes to bring to the addressee's attention and, on the other hand, there is everything else: Mood markers such as lexical expressions of varying length and complexity. This nonpropositional part of sentence meaning can be analyzed into different types of signals, called Pragmatic Markers.

These pragmatic markers signal the speaker's potential communicative intentions.

Pragmatic markers are not part of the propositional content of the sentence. Pragmatic markers have procedural (pragmatic) meaning and specify how the sentence of which they are part is related to the preceding discourse.

Rezumat

Exista un sistem implicit de organizare a conversatiei, acest sistem având doua elemente componente: unul vizeaza structura interventiilor din cadrul interactiunii verbale, iar celalalt regulile accesului la cuvânt. În structura diverselor interventii continute În conversatie, sunt incluse marci pragmatice ce fac previzibila Încheierea lor si, deci, posibilitatea transferului rolului de emitator.

În punctul relevant pentru schimbarea emitatorului, intra În actiune doua reguli de alocare a rolului de emitator, si anume, desemnarea emitatorului urmator de catre cel care vorbeste si autoselectarea ca emitator.

Etnometodologia este o orientare În sociologia americana, al carei fondator a fost, În anii '50, H. Garfinkel47. Termenul de etnometodologie, propus de catre Garfinkel, dupa modelul "etnobotanica" si alte "etnostiinte", ar trebui Înteles astfel: este vorba despre descrierea "metodelor" pe care le Întrebuinteaza membrii unei societati date, pentru a rezolva convenabil ansamblul de probleme comunicative, pe care le Întâmpina În viata cotidiana. Normele care sustin comportamentele sociale le sunt acestora din urma, În parte, preexistente, fiind, În acelasi timp, În permanenta reactualizate de practica cotidiana, Într-o miscare fara sfârsit de constructie interactiva a ordinii sociale. Viata În societate apare, deci, ca o "realizare" continua ("accomplissement continu")48, ca o "munca permanenta pentru cons- truirea identitatii sociale, pentru a face inteligibil ansamblul comportamentului si pentru a fi admis ca membru abilitat al acelei societati"49. În opinia etnometodologilor, ordinea sociala "nu este determinata de norme impuse din afara, carora membrii unei comunitati trebuie sa li se conformeze, ci este creata din interior; organizarea, coordonarea si Întelegerea activitatilor cotidiene se bazeaza pe principiile bunului simt"50. Pentru etnometodolog, "un medic nu este medic, decât În masura În care "o face pe doctorul", afisându-si statutul prin ansamblul conduitei sale"51. Demersul etnometodologic este, teoretic, aplicabil În toate domeniile sociale de activitate. Obiectivul analizei conversationale (sub impulsul lui H. Sacks, E. Schegloff si G. Jefferson) este acela de a descrie derularea conversatiei cotidiene În situatii naturale. Modelul etnometodologic de analiza a conversatiei, propus de catre H. Sacks, E. Schegloff si G. Jefferson "are ca punct de plecare observarea felului În care participantii Însisi produc si interpreteaza conversatia, ca forma de interactiune sociala"52. Conversatia apare, de fapt, ca "un loc privilegiat de observare a organizarii sociale În ansamblul ei"53. Ceea ce intereseaza În cadrul analizei conversationale, În opinia etnometodologilor, este "tehnologia conversatiei"54 (asigurarea alternantei sau schimbului de roluri, repararea eventualelor greseli ale schimbului comunicativ, negocierea temelor În conversatie, deschiderea si Încheierea schimbului comunicational etc.), tehnologie care poate fi reconstituita plecânduse de la observatii minutioase ale esantioanelor Înregistrate.

Cei care au propus modelul etnometodologic de analiza a conversatiei55 sustin ideea ca exista un sistem implicit de organizare a conversatiei, acest sistem având doua componente: una vizeaza structura interventiilor dintr-o conversatie data, cealalta regulile accesului la cuvânt. În acest sens, analiza conversatiei pe baza modelului etnometodologic a fost interesata, În principal, de problema secventialitatii si, În special, de regulile sau principiile care permit participantilor la conversatie sa-si ajusteze luarile de cuvânt. Astfel, sistemul de alocare a interventiei (fr. tour de parole) propus de catre Sacks, Schegloff si Jefferson "se bazeaza pe notiunile de selectare a urmatorului vorbitor, de autoselectie si de punct de tranzitie pertinent"56.

