DINAMICA POPULATIILOR LA UNELE SPECII HALOFILE DIN CÂMPIA BANATULUI SUB INFLUENTA LUCRARILOR HIDROAMELIORATIVE

Headnote

Lucrarea prezinta evolutia arealului unor specii în raport cu aridizarea biotopurilor halofile, ca urmare a lucrarilor hidroameliorative. Rezultatele cerectarilor de teren privind dinamica populatiilor speciilor halofile analizate, corelate cu datele din literatura de specialitate, au servit ca baza pentru elaborarea hartilor chorologice, care evidentiaza tendinta semnificativa de reducere a biodiversitatii fitocenozelor mezohalofile.

Keywords: dinamica populatiilor, specii halofile, lucrari mezoameliorative

INTRODUCERE

Câmpia Banatului, situata în sudul Câmpiei de Vest a României, este limitata la nord de Câmpia Crisurilor, la est de Muntii Zarandului, Podisul Lipovei, Dealurile Banatului si Muntii Dognecei, la sud de granita cu Iugoslavia, iar la vest de granita Ungaria. Este situata la altitudinea de 75-180 m, cu usoara înclinatie de la est la vest. Câmpia Banatului prezinta trei trepte de relief: câmpia piemontana înalta, peistocena, situata la contact cu dealurile si Muntii Banatului, urmata de câmpia piemontana joasa, ce face trecerea spre câmpia aluviala holocena, de divagare (subsidenta), reprezentând cea mai joasa treapta, cu altitudinea de sub 100 m.

Reteaua hidrografica este compusa din râurile: Mures, Aranca, Bega, Timis, Bîrzava si Moravita, majoritatea cu izvoare în zona montata a Banatului, la care se adauga numeroasa cursuri de apa cu bazine higrigrafice reduse. Directia de curgere a apei este de la est la vest. Datorita slabei înclinari a pantei, aceste râuri prezintp caracter divagant pronuntat, îndeosebi în câmpia joasa a Banatului, producând revarsari si inundatii.

Apele freatice sunt situate la adâncimea de 5-10 m la nivelul câmpiei piemontane înalte si la 0,5-5 m în câmpia joasa. Mineralizarea apelor freatice în sectorul de câmpie este de 0,15-5 g/l; cele mai reduse valori (0,8 g/l) se întâlnesc în estul Câmpiei Timisului, Bîrzavei si în albiile râurilor, iar cele mai ridicate valori (2-4,5 g/l) se înregistreaza în nord-vestul Câmpiei Timusului, în jurul localitatilor Dinias-Giulvaz-Cruceni, în Câmpia Arancai si Jimboliei. Mineralizarea apelor freatice este predominant bicarbonat-sodica.

Solurile halomorfe, reprezentate îndeosebi de soloneturi (rar solonceacuri sau solodii), dispuse în complex cu lacovisti, cernoziomuri, vertisoluri, soluri gleice si aluviale, aflate în diferite grade de salinizare sau alcalizare. Aceste biotopuri halofile sunt dispuse insular în Câmpiile Arancai, Jimboliei si Timisului.

Clima este moderat continentala, cu influente mediteraneene. Temperatura medie multianuala este de 10-11°C. Temperaturile medii lunare minime se înregistreaza în ianuarie (-1,5°C la Jimbolia si -1,9°C la Timisoara), iar maximele în iulie (21,4°C la Jimbolia si 21,7°C la Sînnicolaul Mare). Precipitatiile atmosferice sunt cuprinse în intervalul 550-600 mm, cu maximul în luna iunie (66,9 mm la Graniceri si 82,1 mm la Timisoara).

OBIECTIVE SI METODA DE STUDIU

Lucrarea are ca obiectiv studiul dinamicii populatiilor speciilor halomezofile si halohigrofile sub influenta aridizarii biotopurilor halofile. Cercetarile au fost efectuate în stationar si pe itinerar si au vizat urmatoarele specii: Plantago maritima L., Plantago tenuiflora Waldst et Kit, Pholiurus pannonicus (Host) Trin. si Beckmania eruciformis (L.) Host. Pe baza sdatelor obtinute pe teren, corelate cu cele din literatura de specialitate, au fost elaborate hartile chorologice.

REZULTATE SI DISCUTII

Cele mai vechi referiri la conditiile ecologice din Câmpia Banatului pot fi gasite în rapoartele si harta elaborate de Grisellini F. (1780), în acre autorul mentioneaza existenta unor suprafete mari de mlastini si balti, precum si numeroase brate de divagare ale râurilor din zonele joase ale câmpiei (Tisa, Timis, Bega, Bîrzava si Caras). De-a lungul Tisei dar mai ales la confluenta sa cu Muresul, au existat largi suprafete mlastinoase, inundate periodic. La sud de Bîrzava erau doua mlastini mari: Ilanca, ce a oupat o parte din terenurile localitatilor Ceacova si Alibunar, situata la sud de nisipurile Vîrsetului. Alaturi de acestea au existat si mlastini mai mici, dispuse în jurul Timisoarei, precum si mlastina dintre Kikinda si Checea, traversata în partea sudica de râul Bega.

