Puterea politica si violenta

Abstract

Political violence plays a huge role in public affairs and people's behavior, requiring both knowledge and rigorous research in many of its occurrences and its consequences for the proper management, organization and functioning of a society as a whole. Although political violence is a problem of a particular importance in our social life it is not analyzed and investigated in the scientific literature. Political violence it is a subject that usually passes into oblivion. This study presents some ideas and themes about the role and functions of political power, displaying the types of political violence and their consequences for the management and functioning of a society, which can be subject to wider debates and researchs. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract

Political violence plays a huge role in public affairs and people's behavior, requiring both knowledge and rigorous research in many of its occurrences and its consequences for the proper management, organization and functioning of a society as a whole. Although political violence is a problem of a particular importance in our social life it is not analyzed and investigated in the scientific literature. Political violence it is a subject that usually passes into oblivion. This study presents some ideas and themes about the role and functions of political power, displaying the types of political violence and their consequences for the management and functioning of a society, which can be subject to wider debates and researchs.

Keywords

politics; power; political power; force; conflict; media; violence; institutional violence; symbolic violence; political miths

Argument

Despre violenta ca fenomen social sau psihologic s-au scris multe carçi importante si de succès de-a lungul timpului. Problema violerei în viata politica este însa putin analizatä si cercetatä în literatura de specialitate. O explicate rezidä sj în modul de manifestare al acestui fenomen "complex si proteiform", în faptul ca e I se întâlneste la tóate nivel urile societari astfel încât constiinta comuna tinde sä-l perceapä si sä-l accepte ca pe ceva natural, normal si obisnuit.

Evenimente politice majore eu încärcäturä maxima de violenta, cum sunt cele care s-au petrecut si se petrec si în zilele noastre, fie cä este vorba de cele care au însotit procesul de prabusire a comunismului, cum a fost Revoluta Romàna ci razboiele din Jugoslavia, sau cele desfäsurate pentru ìnlaturarea terorismului, a dictaturilor si a totalitarismului si trecerea la o viata democratica, cum sunt räzboaiele din Afganistan ci Irak, iar recent cele din Tunisia si Egipt sj, cu deosebire, cele din Libia, sunt de natura sä aduca ìn atenea publica si în dezbaterea special isti lor câteva problème de mare importante teoretica si practica, menite sä revigoreze interesul pentru abordäri si analize mai complexe, interdisciplinare, ale vietii politice. Printre acestea se numärä si cea privind relaja dintre puterea politica si violenta, respectiv, necesitatea de a se gasi un räspuns la întrebari ca: Ce este puterea politica si din ce motive este ea asociatä frecvent cu autoritatea, for^a si violenta? Ce roi are puterea politica si cum se manifesta? Este puterea politica reductibilä la violenta si dominatie? Este violenta o arma politica? s.a.

Puterea politica - strategii ci manifestäri

Ca mod de "a fi" si "a actiona" al politicului, puterea politica reprezintä capacitatea unor grupuri de oameni de a-si impune vointa în organizarea si conducerea de ansamblu a societätii. Puterea se exprima prin acte de decizie, dar si prin alte fenomene ci relatü politice manifestate la diverse niveluri sociale, economice, organizational etc. Dupä Alvin Toffler, a studia puterea înseamna a avea în vedere eel putin trei ipoteze ale acesteia: ?. "Puterea e inerente tuturor sistemelor sociale si tuturor relatiilor umane. Nu e un lucru, ci un aspect al orieärei si tuturor relatiilor dintre oameni. Prin urmare, e inevitabilä ci neutra, intrinsec nici bunä, nici rea; 2. « Sistemul de putere » ìi include pe toti - nimeni nu e scutit de el. Dar pierderea de putere a unei persoane nu înseamna întotdeauna câstigul alteia; 3. Sistemul puterii in orice societate e subdivizatîn subsisteme de putere din ce în ce mai mici, cuibärite u nul în altul. Aceste subsisteme sunt legate între ele si de sistémele mai ampie de care aparçin, prin feedback. Indivizii sunt incorporati în multe subsisteme de putere, diferite, deci conexe."1

Este de retinut, deci, cä puterea politica nu poate fi limitata la un singur fenomen ci nici considerata ca un ìntreg indivizibil, ci ca un complex structurât, în forma unui sistem de puteri. Puterea politica priveste întotdeauna actiunea colectiva a unei comunitäti sociale si se dispune într-un anumit teritoriu. Puterea politica exista si se manifesta acolo unde societatea devine stratificata, asimétrica, tensionatä, unde sistemul de relatü sociale devine tot mai complicai, fund necesar un instrument pentru a sprijini ordinea si organizarea rationale (conducerea, administrarea si controlul etc.).

