Tribulatiile unui partid de cadre. Partidul Conservator (1880)1

Abstract

The Conservative Party (1880) became known, in what regards its organization, for its lack of articulation and for the power struggles led by its numerous factions. The relative lack of organization within the CP and its turbulent evolution were deemed to be caused by internal or external factors. If we employ the structural perspective set forth by Maurice Duverger, the CP seems to be a cadre party characterized by poor organisation, uninterested in engaging the "street" in the political game, particularly attentive to the recruitment of elites. Thus, the poor organisation of the Romanian conservatives was not specific to the nation as such but it was explained by their way of structuring. The party's specificity was given by the political Manichaeism a fact that had a negative impact on the solidarity of the political organisation. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract

The Conservative Party (1880) became known, in what regards its organization, for its lack of articulation and for the power struggles led by its numerous factions. The relative lack of organization within the CP and its turbulent evolution were deemed to be caused by internal or external factors. If we employ the structural perspective set forth by Maurice Duverger, the CP seems to be a cadre party characterized by poor organisation, uninterested in engaging the "street" in the political game, particularly attentive to the recruitment of elites. Thus, the poor organisation of the Romanian conservatives was not specific to the nation as such but it was explained by their way of structuring. The party's specificity was given by the political Manichaeism a fact that had a negative impact on the solidarity of the political organisation.

Keywords

The Conservative Party; structural perspective; cadre party; political Manichaeism; Petre P. Carp

Introducere

în secolul al XlX-lea, partidele politice europene aveau o fizionomie si o structura diferita de aceea a forma^iunilor politice de astäzi prezentându-se ca grupuri, cluburi sau cercuri mondene1. în spa-çiul románese, forma^iunile politice s-au conturat pe baza acelorasi principi! organizatorice si ideologice ca si modélele lor occidentale. Pana a-si forma propriile partide, liberali! si conservatorii au évoluât ca si cúrente politice, ca grupäri sau ca fractiuni. Prima jumätate a secolului al XlX-lea, atunci când asumarea acestor principi! ideologice si organizatorice se afla íntr-un stadi u incipient, a fost dominate de existente curentelor politice liberal si conservator. Cätre mijlocul veacului, cerintele nationale (realizarea unirii) au fäcut posibilä aparrrja "organizare!" politice numitä "partida na^ionalä", creale specifica realitätilor românesti, rezultat al cooperarli liberalilor cu conservatorii. Aducerea prin^ului strain, Carol I, pe tronul románese rämas vacant dupä îndepartarea lui Al. I. Cuza (1866) si intrarea în normalitatea politica potrivit coordonatelor regimului parlamentar s-au répercutât pozitiv si asupra evolute! fortelor politice existente, care s-au cristalizat în grupäri mai mult pe temeiul preferintelor pentru o anumitä personaütate decât pentru o anumitä ideologie. Cericele vietii parlamentare, imperativele guvernärü au impulsionat actiunea forÇelor centripete în vederea crearli unor organisme puternice care sä räspundä cu bine acestor exigente. Primii care au depäsit stadiul divizärü au fost liberalii care si-au constituit, în 1875, Partidul Liberal (PL). La o distantä de cinci ani, în 1880, conservatoci au pus si ei fundaméntele propriei organizati, Partidul Conservator (PC).

Formatiune a timpului modem, cel de-al doilea partid al sistemului politic al României mici de la sfârsitul secolului al XlX-lea s-a prezentat ca un grup de cluburi care au devenit mai puternice sau mai slabe în funere de gradui de apropiere fata de puterea politica. Privit din perspectiva ordinii sale interne, PC a oferit imaginea unei formatiuni nedisciplinate, cu numeroase fractiuni care s-au ìnfruntat pentru impunerea propriului lider în fruntea organizatiei, fapt care a împins-o în destul de multe rânduri în pragul disolutiei. Aceastä evolute, care a apärut si mai tumultoasä în urma comparärü cu aceea a PL, a fost pusä, de cätre cercetätorü istoricului organizatiei (I. Bulei1, Z. Ornea2, A. Stan3, A. lordache4s.a), pe seama unorfactori interni (compozitia sociale a membrilor, idiosincraziile existente între diferitele personalitati politice conservatoare) si externi (amestecul regal sau al liberalilor).

