Content area
Full Text
O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare: art. 2, art. 27 Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi: art. 4 alin. (1) lit. d1) Codul muncii, art. 5, art. 8 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. e) şi f), art. 253
Deşi încă neconsacrată expres în legislaţia română, „mobbing-ul", hărţuirea morală a angajatului la locul de muncă, îşi găseşte susţinere legislativă prin intermediul prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi respectiv a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.
La acest moment, statele membre sunt invitate de către Parlamentul European să completeze propria legislaţie sub profilul luptei împotriva „mobbing-ului" la locul de muncă, astfel încât să se uniformizeze definiţia termenului de „ mobbing" în legislaţiile naţionale şi să se elaboreze strategii adecvate împotriva acestei forme de violenţă psihică la locul de muncă.
Termenul de „mobbing" are astfel în vedere hărţuirea morală a angajatului la locul de muncă, reprezentând orice conduită abuzivă, prin gesturi, cuvinte, atitudini, care aduce atingere prin caracterul său sistematic sau prin repetare, demnităţii ori integrităţii fizice ori psihice a unui angajat, punând în pericol munca acestuia sau degradând climatul de muncă.
Pentru a reţine existenţa mobbing-ului ca hărţuire morală a angajatului la locul de muncă, instanţa de judecată trebuie să constate că un anumit comportament îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: (i) s-a desfăşurat pe o perioadă de minim şase luni, (ii) a vizat adoptarea din partea altor angajaţi, colegi sau superiori ierarhici, (iii) de comportamente caracterizate ca acţiuni destinate îngrădirii posibilităţii de exprimare a victimei coleg al acestora, vizând izolarea victimei, desconsiderarea victimei în faţa colegilor, discreditarea profesională a victimei, compromiterea sănătăţii victimei.
Mobbing-ul devine astfel o faptă ilicită constând în supunerea angajatului, de către colegi sau superiori ierarhici, unor tipuri de acţiuni care, luate individual, nu prezintă caracter ilicit, dar care considerate unitar rezultă ca agasante şi exercitate cu finalitate persecutorie, în aşa fel încât să determine în angajat o atitudine de umilinţă legată de continuarea practicării profesiei sale, iar remediul împotriva acestor practici îl reprezintă, obţinerea pe cale judiciară, pe lângă sistarea acestor practici, a despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat angajatului.
(Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a...