Termenul vânt în Dictionarul fenomenelor atmosferice (DFA) 1

Abstract

This paper aims to present aspects of some problems and solutions adopted in the drawing of the complex article vânt "wind" in the Dictionary of the Atmospheric Phenomena (Rom. logo DFA). The issues discussed are: defining the term, setting determinations and phrases, recovering the first attestations and etymologies. The definitions of the popular and scientific meanings of the term are made after analyzing several definitions of general and meteorological reference dictionaries. Observations regarding the syntagmatic behavior are extracted mainly from the thesaurus dictionary of the Romanian language and from the basic meteorological bibliography. The structures with vânt [wind] accompanied by determinations predominate at the popular level, while at the scientific level phrases that are well defined are dominant. The diachronic perspective of the project is evident in attempts to set etymology and the first attestations. În this paper are discussed the main issues that give complexity to the article vânt [wind] in DFA.

Headnote

Key-words: linguistic study, meteorological Romanian terminology, atmospheric phenomena, complex article, vânt "wind"

Headnote

The Romanian Term vânt [wind] in the Dictionary of the Atmospheric Phenomena (DFA)

This paper aims to present aspects of some problems and solutions adopted in the drawing of the complex article vânt "wind" in the Dictionary of the Atmospheric Phenomena (Rom. logo DFA). The issues discussed are: defining the term, setting determinations and phrases, recovering the first attestations and etymologies. The definitions of the popular and scientific meanings of the term are made after analyzing several definitions of general and meteorological reference dictionaries. Observations regarding the syntagmatic behavior are extracted mainly from the thesaurus dictionary of the Romanian language and from the basic meteorological bibliography. The structures with vânt [wind] accompanied by determinations predominate at the popular level, while at the scientific level phrases that are well defined are dominant. The diachronic perspective of the project is evident in attempts to set etymology and the first attestations. În this paper are discussed the main issues that give complexity to the article vânt [wind] in DFA.

0. Introducere

Elementele limbajului comun, aflate În poziþie perifericã În cadrul multor terminologii 2tiinþifice, ocupã zona specificã centralã În terminologia meteorologicã (Florescu 2011: 194, 196; 2012: 188; 2014: 231). Raportul special Între limbajul meteorologic 2i terminologia popularã corespunzãtoare (incluzând limbajul comun) motiveazã proiectul "Terminologia meteorologicã româneascã (2tiinþific vs popular) a fenomenelor atmosferice. Studiu lingvistic", finanþat CNCS, derulat În perioada 2011-2015, la Institutul de Filologie Românã "A. Philippide" (Ia2i). Dicþionarul fenomenelor atmosferice (DFA), unul din rezultatele prezumate ale proiectului, finalizat 2i aflat În prima parte a anului 2015 În etapa de revizie, se constituie Într-un bogat material pentru studiul lingvistic al terminologiei meteorologice române2ti. În prima fazã a etapei de redactare (2012) a DFA, au fost elaborate articolele complexe care cuprind cele mai semnificative zone de suprapunere dintre sensurile 2tiinþifice 2i cele populare (Florescu 2013: 433): ploaie (articol model, C.F.2), cãldurã (L.M.), nor (C.C.), vânt (A.B.), zãpadã (E.T.). Articolul de faþã Î2i propune sã prezinte aspecte legate de problemele 2i soluþiile adoptate În redactarea articolului complex vânt, desemnare a celui mai dinamic fenomen atmosferic (v. Bursuc 2013a). Sunt puse În discuþie aspecte precum: definirea termenului, stabilirea determinãrilor 2i a sintagmelor, recuperarea primelor atestãri 2i a etimologiilor.

1. Definirea termenului vânt

1.1. Definitii În dictionarele generale

În vederea formularii unei definitii cât mai adecvate pentru acceptia comuna, populara, a termenului vânt au fost comparate si analizate definitiile sensului denotativ, etimologic, existente În dictionare generale relevante din ultimul aproximativ un secol. Corpusul lexicografic consultat este format din dictionarele academice (DL, DM, DEX, MDA, DLR), din dictionare generale (SAINEANU, RESMERITA, SCRIBAN, dar si NDU). În ordine cronologica, lexemul vânt este definit:

Miscare mai mult sau mai putin repede a aerului (SAINEANU). Miscarea puternica a aerului (RESMERITA). Miscare a aerului cauzata de diferenta de temperatura Într-o regiune oarecare (SCRIBAN). Deplasare a unei mase de aer, provocata de diferenta de presiune din atmosfera (DL, DM). Deplasare pe orizontala a unei mase de aer provocata de diferenta de presiune existenta Între doua regiuni ale atmosferei (DEX). Deplasare a unei mase de aer Într-o directie anumita, produsa de diferenta de presiune atmosferica dintre doua regiuni (MDA, DLR, NDU).