Orice act conversational este determinat de prezenta a cel putin doi protagonisti, care, alternativ, joaca rolul vorbitorului si al receptorului. Vorbitorul, care Îsi planifica discursul la nivel cognitiv, trebuie sa semnaleze acest proces de planificare receptorului, pentru a-i indica faptul ca mai are sa-i spuna ceva sau ca este dispus sa-i cedeze cuvântul, marcând, astfel, posibilitatea unei interventii a partenerului. Rolul receptorului, Însa, consta În a asculta, În liniste, discursul vorbitorului si a-i semnala, frecvent si În mod regulat, ca Îl asculta, ca Întelege, ca este de acord cu ceea ce acesta spune, satisfacând, astfel, scopul "controlului vorbitorului", fara a Întrerupe fluxul dialogului. Cu alte cuvinte, pentru a exista schimbul comunicativ, nu este suficient ca doi sau mai multi locutori sa vorbeasca În mod alternativ, ci trebuie ca ei sa-si vorbeasca, adica sa fie ambii "angajati" În schimbul comunicativ si sa produca "semne" ale acestui angajament mutual, recurgând la diverse "procedee de validare interlocutiva"57.

Emitatorul trebuie sa semnaleze faptul ca vorbeste cuiva prin orientarea corpului, directia privirii sau "producerea" unor formule de adresare. Trebuie, de asemenea, sa-i mentina treaza atentia interlocutorului prin diverse marci de captare a atentiei, de tipul nu-i asa, stii, Îti voi spune, nu-ti spun etc. si, eventual, sa elimine dificultatile de ascultare a mesajului sau problemele de comprehensiune printr-o crestere a intensitatii vocale sau prin reformulari.

Si receptorul trebuie sa emita anumite semnale care sa-i confirme locutorului faptul ca este bine "activat" la circuitul comunicativ. Aceste marci pragmatice58 , numite si "semnale de ascultare" ("régulateurs")59 au diverse realizari: nonverbale (priviri si ridicari din cap, zâmbete scurte, mici schimbari ale locului În care se afla etc.), vocalice (de exemplu, ÎhÎ sau hmm) sau verbale (da, de acord etc.), toate aceste realizari fiind reluate, repetate. Producerea, În mod regulat, a acestor tipuri de marci este indispensabila bunei functionari a schimbului comunicativ.

Sintagma "sincronizare interactionala"60 vizeaza "ansamblul mecanismelor de "influenta reciproca" pe care o exercita interactantii, mecanisme de acomodare care intervin la toate nivelurile functionarii interactiunii comunicative"61, fenomenul de sincronizare interactionala acoperind atât modul de functionare a schimbului de replici conversationale, alegerea temelor, a registrului de limba, a vocabularului utilizat, cât si comportamentul "corporal" al diversilor parteneri conversationali (În interactiunea comunicativa, participantii "par a dansa un balet perfect pus la punct"62, adaptându-si, În mod instinctiv, pozitia, gesturile si mimica la cele ale partenerului de conversatie).

În conversatie, este evident faptul ca protagonistii comunicarii vorbesc pe rând, motivul pentru care comunica pe rând fiind reprezentat "de limitele functionale ale creierului nostru: nu putem vorbi si asculta În acelasi timp"63. Chiar daca regula universala a conversatiei este "câte o persoana pe rând", exista si momente când "oamenii vorbesc În acelasi timp si nu se asculta unul pe altul", unele cazuri de "dialog suprapus" aparând fiindca "ascultatorul Încearca sa Întrerupa pentru a prelua rolul vorbitorului"64.

În punctul relevant pentru schimbarea emitatorului, intra În actiune doua reguli de alocare a rolului de emitator, si anume, desemnarea emitatorului urmator de catre cel care vorbeste si autoselectarea ca emitator65. Astfel, psihologii au descoperit ca "Între momentul În care o persoana Îsi termina mesajul si momentul În care cealalta Începe sa vorbeasca poate fi un interval de timp atât de scurt Încât poate fi considerat aproape inexistent - În anumite cazuri este mai mic de 50 de miimi de secunda"66, acest lucru numindu-se "tranzitie lina"67, pentru ca trecerea de la un vorbitor la altul este atât de neteda.