Asumându-mi explicatü de mai sus, cred cä identmcarea unui nou factor cauzal mä poate ajuta sä disting între släbiciunüe proprii organizatiei politice românesti si cele ce decurg de pe urma unui anumit mod de structurare a acesteia. Aplicând perspectiva structural enuntatä de Maurice Duverger5 la formatiunea politica numitä PC, acesta ími apare ca un partid de cadre. Astfel cä, "pacate" precum slaba lui organizare, dezinteresul pentru racolarea aderentilor din rândul maselor, preferinta pentru eütä (financiara, administrativa, intelectualä), inexistenta unui sistem de înregistrare a membrilor sau a perceperü regulate a cotizatiei au decurs din felul în care acesta a fost structurât si nu din indiferenta conservatorilor romani pentru mai buna lor organizare. Potrivit aceleiasi interpretar! structurale, oponentul ideologic al conservatorilor (PL) îmi apare ca un partid de mase, caracterizat printr-o mai bunä articulare, mai disciplinât, interesat de antrenarea maselor în jocul politic (nu întâmplator propunerile de largire a cadrului electoral au venit numai din partea acestuia), de o mai atenta contabilizare a aderentilor si a cotizatiilor. Deci, evaluarea comportamentului organizational al conservatorilor prin comparatie cu cel al liberalilor nu mi se pare relevantä deoarece fiecare dintre cele douä organisme politice räspundea unor exigente structurale diferite. Cred cä specific formatiunü politice românesti a fost maniheismul politic, prezent asa cum l-a identificat A.-P. Iliescu în întreaga viatä politica româneasca, manifestât de liderii diferitelor grupäri conservatoare (catargisti, junimisti, manisti, takisti, filipescani) care s-au raportat la contrátele ideologie, ce aparçinea unei fractiuni concurente, ca la un dusman ce trebuia distrus sau boicotat cu orice chip si nu ca la un competitor. Maniheismul politic a fäcut posibüä rästurnarea unor guverne conservatoare de manevrele puse la cale chiar de confratii sai ideologici.

Contribuind în mod decisiv Ia orientarea cätre modernitatea capitalista a societätü românesti, în aeeeasi mäsura ca si PL, PC a fost o organizare politica a cärei evolute istorica a fost influentatä de modul säu de structurare (fiind un partid de cadre), de maniheismul politic manifestât de diferitele Personalität! politice conservatoare, precum si de amestecul unor forte externe lui (regele, care s-a manifestât ca jucätor si nu ca arbitru politic, si liberali!, din motive de conçurent politica).

Creionarea câtorva aspecte ale evolute! prepartinice a conservatori lor, a câtorva momente din istoria lor de formatiune politica, precum si prezentarea cauzelor care i-au influentat comportamentul cred cä pot facilita o mai bunä întelegere a evolute! acestei importante formati uni politice a României moderne.

1. Istoria prepa iti nicä a conservatorilor

Conservatorii, la fel ca si preopinen^ii lor liberali, au parcurs un traseu asemänätor în coagularea lor ìntr-o organizare politica moderna trecând prin realitatile numite curent politic, grupare sau fractiune, "partida nationalä" (formatiune specifica contextului románese din preajma formärü statului national) si atingând maturitatea odatä cu constituirea partidului.

Istoria prepartinicä a conservatorilor, între unire si independen^ä, a stat sub semnul divizärü lor în grupäri în funerje de regiunea de apartenentä (moldoveni si munteni) si de idiosincraziile existente între diferitele Personalität! ce împarteseau aceastä ideologie. Printre aceste grupäri le amintesc pe cele coagulate în jurul lui Gr. M. Sturdza (în Moldova, la 1866, eu ziarul "Constitutiunea"), D. Ghica sj V. Boerescu eu "partidul ordinei" (1866-1876, în Muntenia, având ca periodice "Ordinea", mai întâi, si, apoi, "Pressa"), "Juna dreaptä" (la Bucuresti, 1867, eu ziarul "Terra"), L Catargiu (1871-1875). Acesti lideri au cäutat sä învinga divizarea în care se afla Iumea politica româneasca încercând sä-i coalizeze, mai întâi, pe conservatorii aflati în propria lor regiune istorica într-o formatiune omogenä. Märturie în acest sens stau actiunile unui Gr. M. Sturdza în Moldova si cele ale lui D. Ghica si V. Boerescu în Muntenia. Si tot atunci, acestia au încercat sä depäseascä regionalismul prin initierea unor întâlniri între confrati ideologici de pe cele douä maluri ale Milcovului pentru a se stabili un punct de vedere si o atitudine comune în scopul unei apropien viitoare. Dar demersurile lor au fost lipsite de succès, fractionalismul dovedindu-se mai puternic decât cerinta unitätü. în aceastä fazä, comportamentul politic al conservatorilor a constat în organizarea de reuniuni politice, urmate de banchete, reuniuni électorale (limitate Ia propriul corp de votanti) sau încheierea unor platforme electorale cu prilejul alegerilor1.

