CAVALERII TEMPLIERI ÎN IZVOARE NARATIVE (SECOLELE XII-XIV)/THE KNIGHTS TEMPLAR IN NARRATIVE SOURCES (12th - 14th CENTURY)

Abstract

This paper deals with the beginnings of the Order of Nights Templar, from the influence on the its formation of St. Bernard of Clairvoix, to the medieval chroniclers attitude about this Christian knights. Also, it makes an analysis of the canons that governed the life of the Templars over time. The general attitude of contemporaries in regard to the abolition of the order was one of hostility towards the knights because of their wealth and arrogance. The violation of their own rules of poverty and humbleness, among others, and the loss of the Holy Land has made the posterity to be pretty rough with this monastic-knightly order.

Headnote

THE KNIGHTS TEMPLAR IN NARRATIVE SOURCES (12th- 14th CENTURY)

Rezumat. Lucrarea abordeazà începuturile Ordinului Cavalerilor Templieri, de la influenfa asupra formàrii sale a Sfântului Bernard de Clairvaux pânà la atitudinea cronicarilor medievali cu privire la acefli cavaleri creflini. De asemenea, se face fl o analiza a regulilor care au guvernat viaja Templierilor de-a lungul timpului. Atitudinea generalâ a contemporanilor fafâ de desfiinfarea ordinului a fast una de ostilitate fafâ de cavaleri, din cauza bogâfiei fl aroganfei acestora. Incàlcarea propriilor reguli de sâracie fl smerenie, printre áltele fl pierderea Jàrii Sfinte au facut ca posteritatea sa fie destul de asprà eu acest ordin monahalo-cavaleresc.

Cuvinte cheie: Cavalerii Templieri, Bernard de Clairvaux, creflinism, Tara Sfântà.

Abstract. This paper deals with the beginnings of the Order of Nights Templar, from the influence on the its formation of St. Bernard of Clairvoix, to the medieval chroniclers attitude about this Christian knights. Also, it makes an analysis of the canons that governed the life of the Templars over time. The general attitude of contemporaries in regard to the abolition of the order was one of hostility towards the knights because of their wealth and arrogance. The violation of their own rules of poverty and humbleness, among others, and the loss of the Holy Land has made the posterity to be pretty rough with this monastic-knightly order.

Keywords: Knights Templar, Bernard of Clairvaux, Christianity, Holy Land.

Prima cruciadä avusese deja loe atunci când Ordinul Templierilor î§i face aparitia în istorie. în anuí 1099, cruciatii au reuçit sä cucereascä Ierusalimul de la musulmani. Pelerinajele creçtinilor la locurile sfmte continuaserä timp de sute de ani, cu mici íntreruperi, cum a fost cea din secolul al Xl-lea, din timpul domniei califului Hakim. Siguranta pelerinilor era insä foarte precarä. Majoritatea nobililor creçtini, dupä ce î§i îndeplineau jurämäntul de a lupta în Tara Sfäntä se întorceau în Europa, iar fortele creçtine râmase în Orient erau putine §i slabe. Acestea apärau doar oraçele §i castelele ridicate în púnetele strategice ale teritoriului cucerit. în restul tärii, tâlharii bântuiau drumurile jefuind §i ucigând pelerini.

Câtiva cavaleri dórese sä curme aceastä situatie §i se hotäräsc sä actioneze. Initiativa îi apartine lui Hugues de Payns, nobil francez din Champagne, care reu§e§te sä strângâ în jurul säu, în 1118, un mie grup de cavaleri, misiunea lor initialâ fiind aceea de a-i proteja pe pelerini §i drumurile care duceau la Ierusalim. La început sunt doar nouâ cavaleri, printre ei aflându-se seniori importanti precum Geoffroy de Saint Omer §i Andre de Montbard, cel din urmä fiind unchiul lui Bernard, abate la Clairvaux. Cavalerii î§i iau angajamentul în fata patriarhului de la Ierusalim sä îi apere pe pelerini §i formeazâ un Ordin cavaleresc. Regele Ierusalimului, Balduin al II-lea (1118-1131), îi primeóte pe Cavalerii Sàrmani ai lui Christos (aceasta fiind denumirea initialâ a grupul de cavaleri) în palatul säu de pe esplanada fostului Templu al lui Solomon, iar canonicii din ora§ le cedeazä un teren lângâ palat pentru a le sluji drept sediu. Câtiva ani mai târziu, regele î§i mutâ reçedinta §i oferä palatul säu cavalerilor. De atunci ordinul format se va numi al "Templului" iar cavalerii "Templieri".