Prin urmare, puterea politica "nu este un lucru ci o relape care opereazä la tóate nivelurile societätii, nu doar la nivelul aparatului puterii", si ìn interiorul cäreia, arata M. Foucault, exista "un conflict."2 Ca si politicul a cèrei expresie este, puterea poartä în sine si promoveazä interese si for^e opuse. Ea nu este numai represiva, ci si constructiva. Puterea politica reprezintä un efort de dominare, de impunere si exercitare a forÇei, totdeauna în raport cu anumite interese, dar înseamna si conducere, organizare, funcionare si dezvoltare socialä etc. Altfel spus puterea politica "e ìn acelasi timp autoreprezentare a societätii si o institutie a ei" si apare ca "indicatoru] unei diviziuni organice a societätii"3.

în esenta, rolul orieärei forme de putere este "c/e a asigura - ìn conformitate cu interésele categoriilor sociale care o depn si o exercitä - coeziunea si funeponalitatea diferitelor structuri si organisme ale societäpi umane, coordonarea activitàplor care se desfäsoarä în interiorul acesteia."4 Toate societarie au nevoia de o orientare (coordonare) spre anumite scopuri, puterea având fuñera de a realiza aceasta si a mentine societarie ìn stare de funcionare. în acelasi timp, concurenta politica între indivizi, grupuri sociale (partide) poate genera instabil itate, puterea fiind mijlocul de a "veghea" la echilibrul social si la ordinea stabilita. Fiecare structura politica (statuì îndeosebi) intra ìn relate cu aitele, puterea actionând pentru apärarea intereselor nationale, pentru a dezvolta relati economice, politice, culturale etc.

Este necesar, subliniazä M. Foucault, "sä distingem între relatüle de putere întelese ca jocuri strategice, între libertäti si pozitiile de dominatie pe care oamenii le denumesc de obicei <putere>. între acestea se aflä tehnologiile de guvernare prin care pozitiile de dominare apar si se mentin". De aceea, analiza puterii politice trebuie facutä la "trei niveluri: relatii strategice, tehnicile de guvernare si pozitiile de dominatiei."1 Ignorarea sau confundarea unor asemenea niveluri de analiza au condus întotdeauna la a asocia sau chiar identifica puterea politica cu força, violenta, dominala si autoritatea, cum procedeazä interpretärile psihologiste, sociologice, teleologice si instrumentale date puterii politice.

Analiza relatiilor de putere ca jocuri politice strategice evidentiazä mäsura în care puterea ar putea constituí o dimensiune eminamente politica a unei comunitäp, menitä sä asigure ordinea socialä ca unitate a libertätilor si obligatülor cetätenilor, iar adunile si manifestarle sale sä coincida cu vointa si interésele cetätenilor si ale întregii societäti. Aceasta se realizeazä numai din perspectiva concret istorica a diverselor forme de manifestare a puterii politice. Cea mai importantä forma de manifestare a puterii politice o constituie regimurile politice, care exprima modul concret de constituiré a organelor si instrumentelor de conducere din societate ìn raport cu cetätenii. Se stie cä diversitatea constituirii si evolutiei regimurilor politice este în strânsa legatura cu modul preluärü si exercitärü puterii, pe cai democratice sau nedemocratice, dupä cum anumiti factori, sociali si economici, culturali, religioni sau traditii istorice, au générât sau stimulât un gen sau altul (democratic sau autoritär, totalitär) de regim politic. Criteriile viabile de apreciere a unui regim politic sunt, deci, natura si modalitäple sale de funcponare (democratica sau dictatoriale), valorile pe care le promoveazä, eficienfa procesului de guvernare etc.