Intrarea în opozrrje a conservatorilor (1876) si perspectiva disolutiei ireversibile a curentului, exemplul oferit de liberali, care si-au depäsit fragmentarismul odatä cu aparrrja PL, au contribuii la mobilizarea acestora în directa coalizärü lor într-o fortä capabilä sä concureze cu cea a adversarilor lor pentru câstigarea puterii politice. Teama de pulverizarea iremediabilä a déterminât, în 1878, o serie de personalitati conservatoare sä se alieze în vederea sustinerii materiale a ziarului conservator Timpul, înf iirrÇat când înca se aflau la guvernare, în martie 1876. Aceastä necesítate a dus, în fapt, la aparrrja unei prime "organizatü" politice conservatoare, premergätoare constituirii partidului. Potrivit Statutelor adóptate, membrii fondatori (L Catargiu, gen. I. Em. Florescu, P. Mavrogheni, Al. Lahovari, T. Maiorescu, Th. Rosetti, V. Pogor, Al. Stirbei s.a.) îsi asumau întretinerea ziarului eu "bilete de cotizare" dar nu pentru a obtine vreun câstig material, ci doar unui politic2. Obiectivul politic al nucleului organizatoric era acela ca, printr-o intensa propaganda, sä fie adunati toti conservatorii din tara într-o singurä formatiune politica. Insä, lipsa de claritate a principiilor stabilite în Statute a fäcut ca organizaba sä eunoaseä o serie de tensiuni interne. De exemplu, sustinätorilor materiali ai ziarului Ie era permisä nu doar verificala gestiunii, ci chiar sì fixarea directiei oficiosului. In felul acesta, Timpul, ziar conservator, care, în principiu, trebuia sä fie portavocea mentinerü ordinii si a ierarhiei, ajunsese sä adopte o unie antidinastica. Acest derapaj, care ar fi fost de înteles dacä ar fi venit dinspre radicali, precum si colaborarea cu o serie de Personalität! politice compromise (precum M. K. lepureanu, prin "dezertarea" lui la liberali) a provocai nemultumire printre diferite Personalität! conservatoare. De pildä, desi nu era membru al organizare!, P. P. Carp a trimis periodicului o scrisoare cu pasaje "foarte violente" la adresa acestei stari de lucruri neclare1.

Cu toate tensiunile existente, necesitatea creärii unui organism politic care sä coneureze cu cel al adversarilor liberali i-a déterminât pe conservatori, impulsionati de actiunile "compromisului" M. K. lepureanu, sä se reuneaseä. La 3 februarie 1880, 88 de politicieni conservatori s-au pus de acord sä semneze un program si un statut, înfiintând astfel PC2. Printre acestia se numärau: L. Catargiu, M. K. lepureanu. Al. Lahovari, gen. I. Em Florescu, P. Mavrogheni, Gr. Päucescu, T. Maiorescu, V. Pogor, Th. Rosetti, Al. Stirbei, etc. Pre§edintia a fost atribuitä lui M. K. lepureanu, cel care a oferit si programul organizatiei. Din punct de vedere organizatoric, noua formatiune avea structuri asemänätoare PL: un club centrai cu sediul la Bucuresti (aleätuit din cei 88 de fondatori, precum si din membru permanenti admisi ulterior conform regulamentului), un comitet centrai si comitete judetene în întreaga tara. Ziarul centrai al PC era Timpul, aflat sub redacta lui M. Eminescu.

Asa cum am väzut, în stadiul prepararne conservatory ca si preopinentii lor liberali, s-au manifestât ca grupäri sau curent politic. Coagulati mai întîi pe criterii ce tineau de afinitati personale sau regionale, ei au întreprins demersuri în vederea omogenizärii punctelor de vedere la nivelul ìntregului teritoriu national cu scopul de a contura un partid politic puternic capabil sä duca într-un mod eficient competida politica. Depäsind faza divizärü, conservatorii s-au coagulât într-un organism politic organizat precum cel al liberalilor, färä ca aceasta sä însemne cä ei ar fi fost tributari adversarilor ideologici ci cä aveau un partid modern asemänätor celor din Europa oeeidentalä.