În 1775 au început primele lucrari de drenaj, care au continuat pe parcursul a 250 ani, extinzând astfel suprafata agricola. Cele mai recente lucrari hidroameliorative, efectuate în perioada 1975-1982 (Man T., 2002), au avut ca rezultat realizarea unui sistem complex de canale de desecare, suprapus sistemelor de drenaj existente, care sa asigure evacuarea rapida a apei ce balteste la suprafata terenurilor agricole. În prezent se consata efectul begativ al lucrarilor hidroameliorative, concretizat în scaderea primului nivel al pânzei freatice cu 2-4 m (de la 1-3 m la 4-6 m adâncime).

Analiza climatica din ultimii 50 ani (Ritt C. et all., 1995, Valeanu Gheorghina et all., 1995) arata tendinta de scadere a mediei multianuale a precipitatiilor si cresterea gradului de contimentalism. De asemenea, se constata ca numarul anilor cu deficit de umiditate creste proprotional cu aceasta medie. Scaderea nivelului pânzei freatice coroborata cu scaderea cantitatii de precipitatii atmosferice au determinat puternica aridizare a biotopurilor halofile în câmpia Banatului.

Paralel cu modificarile pedo-climatice, vegetatia Banatului s-a aflat în plin proces dinamic. Astfel, analiza succesiunii vegetatiei ierboase (Grigore S., 1971) arata ca aceasta a trecut prin cinci stadii, pornind de la vegetatia acvatica si palustra, pâna la vegetatia xerofila, cu stadii intermediare de vegetatie higrofila si mezofila. În prezent, vegetatia xerofila domina ca întindere, iar vegetatia hidrofila si palustra, urmata de cea higrofila si mezofila, se întâlnesc pe suprafete restrânse, situate în albiile râurilor, în jurul apelor stagnante si a canalelor de desecare. Vegetatia halofila s-a instalat în Câmpia Banatului în perioada de geneza a cernoziomurilor când, pe suprafete reduse, dispuse insular, s-au format soluri halomorfe primare (geologice). Ca urmare a lucrarilor hidroameliorative s-au format soluri halomorfe prin saraturare secundara (hidrogenetice), sporind suprafata ocupata de vegetatia halofila.

Potrivit reducerii suprafetei biotopurilor palustre, ca urmare a lucrarilor de desecare, speciile halohigrofile si halomezofile si-au redus efectivele populationale, cantonându-se în zonele unde complexul factorilor mezologici este în concordanta cu optimul lor autecologic. Dinamica populatiilor vegetale este sugestiva la halofilele analizate de noi.

Plantago maritima L. este o specie, euriterma, neutro-bazifila. În Câmpia Banatului vegeteaza în microstatiuni nisipoase (Prodan I., 1922) sau usor argiloase, freatic umede, drenate, adesea de-a lungul canalelor de desecare. Plantele au rizom bine dezvoltat si sistem radicular profund, ce exploreaza solul pâna la adâncimea de 20-30 m, unde umiditatea este mare. Cu toate acestea plantele prezinta optimul de dezvoltare pe solurile bogat aprovizionate cu apa înca de la suprafata. Se instaleaza pe soloneturi sodate (Popescu P.C., Bujorean G., 1957, Popescu P.C., 1963, Mititelu D., 1971, Iacob T., 1978), bogate în carbonat de calciu (Sanda V., Popescu A., 1990, 1997), cu reactie neutra sau slab bazica în orizontul superior (pH = 7-8,5, dupa Spiridon Lucretia et al, 1984), pâna la puternic alcalina (pH = 8,3-9,1, dupa Iacob T., 1978).

Chorologie. Plantago maritima este raspândita în Turcia, Grecia, Bulgaria, Croatia, Serbia, România, Ungaria, Belarusia, Azerbaidjan.

În Câmpia Banatului, specia a fost identificata în localitatile: Cenad (Oprea I.V., 1976), Dinias (Grigore S., 1969, Pop Adelina, 1977) si Ivanda (Popescu P.C., Samoila Z., 1962, Pop Adelina, 1977), Becicherecu Mic, Dudestii Noi, Rudna, Giulvaz, Foeni, Cruceni, Jebel, Ciacova, Giera (Pop Adelina, 19770). Intervalul 1998-2002 specia a fost reidentificata de noi în localitatile: Dinias, Giulvaz si Ivanda.

