CONFLICTELE ETNICE

Abstract

Today's international system is one of many nuances, which make it progressively harder to distinguish the limits of internal and external security. Taking advantage of this aspect, the Russian Federation exploited the ethnic component of Ukraine's and Georgia's internal affairs to achieve its goals, mainly stopping the expansion of the EU and NATO to its borders. By invoking the necessity to defend the rights of ethnic Russians situated on Ukrainian and Georgian territories, Moscow managed to seize the Crimean peninsula and strengthen the autonomy of the secessionist republics of South Ossetia and Abkhazia.

Headnote

Abstract: Today's international system is one of many nuances, which make it progressively harder to distinguish the limits of internal and external security. Taking advantage of this aspect, the Russian Federation exploited the ethnic component of Ukraine's and Georgia's internal affairs to achieve its goals, mainly stopping the expansion of the EU and NATO to its borders. By invoking the necessity to defend the rights of ethnic Russians situated on Ukrainian and Georgian territories, Moscow managed to seize the Crimean peninsula and strengthen the autonomy of the secessionist republics of South Ossetia and Abkhazia.

Key words: Russia, Ukraine, Georgia, secessionist, hybrid war, ethnic conflict

Introducere

Contextul international contemporan este unul extrem de nuantat, procesul de globalizare determinând strânse interdependente între state, pâna la un nivel la care limita dintre securitatea interna si cea externa devine tot mai greu conturabila. În acest context, amenintarile la adresa unui stat nu se mai rezuma doar la cele traditionale, de natura militara, ci înglobeaza o serie de actiuni pe mai multe planuri, precum cel economic, financiar, umanitar, etc.

Prezentul articol doreste sa adreseze amenintarea conflictelor etnice, ca parte a tehnicilor hibride de interventie interstatala în afacerile interne ale unui stat. În acest sens, este analizata interventia Rusiei în afacerile interne ale doua dintre statele ei vecine, respectiv Georgia si Ucraina, ca tentativa de a opri avansarea Uniunii Europene si NATO catre est, prin exploatarea conflictelor etnice de pe teritoriul acestora. Pentru evidentierea acestui aspect, voi analiza succint contextul celor doua conflicte.

Conflictul din Ucraina. Contextul crizei

Criza din Ucraina a izbucnit ca urmare a competitiei dintre Uniunea Europeana (UE) si Rusia pentru viitoare orientare economica a tarii, în contextul efectelor crizei financiare globale, care conturau aranjamentele economice regionale din ce în ce mai plauzibile.

Odata înlaturat pericolul imediat al extinderii NATO prin interventia din 2008 din Georgia, Federatia Rusa si-a îndreptat atentia asupra intentiei UE de a crea, prin intermediul Parteneriatului Estic lansat în anul 2009, unei "zone de confort" pentru acomodarea fostelor republici sovietice cu occidentul si asimilarea valorilor acestuia.1 Pentru a-si mentine influenta de care se bucura în vecinatatea apropiata, Rusia a încercat sa atraga Ucraina, precum si alte foste republici sovietice, în proiectul pe care tot încerca sa-l demareze înca din anul 2003, respectiv uniunea vamala. În anul 2014 însa proiectul capata un cu totul alt avânt, concretizându-se într-un final, în luna mai, prin semnarea tratatului de înfiintare a Uniunii Economice Eurasiatice, proiect care urma sa-i confere anumite beneficii, printre care si o pozitie mai buna de negociere în raport cu marii sai vecini: UE la vest si China la est. Includerea Ucrainei în uniune, lucru ce Rusia încerca sa faca înca din perioada 2003-2004, avea sa asigure noii entitati masa critica de 200 milioane de consumatori, din care Ucraina avea sa asigure aproximativ un sfert.2 Astfel, Ucraina reprezenta acum un element important în doua proiecte geopolitice diferite, atât Rusia cât si occidentul vazând atragerea Ucrainei drept un joc cu suma nula.

Pe durata perioadei 2010 - 2014, cât Ucraina era condusa de Viktor Ianukovici, politicile acesteia au fost în oscilante între cele doua tabere, pe de o parte necesitatea orientarii catre occident era impusa de suportul electoratului la nivel national, dar Bruxelles-ul nu oferea o solutie adecvata pentru lovitura pe care industria ucraineana trebuia sa o absoarba în urma departarii de Rusia si apropierea economica de UE.

