Privind înapoi, modernitatea: E. Lovinescu, sociolog

Abstract

In the present study, we intend to grasp the proper means to spot Lovinescu's critical system, by appealing to several significant moments of the Romanian and European literary criticism, as it figured itself during the inter-bellum period. Consequently, this study focuses on the doctrine works as such (namely, Istoria civilizatiei române moderne [The History of Modern Romanian Civilisation] and Istoria literaturii române contemporane [The History of Contemporary Romanian Literature]). The integrationist perspective provided by the general frame of cultural analysis represents the methodological standpoint of the present study. Hence, the investigation and the foray of Lovinescu's sources must always stick to mentalities in general, and to the ideological bedrock of his criticism. Most of all, we found that the capital trace on Lovinescu's works is leftby a sui generis humanist and liberal thought, marked with imprints of individualism and rationalism. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Key-words: theory of forms without content, culture, civilization, imitation, synchronism, interdependence, modernism, modernity, liberalism, individualism, Marxism, mutation, race, ethno-psychology

E. Lovinescu (1881-1943) este considerat, În spatiul culturii române, principalul reprezentant al criticii estetice din perioada interbelica, care a sustinut necesitatea modernizarii literaturii noastre prin imitatia modelelor occidentale. Ramas În memoria posteritatii doar printr-o serie de clisee, criticul se dovedeste Însa, la o lectura atenta, un teoretician complex si adesea contradictoriu, care a Încercat sa judece literatura din unghi psiho-sociologic si sa formuleze o teorie coerenta despre personalitate, având ca scop surprinderea procesului devenirii sale interioare. În cele ce urmeaza ma voi referi doar la unul dintre conceptele-cheie ale sistemului sau critic, si anume la "teoria formelor fara fond", prin care Lovinescu era Încredintat ca poate explica procesul de formare a civilizatiei române moderne.

Înainte de toate trebuie precizat ca, dupa o prodigioasa activitate de cronicar literar desfasurata În primele doua decenii ale secolului al XX-lea, Lovinescu izbuteste sa se impuna ca figura de prim plan a culturii române abia dupa primul razboi mondial, când aparitia revistei si Înfiintarea cenaclului "Sburatorul" (1919) Îi ofera prilejul de a-si limpezi ideile teoretice si de a elabora din mers un program coerent, În acord cu deschiderea catre modernitate a literaturii momentului si cu tendinta disocierii tot mai radicale a esteticului de celelalte valori, sub presiunea nivelatoare a sincronizarii cu modelele occidentale. Gratie prestigiului dobândit În decursul anilor, cum si capacitatii sale de adaptare la spiritul vremii, criticul reuseste sa adune la cenaclul proaspat Înfiintat pe cei mai promitatori scriitori din tânara generatie. Astfel, desi ezitant Înca pentru o vreme, el vede repede sensul schimbarii si În articolul Cei ce vin, publicat În prima serie a "Sburatorului", saluta entuziast talentele din ultimul val - În "agende" amfitrionul de pe strada Câmpineanu consemneaza cu satisfactie, pe lânga garda veche (Elena Farago, Victor Eftimiu, Nanu s.a.), nume precum Ion Barbu (cunoscut de la Iasi, din 1919), Camil Petrescu, Felix Aderca, Camil Baltazar, Tudor Vianu, Vladimir Streinu sau Serban Cioculescu. Lupta Împotriva traditionalismului si a fortelor reactionare capata În felul acesta o justificare serioasa, cu acoperire În realitatea concreta a fenomenului literar, de vreme ce "noua directie" Începuse deja sa-si spuna cuvântul.

