Content area
Full Text
Legea nr. 112/1995, art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3)
Norma metodologică aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 20/2006, art. 37
În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabileşte că proprietarul construcției are dreptul să dobândească proprietatea şi asupra terenului aferent acesteia şi să solicite, în caz de refuz, pe calea acțiunii în justiție, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
(Î.C.C.J., decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017[1])
Tribunalul Dolj, secția I civilă a dispus, din oficiu, prin Încheierea din 1 iunie 2016, în dosarul nr. 44.791/215/2014, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație şi Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 C. pr. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: există un drept de creanță al dobânditorului construcției cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, la perfectarea unui act de vânzare-cumpărare prin care să dobândească şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției şi care este temeiul legal al unui asemenea drept?
Instanța supremă a solicitat instanțelor naționale puncte de vedere care au prefigurat o practică neunitară în această materie. S-au identificat următoarele orientări jurisprudențiale:
- proprietatea terenului aferent locuinței cumpărate de chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 se dobândeşte prin efectul art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, iar atribuirea se face în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, Întrucât Legea nr. 112/1995 nu prevede vreo procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru atribuirea în proprietate a terenului aferent construcției; constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției se face cu titlu gratuit, aceasta fiind opțiunea legiuitorului (Tribunalul Dolj, secția I civilă, decizia nr. 1569 din 19 septembrie 2012);
- terenurile aferente imobilelor Înstrăinate potrivit Legii nr. 112/1995 nu pot fi restituite în natură foştilor proprietari, față de...