Determinanta pentru alegerea pe care Ucraina avea sa o faca a fost abordarea Rusiei, care dupa o serie de restrictii economice drastice3 i-a oferit un împrumut în valoare de 15 miliarde de dolari cu scopul de a determina amânarea si apoi refuzarea integrarii europene.4 Astfel, în luna noiembrie a anului 2013, Viktor Ianukovici a suspendat brusc asocierea politica si economica pe care Kievul urma sa o semneze cu UE. Statele membre ale UE s-au angajat sa faciliteze un împrumut prin intermediul Fondului Monetar international în valoare de 15 miliarde de dolari, împrumut conditionat însa de anumite reforme ce ar fi fost greu de materializat într-o perioada scurta de timp. La rândul ei, Rusia de asemenea a întins o mâna de ajutor sub forma unui pachet financiar în valoare de 15 miliarde de dolari, dar fara anumite conditii, precum si, implicit, ridicarea restrictiilor comerciale pe care le instituise Ucrainei si o reducere a pretului gazelor naturale.5 În decursul lunii urmatoare, Ianukovici a acceptat generoasa oferta a Rusiei, alegere ce avea sa fie interpretata de Federatia Rusa drept o mare victorie în fata occidentului, si care urma sa ajute la conturarea Uniunii Eurasiatice drept un competitor notabil.

Numai ca decizia lui Ianukovici a determinat iesirea în strada a populatiei, ce a escaladat în scurt timp la frecvente ciocniri violente cu autoritatile ucrainene în Piata Independentei din capitala. Majoritatea protestatarilor erau cetateni obisnuiti, saturati de saracie si coruptia politicienilor locali, pentru care singura modalitate de rectificare a situatiei era asocierea cu UE, abrupta sistare a procesului reprezentând o lovitura ce care nu erau capabili sa o absoarba. Pozitia guvernului rus legata de aceste proteste, asa cum o explica ambasadorul Iakovenko, era ca protestele erau conduse de "neo-nazisti si alte grupari extremiste", fiind sprijinite de UE, de anumite state membre ale acesteia, precum si de SUA6. Protestele, cunoscute sub denumirea de "Euromaidan", erau desfasurate de diverse grupuri nationaliste, majoritatea din partea vestica a tarii, cu o profunda identitate nationala ucraineana, diferita si chiar ostila celei rusesti. Escaladarea protestelor din Kiev la nivel de conflict a avut loc în luna februarie, iar dupa câteva încercari de dispersare prin forta a multimilor, centrate în jurul unei organizatii nationaliste sub denumirea de "Right Sector", presedintele ucrainean a ajuns la masa negocierilor cu liderii protestatarilor, împreuna cu ministrii de externe ai Poloniei, Germaniei si Frantei. Negocierile cu privire la concesiile pe care guvernul avea sa le faca s-au încheiat pe data de 21 februarie 2014 si faceau referiri la organizarea de alegeri anticipate, formarea unui guvern reprezentativ la nivel national, precum si revenirea la constitutia din anul 1996, diminuându-se astfel din puterea detinuta de presedinte. Numai ca acordul încheiat între guvern si liderii opozitiei, co-semnat chiar si de cei trei ministrii de externe, urma sa fie respins de Euromaidan, ai carui membrii au cerut demisia imediata a presedintelui. Pozitia Euromaidanului era interpretata de Rusia ca fiind instigata de occident, pentru a facilita instaurarea unui guvern simpatizat, pregatit sa faca lobby pentru aderarea la NATO si UE7. Ziua de 21 februarie 2014 avea sa se încheie prin fuga din tara a presedintelui Ianukovici.8

În saptamânile urmatoare, perceptiile Rusiei asupra intentiilor ostile intereselor sale ale guvernului de la Kiev aveau sa fie confirmate de o serie de evenimente, precum intentia de abrogare a legislatiei din 2002 ce permitea anumitor regiuni din Ucraina sa instituie limba rusa ca a doua limba oficiala, sau propunerea legislativa a parlamentului ucrainean din data de 5 martie, care prevedea aderarea la NATO ca obiectiv al strategiei nationale.

Actiunile demarate de Rusia par a fi centrate pe 2 mari obiective: separarea Crimeii de Ucraina post-Ianukovici si instituirea unui nou acord federal în Ucraina care sa împiedice dominatia Kievului, implicit plasând-o în imposibilitatea structurala aliniere la occident.