Primele definitii, foarte generale, contin analiza empirica a notiunii "miscare a aerului", Împreuna cu sugerarea intensitatii miscarii ("mai mult sau mai putin repede", "puternica"), toate cele sase editii ale dictionarului SAINEANU (1896-1929) prezentând acelasi model de definire. Definitia din SCRIBAN. introduce ideea relatiei dintre vânt si diferenta de temperatura. Ulterior, În dictionarele academice, are loc inserarea progresiva a unor elemente stiintifice, indiciu al tendintei de despecializare si de integrare În terminologia externa sau În socioterminologie (cf. Bidu-Vranceanu 2010: 15; Florescu 2014: 229). Începând cu DL, În dictionarele academice este adoptat genul proxim deplasare (cf. miscare În dictionarele anterioare), precum si sintagmele specializate: masa de aer si presiune atmosferica, ultima formulata ca atare În MDA si DLR. Editiile DEX contin informatia, astazi despecializata si Într-o anumita masura Încetatenita, dar nepreluata În MDA si DLR, a componentei orizontale a vântului. Autorii editiei noi a dictionarului lui Lazar Saineanu renunta la solutia analitica propusa de acesta, rezolvând În mod diferit analiza cuvântului, În total acord cu dictionarul tezaur, a carui definitie o preiau.

1.2. Definitii În dictionare de specialitate

Pentru formularea definitiei acceptiei stiintifice au fost consultate definitiile din LTR si din doua dintre cele mai utilizate dictionare meteorologice, alcatuite si folosite de specialistii meteorologi (Florescu 2013: 431), fisate În etapa de documentare a proiectului: TÎSTEA si CIULACHE. Termenul vânt este definit astfel:

Curent, În principal orizontal, al aerului atmosferic, datorat deformarii suprafetelor isobare, ale caror urme pe sol sunt linii isobare. Acestea delimiteaza regiuni de presiune Înalta si regiuni de presiune joasa. Aerul tinde sa curga din regiunile cu presiune Înalta În cele cu presiune joasa, formând vântul. Deformarea suprafetelor isobare si, prin urmare, repartitia isobarelor pe sol, se datoreste fie unor cauze dinamice (Întâlnirea unor mase de aer diferite), fie Încalzirii inegale a solului (LTR VII: 365). Miscarea aerului În raport cu suprafata solului. De obicei se are În vedere componenta orizontala a acestei miscari. Câteodata Însa, sfera notiunii este extinsa si asupra componentei verticale a vÎntului, care În general este mult redusa fata de cea orizontala (TÎSTEA: 197). Miscarea aerului În lungul suprafetei terestre (cu precadere componenta orizontala) generata de forta gradientului baric orizontal si modificata de forta Coriolis, forta de frecare si forta centrifuga (CIULACHE: 250).

Se observa Înca o data faptul ca În dictionarele de specialitate se practica definitiile de tip enciclopedic, structurate În mai multe fraze, fara a acorda o atentie deosebita genului proxim (care poate fiarticulat sau nu). Se remarca asadar o diferenta semnificativa Între un dictionar de specialitate tratat lingvistic si lexicografic (asa cum se intentioneaza În DFA) si unul netratat astfel3. Lexiconul tehnic contine informatii cu un grad mai ridicat de specializare decât cele doua dictionare meteorologice, care mai degraba rezuma complexitatea fenomenului atmosferic. Trebuie remarcat micul comentariu (meta)lexicografic din TÎSTEA referitor la diferente ce tin de "sfera notiunii" restrânsa, respectiv extinsa, precum si accentul pus În CIULACHE pe elementele fizice care genereaza vântul.

1.3. Definitii În Dictionarul fenomenelor atmosferice

În cazul dictionarelor de limba se observa introducerea treptata a unor informatii de specialitate si deci despecializarea graduala a acestora. În schimb, În dictionarele stiintifice se remarca grade diferite de specializare (cf. Bidu-Vranceanu 2010: 16), mult mai ridicat În lexiconul tehnic decât În cele meteorologice, avânduse În vedere dubla natura a fenomenului: meteorologica si fizica, vântul fiind În esenta sa un fenomen geofizic (cf. si Alleyne 1959: 75). Analiza definitiilor sugereaza delimitarea celor doua "acceptii" populara si stiintifica, gradul de suprapunere fiind destul de mic. Acceptiile termenului vânt probeaza, alaturi de numeroase alte exemple, distinctia dintre cunoasterea lucrurilor si cunoasterea lingvistica (Coseriu 1994: 93), dintre cunostintele vorbitorului obisnuit, mai ales agricultor sau pescar, si cunostintele meteorologului (cf. Alleyne 1959: 104-105). În DFA cele doua definitii sunt formulate astfel:

? Miscare (orizontala) a aerului la suprafata pamântului. ? Deplasare a aerului În raport cu suprafata solului (cu precadere componenta orizontala) generata de forta gradientului baric orizontal si modificata de forta Coriolis, forta de frecare si forta centrifuga.