Drept urmare, constrâns fiind sa-si sprijine programul pe o platforma teoretica În masura sa tina piept adversarilor ideologici, Lovinescu elaboreaza În câtiva ani cartea sa de doctrina, Istoria civilizatiei române moderne, care va sta si la baza marilor sinteze istoriografice. Din punct de vedere sociologic, studiul se axeaza pe ideea formulata anterior de Constantin Dobrogeanu-Gherea (1855-1920), potrivit careia În tarile capitaliste formele sociale se dovedesc a fiexpresia fondului social, ca o consecinta fireasca a evolutiei, pe când În tarile slab dezvoltate economic fondul e acela care se adapteaza formelor sociale Împrumutate. Dupa cum se observa, punctul de plecare al studiului lovinescian Îl constituie mai vechea teorie a "formelor fara fond" (rasturnata acum, descriind adica procesul invers), combatuta Însa cu argumente stiintifice de catre Stefan Zeletin (1882-1934), specialist redutabil care tine sa faca praf toate speculatiile literatilor, de la junimisti Încoace.

Asa s-a nascut spiritul critic În cultura noastra (constata ironic reputatul sociolog), ai carui reprezentanti au izbutit sa convinga publicul român ca cultura noastra - ce zic, Întreaga noastra societate moderna - se reduce la un proces de imitare a unei civilizatii straine, la forme fara fond, lustru fara baza si câte altele de acelasi fel. Atât de convingatoare a fost aceasta critica la care spiritele reactionare au supus societatea noastra burgheza, Încât ea a covârsit pâna si pe C. Dobrogeanu-Gherea: neputând sa o rastoarne si simtindu-se obligat ca sociolog sa explice fenomenul, el a faurit o lege sociologica speciala, a evolutiei de la forme catre fond (Zeletin 2006: 168).

Modest, Lovinescu nu-si aroga competente straine de preocuparile obisnuite ale unui critic literar si atribuie studiului sau caracterul unei simple "Încercari de psihologie sociala si culturala". Într-adevar, În Istoria civilizatiei române moderne el nu-si propune sa corecteze opiniile specialistilor, dar urmareste sa dea un caracter sistematic si unitar conceptiei sale critice, Înca necristalizata la acel moment Într-o formula definitiva (de aceea, vom vedea imediat, obiectiile lui Zeletin se dovedesc numai În parte Îndreptatite). Or, dupa cum se poate remarca urmarind geneza personalitatii lovinesciene, e limpede ca tentatia afirmarii de sine a pus mereu pe un plan secund setea de cunoastere, niciodata atât de puternica Încât sa tulbure În vreun fel activitatea regulata a foiletonistului (nu te poti dedica studiului sistematic când ai mereu câte ceva de scris la gazeta). De aici si caracterul eterogen, adesea contradictoriu, al ideilor estetice vehiculate cu suplete sofistica de cronicarul format la scoala lui Faguet si Anatole France. Dogmatizarea impresionismului hedonist si sceptic se impunea, asadar, ca o consecinta fireasca a postulatului de natura psihologica privind necesitatea reductiei la unitate a manifestarilor spiritului, care, altfel, risca sa se dizolve, din exces de inteligenta, În disocieri si nuante inextricabile.

Urmarind sa prinda Într-un concept cât mai precis procesul devenirii propriei personalitati, Lovinescu ajunge de fapt sa analizeze, ca un preambul necesar la scenariul edificarii de sine (descris În Memoriile aparute În 1930), geneza civilizatiei si culturii noastre, În acord cu premisa legaturii organice dintre individ si "rasa". Ca atare, odata Înteles mobilul psihologic al formularii programului teoretic menit sa sprijine eficient actiunea militanta a criticului de la "Sburatorul", trebuie precizat ca studiul lovinescian, indiferent de scopul pentru care a fost scris si În oricâte contradictii s-ar Încurca, nu e chiar atât de superficial pe cât lasa a se Întelege opiniile sociologilor de profesie. Sa revenim, pentru Început, la obiectiile formulate de Zeletin.