Primul obiectiv a fost atins cu o uimitoare usurinta, Putin trimitând trupe militare în zona, iar prin izolarea peninsulei de restul statului, fortele separatiste pro-ruse au reusit sa preia controlul cladirilor autoritatilor locale, respectiv cea a guvernului, a parlamentului si cele ale institutiilor de asigurare a ordinii si sigurantei publice. Având controlul asupra teritoriilor asigurat, acesta a favorizat organizarea unui referendum referitor la statutul Crimeii, vot ce a relevat o dorinta covârsitoare a populatiei în privinta alipirii la Federatia Rusa, astfel ca, la doar doua zile de la referendum, în data de 18 martie 2014, a fost semnat tratatul de anexare a Crimeii si a orasului Sevastopol.

Chiar daca Ucraina era importanta ca întreg pentru Rusia, importanta Crimeii era una de valoare strategica: aceasta îi asigura Rusiei accesul la baza de la Sevastopol, si aici era dislocata flota Marii Negre a Federatiei Ruse, Sevastopolul reprezentând "o platforma de proiectare a puterii în zona Marii Negre si dincolo"9.

Acuzând autoritatile instalate la Kiev în urma Euromaidanului ca fiind ilegitime, chiar si fasciste, Rusia a început sa sustina miscarea anti-Euromaidan din regiunile rusofone din estul si sudul Ucrainei, plecând de la premisa ca populatia se va identifica cu valorile rusesti si se va ridica împotriva regimului pro-occidental de la Kiev. Dar, având în vedere faptul ca în ultimii ani nu depusese destule eforturi în sensul sprijinirii ascensiunii unor elite rusofone catre Kiev care sa le contrabalanseze pe cele pro-occidentale nou-instalate la putere, acum Moscova se putea baza doar pe câtiva activisti pro-rusi dispusi sa ridice armele împotriva regimului, din rândul unei populatii în mare parte pasiva, "echivalentul armatei republicane irlandeze fara Sinn Fein."10

Acesta era primul pas pentru atingerea celui de-al doilea obiectiv al lui Putin, ce se transpunea practic în unificarea provinciile din sudul si estul Ucrainei, de la Kharkov la Odessa, împotriva regiunilor vestice si a guvernului de la Kiev, retorica acestuia fiind deseori predominata de promisiuni de aparare a drepturilor populatiei de etnie rusa si a celor ce se identificau cu Rusia, indiferent unde s-ar afla.

Ample exercitii militare au început sa fie desfasurate de-a lungul granitei cu Ucraina, ce semanau din ce în ce mai mult cu pregatirea unei invazii, punând o presiune imensa pe autoritatile de la Kiev, concomitent cu încurajarea separatistilor pro-rusi. Evenimentele din 2008 pareau sa se repete11, determinând tot felul de reactii din partea tarilor vecine Rusiei: în timp ce tarile baltice s-au orientat catre NATO pentru reasigurari, Belarus si Kazahstan se orientau catre aderarea la Uniunea Eurasiatica.

Treptat, în zonele predominant rusofone din sudul si estul Ucrainei, protestatarii anti-Euromaidan începeau sa ceara autonomie regionala, inclusiv dreptul de folosire a limbii ruse, proteste ce au fost urmate actiuni ale unor grupuri de separatisti foarte bine organizati ce ocupau cladiri guvernamentale si chiar orase întregi. În regiunile Donetk si Lugansk, militantii au organizat chiar referendumuri, declarându-se republici independente de Kiev.

Cu toate acestea, al doilea obiectiv al Rusiei s-a dovedit mai greu de atins decât anexarea Crimeii. Desprinderea Novorossiei12 de Ucraina si formarea unei federatii independente nu s-a materializat. Doar regiunile Donetk si Lugansk au organizat referendumuri, în timp ce orasele Dnipropetrovsk, Kharkiv, Kherson, Mykolaiv, Odessa si Zaporizhia ramasesera sub controlul autoritatilor centrale de la Kiev. Mai mult decât atât, Kievul a demarat o "operatiune antiterorista" în Donetk si Lugansk13, operatiune ce s-a soldat cu numeroase victime de ambele parti, provocând o criza umanitara.

