Introducere în ortotipografie

Abstract

Îmi amintesc cu nostalgie de orele sale când ne împărtăşea, la cursuri, propriile idei şi experienţe privitoare la drumul scrisului şi al scriiturii, cât şi pe ale altor umanişti, exemple menite să ne motiveze şi să ne ghideze în domeniul ştiinţelor socio-umane. Numărând 316 pagini, cartea cuprinde paisprezece părţi prin care autorul doreşte să ne avertizeze că de cele mai multe ori facem greşeli în mod ne-voit, iar acestea ajung să se răsfrângă asupra noastră şi asupra celor din jurul nostru, care, dacă "nu-s dedaţi la umanioare" (cum zicea, odată, Şerban Cioculescu) ori dacă le lipseşte spiritul critic, le preiau şi le transmit mai departe utilizându-le ca atare. În această parte, autorul detaliază regulile ortotipografice ale limbii române în contrast cu limbile engleză şi franceză, aducând totodată şi exemple concrete.

Ionel Funeriu este cunoscut în lumea umanioarelor româneşti ca un reputat stilistician, lingvist şi profesor universitar ale cărui studii au excelat în domenii mai puţin frecventate de specialişti cum sunt versificaţia şi textologia, ramuri ale filologiei în care a lăsat două lucrări originale, cu puternice note polemice: Versificaţia românească, Editura Facla, 1980 şi Alexandru Macedoński. Hermeneutica editării, Editura Amarcord, 1995. L-am avut profesor, în studenţie, nu cu prea mult timp în urmă. Îmi amintesc cu nostalgie de orele sale când ne împărtăşea, la cursuri, propriile idei şi experienţe privitoare la drumul scrisului şi al scriiturii, cât şi pe ale altor umanişti, exemple menite să ne motiveze şi să ne ghideze în domeniul ştiinţelor socio-umane. Plecând de la bazele teoretice ale celor două cărţi amintite, a scris şi în specialităţi adiacente: stilistica (Reflecţii filologice, Editura Universităţii "Aurel Vlaicu", 2006), etimologia (Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019), jurnalistica şi politologia (Editorialisti români, Editura Augusta, 1998, Eseuri lingvistice antitotalitare, Editura Marineasa, 1998). În 2015 a publicat o carte de memorialistică dedicată mentorului său spiritual (G. I. Tohăneanu, optimus magister, Editura Universităţii de Vest, 2015).

Odată cu apariţia primelor editoare informatice, a revenit în forţă la critica textuală, cu referire concretă la ortotipografie (cod tipografic) care, precum ortografia, ar trebui să ne unească pe toţi sub semnul coerenţei culturale. Un prim pas îl făcuse între anii 1993 şi 1994 când, în câteva conferinţe, articole şi studii, a militat pentru redactarea unui asemenea cod. Între anii 1995 şi 1996 a continuat demersul, prin redactarea cărţii Principii si norme de redactare computerizată (carte concepută în vremea lui WORD 2.0). În 2021, sesizând că multe lucruri s-au schimbat în această perioadă în care cu toţii am suferit transformări majore pe toate planurile, ne propune o a doua carte, Introducere în ortotipografie (Abrevieri, Indice de autori, Lista surselor citate, revizia finală: Delia Badea, Florina Diana Cordoş, Timişoara, Editura Brumar, 2021). Autorul preia, fără modificări esenţiale, tot ce a rămas valabil din 1998, dar, în acelaşi timp, sincronizându-se cu ultimele ameliorări ale programului WORD şi cu mersul epocii (presiunea uzului), introduce o mulţime de corecţiuni şi emendări. E o carte destinsă, substanţială, ce ne oferă soluţii savoir-faire numeroase, pe care programele computerizate din zilele noastre ni le pun la dispoziţie cu generozitate. Fiind un fin observator al detaliilor, un adevărat optimus magister, domnului profesor Ionel Funeriu nu îi scapă niciun amănunt atunci când vine vorba de textologie (textologia fiind, cum am văzut, marea sa pasiune).