O adevarata provocare În formularea definitiilor din DFA o constituie selectia genului proxim, În conditiile În care În dictionarele de limba predomina deplasare, iar În cele meteorologice este preferat miscare, fiecare În calitatea sa de infinitiv lung substantivizat fiind o solutie adecvata semantic. Este un loc comun faptul ca aerul se afla În continua miscare si, pe de o parte, se observa ca definitiile care contin genul proxim miscare se refera la aer - "miscare(a) aerului", iar cele care contin genul proxim deplasare se refera la "masa/e de aer", mai ancorat stiintific. Pe de alta parte, cele doua sinonime implica doua concepte usor diferite, deplasarea vizând o miscare orientata mult mai clar decât miscarea oarecum nelimitata (cf. Mierla 2003: 209). Astfel s-a optat În cazul acceptiei populare (comune) pentru: miscare, respectiv pentru deplasare În cazul acceptiei stiintifice.

2. Determinari si sintagme

2.1. Vânt Însotit de determinari

În limbajul comun, termenul vânt este Însotit de numeroase determinari care indica În special directia deplasarii, mai precis directia din care bate vântul, parametrul principal dupa care de altfel sunt clasificate vânturile (cf. Alleyne 1959; Bursuc 2013a). Majoritatea acestor determinari desemneaza cele patru puncte cardinale sau combinatii ale acestora pentru indicarea directiilor intermediare. În materialul ilustrativ foarte bogat din dictionarul tezaur (finalizat În 2010, cf. Tamba 2012), alterneaza numele populare ale punctelor cardinale: vântul de catra rasarit, de rasarit, de miazanoapte, despre meazanoapte, de miazazi, de spre amiazazi, despre amiadzadzi, de la apus, cu termenii oficiali: vântul de vest, de (la) nord-vest, de nord-nord-vest, de sud-est, de (la) sud, de la nord. Însa pentru majoritatea vorbitorilor singurele puncte de orientare sunt formele de relief si tinuturile, mai mult sau mai putin Îndepartate, ale diferitelor populatii. Astfel se explica, pe de o parte, determinarile atestate regional care desemneaza forme de relief (vântul de la deal, de la vale, de la munte) sau indicatori spatiali mai vagi (vântul din sus, din jos). În nord-vestul Bucovinei (Botosani), vorbitorii delimiteaza vânturile dupa populatiile dinspre ale caror asezari bat, utilizând determinari desemnate prin etnonime cu functie toponimica (de exemplu, orizontul de cunoastere al vorbitorului se limiteaza la identificarea locuitorilor din apus cu nemtii): vânt de la rus, de la moscal, de la cazac, de la neamt, de la turc, de la ungur. Determinari regionale cromatice si evaluative, cu caracter subiectiv si cu functie descriptiva, procedeu Întâlnit si În alte limbi romanice (cf. Alleyne 1959: 422-424), indica intensitatea sau alte trasaturi caracteristice: vânt subtire ("lin", dar si "taios"), umed, alb, negru, mare, rau, bataios, (chiar) turbat, friguros, rece, cald. Rareori si mai ales regional, termenul vânt este determinat de substantive cu functie similara de identificare a unor trasaturi specifice: vântul boare, de sub soare, frunzii, tiganului. Locuitorii din anumite regiuni utilizeaza determinari care indica o anumita perioada de timp a manifestarii vântului, desemnate prin numele lunilor anului (vântul de martie, de aprilie etc.). Se remarca multitudinea structurilor În care lexemul vânt este Însotit de determinari, multe dintre ele de factura regionala si populara. Trebuie amintite constructiile care identifica situational elemente de suprapunere prin manifestarea simultana a mai multor fenomene atmosferice: ploaie cu vânt, vânt cu furtuna etc. Sunt Însa exprimari, formulari comune, uzuale, si nu pot ficonsiderate determinari sau sintagme.

