THE EVOLUTION OF CITIES IN TIME/EVOLUTIA ORASELOR ÎN TIMP

Abstract

This article presents the cities under their historical aspects. It shows how the development of technology influenced the competitive advantage, the national and local economies and how these changes encouraged cities' development. The changes in High-Tech determined cities' progress or decline. All in all, led to urbanization. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract

This article presents the cities under their historical aspects. It shows how the development of technology influenced the competitive advantage, the national and local economies and how these changes encouraged cities' development. The changes in High-Tech determined cities' progress or decline. All in all, led to urbanization.

Keywords: cities development, high-tech changes, urbanization

Rezumat

Acest articol prezinta orasele sub aspect istoric aratând cum progresul tehnologic a influentat avantajul competitiv, economiile de scara si economiile aglomerarilor si cum aceste schimbari au favorizat dezvoltarea oraselor. Schimbarile În tehnologie au determinat cresterea sau declinul oraselor si, prin urmare, au dus la urbanizare.

Cuvinte cheie: dezvoltarea oraselor, schimbari in tehnologie, urbanizare

1. Primele orase

Primele orase s-au dezvoltat lânga vaile fertile ale râurilor bogate din Orientul Apropiat În jurul anului 3.000 Î.H. Orasele state care s-au extins În Valea Mesopotamiei cuprindeau asezarile Eiridu, Ur, Lagash si Kish. Ur era cel mai mare dintre aceste orase cu o suprafata de aproximativ 150 de acri si o populatie de 25.000 de locuitori. În Valea Nilului orasele cele mai importante erau: Memphis, Helipolis si Thebes.

O conditie necesara pentru dezvoltarea unui oras este existenta unui surplus agricol. O serie de realizari În plan agricol au precedat dezvoltarea oraselor În Orientul Apropiat, unde se practica cultura cerealelor, sistemele de irigatie erau dezvoltate, iar plugul a Înlocuit sapa. Împreuna aceste inovatii au ajutat agricultorii sa produca un surplus de hrana, permitând, astfel, unor categorii de oameni sa practice activitati nonagricole În orase. Surplusul de hrana era relativ mic. Conform lui Davis[1], pentru a asigura necesarul de hrana pe cap de locuitor Într-un singur oras erau necesari Între 50 si 150 de fermieri.

De ce s-au dezvoltat primele orase? Exista neclaritati În ceea ce priveste trasaturile economice si sociale ale primelor societati din acea perioada, asa ca istoricii nu pot decât sa-si dea cu parerea În legatura cu originile oraselor. Majoritatea sunt de acord ca primele orase au servit atât scopurilor religioase, cât si nevoii de aparare.

A. Orasul-cetate - Fortaretele

Un fermier care realizeaza un surplus agricol va folosi acest surplus, fie consumându-l chiar el, fie schimbându-l pe alte bunuri. În ambele cazuri, el trebuie sa depoziteze surplusul de hrana pentru o perioada de timp. Hrana depozitata reprezenta o tinta pentru hoti. Daca se practica economii de scara În depozitarea si protectia hranei, fermierilor le-ar fi mai bine sa-si depoziteze surplusurile Într-un depozit central. Oamenii care lucrau În astfel de centre (paznici si administratori) locuiau lânga acestea, creând astfel un mic oras cu o densitate a populatiei relativ ridicata. Aceasta este teoria orasului-cetate: primele orase s-au dezvoltat datorita economiilor de scara aplicate În depozitarea surplusului agricol[2].

Dovezile acestei teorii vin din partea arheologilor care au descoperit ramasitele unor centre de depozitare fortificate În cadrul primelor orase. Surplusul agricol a dus la o noua activitate economica: depozitarea si protectia surplusului. Aceasta activitate face obiectul economiilor de scara, deoarece un singur centru de depozitare fortificat este mai eficient decât mai multe, si anume: câte un astfel de centru pentru fiecare fermier. Depozitarea individuala a fost Înlocuita cu depozitarea centralizata, ducând la aparitia unei forte de munca specializate, precum administratorii si paznicii, care Îsi ofereau serviciile În schimbul unei anumite parti din surplusul agricol. Cu alte cuvinte, orasele s-au dezvoltat datorita economiilor de scara aplicate În asigurarea unei noi facilitati, stocarea grânelor. Asa cum economiile de scara În producerea de Îmbracaminte a condus la dezvoltarea oraselor industriale, economiile de scara În serviciile de depozitare au dus la dezvoltarea oraselor defensive.

B. Orasul religios

Conform lui Mumford[3], dezvoltarea primelor orase a coincis cu raspândirea pe scara larga a religiei. Înainte de dezvoltarea oraselor, majoritatea oamenilor venerau zeitati În grupuri mici, fie În casa lor, fie În satul În care traiau. În perioada În care primele orase s-au dezvoltat zeii pamânteni locali au fost Înlocuiti cu zeii ceresti, care se pare ca cereau venerare la o scara mai mare. Daca adoratia si venerarea sunt mai eficiente la o scara mai mare, o dublare a marimii templului a avut drept efect o crestere semnificativa a productivitatii religioase.