în viziunea moderna a lui M. Foucault, puterea se poate exercita ca o dmensiune politica numai ìn regimurile democratice, unde membrii societätilor sunt cetäteni liberi tratati "ca subiecti care actioneazä."2 în aceste conditi, puterea politica nu se mai identifica cu violenta, constrângerea si dominatia, întrucât puterea coexista cu posibilitatea rezistentei si reactiei adverse non-violente a cetätenilor la exercitarea acesteia. Mecanismele vietii democratice, functionarea sistemului de drept, extinderea spatiului public, cincidenta intereselor societätii civile cu ale statului confera puterii politice legitimitate, autoritate si capacitatea de a se impune ca recunoastere de sine. "Violenta ramane astfel o simplä (subi, ns.) componente a puterii, constant reafirmatä prin multiple evenimente din viata cotidiana."3

Prin contrast, ìn regimurile totalitäre, comuniste, dictatoriale, puterea politica se manifesta fraudulos, ca o putere absoluta, nelimitatä de legi constitutive, neîngraditä de niciun fei de reguli si bazatä direct pe força si violenta. Acest fapt este posibil pentru cä societätile totalitäre apar în conditii de destructurare socialä, de dispersare a actiunii si scopurilor colective, de dezintegrare a spatiului public, care conduc la inactiune si desträmarea universului politic comunitari Asa se explica si durata, uneori, ìndelungata a regimurilor totalitäre si dictatoriale. într-o astfel de realitate se poate exercita o dominatie totalä prin mijloace exterioare politicii, fäcand din stat un instrument de produs violenta si teroare, iar din violenta o arma politica. Orice reactie ori manifestare potrivnicä regimului este usor reprimatä cu brutalitate.

Consecinta utilizarli violerei ca arma politica este instituirea în societate a unei violente impersonale, incorporata în ìntreaga societate. Este ceea ce cunoscutul politolog suedez Johan Galtung denumea violenta structurale care exprima efectele defectuoasei alcätuiri a societätii, subdezvoltare si säräcie, încalcarea oricäror drepturi si libertäti ale cetätenilor, abrutizarea vietii personale si colective. Un asemenea tip de violenta mocneste si se acumuleazä si, neavând nido alternativa de calmare, poate exploada oricând in forme necontrolabile. Asa s-au petrecut lucrurile ìn Romania comunista, in Tunisia, Egipt si continua sä se petreacä astäzi în Libia, Siria sau Yemen.

Modul de desfäsurare a acestor evenimente demonstreazä cä nu força violentei are un roi hotarâtor, ci släbiciunile comunitätü care o accepta. Acolo unde s-au putut organiza forme de rezistenta si luptä non-violente, dar ferme, bazate pe o solidaritate colectiva puternicä, s-a putut contracara si s-a înfrânt força violentei înarmate, asa cum au demonstrat atât confruntäile dintre multimile iesite pe sträzije din Timiçoara sì Bucureçti, in Romania, cât ci cele de pe strazile din Kairo, în Egipt. în cazurile in care violéntele politice iau o asemenea amploare încât afecteazä interésele altor state si pun în pericol valorile umane fundamentale, dreptul popoarelor la libértate si independentä, are loc interventia altor state care sunt puse în situala de a foiosi si ele violenta ca arma politica. Asa s-a întâmplat în Jugoslavia, în Afganistan ci Irak, ci se întâmpla înca în Libia.

Este un principiu teoretic cunoscut cä puterea politica nu este un scop în sine, dar este un mijloc în perspectiva unui scop. lar dacä scopul justifica mijloacele, în mod reciproc, acele mijloace, puterea politica, sunt îndreptatite sä susina acel scop cu instruméntele sale cele mai potrivite, inclusiv folosind força si violenta ca arma politica.

Violenta instrumentala, instituÇionalizata

Dupä cum am arätat, puterea politica este insorta de manifested si fenomene violente, care imbraca o diversitate de forme, indiferent de tipul de orânduire sau regim politic. Si aceasta cu deosebire prin modul de exercitare si de folosire a instrumentée sale de guvernare Raporturile sociale conducatori-condusi, dominantidominati, ordine-control etc. sunt percepute de oameni ca tipuri de agresiune si violenta. Putem privi, deci, puterea ca pe o forma de manifestare a violentei, pentru cä puterea politica nu se poate realiza prin vointä proprie, ci prin dominate, prin fortä, persuasiune, manipulare, demagogie si jocuri politice.