2. Fragmente din istoria organizatiei politice conservatoare

Odatä constituit din punct de vedere formal, PC nu a reusit sä-i reuneaseä în cadrele sale pe toti conservatorii si astfel sä atingä unitatea doritä. în atara lui au ramas, din motive diferite, Personalität! importante precum P. P. Carp si Gh. Gr. Cantacuzino. Unui dintre motívele exprimate de cätre Carp si junimistii sai politici viza persoanä liderului PC, considérât ca exponent al unei generati! trecute. Maiorescu, desi era membru al Comitetului Central, nu a freeventat Clubul Conservator din Bucuresti pe toatä durata mandatului acestuia. Gh. Gr. Cantacuzino a acceptât initial sefia lui lepureanu, dar ulterior s-a dezis de gestul säu. L. Catargiu, cel care-i reunise pe conservatori în timpul "marii guvernäri" din 1871-1876, a votat pentru lepureanu dar, mai apoi, s-a retras ofuscat la mosia sa considerând cä i s-a fäcut o nedreptate3. O alta nemultumire, formulata tot de grupul lui Carp, se referea la calitatea programului organizatiei politice, pe care-l descria în urmätorü termeni: "fraze anodine, lipsite de orice previziune si pe care puteau sä le subscrie si membru partidului opus", dupä cum nota Maiorescu în Istoria sa politica*. Mai târziu, în 1889, atunci când tensiunile dintre junimistii politici ("noii conservatori") si conservatorii lui Catargiu ("vechii conservatori") erau destul de puternice, P. P. Carp prezenta situatia neclarä, din punctul de vedere al principiilor asúmate, de la începuturile PC astfel: "Se vedea cä partidul conservator nu este conservator pentru cä are o sumä de idei conservatoare, dar pentru cä o sumä de oameni, chiar cu idei opuse [...] s-au adunai sj s-a zis sunt conservator"1.

Moartea lui lepureanu (în septembrie 1880) si alegerea lui L. Catargiu (în décembre 1880) ca sef al organizare! nu au contribuit la sporirea unitätii conservatoare, conservatomi Carp mentinându-si si chiar cultivându-si pozitia de outsider fata de aceasta. Tensiunile dintre PC si junimisti au cunoscut o evolutie ascendente pe tot parcursul anului 1881, provocate fiind de evenimente precum: publicarea de cätre Maiorescu în Deutsche Revue, la 1 ianuarie 1881, a unui articol privitor la reorientarea politicii externe românesti cätre Puterile Centrale (färä consultarea prealabilä a conducerii PC), ìncercarea esuatä a junimistilor de impunere a unui nou presedinte (în persoana lui Al. S/tirbei) în fruntea formatiunii politice (în aprilie 1881) si refuzul conducerii de a participa aläturi de liberali la proclamarea regatului (14 martie 1881). Dupä cum remarca A. lordache2, de la Ìnceput PC a avut disidenta sa politica la fel cum si PL va avea nu una, ci chiar mai multe.

Spuneam cä PC, asemenea partidelor moderne europene, a fost o organizare de grupäri, mai mari sau mai mici. Dar, particularitatea lui româneasca a constat în faptul cä fiecare dintre eie s-a légitimât ca fiind "adeväratul" partid conservator iar ceilalti doar fractiuni. Dintre toate, fractiunea cea mai longevivä si cu solidaritatea cea mai mare a fost aceea a junimistilor, iar cea mai populara a fost a takistilor (sustinätorii lui Take lonescu). Cu toate cä nu aveau un segment electoral puternic pe care sä se sprijine, junimisti, dupä cum arata I. Bulei3, si-au compensât släbiciunea prin oferta ideologica, programática, inteligent sustinutä de autoritatea intelectualä a unor Personalität! precum P. P. Carp sau T. Maiorescu. De fapt, ei nu s-au desprins niciodatä total de PC condus de L Catargiu4. In 1881, cu toate cä legäturile junimisto-carpiste erau rupte, acestia au actionat de comun acord în Camera sj în Senat pentru a-i combate pe liberali. în anul urmätor, la solicitarea lui Catargiu, Maiorescu a redactat sì a semnat împreuna cu aceasta un manifest electoral adresat propriilor alegätori. La plecarea lui Carp în misiunea de la Viena (1882-1884), junimistii au cäzut de acord ca sä rämanä practic în organizarea PC, nu însa sj în aceea a comitetului de conducere. Doar perioadä 1884-1888 a fost marcata de o räcire mai accentuata a legäturile dintre ei ca urmare a apropierii conservatorilor catargisti de gruparea disidente a liberalului Gh. Vernescu, finalízate cu ìnfiintarea organizare! politice "struto-cämilä" numitä Partidul Liberal Conservator (1884). La rândul lor, junimistii au colaborat cu liberali! brätienisti afiati Ia putere si s-au manifestât ca singura opozitie din Parlament (în conditile päräsirii acestei institutü de cätre ceilalti conservatori si a aderärü lor la ceea ce s-a numit "Opozitia Unite"), cauzä pentru care au fost taxati chiar de cätre confratü ideologici (precum Alex. Lahovari) cu apelativul de "opozrrje miluitä".

