Un calator în universul cartilor - Adrian Marino

Abstract

Elena MÂNDRILA-NEGOITA, Un calator în universul cartilor - Adrian Marino, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitara Clujeana, 2013, 283 p. Pentru cei interesati de opera si activitatea literara a lui Adrian Marino, poate cel mai mai prolific, dar si controversat teoretician si comparatist literar din a doua jumatate a secolului al XX-lea, cum îl revendica oamenii de litere, ideolog afin cu fascinantii carturari ai secolului al XVIII-lea, cum singur se caracterizeaza, anii din urma au adus câteva contributii serioase, care depasesc interesul pur publicistic, fiind fie rodul unei munci de echipa2, fie rezultatul unei activitati de cercetare având drept scop redactarea unei teze de doctorat. În cazul celor din urma, am putea spune chiar ca avem de a face cu tentative curajoase de monografiere a vietii si activitatii lui Adrian si mai putin a operei sale critico-teoretice sau hermeneutice. Prima parte reprezinta o succinta biografie Marino, al carei titlu ar putea fi Adrian Marino par lui-même (observatia apare si la Vasile Spiridon, cel care semneaza prefata cartii 5), din pricina prevalentei vocii lui Marino, la care autoarea se conecteaza, citindu-i jurnalele de calatorie, memoriile, interviurile si utilizându-le aproape ca singurele surse de informatie pentru edificarea demersului sau exegetic (cf. capitolul I, Itinerar intelectual, format din alte patru subcapitole: Ca sa ne limitam la un singur exe mplu, Marino înfrunta criza în care ajunsese literatura comparata, disciplina înca insuficient de bine consolidata în fata istoriei literaturii (aflata si aceasta în plina evolutie odata cu aparitia Scolii de la Konstanz), ca si în fata concurentei noilor stiinte ale literaturii altoite pe trunchiul semioticii, al diferitelor tipuri de lingvistica, nemaivorbind de stiintele inspirate de antropologia culturala, cu toate subdomeniile sale promitatoare (arhetipologia, mitanaliza si mitocritica, stiintele imaginarului etc.).

Elena MÂNDRILA-NEGOITA, Un calator în universul cartilor - Adrian Marino, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitara Clujeana, 2013, 283 p.

Pentru cei interesati de opera si activitatea literara a lui Adrian Marino, poate cel mai mai prolific, dar si controversat teoretician si comparatist literar din a doua jumatate a secolului al XX-lea, cum îl revendica oamenii de litere, ideolog afin cu fascinantii carturari ai secolului al XVIII-lea, cum singur se caracterizeaza, anii din urma au adus câteva contributii serioase, care depasesc interesul pur publicistic, fiind fie rodul unei munci de echipa2, fie rezultatul unei activitati de cercetare având drept scop redactarea unei teze de doctorat. În rândul celor din urma contributii se numara cartea (ba chiar cartile) Simonei Maria Pop3, dar si volumul Un calator în universul cartilor - Adrian Marino, semnat de Elena Mândrila Negoita, având ca punct de plecare teza sa de doctorat, intitulata Adrian Marino - comparatist si teoretician literar.

Înainte de a prezenta cartea indicata înca din titlul acestei recenzii, trebuie sa constatam ca, pe lânga rezultatele remarcabile care apar atunci când e vorba de eforturile unor colective de cercetatori (precum membrii Centrului de Studii Culturale "Adrian Marino" de la B.C.U. Cluj-Napoca), rezultate bune au si eforturile singulare desfasurate de tinerii cercetori ai operei lui Adrian Marino. În cazul celor din urma, am putea spune chiar ca avem de a face cu tentative curajoase de monografiere a vietii si activitatii lui Adrian si mai putin a operei sale critico-teoretice sau hermeneutice. Spunem "curajoase", deoarece, înaintea cartilor semnate de Simona-Maria Pop sau de Elena Mândrila Negoita, putine eforturi asemanatoare ar mai putea fi amintite. Mai precis, despre cartile, activitatea literara si culturala a lui Adrian Marino s-au scris doar articole, eventual, studii extinse pîna la dimensiunile unor brosuri sau volume care arareori au ajuns sau au depasit o suta de pagini 4. Oricâte vulnerabilitati ar prezenta, lucrarile monografice ale acestor doua tinere cercetatoare au meritul de a încerca sa depaseasca situatia înca precara a receptarii operei lui Marino, la noi, ca si în afara tarii.