în toamna anului 1127, Hugues de Payns împreunâ eu cinci dintre camarazii säi, vor merge la Roma pentru a-i solicita papei Honoriu al IIlea o recunoaçtere oficialâ a noului ordin format. Se organizeazâ la Troyes, în Champagne, începând eu 13 ianuarie 1129, un conciliu prezidat de legatul papal Matteo d'Albano, la care vor fi prezenti, printre altii, arhiepiscopii din Sens §i Reims, episcopii de Troyes §i Auxerre, abatele ordinului cistercian Etienne Harding §i foarte probabil, marele protector al ordinului, Bernard de Clairvaux.

în total, la conciliu au participât doi arhiepiscopi, zece episcopi §i opt abati. Dintre aceçti oameni ai Bisericii trei vor deveni sfinti, iar alti trei, preafericiti recunoscuti de Bisericâ.

Bernard de Clairvoix va întocmi o Regulä a ordinului, care, dupä câteva dezbateri ce vor duce la mici modificäri, va fi adoptatä de conciliu. Aceasta va fi Regula latinä al cärui text a supravietuit (prin intermediul a mai multor manuscrise) pânâ în zilele noastre. Va urma o versiune în limba francezä a acestei "Reguli" (1140), apoi uzantele ordinului sau Retraits redáctate cätre anul 1165. în secolul urmätor vor apärea Statutele conventuale care stabilesc, spre exemplu, modul de desfaçurare al ceremoniile (aceste statute fiind redáctate între anii 1230-1240). Les Egards, o culegere de jurisprudent enumera abaterile §i diversele pedepse (între anii 1257-1267). Regula este redactat §i ín catalanä dupä anul 1267.

Trebuie spus cä Bernard de Clairvaux a avut un rol decisiv în formarea §i dezvoltarea ordinului. Acest ordin a reprezentat o noutate absolut pentru creçtinâtate, deoarece nu va fi doar un ordin militar. Bernard va încerca sä concilieze viata militará cu cea religioasä, membrii säi fiind, cum se va spune, ni§te ''cälugäri-soldati".

Cei care intrau în rândurile Templierilor, pe längä jurämintele pe care le depunea orice cälugär (de säräcie, castitate, supunere), trebuiau sä facä §i un legämänt pentru apärarea pelerinilor. Popularitatea ordinului s-a datorat mesajelor lui Bernard de Clairvaux, care în scrisoarea-eseu Liber ad milites templi de laude novae militiae (scrisä între anii 1130-1136) aduce un elogiu cavalerilor Templului. El lanseazä un apel cätre cavalerii laici pe care îi invitä sä se aläture noului ordin care se dorea a fi unul pur, doar al cavalerilor Domnului.

Bernard ironizeazä (în capitolul al doñea al lucrärii sale) viciile cavalerilor laici (vicii care erau, printre áltele, apetenta pentru fast, setea de glorie derart sau läcomia pentru bunurile lumeçti), exaltând în schimb virtutiile Templierilor care erau disciplinad, supuçi, sobri, cinstiti §i viteji. Aparitia acestor virtutii era înlesnit §i de continutul sever al Regulii, care ín cele 72 de capitole ale sale réglementa strict viata membrilor ordinului.