Cele doua reguli ale accesului la cuvânt permit ocurenta unor fenomene, printre care se numara suprapunerile unor interventii comunicative, suprapuneri ce pot fi definite ca fiind "vorbirea simultana a doi (sau mai multi) participanti la o conversatie" 68. Exista doua tipuri de suprapuneri, si anume, suprapunerile propriu-zise, care "apar În punctul relevant pentru schimbarea emitatorului, când locutorul În curs nu-si desemneaza succesorul, mai multi participanti fiind la fel de Îndreptatiti sa-si asume rolul de emitator", suprapunerile fiind În acest caz un rezultat al competitiei pentru rolul de emitator, si suprapunerile - rezultat al Întreruperii locutorului, care sunt "produse Înainte de Încheierea interventiei locutorului În curs, ca urmare a Întreruperii acestuia de catre un alt participant", acest tip de suprapuneri fiind "forme de violare teritoriala, grave prin aceea ca pot constitui preludiul unui conflict"69.

Carla Bazzanella70 include suprapunerile Într-o tipologie a Întreruperilor, utilizând trei criterii: prezenta discursului simultan, Încheierea enuntului de catre primul emitator si schimbarea emitatorului. Disputele pentru rolul de emitator se rezolva prin "retragerea unuia dintre cei care Încearca sa Îsi asume acest rol, "Învingatorul" reluând adesea partea mai putin clara pentru receptor din cauza suprapunerii" 71.

În opinia Carlei Bazzanella72, exista mai multe tipuri de marci utilizate "pentru a Întrerupe replica vorbitorului sau pentru a se suprapune pe unul dintre cuvintele discursului vorbitorului", numite mecanisme de Întrerupere, marci de tipul: dar, deci, scuze, scuza-ma, scuzati-ma, un moment etc.

Pentru a vorbi pe rând Într-o conversatie "este necesar ca vorbitorul si ascultatorul sa Îsi poata indica unul altuia daca vor sau nu cuvântul", vorbitul pe rând fiind organizat "printr-un set de semnale conventionale pe care oamenii le emit În timp ce vorbesc si asculta"73. Din acest motiv, "orice conversatie functioneaza pe doua niveluri - un dialog "oficial", În care se schimba idei si opinii, si un dialog "neoficial", În care se schimba semnale despre momentul interventiei si se exprima gradul de hotarâre În a continua conversatia"74.

Folosind marci care indica momentul interventiei, ascultatorul poate indica daca vrea sa evite sau sa preia rolul vorbitorului, iar vorbitorul În curs poate indica daca vrea sa pastreze rolul de emitator sau sa Îl cedeze receptorului.

Studiul nostru analizeaza marcile schimbarii rolului conversational având la baza corpusuri de limba româna vorbita dialectala si nedialectala: "Texte dialectale Muntenia"75 si "Corpus de limba româna vorbita actuala"76.

Marci ale ascultatorului

1. Marci care servesc la evitarea preluarii cuvântului

Exista mai multe moduri În care ascultatorul poate arata ca nu vrea sa preia rolul vorbitorului În curs. Unul dintre acestea este producerea asa-numitor "semnale de fond"77. Edith Mara78 numeste acest tip de marci semnale de receptare ("Hörersignale"), considerând ca acestea sunt "elemente discursive prin intermediul carora ascultatorul contribuie la coordonarea rolurilor interactive, manifestându-si, astfel, propria atentie la procesul conversational"79. Aceste marci pragmatice sunt numite si semnale de ascultare ("régulateurs")80, producerea În mod regulat a acestor tipuri de marci fiind indispensabila bunei functionari a schimbului comunicativ. Diverse experiente comunicative au demonstrat faptul ca absenta acestor "semnale de ascultare" introduc "importante perturbari În comportamentul locutorului"81.

Semnalele de ascultare au diverse realizari nonverbale si verbale.

Printre semnalele nonverbale de ascultare pot fi amintite aprobarile din cap si zÎmbetele scurte, "care au rolul de a arata ca ascultatorul este de acord cu vorbitorul sau Întelege mesajul acestuia"82. Sensul aprobarii din cap "depinde de viteza cu care este facut gestul: daca gestul este lent, el exprima acordul, daca este rapid el exprima fie un acord entuziast, fie nerabdarea si dorinta de a prelua rolul vorbitorului" 83. Si negarea din cap poate fi un semnal de ascultare, atunci când capul este miscat lent84. Daca vorbitorul tocmai a povestit un lucru incredibil si ascultatorul raspunde negând lent cu capul, poate indica "faptul ca ascultatorul Împartaseste incredulitatea vorbitorului si implicit ca nu doreste sa Îsi asume rolul vorbitorului"85.