Templele mari din localitatile principale au Înlocuit altarele sau micile temple din sate si case. Templele au angajat capetenii, preoti si slujitori ai bisericii, conducând la dezvoltarea unor zone cu o densitate a populatiei relativ ridicata. Aceasta este teoria orasului religios: primele orase s-au dezvoltat datorita economiilor de scara aplicate În furnizarea religiei. Suportul acestei teorii vine din partea arheologilor care au descoperit urme ale existentei unor temple mari În primele orase. Trecerea de la venerarea zeilor pamânteni la zeii ceresti au dus la centralizarea religiei si la crearea unei forte de munca specializate compusa din muncitori religiosi, care primeau În schimbul efortului depus o parte din surplusul agricol. Orasele s-au dezvoltat datorita economiilor de scara În asigurarea fluxului religios.

C. Orasul religios si orasul cetate

Cea mai importanta caracteristica a primelor orase era un templu mare În centrul oraselor. Templul era un monument impunator cu ziduri groase si decoratiuni extravagante. Peretii cu ziduri groase erau folositi pentru a impresiona zeii si pentru a proteja surplusul agricol depozitat În templu. Cu alte cuvinte, templul servea ambelor scopuri, religios si de aparare, iar orasele timpurii erau atât centre religioase, cât si militare.

Ce a fost mai Întâi, stocarea centralizata sau religia centralizata? Poate depozitarea centralizata a surplusului a facut mai convenabila venerarea Într-un templu central, ducând la schimbarea catre o religie centralizata. Totodata dezvoltarea unui templu ar fi putut sa asigure un loc convenabil de depozitare a surplusului si care putea fi aparat. Cu alte cuvinte, erau economii de scara În asigurarea religiei si a apararii: cele doua servicii erau mai eficace daca erau asigurate Împreuna. O a treia posibilitate este folosirea religiei centralizate de catre capeteniile locale ca subterfugiu pentru a lua surplusul agricol de la fermierii locali.

Armata a jucat un rol important În aceste orase. Odata cu dezvoltarea oraselor a crescut frecventa si duritatea conflictelor umane din doua motive. În primul rând, orasele venerau zei diferiti si purtau razboaie pentru a reglementa disputele religioase. În al doilea rând, societatile umane acumulasera bogatii, asigurând tinte lucrative care Încurajau razboaie materialiste. Desi orasele Încurajau comportamentul agresiv, totodata asigurau si cea mai eficace aparare Împotriva agresiunilor.

2. Orasele antice

A. Orasele grecesti

Urmatorul pas al dezvoltarii oraselor a avut loc În Grecia. În anul 500 Î.H., existau sute de orase-stat independente, variind ca numar de locuitori de la câteva sute la câteva zeci de mii de locuitori. Atena era cel mai mare oras-stat, cu o populatie de aproximativ 150.000 de locuitori, urmata de Sparta care avea o populatie de aproximativ 40.000 de locuitori. În comparatie cu orasele timpurii, care erau controlate de catre preoti, majoritatea oraselor grecesti erau guvernate de cetateni, prin intermediul adunarilor publice unde aveau loc discutii politice.

"Orasele-state grecesti erau, În marea lor majoritate, orase-târguri, iar teritoriul statului includea si un district rural Înconjurator. Acest district era, Însa, atât de mic, Încât permitea locuitorilor sai din satele cele mai Îndepartate de oras sa vina la târg ca sa cumpere sau sa vânda, iar apoi sa se Întoarca În satul lor - toate acestea Între rasaritul si apusul soarelui"[4].

B. Orasele romane

Imperiul Roman este, Într-un fel, extensia juridica a urbei si functioneaza ca o "confederatie de orase unite printr-o structura administrativa provinciala, dar autonoma În ceea ce priveste treburile interne"[5]. În zona mediteraneana, imperiul reuneste un numar mare de orase-state sau creeaza altele acolo unde nu existau Înainte si implementeaza pe malurile Mediteranei o retea continua formata din mii de orase mari si mijloci, cu sau fara fortificatii, urmând acelasi plan geometric ce ordoneaza diferite elemente arhitecturale.

Începând din secolul al III-lea D.H., o data cu incursiunile barbare si slabirea statului imperial, securitatea oraselor este compromisa, dar ele câstiga În importanta, devenind centre fortificate, unde supravietuiesc functiunile civile amenintate. "Orasele, care se dezvolta liber, la adapostul pax Romana si al frontierelor Îndepartate sunt nevoite sa se Înconjoare de ziduri, sa-si aleaga un perimetru definit pe care trebuie sa-l consolideze si sa-l apere. Aproape Întotdeauna se procedeaza la restrângerea zonelor urbane prea vaste si discontinue, integrând obstacole naturale - fluvii, pante abrupte - vechile ziduri romane si marile structuri construite la marginea zonelor dens locuite: circuri, amfiteatre, apeducte"[6]. Începând din secolul al IV-lea, simbolurile si edificiile religiei crestine Încep sa marcheze si, Într-o oarecare masura, sa modifice organizarea oraselor.