Bernard de Clairvaux pare sä aibä o viziune mai laicä asupra cavalerului, mult diferitä de viziunea sa asupra cälugärului, în timp ce Hugues de Payns scoate în evident o conceptie de räzboinic sfânt, practic necunoscutä pânâ atunci de creçtinâtate. Conciliul de la Troyes accept, în fond, viziunea lui Hugues, încercând însâ sä o institutionalizeze1. în lunga sa lucrare de care am amintit, adresat lui "Hugues, soldat al lui Christos §i Maestru al armatei lui Christos de cätre Bernard simplu abate de Clairvaux", viitorul sfânt îi atrage atentia primului conducätor al ordinului cä, totuçi, noutatea reprezentat de Templieri î§i are originea în traditie. El îi comparä cu israelitii, amintind de luda Macabeul2, folosindu-se de o serie de citate biblice.

Bernard îi încurajeazâ la început pe membrii noului ordin monahocavaleresc, criticä apoi vechea cavalerie laicä (aça cum am mentionat deja), descrie caracteristicile noii armate a lui Christos pentru ca spre final sä facä un adevärat pelerinaj spiritual în Tara Sfântâ, vorbind despre Templu, Bethleem, Nazaret, Muntele Mäslinilor, Iordan, Calvarul, Sfântul Mormânt, un fei de "cruciadä altemativä pentm o armatä altemativä" cum opineazä un cercetätor.3 Modul în care Bernard de Clairvaux îi vede pe Templieri (în calitate de soldad ai lui Christos) este menit a surmonta principalul obstacol cu care se confrunta noul ordin: cum este posibil ca un cälugär care ucide sä nu päcätuiascä? Abátele încearcâ deci o legitimare a luptei împotriva duçmanilor lui Christos §i a uciderii acestora, citându-1 pe Sfântul Pavel4 §i adaptând spusele acestuia pentm Templieri. Aceçtia alcätuiesc un nou fei de armatä prin care Dumnezeu luptâ împotriva duçmanilor credintei în came §i oase dar §i împotriva duhurilor räului, a demonilor §i a viciilor. "A ucide un räufaeätor nu înseamnâ crimä, (homicid) ci, îndrâznesc sä o spun, uciderea räului (malicid)", afirmâ Bernard5. în acelaçi timp el îi identificä pe duçmanii fizici (necredincioçii) §i justificä eliminarea acestora: ,,A-i ucide pe pâgâni ar fi de neîngâduit daeä am putea sä ne opunem nävalei lor într-un alt fei §i sä le luäm mijloacele de a-i oprima pe credincioçi. Dar azi e mai bine sä îi ucidem, pentm ca sabia lor sä nu mai atâme deasupra capetelor noastre"6. Continuând cu lógica sa, afirmä câ Templierii pot fi considerad niçte justitiari ai lui Hristos fatä de cei care sâvârçesc räul §i apärätori ai creçtinilor, fiind pregâtiti în acelaçi timp sä moarä în numele lui Christos.

Aceastä acceptare a mortii în numele lui Christos este o Imitado Christi, prefiguratä chiar §i în Regula Templului. Astfel, în versiunea latinä a Regulei7 se spune: "Voi bea pahaml mântuirii, adicä moartea, deci prin moartea mea voi imita moartea Domnului, cäci a§a cum Christos §i-a dat viata pentm mine, tot a§a §i eu sunt gata sä îmi dau viata pentm fratii mei"8. De altfel, pentm multi creçtini, ordinele cavalereçti reprezintä o continuare a monahismului rénovât de reforma gregorianä. "Dupä austeritatea cistercianä, eroismul templier va reprezenta forma idealä a däruirii de sine, pânâ la aparitia virtutii franciscane a säräciei din secolul urmätor; asociindu-se într-o formä perfectä credinta cu actiunea. Ordinele monahalo-cavalere§ti apärute reprezintä materializarea, cu reguli de bunävoie acceptate, a unui organism politic §i bisericesc alcätuit dupä chipul societätii creçtine. Aceste ordine, în primul ränd cel al Templierilor, alcätuiesc un microcosmos plin de semnificatii"9.

