Papirus, pergament, hârtie. Începuturile cãrþii

Abstract

Acest contact vizual cu cartea contribuie la inducerea sentimentului ca putem atinge, virtual, fila unui codex pe pergament, caligrafiat impecabil În Evul Mediu timpuriu. Ni se reaminteste faptul ca filologia se contureaza ca o disciplina mai stricta În marile biblioteci ale Antichitatii, la Alexandria si Pergam, unde bibliotecarul alexandrin Eratostene, cel dintâi filolog, deschide sirul celor care Îsi vor face o preucupare constanta din compararea variantelor aflate În circulatie pentru a reface textul original. Informatii despre bibliotecari-filologi faimosi, (Zenadotos, Apollonios din Rodos, Eratostene, Aristofan si Aristrach), despre existenta unor codexuri cu opere de Platon sau Menandru, referirile la codicele Venetus al Iliadei, la beneficiile papirologiei, detaliile despre sulurile de papirus, preluate din Pliniu cel Batrân, datele despre prelucrarea filelor de pergament sub forma de codex, despre procesul translatiei de pe suluri de papirus pe foile de pergament - cu pierderi mari În selectia operata -, toate acestea transmit cititorului sentimentul de confort În fata unui lucru bine facut. Martyn Lyons, Istoria cartilor, traducere din limba engleza de Stefania Ferchedau, Bucuresti, Editura Art, 2011), notele de paleografie interna (cu aplicatii pentru scriptio continua, scrierea capitala, unciala, abreviatii si notatii etc.) sau interrelationarile Între monumentele artistic si operele literare, cu care Începe cel de-al II-lea capitol, subliniaza individualitatea autoarei.

Ioana COSTA, Papirus, pergament, hârtie. Începuturile cartii, Bucuresti, Editura Humanitas, 2011, 168 p.

Avem În fata o carte provocatoare prin eruditie si prin structura discursului, care conduce cititorul pe drumul papirusului, al pergamentului si al hârtiei, sau, altfel spus, pe drumul catre text. Acelasi este si drumul filologului antic si medieval, anonimul care a conservat autenticitatea si corectitudinea textelor pe care se fundamenteaza cultura europeana. Cum evolutia culturala a omenirii releva si certifica importanta capitala a textelor ca reflex al vietii si ca dispunere În simultaneitate a faptelor istorice, este de la sine Înteleasa Însemnatatea cultivarii vigilentei pentru conservarea semnelor verbale si pentru Întemeierea permanenta a traditiei textuale. Antichitatea a creat si a transmis, printre alte paradigme ale civilitatii si intelectualitatii, si acest model hermeneutic al fixarii unui text ca prima forma a interpretarii sale.

Volumul Ioanei Costa, profesoara de filologie clasica la Universitatea din Bucuresti, traducator si comentator ea Însasi al unor importante texte din traditia greco-latina, a fost publicat de Editura Humanitas Într-o frumoasa formula grafica, cu viniete la Început si sfârsit de capitol si cu 15 imagini ilustrative pentru subiectul tratat. Acest contact vizual cu cartea contribuie la inducerea sentimentului ca putem atinge, virtual, fila unui codex pe pergament, caligrafiat impecabil În Evul Mediu timpuriu. Fragmentul de mansucris grecesc de prin anii 800, reprodus pe coperta, este atât de perfect, Încât poate lasa unui neinitiat impresia ca a fost imprimat de o masina moderna. Dimensiunea paratextuala a volumului se Întregeste asadar cu ilustratiile mentionate, destinate sa reaminteasca cunoscatorilor cât de mult datoreaza modernitatea vechilor copisti si filologi, dar si sa capteze atentia tinerilor cititori potentiali, propunându-le o cale de initiere În istoria primelor texte si biblioteci. Cum si cu ce scop s-a nascut aceasta carte, aflam Înainte de a o deschide, pe ultima coperta, citind un elogiu sui-generis adus filologiei clasice, stiinta si arta În acelasi timp, prin existenta careia s-au pastrat si apoi s-au Înmultit prin editii succesive toate textele vechi pe care le cunoastem.