3. Orasele medievale

În primele secole dupa caderea Imperiului Roman, orasele din vest au decazut. Cuceririle islamice au Întrerupt comertul În zona mediteraneana, ducând la declinul oraselor-port. Invaziile triburilor barbare au devastat Europa, facând ca schimbul si calatoriile sa fie riscante si nesigure. Oamenii s-au Închis În fortarete unde erau protejati.

Decaderea cadrului urban din regiunile romanizate si Începutul urbanizarii dincolo de vechile frontiere ale Imperiului Roman vor unifica, treptat, peisajul, de la Marea Mediterana la Marea Nordului, dar va determina, În acelasi timp, aparitia numeroaselor divergente regionale si locale asupra carora organizarile politice mari au o influenta slaba si intermitenta. Treptat, se trece de la o zona unde reteaua de orase romane ramâne destul de compacta - Italia, Franta meridionala, Spania si Africa de Nord Înainte de cucerirea araba - la o zona care se Întinde pâna la Rin, la limes-urile germanice de la Dunare, unde orasele romane, mai distantate, ramân izolate pe un teritoriu rural si, În sfârsit, la o arie mai Îndepartata, fara frontiere precise, unde se formeaza un nou sistem de asezari izolate. În acest mod prinde contur un nou tip de unitate În diversitate care va ramâne o caracteristica constanta a oraselor europene.

"Primele elemente ale orasului european În devenire se profileaza deja În particularitatile acestei situatii, În modul În care vechiul patrimoniu este modificat si reutilizat si În logica ce conduce noile asezari.

În primul rând, ideea de oras Îsi pierde sensul general si sistematic si se individualizeaza printr-o noua si radicala subordonare fata de elementele geografice si ale peisajului. Orasele existente, desi continua sa traiasca, sunt asimilate din punct de vedere mental cadrului lor natural, asupra caruia omul Începe sa-si exercite inventivitatea. [?]

În al doilea rând, se schimba importanta relativa a diferitelor functiuni urbane, astfel Încât echilibrul ansamblului se modifica, atât În plan arhitectural, cât si În plan simbolic. [?]

În sfârsit, trebuie sa reflectam asupra peisajului În care sunt inserate sau dispersate vechile si noile asezari: un spatiu dilatat de noile relatii cu teritoriile septentrionale, de Încetineala si pericolele comunicarilor. Orasele de orice fel nu mai sunt decât niste refugii precare Împotriva capcanelor acestui spatiu nedefinit unde se dilueaza organizarea teritoriala a statului roman si unde o noua organizare Întârzie sa apara. [?]"[7].

Începând cu a doua jumatate a secolului X, ultimii invadatori ai crestinatatii occidentale (arabii, scandinavii, maghiarii) au fost asimilati sau sedentarizati. Pacea relativa, Îndulcirea climatului si abundenta de noi terenuri cultivabile pe teritoriul european si la limitele sale orientale permit o crestere a populatiei, paralel cu dezvoltarea productiei, care dureaza pâna la jumatatea secolului al XIV-lea.

În acest proces, orasele devin centre specializate În activitatile secundare si tertiare care nu sunt supuse unei autoritati politice centralizate. Fiecare dintre ele - asociate, În general, unei mici suprafete agricole, dar uneori total independente, precum Venetia[8] - dezvolta un ansamblu de initiative comerciale, industriale, financiare si culturale mult mai extinse - care le pune În concurenta cu altele la scara continentala si mondiala.

Lipsite de resursele pe care le ofera un teritoriu vast, orasele medievale au dimensiuni limitate, inferioare celor din metropolele antice, musulmane si orientale, dar În conceperea lor exista un surplus de caracter care le va da originalitate. Tabelul nr. 1.2. prezinta cele mai mari orase din Europa Între anii 1000 si 1900. Ele apartineau Imperiului Bizantin si zonelor musulmane din Spania.

Începând cu secolul al XI-lea, orasele Îsi dobândesc autonomia politica, administrativa si juridica si sustin avantajos confruntarea cu puterile statale slabite si Îndepartate.

Autonomia politica se opreste la portile orasului si nu se Întinde În mediul rural; orasul depinde de sat prin aprovizionarea cu alimente si controleaza, de fapt, un teritoriu mai mult sau mai putin Întins, dar, spre deosebire de polis-ul grec, el este un oras Închis care nu acorda egalitate În drepturi populatiei rurale. Activitatile lui economice si politice se pot Întinde În Întreaga lume si raspund Întotdeauna intereselor stricte ale populatiei urbane. De altfel, aceasta din urma nu este un corp care-si exprima vointa Într-o maniera unitara, ca adunarile din orasele grecesti: clasa dominanta reprezentata În consilii[9] se largeste În mod progresiv, fara sa includa muncitorii salariati. Iar când acestia din urma intra În lupta pentru putere - În timpul crizei economice din a doua jumatate a secolului al XIV-lea - ei sunt mereu Înfrânti, fapt ce favorizeaza concentrarea puterii În mâinile uneia sau câtorva familii. Efectul cel mai vizibil al acestor lupte este competitia pentru ocuparea cea mai avantajoasa, uneori chiar speculativa, a spatiului urban, limitat doar În parte prin reguli institutionale.

