Sursa slavă, traducerea și circulația culegerii ascetice Crinii țarinii În literatura română a secolului al XVIII-lea (II) 1

Abstract

The Lilies of the Field (Крины сельные) represents a collection of ascetic and mystical writings (abridged life of saints and spiritual teachings) compiled by Diomid Serkov in Moscow in 1692. The sborník was translated into Romanian two times: by an unknown translator in 1769 and by Vartolomei Măzăreanul, hegumen of Putna Monastery, in 1777. On the basis of the differences between the two translations, I argue that the first one represents the product of the activity of Paisius Velichkovsky's monastic community from Dragomirna Monastery. This version was the most popular one, diffused in more than 50 Romanian manuscripts (24 complete and 27 partial). The collection interacts with non-standardized ascetico-mystical miscellanies (e.g. The Philokalia of Dragomirna) which contain writings on the Jesus Prayer, putting forth that the compilers perceived its content through the lens of the practice of the hesychast prayer. Translated in Dragomirna Monastery, the oldest version was spread by staretz Paisius' apprentices from Moldova to Wallachia at the end of the 18th century (Dălhăuţi, Černica and Căldăruşani Monastery).

Headnote

(continuare din nr. 1(37)/2023)

Keywords: The Lilies of the Field (Крины сельные); Slavic source; Romanian manuscripts; ascetic and mystical sborniks; Paisius Velichkovsky, The Jesus Prayer

The Lilies of the Field (Крины сельные) represents a collection of ascetic and mystical writings (abridged life of saints and spiritual teachings) compiled by Diomid Serkov in Moscow in 1692. The sborník was translated into Romanian two times: by an unknown translator in 1769 and by Vartolomei Măzăreanul, hegumen of Putna Monastery, in 1777. On the basis of the differences between the two translations, I argue that the first one represents the product of the activity of Paisius Velichkovsky's monastic community from Dragomirna Monastery. This version was the most popular one, diffused in more than 50 Romanian manuscripts (24 complete and 27 partial). The collection interacts with non-standardized ascetico-mystical miscellanies (e.g. The Philokalia of Dragomirna) which contain writings on the Jesus Prayer, putting forth that the compilers perceived its content through the lens of the practice of the hesychast prayer. Translated in Dragomirna Monastery, the oldest version was spread by staretz Paisius' apprentices from Moldova to Wallachia at the end of the 18th century (Dălhăuţi, Černica and Căldăruşani Monastery).

Circulaţia culegerii în manuscrisele româneşti

Crinii ţarinii s-a difuzat intens în diferite obşti monahale, titlul acesta fiind întâlnit în peste 50 de manuscrise româneşti conservate la Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Sfântului Sinod3, Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei „Dumitru Stăniloae", Schitul Prodromul, Mănăstirea Sfântul Pavel (Muntele Athos), precum şi bibliotecile de la Mănăstirea Ciolanu4, Agapia, Neamţ, Secu, Văratic şi Dragomirna5. în stadiul actual al cercetării am constatat că această antologic de texte ascetico-mistice a circulat atât autonom, cât şi fragmentar, unele dintre capitolele acesteia fiind îmbinate cu alte scrieri ascetice, cu cărţi populare, predici şi texte eshatologice destinate, de obicei, monahilor. Astfel, am inventariat 24 copii în care se păstrează întreaga culegere, 4 dintre acestea fiind deosebite prin faptul că s-au răspândit alături de un „adaos filocalic" (vezi infra). în cele 27 de codice fragmentare se conservă doar o serie de capitole (uneori doar capitolul 37) ce sunt copiate alături de secvenţe din Pateric şi Limonariu, scrieri patristice, cărţi populare, precum şi „pravila călugărului" (vezi infra). Analiza acestui corpus de manuscrise, cuprinse între a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi ultima parte a veacului al XIX-lea, ne-a permis să observăm că traducerile din Moldova au început să se răspândească începând cu secolul al XIX-lea şi în Ţara Românească prin intermediul centrelor monahale aflate sub influenţa paisianismului.

După cum menţionam mai sus, culegerea Crinii ţarinii a circulat în cultura română veche sub forma a doua traduceri: prima, realizată în anul 1769, cel mai probabil în obştea condusă de stareţul Paisic Vclicikovski la Mănăstirea Dragomirna (Zaharia 1996: 54), şi, cea de-a doua, tradusă în 1777 la Mănăstirea Putna de către Vartolomci Măzăreanul.

Antologia ascetică s-a difuzat în obştea stareţului Paisie, Condica bibliotecii de la Neamţ (c. 1800) amintind existenţa a 4 exemplare, două fiind transcrise de schimnicul Porfirię şi de monahul loanichie (Fecioru 1941: 424-425). Cele mai vechi copii ale traducerii întocmite în mediul paisiau de la Dragomirna sunt păstrate în trei versiuni, toate realizate în 1769, când „s-au scos acum de pe slovenie pe rumânie la leat 1769" (ms. rom. 2334, f. 117r), şi anume: ms. rom. BAR 2334, ms. rom. Văratic 1, ms. rom. Putna 96/18796. Având în vedere că cele două copii din urmă nu ne-au fost la îndemână7, ne vom opri atenţia asupra versiunii păstrate la Biblioteca Academiei Române, filiala Bucureşti.