Aducerea din anumiteconsiderente (de politica externa si interna) a junimistilor Ia guvernare, în 1888, a stârnit furia "vechilor" conservatori care se considerau cei mai îndreptetiti sä primeascä misiunea formarli cabinetului. "Manoperele" adversarilor politici, însisi "vechii" conservatori au dus la cäderea junimistilor de la putere si au adâncit eriza în care se afla familia ideologica. Ca urmare, Ia 1891, a apärut eel deal treilea partid al sistemului politic al României moderne: Partidul Constitutional, fromatiune politica ce a gravitât mereu în jurul PC. Disensiunile au fost estompate în timpul "concentrarli conservatoare" care, prin reunirea tuturor fractiunilor în jurul lui Catargiu (1891-1896), a dat unui dintre cele mai eficiente guverne ale tärii.

Spre deosebire de "conservatorii puri" si junimisti, gruparea takistilor s-a bucurat de cea mai mare popularitate în rândul electoratului. Pendularea lui T. lonescu dinspre formatiunea liberalilor spre aceea a conservatorilor a fost privitä cu suspiciune de clasa politica, dar nu a ridicat semne de întrebare în rândul electoratului fascinât de prestala sa discursiva. Disparita lui L. Catargiu (1899), precedatä de cea a succesorului säu Alex. Lahovari (1897), a sporit competila din rândul fractiunilor conservatoare. Masinatiunile regalo-conservatoare (takiste) au deturnat evolutia previzibüä a evenimentelor, potrivit cäreia Carp, väzutca urmasfirescal defunctului Lahovari, urma sä fie ales presedinte al PC. Noul lider a devenit Gr. Gh. Cantacuzino (Nababul), om politic conservator care impunea doar prin märimea averü. Cea mai adancä crizä eunoscutä de organizaba conservatoare s-a petrecut în 1908 când, pe fondul conflictului dintre "Take si Petrache" - adica Take lonescu (neräbdätorul aspirant la presedinte) si Petre P. Carp (din 1907 noul lider al conservatorilor) -, s-a ajuns, în 1908, la desprinderea celui dintâi si a simpatizantilor sai de PC si înfiintarea unui nou organism politic, Partidul Conservator-Democrat (PC-D). Programul partidului si popularitatea liderului ei au avut drept consecintä cresterea numärului aderentilor si câstigarea unui numär important de mandate în Parlament. Si cu toate acestea, PC-D si liderul säu nu s-au bucurat de sustinerea regelui, care nu i-a ìncredintat misiunea formärü cabinetului preferând sä pästreze sistemul de alternare a celor douä partide ca garantie a stabilitati! politice1.

începând cu 1914, PC va intra în faza tinaia a dezmembrärü sale în ciuda eforturüor depuse de noul säu lider. Al. Marghiloman, de a spori coeziunea formatiunii. Marile problème supuse spre dezbatere societari românesti (precum reforma agrarä, cea électorale) si neutralitatea în contextul "Marelui Räzboi" izbucnit în 1914 i-au fäcut pe conservatori sä-si strangä rândurile, dar noul context instaurât odatä cu formarea României Mari nu le-a mai fost favorabü, astfel cä Ia alegerile din 1922 nu au reusit sä obtinä niciun loc în Parlament, fapt care a marcat disparita lor de pe esichierul politic románese.

Slaba organizare a PC, dezinteresul pentru antrenarea maselorîn jocul politic si preocuparea îndreptata în directa racolärii elitelor sunt caracteristici ce tin de un anumit mod de structurare a partidelor politice. "Detéctele" spécifiée partidului de cadre s-au împletit cu cele particulare ale organizatiei politice conservatoare (precum maniheismul politic al liderilor fracrjuniloor) si au influentat negativ evolutia organizatiei. Amestecul interesat al factorilor externi partidului (regele si liberalii) nu a fäcut altceva decât sä-i sporeascä entropia.

3. Explicable unei evolutü tumultoase

Istoria agitata a conservatorilor a ridicat semne de întrebare conservatorilor ìnsisi precum si celor care i-au cercetat traiectul. Potrivit acestora, cauzele care au influentat o asemenea evolute a organizatiei au fost atât de natura interna (compozitia sociale, idiosincrazii personale), cât si externa.

