Pe muchia poemului

Abstract

Pe muchia poemului, ultima carte a Deliei Muntean apărută în 2024 la Editura Limes, propune lectorului treizeci şi şapte de întâlniri cu cele mai recente volume ale unor poeţi români, dintre care unii sunt trăitori în afara graniţelor (Slavco Almáján, loan Baba, Sorin Čerin, Eugen D. Popin), iar alţii au, într-un fel sau altul, tangenţă cu Maramureşul. Pe muchiă poemului nu este numai „o carte despre lirica românească de dată foarte recentă" (p. 5), ci şi o incursiune a autoarei în cele mai intime resorturi ale unor universuri lirice puse sub lupă şi cercetate cu o nedisimulată autenticitate a privirii. După o cercetare minuţioasă, ajunge în mod natural la concluzia potrivit căreia Ioan Baba caută o împăcare cu destinul, cu universul, iar pentru aceasta are nevoie de întoarceri în trecut, de reconsiderări ale faptelor şi ale oamenilor, de priviri recunoscătoare asupra a tot ceea ce a fost. Sorin Cerin, care îşi împarte existenţa între Bucureşti şi Paris, este prezent în paginile volumului Pe muchia poemului cu placheta Dinainte de spaţiu şi timp, însă eşafodajul critic include conexiuni cu celelalte volume ale autorului. Acest exerciţiu al corelării tematice, al analizei întregului pe care îl practică Delia Muntean, oferă nu doar receptarea în detaliu a creaţiei analizate, ci şi posibilitatea identificării unor elemente recurente ce pot fi, la un moment dat, încadrabile într-un sistem. „Depistăm inclusiv din punct de vedere tematic cooperări între tomuri, Sorin Cerin dovedindu-se fidel unor dimensiuni anume ale cunoaşterii şi ale existenţei. [...] Despre tăcere ca ritual şi proba este titlul recenziei ce luminează lectorului sensurile poemelor lui Mircea Petean şi care, la fel ca mai toate celelalte cronici literare ale volumului, surprinde nu doar coordonatele unui univers liric, ci şi impactul resimţit de fiinţa auctorială după zămislirea unor lumi poetice.

Delia MUNTEAN. Pe muchia poemului. Floresti, Editura Limes. 2024, 340 p.

Critica literară pe care o practică Delia Muntean s-a sprijinit, de la bun început, pe pilonii motivaţiei estetice şi ai pedagogiei rafinării gustului public, astfel că orice întâlnire cu cărţile ce-i poartă semnătura devine prilej de relevare a unor universuri şi scriituri cercetate cu acribie şi respect pentru valori.

Pe muchia poemului, ultima carte a Deliei Muntean apărută în 2024 la Editura Limes, propune lectorului treizeci şi şapte de întâlniri cu cele mai recente volume ale unor poeţi români, dintre care unii sunt trăitori în afara graniţelor (Slavco Almáján, loan Baba, Sorin Čerin, Eugen D. Popin), iar alţii au, într-un fel sau altul, tangenţă cu Maramureşul. Alegerea unor astfel de poeţi nu este întâmplătoare, opţiunea având legătură - după cum mărturiseşte autoarea - cu un proiect demarat acum câţiva ani, respectiv acela de a întocmi o panoramă a liricii contemporane maramureşene.

Trebuie remarcată sensibilitatea aparte a Deliei Muntean pentru literatura ce se scrie în prezentul ei, fiindcă а-i comenta pe contemporanii cărora timpul nu le-a definitivat nici paradigma de creaţie, nici procesul de decantare a valorilor este o îndeletnicire curajoasă şi oarecum riscantă. Dar, după cum remarca Eugen Simion38, e bine ca un critic să fie criticul generaţiei sale fiindcă percepe cel mai bine codul ei literar, însă ar fi şi mai bine - completează acesta - dacă nu ar rămâne exclusiv criticul generaţiei sale. Activitatea Deliei Muntean, care concatenează judicioasa analiză cu eleganţa exegetică, a stârnit curiozitatea lectorilor încă de la primul volum apărut în 2000, De la comunicare la cuminecare. Dimensiuni ontice în viaţa lui Vasile Voiculescu; a continuat cu volumul Provocări ale postmodernităţii. Pornind de la Mircea Cărtărescu publicat în 2010, excelent eseu monografic ce s-a impus printr-o informaţie ireproşabil organizată şi expusă; au urmat apoi Incursiuni în lumea cărţilor (2018), Decălogul timpului meu (2019), Călătorind prin vremi cu Olgă Tokărczuk/Wăndering through Times with Olga Tokarczuk (2020) - volum despre care criticul şi istoricul literar Alexandru Ruja afirma că reprezintă nu doar cel mai amplu studiu apărut în spaţiul românesc despre opera epică a autoarei poloneze, dar şi cea dintâi exegeză cu caracter de sinteză şi cuprindere din România39 - şi volumul Poeziă de lângă noi (2021). Preocupările pentru universul criticii literare sunt completate cu traducerile din limba franceză şi de editările a cinci volume din colecţia O sută şi ună de poezii a Editurii Academiei Române.