O alta particularitate a studiilor monografice consacrate lui Marino în ultimii trei ani este aceea ca interesul pentru viata si activitatea literara si culturala a carturarului clu jean covârseste atentia acordata operei sale de gânditor sau de teoretician literar. Tinerele cercetatoare sunt coplesite de personalitatea iluministului întârziat, de viata lui plina de întâmplari dramatice, ca si de crezurile fundamental imanentiste pe c are acesta le slujea, ca unul care, ca si gloriosii sai înaintasi iluministi (ori pasoptistii de mai târziu), credea cu convingere ca, odata sensul transcendentei pierdut, salvarea prin cultura este singurul fel de mântuire pe care-l mai poate promite ratiunea desvrajita a lumii.

Volumul publicat de Elena Mândrila Negoita, Un calator în universul cartilor - Adrian Marino, reprezinta o încercare (reusita, dupa opinia noastra) de realizare a unei monografii având ca obiect personalitatea si opera lui Adrian Marino, prezentat mai întâi ca un singular carturar si homo viator român ("calator în universul cartilor"), apoi, ca teoretician literar si comparatist, ideolog si memorialist de forta. Cele patru mari parti ale lucrarii - Itinerar intelectual (p. 11-52), Ideologia lui Adrian Marino (p. 53-104), Reorientarea comparatismului (p.105-150) si Critica si teorie literara (p. 151-264) - trateaza în mod riguros aspectele principale ale vietii si operei lui Adrian Marino, ilustrând, în maniere si din unghiuri diferite, fatetele vietii si operei unui fascinant si, deopotriva, controversat teoretician literar român din perioada postbelica.

De fapt, cartea cuprinde doua mari parti oarecum simetrice, fiecare dintre ele fiind formata din câte doua capitole (continând un numar inegal de subcapitole). Prima parte reprezinta o succinta biografie Marino, al carei titlu ar putea fi Adrian Marino par lui-même (observatia apare si la Vasile Spiridon, cel care semneaza prefata cartii 5), din pricina prevalentei vocii lui Marino, la care autoarea se conecteaza, citindu-i jurnalele de calatorie, memoriile, interviurile si utilizându-le aproape ca singurele surse de informatie pentru edificarea demersului sau exegetic (cf. capitolul I, Itinerar intelectual, format din alte patru subcapitole: Oglinda unei biografii, Confesiunea unui om singur, Calator prin Europa, Cartea - marea pasiune, dar si capitolul al doilea, Ideologia lui Adrian Marino, format din subcapitolele: Ideologie culturala si politica, Libertate si cenzura, Europa si ide ea europeana, Viata literara si lumea culturala).

Si în cea de-a doua parte a cartii, dânsa desfasoara o investigatie a operei lui Marino supunându-se aproape orbeste judecatilor pe care Marino însusi le formuleaza fata de propriile sale instrumente de lucru, fata de viziunile sau modelele stiintifice urmate. Deseori, opiniile lui Marino (despre sine sau despre altii) sunt preluate tale quale, fara a mai fi examinate critic, fara a fi evaluate prin confruntarea cu alte viziuni sau modalitati de întelegere a lucrurilor. De exemplu, în cazul unor chestiuni dificil de elucidat, tinând de fundamentele epistemologice ale diverselor stiinte ale literaturii, credem ca autoarea cartii nici macar nu si-a propus sa studieze polemicile lui Marino cu diversi teoreticieni sau sisteme de gândire, multumindu-se doar sa le înregistreze în vederea unor evaluari viitoare.