Cunoscator avizat al metodelor de investigatie sociologica bazate pe adunarea si verificarea empirica a datelor furnizate de realitatea concreta, ideologul liberal contesta, cu argumente foarte convingatoare, asa-numita "lege" de evolutie a societatii românesti, intrata pe orbita modernizarii accelerate o data cu imitatia formelor superioare de civilizatie. Astfel, nasterea României moderne nu ar fiatât rodul entuziasmului mimetic al unor revolutionari de carton, fascinati de luminile Occidentului, cât efectul circulatiei marfurilor si al capitalului englezesc pe malurile Dunarii. Ergo: nu ideologia Revolutiei franceze (de care majoritatea covârsitoare a românilor nu avea habar), ci economia capitalista ar fideclansat evolutia spectaculoasa a civilizatiei si culturii noastre. Sa nu uitam ca, În acelasi sens, Tocqueville (1805 - 1859) descoperea germenii revolutiei mai putin În ideile lui Voltaire, cât În dezastrul financiar generat de centralizarea excesiva din vechiul regim, iar Norbert Elias (1897 - 1990) va descrie ulterior procesul civilizarii ca efect al declinului nobilimii (Înclinata spre spontaneitate si naturalete - trasaturi morale nelipsite de ecou În planul realitatilor sociale) si al triumfului clasei de mijloc (careia i se datoreaza aparitia capitalismului, vazut ca efect al comportamentului supravegheat, mimetic, codificat În asa-zisele "maniere alese" si În cultul pentru disciplina). Oricum, argumentele lui Zeletin se sprijina pe o vasta bibliografie de specialitate si pe o viziune cu adevarat moderna asupra dinamicii sociale, evaluata ca expresie a unei structuri complexe, obiective, care nu se mai lasa explicata prin cauze de ordin psihologic, ca În trecut.

Lovinescu, În schimb, pare ancorat mai curând În sociologia secolului al XIX-lea, iar legea imitatiei pretinde a o fiÎmprumutat de la Gabriel Tarde (1843 - 1904), pe care Îl corecteaza doar În chestiuni de nuanta, fara a-i contrazice teoria psihologista referitoare la geneza societatii. În consecinta, desi nu se delimiteaza de psihologism, criticul român tine sa rastoarne numai termenii raportului (În esenta, de aceeasi natura), dupa sensul deja consacrat al evolutiei inverse, de la forma la fond. Astfel, daca pentru Tarde fenomenul social se traduce ca "un act individual repetat", societatea fiind expresia libera a vointei individuale, Lovinescu nu pleaca de la individ, subordoneaza individul din capul locului societatii si rasei, spre a reface apoi traseul de la general la individual, dupa o logica de tip cauzal. În ultim resort, sociologia lovinesciana se dovedeste a fitributara etnopsihologiei, stiinta plina de ecouri pozitiviste si vinovata de pacate ce-l ispitisera cândva si pe Eminescu (1850 - 1889), poetul national al românilor, redescoperit la Începutul secolului al XX-lea În ipostaza de profet al natiunii si ideolog reactionar, exaltând În calitatea sa de gazetar la revista conservatoare "Timpul" misticismul taranesc si un paseism de cea mai curata factura romantica. Dar, daca genialul poet era apologetul statului organic, de conceptie fiziocratica, criticul se arata mult mai interesat de rationalitatea contractului social, În linia gândirii politice a iluministilor.

Spirit rationalist, Învatat sa-si struneasca temperamentul pentru a putea gândi eliberat de afect, În categorii si concepte precise ("tot ce iese În afara logicului nu ma intereseaza", spune el undeva), Lovinescu intentiona sa explice formarea civilizatiei noastre moderne ca proces revolutionar, În linia legilor devenirii istorice preconizate de principiile progresiste ale ideologiei liberale. Pentru aceasta, el aduna un material istoriografic impresionant, cu mult peste sursele (preponderent literare) consultate de G. Ibraileanu (1871 - 1936) În Spiritul critic În cultura româneasca (1909). Apoi, În pofida informatiilor precare din domeniul sociologiei si a argumentatiei, s-o spunem deschis, adesea falacioase, magistrul de la "Sburatorul" izbuteste sa ergoteze totusi destul de convingator, Într-o maniera percutanta stilistic si de o eleganta desavârsita, Îndraznind chiar sa formuleze câteva ipoteze extrem de interesante, pe care am avut surpriza sa le regasim, ulterior, În operele unor faimosi gânditori de sistem. Spre exemplu (poate si din dorinta de a raspunde obiectiilor formulate de Zeletin la adresa teoriei formelor fara fond), Lovinescu pune aproape exclusiv pe seama factorului ideologic modernizarea civilizatiei românesti si minimalizeaza rolul mecanismului economic - "aspiratiile nationale nu se reduc la un simplu proces de circulatie a marfurilor" (Lovinescu 1972: 179), afirma Într-un loc -, vazându-se astfel confirmat peste timp de un Karl Popper (1902 - 1994), care În Societatea deschisa si dusmanii ei (1945) critica teoriile anti-individualiste si atribuie ideilor, considerate drept principal mobil al schimbarii, o functie esentiala În configurarea civilizatiilor.

