Content area
Full Text
Abstract: Clauza voluntară de inalienabilitate în liberalităţi este o noutate în reglementarea noului cod civil, care implică posibilitatea prevăzută de lege a subiecţilor legii care, prin voinţa lor, limitează exercitarea dreptului de proprietate privată.
Cuvinte cheie: clauză, inter vivos, cauză mortis, proprietate privată, nudă proprietate, uzufruct
1.Scurt istoric. Surse
Codul civil român de la 18641 nu a reglementat clauza voluntară de inalienabilitate.
Deşi de-a lungul aplicării acestui cod au fost adoptate unele acte normative speciale prin care au fost aduse diverse limitări ale exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, în lipsa unei consacrări legale exprese sau a unei interdicţii legale exprese în ceea ce priveşte clauza voluntară de inalienabilitate, jurisprudenţa a creat regulile referitoare la aceasta.
Mai întâi este vorba despre jurisprudenţa din Franţa, unde clauzele de inalienabilitate au fost admise în măsura în care ele aveau caracter temporar şi erau justificate de un interes serios şi legitim2 şi, după aceea, cu oarecare rezervă şi cu aceleaşi restricţii privind durata şi interesul, soluţiile care au acceptat ideea clauzei de inalienabilitate au fost adoptate şi în jurisprudenţa românească. Doctrina românească, în schimb, a continuat să fie rezervată multă vreme, considerând că prin admiterea valabilităţii unei clauze de inalienabilitate ar fi încălcate principii de drept civil consacrate, respectiv principiul liberei circulaţii a bunurilor şi principiul dreptului proprietarului de a dispune în mod exclusiv şi absolut de bunul său. În cele din urmă, sub influenţa practicii judiciare, s-a admis totuşi faptul că, în anumite situaţii speciale, astfel de clauze ar trebui acceptate în actele translative de proprietate, având în vedere că un alt principiu, şi anume principiul libertăţii de voinţă, permite introducerea într-un contract sau într-un testament a unei asemenea clauze. Însă, în această materie este vorba despre aplicarea ideii de libertate a voinţei, de libertatea de a contracta, de libertatea de a încheia acte juridice în manifestarea sa negativă, adică în sensul în care ea presupune nu numai libertatea de a încheia acte juridice, ci şi libertatea de a nu încheia acte juridice, iar sub acest aspect negativ libertatea de voinţă vine în contradicţie cu libera circulaţie a bunurilor, întrucât clauza de inalienabilitate practic opreşte încheierea unui act de dispoziţie.
Tocmai de aceea, pentru armonizarea celor două principii3 s-a ajuns la ideea că în anumite împrejurări, cu anumite...