Chiar si ìntr-o societate democratica utilizarea puterii se exercita prin instrumente de presiune, prin institutii proprii, iar violenta politica se concretizeazä în mäsuri de prevenire si coercive, oficialízate prin legi constitutive. Puterea politica apare astfel ca o força calmcatä, instituponalizatä, un fei de "violenta legala" (Max Weber), de actiune ratónala, exercitatä prin instruméntele statului. De aceea viziunea instrumentala a puterii, sustinutä de Max Weber, a fost preluatä de tot mai multi teoreticieni ai fenomenului politic care "recunosc cä violenta nu reprezintä nimic mai mult decât cea mai evidente manifestare a puterii."1

Teoria politica se preocupa în principal de fenomenul utilizarli violentei organízate de cätre putere (statuì cu deosebire) sau de cel al räzvrätirii violente împotriva puterii.2 Hannah Arendt preciza cä trebuie "sä stabilirli dacä faptul de a foiosi força, respectând legile, modifica natura fortei ìnsesi, oferindu-ne cu totul alt tablou al relatiilor umane, pentru cä força, datoritä faptului cä admite o calificare, înceteazä sä mai fie força."3

Distintile care se fac între violenta organizatä de stat si caracterizatä drept forfè în contrast cu actele de violenta politica împotriva statului sunt deseori menite sä justifice pe unele si sä condamne pe aitele: força este legitima, iar violenta nu. în tradita gândirii politice occidentale violenta este privitä ca un mijloc indezirabil, dar uneori necesar pentru atingerea obiectivelor politice. Autorii Enciclopediei Blackwell admit necesitatea unui minimum de violenta din partea statului care are un rol ordonator ci organizator ìn societate, "dar numai ìn contextul legalitätü ?i al unui regim ce are sprijinul majoritatii-f'1întrucât puterea cere întotdeauna instrumente, exercitarea sa este inseparabilä de complexul de mijloace si de scopuri, între care trebuie sä existe o armonizare, o concordante. Dacä mijloacele utilizate de putere tind sä deturneze interesul public al cetäteanului spre satisfaceva interesului privat sau de grup, de partid, exercitarea ei are consecinte violente si efecte sociale perverse.

în ultimul timp, guvernul román a luat o serie de mäsuri cu scopul déclarât de "a scoate tara din eriza", mijloacele folosite fiind asumarea räspunderii guvernamentale ocolind dezbaterea parlamentara. Au fost emise legi privind seäderea salariilor cu 25%, recalcularea, seäderea si impozitarea pensiilor, reducerea numärului de salariati din aparatul de stat, din sistemul sanitär si de invätamant s.a. Aceste legi au afectat interésele cetätenilor, drepturile, conditia socialä si nivelul lor de trai, determinând actiuni violente de protest individual dar mai ales colectiv; greve, mitinguri, revolte, manifestatü- Faptul cä aceste violente colective n-au seäpat de sub control, cum se întâmpla în alte tari, în Grecia, de exemplu, se explica si prin aceea cä ele au fost oarecum calmate prin unele mäsuri reparatorii.

Problema miseärilor sociale sta azi tot mai mult în atenea cercetätorilor europeni constituin obiectul unor lucräri, dezbateri si conferinte stiintifice internationale2. Unii teoreticieni considera ca violenta colectiva este un fenomen irational cu consecinte distrugatoare pentru ordinea socialä. Alti teoreticieni (V Pareto, Georges Sorel, Frantz Fanon) dau însa violentei colective un sens pozitiv, având capacitatea de a ridica semne de întrebare pentru elita politica. Aceasta este forcata sä admita cä o parte a vechilor norme sociale nu mai funetioneazä si trebuie adáptate, reformate. Fapt este cä violenta colectiva constitue un fenomen comun tuturor societätilor si se impune si în societatea contemporanä, facând sä se datine uneori guverne care par puternice. Ea se manifesta ca un fenomen rational atâta timp cât nu scapa de sub controlul celor ce trebuie sä asigure gestionarea ei. în caz contrar, violenta colectiva devine un fenome irational, distructiv, asa cum se întâmpla în Grecia.