În fapt, Popper crediteaza ipotezele criticului român doar ca pe un caz particular de gândire liberal-democratica, relevabila În rationalismul septic si În spiritul individualist, iar acestei ideologii salubre apologetul societatii deschise Îi opune marxismul, blamat ca doctrina reductionista de tip gnostic, maniheist. Or, lipsindu-i lecturile de specialitate - desi trimite la Durkheim (1858 - 1917), nu pare sa fisesizat importanta lucrarilor sale -, Lovinescu avea impresia ca, supralicitând economicul, Zeletin (citit superficial) ar fisi el un marxist pursânge, de vreme ce considera ca evolutia organica a societatii românesti ar trebui sa porneasca de la dezvoltarea mijloacelor de productie. În realitate, Zeletin nu facea decât sa constate starea precara a societatii românesti, ameliorata semnificativ nu atât de ideile din afara, cât de capitalul strain, si sa semnaleze cu Îngrijorare tergiversarea reformelor economice, datorata Îndeosebi inertiei mentalitatii locului. Tot astfel, si Lovinescu e Încredintat ca românii au Înca un "suflet gregar" (formula apartine lui Constantin Radulescu-Motru) si ca nu sunt copti pentru democratie (Lovinescu 1972: 187) - ceea ce nu-l Împiedica, totusi, sa sustina necesitatea saltului revolutionar si sa conceapa existenta unui stat independent, construit pe baze rationale.

În viziunea lui Popper, procesul descris de Lovinescu ar desemna chiar tranzitia de la societatea Închisa, edificata pe un model biologic-organicist, la societatea deschisa, axata pe ideile liberale care au triumfat odata cu Revolutia Franceza. Or, dupa cum stim, principiul ratiunii determina instaurarea unui raport de tip contractualist Între individ si societate, legatura stabilita de comun acord, prin conventie, iar nu În virtutea fatalitatii legilor biologice care transforma omul Într-o fiinta lipsita de libertate. De aceea, trecerea de la o societate de tip traditional, constituita ierarhic, piramidal, la formele mult mai dinamice si imprevizibile ale vietii moderne, produce o adevarata trauma În sânul comunitatii, dizlocând individul de blocul compact al fiintei colective si al stereotipurilor mentalitare facute sa-i tina loc de gândire. Însa abia acum, o data cu afirmarea omului ca individ cu personalitate distincta, devine posibila si existenta unei culturi majore, ireductibila la expresia anonima a unei sensibilitati primitive, diferentiate doar etnografic.