Manuscrisul BAR 2334 reprezintă un codice de 133 de file, întocmite de o singură mână, ce întruneşte Crinii ţarinii (lr-116r) şi o serie de scrieri ascetice şi mistice răspândite în mediul paisian: Al Sfântului Nil cuvânt pentru ceale opt gânduri (116r-117r), A celui întru sfinţi părintelui nostru Isaiei Pustnicul, Cuvânt 27 pentru ia aminte de sineţi (117v-121r), A Sfântului şi preacuviosului părintelui nostru Ammon învăţătură (121r-127r), Din Păteric. Căp 4 (127v-130r) şi Pentru lepâdăreă de lume din feăliuri de scripturi (130r-133v). Dintr-o însemnare de pe a doua filă liminară se face cunoscut faptul că manuscrisul a fost dăruit Schitului Ghighiu (Prahova) la 24 septembrie 1831 de către „preasfinţia sa părintele loanichie"8. Dintre cititorii codicelui îi amintim pe „Galaftio^ mona/z, păcătosu/, cititoruZ, cine va citi, mă va pomeni" şi un lector care numeşte culegerea de faţă „florile raiului, iar nu ale ţarini<i>" (ms. rom. BAR 2334, f. I).

Luând în considerare că nu este cunoscut niciun detaliu concret legat de spaţiul în care s-a copiat manuscrisul şi nici vreo informaţie referitoare la persoana traducătorului/ scribului, ne vedem nevoiţi să apelăm la localizarea prin examenul lingvistic. Pornind de la premisa că miscelaneul conţine mai multe texte, cel mai probabil traduse de persoane diferite, vom urmări mai jos trăsăturile lingvistice comune Crinilor ţarinii (1-116r) şi grupului de texte cuprinse între 116r şi 133v, acestea ilustrând, de fapt, graiul copistului (Gheţie, Mareş 1974: 109-119). Astfel, parcurgând capitolele din Crinii ţarinii, ne-au atras atenţia următoarele alternanţe fonetice:

- r moale/ dur: ridică (93r), să ridică (96r) - rădicându-o (116v);

- e medial închis la U conservat: jivinilor (2V), pretutindinea (66v, 115r), pântecile (57r"v, 71v), bântuialile (102r), unile (ca aceastea) (106v), ispitile (H0r), sufletile (11 lr) -pântecelui (60r), oarecarele (86v), carele (53r, 110v), carele, ispitele (HO1);

- e final închis la H conservat: casii (46v, 81r), crierii (102r), credinţa (54r) - fieştecure ( 1r, 96r), care ( 19r, 20r, 88v, 110r, 113v).

Nu am reuşit să identificăm decât două utilizări ale verbului a ridica în celelalte scrieri din codice: rădicat (117v, 12 lv), fapt care nu ne asigură că această formă este specifică graiului copistului, opinia noastră înclinând spre cea conform căreia forma ridica, de altfel o inovaţie muntenească (Gheţie 1975: 100), ar fi reprezentativă pentru stratul lingvistic al scribului.

La aceasta se adaugă următoarele aspecte specifice graiurilor sudice, recurente de-a lungul manuscrisului:

- ş rostit dur (şa)9: ş-au strâns (19r), săvârşaşte (54v), ş-au oprit (59r), înfricoşază (93r, 106r), să mă înfricoşaze (106v), să aşază ( 106r), greşaşte ( 130r);

- r rostit dur (ra): izvorăşte (19r), sfaramă (81v, 89r), ocărască (116v), urăşte (128r);

- j rostit dur (jă): veştejăşte (73r), nu-i necăjăşte (89r), necăjăşte-te (122r), necăjăşti (125r), slujăşti ( 130r);

- africata g trecută invariabil la j\ judecătoriul. judecătă (48r), ăjuns (ST), ăjutoriul (54r), bătjocură (ST). ăjungere (58v), junghie (59v), jos (73r, 116v), judecătă ( 117V, 121v), să judecă (119r). jos (120v, 127r), să se judece (\TT). judecăţii (123r"v), judecăţii (128r), ăjutoriul (129r), să ąjuti (130r) etc;

- africata dz trecută la fricativa z\ ăstăzi. zi (48r), Dumnezeu (53r, 73r, 76r, 119V, 123r, 127v, 130r, 132r), ă zice (117V), vezi ( 120v), au văzut ( 127v).

În plus, prevalentă în scrierile cuprinse între filele 116r şi 133v este conservarea lui e medial aton şi final: pântecelui (H6r), hainele (H6V), buzele (117r), păcatele (117v, 118r, 120r', 121v, 122r"v, 123v), sângele (Ш). fratele (119v), binele (119v), unele (120v, 122r), hăinele. oarecare (122v, 124v, 126r), unele (123v), cuvintele (124v), ostenealele (126v); cure (116r, 125r), oarecare (128r), micile excepţii fiind, cel mai probabil, asimilări grafice sau alternanţe specifice graiului copistului: cinstile (116v). Amintim, de asemenea, forma de plural mâini(le) (56v, 7Г, 73v, 88v, 116v, 12Г, 124r) şi articolul posesiv variabil: ale veacului (7Г), ale vrăjmaşului (130r).