În data de 25 mai 2014, Ucraina a reusit sa organizeze alegeri prezidentiale anticipate, alegeri în urma caruia la putere a ajuns principalul sponsor al Euromaidanului, oligarhul Petro Porosenko.14

La data de 5 septembrie 2014, a fost semnat Protocolul de la Minsk privind încetarea focului în Ucraina, de catre reprezentantii Kievului si ai republicilor populare Donetk si Lugansk. În total, acordul cuprinde 12 puncte, care se refera, în principal, la probleme legate de controlul asupra armistitiului asigurat prin monitorizare OSCE, descentralizarea puterii în Ucraina, schimburi de ostatici, precum si adoptarea de masuri umanitare si economice în regiunea Donbas.15 Dupa numeroase acuze încalcari ale acordului de ambele parti, la data de 12 februarie 2015, a fost încheiat acordul Minsk II de încetare a ostilitatilor. În tot acest timp, se duceau lupte aprige între fortele ucrainene si cele separatiste în zona Debalteve, pentru un nod feroviar de importanta strategica, întrucât asigura legatura între Donetk si Lugansk în regiunea Donbas. Pierderea controlului asupra acestei regiuni a reprezentat o puternica lovitura pentru Porosenko, atât din punct de vedere politic, cât si militar. Aportul major al acordului Minsk II a fost o diminuare brusca a numarului de victime. Ambele parti pretind ca si-au retras armamentele grele pentru a fi în acord cu prevederile acestuia, dar se acuza reciproc de avansarea lor odata ce observatorii nu au mai fost prezenti.16

Conflictul ruso-georgian. Contextul ostilitatilor

Anul 2008 începea în Republica Georgia prin victoria lui Mihail Saakashvili pe data de 5 ianuarie la alegerile prezidentiale, alegeri concomitent cu care s-a desfasurat si un referendum în cadrul caruia populatia s-a pronuntat într-un procentaj de 72,5% pentru aderarea tarii la NATO, în urma carui fapt, presedintele a carui orientare era puternic pro-occidentala, a început sa întreprinda demersuri în acest sens, precum înlocuirea armei Kalashnikov cu "cea mai buna arma din lume, pusca de asalt M4", sau anuntul privind achizitia de "noi vehicule blindate conforme cu criteriile NATO si o noua artilerie, de asemenea compatibila cu standardele occidentale si cu cele ale NATO"17.

Pusa în fata acestui fapt, Rusia a început sa îsi puna în aplicare planul de destabilizare al Georgiei, si, în data de 26 ianuarie, a întreprins o miscare politica de a deschide sectii de votare ilegale pentru propriile alegeri în cele doua republici separatiste Abhazia si Osetia de Sud, pentru populatia regiunilor separatiste cu pasaport rusesc, lucru care s-a si înfaptuit pe 26 februarie, fiind întâmpinata de un protest vehement dar fara rezultat din partea administratiei de la Tbilisi.

Declararea unilaterala a independentei provinciei separatiste sârbesti Kosovo18 pe 17 februarie, cât si valul de recunoasteri care au urmat-o, urma sa reprezinte scânteia pentru evenimentele ce au urmat în Caucaz, republicile separatiste Abhazia si Osetia de Sud cerând guvernarii de la Tbilisi recunoasterea independentei.

Sustinerea rusa pentru regiunea separatista Abhazia urma sa fie manifestata în data de 6 martie, când Rusia anunta renuntarea la sanctiunile CSI impuse Abhaziei în 199619, la scurt timp aparând si primele incidente care tindeau sa scoata conflictul din sfera diplomatica: pe 18 martie si 20 aprilie, 2 UAV-uri georgiene au fost doborâte în timp ce survolau spatiul aerian abhaz20, incidente ce au atras dupa sine ancheta UNOMIG21.

În spiritul protejarii etnicilor rusi de pe teritoriile republicilor secesioniste, federatia Rusa a recurs la elemente de "hard diplomacy", cerând independenta acestora în schimbul aderarii Georgiei la NATO, concomitent cu adoptarea unei declaratii prin care erau sporite trupele rusesti de mentinere a pacii în teritoriile separatiste. Administratia de la Tbilisi si-a mentinut abordarea rezervata spre neescaladarea conflictului, aflat înca în sfera diplomatica, rezumându-se doar la a critica decizia Dumei de Stat de a mentine trupele rusesti pe teritoriul sau si înaintând o oferta conducerii Abhaziei, ce consta în autonomie larga si vicepresedintia Georgiei22, cu Rusia în rolul de mediator. Kremlinul si-a exprimat acordul conditionat de acordul abhaz, cu sporirea concomitenta a trupelor "de mentinere a pacii" în teritoriul republicii separatiste.

Tehnicile de stimulare si sprijinire a miscarilor secesioniste utilizate în implementarea planului sau s-au dovedit a fi eficiente, summit-ul NATO de la Bucuresti din 2-4 aprilie 2008, relevând faptul ca occidentul nu era dispus la o implicare mai mare în ceea ce privea Georgia ori Ucraina. Neacordarea MAP-ului de catre NATO a însemnat pentru Georgia retragerea sustinerii internationale pe care conta, vazându-se nevoita a reformula oferta facuta Abhaziei - refuzata formal la câteva zile dupa summit-ul NATO - prin adaugarea si altor functii de conducere pentru abhazi în cadrul administratiei de stat. Chiar si în aceste conditii, si aceasta oferta a fost refuzata de conducerea Abhaziei23.