Rationalizarea violentei colective înseamna de fapt institutionalizarea ei. în cadrul democra^ei moderne violenta colectiva se exercita la nivelul politicului întrucât, prin intermediul regimurilor reprezentative, másele îsj asuma drepturi, roluri ci actiuni ce aparçineau altädatä doar elitelor. Se stie cä principiul de bazä în demócrata reprezentativä este cä poporul îi conduce pe cei care guverneazä si nu invers. Cum apreciazä Gustav Le Bon în cunoscuta lui lucrare "Psihologia murÇimilor", comportamentul social este parte integrante a procesului de schimbare cultúrala si socialä si trebuie sä-i recunoastem functia pozitivä ce determina stabilitatea societätii, cu rol de a revigora ordinea socialä. Exemple de violente instututionalizate datorate politicilor aplícate sau cele de räzvrätire împotriva acestor politici sunt numeroase în societate si eie trezesc reagii pentru cä sunt vizibele. Exista însa si alte tipuri de violenta politica chiar mai numeroase dar trecute adesea eu vederea pentru cä sunt actiuni invizibile, insesizabile, dar cu efect major pe termen scurt. Este vorba despre violenta simbolica prin care reacia de tip agresiv a puterii este înlocuita cu echivalente culturale de tip functional. Violenta politica poate lua forme ale violentei simbolice, invizibile, de câte ori violenta brutale, deschisa, este imposibilä, condamnatä social.

Violenta simbolica

Dupä unii autori, ideea de violenta simbolica este folositä prima data de Pierre Bourdieu, fünd o inovate a sociologie! educa^ei, evidentiatâ în încercarea acestuia de a deconspira "relatiile de determinare dintre sistemul puterii politice si sistemul de învatamânt" - ca cea mai eficientä cale de reproducere a relatiilor de putere ìntr-o societate. Lumea socialä, argumenteazä Stefan Stänciugelu, functioneazä "simultan ca un sistem de relatii de putere si ca un sistem simbolic"1. Altfei spus, luptele pentru putere se duc în societate inclusiv Ia nivel simbolic si constau în tendila de apropiere a bunurilor simbolice aprecíate ca semne distinctive Ia nivelul întregului social. Violenta reprezintä un punct comun tuturor societätilor întrucât conflictul se aflä Ia originea politicului si a vietii politice. Tóate societarie fug de conflict, de violenta, dar, cum arata Ph. Braud, "conflictul este un fenomen pozitiv, cu condita sä fie stapânite costurile si controlate posibilele derapaje."2

Potentialul de violenta si probabilitatea de a izbucni conflicte cu consecinte de schimbare politica, sunt legate de felul în care sistemul politic pune la dispozrrja oamenilor resurse pentru rezolvarea de situatii- Tipul de violenta simbolica este întâlnit deopotrivä în sistémele totalitäre si cele democratice. Prin violenta simbolica se exclude "competrrja între capital uri simbolice a cäror acreditare si funcionare ar duce la amenintarea sistemului de simboluri ci valori ale grupului dominant." Spre deosebire de regimurile politice totalitäre, în cazul celor democratice violenta simbolica este întemeiata pe "principiul democratic al alegerilor periodice într-un comportament social ritualizat."3

Pe baza acestui principiu, precum si a noilor tehnologii de comunicare vi a tabloidizärü spatiului public, regimurile democratice reusesc sä substituie conflicted reale, periculoase, conflictelor ritualizate, codificate, tinand de dimensiunea simbolica a violentei. Din vremuri índepartate guvernantii Romei Antice au înteles cä "pâinea si circuì" pot orienta agresivitatea colectiva spre un dérivât, altul decât propriii lor guvernanti. Sângeroasele spectacole date de gladiatori, de fiarele ce sfâsjau "duçmanii" Romei, aveau funcÇia de a transfigura impulsurile violente aie populatiei si a le mentine sub control.