Astfel, scribul codicelui provine din Muntenia sau din aria sud-estică a Transilvaniei, graiul traducătorului fiindu-ne mai difícil de stabilit, deşi forme ca cerşitor(iu) (29v) sau cerşitorii de pita (128v) ne semnalează că, probabil, culegerea şi unele scrieri din „adaosul filocalic" (vezi infra) au fost traduse de un moldovean10, în fíne, prezenţa unui copist muntean în obştea de la Dragomirna a stareţului Paisie Velicikovski nu este singulară, cazurile dascălului Ilarion de la Bistriţa olteană (Ursu 1994: 70-75; Timotin 2001: 111-124), monahului Rafail de la Hurezi (lonaşcu 1935: 295-359; Mutalâp 2022: 357-390), precum şi călugărului Gheorghe (Ică 2015: 257), veniti din Ţara Românească în obştea lui Paisie, fiindu-ne bine cunoscute.

Cea mai veche copie, singura cunoscută, a celei de a doua traduceri se păstrează la Mănăstirea Dragomirna sub cota 1, respectiv 1946/ 1962, aceasta reprezentând olograful traducătorului Vartolomei Măzăreanul (Mitrie 1983):

prin osteneala mult păcătosului şi nevrednicului arhimandrit Vartolomei Madzereanul, în sfânta mănăstâre Putna, în anii de la Hristos Mântuitoriul nostru, 1777, în luna ianuarii, în dzioa întâia s-au început (f. 132r - Gorovei 2009: 114).

Codicele este lăsat de părintele Mihail de la Putna (f. 3r-23r) ieromonahului Paisie Zmučila, când acesta se afla în acea obşte. Paisie fiind „proin vicariu de la mănăstire Dragomirna", îi vinde cartea lui Sevastian Evloghievici, care o dăruieşte, în cele din urmă, Mănăstirii Dragomirna (f. 26r-75r - Mitrie 2006: 254).

După cum se poate observa din tabelul din prima parte a studiului nostru (Mutalâp 2023a: 78-93), există o serie de diferenţe de structură între această traducere şi cea reprezentată prin ms. rom. BAR 2334, dintre care amintim: omisiuni de capitole (15, 22, 38), prezenţa cuprinsului la începutul culegerii (8), includerea unui capitol Pentru molitva lui Hsus între ani (35) şi a unei secvenţe intitulate Din ce va cunoaşte cineva bunăvoinţă lui Dumnădzău (55). Totuşi, traducerea care a beneficiat de o amplă circulaţie este, de fapt, cea întocmită în obştea paisiană de la Dragomirna (ms. rom. BAR 2334). Mărturie în acest sens stă însemnarea realizată pe un codice de la începutul veacului al XIX-lea:

Această carte ce să cheamă Crinii ţarenăi s-au scos de pre limba slovenească pre limba rumânească la anii de la facerea lumii 7277, iar de la Hristos 1769. Iară de când s-au scris de părintele Ilarie monah, umblă (sic!) veleatul 7284, iară de la Hristos 1776. Iară acum iarăşi s-au prescris de smeritul întru monahi Domitiian umbla (sic!) veleatul 7313, iară de la Hristos 1805 aprilie 11 (ms. rom. Prodromul 17, f. 133r"v)n.

Înţelegem că izvodul acestei copii, realizate de Domitian la 1805, este întocmit în 1776 de „Ilarie monah", un ucenic al stareţului Paisie Velicikovski, pe care îl întâlnim atât la Mănăstirea Dragomirna, cât şi la Neamţ12.

În lumina însemnării de mai sus putem contura circulaţia traducerii realizate în anul 1769 astfel:

1. ms. rom. BAR 2334, Ms. rom. Văratic 1 (centru monahal paisiau), Ms. rom. Putna 96/187913,

2. copia lui Ilarie, ucenicul stareţului Paisie (ms. din 1776, pierdut), ms. rom. Marea Lavră 1519 (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Moldova) (Gândea 2011: 553),

3. ms. rom. BAR 55014, ms. rom. Sinod 79 (sec. XVIII, Schitul Dălhăuţi)15, ms. rom. BAR 1076 (sfârşitul sec. al XVIII-lea) (Ştrempel 1978: 220), ms. rom. BAR 1934 (sfârşitul sec. al XVIII-lea) (Ştrempel 1983: 109-1 IO)16, ms. rom. Sinod 54/ II 38 (sec. XVIII-XIX, Căldăruşani) (Fecioru 1961: 622-627),

4. ms. rom. Sinod II 186 (1803, Căldăruşani)17, ms. rom. Bibi. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei 26 (1805, Neamţ), ms. rom. Prodromul 17 (1805) (Miele 1999: 155-158), ms. rom. Agapia 1 (1807, Agapia) (Mitrie 2016: 192-193)18, ms. rom. BAR 3555 (1820, Dobruşa) (Ştrempel 1987: 169), ms. rom. 4786 (1820-1830, Orhei) (Ştrempel 1992: 118-119), ms. rom. Neamţ 115 (sec. XIX) (Mitrie 2006: 296-297), ms. rom. Noul Neamţ 46 (17) (sec. al XlX-lea) (Ocinicova-Pelin 1989: 211-212), ms. rom. Prodromul 115 (sec. al XlX-lea), 116 (sec. al XlX-lea), 117 (sec. al XlX-lea, Dălhăuţi), 63 (sec. al XlX-lea, Poiana Mărului) (Miele 1999: 243245,209-211).