Pe muchiă poemului nu este numai „o carte despre lirica românească de dată foarte recentă" (p. 5), ci şi o incursiune a autoarei în cele mai intime resorturi ale unor universuri lirice puse sub lupă şi cercetate cu o nedisimulată autenticitate a privirii. Intr-un discurs dominant expozitiv, niciodată polemic, Delia Muntean pătrunde în interiorul spaţiilor lirice cercetate, descoperă semne şi minuni pe care le scoate la lumină, fără însă a le distruge tainele. Observaţiile făcute poartă valenţe formatoare, fiindcă Delia Muntean are continuu privirea aţintită spre cititorul căruia îi dezvăluie sensuri care altfel ar putea rămâne nepătrunse, nedescifrate: „Este ceea ce îmi propun să dau mai departe: şi anume, împăcând justeţea analizei cu seducţia, ştiinţa cu arta, să însoţesc cititorul prin meandrele textului" (p. 7).

Scriind, autoarea descoperă şi se descoperă, căutarea unei cărţi, a unui poem, fiind resimţite ca întâlniri de taină. Este vorba despre un adevărat ritual pe care - mărturiseşte scriitoarea - îl practică desculţă. „Şi când sui pe munte, şi când umblu prin iarbă. Mă opresc în preajma unor semne (iar acelea necercetate de alţii îmi par mult mai ispititoare), le descânt, le mădăresc, dansez în jurul lor, scotocesc. Mă apropii şi mă trag departe, să văd mai bine (eu - criticul şi eu - omul, eu - femeia). Mă minunez şi mă necăjesc. Sfădesc, apoi iert" (p. 6-7).

Volumul este alcătuit din treizeci şi şapte de recenzii precedate de un cuvânt de însoţire care lămureşte motivaţia publicării, un cuvânt de mărturisire, după cum îl numeşte scriitoarea. Cei care nu s-au intersectat până în momentul lecturii acestui volum cu scrierile Deliei Muntean, descoperă, în rândurile de început, portretul unui critic literar care, deşi trăitor în siajul verbului ă iubi, înţelege foarte bine valoarea actului critic în sine, responsabilitatea care vine odată cu această îndeletnicire: „[...] ştiu că o creaţie vulnerabilă n-are cum să dureze o veşnicie. Mai ştiu că verdictul (subiectiv, de multe ori), nu sporeşte nici axiologic, nici comprehensiv textul iniţial. Mai degrabă îndiguieşte capacitatea de cernere a altor posibili lectori, văduvindu-le de preocupări autentice sevele imaginaţiei" (p. 8).

Recenzia care deschide periplul critic analizează coordonatele de construcţie ale volumului Insulă plutitoăre scris de Slavco Almáján, poet de expresie română din Serbia. Rezultatele demersului critic dezvăluie ipostazele celui care caută, cu fiecare volum, unghiuri inedite din care să întâmpine realul. Intuiţia feminină a autoarei, coroborată cu observaţia de mare acurateţe a criticului literar, relevă cititorului acea privire a lucrurilor cu ură- îndrăgostirea pe care o resimte poetul şi din care se va naşte însăşi starea de poezie: „Sălbatică. Epuizant-reconfortantă" (p. 15).

Din acelaşi spaţiu al valorilor spirituale ale românilor din Voivodina vin Poemele hărăzite ale lui Ioan Baba pe care Delia Muntean le supune unor demersuri fertil interpretative. Criticul porneşte de la ipoteza potrivit căreia scriitorul, convins că destinul i-a rânduit şi condiţionat devenirea, şi-a cucerit privilegiul de „Poet în deplinătatea cuvântului" (p. 17). După o cercetare minuţioasă, ajunge în mod natural la concluzia potrivit căreia Ioan Baba caută o împăcare cu destinul, cu universul, iar pentru aceasta are nevoie de întoarceri în trecut, de reconsiderări ale faptelor şi ale oamenilor, de priviri recunoscătoare asupra a tot ceea ce a fost.