Pornind de la acest gen de presupozitii, Lovinescu explica formarea civilizatiei noastre moderne ca efect al descoperirii Occidentului, al contactului cu ideile si cu institutiile sale, pe care le-am fiadoptat, e drept, si din necesitate, dar si cu admiratia fata de ceea resimteam ca fiindu-ne superior. În opinia criticului, procesul sincronizarii cu civilizatia apuseana ar fifost determinat atât de presiunea legii interdependentei vietii moderne, care niveleaza diferentele si leaga la un loc destinul popoarelor, cât si de vointa de adaptare a sufletului colectiv, Încremenit de veacuri Într-o existenta hieratica si În niste reflexe caracteristice. Iesirea din inertia aceasta milenara se face, mai Întâi, prin interventia factorilor externi, care solicita o reactie: daca sufletul colectiv e receptiv la astfel de stimuli, vom vorbi despre un impuls natural catre imitatie; daca nu se Întâmpla sa fie asa, imitatia se impune mai greu, cu pretul Întârzierii procesului (oricum, inevitabil) de emancipare a individului În raport cu automatismele psihice ale rasei. Numai la popoarele inferioare, cu un suflet lipsit de substanta - precizeaza Lovinescu, dovedind ca pâna si cel mai tolerant dintre ideologii nostri s-a lasat molipsit de prejudecati rasiale sau, mai blând spus, de incorectitudine politica (Lovinescu 1972: 439: "institutiile democratice nu ridica desigur mentalitatea negrilor din San Domingo, nici nu dau rezultate la rasele inferioare (s. n.)" - imitatia ramâne sterila si nu izbuteste sa trezeasca la viata instinctul afirmarii de sine. Însa românii (spre deosebire de rasa presupus inferioara a negrilor din San Domingo) se arata mult mai dispusi sa-si valorifice potentialul creator, o data cu aparitia statului unitar si cu dobândirea independentei ca natiune. E drept, cultura româna moderna ramâne În mare parte o forma mimetica, În curs de elaborare, de vreme ce nici poporul nostru nu constituie Înca o rasa omogena, cu identitate precis conturata. Întârzierea s-ar datora exclusiv factorilor externi, conditiilor istorice vitrege, care ar fiÎmpiedicat modelarea unei constiinte nationale si a unei traditii specifice:

Rasa româna nu este, credem, Înca fixata. Pentru crearea unui suflet omogen, cu un anumit numar de Însusiri comune, ne-ar fitrebuit si o dezvoltare comuna; unitatea psihica presupune si o unitate de viata istorica pe care poporul n-a cunoscut-o (Lovinescu 1972: 459).

Mai exact spus, la amânarea formarii unei rase cu pedigree românesc ar ficontribuit, În opinia lui Lovinescu, religia ortodoxa, expresie a unei spiritualitati straine de sufletul neamului. Ortodoxismul ne-ar fiimpus "o limba liturgica si un alfabet strain (gând latin exprimat În slove cu cerdacuri!) fara a ne ajuta la crearea unei culturi si arte nationale" (Lovinescu 1972: 68). Or, cu adevarat specifica psihologiei poporului nostru nu e atitudinea mistica/ ortodoxismul, ci rationalismul si mentalitatea latina, utilitar-pragmatica - de unde si Întelegerea contactului cu Apusul ca pe o "reluare a adevaratei continuitati etnice si ideale", care,

descatusându-ne, deocamdata, de formele sociale, ne va dezrobi mai târziu de invizibilele lanturi spirituale ale Tarigradului, ale Athosului sau ale Kievului, adica de fortele ancestrale ale obscurantismului si inertiei (Lovinescu 1972: 76).

Dupa cum observa criticul referindu-se la o afirmatie mai veche a lui Eminescu, asa s-ar explica faptul ca toate popoarele civilizate ale Europei sunt sau au fost mult timp catolice (poetul exaltase, pentru toleranta sa religioasa si admiratia fata de catolicism, figura lui Alexandru cel Bun). În consecinta, descoperirea Occidentului nu are rolul de a produce o mutatie spectaculoasa, de la forma la fond (cum ar fitrebuit sa se Întâmple, potrivit teoriilor criticului), dar cheama din nou la matca sufletul românesc, Înstrainat de originea sa autentica datorita unor factori exteriori (În speta, ortodoxismul) care au perturbat evolutia organica a culturii si civilizatiei noastre. Din acest motiv, contactul cu Apusul ar echivala cu o regasire de sine, poporului român fiindu-i caracteristica spiritualitatea europeana de tip iluminist, Încrederea În progres si În puterile ratiunii.

Cu alte cuvinte, imitatia formelor occidentale s-ar datora, crede Lovinescu, unui mobil psihologic, care determina atât asimilarea ideilor noi (dar cu conditia ca ele sa fie mai Întâi acceptate de temperamentul rasei!), cât si aparitia spiritului concurential, specific mentalitatii burgheze. Criticul conditioneaza asadar psihologic geneza civilizatiei române moderne, vazuta astfel nu atât ca ecou al ideilor revolutionare, impuse cu forta, cât al entuziasmului pentru aceste idei, familiare de fapt spiritualitatii românesti. Cu toate acestea, simularea formei nu stimuleaza Întotdeauna fondul (cazul raselor inferioare) - iata o corectie importanta adusa propriei teorii, care merita retinuta!