Ordinul dat de Vladimir Putin guvernului privind stabilirea unor relatii mai strânse cu cele doua regiuni separatiste, printre care se numara si oferirea servicii consulare cetatenilor acestora, fapt ce sporit îngrijorarile de la Tbilisi privind intentia Rusiei de anexare a teritoriilor georgiene24, a determinat reuniunea consiliului de securitate al Georgiei din data de 16 aprilie, ce a avut pe ordinea de zi "legalizarea anexarii de facto a Abhaziei si Osetiei de Sud", la care a fost ceruta anularea tuturor deciziilor ce încalcau suveranitatea Georgiei si în acelasi timp s-a facut apel si la comunitatea internationala cerându-i sa împiedice o anexare a celor doua republici separatiste. În acest sens, în data de 18 aprilie a avut loc la New York reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, în urma caruia Franta, Germania si Marea Britanie au facut un apel catre Kremlin sa respecte integritatea teritoriala a Georgiei: "Cerem Federatiei Ruse sa-si revoce sau sa nu-si implementeze decizia."25 Cererile acestora au fost ignorate de Moscova.

Finalizarii anchetei UNOMIG privind incidentul din 20 aprilie, a relevat faptul ca avionul georgian fusese doborât de un avion rus, ONU redactând un raport în care Rusia era acuzata de acte de agresiune fata de Georgia, violare a spatiului aerian si a suveranitatii acesteia26.

La sfârsitul lunii mai, sub pretextul unei decizii prezidentiale de acordare de ajutor umanitar regiunii abhaze, Rusia a trimis trupe speciale menite sa reconstruiasca caile ferate situate la sud de Sukhumi, zona din afara ariei de responsabilitate a UNOMIG si a misiunii de mentinere a pacii27. Partea georgiana, interpretând decizia ca fiind de natura agresiva, a cerut o retragere imediata a trupelor rusesti, inclusiv a celor de reabilitare a cailor ferate, precum si înlocuirea trupelor de mentinere a pacii din cele doua republici separatiste cu o politie civila supervizata de UE si OSCE, fara excluderea posibilitatii implicarii Federatiei Ruse28.

În data de 11 iunie, Parlamentul European a emis un comunicat prin care îsi manifesta sustinerea deplina pentru integritatea teritoriala a Georgiei si cerea Rusiei sa se abtina de la orice alte actiuni ce ar putea agrava situatia, oferind totodata o implicare sporita a UE în gestionarea conflictului, prin înlocuirea trupelor rusesti din cele doua republici separatiste29. Din nou, aceste cereri urmau a ramâne fara raspuns.

Tensiunile din urmau a creste considerabil la începutul lunii iulie, când în urma exploziei a doua bombe la Sukhumi, Abhazia acuza Georgia de "terorism de stat", declarând închiderea granitelor cu aceasta30. Pe fondul agresiunilor dintre separatistii dintre cele doua provincii si populatia georgiana din zona, Federatia Rusa cerea Georgiei semnarea unui act de evitare a folosirii fortei în regiunile separatiste, în mod unilateral din partea georgiana31, nesemnarea acestuia fiind catalogata de Moscova drept "agresiune deschisa" a Georgiei fata de Osetia de Sud.

În timp ce NATO, ONU si OSCE cereau Rusiei sa-si înceteze actiunile ilegale ce sporeau considerabil riscul de conflict si încalcau suveranitatea Georgiei32, pe 8 iulie, avioane rusesti executau un survol de 40 de minute a orasului Tskhinvali33, cu putin înaintea vizitei la Tbilisi a secretarului de stat american, Condoleezza Rice, si a misiunii speciale a ONU trimisa de secretarul general Bam Ki Moon.

În contextul repetatelor atacuri ale militiilor separatiste, la jumatatea lunii iulie Georgia decide suplimentarea trupelor sale din zona ce o separa de regiunile separatiste cu 15%, în timp ce Federatia Rusa, sub pretextul unor exercitii militare, concentra tot mai multe trupe în apropierea granitei cu Georgia.