Abordarea cărţii este una inovatoare şi, deşi, prin forţa lucrurilor, destul de tehnică, e în acelaşi timp, cursivă şi "prietenoasă", care seduce cititorul, printr-o subtilă stilistică a participării, cum ar fi adresarea directă şi scrierea la persoana I singular, ca să nu mai vorbim de pigmentarea textului cu elemente legate de aventura scrisului; subiectul trezeşte interesul cititorului, fie că acesta este implicat direct sau indirect în tehnoredactarea computerizată. Este o carte scrisă în stilul aparte al domnului profesor, un stil personal în care presară elemente autobiografice, subliniind atât experienţa omului Funeriu care s-a izbit mai mereu de problematica "semnelor tipografice" ce apar în timpul tehnoredactării, cât şi dorinţa dascălului de a lăsa în urmă un îndrumar folositor tuturor celor care se îngrijesc de coerenţa scrierii într-o societate entropică în care timpul zboară, parcă nemaiavând aceeaşi unitate de măsură.

Să faci lumea să citească o carte de specialitate în zilele de astăzi, când lucrurile se precipită, şi să reuşeşti să fascinezi prin explicaţii simple şi concise, legate de tot ceea ce reprezintă literele, cifrele, evidenţierile grafice, semnele ortografice si de punctuaţie, simbolurile, pagina tipografică, alineatul si paragraful, rândul tipografic, despărţirea în silabe, asta înseamnă să ai capacitatea de a te face înţeles şi plăcut, în acelaşi timp, de toată lumea, nu doar de către cunoscătorii din domeniile editorial, informatic şi lingvistic.

Publicată în anul 2021 la editura Brumar din Timişoara, Introducere în ortotipografie a fost bine primită de specialişti, fiind onorată de cuvinte entuziaste şi, cu siguranţă, de viitoare recenzii favorabile. Cartea este o privire de ansamblu asupra evoluţiei tehnoredactării computerizate, aducându-ne aminte, cum spune şi autorul, de faptul că "tipografia plumbului a dispărut complet", iar "uneltele de scris de altădată" au devenit, "piese de muzeu"; este o "ediţie a doua, îndreptată şi adăugită" în măsura în care sunt preluate pasaje ample din lucrarea din 1998, dar, în acelaşi timp, este o carte de sine stătătoare, independentă în măsura în care, sincronizându-se cu inovaţiile informatice de astăzi, autorul a fost nevoit să dea credit noilor tendinţe fixate de tirania uzului şi să-şi contrazică astfel aserţiunile conservatoare, tradiţionale, de acum douăzeci şi cinci de ani şi mai bine. Începe "bătălia" dintre nou şi vechi, dintre clasic şi inovator, iar ,,judecătorii" vor fi cititorii.

Elementul central îl constituie codul tipografic şi exemplificarea normelor privitoare la scrierea în limba română prin texte proprii, unice. Numărând 316 pagini, cartea cuprinde paisprezece părţi prin care autorul doreşte să ne avertizeze că de cele mai multe ori facem greşeli în mod ne-voit, iar acestea ajung să se răsfrângă asupra noastră şi asupra celor din jurul nostru, care, dacă "nu-s dedaţi la umanioare" (cum zicea, odată, Şerban Cioculescu) ori dacă le lipseşte spiritul critic, le preiau şi le transmit mai departe utilizându-le ca atare.

Liantul dintre cartea apărută în 1998, Principii si norme de redactare computerizată, de acelaşi autor, şi Introducerea în ortotipografie este Prefaţa unde autorul recunoaşte că acordă atenţie deosebită uzului, ,,în raportul lui cu norma". Astfel, cartea se adresează în primul rând utilizatorilor anonimi şi apoi persoanelor specializate în exerciţiul limbii române: rectorilor, decanilor, secretarilor ştiinţifici, profesorilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi cercetătorilor.