La nivel stiintific, inventarul determinarilor este mai redus. Nu pot ficonsiderate sintagme structurile oficiale care identifica directia vântului prin determinari simple (vânt de nord, de vest, de sud, de est) sau compuse pentru directiile intermediare (vânt de nord-vest, de sud-est etc.) exprimate prin numele standard ale punctelor cardinale. Manifestarea pe teritoriul României a unor vânturi cu un comportament similar unor vânturi specifice altor regiuni ale globului 2i recunoscute ca atare (de exemplu, musonul la Întâlnirea suprafeþelor continentale cu cele oceanice, foehnul În Elveþia 2i Austria) a determinat uzul ocazional al unor structuri cu determinãri adjectivale: vânt foehnal "de tipul foehnului", musonic "de tipul musonului", care nu s-au impus (deocamdatã) ca sintagme. Precizãrile graduale ale intensitãþii, de2i În literatura meteorologicã le sunt stabilite valori fizice precise, le tratãm ca structuri În care termenul vânt este Însoþit de determinãri 2i nu În calitate de sintagme (cf. Bursuc 2013a: 56): vânt maxim, puternic (cu o tendinþã crescândã de a fiÎntrebuinþatã ca sintagmã), tare; sau gradaþia: vânt calm, aproape lini2tit, foarte slab, slab, potrivit, tãricel, destul de tare, tare, foarte puternic (LTR), ori o gradaþie ie2itã oarecum din uz: vânt numai simþit, moderat, rãcoare, cel mai priincios morilor, prea tare, impetuos (A. Marin, Noþiuni generale de fizicã 2i de meteorologie spre usul junimei, 1857). Acestea sunt doar cele mai relevante scãri graduale alcãtuite În funcþie de viteza 2i intensitatea vântului, dar 2i de amploarea efectelor asupra mediului ambiant (suprafaþa apelor, copaci, oameni etc.).

2.2. Sintagme cu vânt

Seria sintagmelor 2tiinþifice conþinând termenul vânt 2i identificând tipuri 2i trãsãturi ale acestuia, a fost extrasã din lista termenilor 2tiinþifici, alcãtuitã În etapa de documentare pe baza bibliografiei meteorologice obligatorii a proiectului 2i În urma unor discuþii punctuale cu speciali2tii meteorologi (L.A., D.C.), membri ai echipei. Sunt cu certitudine sintagme 2tiinþifice, fiind În general Împrumutate 2i adaptate ori calchiate dupã terminologia standard internaþionalã de limbã englezã 2i/ sau francezã, impusã de Organizaþia Mondialã de Meteorologie (OMM). Ediþii ale International Meteorological Vocabulary, elaborate succesiv de OMM, fac parte din bibliografia celor douã dicþionare meteorologice, iar confruntarea cu sintagmele corespunzãtoare din cele douã limbi s-a realizat În etapa de redactare a DFA pe baza ediþiei din 1992, disponibilã digital pe platforma TP, dar 2i prin apelul la cunoscutul dicþionar VILLENEUVE (ediþia din 1974), ambele din Canada 2i adresate unui public deopotrivã francofon 2i anglofon. Sintagmele astfel extrase sunt tratate ca atare În DFA În cadrul secþiunii 2tiinþifice a articolului vânt, fiecare având un conþinut bine delimitat (un anumit tip de vânt, o trãsãturã sau o componentã definitorie a vântului, un grup de vânturi). Astfel identificã trãsãturi sau componente ale vântului construcþiile: câmp de vânt, deviaþia vântului, direcþia vântului, forfecarea vântului, forþa vântului, hulã de vânt, intensificarea vântului, inversarea vânturilor, pantã "sub vânt", presiunea vântului, scurgere orograficã a vântului, rafalã de vânt, sarcinã de vânt, tensiunea vântului, turbion de vânt, unde de sub vânt, unghi de deviaþie a vântului. Sintagmatica 2tiinþificã, de tip hiponimic, relevantã pentru precizia terminologicã (cf. Bidu-Vrãnceanu 2010: 68), standardizatã internaþional, dezvãluie o tipologie bogatã a tipurilor 2i categoriilor de vânturi (cu valoare genericã, reþinem În acest sens sintagmele În varianta de singular), precum 2i componente ale acestora, dupã cum se observã din lungul 2ir de sintagme cu un grad ridicat de specializare: vânt ageostrofic, ~ alobaric (sau izalobaric), ~ anabatic, ~ antitriptic, ~ aparent (sau relativ), ~ baric (sau sinoptic), ~ catabatic, ~ ciclostrofic, ~ constant, ~ cvasigeostrofic, ~ de altitudine (sau la Înãlþime), ~ de avalanoe (sau de avalanoã), ~ de coastã (sau litoral), ~ de contragradient, ~ de gheþar, ~ de gradient, ~ de mare, ~ de pantã, ~ de subgradient, ~ de supragradient, ~ de uscat (sau de pãmânt), ~ dextrogir, ~ din faþã (sau contrar ori de faþã), ~ din spate (sau de spate), ~ dominant, ~ etesian, ~ eulerian, ~ forþat, ~ geostrofic, ~ heliotropic, ~ instantaneu, ~ În rafale, ~ la sol (sau de pãmânt ori de suprafaþã), ~ laminar, ~ lateral, ~ local, ~ longitudinal (din faþã, din spate, echivalent), ~ orografic, ~ periodic, ~ permanent, ~ radial, ~ real, ~ rezultant, ~ sezonier, ~ subgeostrofic, ~ suprageostrofic, ~ tangenþial, ~ temporar, ~ termic, ~ turbulent, ~ uscat, ~ variabil. Manifestarea mai multor vânturi sau curenþi de aer Într-o anumitã arie geograficã determinã alcãtuirea unor sintagme conþinând forma de plural a termenului vânt, sugestivã pentru complexitatea fenomenului, cu funcþie de individualizare: marile vânturi de vest, talvegul vânturilor de vest, vânturi ale circulaþiei generale, vânturi contraalizee (sau alisate contrarii), ~ de munte-vale, ~ ecuatoriale de est (de vest), ~ polare de est, ~ stabile de vest, zonele (sau zona) vânturilor de vest. Tendinþa despecializãrii este evidentã prin prezenþa (la plural) 2i analiza În dicþionarul tezaur a sintagmelor generice: vânt constant, ~ dominant, ~ etesian, ~ permanent. De2i conþin elementul vânt 2i sunt Înregistrate În dicþionarul meteorologic, sintagmele vânt balistic, ~ polar 2i ~ solar, noþiuni ce þin de fluxul de plasmã sau de tehnica militarã, sunt eliminate din lista sintagmelor.