Exista Înca doua moduri, În opinia lui Peter Collett86, În care ascultatorul poate indica ca nu doreste sa preia cuvântul. Primul este producerea unor indicatori de "atentie": daca pastreaza tacerea, se orienteaza spre vorbitor si Îl priveste intens, "ascultatorul poate arata ca este interesat de ceea ce are de spus vorbitorul si din acest motiv nu doreste sa preia rolul lui". Al doilea este producera unui indicator de "nonintentionalitate"87. Indicatorii nonintentionalitatii "constau din actiuni care Împiedica vorbitul, ca Încrucisarea bratelor, strângerea buzelor sau acoperirea gurii cu mâna ori cu un deget - cu alte cuvinte, actiuni opuse pregatirii pentru vorbit"88.

Semnalele verbale de ascultare sunt reprezentate de marci pragmatice de tipul: da, mda, sigur, caracteristica lor pertinenta fiind aceea ca "nu servesc niciodata la schimbarea rolurilor În actul de comunicare lingvistica: "Când ascultatorul foloseste semnalele de receptare, pare a fi o Întelegere reciproca În privinta faptului ca vorbitorul continua sa vorbeasca"89:

"L: <S s-Închidi automat>.

D: pornesti digeaba. +++ asta-l pornesti [arrow up] ++ da' o <F CLACAT>.

L: da da [arrow down]

D: < F S-O TERMINAT>" (Carausu, Corpus, p. 48);

"B: da] da' + nu [arrow down] initial un so so sotul mosteneste [jumatati [arrow up]

A: da da]

C: copiii jumatate.] (Carausu, Corpus, p. 55);

"L: cÎ ma gândeam cÎ altfel [arrow up] [...] cum sÎ zic eu? voi ati fi Împrumutat di la bancÎ [arrow up] +

A: da [arrow down]

L: sÎ astia [xxx] ar fi vândut Î: [arrow up] ++ [casa" (Carausu, Corpus, p. 61);

"B: nu-i În mod obligatoriu. deci agentia imobiliarÎ se obligÎ doar sÎ-ti gaseascÎ tie un apartament [arrow up] cari sÎ-l Închiriezi. aceasta este obligativitatea [arrow up] pe care si-o asumÎ [arrow up] agentia imobiliarÎ prin contractul di prestari servicii [arrow up] cari-l Închei tu cu agentia imobiliarÎ. deci agentia imobiliarÎ nu faci altceva decât sÎ intermedieze. ++ pur si simplu. si_nchei cu agentia imobiliarÎ un contract di prestari servicii [arrow up] platesti comisionu' respectiv pi cari_l percep ei [arrow up]

A: da [arrow up]

B: pentru aceastÎ [arrow up] Î [arrow up] activitati. pentru acest serviciu pi cari ti-l ofera [arrow up] si-ti gasesc un apartament. ++ ca + vrei sÎ_nchei contractul ulterior În forma autentica sau nu [arrow up] este problema Între partile respectivi. Întri chirias si cel cari_nchiriazÎ" (Carausu, Corpus, p. 187).

Un alt mod verbal prin care ascultatorul arata ca nu doreste sa vorbeasca este punând Întrebari. Este vorba despre asa-numitele Întrebari disjunctive de tipul "nu-i asa?" "nu?", care se adauga la o afirmatie a vorbitorului si care "Îl invita pe celalalt sa continue sa vorbeasca"90:

"L: < Î CUM>? da' asta a noastrÎ i_n o mii nou' suti: =

A: treiza' sÎ ceva. nu?

L: treiza' sÎ sapti. parcÎ [xxx]

A: asta-i din o mii opt suti nou' zeci sÎ ceva" (Carausu, Corpus, p. 66);

2. Marci care servesc la preluarea cuvântului

Exista mai multe moduri În care ascultatorul poate sa-i arate vorbitorului ca vrea sa vorbeasca. Carla Bazzanella91 numeste acest tip de semnale marci care servesc la preluarea replicii, considerând ca acestea "ajuta la stabilirea contactului lingvistic si la preluarea cuvântului"92.

Printre marcile nonverbale de preluare a cuvântului de catre ascultator pot fi amintite asa-numitele "semnale de avertisment"93, cum ar fi ridicarea mâinii sau marirea usoara a ochilor pentru a-i arata celuilalt ca doreste sa vorbeasca, deschiderea gurii si tragerea aerului În plamâni cu zgomot - cu alte cuvinte, producerea unor versiuni usor exagerate ale "miscarilor pregatitoare" pe care le-ar face ascultatorul În mod normal chiar Înainte sa vorbeasca. De asemenea, un alt mod prin care ascultatorul poate Încerca sa-l convinga pe vorbitorul În curs sa renunte la cuvânt este producerea unor "semnale de fond negative"94, de exemplu, ascultatorul poate ofta, se poate uita În alta parte sau poate da nerabdator din cap, facând lucruri care Îl pot descuraja pe vorbitor.