Se poate lesne observa că traducerea din obştea de la Dragomirna se răspândeşte treptat spre sud, prin intermediul centrelor influenţate de paisianism (Dălhăuţi), iar deja de la finele veacului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIXlea, Crinii ţarinii pătrund în Ţara Românească prin ucenicii stareţului Paisie aflaţi la Černica şi Căldăruşani. Am văzut că însăşi copia din 1769 este dăruită în 1831 Schitului Ghighiu din Prahova, în timp ce versiunea oferită în secolul al XlX-lea Schitului Poiana Mărului se încadrează în încercarea obştii paisiene de a susţine schitul în urma incendiului din 1771 (Comănescu 1925: 19-21). Difuzarea fragmentelor din Crinii ţarinii se aseamănă cu direcţia în care traducerea întregii culegeri s-a răspândit, dinspre nord spre Muntenia, după cum se poate constata din tabelul de maijos:

„Adaosul fïlocalic" şi circulaţia Crinilor ţarinii

O serie de texte alături de care sunt copiate fragmentele din Crinii ţarinii (ms. rom. BAR 5679, 1922, 2030) sunt comune cu scrierile cuprinse în ms. rom. BAR 2597, cunoscut sub denumirea de Filocalia de la Dragomirna (1769)23. De asemenea, patru dintre copiile întregii culegeri ascetico-mistice circulă alături de un grup de texte scrise, uneori, în aceeaşi ordine cu capitolele fîlocalice din ms. rom. 2597.

Comparând unele dintre cele mai vechi copii integrale ale culegerii Crinii ţarinii (ms. rom. BAR 2334, ms. rom. Sinod 79, ms. rom. BAR 1076, ms. rom. Prodromul 17), interesul ne-a fost atras de faptul că, de obicei, la finalul culegerii, copiştii au adăugat o suită de texte comune cu Filocalia de la Dragomirna (ms. rom. BAR 2597, anul 1769). Importanţa „proto-filocaliei" din urmă nu mai trebuie subliniată (Cândea 1997: 25; Pelin 2017: 39; Zaharia 1996: 50-55), aceasta reprezentând cea mai amplă antologie de scrieri ascetico-mistice (concentrate pe tema „rugăciunii lui lisus", a trezviei şi a isihiei) din cultura românească veche, care devansează tipăritura veneţiană din 1782, având în comun aproximativ 90 de pagini cu aceasta (Mutalâp 2020: 330-331). Ilustrăm concordanţele dintre ms. rom. BAR 2597 (1769) şi „adaosul filocalic" din cele 4 manuscrise în tabelul de maijos24:

Circulând standardizat, grupul de scrieri 13-14-15-16 reprezintă un veritabil nucleu textual (Miltenova 2018: 37). Copiate într-o succesiune asemănătoare, scrierile datorate lui Awa Ammon {spuria) (Nau 1915: 393-394), cap. 4 din Pateric şi Isaac Sirul (15-16-14) pot fi întâlnite într-un codice întocmit încă din 1763 într-un centru aflat în reţeaua de schituri condusă de Vasile de la Poiana Mărului (Mutalâp 2023b: 348-351) şi păstrat în prezent la Slatina (Mitrie 2006: 333-334). Astfel, cel mai probabil, în obştile de la Poiana Mărului şi de la Dragomirna (1763-1775) se traduceau şi compilau culegeri de scrieri patristice slave şi româneşti, de unde unele dintre ele pătrund în Filocalia de la Dragomirna (1769), fiind copiate şi la sfârşitul culegerii Crinii ţarinii din 1769 (ms. rom. BAR 2334).

Un alt aspect-cheie constă în coerenţa tematică a „adaosului filocalic". Toate aceste texte fie sunt incluse în ms. rom. 2597, fie conţin formula „rugăciunii lui lisus", uneori copiată cu chinovar (ms. rom. Sinod 79). Detaliul din urmă ni se pare semnificativ, întrucât, de-a lungul întregului codice păstrat la BAR sub cota 2597 (Filocalia de la Dragomirna), enunţul acestei rugăciuni a fost realizat invariabil cu cerneală roşie: „căci de aceasta [rugăciunea lui lisus - n.n.] ne iaste mai mufi cuvântuZ întru aceaste sfinte scripturi" (ms. rom. BAR 2597, f. 181v). în plus, apropierea tematică şi scrierile comune între „adaosul" din copia lui Domitian de la Dălhăuţi, cea întocmită în 1807 şi cea realizată de Rafail la Mănăstirea Dragomirna ne determină să presupunem că versiunea pierdută din 1776 (realizată de Ilarie de la Dragomirna), protograful copiei din 1807, conţinea, de asemenea, un astfel de „adaos filocalic".

În cele din urmă, considerăm că punerea în lumină a circulaţiei Crinilor ţarinii alături de acest „adaos filocalic" exprimă faptul că Filocalia de la Dragomirna şi manuscrisele româneşti BAR 2334 (1769), Sinod 79 (XVIII), BAR 1076 (XVIII) şi Prodromul 17 (1805) derivă dintr-un nucleu comun, materializare a unui program monastic de aprofundare a cunoştinţelor despre practica „rugăciunii lui lisus". De altfel, conform Aşezământului monahal întocmit de Paīsie Velicikovski pentru obştea sa de la Dragomirna (1763), scrierile ascetico-mistice care tratează praxis-лЛ rugăciunii isihaste trebuiau citite de fiecare călugăr în parte, în spaţiul privat al chiliei sale:

În chilii fraţii sunt datori a şedea după mărturia sfinţilor părinţi, cu frica lui Dumnezeu, mai vârtos decât toată nevoinţa, întâietate dând rugăciunii minţii, săvârşită iscusit cu mintea în inimă... (Ică 2015: 473).