Plantago tenuiflora Waldst et Kit este o specie mezofila, mezoterma si neutro-bazifila. Vegeteaza în microstatiuni depresionare, în care se acumuleaza apa dupa topirea zapezii si în care umiditatea solului se pastreaza pâna în mai-iunie. Uneori apare de-a lungul canalelor de desecare cu apa permanenta, sau pe terenuri plane, freatic umede primavara. Plantele prezinta sistem radicular slab dezvoltat si necesita aport crescut de apa pe parcursul întregului ciclu biologic. Se instaleaza pe soloneturi si soloneturi solodizate, periodic inundate (Popescu P.C., 1963, Bodrogkozy G., 1968, Pop I., 1968), lacoviste slab salinizata (Pop I., 1968), precum si pe soluri de lunca argiloase (Bucur N. et al, 1960). Salinizarea solului este de tip carbonato-sodica (Popescu P.C., et al, 1958, Bodrogkozy G., 1963, Sanda V. et al, 1997), rar sulfatica (Sanda V. et al., 1997). Reactia solului este slab acida pâna la slab bazica (pH = 6,8-7,5 dupa Pop I.,1968) sau puternic alcalina (pH = 8,21-9,52 dupa Popescu P.C. et al., 1958).

Chorologie. Plantago tenuiflora este raspândita în: Austria, Ungaria, România, Bulgaria si Rusia.

În Câmpia Banatului specia a fost identificata în localitatile: Sînnicolaul Mare, Sîmpetru Mare, (Oprea I.V., 1976), Dinias (Grigore S., 1969), Dudestii Noi, Utvin, Becicherecu Mic, Sînmihaiu Român, Peciu Nou, Ivanda, Giera, Ciacova (Pop Adelina, 1977). În intervalul 1998-2002 am reidentificat specia în localitatile: Dinias, Ivanda si pentru prima data la: Beba Veche, Cenad, Timisoara si Giulvaz.

Pholiurus pannonicus (Host) Trin. este o specie urihidra, moderat termofila, slab acido-neutrofila. Vegeteaza în microstatiuni depresionare, baltite primavara sau pe terenuri plane, cu umiditate si salinitate moderata (Prodan I., 1922, Popescu P.C. et al., 1958, Sanda V. et al., 1997). Plantele prezinta sistem radicualr slab dezvoltat si prefera solurile cu exces de umiditate, baltite, pe parcursul fazei de dezvoltare vegetativa. În timpul înfloririi si fructificari suporta solurile moderat pâna la accentuat uscate. Se instaleaza pe cernoziomuri solonetizate, lacovisti salinizate si pe soloneturi predominant solodizate, puternic inundate (Popescu P.C., Bujorean G., 1957, Popescu P.C., 1963, Mititelu D., 1971). Specia vegeteaza îndeosebi pe soluri cu saraturare sulfato-sodica si mai putin carbonato si bicarnonato-sodica (Popescu P.C. et al., 1958, Bodrogkozy G., 1963, Pop I., 1968, Sanda V. et al., 1997 ). Reactia solului este variata, de la slab (pH = 6,5-6,8 dupa Pop I., 1968) pâna la moderat si puternic alcalina (pH = 8-9,19 dupa Popescu P.C. et al., 1958).

Chorologie. Pholiurus pannonicus este raspândita în: Austria, Ungaria, România, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia si Rusia.

În Câmpia Banatului a fost identificata în localitatile: Sânpetru Mare (Popescu P.C., Samoila Z., 1962, Oprea I.V., 1976), Sânnicolaul Român, Giulvaz, Dinias, Peciu Nou, Rudna, Cruceni (Grigore S., 1969, 1971), Ivanda (Popescu P.C. et al., 1958), Becicherecu Mic, Becicherecu Mic, Beregsau, Dudestii Noi, Utvini, Timisoara, Foeni, Giera, Jebel (Pop Adelina, 1997). În intervalul 1998-2002 am reidentificat specia în localitatile: Timisoara, Dinias, Giulvaz, Ivanda si pentru prima data la: Beba Veche, Cebza si Obad.

Beckmania eruciformis (L.) Host. este o specie mezohigrofila, mezoterma, slab acido-neutrofila. Vegeteaza în microstatiuni depresionare, înmlastinite, cu apa stagnanta în prima perioada de vegetatie. Plantele prefera solurile cu exces de umiditate în faza de dezvoltare vegetativa, suportând deficitul de umiditate în faza de înflorire si fructificare. Se instaleaza pe lacovisti salinizate, temporar înmlastinite, soluri aluviale lacovisti si soloneturi (Popescu P.C., 1963, Pop I., 1968, Grigore S., 1969, Grigore S., Schrott L., 1969, Mititelu D., 1971, Sanda V. et al., 1997). Specia prefera salinizare de tip carbonato-sodica si sulfato-sodica (Popescu P.C. et al., 1958, Iacob T., 1978), sau clorurica (Iacob T., 1978). Reactia solului este variata, de la slab acida sau neutra (pH = 6,8-7 dupa Popescu P.C., et al., 1958), pâna la puternic alcalina (pH = 8,2-9,9 dupa Iacob T., 1978).