Marcile verbale de preluare a cuvântului de catre ascultator pot fi clasificate În doua grupe:

2.1. "Semnalele de turn-taking (de schimbare a rolului conversational)"95, prin intermediul carora "ascultatorul comenteaza enuntul partenerului, asumându-si, În acelasi timp, rolul vorbitorului"96 de tipul: vreau sa spun, dar etc. Ascultatorul poate Încerca sa preia cuvântul Întrerupându-l pe vorbitor, cele doua interventii, cea a vorbitorului si cea a ascultatorului, suprapunându-se. Ascultatorul poate face o remarca pozitiva În timp ce partenerul vorbeste, de tipul "sunt complet de acord", dar poate dori si sa-si exprime un punct de vedere care sa destabilizeze vorbitorul, ascultatorul utilizând marci de tipul "prostii!" sau "nu sunt de acord"97:

"D: <S titlul lucrarii mele de doctorat> [arrow up] =

A: = spuneti mai tare.

B: putin mai tare daca [arrow up]

A: asa.

D: titlul lucrarii mele de doctorat [arrow up] [xxx] spus si nespus În În interactiunea comunicationala. deci În + interactiunea În + comunicarea interpersonala" (Carausu, Corpus, p. 168-169).

2.2. "Semnale care servesc la preluarea replicii"98, care ajuta la stabilirea contactului lingvistic Între protagonistii actului lingvistic si la preluarea cuvântului de catre ascultator. Pot fi utilizate, În acest sens, marci de tipul: deci, În concluzie, iata, dar si, si, dar etc.:

"L: vreo trei metri [arrow up] nu?

A: nu stiu [...].

L: sÎ [arrow up] +++ ci voiam eu sÎ ti-ntreb? a [arrow up] deci sÎ poati intra sÎ di pi: hol [arrow up]

A: da. poti sÎ intri-n camera mari" (Carausu, Corpus, p. 62);

"L: da. da.

A: depindi cu [xxx]

L: sÎ ci voiam eu sÎ ti mai Întreb. +++

A: a [arrow up] + (râde) +

L: a [arrow up] sÎ ari debara?" (Carausu, Corpus, p. 64);

"L: aha [arrow down] <S da da da da>. deci n_ari debara [arrow down] =

A: = nu. nu. poti sÎ + t [faci: =

L: dar] dispri bai. baia ci: +++ ari faiantÎ [arrow down] ari [gresii?

A: ari faiantÎ sÎ gresii. ari tot da' eu vreau s-o schimb cu alta [arrow down] =" (Carausu, Corpus, p. 64);

"B: = sÎ eu am spus treaba voastrÎ [arrow up] eu nu va pot da dicÎt + cin' suti di mii [arrow up] ++ sÎ lu' adi

i-am luat papuci di casÎ ti-am spus [arrow up] =

C: da' i-ei luat deja?

B: lu' doina la fel [arrow up] DA. i-am luat [arrow up] doar la treiza sÎ opt. la magazinu' treiza sÎ opt [arrow up] undi

sÎ vând foarti ieftin. fatÎ di + piatÎ. pentru cÎ la + bara + asta cum sÎ cheamÎ?" (Carausu, Corpus, p. 71);

"C: tre' sÎ-i storc?

A: nu. puni-i acolo: [arrow up] +++

B: sÎ vreau sÎ ma suc sÎ vad la fel a [arrow up] la mitropolii [arrow up] cÎ sÎ fac colinzi [arrow up] s-am sÎ ma duc În

ziua di craciun" (Carausu, Corpus, p. 73).

Marci ale vorbitorului

3. Semnale de Încheiere

Când vorbitorul În curs doreste sa Îsi Încheie discursul, Îi trimite receptorului semnale ca cedeaza cuvântul. Unele dintre aceste semnale sunt transmise Înainte de sfârsitul interventiei În curs a vorbitorului, "dând ascultatorului posibilitatea unei "tranzitii line", În care momentul de Începere coincide cu momentul În care partenerul termina ce avea de spus"99.

Aceste semnale sunt atât verbale, cât si nonverbale.