Violenta simbolica este mai eficientä decât coercitia în politica si apartine orieärei puteri care poate impune ca legitime o serie de simboluri si de semnificatii, disimulând conflictele reale, pentru a reusi sä gestioneze violenta si emotiile colectivele. In lupta pentru cucerirea puterii, pentru mentinerea si exercitarea ei, oameni i politici se angajeazä în proiecte de manipulare tot mai subtile si diverse. ..În ciuda tuturor protestelor acest comportament sedueätor al elitelor este unul democratic, aparrjnând societätilor pluraliste. Face parte din <joc> si este acceptât ca atare, devenind un element normal al modului nostru de viatä. Acest <joc> politic este <räu>, dar a devenit necesar"4, spune Stefan Stänciungelu . In secolul nostru, acest tip de violenta este eel care a început sä domine si sä i se ofere legitimitate datoritä în special mass-mediei. Datoritä comportamentului lipsit de credibilitate al oamenilor politici si a anumitor evoluii de pe piata mediática (aparitja jurnalismului vedetä, comercializarea excesiva si competila pentru authen^a etc.) se manifesta, cu intensitate si cu accente diferite de la o ^arä sau alta, o mediatizare centrata pe stiri negative si conflictuale, pe fapte diverse dramatice. (violenta, crimä, accidente, catastrofe etc.), pe relatäri tip paparazii sau reality-show. Acest fenomen denumit "videomalaise", "jurnalism critic" sau "jurnalism popular", care, serie Camelia Beciu, "nu se bazeazä pe surse, pe investigale si argumente, ci pe pe o serie de strategii jurnalistice proiectate pentru a intretine contraversa si conflictul cu orice prêt,, erodeazä puternic încrederea publicului în structurile politice, generând indiferente, frustrare, cinism, angoasäjndoialä, apatie apatie si absenteism"1

De la campanule électorale pana la polemica sau alerca^ia dintre doi agenti politici, prin conflicte indirecte speculate de mass media, demascari reciproce si spectacole TV oferite publicului prin scandaluri de compie etc., întreaga lume politica se prezintä ca un spectacol al conflictului ritualizat oferit cetä^enilor de cätre mass media. Sfera politicii si spaimi public se tabloidizeazä, sunt invádate de diversement si simboluri, iar impunerea lor ca legitime se concretizeazä în manifestarea violenÇei la nivelul ideilor, reprezentärilor despre realitatea ìnconjuratoare. Astfel, vehicularea de mituri si de simboluri politice în mass-media creeazä identitätj colective si le modeleazä, stabilind dimensiuni si forme concrete ale culturii politice într-o societate sau alta. "Simbolurile nu reprezintä altceva decât ceea ce sugereazä la o prima vedere si evoca o atitudine, un set de impresii sau un model de evenimente asocíate în timp si spa^iu prin logica si imaginäre. Ele ajutä la abordarea logica a unei situaci si la manipularea ei si evoca emofilie asocíate unei anumite situagli."2

Prin intermediul violenÇei simbolice, partidele politice din Romania au reusit sä limiteze foarte mult libertatea de exprimare si de ac^iune politica a cetä^enilor. Este un fenomen întâlnit chiar în ^äri cu democrat consolidate, deoarece partidele se erijeazä în purtätorii de cuvant ai maselor, ai celor reprezenta^i. Singurul moment când acestia se pot exprima cu adevärat ramane votul, daca si acesta nu este deturnat. De aceea, dupä opinia unor autori, campanule électorale poartä în ele un grad mult mai mare de violenta simbolica pentru a cuceri, pentru a convinge. Este un joc la care participa aproape întreaga societate, alegätorü fünd pusi sä decida între douä relè si s-o aleagä pe cea mai pu^in rea, ne mai fiind liberi în totalitate sä aleagä ceea ce cred ei cä este mai bun. "Sub masca dezbaterilor, talk-show-urilor, se ascunde un adevärat spectacol de violenta, ritualizat. Politicienii exprima frustrarne indivizilor, îsi etaleazä propriile soluti ca si cum ar fi ale alegätorilor, iar acestia se regasescìn discursuri. Principii divergente, controverse asupra politicilor publice, sunt substan^a spectacolului. Fiecare replica <usturätoare> face sä înfloreasca un zâmbet pe fa^a <suporterului> si un <asa-i trebuie> care demonstreazä cä aceste conflicte favorizeazä proiec^iile spectatorilor, dându-le ocazia de a-si exprima propriile frusträri prin procura"3.