Trebuie semnalat numãrul infim de sintagme populare cu vânt care intereseazã limbajul meteorologic 2i care au circulaþie popularã 2i regionalã: aburel de vânt, vântul mare 2i vântul negru, prima sintagmã cu greutate pe primul termen sugereazã o intensitate diminuatã, o "adiere". O atenþie deosebitã meritã celelalte douã sintagme, pe de o parte prin prezenþa adjectivului descriptiv, care, de altfel, poate circula În paralel 2i ca determinare, pe de altã parte prin preluarea din limbajul popular 2i circulaþia la nivelul limbajului 2tiinþific (neÎnregistrate totu2i În cele douã dicþionare meteo): vântul mare 2i vântul negru. Pentru a reda intensitatea crescutã a vântului, referindu-se deci la un vânt intens, puternic, tare, vorbitorul obi2nuie2te sã Întrebuinþeze adjectivul mare ca determinant al cuvântului vânt, fapt atestat din primele texte române2ti (Începând cu Evanghelia lui Coresi), dar mai ales regional. Structura a reu2it sã se impunã În Transilvania servind la desemnarea unui vânt local, de un tip special, identificat de speciali2ti meteorologi ca fiind un vânt de tip foehnal. A2a se face cã expresia, uzualã În limbajul pãstoresc al locului, este preluatã În limbajul meteorologic 2i atestatã cel puþin Într-unul din manualele meteo universitare, dar 2i pe unul din site-urile de profil (http://vremea.meteoromania.ro/). O discuþie aparte comportã sintagma vântul negru, Încetãþenitã 2i În limbajul meteorologic (cel puþin tehnic prin Înregistrarea În LTR VII din 1955, .i atestarea din AGROTEHNICA, I din 1958, ap. DLR), calchiatã dupã tc. kara-yel "vântul negru". De altfel, regional este uzual 2i termenul Împrumutat carael (E.T.), care identificã manifestarea vântului din trei direcþii: vest, est 2i nord-vest, dominantã fiind cea de vest. Termenul s-a impus În zona Dobrogei datoritã relaþiilor cu marinarii turci, limba turcã jucând rol de mediator În transmiterea terminologiei nautice În Marea Neagrã. Uscãciunea, principalul efect produs de acest vânt local, manifestat mai ales vara, explicã preferinþa locuitorilor pentru traducerea româneascã a termenului, mai expresivã, vântul negru, supranumit sãrãcilã (A.B.), dar 2i extinderea uzului În Muntenia, În Câmpia Bãrãganului, unde este supranumit traistã-goalã (A.B.).

3. Atestãri 2i etimologie

În proiect delimitarea obiectului de studiu s-a fãcut iniþial strict sincronic, urmãrindu-se variaþia diatopicã (elemente regionale 2i populare), diastraticã (valenþe socio-lingvistice evidente) 2i diafazicã (elemente expresive vs elemente neutre). Rezultatele obþinute În primul an motiveazã abordarea perspectivei diacronice, urmãrindu-se pe cât posibil În redactarea articolelor DFA, inclusiv a articolului complex vânt: dispunerea cronologicã a sensurilor 2i citatelor ilustrative, identificarea primelor atestãri, recuperarea etimologiilor 2i a termenilor meteorologici ie2iþi din uz.

3.1. Prime atestãri

Potrivit informaþiilor din dicþionarul tezaur, reprezentativ pentru caracterul istoric, lexemul vânt este pentru prima datã atestat În limba românã În a doua jumãtate a secolului al XVI-lea În Codicele Voroneþean (1563-1583). Predatarea lui vânt În Psaltirea Hurmuzaki (1500/1510), imposibil de preluat În tomul corespunzãtor literei V al DLR, din cauza publicãrii În acela2i an (2005) cu ediþia psaltirii, este recuperatã ca primã atestare În DFA 2i inseratã În prima secþiune (cea popularã) a articolului. Cuvântul vânt Însoþit de determinãri desemnând puncte cardinale apare Încã din primele texte scrise În limba românã, toate celelalte determinãri fiind atestate În texte folclorice, glosare regionale 2i atlase lingvistice, mai ales În prima jumãtate a secolului al XX-lea.