Dimensiunea formativ-epistemologica a cartii profesoarei Ioana Costa este subliniata de structurarea tripartita a problematicii prezentate: A. Constituirea textelor, B. Transmiterea textelor, C. Pastrarea textelor. Primul capitol se prezinta ca o incursiune savanta În istoria termenului filologie, pornindu-se de la sensul de 'disputa teoretica' actualizat la Platon, pâna la diversele specializari semantice care prezentau, În functie de secol si scoala, sensurile de 'gramatica', 'tehnica cercetarii' sau 'critica textului'. Ni se reaminteste faptul ca filologia se contureaza ca o disciplina mai stricta În marile biblioteci ale Antichitatii, la Alexandria si Pergam, unde bibliotecarul alexandrin Eratostene, cel dintâi filolog, deschide sirul celor care Îsi vor face o preucupare constanta din compararea variantelor aflate În circulatie pentru a reface textul original. De aici pâna la sensul actual de 'comentariu textual si tehnica editarii textelor' nu se Înregistreaza un salt spectaculos decât În ceea ce priveste instrumentele concrete de lucru. Filologul modern ramâne acelasi cunoscator perfect al limbilor În care sunt scrise textele, dispunând de toate cunostintele de fonetica, etimologie, lexicografie, gramatica, retorica, pentru a identifica specificul si caracteristicile unui text. Autoarea explica de ce, prin copiere, se ajungea la variante corupte, cum se mânuiau sulurile de papirus, cum scrierea era continua, cu diverse si complicate prescurtari, cum biblioteca Muzeului din Alexandria implica o munca imensa, datorata cantitatii enorme de texte, care trebuiau organizate, supuse filtrului filologic, uniformizate, prin operatia de transliterare potrivit normei ortografice ioniene. Informatii despre bibliotecari-filologi faimosi, (Zenadotos, Apollonios din Rodos, Eratostene, Aristofan si Aristrach), despre existenta unor codexuri cu opere de Platon sau Menandru, referirile la codicele Venetus al Iliadei, la beneficiile papirologiei, detaliile despre sulurile de papirus, preluate din Pliniu cel Batrân, datele despre prelucrarea filelor de pergament sub forma de codex, despre procesul translatiei de pe suluri de papirus pe foile de pergament - cu pierderi mari În selectia operata -, toate acestea transmit cititorului sentimentul de confort În fata unui lucru bine facut. Exemplele abundente din autori si din opere greco-latine concretizeaza În plus excursul teoretic. Apreciem si cele doua indices, un index nominum si un index rerum, care asigura un supliment de caracter instrumental acestei "mici" enciclopedii despre cartea antica. Daca unele date despre instrumente si materiale de scris sau despre formele si dinamica textelor antice cititorul actual le poate citi si În alte lucrari recent aparute În limba româna (cum ar fi: Martyn Lyons, Istoria cartilor, traducere din limba engleza de Stefania Ferchedau, Bucuresti, Editura Art, 2011), notele de paleografie interna (cu aplicatii pentru scriptio continua, scrierea capitala, unciala, abreviatii si notatii etc.) sau interrelationarile Între monumentele artistic si operele literare, cu care Începe cel de-al II-lea capitol, subliniaza individualitatea autoarei. Dincolo de cultura si competentele profesionale puse la lucru fara emfaza, Ioana Costa transmite Înca un mesaj necesar, acela ca si În zilele noastre cartea, indiferent de suportul ei fizic, ar trebui sa respecte criteriile acuratetei filologice, indiferent de domeniul de referinta al textului editat. În plus, filologul român de astazi, cunoscând si asimilând lectia filologiei antice, ar avea un impuls si o baza teoretica mai solide În realizarea numeroaseleor editii critice ale operelor autorilor români clasici si moderni, ca sa nu mai vorbim de zecile de rafturi de texte manuscrise din secolele al XVII-lea - al XIX-lea, multe inedite, care asteapta sa vada lumina tiparului. Activitatea filologului român de astazi este cu atât mai responsabila si mai dificila, cu cât el are de prelucrat manuscrisele românesti din secolele al XVI-lea pâna În prima jumatate a secolului al XIX-lea, transpunându-le din alfabetul chirilic original În ortografia moderna pe baze latine, spre a le face accesibile unui public mai larg.