Începutul lunii august a fost caracterizat de serie de violente din partea separatistilor din Osetia de Sud, inclusiv bombardarea satelor georgiene, înregistrându-se victime atât civile cât si din rândul politiei georgiene34. În seara zilei de 6 august, într-o încercare de a rezolva în forta conflictele care i-au interzis acordarea MAP-ului în urma cu câteva luni, administratia de la Tbilisi a decis sa intervina pentru a-si proteja cetatenii în urma unor atacuri ale militiilor rebele asupra a doua sate locuite de etnici georgieni, fiind acuzata imediat de Moscova de agresiune, acesta fiind pretextul pe care Rusia îl astepta pentru a-si implementa integral planul.

În seara zile de 7 august, au fost lansate o serie de atacuri cibernetice asupra Georgiei35, izolând-o complet de opinia publica internationala, perturbând si chiar întrerupând functionarea infrastructurii informatice civile si guvernamentale, atacuri ce aveau a se prelungi chiar si dupa data de 12 august, când Rusia anunta ca a încetat ostilitatile la adresa Georgiei.

Trupele georgiene urmau sa treaca la ofensiva în dimineata zilei de 8 august, în urma interceptarii unor convorbiri de catre serviciile secrete georgiene în data de 7 august, ora 03:41 si 3:52 a.m., ce relatau faptul ca tunelul Roki era aglomerat cu trupe rusesti36. În aceeasi zi, trupele georgiene cucereau o mare parte a capitalei osete Tskhinvali, dar au fost fortate sa se retraga în seara zilei de 8 august, la doar doua ore de la ajungerea în zona a trupelor rusesti.

Ce a urmat pe parcursul urmatoarelor zile, a fost o impresionanta desfasurare de forte din partea Rusiei, atât terestre, navale, cât si aeriene, mobilizând efective impresionante într-un timp foarte scurt. Kremlinul nu s-a ferit sa transmita un avertisment nici UE si NATO, prin executarea unor "focuri de avertizare" în datele de 10 si 12 august, asupra conductei Baku-Supsa a British Petroleum, una din rutele alternative de alimentare energetica din zona marii Caspice, ce nu traverseaza teritoriul Rusiei37.

În data de 10 august, ora 20:30, Ministerul Afacerilor Externe georgian blama autoritatile de la Moscova pentru bombardamentul aeroportului civil din Tbilisi, zona fara activitate militara, la câteva ore dupa înaintarea unei cereri formale de încetare a focului prin intermediul ambasadorului Rusiei în Georgia, si declararea disponibilitatii imediate a Georgiei de începere a negocierilor cu Federatia Rusa pentru terminarea ostilitatilor38.

În loc de concluzii

Dupa derularea evenimentelor declansate în luna august a anului 2008, actuala criza din Ucraina nu este una care sa surprinda foarte tare. Cele doua situatii, desi foarte diferite ca mod de implicare activa a Rusiei, prezinta destule asemanari notabile.

În primul rând, în ambele cazuri Rusia a exploatat amenintarea secesionista prezenta pe teritoriul ambelor state pentru a-si atinge obiectivele, invocând necesitatea protejarii etnicilor rusi si a drepturilor acestora, ca motiv al interventiei pe teritoriul statelor vecine.

O alta similitudine notabila o constituie desfasurarea de ample exercitii militare de catre Rusia în apropierea granitelor celor doua vecine ale sale, premergator declansarii conflictelor. În cazul Georgiei, acest lucru i-a permis mobilizarea trupelor foarte rapid, asigurând o impresionanta desfasurare de forte. În cazul Ucrainei, exercitiile militare au fost folosite drept pretext pentru aglomerarea de forte în zona granitei, dând impresia pregatirii unei invazii armate, acest lucru sporind tensiunile în Ucraina si favorizând elementele secesioniste din zonele de conflict.

Diferenta majora în acest caz o constituie modul de actiune al Rusiei: daca în cazul Georgiei, Kremlinul a dat o veritabila declaratie de forta, printr-o incursiune armata pe teritoriul georgian, oprindu-se aproape de capitala, în cazul Ucrainei aceasta componenta lipseste cu desavârsire. Oficial, Rusia s-a rezumat la apararea drepturilor etnicilor rusi (si nu numai) din teritoriile ucrainene, prin anexarea Crimeii în urma exprimarii dorintei populatiei de a se alipi Federatiei Ruse. Nu de putine ori Rusia a fost acuzata si de sprijinirea separatistilor ucraineni cu armament si chiar trupe militare fara însemne care luptau împreuna cu acestia, acuze pe care acesta le-a respins categoric de fiecare data. Incursiunile militare, în ambele cazuri, au fost facute pentru protejarea drepturilor etnicilor rusi (ori populatiei care-i împartasea setul de valori).