Sorin Cerin, care îşi împarte existenţa între Bucureşti şi Paris, este prezent în paginile volumului Pe muchia poemului cu placheta Dinainte de spaţiu şi timp, însă eşafodajul critic include conexiuni cu celelalte volume ale autorului. Acest exerciţiu al corelării tematice, al analizei întregului pe care îl practică Delia Muntean, oferă nu doar receptarea în detaliu a creaţiei analizate, ci şi posibilitatea identificării unor elemente recurente ce pot fi, la un moment dat, încadrabile într-un sistem. „Depistăm inclusiv din punct de vedere tematic cooperări între tomuri, Sorin Cerin dovedindu-se fidel unor dimensiuni anume ale cunoaşterii şi ale existenţei. [...] Sunt obsesii ce preocupă autorul chiar de la primele cărţi, ele fiind reluate în spirală, privite mereu din alte unghiuri" (p. 58).

Din afara graniţelor, respectiv din spaţiul german, vine şi Eugen D. Pop in, al cărui volum, Murmur dincolo de tăcere, prilejuieşte o rememorare a unor lucrări pe care Delia Muntean le percepe ca pe un antidot împotriva larmei cotidianului ce pare a eclipsa orice urmă de tulburare metafizică. Titlurile amintite - Lumea tăcerii (Max Picard), Despre tăcere (David Le Breton), Le silence dans ľ art (Vincent Debíais) - întăresc ideea că suntem în faţa unei exegete convinse că orice produs critic de calitate porneşte de la asumarea unei serioase culturi de performanţă.

Alţi poeţi contemporani care brodează pe marginea tăcerii sunt Horia Bădescu şi Mircea Petean. Despre memoria celor nespuse este titlul sub care Delia Muntean îl aduce în faţa cititorilor pe poetul clujean Horia Bădescu, cel care aşterne şi apreciativele rânduri de pe ultima copertă a volumului. Şi de această dată autoarea fixează principalele puncte de interes ale volumului Dinaintea ta merge tăcerea - timpul, moartea, demersul artistic, sacrul, destrămarea, lumina, memoria - teme ale creaţiei pe care criticul le cercetează inclusiv din perspectiva ideilor expuse de Horia Bădescu în eseul Memoria fiinţei. Poezia şi sacrul din 2008. Despre tăcere ca ritual şi proba este titlul recenziei ce luminează lectorului sensurile poemelor lui Mircea Petean şi care, la fel ca mai toate celelalte cronici literare ale volumului, surprinde nu doar coordonatele unui univers liric, ci şi impactul resimţit de fiinţa auctorială după zămislirea unor lumi poetice. De altfel, autoarea mărturiseşte în cuvântul de deschidere că surprinderea acestui impact „în stare a devoala inclusiv amprenta construcţiei asupra celui care o înalţă, nu doar a constructorului asupra obiectului" (p. 6) i-a adus şi ei satisfacţii spirituale deloc lesne de egalat şi care merită împărtăşite.

Rodica Brad-Păuna, Rodica Braga, Maria Pal, Doina Uricariu şi Mariana Pândaru sunt vocile feminine întâlnite în volum. Un spaţiu generos este acordat proiectului ontologic al Doinei Uricariu, poetă stabilită la New York, studiul făcând referire la întregul său portofoliu liric, de la debutul din vremea liceului până la data întocmirii textului exegetic prezent, fapt menţionat de autoare încă în deschidere. Iubirea, singura care poate oferi destinului uman un rost suplimentar, devine supratemă în lirica Rodicăi Braga (d. 2022), poeta exprimându-şi în ultimul său volum (Azi-noapte, pământul a ţipat la mine: ultimele poeme) convingerea că universul e creat şi se poate (re)crea la infinit prin iubire, motiv ce determină nesfârşita pendulare lirică între Eros şi Thanatos. Cartografierea terenului poetic feminin ajunge în Maramureş prin Rodica Braga, temporară locuitoare a acestui spaţiu, apoi prin Rodica Brad Păuna, autoarea volumului bilingv Nu m-ai scos din coasta ta/Non mi hai tirato dalla tua costala. Este evidenţiată nota generală a volumului, respectiv curajul de a opta pentru aventura lirică solitară, neîncorsetată nici de mode, nici de afilieri de grup. Trebuie remarcat faptul că aproape fiecare recenzie a volumului, inclusiv cea dedicată Rodicăi Brad-Păuna, statuează o concluzie cu valoare de verdict, capabilă să fixeze trăsături imuabile ale universului poetic propus. „Sunt, aşadar, dimensiuni şi comportamente contradictorii, pe care femeia-poet le soluţionează în felul ei. Cu orgoliu, şi deopotrivă, cu smerenie. Solitudinea poate fi un răspuns. Unul călit în foc" (p. 41).

