Content area
Full Text
„ Oamenii nu înţeleg cum, ceea ce este sfâşiat în diferite direcţii ajunge în acord cu sine - armonie în contrarietate, ca în cazul arcului şi al lirei." (Heraclit)
Pentru a demonstra o astfel de armonie, nu trebuie să dovedim identitatea ori similitudinea diferitelor forţe prin care ea este produsă. Formele diferite ale culturii umane nu sunt unite printr-o identitate în natura lor, ci printr-o conformitate în sarcina lor fundamentală. Dacă există un echilibru în cultura umană, el poate fi descris doar ca un echilibru dinamic, nu ca unul static. El este rezultatul unei lupte între forţe opuse. Această luptă nu exclude acea „armonie ascunsă" care după Heraclit, „este mai bună decât cea care este evidentă".
Ca noţiune de sine stătătoare, cuvântul cultură, folosit în mod absolut, apare pentru prima dată ca un concept valorizator al Iluminismului: încrederea trufaşă a erei moderne pe cale să se nască, în ce priveşte depăşirea stării naturale brute, înaintarea pe acest drum spre „şlefuirea" deplină, spre desăvârşirea umanităţii.
Kant afirma că: „Rousseau a fost cel care m-a adus pe drumul drept şi a întemeiat principiul moralităţii pe autonomia raţiunii morale, aceeaşi pentru toţi". Herder a urmat şi el critica rousseauistă a deprecierii moravurilor, opunând civilizaţiei adevărata cultură. Avem aici o distincţie care va rămâne multă vreme hotărâtoare în spaţiul limbii germane. Prin această deosebire între organizarea vieţii din punct de vedere tehnic - deci o civilizaţie înţeleasă ca un fenomen exterior - şi cultura interioară, cuvântul a căpătat o notă nepolitică, estetică, vizibilă în sintagma „artă şi cultură" şi în formula actuală, „viaţă culturală". Expresia sa filosofică din epoca modernă, în special din secolul al XIX-lea, a fost teza lui Schopenhauer potrivit căreia salvarea de grozăviile voinţei oarbe ce domină întreaga natură şi lumea umană s-ar afla în privirea dezinteresată, în special în artă.
O dată cu constituirea societăţii burgheze, cu ridicarea burgheziei la egalitatea în drepturi cu nobilimea şi curtea, a început un cult aproape religios al artei. Acest cult a creat instituţiile de cultură ale vieţii culturale orăşeneşti, care prin teatre şi muzee, săli de concerte, dovedeşte pasiunea pentru cultură a secolului burghez.
Este evident că istoria umană şi istoria omenirii încep cu cuvântul şi cu limba. Cea mai veche veste despre neamul omenesc, ca să folosim...