în afarä de mântuirea spiritualä a membrilor säi, Regula detalia in mod riguros §i organizarea practicä a ordinului. Existau mai multe categorii de membrii: cavalerii (provenid exclusiv din rândul nobililor), sergentii §i scutierii, auxiliarii cavalerilor, care puteau fi din rândul altor clase sociale (burghezi, tärani). Aläturi de forta militará a ordinului, li se adäugau preotii §i clericii care asigurau serviciul religiös in cadrul ordinului §i alte categorii de personal: servitori, me§te§ugari, valed, etc. Ordinul era condus de un Maestru al Templului10 care cârmuia cu o mänä de fier, dar în acelaçi timp cu dreptate §i indulgentä asupra "fratilor" säi. Aceçtia îi datorau supunere totalä, farä §oväire.

în redactarea francezä a Regulei (nu §i în Regula latinä initialä) se spune cä "toate dispozitiile amintite §i scrise în prezenta Regulä sunt la discretia §i la aprecierea Maestrului"11. Nicio altä functie nu apare în Regula initialä.

Ca verminte, cavalerii purtau o mande albä, iar sergentii §i scutierii una neagrä sau castanie. Puteau sä se aläture ordinului oameni laici, necombatanti, care sä îi ajute pe frati. Ei însâ nu puteau purta manda albä §i nici mäcar nu aveau voie sä locuiascä în aceleaçi case cu membrii ordinului. Prezenta femeilor, fie ele cälugärite sau rude ale membrilor ordinului era strict interzisä.

în Retraits, apärute când ordinul avea deja mai multe decenii de existentä, sunt aduse completäri referitoare la organizare. Apare astfei functia de Senegal (înlocuitor al maestrului câriua îi tine locul când acesta este absent) §i cea de mareçal, care are eu precâdere atributii militare. De exemplu, mareçalul este cel care are în grijâ ármele §i armurile cavalerilor. Ordinul era organizat pe "case" sau "comanderii", flecare reprezentând o provincie sau chiar mai multe.

Prin urmare, în Tara Sfântâ erau comanderii pentru Ierusalim, Tripoli §i Antiohia. La Ierusalim era sediul principal al ordinului, acolo aflându-se §i reçedinta Maestrului. Fiecare "casä" era condusä de un "comandor" cäruia i se spunea §i "maestru" sau "preceptor". în Occident erau comanderii pentru provinciile Franta, Anglia, Poitou, Provence, Aragon, Portugalia, Apuglia (Italia de Sud) §i Ungaria.

Maestrul Templului era asistat de un capitul (consiliu), farä aprobarea cäruia nu putea lúa nici o decizie importantä: nu putea vinde sau închiria un teren ce apartinea ordinului, nu putea asedia un castel, declara un räzboi sau íncheia un armistitiu, nu putea sä îi numeascä singur pe comandori sau pe seneçal. Maestrul Templului are în serviciul säu personal un capelan, un cleric, un sergent §i un valet, un potcovar, un secretar ce activeazä §i ca interpret, un brutar §i un "turcopol" (soldat auxiliar), doi servitori pedeçtri §i pânâ la patru cai. Templierii trebuiau sä fie cumpâtati în ceea ce prívente mâncarea §i bäutura. Mâncau, în general, câte doi dintr-un singur castrón, dar aveau fiecare cáte o cupä pentru bäut. Se consuma carne de trei orí pe säptämänä, iar duminica se serveau douä feluri de mâncare cu carne pentru cavaleri §i unul singur pentru scutieri §i sergenti. Dupä masä trebuiau sä spunä rugäciuni, apoi erau recomandate odihna §i täcerea. Erau interzise clevetirea, invidia, vänarea animalelor (eu exceptia leului). îmbrâcâmintea §i încâltâmintea erau simple §i confortabile, farä articole "la modä". în cadrul ordinului existau infirmieri §i medici, iar primirea în rândurile Templierilor a celor bolnavi ori a copiilor §i adolescentilor era strict interzisä.