Astfel, reflectând şi impunând practici de compilare şi de lectură, aceste culegeri manuscrise de texte mistice şi ascetice erau necesare călugărilor pentru îndeplinirea „pravilei" sau regulii monahale din cinul paisiau.

Nu în ultimul rând, Crinii ţarinii le era cunoscut călugărilor paisieni. După cum am văzut, la începutul veacului al XIX-lea, biblioteca de la Neamţ deţinea 4 exemplare, unele transcrise de schimnicul Porfirię şi de monahul loanichie (Fecioru 1941: 424-425), izvodul tălmăcirii, fiind, cel mai probabil pierdut. Interesul monahilor de la Dragomirna pentru Crinii ţarinii se datorează şi faptului că antologia conţine viaţa unui ascet care în scrierile stareţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicikovski reprezintă o autoritate a „rugăciunii lui lisus"25. Ea este cunoscută ca fiind un text filocalic cu origini controversate26, circulând în spaţiul românesc sub titlul Din viiaţa preacuviosului părintelui nostru Filimon Pustnicul. Cuvânt pentru fără de grija minţii. Cea mai veche copie a scrierii ascetice a lui Avva Filimon se păstrează în Filocalia de la Dragomirna (ms. rom. BAR 2597, f. 203v-204v), fiind inclusă aici datorită faptului că naraţiunea conţine formula „rugăciunii lui lisus". Sub o formă rezumată, scrierea despre viaţa părintelui Filimon se găseşte în a doua parte din Crinii ţarinii (ms. rom. BAR 2334, f. 38r), unde avea funcţia de a ilustra rugăciunea neîncetată27. Apropierea tematică ne permite să întrevedem că antologia din urmă făcea parte din orizontul de lectură al soborului paisiau de la Dragomirna. Unele autorităţi ascetice erau cunoscute prin intermediul Crinilor ţarinii, influenţând selecţia şi compilarea textelor în culegeri ascetice, despre rugăciunea neîncetată, pe care monahii le citeau în chilie.

Structurarea distinctă, aria de difuzare (prin ucenici paisieni precum Ilarie de la Dragomirna şi monahi de la Černica şi Căldăruşani), precum şi compilarea alături de grupuri-standard de texte ascetico-mistice ne determină să credem că mediul în care Crinii ţarinii a fost transpus pentru prima oară în limba română este obştea de la Mănăstirea Dragomirna, stăreţită de Paisie Velicikovski. Desigur, ipoteza trebuie întărită prin analiza lingvistică minuţioasă a celor mai vechi versiuni manuscrise româneşti (ms. rom. BAR 2334, Văratic 1, Putna 96/1879 şi Dragomirna 1), aspect care depăşeşte ceea ce nc-am propus în articolul de faţă, meritând să fie dezvoltat într-un studiu de sine stătător.

Concluzii

Crinii ţarinii reprezintă o culegere de scrieri ascetice şi mistice realizată în slava de redacţie răsăriteană, de către moscovitul Diomid Serkov, în anul 1692. Aceasta este tradusă în română de două ori: în 1769, în obştea condusă de Paisie Velicikovski la Dragomirna, iar în 1777 de către Vartolomei Măzăreanul în Mănăstirea Putna. Traducerea cea mai veche a beneficiat de cea mai amplă difuzare, circulând autonom în peste 24 de manuscrise şi, fragmentar, în mai mult de 27 de codice. Realizată în nordul spaţiului dacoromân, aceasta pătrunde, treptat, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul veacului următor, în Ţara Românească prin intermediul ucenicilor paisieni de la mănăstirile Dălhăuţi, Černica şi Căldăruşani. Monahii români au receptat această culegere ascetico-mistică din perspectiva practicii „rugăciunii lui lisus", antologia interferând cu alte sborníce filocalice, concentrate pe metoda şi formula acestui tip de rugăciune.

Footnote

1 Prima parte a acestui studiu a fost publicată în „Philologica Jassyensia", 2023, nr. 1, p. 75-97.

2 îi mulţumesc arhimandritului dr. Policarp Chiţulescu (Biblioteca Sfântului Sinod, Bucureşti) pentru îndrumarea şi materialele pe care mi le-a pus la dispoziţie cu referire la Crinii ţarinii.

3 Catalogul bibliotecii acestei mănăstiri nu oferă detalii precise legate de datarea şi localizarea celor trei codice care conţin textul întreg al Crinilor ţarinii (Norocel 1987: 126). Astfel, acestea pot fi luate în considerare doar după confruntarea in situ a însemnărilor şi sorturilor de hârtie cu pricina.

4 Manuscrisele păstrate la BAR sub cotele: 2334 (1769), 3396 (1777), 3726 (1790), 1819 (1794), 3166 (1795), 550 (sec. al XVIII-lea), 1076 (sfârşitul sec. al XVIII-lea), 1391 (sfârşitul sec. al XVIIIlea), 3152 (sfârşitul sec. al XVIII-lea), 1724 (sfârşitul sec. al XVIII-lea), 1934 (sfârşitul sec. al XVIIIlea), 1083 (sec.'XVIII-XIX), 1306 (1801), 5679 (1808-1809), 3546 (1813), 3507 (sec. XIX), 1209 (sec. XIX), 1400 (începutul sec. al XIX-lea), 1922 (începutul sec. al XIX-lea), 2030 (începutul sec. al XIX-lea), 2652 (începutul sec. XIX-lea), 3031 (începutul sec. XIX-lea) 3555 (1820), 2509 (18251828), 4786 (1820-1830), 3383 (1845).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Sfântului Sinod: 79 (sec. al XVIII-lea), 54/ II 38 (sec. XVIII-XIX), 95/ II43 (sec. al XIX-lea), 107 (sec. al XIX-lea), II 186 (1803).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei „Dumitru Stăniloae": 26 (1805), scris de monahii paisieni Ghelasie şi Metodie (Mihail 1975: 153; Zahariuc 2021: 800), 22 (1804), realizat de Ghelasie (Mihail 1975: 142-148).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mănăstirii Ciolanu: 6 (?), 10 (1769?), 11 (?).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mănăstirii Agapia: 1 (1807).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mănăstirii Văratic: 1 (1769).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mănăstirii Secu: 12 (1800).