Apoi, daca pentru Lovinescu sufletul românesc se Înscrie iar, În urma contactului cu civilizatia apuseana, pe orbita unui proces organic si a unei continuitati evolutive obstructionate anterior, Înseamna ca nasterea civilizatiei si culturii române moderne nu e decât rezultatul logic, firesc, al acestui proces. Criticul se fereste totusi sa traga aceasta concluzie, care ar face inutila pledoaria pentru modernitate, i.e. pentru o atitudine revolutionara, favorabila noului, la antipodul conformismului etnic echivalat cu fatalismul si pasivitatea pastorului moldovean. Într-adevar, daca influenta occidentala ar avea rolul de a ne dezvalui izvorul identitatii noastre etno-psihice, atunci rasei noastre ar trebui sa-i fie specifica o mentalitate sensibil diferita, poate chiar de tip burghez, În acord cu spiritualitatea latina si cu Înclinatia sus-mentionata catre Încrederea În puterile ratiunii si În progres. Însa Lovinescu, În radicala contradictie cu cele afirmate aici, va recunoaste mai mereu drept caracteristice psihologiei rasei cu totul alte trasaturi (precum duiosia, inertia si pasivitatea), atribuite În mod exclusiv, am retinut deja, influentei nefaste a ortodoxismului si a viziunii despre lume venite din spatiul slav, rasaritean. Astfel, daca În compozitia etnotipului românesc ar intra ca factor determinant elementul latin, cu ingredientele aferente (i.e. impulsul de imitatie a modelelor occidentale), nu traditionalismul ar trebui definit, din unghi psihologic, ca expresie a conformismului etnic, ci chiar... modernismul.

Pe de alta parte, spiritul concurential, generat de imitatia formelor evoluate de civilizatie (etica protestanta tot În catolicism Îsi are originea, ca efect al unui rationalism În exces, eretic - doctrina Sfântului Augustin e foarte ingenios rastalmacita de pastorii lui Luther), nu e posibil decât Într-o societate deschisa, unde individul are posibilitatea sa se afirme liber. Cu toate acestea, Lovinescu nu admite libertatea de miscare a individului decât În limitele prescrise de psihologia rasei! Astfel, desi repeta observatiile lui Ibraileanu conform carora, neexistând o clasa de mijloc româneasca, revolutia burgheza s-a facut, la noi, cu sprijinul elementelor alogene si al boiernasilor scapatati, Lovinescu eludeaza complet cauzele economice, sfârsind prin a explica pasoptismul/ liberalismul si junimismul/ conservatorismul exclusiv prin prisma psihologiei rasei, ca expresii caracteristice ale temperamentului muntenesc, respectiv moldovenesc. În opinia sa, revolutia pasoptista n-ar fidecât ecoul admiratiei pentru o ideologie umanitara "fara nici un substrat economic" (Lovinescu 1972: 147) si al entuziasmului fata de redescoperirea virtutilor luminate ale rasei. Ca atare, pornind tot de la rasa În explicarea revolutiei de la 1848, criticul atribuie rolul major muntenilor, mai exact, temperamentului muntenesc (factor activ În plan politic si economic), moldovenilor revenindu-le, compensativ, meritul creativitatii artistice si al adaptarii imitatiilor (cu ajutorul spiritului critic) la specificul nostru mental. La fel, existenta anumitor predispozitii temperamentale distincte determina aparitia unei clase de mijloc care se afirma social si politic mult mai semnificativ În Muntenia decât În Moldova (Lovinescu 1972: 114).