În Argument, Ionel Funeriu ne prezintă, prin exemplificare concretă (Metafora ştiinţifică), cum "se vede" o pagină tipărită ce respectă regulile şi normele general acceptabile, îndemnând în primul rând cadrele didactice din mediul universitar să pretindă studenţilor şi nu numai, aplicarea acestora.

Literele sunt discutate sub aspectul dimensiunii, stilurilor şi a tipurilor de literă. Cifrele sunt tratate cu tot ceea ce presupun ele, de la scrierea literală, la scrierea cu cifre romane, respectiv arabe. Oricât ar părea de curios, chiar dacă se află la poli opuşi, de preferat este cifra arabă, în detrimentul exprimării literale, după cum scrie şi autorul.

Capitolul Evidenţieri grafice se ocupă de efectul unor contraste grafice care scot în relief anumite litere, grupuri de litere, cuvinte, sintagme, frânturi de fraze ori fragmente compacte, de dimensiuni mai întinse. În această parte, autorul detaliază regulile ortotipografice ale limbii române în contrast cu limbile engleză şi franceză, aducând totodată şi exemple concrete. Tot aici, vorbeşte despre evidenţierea pe care o realizează majuscula şi scrierea cu italice, subliniind situaţiile specifice.

Următorul capitol configurează statutul tipografic al semnelor ortografice şi de punctuaţie, urmărind totodată şi funcţionalitatea lor. Ionel Funeriu ne poartă prin istoria scrisului, pe tărâmul sunetelor, al cuvintelor, al literelor de pe vremea scribilor antici, până la scriitorii ,,orali", după cum îi denumeşte. Printre problemele discutate, care reprezintă şi titluri de subcapitole, se numără: Virgula, Punctul si virgula, Apostroful, Punctul, Punctele de suspensie, Rândul de puncte, Punctele de ghidaj, Două puncte, Semnul întrebării si semnul exclamării, Asteriscul, Linii orizontale, Bara oblică, Ghilimelele, Parantezele, Diacriticele, Blancul.

Partea privind Pagina tipografică cuprinde subcapitolele Pagini iniţiale, Pagini finale, Pagini obişnuite, Paginarea prefeţei, Punerea în pagină a versurilor, Punerea în pagină a textelor dramatice, Notele de subsol. Totodată, autorul scoate la lumină informaţii legate de punerea în pagină a formatului de text, urmărind direcţia şi logica evoluţiei informaticii şi aducând exemple în acest sens.

Alineatul şi paragraful, rândul tipografic, despărţirea în silabe sunt alte probleme care, pe cât par de simple, pe atât sunt de importante şi de riguroase. În final, capitolul Corectura, poate unul dintre cele mai importante, ne dă de înţeles cât este de anevoios drumul pe care îl parcurge textul de la faza de manuscris, până la forma finală. Aici ni se prezintă, într-un mod clar şi coerent, avantajele şi dezavantajele noilor tehnici de tehnoredactare, cu exemplificări şi cu o importante lecţii de reţinut, căci, după cum afirmă însuşi autorul: ,,oricât de evoluate ar fi programele, ele nu pot... suplini inteligenţa umană..."

Bogata Listă a surselor citate, cu numeroase intrări din literatura de specialitate internaţională şi Indicele de autori încheie volumul.

Ionel Funeriu reuşeşte să ofere răspunsuri la întrebările referitoare la disciplina tipografică, apelând la ultima variantă a WORDului, cea din 2019. În urma exemplelor şi a observaţiilor personale pe care autorul le oferă, putem conchide că Ortotipografia se distinge totodată şi prin nota de familiaritate, păstrând în acelaşi timp structura riguroasă a unui text ştiinţific. În câteva tuşe sigure şi expresive, cartea pledează pentru impunerea unor reguli legate de ortotipografie în cadrul instituţiilor (administraţie, presă, şcoală, universităţi), dar şi în orice activitate scriptică personală, susţinând, în chiar miezul ei, ideea că felul în care vorbim şi scriem în limba maternă reprezintă cartea noastră de vizită.