A. Colonizarea si orasele noi

Orasele medievale importa materii prime si exporta produse industriale si comerciale. Satul, pentru a raspunde acestor exigente si cresterii populatiei trebuie sa-si mareasca productia defrisând noi terenuri si exploatându-le mai bine pe cele deja cultivate. În acelasi timp, granitele Europei se extind spre est, prin colonizarea teritoriilor situate dincolo de Elba si spre sud, prin recucerirea treptata a Spaniei de la arabi. Aceste actiuni impun formarea de noi orase, Întemeiate de regi, de vasali, de ordine religioase sau chiar de marile orase si care sunt mai mult sau mai putin conforme modelului citadin deja existent.

Ele reproduc la scara mai mica organizarea oraselor-stat, ramânând totusi supuse, pe plan politic si judiciar, unei puteri exterioare, feudale sau orasenesti; ele garanteaza libertatea individuala a lucratorilor, au un guvern ales de catre cetateni si sunt construite dupa aceleasi principii organizatorice si formale.

Astfel, se formeaza, Începând din secolul al XIV-lea, densa retea urbana policentrica, ce caracterizeaza si astazi Europa: cele 130.000 de centre care sunt raspândite Între Mediterana si Artica sunt, adesea, foarte apropiate - uneori la 5 - 10 km, În zonele cele mai populate - dar se diferentiaza prin limba, obiceiuri, arhitectura, imaginatie.

Marea criza economica care dureaza din prima treime a secolului al XIV-lea pâna la jumatatea secolului al XV-lea Întrerupe dezvoltarea oraselor europene. Expansiunea demografica se opreste sau cunoaste un recul, mai ales dupa ciuma dintre anii 1347-1348. Pretul produselor agricole de prima necesitate scade, În timp ce pretul celorlalte marfuri si salariile, data fiind lipsa mâinii de lucru, cresc. Toate acestea determina, În afara de neajunsuri si dezechilibre, o stimulare a industriei specializate si a comertului, o ameliorare a cailor de comunicatie si un progres al tehnicilor financiare.

B. Orasele comerciale

Începând din secolul al XV-lea În Europa au luat fiinta orasele comerciale mari. Doi factori au contribuit la dezvoltarea oraselor mari: centralizarea puterii si cresterea schimbului pe distante mari. Centralizarea puterii. În secolul al XV-lea puterea economica si politica a fost transferata de la un numar mare de stapâni feudali la un numar relativ mic de printi, regine si regi. Aceasta schimbare a puterii a fost cauzata, În principal, de aparitia unor tehnici militare care faceau ca mecanismele de aparare ale feudei traditionale sa fie depasite. Inovatiile În domeniul militar au crescut seriozitatea si gradul conflictului. Stapânul feudal Îsi folosea servitorii ca razboinici de ocazie. Daca acesti razboinici nu puteau sa Înfrânga pe atacatori pe câmp deschis, stapânul feudal putea oricând sa se refugieze În castel. Armata profesionista a secolului al XV-lea combina infanteria Înarmata cu sulite, arbaletele si muschetele cu arme de asalt si cavalerie. Soldatii profesionisti au Înfrânt razboinicii stapânului feudei pe câmp deschis, iar, când acesta s-a retras În castel, tunurile de asalt au darâmat zidurile castelului. Armatele profesioniste au Înfrânt stapânii feudali centralizând puterea În mâinile regilor.

Orasele comerciale au dezvoltat manevre defensive În concordanta cu noul stil de purtare a razboiului. Apararea nu mai era o simpla problema de construire a unui zid si de aruncare a uleiului Încins peste atacatori. Aceasta cerea angajarea de soldati profesionisti si fortificarea cetatii. Orasele mai mari au putut sa exploateze economiile de scara crescute În aparare. Centralizarea puterii a dus la centralizarea functiilor administrative si militare În orasele regale.

Dupa secolul al XVI-lea orasele care s-au dezvoltat cel mai rapid erau acelea care adaposteau sau includeau o curte regala. Într-o perioada scurta de timp, peste 20 de orase au crescut la o marime detinuta numai de catre putine orase medievale. Londra avea 250.000 de locuitori, Neapole 240.000 de locuitori, Milano 200.000 si Paris 180.000 de locuitori; orase cu aproximativ 100.000 de locuitori includeau Roma, Lisabona, Palermo, Sevilia si Amsterdam.

Schimburile pe distante mari s-au dezvoltat din doua motive:

* În primul rând, consolidarea puterii a dus la ridicarea multor restrictii asupra schimbului. În momentul În care puterea a fost centralizata, tarifele locale impuse de stapânii feudali au disparut si comertul s-a intensificat.

* În al doilea rând, calatoriile peste ocean au dus la extinderea si descoperirea de noi piete. Orasele s-au dezvoltat de-a lungul rutelor de schimb si la punctele intermediare; În vreme ce orasele porturi Înfloreau, orasele din interiorul continentelor erau În declin.

4. Orasele industriale

Peisajul european, produs la capatul a zece secole de evolutie politica, economica si culturala si legat de aceasta printr-o retea complexa de cauzalitati reciproce, intra În criza, la sfârsitul secolului al XVIIIlea, atunci când transformarile institutionale, progresul stiintific aplicat tehnicilor de productie, dezvoltarea economica si demografica depasesc un prag critic si dau schimbarii un caracter revolutionar.