Privind din alta perspectiva, Elena Mândrila Negoita si -a conceput monografia consacrata lui Adrian Marino dupa principiile si viziunea specifice istoriei literaturii de factura traditionala, mai precis, à la manière de G. Calinescu, maniera în care chiar carturarul clujean si-a scris primele carti (de critica literara), consacrate lui Macedonski. A dorit sa scrie si dânsa, concomitent, doua lucrari monografice: una despre viata lui Adrian Marino, alta despre opera acestuia, dupa modelul oferit de Marino însusi la începuturile activitatii sale de critic literar, începuturi de care s-a dezis cât a putut mai târziu. Asa se explica, dupa noi, desfasurarea pe aproape jumatate de carte a unei constructii preponderent narative, la limita genului publicistico-literar, dar si cu certe însusiri de istorie literara, a secventei pe care am numit-o Adrian Marino par lui-même. Optiunea este argumentata de la bun început, în Itinerar intelectual, în urmatorii termeni: "acest prim capitol contribuie la perceperea justa a omului Marino si asigura o precomprehensiune a operei teoretice, critice si comparatiste a acestuia" (p. 11). Dincolo de involuntara aroganta din expresia "p erceperea justa", ideea ca am întelege opera unui teoretician prin viata lui, indiferent cum ar fi fost aceasta, este, din nou involuntar, tendentioasa. Daca asa ar fi stat lucrurile, atunci am putea crede ca studiile de teoria literaturii, cercetarile comparatiste sau de hermeneutica ale lui Marino nu sunt decât opera unui activist cultural. E de înteles, însa, ca un cercetator începator, precum Elena Mândrila Negoita, a putut sa -si aproprieze mai bine programul stiintific al lui Marino prin prisma ideologiei sale culturale, marturisita de atâtea ori si în atâtea zeci de feluri în interviuri, scrieri memorialistice sau comunicata direct în paginile cartilor sale teoretice. Însa pentru întelegerea adecvata a conceptiilor sale stiintifice si mai ales pentru o justa evaluare a pertinentei, relevantei sau originalitatii lor, autoarea ar fi avut nevoie de temeinica ancorare, eventual de durata, în cercetarea domeniilor (teoria comparatismului, teoria literaturii, hermeneutica etc.) ilustrate de Marino.

Evident ca dificultatile conceperii si redactarii unei lucrari consacrate operei lui Marino sunt în directa legatura cu problemele si mai dificile specifice domeniilor cercetate, comparatismul (literar si cultural) si teoria literaturii, acestea fiind selectate si descrise cu deosebire în cartea Elenei Mândrila Negoita. De aceste domenii se ocupa cu preponderenta în cea de-a doua parte a lucrarii, respectiv în capitolele III si IV ale lucrarii. Subcapitolele aferente capitolului al III-lea sunt graitoare prin titlurile lor, indicând ce aspecte ale comparatismului lui Marino au interesat-o (cf. III. 1. Idei congruente cu René Étiemble; III. 2. Comparatismul militant; III. 3. Teoria comparata a literaturii).

În cazul celui de-al patrulea capitol, tratând despre criticul si teoreticianul literar Adrian Marino (cf. Critica si teorie literara), autoarea ar fi putut ajunge si la aspectele cele mai complexe, dupa opinia noastra, ale operei stiintifice a teoreticianului român.

Dânsa se multumeste însa sa descrie activitatea de critic literar (în care a debutat Marino ca tânar discipol si asistent al lui George Calinescu), domeniu dezbatut mai târziu într-o carte de sine statatoare (avuta în vedere în subcap. O sinteza a criticii literare). În alte subcapitole, sunt concentrate (asta însemnând si tratate cam sumar!) temele mari ale operei de teoretician, critic si hermeneut literar. Astfel, pe parcursul a circa cincizeci de pagini, este descris drumul lui Marino de la critica literara la critica de idei, cunoscuta si ca ideocritica (în IV.4. O ipostaza a criticii si teoriei literare si IV. 5. Literatura), hermeneutica lui (cf. IV. 3. Concordante hermeneutice cu Mircea Eliade), dar si biografia ideii de literatura.