în timpul campaniilor électorale lupta se poartä "pe fa^ä", acuza^iile sunt mult mai dure decât de obicei, promisiunile sunt mult mai frumos si poate chiar mai credibil ambalate decât în restul timpului. Putem numi aceste campami, susine Stefan Stänciugelu, "spectacolele cele mai ample de violenta simbolica prin care aspiranti la Putere îsi mäsoarä abilitatea de a seduce electorate, într-o interac^iune specifica agent politic - electorat, în care primul îsi etaleazä logistica si intendile poIitice pentru a seduce, iar celalalt se oferä de bunä voie ca subiect al seductiei"1. Un alt motiv al frusträrilor este faptul cä politicienii nu exprima fidel toate asteptärile electoratului. In timpul campaniei électorale, oamenii politici fac promisiuni exagérate, îsi ascund adeväratele sentimente fata de alegätori si o anumitä arogantä data de pozitionarea lor în rândul elitelor. Ei intensifica relatiile, contactele, legäturile cu "cei multi", cersindu-le acestora sustinerea. Toate acestea aparan unui sistem de ritualuri având menirea de a dezarma agresivitatea.

Principiul însusi al alternante! democratice este generator de conflicte si manifestar! violente. într-adevar, alternanza presupune o concurentä între proiecte politice realmente diferite s[ perceperea succesiunii la putere a echipelor ce reprezintä aceste proiecte ca realä. în aceastä competile sunt inventariate confi ictele sociale, sunt manipulate temerile electoratului, rezultatul acestui efort de identificare si gäsire a tehnicilor potrivite de utilizare a problemelor sociale acute concretizându-se în victoria sau cäderea guvernantilor actuali.

O alta forma de violenta simbolica este vehicularea miturilor politice care pot fi legate de magia limbajului si a ritualurilor (care produc emotii si impulsuri colective de amploare). Miturile moderne (Mitul Salvatorului, Mitul Conspiratiei, Mitul Vârstei de Aur sau societatea ideala s.a ) sunt expresii ale dorintelor colective care nu-sj gäsesc împlinirea prin solutii rationale. Mitul are o importantä dimensiune afectiva ci imaginativa, fund în primul rând trait ci nu judecat, supus deci rigorilor ratiunii, gândirii. Acest lucru face mitul invulnerabil în fata argumentelor de ordin rational si nu poate fi respins prin rationamente de niciun fel. Dar desi este o legenda, mitul politic exercita ci "o funcÇie explicativa, furnizând un anumit numär de chei pentru interpretarea prezentului, constituind o grilä care pare a ordona haosul tulburätor al faptelor si evenimentelor."

Raoul Girardet vorbeste despre mituri ca despre "ecrane pe care se proiecteazä angoasele colective", modalitäti de reactie în fata tensiunilor, crizelor din interiorul societätii- Pe lânga rolul explicativ, mitul este "dublat de un rol mobilizator prin tot ceea ce vehiculeazä cu dimensiune profetica, mitul detine un roi important în originea cruciadelor sau a revolutiilor"2

Dincolo de aspectele de manipulare, propaganda, demagogie si minciunä, violenta simbolica înregistrata în societate are avantajul cä nu se prelungeste decât accidental cu pierderea de vieti omenesti sau cu distrugeri de bunuri. Este o violenta ce se desfasoarä dupa un ritual bine stabilii, este controlata prin mecanismele democrat^ si este, deci, o constante a oricarei societati.

în concluzie, politicul, puterea politica, confi ictul si violenta constitue coordonate esentale ale societätii ci vietü politice. Conflictul si violenta însotesc puterea politica, dar printr-un dialog public, prin acea conversale gälägioasä pe care societatea o întretine cu ea însasi, aceasta îsi produce si administreazä propriile interese, problème si idealuri. Toate acestea se reflecta prin intermediul actiunilor actorilor politici ce ne oferä un spectacol grandios, menit sä diminueze agresivitatea sociale, sä garanteze reproducerea sistemului politic si sä asigure ordinea si pacea socialä.

Footnote

1 Toffler.Alvin, Powershift. Puterea în miscare, (Bucuresti: Antet, 1995), 471.

2 Foucault, Michel, The Subject and Power, în Paul Rabinow, James D. Faubion, (editori). Essential Works of Foucault, Vol. Ili, (New York: New Press, 1997), 344.

3 Baudouin, Jean, Introducere ìn sociologia politica, (Timisoara: Amarcord, 1999), 102.

4 Mitran, Ion; Nichrr,elea, Pamfil, Politologie, (Bucuresti: Romania de Maine, 2006), 68.

Footnote

1 Foucault, Michel, 7he Ethics of the Concern for Self a Practice of Freedom, în Paul Rabinow, (editor). Essential Works of Foucaul, Vol. I (New York: New Press, 1994), 299.