Manuscriele conservate la Biblioteca Mănăstirii Neamţ: 115 (sec. al XIX-lea), 174 (1858-1859) şi un codice necotat şi nedatat.

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mănăstirii Putna: 96/1879 (1769).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mănăstirii Noul Neamţ: 35 (5) (1793), 46 (17) (sec. XIX).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Schitului Prodromu: 17 (1805), 63 (sec. al XIX-lea), 115 (sec. al XIX-lea), 116 (sec. al XIX-lea), 117 (sec. al XIX-lea).

Manuscrisele conservate la Biblioteca Mănăstirii Marea Lavră: 1519 (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea).

6 Aici ar putea fi menţionat şi ms. rom. Ciolanu 10 (1769?), numai după o examinare minuţioasă. Vezi Mutalâp 2023a: 77, nota nr. 10.

7 Am utilizat informaţiile din O. Mitrie 2006: 433, 305.

8 Vezi G. Ştrempel 1983: 247. Probabil că pătrunderii în obştea cea nouă i se datorează şi însemnarea de cititor de pe penultima filă liminară: „Această carte s-au citii şi de noi, smeriţii".

9 Gheţie 1975: 429. Ne-am concentrat exclusiv asupra expunerii trăsăturilor fundamentale pentru diferenţierea graiurilor din teritoriul dacoromân din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea.

10 DA, s.v. cerşi.

11 însemnările au fost reproduse din catalogul realizat de Veniamin Miele (1999: 158).

12 Acesta copiază la 1774 în Mănăstirea Dragomirna un miscelaneu ce conţine scrieri patristice şi hagiografice (ms. rom. BAR 1844), la 1782 în obştea de la Neamţ Dumnezeieştile porunci (ms. rom. BAR 1617) şi la 1789 Cuvinte ale sfinţilor părinţi (ms. rom. BAR 5548). Vezi Ştrempel 1959: 108-109.

13 Se poate adăuga şi ms. rom. Ciolanu 10 (vezi Mutalâp 2023a: 77, nota nr. 10).

14 Nu suntem de acord cu datarea conform căreia codicele a fost realizat la „mijlocul secolului al XVIII-lea" (Ştrempel 1978: 139).

15 Este cunoscut faptul că Schitul Dălhăuţi s-a aflat atât sub influenţa activităţii stareţului Vasile de la Poiana Mărului, maestrul spiritual al lui Paisie Velicikovski, cât şi, efectiv, sub mişcarea paisiană (Ică 2015: 193-194; Lăpedatu 1904: 539-545; Plămădeală 2001: 201-202).

16 Important de notat este faptul că manuscrisul a fost copiat de monahul Teofil de la Černica (Ştrempel 1959: 252).

17 Manuscrisul ajunge, cel mai probabil, de la Mănăstirea Căldăruşani la Schitul Ţigăneşti, de unde monahul Nifon de la Prodromul îl duce la Athos, codicele ajungând în Biblioteca Sfântului Sinod prin donaţia lui Sandu Tudor (Chiţulescu 2016: 53-56).

18 Codicele a fost copiat de Xenia schimonahia, „facătoarea de stihuri" (vezi Dima 2012).

19Fecioru 1963: 370-372.

20 Ibidem, 1963, nr. 7-8: 493-496.

21 Mihail 1975: 142-148.

22 Vezi Norocel 1987: 126.

23 Vezi descrierea integrală a manuscrisului în Mutalâp 2020: 301-333.

24 La acestea se poate adăuga şi ms. rom. Ciolanu 6, care conţine, pe lângă Crinii ţarinii, şi Ioan Casian, Cele opt duhuri ale răutăţii. Descrierea precară din catalog (Norocel 1987: 126) nu ne permite să avem în vedere versiunea decât în urma unei examinări in situ.

25 Vezi Predoslovia la cartea fericitului Isihie de stareţul Vasile (Raccanello 1996: 260), precum şi lucrarea stareţului Paisie Velicikovski, Adeverire pentru rugăciunea minţii (1793) (Pelin 2010: 262).

26 Cuvântul lui Avva Filimon, absent din paterice şi din sinaxare, face parte din Filocalia greacă, tipărită la Veneţia în 1782 (Aghioritul 1782: 485-495). Iniţial s-a avansat ipoteza că părintele Filimon a fost un pustnic ce ar fi trăit între secolele V-VII, de când ar fi datat şi Viaţa acestuia (Krivochéine 1951: 55-59). Opinia a fost preluată de Samir Khalil Samir, conform căruia Filimon s-ar fi nevoit în Pustia Schetia, în jurul Mănăstirii Romanilor (Deir al-Baramus) într-un interval vag, post sec. W-ante sec. XII, Viaţa lui Avva Filimon putând data de la finele veacului al V-lea sau începutul secolului al VII-lea (Khalil 1991: 213-217). Autorului îi revine meritul de a pune accentul pe versiunile şi redacţiile manuscrise, în special în limba arabă (Khalil 1991: 220-233). Aceste opinii au fost combătute de P. Géhin (2001: 89) şi de A. Rigo (2008: XXVIII), care, în continuarea lui I. Hausherr (1960: 239-245), consideră Cuvântul lui Avva Filimon ca fiind o compilaţie târzie, bazată pe sentinţe evagriene şi alte fragmente de texte ascetice.