Unul dintre modurile nonverbale prin care vorbitorul semnaleaza sfâsitul interventiei sale este schimbarea pattern-ului privirii - "daca vorbitorul se uita În alta parte, poate semnala ca se apropie sfârsitul mesajului Începând sa Îl priveasca din nou pe ascultator"100. Peter Collett este de parere ca acest gest este foarte important atunci când conversatia implica mai multe persoane - "În aceasta situatie persoana pe care o priveste vorbitorul va deveni probabil urmatoarea care va lua cuvân- tul"101. Gesturile facute cu mâina pot servi si ele ca semnale ca vorbitorul se pregateste sa-si Încheie interventia, iar unii oameni ridica din umeri, transmitând un mesaj similar la sfârsitul interventiei102.

Prin intermediul marcilor verbale de cedare a cuvântului de catre vorbitorul În curs, acesta anunta sau marcheaza sfârsitul discursului sau conversational.

În structura diverselor interventii continute În conversatie, sunt incluse elemente ce fac previzibila Încheierea lor si, deci, posibilitatea transferului rolului de emitator. O astfel de functie pot avea diverse tipuri de unitati lingvistice (vocative si interjectii, anumite adverbe si locutiuni adverbiale, repetitii, constructii interogative, formule tipice care marcheaza sfârsitul unei relatari mai ample) si paralingvistice (accent sintactic, intonatie, debit verbal etc.)103. Urmarim, În textele dialectale, câteva exemple de marci pragmatice de Încheiere a interventiei comunicationale, marci ce fac previzibila posibilitatea transferului rolului de emitator:

- repetitii:

"da n-a vrut / amtrait... opt ani / opt ani amtrait cu el / da n-a vrut sa-n spuie" (TDM, 2, p. 208);

"Acum merge ei care cum apuca iese pa use nu mai astiapta sa... nu mai astiapta sa /" (TDM, 2, p. 226);

- constructii interogative: "Ce iera sa fac? sa ma sui În târsar sau sa zvârlu dupa iei?" (TDM, 2, p. 219);

- vocative si interjectii: "si l-a zvârli cu batu iel // si l-a... l-a lovit asa-n pulpa piciorului // s-a fugit lupu ma! / s-a dus" (TDM, 2, p. 233);

- formule tipice care marcheaza sfarsitul unei relatari mai ample:

"noi dupa ele, noi alergam dupa vaca sa le-ntuarcem Îndarat / s-asa am patit am patit dastule." (TDM, 2, p. 213);

"cu hainili ne-nveleam / ca sa nu ne fiie frig / s-asa faceam atunci când ieram noi la padure" (TDM, 2, p. 217);

"Si vrecea aia faceam o groapa s-o-ngropam / ca sa n-apuce alte ligioni // si spalam tucu bine bine / si asta iera / povestea sapunului asta ie" (TDM, 2, p. 237);

"Le dedeam pa toate si luam porumb pa iele // asta ie" (TDM, 2, p. 238);

"când a vin colo parca mi s-a-torz asa pielea acolo În vârfu capului asa da...da... frica // s-aia e" (TDM, 2, p. 239).

K. Lichem104 considera ca vorbitorul Îsi marcheaza sfârsitul discursului sau conversational prin intermediul unor marci pragmatice caracteristice pentru aceasta grupa de semnale de tipul: bine, iata, da, sigur, evident, nu? si deci? etc.:

"A: ati spus bine. nenorocirii altora [arrow up] de pe urma nenorocirii altora [arrow up] Înseamna de pe urma nenorocirii <F LOR>. nu? am putea altfel exprima. a [arrow up] + deci nu este + ALTA nenorocire. dac_ar fi fost alta nenorocire [arrow up] ar fi fost atribut adjectival. ++ pentru ca numai caracteriza substantivul nenorocire. dar asa [arrow up] dac_avem nenorocirii altora [arrow up] substituie. si_atunci evident ca [arrow up] nu mai este adjectiv. este pronume. bine. H: exprimat prin pronume nehotarât [arrow up] [xxx] numarul plural [arrow up] cazul genitiv" (Carausu, Corpus, p. 197).

4. Marci pragmatice mentinatoare ale replicii

Vorbitorii care vor sa pastreze cuvântul folosesc o gama diferita de stratageme de "eliminare a tentativelor de interventie"105 pentru a-l Împiedica pe receptor sa ia cuvântul. Pentru a pastra cuvântul, vorbitorul trebuie sa ofere impresia ca mai are multe informatii de transmis. Poate face asta prin mai multe semnale nonverbale.

Foarte importante sunt, În acest sens, miscarile ochilor. Astfel, pentru vorbitorul care vrea sa-si continue interventia "este mai bine sa nu Îsi priveasca ascultatorul prea mult În ochi - ar putea lasa impresia falsa ca se pregateste sa abandoneze cuvântul"106.