Independerá materiale a membrilor partidului a fost väzutä (în epoca, dar si ulterior) drept una dintre cauzele importante ale indiscipline! existente în organizare. Potrivit lui M. Eminescu, conservatorii üpsiti de grija zilei de mâine, caci nu cunosteau "elementul zilei, al constrângerii prin nevoi si säräcie", aveau puterea sä refuze "disciplina slugarnicä". Dupä pärerea lui I. Bulei1, detinerea de proprietäti imobiliare (pämanturi), aflate Ia adäpost de sanctiunüe politice, constituía plasa de sigurantä a conservatorilor asigurându-le independerá de miscare. Consecinta directa a acestei bunästäri a fost, sustinea autorul, afirmarea panä Ia anarhie a individualismului si a übertätii. De pildä, atunci când se supära, L. Catargiu îsi prezenta demisia si se reträgea Ia Goläsei (Ia mosia sa), iar P. P. Carp pleca si el, la rându-i, la proprietatea lui de la Tibänesti (desi potrivit lui L. Papuc2, aceste retrageri päreau mai curând a fi consecintele unui calcul si nu aie unor supäräri). Dar tot ei, atunci când nu erau de acord cu regele, aveau curajul sä-l înfrunte direct: "Aiasta nu se poate" (L. Catargiu) sau dupä cum i-a spus Carp: "C'est le tort que votre Majesté a eu", iar apoi pentru a îndulci situatia: "Mais du reste Votre Majesté peut céder parce qu'Eue est permanent et élu à un lendemain, tandis que nous autres ministress, nous n'avons qu'aujourd'hui"3.

Lupta pentru sefia partidului dusä de cätre diferitele Personalität! conservatoare s-a répercutât negativ asupra unitaci formatiunü. Dupä cum sublinia înca de la 1869 periodicul conservator Pressa, familia conservatoare detinea numerosi "oameni puni de merit si de capacitate", dar fiecare îsi dorea a fi "cap al Partidului"4. De-a lungul întregii sale istoni, PC a fost bulversat de manifestarea idiosincraziilor dintre Carp si Catargiu, gen. Manu (care s-a opus unei eventuale fuziuni junimisto-conservatoare ce ar fi semnificat, dupä propria-i exprimare, cu "junimistificarea" organizatiei politice conservatoare)5 si Carp, Take lonescu si Carp ("Take" si "Petrache"), N. Filipescu si Alex. Marghiloman.

Raul politic identificat de A.-P. Iliescu în viata politica româneasca moderna si contemporanä si care imbraca forma maniheismului politic a fost prezent, cred, si în interiorul acestei formatiuni politice. Perceperea concurentului politic (confrate ideologie de data aceasta) ca pe un räu absolut care trebuia izolat, boicotat, distrus cu orice chip a transformat de multe ori competitia politica dintr-un joc într-o confruntare de sumä zero. Cäderea de la putere a unor guverne conservatoare (ca de pildä cel junimist din 1888-1889 si a celui condus de Carp, în 1900-1901) si manevrele în actiunea de alegere a presedintelui partidului din 1899 au fost provocate de maniheismul politic manifestât de cätre "vechii" conservatori (catargisti) fata de cei "noi" (junimisti). Asa cum atitudinea "noilor" conservatori (de pe langa Carp) fata de takisti a fost tot una maniheistä - cu o anumitä ocazie. Carp a déclarât cä nu-si va sfarsi cariera politica pana când nu va demonstra cä Take nu era un om politic. Neputinta catargistilor de a-i asimila si fianca în interiorul organizatiei pe junimisti a dus la retragerea acestora din formatiune si la crearea unui partid atipie precum Partidul Liberal Conservator (1884) si mai târziu la aparrÇia firavului Partid Constitutional (1891). Aceste atitudini maniheiste, specifice organizatiei politice a conservatorilor, au zdruncinat, cred, cel mai puternic soliditatea constructiei, au îndepärtat electoratul prin impresia de partid aflat în deriva si au contribuii cel mai mult la disparita formatiunü (în 1922).

Fragilitatea partidului provocata de manihesimul politic manifestât de diferitele Personalität! conservatoare a fost amplificata, cred, de înca o cauzä ce tinea de natura lui structurale. Potrivit perspective! structurale enuntatä de cätre M. Duverger6, partidele de cadre, întâlnite mai aies în regimurile électorale cenzitare, prezintä urmätoarele caracteristici: atentia acordatä racolärü elitei financiare, administrative, intelectuale (posesoare de capital de imagine si finante pentru sustinerea campaniilor électorale) si dezinteresul pentru mase (care nu aveau influera politica); inexistenta unui sistem de înregistrare a membrilor aderenti sau a unei perceperi regulate a cotizatiei; slabä centralizare si articulare. Din acest unghi, consider cä PC a fost unpartid de cadre: slaba sa organizare (deficitul de filiale din localitetile României mici), dezinteresul pentru antrenarea maselor ("ulitei") în jocul politic (retiñere explicate si prin ideologia sa) si atragerea personalitetilor în cadrul säu au constituit träsäturi specifice unui anumit mod de structurare si nu defecte ce au apartinut strict PC.