Evenimentele care au influentat peisajul se pot Împarti În mai multe categorii:

a) Mecanismele revolutiei industriale - cresterea populatiei, cresterea productiei industriale si mecanizarea sistemelor productive, care se profileaza În Anglia Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea si se raspândeste În celelalte tari europene - schimba, pentru prima oara dupa secolul al XII-lea cantitatile si calitatile existente În sistemul urban european.

Sporirea si exodul populatiei active rurale spre oras accelereaza si mai mult cresterea populatiei urbane. Londra, care depaseste, la sfârsitul secolului al XVIII-lea, 1.000.000 de locuitori, atinge, În anul 1851, 2.500.000 de locuitori, mai mult decât oricare alt oras din lume, modern sau antic. Un oras industrial precum Manchester, care numara, În anul 1760, 12.000 de locuitori, ajunge, spre mijlocul secolului urmator, la 400.000 de locuitori.

În acelasi timp, terenul este cultivat dupa noua metoda capitalista, teritoriul este strabatut de drumuri si de canale noi si, dupa anul 1830, de calea ferata. Industriile se concentreaza, mai Întâi, de-a lungul apelor, apoi În jurul minelor de carbune, transformând, În mod radical, marile zone rurale. Navele cu vele sunt treptat Înlocuite de vapoare cu aburi, iar porturile se transforma În consecinta.

b) Coerenta proiectelor arhitecturale si peisagistice se bazeaza pe mecanismele institutionale contestate de iluministi si de revolutiile politice de la sfârsitul secolului al XVIII-lea.

Autorii din prima jumatate a secolului al XIX-lea descriu orasul industrial ca un loc cu imense periferii, formate din case noi si precare, construite printre fabrici, care devin repede de nelocuit din cauza lipsei de spatii publice si de servicii igienice elementare: apa curenta, canalizare, strângerea deseurilor. Acest decor produs de dezvoltarea economica si de consecintele acestei dezvoltari - razboaiele din primii cincisprezece ani ai secolului, urmate de o criza economica - este prototipul orasului liberal.

c) Progresul tehnic si spiritul de initiativa care domina aceasta perioada sporesc exigenta reorganizarii.

Dezvoltarea fara precedent a populatiei mondiale În secolul al XIX-lea Îsi are cauzele În ameliorarea metodelor de productie În agricultura si industrie si dezvoltarea mijloacelor de transport care genereaza noi locuri de munca si, deci, mijloace de subzistenta sporite. Progresele În medicina, Îmbunatatirea conditiilor sanitare si igienice duc la eradicarea unor boli ce pâna de curând secerau populatiile: holera, tuberculoza, variola, tifosul. În plus, datorita imperiilor coloniale, raspândirea noilor descoperiri se mondializeaza.

În acest timp populatia mondiala aproape se dubleaza (de la 900 milioane la 1 miliard 600 milioane locuitori) În zonele unde migratia europeana se dezvolta. Între 1810 si 1910 populatia creste de 40 de ori În regiunile Americii de Nord si de Sud, Africii de Sud, Australiei, Noii Zeelande si Siberiei (populatia va spori de la 5 milioane la 200 de milioane)[10].

În Europa, populatia creste de la 190 la 423 milioane, ritmurile de crestere fiind, Însa, diferite de la tara la tara, În functie de situatiile specifice ale fiecareia.

Cresterea demografica afecteaza diferit statele si orasele. Era industriala este caracterizata de cresterea vechilor orase si crearea unor centre noi.

Populatia oraselor medievale sporeste, mai ales În tarile industrializate, unde exodul populatiei spre orase duce la depopularea satelor. Migratia interioara a muncitorilor În cautare de lucru, a zilierilor din agricultura, care-si ofera serviciile În timpul recoltatului este si ea importanta, putându-se efectua atât În interiorul unei tari, cât si dintr-o tara În alta[11]. În aceeasi epoca, au loc migrari importante de populatie determinate de colonizare. Milioane de oameni parasesc Europa, Înfiintând comunitati si noi centre de productie În colonii. Progresele tehnice si descoperirile stiintifice demarate În secolul al XVIII-lea se dezvolta În secolul urmator, dând nastere asa numitei revolutii industriale. Industria permite fabricarea unor obiecte În numar mare: apare produsul de serie. Sunt folosite noi tipuri de energii, aburul si electricitatea. Legat de arhitectura, apare si se raspândeste folosirea betonului armat, a constructiilor metalice, ascensorul, iluminatul electric. Evolutia tehnicii duce la aparitia de noi echipamente, telefonul, garile, omnibuze si tramvaie cu tractiune animala, apoi cu motor, automobile, cai ferate. Orasul devine un organism din ce În ce mai complex.