27 Ms. rom. BAR 2334: „Şi aşa toată zioa cânta şi să ruga neîncetat, şi de multe ori fiind întru priveghiiare, l-au înştiinţat pre el mintea cât nu ştiia iaste el pre pământ au nu iaste" (f. 38r). Aceeaşi idee o găsim în sfatul pe care Avva Filimon îl oferă ucenicului său, Ioan, în Cuvântul păstrat în Filocalia de la Dragomirna'. „Ori mănânci, ori beai, ori în vorbă cu oarecarii te vei afla, ori afară din chilie, ori pre cale te vei întâmpla, să nu treacă pre tine mintea trezvirii şi cu nevicleană minte cu această rugăciune a te ruga şi a cânta şi a te învăţa întru rugăciuni şi în psalmi" (ms. rom. BAR 2597, f. 204r).

References

Bibliografie

DA·. Dicţionarul limbii române. [Sub conducerea lui Sextil Puşcariu]. Tomul I. Partea II: C. Academia Română. întocmit şi publicat după îndemnul şi cu cheltuiala Maiestăţii Sale Regelui Carol I. Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul", 1940.

Aghioritul 1782: Nicodim Aghioritul, Macari e al Corintului, ФгХокаХга tcüv ispcov ví1tetikő5v, ovvepavwOeïaaTiapà ræv åyiæv кол Osocpópcov катерам (рам, ev p, ôià tîjç ката t(v npåfv Kai Beœpiav (OiKÎjç cpiXoaocpîaç, ó vouç кавагретаг, фамретол каг теХегоптаг. 'EnipeXeía pèv őti пХеготр ôiopOœOeîaa, Veneţia, 1782.

Cândea 1997: Virgil Cândea, Locul spiritualităţii româneşti în reînnoirea isihastă, în V. Cândea (ed.), Românii în reînnoirea isihastă, Iaşi, Editura Trinitas.

Cândea 2011: V. Cândea, Mărturii româneşti peste hotare: creaţii româneşti şi izvoare despre români în colecţii din străinătate, voi. 2, Bucureşti, Editura Biblioteca Bucureştilor. 5

Chiţulcscu 2016: Policarp Chiţulcscu, Catalogul manuscriselor româneşti din Biblioteca Sfântului Sinod (II), în „Studii Teologice", nr. 2, p. 53-77.

Comănescu 1925: M. Comăncscu, Din documentele Mănăstirii Poiana Mărului, în „îngerul", nr. 9-10, p. 19-21.

Dima 2012: E. Dima (cd.), Shimonahia Xenia lordachi Hagiu de la mănăstirea Agapia. Prima poeta în istoria literaturii române. Stihuri, introducere de N.A. Ursu, desene de Teodor Buzu, Chişinău, Editura Gunivas.

Fecioru 1941: D. Fecioru, Un catalog vechi de manuscrise şi cărţi al bibliotecii Mănăstirii Neamţ, în „Biserica Ortodoxă Română", nr. 7-8, 1941, p. 414-443.

Fecioru 1961: D. Fecioru, Catalogul manuscriselor din Biblioteca Patriarhiei Române, în „Studii Teologice", nr. 9-10, p. 600-627.

Fecioru 1963: D. Fecioru, Catalogul manuscriselor din Biblioteca Patriarhiei Române, în „Studii Teologice", 5-6, p. 365-383, 7-8, p. 477-496.

Furtună 2002: Dumitru Furtună, Ucenicii stareţului Paisie în mănăstirile Černica şi Căldăruşani, Bucureşti, Nemira.

Géhin 2001: Paul Géhin, Le filocalie che banno preceduto la 'Filocalia", în A. Rigo (ed.), Nicodemo V Aghiorita e la Filocalia. Atti delľVIII Convegno ecuménico internazionale di spiritualita ortodossa sessione bizantina, Bose, 16-19 setiembre 2000, Bose, Edizioni Qiqajon, 2001, p. 83-102.

Gheţie 1974: Ion Gheţie, Al. Mareş, Introducere în filologia românească, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română.

Gheţie 1975: Ion Gheţie, Baza dialectală a românei literare, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România.

Goro vei 2009: Ştefan Goro vei, Vartolomei Măzereanu. Noi contribuţii, în „Analele Putnei", V,nr. 2,p. 109-120.

Hausherr 1960: Irénée Hausherr, Noms du Christ et voies d'oraison, Roma, Pont. Institutum orientalium studiorum.

Ică 2015: Ioan I. Ica jr. (ed.), Paisie de la Neamţ, Autobiografa şi Vieţile unui stareţ urmate de Aşezăminte şi alte texte, Sibiu, Deisis.

Ionascu 1935: I. lonascu, Istoricul mănăstirii Horez-Vâlcea, în „Arhivele Olteniei", nr. 7982, p. 295-344'

Khalil 1991: Samir Khalil Samir, Un testo della Filocalia sulla preghiera di Gesù in un manoscritto arabo-copto medievale, în Olivier Raquez (ed.), Amore del Bello. Studi sulla Filocalia, Magnano, Edizioni Qiqajon, p. 209-240.