Vulnerabilitatea PC provocata de factorii interni (tipologia partidului, maniheismul politic) a fost amplificata si de o serie de factori externi, precum regele si liberali!. Depäsindu-si rolul de arbitru al competitiei politice si devenind jucätor, regele s-a implicai în anumite momente cheie ale istoriei organizare! politice conservatoare, fapt cu consecinte destabilizatoare pentru soliditatea partidului. De pildä, în 1898, cu prilejul unei authente pe care Carp o avea la rege, aceste i-a solicitât sä-l "debaraseze" de G. Panu, ce se bucura de sprijinul lui Catargiu sj Filipescu, pentru noul guvern. Cererea regala a fost satisfäcutä, dar preconízate apropiere dintre catargi§ti sj constitutional! (junimisti) a esuat. Apoi, alegerea lui Gh. Gr. Cantacuzino (1899) în fruntea PC în detrimentul lui Carp se pare cä a fost fäcutä cu încuviintarea regelui, idee întâlnite la Maiorescu sj prezentate ca certa de cätre liberalul Vasile Lascar1. Relatile dintre regele Carol I si P. P. Carp nu au fost prea cordiale, probabil din pricina stilului direct al junimistului de a spune lucrurilor pe nume indiferent de auditoriu. Despre el, Carol I afirma cä "da oamenilor peste ñas"2 sau, dupä cum i-a märturisit lui N. Filipescu, l-a incomodat atât de tare cä "niciodatä nu s-a simtit mai putin rege decât în timpul guvernärii lui Carp"3 (1910-1912).

Liberali! au contribuit si ei la sporirea gradului de entropie al organizatiei conservatorilor. Din calcule de competrrje politica, I. C. Brätianu aträgea de partea sa toate personalitätile promitätoare din tabära conservatoare. Potrivit lui Eminescu4, efectul demersului liberal era acela "de a izóla o seamä de oameni eminenti, a steriliza activitatea lorîn viata publica, desi multi dintre ei aveau tocmai cantatile necesare pentru a o determina în folosul tärü". Astfel s-au petrecut lucrurile în privila lui D. Ghica si V. Boerescu (1878), a junimistilor (în 1881) si a propunerii (se pare cä intentionat formulata pentru a fi refuzatä) de participare la proclamarea regatului (1881) adresate nu conducerii conservatoare, ci junimistului Carp (care refuzase intrarea în PC).

Toate aceste elemente au influentat în mod negativ soliditatea formatiunii politice si comportamentul ei pe scena politica romaneascä. Cu toate cä a participât activ Ia efortul de modernizare a societari românesti, oferind solutii coerente cu propria ideologie la problemele ivite, din cauza avansatei sale släbiciuni organizatorice PC nu a mai reusit sä capteze încrederea electoratului, dispärand pentru totdeauna de pe esichierul politic (actualul Partid Conservator nu poate fi considérât urmas al PC-ului din modernitatea politica româneasca). Efectele dureroase ale acestei dispariti! au fost resimtite curând în epoca interbelicä prin ocuparea locului rämas gol de cätre fortele de extrema dreapta.

Concluzii

Partidul Conservator, eel de-al doilea partid al sistemului politic al României moderne, a fost organizat potrivit acelorasi principii ca si formatiunile politice occidentale, prezentându-se ca o reuniune de cluburi, mai puternice sau mai slabe în functie de apropierea de guvernare. Istoria destul de agitata a formatiunii politice a fost influentatä de faeton interni (statutul de partid de cadre, maniheismul politic al elementelor cu vizibilitate din lumea conservatoare s. a.) si externi (regele si liberalii). Tipul de partid politic în care s-a încadrat s-a fäcut "responsabil" de o anumitä säbiciune a acestuia, precum slaba articulare organizatoricä, dezinteresul pentru antrenarea "ulitei" în jocul politic sau racolarea elitelor. Dar, fragilitatea sa a fost sporite îndeosebi de träsätura specific româneasca a partidului si anume concurenta maniheistä a celor mai importante Personalität! conservatoare pentru sefia formatiunii. Amestecul interesat al fortelor externe formatiunii politice nu a fäcut altceva decât sä sporeascä entropia în care aceste se afla.

Footnote

1 Ion Bulei, "Despre aparrÇia §i rolul partidelor politice" în loan Scurtu, Ion Alexandrescu. Ion Bulei, Ion Mamina, Stan Stoica, Enciclopedia partidelor politice din Romania 1859-2003, (Bucuresti: Meronia, 2003), 9-15.