Pentru a stabili prima atestare a termenului vânt se apeleazã În cadrul proiectului TFA la texte vechi de specialitate, primele fiind lucrãri de popularizare a 2tiinþei: manuale, de multe ori traduceri din limbi de circulaþie internaþionalã. Privitor la accepþia 2tiinþificã a termenului vânt, prima atestare este consideratã dintr-una din primele lucrãri de popularizare a geografiei, mai precis manualul de geografie a lui I. Genilie (1835, ap. DLR). Dezvoltarea domeniului meteorologiei, Începând mai ales cu secolul al XIX-lea, necesitã, ca 2i În cazul altor domenii, o anumitã precizie terminologicã asiguratã de sintagme fixe cu definiþii specializate (cf. Bidu-Vrãnceanu 2010: 68). O serie de sintagme sunt atestate din secolul al XIXlea, desigur tot din lucrãri de popularizare a geografiei, acestea sunt Înregistrate În dicþionarul tezaur 2i au suferit un anumit grad de despecializare (cf. Bidu-Vrãnceanu 2010: 11), intrând Într-o anumitã mãsurã În limbajul curent: vânt periodic (1835), vânt etesian (1840), direcþia vântului, vânt constant, vânt local, (Învechit deja) vânturi alisate contrarii (1857), vânt dominant, vânt variabil (1866). Pentru majoritatea celorlalte sintagme, preluate În general din literatura de specialitate internaþionalã, cu un grad ridicat de specializare, sunt recuperate primele atestãri cel mai devreme din LTR (prima ediþie), Începând mai ales cu a doua jumãtate a secolului al XX-lea, respectiv din dicþionarele meteorologice 2i din manualele universitare fi2ate În cadrul proiectului, tot din ultima jumãtate de secol, a2adar o terminologie destul de recentã.

3.2. Etimologie

Lexemul vânt face parte din fondul principal lexical al limbii române, fiind mo2tenit din lat. ventus (DLR). Acesta serve2te alãturi de corespondenþii sãi romanici, mosteniti la rândul lor din latina, la reconstructia dupa principii ale metodei gramaticii comparate a etimonului protoroman */'β?nt-u/4, fiind unul din cele aproximativ 500 de cuvinte ale nucleului panromanic (Florescu 2009: 157). Termen generic În idiomurile romanice, cuvântul cunoaste, de exemplu, o specializare regionala În Franta, unde fr. aure are functie generica, iar fr. vent functie specifica "vânt de sud" (Alleyne 1959: 79).

O noutate a DFA o constituie Încercarea de recuperare a etimologiilor sintagmelor stiintifice (Manea 2013: 168), operatie nu lipsita de dificultati. Asemenea majoritatii dictionarelor terminologice, cele doua dictionare meteorologice de referinta sunt În acelasi timp si multilingve, oferind parantetic corespondente În special În limbile franceza si engleza. Trebuie mentionat ca atât cele doua surse românesti, cât si dictionarele prestigioase internationale contin În bibliografie editii ale International meteorological vocabulary, indiciu clar al adoptarii terminologiei meteorologice internationale standardizate, preluata Într-o anumita masura, În materie de intrari si explicatii, În sursele românesti. Majoritatea sintagmelor românesti cu elementul de baza vânt sunt preluate din limbile franceza si/ sau engleza, Într-un gest firesc de racordare la terminologia meteorologica internationala standard, de exemplu: vânt ageostrofic - cf. fr. vent agéostrophique, engl ageostrophic wind (VILLENEUVE: 397; International meteorological vocabulary În TP), informatiile fiind adunate În DFA Într-o nota etimologica speciala. Se remarca circulatia paralela cu functie sinonimica În limbajul meteorologic, atât În limba româna, cât si În limbile franceza si engleza, a sintagmelor: vânt/ briza de ghetar, vânt/ briza de mare, vânt/ briza de munte, vânt/ briza de panta, vânt/ briza de uscat (sau de pamânt), vânt/ briza de vale. Aceste sintagme (cu exceptia lui briza de panta care nu este Înregistrat de dictionarele românesti, si nici În DFA) sunt lucrate În DFA În cadrul articolelor briza (E.T., C.F.), respectiv vânt (A.B.). Cele doua surse straine de referinta sunt relativ neunitare În considerarea perechilor de sintagme, spre exemplificare din limba franceza: fr. vent/ brise de glacier (VILLENEUVE: 63, 399); dar numai fr. brise de glacier (International meteorological vocabulary În TP); sau doar fr. brise de mer (VILLENEUVE: 63), neÎnregistrat În cealalta sursa; la fel fr. brise/ vent de montagne (VILLENEUVE: 63, 400), sau fr. brise/ vent de vallée (VILLENEUVE: 401); În niciuna din surse fr. brise/ vent de pente; numai fr. brise de terre (VILLENEUVE: 63), sau numai fr. vent de terre (International meteorological vocabulary În TP).