Krivochéine 1951: B. Krivochéine, Date du texte traditionnel de la Prière de Jésus, în „Messager de ľ exarchat du patriarche russe en Europe occidentale", nr. 7-8, p. 55-59.

Lăpedatu 1904: AL Lăpedatu, Manuscrisele gasite la Monastirea Dălhăuţi de domnii N. Iorga şi P. Garboviceanu, în „Biserica Ortodoxă Română", XXVIII, nr. 5, p. 539-545.

Miele 1999: Veniamin Miele, Manuscrisele româneşti de la Prodromal (Muntele Athos), Râmnicu Vâlcea, Sfânta Mănăstire Bistriţa. Eparhia Râmnicului.

Mihail 1975: Paul Mihail, Manuscrise româneşti din Biblioteca Mitropoliei Moldovei, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei", nr. 1-2, p. 133-164.

Miltenova 2018: Anissava Miltenova, South Slavonie Apochryphal collections, Sofia, Iztok-Zapad.

Mitrie 1983: Olimpia Mitrie, Din activitatea de traducător a lui Vartolomei Măzăreanu, în Dan Simonescu et alii, Valori bibliofile din Patrimoniul Cultural Naţional. Cercetare şi valorificare, voi. 2, Bucureşti, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, p. 196-199.

Mitrie 1998: O. Mitrie, Cartea romaneasca manuscrisă din nordul Moldovei, Bucureşti, Editura Atos.

Mitrie 2006: O. Mitrie, Manuscrise româneşti din Moldova: catalog, vol. 1, 2, Iaşi, Junimea.

Mutalâp 2020: Daniar Mutalâp, The structure and composition of a proto-Philokalic Romanian manuscript from 1769, în Lora Tascva, Roland Marti (ed.), Translations of Patristic Literature in South-Eastern Europe, Proceedings of the 12th International Congress of South-East European Studies, (Bucharest, 2-6 September 2019) [Bibliothèque de l'Institut d'Études Sud-Est Européennes, nr. 14], Brăila, Muzeul Brăilei - Editura Istros, p. 300-333.

Mutalâp 2022: D. Mutalâp, Viaţa şi opera monahului Rafail de la Mănăstirea Hurezi (I), în „Revista istorică", nr. 4-6, p. 357-390.

Mutalâp 2023a: D. Mutalâp, Sursa slavă, traducerea şi circulaţia culegerii ascetice Crinii ţarinii în literatura română a secolului al XVIII-lea (I), în „Philologica Jassyensia", nr. 1, p. 75-97.

Mutalâp 2023b: D. Mutalâp, The Source of The Oldest Romanian Translation of The Writings of St. Symeon The New Theologian, în „Scripta & e-Scripta", nr. 23, p. 325-360.

Nau 1915: F. Nau, Ammonas, successeur de saint Antoine, în „Patrologia Orientalis", vol. 11, fascicula 4, p. 393-394.

Norocel 1987: Epifanie Norocel, Mănăstirea Ciolanu, Buzău, Editura Episcopiei Buzăului.

Ocinicova-Pelin 1989: Valentina Ocinicova-Pelin, Catalogul general al manuscriselor moldoveneşti păstrate în URSS. Colecţia bibliotecii Mănăstirii Noul-Neamţ (sec. XTV-XIX), Chişinău, Editura Ştiinţa.

Pelin 2010: V. Pelin, Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, voi. 2, Iaşi, Doxologia.

Pelin 2017: V. Pelin, Paisianismul în contextul cultural şi spiritual sud-est şi est european (secolele XVIII-XIX), ed. de Andrei Eşanu, Valentina Eşanu, Iaşi, Doxologia.

Plămădeală 2001: Antonie Plămădeală, Vetre de sihăstrie românească. Secolele IV-XX, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe si Române.

Raccanello 1996: D. Raccanello, Rugăciunea lui Hsus în scrierile stareţului Vasile de la Poiana Mărului, trad. De M.-C. Oros şi Ioan I. Icăjr„ Sibiu, Deisis.

Rigo 2008: A. Rigo, Mistici bizantini, Torino, Einaudi.

Ştrempel 1959: Gabriel Ştrempel, Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, vol. 1, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române.

Ştrempel 1978, 1983, 1987, 1992: G. Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, vol. 1, 2, 3, 4, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Timo tin 2001: A. Timo tin, Traducerile din literatura patristică şi filocalică ale dascălului Ilarion, în „Limba română", 50, nr. 1-2, p. 111-124.

Ursu 1994: N.A. Ursu, Şcoala de traducători români din obştea stareţului Paisie de la mănăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ, în „Teologie şi viaţă", nr. 11-12, p. 58-83.

Zaharia 1996: Ciprian Zaharia, Biserica Ortodoxă Română şi traducerile patristice şi filocalice în limbile moderne, în Dan Zamfirescu, Paisianismul: un moment românesc în istoria spiritualităţii europene, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, p. 46-55.

Zahariuc 2021: Petronel Zahariuc, Manuscrise si cărţi slave si româneşti din Biblioteca „Dumitru Stăniloae" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: completări şi îndreptări, în P. Zahariuc, pr. Mihai-Daniel isai, Istoria Catedralei şi a Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, Iaşi, Doxologia, p. 797-816.