2 Foucault, Michel, The Subject and Power, în Hubert Dreyfus, Paul Rabinow, (editori), Michel Foucault: Beyond Structuralism and Hermeneutics, (Chicago: University of Chicago, 1982), 208-226.

3 Teodorescu, Gheorghe, Putere, autoritate si comunicare politica, (Bucuresti: Nemira, 2000), 23.

4 Vezi mai pe larg în George Bondor, Hannah Arendt: Totalitarismul si sfera publica, în Sfera Politicii, (nr. 160, iunie 2011), 20-23.

Footnote

1 Wright Mills, Charles, L' Élite du pouvoir, (Paris: Maspero, 1970), 170.

2 Miller, David, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, (Bucuresti: Humanitas, 2006), 782.

3 Arendt, Hannah, Crizele republicii, (Bucuresti: Humanitas, 1999), 141.

Footnote

1 Miller, David, Enciclopedia Blackwell ... 643.

2 Mitu, Bianca-Marina, Social movements. Leaders and the Public Sphere, ìn Emilian de Biasio, Matthew Hibberd, Michele Sorice, (eds). Leadership and New Trends in Political Communication, (Roma: CMCS Working Papers, 2011), 397 Accesibil si pe net: issuu.com/mediaresearch/docs/ cmcswp_03iia

Footnote

1 Stänciugelu, Stefan, Violenta, mit si revolutie, (Bucuresti: All, 1998), 88.

2 Braud, Phillipe, Gradina c/e//c/7/orc/emocra?/e/,(Bucuresti: Globus, 1995), 113.

3 Jeffrey, Isaac G., Democrapa în vremuri ìntunecate, (Iasi: Polirom, 2000), 87.

4 Stänciugelu, Stefan, Violenta, mit, 94.

Footnote

1 Beciu Camelia, Comunicare si diseurs mediatic (Bucuresti: Comunicare.ro, 2009), 53-54.

2 Edelman, Murray, Politica si utilizarea simbolurilor, (lasi: Polirom, 1999), 40.

3 Braud, Phillipe, Gradina deliciilor.MO.

Footnote

1 Stänciugelu, Stefan, Violenta, mit , 101-102.

2 Girarded, Raoul, Mituri si mitologi! politice, (Iasi: lnstitutul European, 1997), 102.

References

BIBLIOGRAFIE

ARENDT, Hannah, Crizele republicii, Bucuresti, Humanitas, 1999;

BAUDOUIN, Jean, Introducere in sociologia politica, Timiçoara, Amarcord, 1999;\

BECIU, Camelia, Comunicare si diseurs mediatic, Bucuresti, Comunicare.ro, 2009;

BOUCHER, David; KELLY Paul, Mari gânditori politici. De la Socrate pana astäzi, Bucuresti, Ali, 2008;

BRAUD, Phillipe, Gradina deliciilor democrapei, Bucuresti, Globus, 1995;

DRAYFUS, Hubert; RABINOW, Paul, (editori), Michel Foucault: Beyond Structuralism and Hermeneutics, Chicago, University of Chicago, 1982;

EDELMAN, Murray, Politica si utilizarea simbolurilor, lasj, Polirom, 1999;

GIRARDED, Raoul, Mituri si mitologii politice, lasj, lnstitutul European, 1997;

JEFFREY, Isaac G., Democrapa în vremuri întunecate, lasj, Polirom, 2000;

MILLER, David, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice; Bucureçti, Humanitas, 2006;

MITRAN, Ion; NICHrTELEA, Pamfil, Politologie, Bucuresti, Romania de Maine, 2006;

RABINOW, Paul, (editor). Essential Works of Foucault ,Vol. I1 New York: New Press, 1994;

RABINOW, Paul; FAUBION, James D., (editori). Essential Works of Foucault, Vol. MI, New York, New Press, 1997;

STÄNCIUGELU, Stefan, Violenta, mit si revolupe, Bucuresti, Ali, 1998;

TEODORESCU, Gheorghe, Piviere, autoritate si comunicare politica, Bucureçti, Nemira, 2000;

TOFFLER, Alvin, Powershift. Puterea în miscare, Bucuresti, Antet, 1995;

WEBER, Max, Politica, o vocape si o proteste, Bucuresti, Anima, 1996.