Footnote

1 Ion Bulei, Sistemul politic al României moderne. Partidul Conservator, (Bucuresti: Politica, 1987).

2 Zigu Ornea, Junimea si junimismul, vol. I, II, (Bucuresti: Minerva, 1998).

3 Apóstol Stan, Grupäri si cúrente politice în Romania între Unire si Independen^ (1859-1877), (Bucuresti: ^tiin^ificä §i Enciclopedica, 1979).

4 Anastasie lordache. Originile si constituirea Partidului Conservator din Romania, (Bucuresti: Paideia, 1999).

5 Maurice Duverger, Le partis politiques, (Paris: Librairie Armand Colin, 1976), 120-126.

Footnote

1 Stan, Grupäri si cúrente, 208-217.

2 Conservatomi, nr. 126, 12 iunie 1913, p. 1, apud lordache. Originile, 256.

Footnote

1 Stan, Grupäri si cúrente, 429-430.

2 Din perspectiva lui V. Russu, PC s-a constituit, formai, în împrejurarile agitate ale anilor 18701871. A se vedea V. Russu, Considerapi privind constituirea Partidului Conservator din Romania, în Analele Universitari "Al. I. Cuza" din lasi (serie nouä), tomul XVIII, anul 1972, 141.

3 Bulei, Sistemul politic, 22.

4 Titu Maiorescu, Istoria politica a României sub domnia lui Carol I, édifia Stelian Neagoe, (Bucuresti: Humanitas, 1994), 264.

Footnote

1 P. P. Carp, Discursuri parlamentare, editia Marcel Dutä, (Bucuresti: "Grai Si Suflet - Cultura Nationalä", 2000), 307.

2 lordache. Originile si constituirea, 267.

3 Bulei, Sistemul, 35.

4 Bulei, Sistemul politic, 40.

Footnote

1 Keith Hitchins, Romania 1866-1947, (Bucuresti: Humanitas, 1994), 136.

Footnote

1 Bulei, Sistemul politic, 19,20.

2 Liviu Papuc, Marginala junimiste, (lasi: Timpul, 2003), 192.

3 Bulei, Sistemul politic, 224.

4 "Pressa", nr. 71/1869, apud Stan, Grupäri si cúrente, 209.

5 Bulei, Sistemul politic, 219.

6 Duverger, £e partis, 120-129.

Footnote

1 Bulei, Sistemul politic, 202.

2 S. Cristescu, Corespondent personale a lui Carol I, (Bucuresti: Tritonic, 2005), 396.

3 Constantin Gane, P. P. Carp si locul säu în istoria politica a far/7, voi. Il, (Bucuresti: Editura Ziarului "Universul", 1936), 469.

4 M. Eminescu, "Pita lui Vodä" apud Bulei, Sistemul politic, 20.

References

BIBLIOGRAFIE

BULEI, Ion, Sistemul political României moderne. Partidul Conservator, Bucuresti: Politica, 1987.

CARP, Petre P., Discursuri parlamentare, editia Marcel Dutä, Bucuresti: "Grai Si Suflet- Cultura Nationalä", 2000. Conservatomi, nr. 126, 12 iunie 1913

CRISTESCU, Sorin, Corespondenfa personale a lui Carol I, Bucuresti: Tritonic, 2005.

DUVERGER, Maurice, Le partis politiques, Paris: Librairie Armand Colin, 1976.

GANE, Constantin, P. P. Carp si loculsäu în istoria politica a tari i, vol. Il, Bucuresti: Editura Ziarului "Universul", 1936.

HITCHINS, Keith, Romania 1866-1947, Bucuresti: Humanitas, 1994.

IORDACHE, Anastasie, Originile si constituirea Partidului Conservator din Romania, Bucuresti: Paideia, 1999.

MAIORESCU, Titu, Istoria politica a Romanie/ sub domnia lui Carol I, édifia Stelian Neagoe, Bucuresti: Humanitas, 1994.

ORNEA, Zigu, Junimea si junimismul, vol. I, II, (Bucuresti: Minerva, 1998).

PAPUC, Liviu, Marginala junimiste, lasi: Timpul, 2003. Pressa, nr. 71/1869.

SCURTU, loan, ALEXANDRESCU, Ion, BULEI, Ion, MAMINA, Ion, STOICA Stan, Enciclopedia partidelor politice din Romania 1859-2003, Bucuresti: Meronia, 2003.

STAN, Apóstol, Grupäri si cúrente politice în Romania între Unire si Independent (18591877), Bucuresti: §tüntifica sj Enciclopedica, 1979.

RUSSU, Vasile, Considerapi privind constituirea Partidului Conservator din Romania, lasi: Analele Universitätii "AI. I. Cuza", 1972.