Mâinile sunt uneori utilizare În acelasi scop. De exemplu, nu este ceva neobisnuit pentru italieni sa pastreze cuvântul numarând pe degete : "dupa ce a indicat ca va prezenta o lista de puncte, vorbitorul fie ridica, fie apasa fiecare deget pe rând pentru a arata unde se afla În lista de lucruri despre care vorbeste si deci câte puncte mai intentioneaza sa acopere"107.

O tehnica similara de pastrare a cuvântului este folosirea de catre vorbitor a marcilor pragmatice mentinatoare ale replicii ("riempitivi")108, care sunt utilizate pentru a pastra cuvântul, indicând "dificultatea planificarii, tipica vorbirii spontane"109. Pot fi folosite, În acest sens, marci de tipul: si, de asemenea, mai mult, În plus110, cum pot sa spun, sa spunem, pentru a spune astfel111 etc.:

"B: s-o furat În iarnÎ inclusiv stâlpii di beton mai =

A: da

B: s-o angajat un om la pazÎ În anu' urmator [arrow up] sÎ tot n-o reusit [arrow up] tot ++ <R sÎ n-ai ci sa faci altceva pi pamântu ala > + cÎ-i argilos asa

A: la noi (tuseste) la noi sÎ furÎ stâlpii aia + cini n-ari vii pi + deal + dealurili asa + a : sÎ furÎ stâlpii di lemn [arrow up] ca aia sÎ pun sÎ pun pi foc [arrow up] (râde) da' astia di beton nu [arrow up]" (Carausu, Corpus, p. 58-59).

Concluzii

Studiul de fata face referiri la una dintre componentele de baza ale sistemului implicit de organizare a conversatiei Încadrat În modelul etnometodologic de analiza conversationala: regulile accesului la cuvânt. În structura diverselor interventii continute În schimburile verbale, sunt incluse elemente ce fac previzibila Încheierea lor si, deci, posibilitatea transferului rolului de emitator. În punctul relevant pentru schimbarea emitatorului, intra În actiune doua reguli de alocare a rolului de emitator, si anume, desemnarea emitatorului urmator de catre cel care vorbeste si autoselectarea ca emitator. În acest sens, sistemul de alocare a interventiei (fr. tour de parole) se bazeaza pe notiunile de selectare a urmatorului vorbitor, de autoselectie si de punct de tranzitie pertinent.

Studiul ia În discutie doua categorii de marci: 1) marci ale ascultatorului, care contin marcile care servesc la evitarea preluarii cuvântului si marcile care servesc la preluarea cuvântului; 2) marcile vorbitorului, ce includ semnalele de Încheiere si marcile pragmatice mentinatoare ale replicii.

Footnote

47Garfinkel, apud Gumperz et alii, 1972.

48Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 14.

49ibidem.

50Ionescu Ruxandoiu, 1999, p. 43.

51Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 15.

52Ionescu Ruxandoiu, 1999, p. 43.

53Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 16.

54ibidem.

55Sacks et alii, 1974, p. 696-755.

56Moeschler et alii, 1999, p. 450.

57Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 4.

58Pentru teoretizarea notiunii de marca pragmatica, vezi Hoarta Carausu, 2003, p. 69-96.

59Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 4.

60Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 5.

61ibidem.

62Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 6.

63Collett, 2005, p. 88.

64ibidem.

65Ionescu Ruxandoiu, 1999, p. 45.

66Collett, 2005, p. 88.

67Walker, apud Collett, 2005, p. 88.

68Ionescu Ruxandoiu, 1999, p. 46.

69Ionescu Ruxandoiu, 1999, p. 46-47.

70Bazzanella, apud Ionescu-Ruxandoiu, 1999, p. 47.

71Ionescu Ruxandoiu, 1999, p. 47.

72Bazzanella, 1995, p. 236.

73Collett, 2005, p. 89.

74ibidem.

75sub conducerea lui Boris Cazacu. Bucuresti : Editura Academiei, 1973. vol. 1 si 2.

76coordonator Luminita Hoarta Carausu. Iasi : Editura Cermi, 2005.

77Yngve, apud Collett, 2005, p. 89.

78Mara, 1986, p. 183.

79ibidem.

80Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 4.

81Kerbrat-Orecchioni, 1996, p. 5.

82Collett, 2005, p. 89.

83ibidem.

84Daca capul este miscat repede, negarea din cap arata dezacordul ascultatorului si faptul ca acesta ar dori sa preia cuvântul (vezi, În acest sens, Collett, 2005, p. 89).

85Collett, 2005, p. 90.