Revolutia industriala determina mutatii profunde În redistribuirea locuitorilor În teritoriu. Populatia urbana cunoaste o dezvoltare mult mai rapida decât cea mondiala, În general. Exodul rural umple orasele. Daca la Începutul secolului al XIX-lea, majoritatea populatiei active - 80% - era ocupata În agricultura, 8% În sectorul secundar si 12% În cel tertiar, asistam ulterior la o redistribuire a fortei de munca, cu precadere spre sectorul secundar - industrial[12]. Problemele densitatii urbane, a crizei de locuinte, a somajului si molimelor, par insurmontabile. Utopistii si reformatorii din secolul al XIX-lea concep proiecte de orase ideale pe care Încearca sa le transpuna În fapt. În paralel, numerosi industriasi construiesc pentru muncitorii lor adevarate aglomerari. Orasele existente sunt confruntate cu fenomenul proliferarii dezordonate a periferiilor.

În tarile dezvoltate, consecintele politice ale dezvoltarii economice se fac simtite, distributia puterii politice se face paralel cu cea economica, iar sistemul administrativ se adapteaza la noua compozitie sociala. În Anglia, de exemplu, În 1832 se adopta o lege electorala care suprima drepturile a 200 de orase mici si opereaza o redistribuire a locurilor În favoarea oraselor industriale[13]. Aceasta lege suprima vechea obligatie care leaga drepturile politice de proprietatea de bunuri imobiliare, punând industriasii si comerciantii pe picior de egalitate cu proprietarii de terenuri. În acest fel, legea electorala deschide calea unei serii de reforme ce pot fi luate În interesul exigentelor noii societati, În general, si a industriei, În special. Începând cu 1835, administratiile municipale sunt desemnate sa Înlocuiasca (prin vot) vechile institutii feudale. Astfel, orasele sunt prevazute cu o autoritate democratica ce controleaza toate interventiile publice În materie de constructii, de drumuri, de echipamente urbane, deci de organizare si planificare. Aceasta administratie locala trebuie sa faca fata, În acelasi timp, intereselor locale si ale autoritatilor centrale.

În decursul a doua decenii - Între 1830 si 1850 putem spune ca ia nastere urbanismul modern[14]. Circumstantele În care apare sunt foarte bine descrise de H.M. Croome: "Cu cât este mai mare cresterea tehnicii capitaliste, cu tot atât se vor complica si relatiile economice; cu cât concentrarea populatiei Într-un oras este mai mare, cu atât prosperitatea unora este legata de a altora, pe care nu-i vor cunoaste niciodata; si cu atât mai mult va fi necesar ca fiecare sa urmeze un model de conduita prestabilit. De exemplu, sanatatea unui locuitor al orasului nu e numai problema sa, pentru ca boala de care sufera poate fi un pericol de contaminare pentru vecinii sai mult mai mare decât pentru un locuitor de la tara, care traieste Într-o casa izolata. Rolul educatiei devine tot mai important si cel al responsabilitatii sociale creste la fel, Împreuna cu sentimentul ca noi suntem membri ai aceluiasi corp [?] Astfel, urmarind fazele dezvoltarii capitaliste, ne vom gasi În fata unei situatii paradoxale: idealul individualist distruge vechea solidaritate si face posibila dezvoltarea capitalismului; acesta, la rândul sau, dezvoltând dependenta reciproca, favorizeaza reparatia solidaritatii". În paralel cu cresterea populatiei oraselor, creste valoarea terenului urban, se prolifereaza constructiile de locuinte care depind de libera initiativa si scapa controlului general. Orasele cresc În jurul vechilor lor centre, dispar spatiile libere, apar aglomerari de constructii În jurul locurilor de munca, al garilor. Aglomerarea În locuinte improprii a populatiei urbane cu venituri reduse, duce la aparitia poluarii si epidemiilor, care lovesc apoi orasul În totalitatea sa.

În 1831, epidemia de holera se raspândeste În Anglia si Franta, situatia repetându-se În 1840. Problema principala a oraselor devine evacuarea deseurilor, introducerea unor masuri de igiena generala. În Anglia se va introduce prima lege sanitara În 1847, ea stând apoi la baza elaborarii legislatiei urbane ulterioare; În Franta, abia În 1850 se va aproba prima lege urbana (un arhitect si un medic trebuie sa faca parte În mod obligatoriu din comisia comunala)[15]. Aglomerarea si aparitia noilor echipamente creeaza grave inconveniente În functionarea ansamblului orasului. Principalele preocupari urbanistice se vor orienta cu precadere spre rezolvarea discordantelor dintre vechile orase si noile lor cerinte, determinate de aglomerare si industrializare. La Început atentia reformatorilor se va Îndrepta spre proprietatea particulara si spre problemele care priveau canalizarea, apa potabila, propagarea epidemiilor. Treptat apoi, executarea de lucrari publice, drumuri si cai ferate vor face necesara aparitia unor noi proceduri În gestiunea urbana: cartografierea precisa, procedura exproprierilor, organizarea serviciilor tehnice municipale de control si aplicarea masurilor cu caracter general.

În prima jumatate a secolului al XIX-lea lipseste ideea unei planificari publice care sa stimuleze initiativele, sa le coordoneze, acest fapt decurgând din gândirea liberala specifica acestei perioade.

