Content area
Full Text
ABSTRACT
Law no. 85/2014 on insolvency proceedings regulates, in addition to the judicial reorganization procedure, the bankruptcy procedure, which applies in cases expressly provided by law, being the final solution through which creditors can satisfy their claims.
Keywords: bankruptcy procedure, simplified procedure, reorganization plan, losses
REZUMAT
Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei reglementează, pe lângă procedura reorganizării judiciare, şi procedura falimentului, care se aplică în cazurile expres prevăzute de lege, fiind soluţia finală prin intermediul căreia creditorii îşi pot realiza creanţele.
Cuvinte cheie: procedura falimentului, procedura simplificată, plan de reorganizare, pierderi
Legisaltie relevanta: Legea nr. 14/2014, art. 145
1.Consideraţii generale privind procedura falimentului^
Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei reglementează, pe lângă procedura reorganizării judiciare, şi procedura falimentului, care se poate desfăşura atât în cadrul procedurii generale, cât şi în cadrul procedurii simplificate.
Procedura falimentului se aplică în cazurile expres prevăzute de lege şi are ca scop, în cadrul scopului general prevăzut la art. 2 din lege, transformarea în bani a bunurilor care compun averea debitorului pentru acoperirea pasivului acestuia.
Ca atare, alături de reorganizare, care se poate realiza fie prin restructurarea activităţii debitorului, fie prin restrângerea activităţii, prin lichidarea unor bunuri din averea acestuia, falimentul apare ca soluţia subsidiară şi finală prin intermediul căreia creditorii îşi pot realiza creanţele.
Dacă scopul mediat al procedurii falimentului este chiar scopul legii - acoperirea pasivului debitorului, scopul imediat constă în lichidarea tuturor bunurilor din averea debitorului şi acoperirea creanţelor creditorilor în ordinea prevăzută de art. 161 din lege.
Procedura falimentului, fiind un ansamblu de acte juridice şi operaţiuni menite să valorifice bunurile debitorului prin lichidarea acestora, este realizată de către organele expres prevăzute de lege să aplice această procedură, rolul principal ocupându-l în această etapă lichidatorul şi, bineînţeles, judecătorul-sindic.[21
Trebuie să subliniem că în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar nu îşi găseşte locul, el neavând absolut niciun fel de rol în realizarea acestei proceduri, astfel că, chiar şi în cazul în care intrarea în faliment are loc în procedura generală, administratorului judiciar îi încetează atribuţiile din momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.
De plano, pentru a elimina orice confuzie, se impune să facem precizarea că falimentul nu se confundă cu reorganizarea judiciară nici chiar atunci când aceasta se realizează prin restrângerea activităţii debitorului prin lichidarea...