4. Concluzii

Articolul complex vânt, care trateaza un element esential al zonei specifice centrale a terminologiei meteorologice românesti, a fost elaborat În prima faza de redactare a Dictionarului fenomenelor atmosferice (DFA), În cadrul proiectului academic "Terminologia meteorologica româneasca (stiintific vs popular) a fenomenelor atmosferice. Studiu lingvistic". Dubla apartenenta a lexemului atât la terminologia populara (incluzând limbajul comun), cât si la terminologia stiintifica implica delimitari de ordin sincronic (precum: discernerea acceptiilor specifice, stabilirea comportamentului sintagmatic), dar si de ordin diacronic (etimologie si prime atestari). Analiza definitiilor din dictionare generale si meteorologice evidentiaza grade diferite de specializare si tendinta despecializarii elementelor stiintifice, formulându-se În cadrul DFA doua definitii adecvate celor doua acceptii: populara si stiintifica. Comportamentul sintagmatic al termenului vânt difera la cele doua niveluri: popular (inclusiv comun) si stiintific. Cuvântul este atestat Înca de la Începutul secolului al XVI-lea, prima atestare În acceptie stiintifica gasindu-se Într-un manual de meteorologie de la Începutul secolului al XIX-lea.

Footnote

1 Lucrarea, redactata În cadrul proiectului finantat CNCS: Terminologia româneasca meteorologica stiintifica si populara a fenomenelor atmosferice. Studiu lingvistic (indicativ PN-II-ID-PCE-2011-3- 0656), dezvolta comunicarea Le va-et-vient des ressources pour la rédaction de l'article VÂNT, prezentata la Workshopul Lexicografia academica româneasca. Provocarile informatizarii, organizat În cadrul Departamentului de lexicologie-lexicografie, Institutul de Filologie Româna "A. Philippide", Iasi, 15-16 mai 2014.

2 Contributiile punctuale din articolele DFA ale membrilor echipei sunt redate prin initialele numelor: C.F. (Cristina Florescu), L.M. (Laura Manea), E.T. (Elena Tamba), A.B. (Alina Bursuc, cas. Pricop), C.C. (Cristina Carabus), F.O. (Florin-Teodor Olariu), L.A. (Liviu Apostol), D.C. (Dan-Adrian Chelaru), M.C. (Mona Corodeanu), M.P. (Madalin Patrascu).

3 Cf. Cristina Florescu, Aspecte ale tratarii terminologiilor specializate În DLR, comunicare prezentata În cadrul celui de-al treilea Atelier de diseminare a rezultatelor proiectului "Terminologia româneasca meteorologica (stiintific vs. popular) a fenomenelor atmosferice. Studiu lingvistic", 5 aprilie 2013.

4 Semnalam redactarea articolului DÉRom corespunzator, vezi Elena Tamba (2014-présent) : */'β?nt-u/ În Buchi, Eva & Schweickard, Wolfgang (dir.) : Dictionnaire Étymologique Roman (DÉRom), Nancy : ATILF (CNRS & Nancy-Université) : publication éléctronique (http://www.atilf.fr/DERom). Cf. Cristina Florescu, Elena Tamba, Reconstructia vorbei protoromane În DÉRom: cazul lexemului */'β?nt-u/, comunicare prezentata la Simpozionul international "Limba si cultura româna: abordari interne si perspective externe", editia a XIII-a, Institutul de Filologie Româna "A. Philippide", 17-19 septembrie 2014.

References

Bibliografie

Alleyne 1959: Mervin C. Alleyne, Les noms des vents en gallo-roman, "Revue de linguistique romane", p. 75-136, 391-437.

Bidu-Vranceanu 2010: Angela Bidu-Vranceanu (coord.), Terminologie si terminologii, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti.

Bursuc 2013a: Alina Bursuc, Denumiri ale vânturilor din perspectiva proiectului "Terminologia româneasca meteorologica (stiintific vs. popular). Studiu lingvistic", În Ofelia Ichim et al. (ed.), Traditie/ inovatie - identitate/ alteritate: paradigme În evolutia limbii si culturii române, Iasi, Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", p. 49-57.