Dupa 1848 se reintroduce controlul statului asupra sectoarelor vietii economice si sociale. Se vor realiza o serie de reforme În care urbanismul va juca un rol important, devenind unul din instrumentele cele mai eficace ale puterii. Masurile coerente ce se vor lua, solid inserate În legislatia si În practica administrativa vor duce la ceea ce putem numi "Urbanism neo-conservator" caruia i se datoreaza reorganizarea oraselor europene În a doua jumatate a secolului al XIX-lea si În primele decenii ale secolului al XX-lea

Haussmann si planul Parisului.

Experienta urbanistica neo-conservatoare a fost ilustrata exemplar de transformarea Parisului, initiata de Napoleon al III-lea, la venirea sa la putere. O serie de aspecte au concurat la unicitatea si exemplaritatea demersului urban parizian: precocitatea experientei, existenta legii republicane din 1850, Înaltul nivel tehnic al inginerilor iesiti din Scoala politehnica, rezonanta culturala a Parisului si exceptionala personalitate a baronului Haussmann, prefect de Sena Între 1853 si 1869 - responsabilul programului.

Este pentru prima oara când un ansamblu de masuri tehnice si administrative este extins la scara unui oras de peste un milion de locuitori si este elaborat si aplicat cu coerenta Într-un interval de timp relativ scurt (1853-1869). Planul este aplicat si controlat În fiecare din consecintele sale tehnice, formele administrative si financiare.

Opera haussmaniana cuprinde cinci categorii de operatii:

* prima, trasarea drumurilor, va taia centrul si periferiile cu o retea de strazi largi si rectilinii (unind principalele centre ale vietii urbane si garile, asigurând ameliorarea traficului) care vor evidentia si izola monumentele mai importante si vor permite construirea În lungul lor, a unor noi constructii de locuinte reglementate strict;

* a doua categorie o constituie lucrarile de constructii dirijate direct de prefectura si alte institutii publice: scoli, spitale, Închisori, birouri administrative, biblioteci, colegii, piete, scoli militare poduri etc.;

* lucrarile de creare a parcurilor publice constituie a treia categorie de lucrari;

* renovarea echipamentelor În orasul vechi constituie a patra categorie de lucrari;

* a cincia lucrare este modificarea organizarii administrative a orasului.

Dupa 1870, realizarile lui Haussmann la Paris devin model pentru toate orasele europene: Berlin, Avignon, Rouen, Bruxelles, Barcelona, Stockholm, Mexico, Florenta etc. fara ca vreunul din acestea sa se ridice la nivelul modelului.

5. Orasele contemporane

La sfârsitul secolului al XIX-lea si Începutul secolului XX dezvoltarea urbana este reluata Într-o forma organizata.

Presiunea rentei determina cresterea valorii locuintelor dincolo de cerere, alungând din oras clasele mai nevoiase, desi ele sunt necesare pentru functionarea acestuia; determina cresterea densitatii si congestionarea oraselor sarace În spatii destinate serviciilor publice; Împinge spre periferie industria si marile Întreprinderi si le Îndeparteaza tot mai mult de centru, o data cu deplasarea limitelor orasului.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, apar propunerile de reforma, pentru a corecta aceste inconveniente: programe de locuinte populare, subventionate de puterea publica; "orasul-gradina", inundat de verdeata; "orasul-industrial", realizat pentru ca industria sa poata coabita cu alte functiuni urbane. În primele decenii ale secolului XX sunt enuntate functiunile urbane: locuirea, munca, circulatia (Le Curbusier) si se definesc caracteristicile lor În opozitie cu orasul post-liberal. Locuirea devine elementul principal al orasului, dar ea este inseparabila de serviciile care formeaza "prelungirea" ei; activitatile productive determina trei mari tipuri de aglomerari: orasul risipit În teritoriu, orasul industrial linear si orasul comercial circular; activitatile recreative primesc numeroase spatii libere, dar nu este suficient sa fie concentrate În anumite zone, ci trebuie sa formeze un spatiu unic, unde toate celelalte elemente sunt distribuite În mod liber; circulatia trebuie sa fie repartizata În functie de necesitatea diferitelor mijloace de transport, iar strada-coridor trebuie sa fie Înlocuita cu un sistem de trasee separate pentru pietoni, biciclete, vehicule lente si vehicule rapide, trasate În spatiul continuu al orasului-parc.

Începând cu anul 1929, criza economica si apoi Cel de-al Doilea Razboi Mondial au pus capat majoritatii experientelor de planificare urbana pe termen lung si au impus altele, dictate de starea de urgenta. În perioada de dupa razboi, Împartirea Europei În doua blocuri restrânge, În est, dar, Într-o oarecare masura si În vest, limitele discutiei si experimentarii.

Din 1950, orasele contemporane se confrunta cu o puternica accelerare a ratei cresterii populatiei urbane mondiale. Aceasta reprezenta 33% din populatia totala În anul 1950, 40% În 1977 si 50% În 2000; se prevede ca În 2020, populatia urbana sa atinga 60%.