În cazul acestor doua ultime parti ale cartii, reprezentate de capitolele III si IV, vorbim de dificultati (doar în parte constientizate de autoare) care au origini diferite. Una dintre dificultati îsi are radacinile chiar în marile prefaceri prin care trec literatura comparata si teoria literaturii în decursul celei de-a doua jumatati a secolului al XX-lea, adica exact perioada de timp în care Marino îsi scrie întinsa sa opera stiintifica. Un fapt demn de semnalat, luat în considerare, dar poate ca nu îndeajuns de autoarea cartii, este ca, prin opera si mai ales prin militantismul implicit si explicit al demersurilor sale stiintifice, Marino participa într-o masura destul de consistenta la mutatiile survenite în dezvoltarea studiilor literare din jumatatea a doua a secolului al XX -lea. Ca sa ne limitam la un singur exe mplu, Marino înfrunta criza în care ajunsese literatura comparata, disciplina înca insuficient de bine consolidata în fata istoriei literaturii (aflata si aceasta în plina evolutie odata cu aparitia Scolii de la Konstanz), ca si în fata concurentei noilor stiinte ale literaturii altoite pe trunchiul semioticii, al diferitelor tipuri de lingvistica, nemaivorbind de stiintele inspirate de antropologia culturala, cu toate subdomeniile sale promitatoare (arhetipologia, mitanaliza si mitocritica, stiintele imaginarului etc.). Solutia lui Marino în domeniul studiilor de literatura comparata a fost una radicala: refundamentarea teoretica a disciplinei. Ca sa continue sa existe, credea Marino, literatura comparata trebuia sa se relanseze. Relansarea viza reîntemeierea disciplinei pe baza unei noi teorii a comparatismului, ceea ce însemna reînnoirea poeticii comparate si/sau a teoriei literaturii, ultima redefinita ca teorie a literaturii comparate. În acest nou cadru, literatura comparata nu mai putea fi înteleasa ca un comparatism pur literar (de va fi fost vreodata asa ceva!), nici doar ca o simpla disciplina academica. Idealul lui Marino era un "comparatism militant", angajat în forjarea unui nou umanism, unul care sa diminueze inegalitatile dintre culturi, literaturi si popoare, si care sa conduca în cele din urma la optimizarea rasei umane, nu doar a studiilor literare. Dupa cum remarca si autoarea cartii recenzate, Marino singur va descoperi, mai târziu, cu un neascuns orgoliu, ca, în definitiv, prin al sau "comparatism militant" din deceniul al optulea al secolului al XX-lea, el nu facea decât sa anticipeze fenomenul globalizarii din secolul urmator: "Comparatismul militant pe care îl teoretizam cultiva deci un început de globalizare avant la lettre" (p. 118).

Cu toate limitele inerente oricarei cercetari consacrate unuia dintre cei mai originali teoreticieni literari români postbelici, cercetarea monografica întreprinsa de Elena Mândrila Negoita în volumul Un calator în universul cartilor - Adrian Marino reprezinta un pas înainte în asimilarea operei stiintifice a eruditului carturar român. Înca nu suficient de critica, dar oricum mai deschisa opiniilor pro si contra, mult mai extinsa prin investigatiile desfasurate, mai documentata si mai ambitioasa decât încercarile precursorilor (ne referim în special la autorii de articole, studii sau brosuri cu caracter propedeutic), cartea de fata readuce în actualitate un profil sui generis de savant român postbelic, asociat cu o opera stiintifica de anvergura nationala si europeana.

Footnote

2 Viata, opera si activitatea lui Adrian Marino. Cercetare bibliografica si de referinta. Bibliografia, coordonata de Florina Ilis, întocmita de Florina Ilis, Ana Maria Capâlneanu. Colaboratori: Rodica Frentiu, Ionut Costea si Angela Marcu. Studiu introductiv de Florina Ilis. Cluj -Napoca, Editura Argonaut, 2010, 392 p.; Adrian Marino, Dintr-un dictionar de idei literare, editie si text îngrijit de Florina Ilis si Rodica Frentiu, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2010, 304 p.

3 Cf. Simona-Maria Pop, Adrian Marino. Vârstele devenirii, Cluj-Napoca, Editura Dacia XXI; idem, Adrian Marino: Obsesia trecutului, Alba Iulia, Editura Gens Latina, 2010.

4 Cf. Constantin M. Popa, Hermeneutica lui Adrian Marino, Craiova, Editura Aius, 1993, 83 p.; idem, Adrian Marino: monografie, antologie comentata, receptare critica, Brasov, Editura Aula, 2001, 112 p.; Adrian Dinu Rachieru, Alternativa Marino, Iasi, Editura Junimea, 2002, 143 p.

5 Cf. Vasile Spiridon, Despre viata unui om singur , prefata la volumul Elenei Mândrila Negoita (ibidem: 8).