Revenind la capitolul al II-lea al cartii de fata, atentia ne-a fost atrasa de distinctia dintre traditia directa si cea indirecta a textului; prima este furnizata de papirisuri, codice, inscriptii, a doua este reprezentata de citarile unui text În alte opere, precum gramatici, retorici, florilegii, lexicoane, enciclopedii, traduceri, excerpte, epitome, scholii, chiar parodii sau aluzii elogioase. Pentru toate aceste cazuri, Ioana Costa aduce destule si instructive exemple: de pilda, "lirica greaca, elogiata În toata Antichitatea, a ajuns pâna la noi doar prin filtrul gustului literar, al modei care a generat culegerea cunoscuta acum sub numele de Anthologia Palatina" (p. 73) sau versiunea greceasca a Bibliei, numita Septuaginta, este utila pentru clarificarea textului originar, ebraic al Vechiului Testament si constituie o baza a traducerii Bibliei În limba latina. Alt exemplu: "Asconius, În comentariul pe care Îl face la Pro Milone al lui Cicero, nu da citatele În Întregime, ci indica numarul rândului. Confruntând comentariul cu textul, constatam ca la Începutul textului nostru au disparut cam opt rânduri. Asconius comenteaza un pasaj care astazi nu mai exista" (p. 79).

Este importanta si utila de retinut, de asemenea, descrierea analitica efectuata de autoare celor trei momente distincte ale criticii textului: recensio, examinatio si emendatio. Prima se refera "la luarea În consideratie a tuturor marturiilor care servesc la reconstituirea unui text". Pentru critica de text În vremea noastra, Ioana Costa considera ca sunt esentiale regulile formulate de Maas, concise si limpezi. Examinarea este un parcurs complex si, În linii mari, ea compara, stabileste cea mai buna traditie, remediaza coruperile prin conjecturi, delimiteaza deteriorarile, Întocmeste cataloage cu greseli, dispuse pe tipuri si clase În functie de perioadele istorice, caracteristicile scrisului si alte multe determinari. A treia operatie, emendarea, are ca scop corectarea erorilor ramase si alcatuirea textului; autoarea ofera exemple de lucru pe secvente de text din Eschil, Plaut, Vergiliu, Cicero, Horatiu s.a., explicând cauzele frecvente ale unor erori: transpozitia de cuvinte, de versuri, omisiuni de litere, Înglobarea În text a unor glose, despartirea În cuvinte, accentuarea inexacta, greseli de copist, cuvinte gresit transcrise, desinente, cifre si linii interpretate gresit, numele proprii mutilate, erori de dictare, interpolari etc. Validitatea recurgerii la operatiile filologice mentionate În câmpul editiilor de text este subliniata si Într-o o alta lucrare recenta: Pietro Beltrami, A che serve un'edizione critica? Leggere i testi della letteratura romanza medievale, Bologna, Il Mulino (collection Itinerari. Filologia e critica), 2010, o introducere În filologie ca stiinta a editarii textelor si o pledoarie pentru indispensabilitatea acestei stiinte În Întelegerea tuturor textelor.

Cel de al treilea capitol al lucrarii Ioanei Costa, intitulat Pastrarea textelor, discuta despre dezvoltarea comertului de carte În Antichitate, despre bibliotecile personale si cele publice, despre Întemeierea institutelor de tip academic, despre nomenclatura codicelor latinesti si grecesti, adapostite de bibliotecile Vaticana, Laurentiana, Marciana, Biblioteca Nationala din Paris, Biblioteca Muzeului Britanic din Londra, biblioteci din Viena, München si Leiden, acestea fiind cel mai bogate detinatoare de texte antice, medievale si de editii princeps. Un alt loc de pastrare a textelor este reprezentat de bibliotecile universitatilor "moderne". Intrând În sfera Scolasticii, autoarea Îsi creeaza prilejul de a-l evoca pe Abelard, ca prototip al magistrului medieval, si pe Împaratul Frederic Barbarossa, ca model al puterii care ocrotea, pe la 1155, profesorii si studentii din universitati. Excursul pe aceasta tema prezinta noua viata pe care o traiesc textele antice, integrate În cele doua momente fundamentale ale didacticii universitare: lectia si disputa. Alte coordonate ale dinamicii vietii universitare, oglindite prin sensul unor cuvinte precum studium, magistri, doctores, bedellus, pot aduce clarificari În mintea multor intelectuali ai prezentului imediat.

Nu putem Încheia fara a remarca consistenta celor câtorva pagini sintetice despre editiile de texte si despre distinctia Între editia princeps si editia clasica; multe dintre aceste editii filologice de nivel Înalt se afla acum În biblioteci digitale on-line, contribuind astfel la supravietuirea culturii filologice clasice.