Astazi, cresterea populatiei urbane este rezultatul a doua tipuri diferite de factori[16]:

* În tarile - centre ale economiei mondiale, proportia oamenilor care locuiesc În marile orase si gradul de urbanizare (84%) tine mai putin de populatia totala a tarilor sau de densitatea acesteia, cât de importanta functiilor de extravertire economica. Urbanizarea exprima aici În primul rând importanta relatiilor internationale ale economiilor, cu un nivel crescut al valorii comertului exterior pe locuitor; cresterea urbana este, mai ales, un fapt exogen determinat de dezvoltarea activitatilor exportatoare care dau oraselor propria lor specializare. Fenomenul este valabil atât pentru economiile agrare ale Australiei si Noii-Zeelande, cât si pentru economiile industriale (Germania, Japonia) sau tertiare (Regatul Unit).

* În tarile dependente, cresterea populatiei urbane este În acelasi timp un fenomen demografic si social: importanta debordanta a populatiilor neintegrate, care traiesc În lagare sau În forme de locuire elementare, confera gigantismului urban un caracter patologic deosebit de exploziv. În acest caz se va vorbi despre megalopolisuri mai degraba decât despre metropole pentru a numi fenomenele de hipertrofie caracteristica marilor orase din anumite tari sarace, precum macrocefalia capitalelor politice din America Latina sau din Africa Occidentala, unde se regaseste cu greu o ierarhie urbana completa, pentru ca orasele mici sau mijlocii sunt slab reprezentate. Un exemplu sugestiv este proliferarea salbatica a fenomenului urban În Mexico, cel mai populat oras al lumii, martor al unei explozii demografice necontrolate (1 milion de locuitori În 1930, 8 milioane În 1970, 14 În 1980, peste 23 În 1990, 31 În 2000) si al unei remarcabile aglomerari Într-un mediu ecologic alterat, pe o suprafata egala cu jumatate din cea a Belgiei. Dintre primele 100 de orase ale lumii În 1990, 44 se regasesc În Asia si 9 În Africa.

"Proliferarea marilor metropole pare a fi manifestarea cea mai importanta a cresterii urbane actuale si nici o regiune a globului nu este lipsita de mari aglomerari urbane. Înmultirea metropolelor este un fenomen care se accelereaza: se remarca existenta a 16 aglomerari milionare În lume În 1900, 49 În 1950, 99 În 1960, 250 În 2000. Se prevede ca În 2020 sa existe peste 550 de metropole"[17].

References

BIBLIOGRAFIE

[1] Davis, K. - The Urbanization of Human Populations, Scientific American, Vol. 213, No. 3, September 1965

[2] O'Sullivan, A. - Urban Economics, Third edition, IRWIN, Chicago, 1990

[3] Mumford, L. - The City in History, New York: Harcourt Brace Javanovich, 1961

[4] Toynbee, A. - "Orasele În miscare", Editura Politica, Bucuresti, 1979

[5] Lopez, R. - The Birth of Europe, New York, 1975, p 15

[6] Benevolo, L. - Orasul În istoria Europei, Editura Polirom, Bucuresti, 2003, p 20

[7] Benevolo, L. - op. cit.

[8] Venetia apare de la Început ca un oras-stat comercial, la marginea lumii politice occidentale si, din acest motiv, ferita de relatiile feudale care guvernau continentul. Ea va ramâne singurul oras-stat european care concureaza cu succes statele nationale din secolul al XVI-lea si ramâne, pâna În secolul al XVIII-lea, o mare putere mondiala.

[9] Organele de guvernare orasenesti erau formate dintr-un mare consiliu care reprezenta principalele interese particulare, dintr-un mic consiliu care servea ca executiv si dintr-un numar de magistrati alesi sau trasi la sorti, numiti consuli În Italia, jurati În Franta, consilieri municipali În Flandra. Acestor institutii li se opun asociatiile care reprezinta o parte din cetateni, corporatiile si militiile care Îsi desemneaza propriul magistart, pe capitanul poporului. Pe lânga autoritatile civile exista si autoritatile religioase.

[10] Le grand Atlas de l'histoire mondiale, Encyclopedia universalis France S.A. et Albin Michel, 1989, p. 212

[11] "Secolul XIX poate fi numit epoca eroica a noii colonizari europene". Paul Leroy Beaulieu: Colonizarea europeana a globului se va desfasura În perioada 1815 - 1914, cu intermitente, apogeul fiind În ultimele decenii ale secolului XIX. Atunci sporesc si rivalitatile dintrre principalele puteri industriale mondiale În cautarea de materii prime, piete si posibilitati vaste pentru investitii. O parte importanta a omenirii trece sub control european. Economia se industrializeaza. Le grand Atlas de l'histoire mondiale, Encyclopedia universalis France S.A. et Albin Michel, 1989, p. 244

[12] Harouel, J.L. - Historie de l'Urbanisme, Presses Universitaires de France, 1990

[13] Benevolo, L. - Histoire de l'architecture moderne, vol. 1, La revolution industriaelle, ed. Dunod Paris

[14] Teoria urbanismului se bazeaza pe tratatele lui Baumeister (1876), Stübben (1890) si Unwin (1909).

[15] Benevolo, L. - Orasul În istoria Europei, Editura Polirom, Bucuresti, 2003

[16] Bonnet, J. - Marile metropole mondiale, Institutul European, Iasi, 2000

[17] Bonnet, J. -