Conform cu cele afirmate pâna aici, ar trebui sa conchidem ca evolutia sociala nu depinde nicicum de factorul economic si de primenirea mijloacelor de productie - lucru, bineÎnteles, neadevarat. De aceea, desi recunoaste ca "anumite idei, cele ce formeaza cunoasterea noastra, sunt mai fundamentale decât mijloacele materiale de productie" (Popper 2005, II: 142), un gânditor avizat ca Popper nu ignora Însemnatatea dezvoltarii economice. În realitate, exista o evidenta "interactiune Între conditile economice si idei", sesizata si de Lovinescu, dar subordonata, În conceptia sa, elementului psihologic, abia acesta fundamental. Drept urmare, ideile sau factorii economici "nu produc rezultate identice" deoarece, "lucrând În material omenesc diferit, ele se deformeaza dupa Însasi calitatea si permeabilitatea materialului prin care trebuie sa treaca" (Lovinescu 1972: 150). Influenta temperamentului (rasei) asupra societatii ramâne, pentru criticul român, determinanta, fara a fi, cum a lasat la un moment dat sa se Înteleaga, singura cauza a schimbarii: "societatile nu se creeaza numai din formele trecutului, precum nu se determina numai prin procesul de schimb al marfurilor. Prin legea stricta a sincronismului ele se modeleaza dupa conceptiile curente ale epocii" si, "oriunde s-ar produce, fenomenele ideologice formeaza, prin contagiune, noi forme sociale" (Lovinescu 1972: 151).

În concluzie, se cuvine mentionat ca Lovinescu nu sustine cu consecventa ideea interdependentei dintre structura social-economica si cea afectiva. El tinde sa atribuie psihologicului rolul esential si sa-i subordoneze sau chiar sa ignore factorul social, În pofida numeroaselor sale declaratii de intentie. Astfel, descriind geneza civilizatiei noastre ca pe un proces revolutionar, care presupune sincronizarea cu modelul occidental prin imitatia formelor exterioare, si nu evolutia organica de la fond la forma, criticul ar fitrebuit sa subordoneze de fapt psihologicul (sufletul colectiv si individual), desemnat ca "fond", factorului social ("formei"). La aceeasi idee l-ar ficondus si postulatul marxist care spune ca societatea (economicul) determina constiinta individuala (de neconceput În afara structurilor sociale). Dar Lovinescu ataca marxismul (relevabil, dupa credinta sa, În studiile lui Zeletin) drept produs caracteristic al unei gândiri reductioniste, de tip anti-individualist si anti-psihologist, ce pleaca de la premisa evolutiei organice a societatii, adica tot de la "fond" (economia capitalista) la "forma" (societatea moderna).

Cât priveste capitalismul românesc generator de civilizatie, ei bine, acesta e sublim, dar lipseste cu desavârsire - de unde si necesitatea "inventarii" lui prin importul masiv de forme straine (institutiile sociale corespunzatoare); formându-se deci tot prin imitatie, pe cale revolutionara, capitalismul românesc s-a vazut precedat de revolutia ideologica. Astfel Încât, atât din vointa ferma a delimitarii ideologice de marxism, cât si din intentia de a explica mai nuantat procesul descris de Ibraileanu În Spiritul critic În cultura româneasca, magistrul de la "Sburatorul" atribuie imitatiei un sens pur psihologic, Întelegând-o ca expresie a admiratiei inferiorului pentru ceea ce e superior, sentiment ce declanseaza, o data cu tendinta mimetica, si dorinta afirmarii de sine. În consecinta, imitarea formelor exterioare nu ar fidecât un impuls venit din interior, de la "fond" - la fel cum, În procesul cristalizarii personalitatii, vointa nu se opune temperamentului, cum s-ar putea crede, ci e menita sa-l puna cât mai eficient În valoare.