Bursuc 2013b: Alina Bursuc, Terminologia româneasca meteorologica (stiintific vs popular) a starilor atmosferice. Coordonate ale studiului lingvistic, În Rodica Zafiu et al. (ed.), Limba româna: variatie sincronica, variatie diacronica (I). Gramatica, Fonetica si fonologie, Lexic, semantica, terminologii. Actele celui de al 12-lea Colocviu international al Departamentului de lingvistica (Bucuresti, 14-15 decembrie 2012), Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, p. 133-138.

CIULACHE: Sterie Ciulache, Nicoleta Ionac, Dictionar de meteorologie si climatologie, Bucuresti, Ars Docendi, 2003.

Coseriu 1994: Eugen Coseriu, Prelegeri si conferinte (1992-1993), Iasi [Supliment la "Anuar de lingvistica si istorie literara", t. XXXIII/1992-1993].

DÉRom = Buchi, Eva & Schweickard, Wolfgang (dir.), Dictionnaire Étymologique Roman (DERom), Nancy, ATILF (CNRS & Nancy-Université), publication éléctronique (http://www.atilf.fr/DERom).

DEX = Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche (coord.), Dictionarul explicativ al limbii române, Bucuresti, Editura Academiei, 1975.

DLR = Dictionarul limbii române (DLR). Serie noua, t. XIII, partea a 3-a, litera V (vÎcla - vuzum), Bucuresti, Editura Academiei Române, 2005.

Florescu 2009: Cristina Florescu, Limba româna În Dictionnaire Étymologique Roman DÉRom (< Romanisches Etymologisches Wörterbuch REW), În Ofelia Ichim et al. (ed.), Distorsionari În comunicarea lingvistica, literara si etnofolclorica româneasca si contextul european, Iasi, ALFA, p. 153-159.

Florescu 2011: Cristina Florescu, Limbajul meteo al fenomenelor atmosferice. Premise analitice, În Rodica Zafiu et al. (ed.), Studii de lingvistica. Omagiu doamnei profesoare Angela Bidu-Vranceanu, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, p. 191-199.

Florescu 2012: Cristina Florescu, Eugen Coseriu si chestiunea relatiei dintre terminologiile stiintifice si cele populare, "Anuar de lingvistica si istorie literara", t. XLIX-L, 2009-2012, p. 183-191.

Florescu 2013: Cristina Florescu, Liviu Apostol, Laura Manea, Elena Tamba, Alina Bursuc, Cristina Carabus, Florin-Teodor Olariu, Dan-Adrian Chelaru, Mona Corodeaunu, Terminologia româneasca meteorologica (stiintific vs popular) a starilor atmosferice. Studiu lingvistic. Anul 1 (oct. 2011-oct. 2012). Realizari, "Anuar de lingvistica si istorie literara", t. LIII, p. 429-436.

Florescu 2014: Cristina Florescu, Terminologii stiintifice si populare. Consideratii contrastive, În Marijana Aleksoska-Catroska et al. (ed.), Romanistika i balkanistika: zbornik na trudovi vo cest na prof. dr. Petar Atanasov po povod 75 godini od zivot, Skopje, Universitatea din Skopje, p. 227-235.

LTR = Lexiconul tehnic român, vol. VII, Bucuresti, Editura Tehnica, 1955.

Manea 2013: Laura Manea, Terminologia româneasca meteorologica (stiintific vs popular) a fenomenelor atmosferice. Studiu lingvistic. Anul III (2011-2013). Realizari (Partea I), "Philologica Jassyensia", anul IX, nr. 2 (18), p. 167-174.

MDA = Micul dictionar academic, vol. IV, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 2003.

Mierla 2003: Anca Mierla, Consideratii privind criteriile de clasificare sintactico-semantica a verbului (cu aplicatie asupra verbelor de deplasare), "Analele Universitatii Ovidius din Constanta. Seria Filologie", nr. 14, p. 201-212.

SCRIBAN = August Scriban, Dictionaru limbii românesti. (Etimologii, Întelesuri, exemple, citatiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), editiunea Întâia, Iasi, Institutul de Arte Grafice "Presa Buna", 1939.

SAINEANU = Lazar Saineanu, Dictionar universal al limbii române. Craiova, [1896].

Tamba 2012: Elena Tamba, Marius-Radu Clim, Ana Catana-Spenchiu, Madalin Patrascu, Situatia lexicografiei românesti În context european, "Philologica Jassyensia", anul VIII, nr. 2 (16), p. 259-268.

TP = TermiumPlus. La banque de données terminologiques et linguistiques du gouvernement de Canada (http://www.btb.termiumplus.gc.ca/tpv2alpha/alpha-fra.html?lang=fra).

TÎSTEA = Dumitru TÎstea, Dumitru Bacinschi, Radu Nor, Dictionar meteorologic: român- rus-francez-englez-german-spaniol, Bucuresti, Institutul Meteorologic, 1965.

VILLENEUVE = G.-Oscar Villeneuve, Glossaire de météorologie et de climatologie, Les Presses de l'Université Laval, 1974.