Faptul că FSN s-a declarat partid a fost elementul cheie care a distorsionat procesul electoral

Abstract

In the elections of May 20, 1990, all of the old regime's logistics worked to bring people to the polls and to indicate who to vote for: FSN and Ion Iliescu. The fact that the FSN declared itself a political party was the key element that distorted the electoral process. But the elections cannot be considered atypical. It happened what was supposed to happen, since, in essence, the population did not disapprove with communism, but with famine, poverty, and Ion Iliescu seemed to want to continue communism, to ensure stability.

Headnote

Abstract

In the elections of May 20, 1990, all of the old regime's logistics worked to bring people to the polls and to indicate who to vote for: FSN and Ion Iliescu. The fact that the FSN declared itself a political party was the key element that distorted the electoral process. But the elections cannot be considered atypical. It happened what was supposed to happen, since, in essence, the population did not disapprove with communism, but with famine, poverty, and Ion Iliescu seemed to want to continue communism, to ensure stability.

Keywords

Post-communist Romania; elections; political parties; democracy; revolution

Sfera politicii (SP): Deseori, primele alegeri libere ale postcomunismului românesc au fost considerate „alegeri atipice". Sunteţi de acord cu această caracterizare?

Stelian Tănase (ST): Nu cred că sunt atipice în contextul românesc. S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Faptul că FSN s-a declarat partid a fost elementul cheie care a distorsionat procesul electoral, cu efect nefast asupra întregii tranziţii până azi.

SP: Scrutinul din 20 mai 1990 a înregistrat o participare record. S-au prezentat la vot peste 14,8 milioane de cetăţeni, adică peste 86% dintre cei înscrişi în listele electorale. Care credeţi că au fost resorturile acestei participări masive la vot?

ST: Lumea s-a dus la vot din cauza ineditului situaţiei, după 45 de ani de aşa-zise alegeri. În plus, a fost mobilzată de activiştii FSN (foşti PCR). Toată logistica vechiului regim a lucrat pentru a aduce lumea la urne şi a-i indica pe cine să voteze: FSN şi Ion Iliescu. Celelalte partide au fost prezentate de maşinăria de propagandă ca un pericol pentru revoluţie şi libertăţile dobândite după decembrie 1989.

SP: La alegeri au depus candidaturi nu mai puţin de 71 de formaţiuni politice. Totuşi nivelul competitivităţii a fost unul scăzut. Cum se explică un astfel de paradox?

ST: După spargerea monopolului PCR, era normal să se ajungă la acest fenomen de proliferare - prezent, de altfel, în toate ţările fostului bloc sovietic la primele alegeri. Consistenţa acestor partide din punct de vedere al cadrelor, al ideologiei sau al organizării a fost aproape de zero. A contat, de asemenea, si legea partidelor politice de atunci, care, prin prevederile generoase - în vederea înregistrării, fiecare partid trebuia să facă dovada că are cel puţin 251 de membri - a favorizat explozia partidismului.

SP: Campania electorală a fost dominată de violenţă (de la cea verbală, până la agresiuni fizice). A fost consecinţa directă a modului în care a fost înlăturat de la putere Ceausescu, a căii violente a schimbării? Sau putem vorbi de o strategie manipulatorie a violenţei?

ST: Un regim născut în violenţă a continuat în violenţă. În România au fost victime, Armata a tras în civili. Suntem singura ţară din fostele ţări comuniste în care s-a recurs la Armată. Văd în aceasta o cauză esenţială pentru felul cum a decurs apariţia democraţiei si a regimului politic în acesti 30 de ani. Si nu e vorba numai de 16-22 decembrie 1989, apoi 22-25 decembrie când violenţele au continuat, ci si de tot anul 1990, de Mineriade mai ales. Un climat de violenţă. Să nu uităm că în felul cum se instalează un regim poitic se află si modul în care acesta va sfârsi. Si anul 2018 este dominat de violenţă.

SP: Alegerile din mai 1990 sunt considerate alegerile fondatoare ale sistemului politic românesc post-comunist. Care ar fi acele elemente ale arhitecturii si funcţionării sistemului politic care îşi au originea în acele momente ale anilor '90?

ST: Am răspuns deja parţial. Faptul că la putere, după căderea lui Ceausescu au rămas tot comuniştii, oameni din aparatul guvernnamental si administraţia, armata, servicii etc., este cauza acestei evoluţii încete si limitate, a democratizării regimului politic. Nu a existat o masă critică aptă să impună reforme. Dimpotrivă, s-a încercat păstrarea a cât mai multe elemente din vechiul regim. Anii 1990-1996 au fost ani pierduţi pentru schimbare, pentru trecera la capitalism.