Cu alte cuvinte, formele goale (apropriate prin imitatie) nu sunt În masura sa genereze fondul, ele doar Îl provoaca sa iasa din inertie (legea simularii-stimularii) si sa se manifeste original (prin "diferentiere"), În acord cu legea sincronismului si interdependentei. Forma nu este asadar nici expresia unor agenti exteriori, nici expresia pura a fondului, cu toate ca acesti factori externi "tind la uniformizarea conditiilor vietii europene" si "la o aproximativa nivelare psihica", mai cu seama În cazul popoarelor tinere, de formatie revolutionara, unde se poate vorbi de o pondere mai mare a imitatiei decât a impactului traditiei propriu-zise (Lovinescu 1972: 326). Însa factorul dinamic ramâne tot fondul (sufletesc), nu forma! Din aceasta cauza, diferenta fata de teoria maioresciana ramâne una minora, de suprafata, pentru ca si Lovinescu, asemeni antecesorului sau ilustru, Îsi desfasoara argumentatia pornind tot de la constatarea existentei unui suflet românesc, realitate de la sine Înteleasa, care, fie ca evolueaza organic, fie ca se afirma prin mutatii spectaculoase, ramâne vectorul decisiv În configurarea unei identitati culturale si a unei civilizatii distincte. Sa retinem ca, desi la nivel teoretic concepea societatea ca pe un proiect rational, asumat prin consens, fara nicio constrângere, la nivel individual, atunci când analizeaza formarea civilizatiei noastre moderne gândirea criticului ramâne contaminata de logica simbolica a unei viziuni de tip organicist, ce Întoarce din nou dialectica formei la un dat imuabil, de natura pur biologica.

Apoi, prin exceptiile pe care le semnaleaza (existenta unor rase inferioare si a unor imitatii sterile), Lovinescu se arata o data În plus inconsecvent fata de propria sa "lege" sociologica, pe care o interpreteaza atât prin prisma psihologiei, cât si dupa bunul plac, În acord cu propriile predispozitii temperamentale si cu conceptia sa despre personalitate. De aceea, explicatia lovinesciana privind geneza civilizatiei române moderne nu poate fiacceptata decât ca o speculatie menita sa probeze niste opinii adesea contradictorii - semn ca "impresionistul" Lovinescu este si acum, În faza sintezelor doctrinare, un spirit disociativ, analitic, iubitor mai mult de nuante decât de sistematizari impecabile. Dar, dincolo de nepotrivirile semnalate Între teoria propriu-zisa si aplicatiile ei concrete, Între investigatia sociologica si observatiile de natura psihologica, Lovinescu ramâne de fapt consecvent cu sine, consultând documentele doar pentru a scoate din ele ceea ce-l intereseaza În calitate de critic militant, aparator al valorilor modernitatii. Aici, la motivatia aceasta pragmatica, se opresc de altfel si ambitiile sale de sociolog.

Sidebar

In the present study, we intend to grasp the proper means to spot Lovinescu's critical system, by appealing to several significant moments of the Romanian and European literary criticism, as it figured itself during the inter-bellum period. Consequently, this study focuses on the doctrine works as such (namely, Istoria civilizatiei române moderne [The History of Modern Romanian Civilisation] and Istoria literaturii române contemporane [The History of Contemporary Romanian Literature]). The integrationist perspective provided by the general frame of cultural analysis represents the methodological standpoint of the present study. Hence, the investigation and the foray of Lovinescu's sources must always stick to mentalities in general, and to the ideological bedrock of his criticism. Most of all, we found that the capital trace on Lovinescu's works is leftby a sui generis humanist and liberal thought, marked with imprints of individualism and rationalism.

References

Bibliografie

Djuvara 2006: Neagu Djuvara, Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor, traducere de Serban Broché, editia a treia revazuta si adaugita, Bucuresti, Editura Humanitas.

Dobrogeanu-Gherea 1967: Constantin Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, Bucuresti, Editura pentru Literatura.

Durkheim 1895: Émile Durkheim, Les Règles de la méthode sociologique, Paris, Alcan Press.

Ibraileanu 1909: G. Ibraileanu, Spiritul critic În cultura româneasca, Editura "Viata Româneasca".

Lovinescu 1972: E. Lovinescu, Istoria civilizatiei române moderne, editie, prefata si note de Z. Ornea, Bucuresti, Editura Stiintifica.

Lovinescu 1981: E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Bucuresti, Editura Minerva.

Maiorescu 2005: Titu Maiorescu, Critice, editie de D. Vatamaniuc, Editura Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta.

Popper 2006: K. R. Popper, Societatea deschisa si dusmanii ei, traducere de D. Stoianovici, Editura Humanitas.

Zeletin 2006: Stefan Zeletin, Burghezia româna. Originea si rolul ei istoric, Bucuresti, Editura Humanitas.