86ibidem.

87În opinia lui Peter Collett, exita si indicatori ai intentionalitatii, prin care ascultatorul poate cere cuvântul, cum ar fi: aplecarea În fata, ridicarea unui deget sau deschiderea usoara a gurii (Collett, 2005, p. 90).

88Collett, 2005, p. 90.

89Duncan-Fiske, 1977, p. 101.

90Collett, 2005, p. 90.

91Bazzanella, 1995, p. 232.

92ibidem.

93Collett, 2005, p. 91.

94ibidem.

95Mara, 1986, p. 183.

96ibidem.

97Collett, 2005, p. 91.

98Bazzanella, 1995, p. 232.

99Collett, 2005, p. 93.

100Kendon, apud Collett, 2005, p. 93.

101Collett, 2005, p. 94.

102Collett, 2005, p. 94.

103Ionescu Ruxandoiu, 1999, p. 44-45.

104Lichem, 1981, S. 71.

105Collett, 2005, p. 96.

106ibidem, p. 94-95.

107Collett, 2005, p. 95.

108Bazzanella, 1995, p. 232.

109ibidem.

110Collett, 2005, p. 95.

111Bazzanella, 1995, p. 232.

References

Referinte

BAZZANELLA, C. I segnali discorsivi//Renzi, L. Grande grammatica italiana di consultazione. Bologna, 1995. p. 236 [= Bazzanella, 1995].

BAZZANELLA, C. I segnali discorsivi//Renzi, L. Grande grammatica italiana di consultazione. Bologna, 1995 [=Bazzanella, 1995].

BAZZANELLA, C. Le facce del parlare: un approcio pragmatico all italiano. Firenze, 1994. p. 175, apud Ionescu Ruxandoiu, 2005, p. 47 [=Bazzanella, 1994].

COLLETT, P. Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din actiunile lor. Bucuresti : Editura Trei, 2005 [=Collett, Cartea].

DUNCAN-FISKE, D. Face-to-face interaction. New York, 1977. p. 101 [=Duncan-Fiske, 1977].

GARFINKEL, H. Remarks on Ethnomethodology//Gumperz, J. J., Hymes, D. H. Directions in Sociolinguistics. New York, 1972 [=Garfinkel, 1972].

HOARTA CARAUSU, L. Elemente de analiza a structurii conversatiei. Iasi : Editura Cermi, 2003 [=Carausu, 2003].

IONESCU RUXANDOIU, L. Conversatia. Structuri si strategii. Bucuresti : Editura All Educational, 1999 [=Ionescu Ruxandoiu, 1999].

KENDON, A. Some functions of gaze-direction in social interaction//Acta Psychologia. no. 26, 1967. P. 2-63, apud Collett, 2005, p. 93 [=Kendon, 1967].

KERBRAT-ORECCHIONI, C. La conversation. Paris, 1996 [=Kerbrat-Orecchioni, 1996].

LICHEM, K. Bemerkungen zu den Gliederungssignalen im gesprochenen Italienisch //Schwarze, Ch. Italienische Sprachwissenschaft. Tübingen, 1981 [=Lichem, 1981].

MARA, E. Per un analisi dei segnali discorsivi nell'italiano parlato//Lichem, K., Mara, E., Knaller, S. Aspetti della Sintassi dell'italiano contemporaneo, Tübingen, 1986 [=Mara, 1986].

MOESCHLER, J., REBOUL, A. Dictionar enciclopedic de pragmatica. Cluj : Editura Echinox, 1999 [=Moeschler et alii, 1999].

SACKS, H., SCHEGLOFF, E., JEFFERSON, G. A simple Systematics for the Organization of Turn-taking in Conversation//Language. no. 50, 1974. P. 696-755 [=Sacks, 1974].

WALKER, M. Smooth transitions in conversational turn-taking: implications for theory //Journal of Psychology. no. 110, 1982. P. 31-37, apud Collett, 2005, p. 88 [=Walker, 1982].

YNGVE, V. J. On getting a word in edgewise//Lucrarile celei de-a sasea conferinte regionale a Societatii Lingvistice din Chicago. Chicago : Chicago Linguistic Society, apud Collett, 2005, p. 89 [=Yngve, 2005].

Texte

***Texte dialectate Muntenia, sub conducerea lui Boris Cazacu. Bucuresti : Editura Academiei, 1973. vol. 1 si 2 [=TDM].

HOARTA CARAUSU, L. (coordonator) Corpus de limba româna actuala. Iasi : Editura Cermi, 2005 [= Carausu, 2005].