Hugues de Payns a mûrit în anul 1136 (sau în anul 1137) iar la conducerea ordinului îi succédé Robert de Craon. Acesta solicitä §i obtine o bulä din partea papei Inocentiu al II-lea care consfinteçte privilegiile de care beneficia deja ordinul. Bula papalä, Omne datum optimum, a fost emisä la 29 martie 1139. Unul dintre privilegiile de care se bucura ordinul era acela de a nu se supune jurisdictiei episcopale. Ordinul avea proprii säi preoti §i capelani care asigurau asistenta religioasä §i cultul liturgie, farä sä depindä de episcopii locali.

Templierii aveau §i dreptul de a construí cápele unde puteau fi înhumati membrii decedati ai ordinului. Templierii mai beneficiau §i de scutirea de dijme de orice fei, asemenea cälugärilor cistercieni. Ordinul avea deci o mare autonomie §i se bucura de importante resurse materiale deoarece primea foarte multe donatii. Devenind foarte bogat, era firesc prin existenta sa sä stämeascä invidie §i urä. Nu este astfei de mirare cä aproape toti cronicarii contemporani le-au fost nefavorabili.

Guillaume de Tyr (c. 1130-1186) a fost arhiepiscop al ora§ul Tyr §i unul dintre cronicarii de seamä ai cruciadelor. în opera sa, Histoire des guerres d'Outre-mer, îi criticä destul de virulent pe Templieri reproçându- le, printre áltele, cä de§i au facut un legämänt de säräcie, ordinul a devenit foarte înstârit, iar membrii sâi foarte avizi dupä bogätie §i präzi. El î§i justificä ultima acuzatie prin descrierea episodului care a avut loc în anul 1153 la asediul cetätii Ascalon. Atunci, asediatorii creçtini au facut o breçâ în zidul cetätii, iar un grup de aproximativ 40 de cavaleri templieri ar fi reuçit sä pätrundä în interior. Numai cä, în loe sä lärgeascä breça §i sä permitä intrarea altor luptätori creçtini în cetate, grupul de templieri s-ar fi näpustit în ora§ singuri pentru a-1 jefui, împiedicând în prealabil alti creçtini sä ü urmeze, pentru a nu fi nevoiti sä împartâ prada cu ei. Gäsindu-se, însâ, izolati în mijlocul musulmanilor, au ajuns sä fie masacrad.

O altä acuzatie (nefondatä dupä cum au stabilit ulterior istoricii) a fest aceea cä Templierii i-au împiedicat în anul 1173, pe membrii sectei musulmane a assasinilor, sä devinä creçtini.

Antipatía lui Guillaume de Tyr fatä de Templieri pare sä aibä legäturä cu functia lui de arhiepiscop al oraçului Tyr. Cum Templierii aveau dreptul conferit de bula papalä de a nu se subordona autoritätii ierarhilor Bisericii, râspunzând direct în fata Papei, acest lucru a dus la numeroase conflicte ale acestora eu diverçi reprezentanti ai clerului, nemultumiti cä ordinul le sfideazä autoritatea. De vreme ce Guillaume nu putea contesta direct privilegiile ordinului, el îi contesta meritele.

Un ait cronicar adversar al Templierilor a fost Matthew Paris (c. 1200-1259), un cälugär benedictin englez foarte apreciat în nordul Europei. în anul 1248 el este invitât de cätre Biserica din Norvegia §i regele Haakon al IV-lea (1204-1263) pentru a superviza reforma în mänästirea benedictinä Nidarholm de lângâ Trondheim. în Crónica Majora, o istorie a Angliei medievale începutâ de Roger de Wendover (m. 1236) la mänästirea englezä din St. Albans §i continuatä de Matthew, acesta îi criticä pe Templieri, invocând trädärile §i presupusele lor íntelegeri secrete cu sarazinii.