SP: Teoria rokkaniană a clivajelor nu îi este aplicabilă procesului de naştere a partidismului românesc postcomunist, în mod special atunci când avem în vedere opoziţia dintre democraţi şi post-comunişti (cf. Seiler). Pe de altă parte, confruntarea, deseori virulentă, dintre anticomunişti şi neo-comunişti a marcat alegerile din 20 mai. Putem vorbi, aşadar, despre un specific românesc al clivajului?

ST: Lumea românească, în ciuda imaginii de monolit impusă de propaganda PCR, este una a clivajelor, a fracturilor din orice unghi ai privi. Între provinciile istorice, între nivelurile de dezvoltare, între gradele de educaţie, rural vs. urban etc. Nu putem vorbi despre un specific, fiecare societate este victima clivajelor care o traversează. În România, ce este spefic - incapacitatea de a dezbate tema aceasta si de a negocia între diferite interese.

SP: Partidele istorice, exponentele anticomunismului, au obţinut performanţe modeste. Pentru că au candidat separat? A fost de vină strategie electorală a antifesenismului? Au fost fraude electorale?

ST: Alegerile s-au organizat prea repede. Organizarea Opozitiei anti-FSN era deci, în 1990, foarte slabă. Împotriva partidelor istorice, FSN a dus o campanie furibundă de demonizare si delegitimare. Pe de altă aprte, dacă ar fi existat o disidenţă suficient de puternică în anii '80, ar fi apărut forţe politice capabile să combată neocomunismul FSN.

SP: Ion Iliescu a fost votat de peste 12 milioane de români, adică 85,7% din populaţia prezentă la vot. Cum se explică acest procent, unic în postcomunismul românesc şi nespecific pentru un regim democratic, precum şi diferenţa foarte mare faţă de ceilalţi candidaţi?

ST: Se explică prin mentalitatea, superstiţiile, sperietura de după căderea semizeului Ceausescu. Idolatrie. Electoratul a căutat un alt semizeu ca să-l înlocuiască pe dictator. Iliescu a jucat acest rol.

SP: Suprapunerea alegerilor parlamentare peste cele prezidenţiale generează, după cum se ştie, un efect de contagiune, rezultatul fiind acela al personalizării competiţiei electorale şi al diminuării relevanţei scrutinului parlamentar, precum şi a programelor electorale ale partidelor. Cât de mult a contat acest lucru în cazul alegerilor din 1990? Altfel spus, victoria FSN este, de fapt, victoria lui Ion Iliescu?

ST: Ion Iliescu a tras dupa el FSN-ul care si asa a luat cu 20 procente mai puţin. Plus fraudele, nu puţine. În esenţă, populaţia nu dezavuase comunismul, ci foametea, sărăcia etc. Iliescu părea că vrea să continue comunismul, să asigure stabilitatea. A promis mai ales că nimeni nu va avea de pierdut în urma schimbării din decembrie 1989.

SP: Cum aţi caracteriza parlamentul rezultat în urma alegerilor din mai 1990 din punct de vedere al compoziţiei umane, al nivelului profesional al membrilor, al funcţionării în general? A avut şi rolul de Adunare Constituantă. Cum şi-a îndeplinit acest rol?

ST: Parlamentul rezultat după alegerile din 20 mai nu şi-a realizat promisiunile. A fost depăşit de situaţie, lipsit de viziune. Prea mulţi comunişti se aflau în el.

Sidebar

Stelian Tanase este este scriitor, publicist, scenarist, regizor şi realizator de televiziune. Profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, Stelian Tănase este autorul a numeroase articole şi cărţi în domeniul Istoriei şi Ştiinţei politice. A susţinut conferinţe la prestigioase universităţi din Europa şi SUA. Este laureat a numeroase premii de televiziune, şi premii literare. Stelian Tănase a fost, imediat după Revoluţia din decembrie 1989, o personalitatate de referinţă a societăţii civile româneşti, fiind primul preşedinte al Grupului pentru dialog social (GDS). Este unul dintre fondatorii revistei „22", dar şi al primei reviste de ştiinţe politice din România postcomunistă, „Sfera politicii". A fost unul dintre fondatorii Partidului Alianţei Civice (1991) şi a devenit deputat în Parlamentul României în 1992, candidând pe listele Convenţiei Democratice. Printre lucrările sale se numără: Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat (Humanitas, 1997, ed a Il-a Humanitas, 2003), Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948-1965 (Humanitas, 1998), Istoria politică a căderii regimurilor de stat comuniste (Humanitas, 2009), Moartea unui dansator de tango (Corint, 2011), Playback (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995; ediţia a Il-a, Paralela 45, 2004; ediţia a IlI-a, Humanitas, 2008).