Din seria poeţilor surprinşi de ochiul critic al Deliei Muntean pentru care spaţiul maramureşean are o însemnătate aparte, fac parte şi Ioan Dragoş, Vasile Morar, Echim Vancea, Vasile īgna, Viorel Mureşan, Ion Pop, Sorin Ceriņ, Radu Ulmeanu, Mircea Petean sau Mircea Bochiş Am reţinut în mod deosebit paginile dedicate artistului plastic Mircea Bochiş care, împreună cu Gabriel Chifu, semnează volumul-album Plăcuţele din Medio Monte: cuvânt şi imagine. Semnatara studiului construieşte o grilă de interpretare de mare acurateţe, hotărâtă să orienteze orice lector pe drumul înţelegerii, al receptării avizate a acestei alianţe culturale. Autoarea iniţiază demersul cu o lămurire a relaţiei dintre imagine şi cuvânt, mereu ofertantă din perspectivă literară şi care o obligă la înlocuirea verbului a vedea cu a simţi, fiindcă „văzul necesar îndeobşte lecturii unei cărţi, s-a dovedit neîndeajuns: decodificarea tomului întocmit de cei doi creatori, o carte-album de fapt, activează şi tactilul. Chiar şi olfactivul" (p. 50). Poezia înseamnă revelaţie, iar actul revelator necesită inteligenţă, erudiţie şi o bună acuitate a punctului de vedere, calităţi pe care Delia Muntean le stăpâneşte din plin. De aceea, scutind neofitul de travaliul căutării, îi oferă pârghii de stăpânire a acestui univers combinatoriu, relevând faptul că poeziile lui Gabriel Chifu nu devin traduceri în oglindă făcute în limbaj plastic, fiindcă nu despre reflexie este vorba, ci despre reflecţie. Mircea Bochiş, explică exegeta, adaugă „propriile-i seve dătătoare de viaţă [...] le plăsmuieşte din nou. Le re-produce" (p. 54). Ineditul volum nu se naşte din fidelitatea reproducerii versurilor în imagine plastică, ci tocmai din aleatoriul acestor combinaţii inspirate parcă din mutările jocului de şah. Autoarea avertizează argumentat că, deşi temele regăsite sunt aceleaşi, niciuna dintre „reprezentări, studiată distinct, nu izbuteşte să topească în ea toate tâlcurile. Nu are hegemonie absolută" (p. 55). Concluzia clară, lapidar formulată, devine memorabilă: „Fiecare te îndeamnă să vezi şi să simţi într-un fel anume, iar împreuna te zidesc" (p. 56).

Delia Muntean are capacitatea de a construi expuneri critice logice, coerente, orientate în jurul punctelor esenţiale ale universurilor lirice cercetate. Paginile dedicate poetului Ion Pop, respectiv volumului apărut în 2023, Proba focului, sunt relevante în acest sens. Punctele de reper oferite cititorului pornesc de la formarea omului Ion Pop, în care se adună educaţia căpătată la Universitatea clujeană cu aceea primită acasă, în Maramureşul său, apoi continuă cu explicarea dualităţii volumului în care se întâlnesc, pe de o parte, profesorul, hermeneutul şi poetul, paznici ai înălţimilor spiritului, iar pe de altă parte, omul sălăşluind în clipă. Din acest punct, porţile ce păzeau semne şi simboluri se deschid cu uşurinţă, una câte una. In lupta dintre cele două ipostaze, se remarcă faptul că eul auctorial al existenţei livreşti „se vede tot mai frecvent pus la zid de măruntele întâmplări ale zilei" (p. 199). Lupta e inegală pentru că intervine sleirea puterilor, corpul se risipeşte, dar cuminţirea rezultată este compensată prin lucrarea în gândire. Cheile de descifrare oferite şi de această dată orientează cititorul cu precizie de busolă prin labirintul universului liric, prin probă focului, (re)confirmând că Delia Muntean nu pierde niciun moment din vedere scopul fixat, acela de a însoţi cititorul prin meandrele textului literar. In siajul situaţilor-limită ale existenţei înscrie Delia Muntean şi poeziile volumului Door ochii mi-ău rămos vii de Constantin Preda, în care fiecare vers echivalează cu tot atâtea confruntări dramatice între ă fi sau a nu fi.