Matthew Paris nu doar denatureazä lucrurile ci, uneori le inventeazä, cum ar fi acea informatie falsä pe care o fumizeazä, conform cäreia, regele fiancez Ludovic al IX-lea (1214-1270) ar fi retras tezaurul regal care se pästra la Templul din Paris, nemultumit de felul în care templierii îl pästrau. Explicada atitudinii foarte ostile a lui Matthew Paris fatä de Templieri rezidä în faptul cä acesta era un admirator al împâratului Frederic al Il-lea Hohenstaufen (1194-1250), adversar al papalitätii, care de altfel 1-a §i excomunicat. Matthew Paris este cel care a inventât expresia "Stupor Mundi" pentru a-1 desemna pe Frederic. Acesta, dupä cäderea Ierusalimului în mâinile sarazinilor, în anul 1244, aruncâ vina asupra Templierilor pentru acest e§ec. într-o scrisoare trimisä lui Richard de Cornwall, fratele regelui Angliei, Frederic pune în contrast "ordinul orgolios" al Templierilor cu atitudinea Ospitalierilor §i a Cavalerilor Teutoni (care îl sustineau), acuzându-i pe Templieri cä i-au primit cu onoruri în mänästirile lor pe musulmani, cheltuind o multime de bani cu aceçtia §i chiar cä s-ar fi convertit în secret la islam, invocându-1 pe Mahomed12. Aceste acuzatii aveau sä fie reluate de cätre oamenii regelui Filip cel Frumos atunci când se va decíanla procesul ímpotriva Templierilor. întorcându-ne la Frederic §i la faptul cä acesta lupta ímpotriva papalitätii, iar Templierii erau väzuti drept "oamenii papei", capätä logicä atitudinea cronicarului säu "de casä" fatä de Ordin.

Emoul a fost un cronicar despre care se cunóse putine lucruri. Se pare cä el era un continuator al cronicii lui Guillaume de Tyr, iar opera sa a fost editatä sub titlul Chronique d'Ernoul et de Bernard le Trésorier în secolul al XIX-lea. Cel mai probabil a activât ca scutier al cavalerului Balian d' Ibelin §i a participât la bätälia de la Hattin (4 iulie 1187), încheiatâ în mod dezastruos pentru creçtini, aflându-se în ariergarda condusä de stäpänul säu. Emoul nu a scris probabil decât o micä parte din cronicä, aceea care se referä la anii 1186-1187, describid bätälia de la Hattin §i referindu-se cu preeädere la Balian §i la familia acestuia.

Emoul are §i el o pärere foarte proastä despre Templieri. Stäpänul säu, Balian d' Ibelin a predat Ierusalimul lui Saladin în anul 1187, dupä un asediu scurt, dar istovitor, in timpul cäruia creçtinii asediad nu au primit ajutorul a§teptat din exterior. Maestrul Templierilor era atunci Gerard de Ridefort (m. 1189) care a ocupat aceastä funche din 1184 pânâ la moartea sa §i care a jucat un roi nefast în desfaçurarea evenimentelor. Ulterior, el a fost aeuzat chiar cä a trecut la islam, crie la Loi13. Ostilitatea lui Emoul fatä de Templieri capätä astfel sens.

Ordinul a avut parte însâ §i de cronicari care i-au relatat corect §i chiar favorabil actiunile. Printre aceçtia se numärä Jacques de Vitry (c. 1160-1240), prélat fiancez care a fost ales episcop de Acra în anul 1214. în 1219 începe sä serie o istorie a Tärii Sfinte (Historia Hierosolymitana) de la aparitia musulmanilor pânâ la venirea cruciatilor, reuçind sä finalizeze doar douä pärti ale lucrärii sale. Din anul 1225 s-a întors în Europa. El este cel mai celebru dintre cronicarii care au läsat relatäri pozitive despre Templieri.

Un alt cronicar, a cärui expunere este pozitivâ, a fost Odon (Eudes) de Deuil (c. 1100-1162), cälugär la Saint Denis, personaj important al timpului säu, care 1-a însotit pe regele francez Ludovic al VII-lea în timpul celei de-a doua cruciade (1147) §i a scris o lucrare în care relateazä aceastä cruciadä: De l'expédition de Louis VII en Orient.

Eudes are cuvinte de laudä la adresa Templierilor: "Regele admira felul în care luptau §i íi lua ca model §i dorea ca întreaga oaste sä le urmeze exemplul"14.