Ambele cazuri releva faptul ca securitatea interna poate fi destabilizata mult mai usor în contextul actual, exploatând diversi factori, precum conflictele etnice sau tendintele secesioniste.

Footnote

1 Trenin D., "The Ukraine crisis and the resumption of great-power rivalry", Carnegie Moscow Center, 2014, pag. 4

2 Idem 1

3 Andrii Kuzmenko, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, vorbea de un numar de "razboaie", începând cu luna august a anului 2013 - "un razboi vamal, un razboi al gazelor naturale, un razboi al laptelui, un razboi al carnurilor, un razboi al lactatelor, un razboi al ciocolatei"

4 "EU si Rusia: înainte si dupa criza din Ucraina", Comitetul Uniunii Europene/HOUSE OF LORDS, Londra, 2015, pag. 54

5 Idem 4, pag. 55-56

6 Idem 4, pag. 56

7 si posibil renuntarea la acordurile cu Rusia privind Crimeea (acordurile Kharkiv permiteau marinei rusesti folosirea Sevastopolului ca baza pentru fortele sale timp de înca 25 de ani, din 2017 pâna în anul 2042).

8 Idem 4, pag.57

9 Idem 4, pag. 58

10 Trenin D., "Russia's breakout from the post-cold war system. The Drivers of Putin's Course", Carnegie Moscow Center, Moscova, 2014, pag 19

11 si în cazul Georgiei, trupe rusesti erau concentrate în apropierea granitelor sub pretextul unor exercitii militare

12 Termen folosit privitor la regiunile separatiste din sudul si estul Ucrainei

13 Wilk A., "Ukrainian-Russian war under the banner of anti-terrorist operation", 2014

14 Idem 4, pag. 8

15 Idem 4, pag. 61

16 "The Ukraine Crisis: Risks of Renewed Military Conflict after Minsk II" International Crisis Group, 2015, pag. 1-2

17 "Georgia da Kalasnikov-ul pe arme americane", disponibil la https://newskeeper.ro/articol?id=6D0130563A272E09AF9B7E0682B22AFE&data=2008-01-18

18 "Kosovo Declaration of Independence", disponibil la http://www.assembly-kosova.org/?cid=2,128,1635

19 "Report of the Secretary-General on the situation in Abkhazia, Georgia S/2008/219", p. 4, pct. 14 trad.

20 "Report of UNOMIG on the incident of 20 april involving the downing of a georgian unmanned aerial vehicle over the zone of conflict", disponibil la http://www.securitycouncilreport.org/atf/cf/%7B65BFCF9B-6D27-4E9C-8CD3-CF6E4FF96FF9%7D/Georgia%20UNOMIG%20Report%20on%20Drone.pdf.

21 United Nations Observer Mission In Georgia

22 "Putin orders aid for population in Georgia's breakaway regions", disponibil la http://en.ria.ru/world/20080416/105243694.html

23 Idem 22

24 Idem 22

25 "Russia criticised over Abkhazia", disponibil la http://news.bbc.co.uk/2/hi/7364544.stm

26 Idem 20

27 "Report of the Secretary-General on the situation in Abkhazia, Georgia S/2008/480", pag. 2, p.10, trad.

28 Idem 27, p.11, trad.

29 "European Parliament resolution on the preparations for the 11th EU-Russia Summit in Khanty-Mansiysk in June 2008", disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/ getDoc.do? type= MOTION&reference=B6-2008-0299&language=EN

30 "Abkhazia closes border with Georgia after blast", disponibil la http://www.theguardian.com/ world/2008/jul/01/terrorism.georgia

31 "Report of the Secretary-General on the situation in Abkhazia, Georgia S/2008/631", pag. 2, p.6, trad.

32 "CONFLICTS: World condemns Russian actions in Abkhazia, Georgia, disponibil la http://georgien.blogspot.ro/2008/07/conflicts-world-condemns-russian.html

33 "Georgia Says Russian Jets Violated Airspace", disponibil la http://in.reuters.com/article/2008/ 07/09/us-georgia-abkhazia-airspace-idUKL0937141920080709

34 "Two Killed in Overnight Shelling in S.Ossetia", disponibil la http://www.civil.ge/eng/ article.php?id=18677

35 AFCEA International, "The Russo-Georgian War 2008: The Role of the cyber attacks in the conflict", 2012, pag. 5 - 6

36 "Media and telephone intercepts confirm Russia started the war", disponibil la http://georgiamfa.blogspot.ro/2008/09/media-and-telephone-intercepts-confirm.html