Delia Muntean caută cu obstinaţie printre poeme şi poeţi contemporani, din dorinţa de a nu rata nimic din ceea ce peisajul liric autentic poate oferi şi merită a fi scos la lumină. „Cu un titlu ce bulversează habitudinile de lectură în privinţa liricului" (p. 80), volumul Acte adiţionale la foaia de observaţie al poetului Ioan Dragoş impune un univers ale cărui elemente trimit spre un posibil dosar medical. Discursul hermeneutic conturează fiinţa auctorială în ipostaza unui pacient ce îşi descrie amănunţit modificările corpului din dorinţa de a-şi lămuri simptomele şi evoluţia lor şi care fixează apoi liric aceste stări, glisând de la descurajare moderată la un optimism cuminte. Alteori, într-o tristeţe plina de humor, cercetătoarea schimbă registrul dominant livresc cu unul ludic, strecurând subtile ironii şi jocuri de cuvinte, ca atunci când, analizând spectrul de relaţii al autorului cu lumea cotidiană din Balada băcanului de Varujan Vosganian, conchide: „poetul reinventează [...] o epocă dificil de locuit, dar şi de lecuit" (p. 310).

In cele 340 de pagini ale cărţii este invitat şi poetul ieşean Daniel Corbu, cu ediţia definitivă a antologiei lirice Spre Fericitul Nicăieri, o amplă spunere de sine, după cum notează autoarea. Poeme cu înger, volum semnat de Horia Garbea, este pentru exegetă o certitudine a faptului că poezia, cu toată inutilitatea ei, rămâne o modalitate de accedere la sacru, la mister, în timp ce poezia lui Menuţ Maximinian adunată în Copilul din apa este receptată ca o naştere dintr-o bulversare a fiinţei artistice în faţa unor „fapte" empirice cu care suntem mult prea obişnuiţi ca să le mai băgăm de seamă. Actul hermeneutic întreprins asupra Poemelor smintite dezvăluie modul în care Vasile Morar dă peste cap rânduieli, convenţii şi prejudecăţi, o realitate incomodă, castratoare, în timp ce spovedaniile epicolirice ale lui Ion Mureşan din volumul Introducere în poezie stau... pe muchia poemului, după cum aflăm din titlul recenziei. Faptele de viaţă ale cărturarului loan Pintea, fiinţă aparte, în care sălăşluieşte scriitorul, directorul de bibliotecă şi preotul, se transformă în versuri aşezate sub semnul polifoniei în recenta antologie publicată în colecţia O suta şi una de poezii. Nu sunt lăsate necercetate nici volumele lui Adrian Popescu (antologia Eu am slujit poezia), Dan Rotaru (Nobleţe), Daniel Săuca (încet, foarte încet) sau Liviu Ioan Stoiciu (Luare aminte), cărora li se relevă fie imposibilitatea de a trăi în afara poeziei, fie condiţia creatoare de veşnic înamorat, conştientizarea vremelniciei sau liricul născut din scrierea propriei fiinţe.

Un critic literar stimulează direcţii şi are libertatea de a susţine autorii pe care îi crede valoroşi, rămânând ca timpul să dovedească dacă predicţiile sale rămân sau nu viabile. Fără a face ierarhizări, Delia Muntean întreprinde în volumul Pe muchia poemului o critică de întâmpinare ce netezeşte calea unor cărţi spre lume, dovedind disponibilitatea ei de a omologa valorile locale. Animată de iubirea pentru poezie, conjugată cu altruismul şi cu smerenia, autoarea manifestă capacitatea de a accesa veritabile universuri de creaţie, din dorinţa de a oferi, prin judecăţi netrucate, un tablou al valorilor liricii contemporane.

Raluca Giurgiulescu

Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Centrul Universitar Nord Baia Mare

România

Footnote

38 Cf. Răzvan Voncu, „Critica de grup" în „România literară", nr. 3, 19 ianuarie 2004, p. 14.

39 Alexandru Ruja, „Incursiuni critice" în „Orizont", nr. 9 (1673), septembrie 2021, p. 22.