Un ultim cronicar care a scris favorabil la adresa templierilor a fost a§a-numitul "Templier din Tyr". Este vorba despre un mic nobil din Tyr (identificat de unii cercetätori drept Gerard de Monreal sau Montreuil) care a fost secretar particular §i interpret de limbä arabä, între anii 1275-1291, al Maestrului ordinului, Guillaume de Beaujeu (12731291), cäzut eroic la Acra. Secretarul säu a scris o cronicä15 care oferä o märturie directä asupra ultimilor ani ai stäpänirii cre§tine în Tara Sfântâ. Cronicarul evocä în scrierile sale momentele dramatice ale cäderii oraçului Acra, ale rezistentei §i mortii eroice a templierilor conduçi de Guillaume de Beaujeu16.

Trebuie sä remarcäm faptul cä, în general, Templierii au fost denigrad de câtre cronicarii contemporani lor. Atitudinea aceasta are mai multe explicatif A§a cum am spus, Ordinul stámise destule resentimente din cauza bogätiei §i arogantei membrilor säi. însâ invidia nu este singurul motiv al modului negativ în care erau priviti Templierii. Pierderea teritoriilor din Tara Sfântâ echivala eu eçecul misiunii Templierilor. A§a cum observa cineva, creati pentru a lupta în Tara Sfântâ, Templierii nu se mai aflau acolo. De aceea, atunci cänd regele Frantei, Filip cel Frumos, a declançat procesul furibund ce a dus la desfiintarea lor, acest lucru nu a provocat multe regrete.

Footnote

1 Cerrini, 2010, 16.

Footnote

2 Liber ad milites, IV, 8.

3 Cerrini, 2010,67.

4 Epistola càtre Efeseni, cap.6, vers. 12.

5 Liber ad milites, III, 4.

6 Ibidem.

7 Cap. 5, vers. 3-6.

8 Cerrini, 2010,69.

Footnote

9 Favier, 2001, 84-85.

10 Termenul de Mare Maestru nu se gâseçte în Regulä sau în statutele ordinului. Acesta apare sporadic abia în secolul al XIV-lea, conform lui Pemoud, 1996, 14.

11 Pemoud, 1996, 15.

Footnote

12 Pemoud, 1996,146.

13 Pemoud, 1996, 72.

Footnote

14Demurger, 1999,118.

15 Les Gestes des Chiprois, XlIIe-XIV siècles, requeil de chroniques françaises ecrires on Orient (Philippe de Navarre et Gerard de Monreal), 1887, Preface, XX.

16 Ibidem, III, 253-267.

References

Bibliografie

Surse primare

Bernard of Clairvaux, "Liber ad milites Templi de laude novae militiae," in S. Bernardi Opera, translated by David Carbon from: J. Leclercq and H. M. Rocháis (eds), vol. 3, Rome: 1963, p. 206-239.

Chronique d'Ernoul et de Bernard Le Trésorier, publiée par M.L. De Mas Latrie, Paris: Mme Ve J. Renouard, 1881.

Les Gestes des Chiprois, XIIIe-XIV siècles, requeil de chroniques françaises ecrires on Orient (Philippe de Navarre et Gerard de Monreal), (ed) Gaston Raynoud. Genève: Impr. J.G. Fick, 1887, Preface, p. XX.

Surse secundare

Cerrini, Simonetta. Templierii, misterul cälugärilor ràzboinici. Bucureçti: Litera, 2010.

Demurger, Alain. Templierii. Viafa §i moartea Ordinului Templului. Bucureçti: Universitas/Teora, 1999.

Favier, Jean. "Templierii sau insuccesul bancherilor cruciadei". în: Cruciadele, Michel Balard (coord.), trad. George Miciacio. Bucureçti: Artemis, 2001.

Pemoud, Regine. Templierii. Bucureçti: Meridiane, 1996.

Keightley, Thomas. Templierii. Bucureçti: Herald, 2008.

Morrisson, Cecile. Cruciadele. Bucureçti: Meridiane, 1998.