37 Corso M., " Russia Attack: Consequences for Georgia Pipeline and Poti Port", 2008, disponibil la http://www.eurasianet.org/departments/business/articles/eav081308.shtml

38 "Russian Fighter Jets Bomb Tbilisi's Civilian Airport", disponibil la, http://georgiamfa.blogspot.ro/ 2008/08/russian-fighter-jets-bomb-tbilisis.html

References

Bibliografie:

1. Chifu I., Oproiu M., Balasoiu N., "RAZBOIUL RUSO-GEORGIAN. Reactiile decidentilor în timpul crizei", Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2010

2. "EU si Rusia: înainte si dupa criza din Ucraina", Comitetul Uniunii Europene/HOUSE OF LORDS, Londra, 2015, disponibil la http://www.publications.parliament.uk/pa/ld201415/ldselect/ldeucom/115/115.pdf

3. "The Russo-Georgian War 2008: The Role of the cyber attacks in the conflict", AFCEA International, 24.05.2012, disponibil la http://www.afcea.org/committees/cyber/documents/TheRusso-GeorgianWar2008.pdf

4. "The Ukraine Crisis: Risks of Renewed Military Conflict after Minsk II", International Crisis Group, 2015

5. Trenin D., "The Ukraine crisis and the resumption of great-power rivalry", Carnegie Moscow Center, 2014, disponibil la http://carnegieendowment.org/files/ukraine_great_power_rivalry2014.pdf

6. Trenin D., "Russia's breakout from the post-cold war system. The Drivers of Putin's Course", Carnegie Moscow Center, Moscova, 2014

7. "Abkhazia closes border with Georgia after blast", disponibil la http://www.theguardian.com/world/2008/jul/01/terrorism.georgia

8. "CONFLICTS: World condemns Russian actions in Abkhazia, Georgia", disponibil la http://georgien.blogspot.ro/2008/07/conflicts-world-condemns-russian.html

9. Corso M., " Russia Attack: Consequences for Georgia Pipeline and Poti Port", 2008, disponibil la http://www.eurasianet.org/departments/business/articles/ eav081308.shtml

10. "Georgia da Kalasnikov-ul pe arme americane", disponibil la https://newskeeper.ro/articol?id=6D0130563A272E09AF9B7E0682B22AFE&data= 2008-01-18

11. "Georgia Says Russian Jets Violated Airspace", disponibil la http://in.reuters.com/article/2008/07/09/us-georgia-abkhazia-airspaceidUKL0937141920080709

12. "Media and telephone intercepts confirm Russia started the war", disponibil la http://georgiamfa.blogspot.ro/2008/09/media-and-telephone-interceptsconfirm.html

13. "Putin orders aid for population in Georgia's breakaway regions", disponibil la http://en.ria.ru/world/20080416/105243694.html

14. "Russia criticised over Abkhazia", disponibil la http://news.bbc.co.uk/2/hi/7364544.stm

15. "Russian Fighter Jets Bomb Tbilisi's Civilian Airport", accesat la data de 04.05.2014, http://georgiamfa.blogspot.ro/2008/08/russian-fighter-jets-bombtbilisis.html

16. "Two Killed in Overnight Shelling in S. Ossetia", disponibil la http://www.civil.ge/eng/article.php?id=18677

17. Wilk A. si Kononczuk W., "Ukrainian-Russian war under the banner of antiterrorist operation", 2014, disponibil la http://www.osw.waw.pl/en/publikacje/analyses/2014-08-06/ukrainian-russianwar-under-banner-anti-terrorist-operation

18. European Parliament resolution on the preparations for the 11th EU-Russia Summit in Khanty-Mansiysk in June 2008, disponibil la http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=MOTION&reference=B62008-0299&language=EN

19. Kosovo Declaration of Independence, disponibil la http://www.assemblykosova.org/?cid=2,128,1635

20. Report of the Secretary-General on the situation in Abkhazia, Georgia S/2008/480

21. Report of the Secretary-General on the situation in Abkhazia, Georgia S/2008/631

22. Report of the Secretary-General on the situation in Abkhazia, Georgia S/2008/219

23. Report of UNOMIG on the incident of 20 april involving the downing of a georgian unmanned aerial vehicle over the zone of conflict, disponibil la http://www.securitycouncilreport.org/atf/cf/%7B65BFCF9B-6D27-4E9C-8CD3CF6E4FF96FF9%7D/Georgia%20UNOMIG%20Report%20on%20Drone.pdf