Chorologie. Bekmania eruciformis este raspândita în: Ungaria, România, Rusia, Iugoslavia, Albania, Bulgaria, Grecia, Italia si Turcia.

În Câmpia Banatului a fost identificata în localitatile: Sîmpetru Mare (Popescu P.C., Samoila Z., 1962, Oprea I.V., 1976), Dinias (Popescu P.C., Samoila Z., 1962, Grigore S., 1962, Pop Adelina, 1977), Sînmihaiul Român (Grigore S., 1971), Rudna, Cruceni (Grigore S., 1971), Beregsau, Ciacova, Becicherecu Mic, Utvini, Foeni (Pop Adelina, 1977). În intervalul 1998-2002 am reidentificat în localitatile: Dinias, Giulvaz.

Speciile analizate sunt bine adaptate biotopurilor halofile. Ele vegeteaza îndeosebi pe soloneturi carbonato-sodice, variat salinizate si cu reactie de la slab acide la suprafata pâna la puternic alcalina în adâncime. Pentru aceste specii factorul hidric prezinta valoare limitativa. Aceste specii prezinta efective populationale mari doar în localitatile unde microstatiunile în care vegeteaza se apropie de optimul autecologic.

CONCLUZII

Lucrarile hidroalemiorative efectuate pe parcursul a 250 ani în Câmpia Banatului au determinat coborârea cu 2-4 m a nivelului pânzei freatice. Ca urmare, biotopurile acvatice si palustre s-au restrâns ca suprafata în favoarea celor xeromorfe. Acest efect este accentuat de scaderea cantitatii de precipitatii atmosferice. Flora si vegetatia reflecta modificarile factorului pedoclimatic. Astfel, la nivelul covorului ierbos s-a constatat tendinta evolutiei de la vegetatia predominant hidrofila si palustra spre vegetatie xerofila si mezoxerofila.

Speciile halomezofile si halomezohigrofile studiate cantonate în microstatiuni depresionare, umede primavara, precum si de-a lungul canalelor în desecare cu apa permanenta. Aceste statiuni sunt relativ restrânse ca suprafata la nivel regional. De asemenea, se constata diminuarea puternica a efectivelor populationale la speciile analizate în unele statiuni si concretizarea în zone în care complexul facotrilor abiotici se apropie de optimul lor eutecologic.

References

BIBLIOGRAFIE

Bodrogkozy G., 1963, Ecology of the halophytic vegetation of the Pannonicum. Correlation between alkali (Dzik") plant communities generic solils clasification in the northern Hordobagy, Acta Bot. Hung., 2-51

Bucur N., Dobrescu C., Turcu G., Lixandru G., Tesu C., 1960, Contributii la studiul halofiliei plantelor din pasunile si fânetele de saratura din Depresiunea Jijia-Bahlui, Stud. si Cerc. St. Biol. St. Agr., XI, 1 Bucuresti, 169-190

Coste I., Pop Adelina, Rusu I., Avramut I., 1993, Vegetatia mezoxerofila de pe solurile saraturate din sud-vestul României (Banat), St. si Cerc. Biol., Seria Biol. Veget., t 45, Bucuresti, 207-214

Grigore S., 1969, Flora si vegetatia rezervatiei de saraturi de la Dinias, Judetul Timis, Tibiscus, St. nat. Timisoara, 49-68

Grigore S., 1969, Vegetatia halofila din Câmpia de divagare Timis-Bega, Lucr. St. seria Agr. vol. XII, Timisoara, 193-208

Grigore S., 1971, Flora si vegetatia din interfluviul Timis-Bega, teza de doctorat, Iasi

Iacob T., 1978, Contributii la studiul eclogiei asociatiilor halofile din bazinul inferior al Jijiei si Bahluiului, teza de doctorat, Iasi

Man T., 2002, Les travaux hydroamelioratifs dans le sud-ouest de la Roumanie (dep. De Timis). Reunion I.P. Agriculture durable et resources hydriques: compareson europeene, 14-25 mai

Mititelu D., 1971, Contributii la studiul vegetatiei halofile din depresiunea Elanului (jud. Valsui), Analele St. ale Univ. "Al. I. Cuza", Sect. Biol., Tom. XVII, fasc. 1, Iasi, 395-404

Oprea I.V., 1977, Flora si vegetatia din Câmpia Sînnicolaul Mare, jud. Timis, teza de doctorat, Cluj Napoca

Pop Adelina, 1977, Flora si vegetatia halofila din Câmpia joasa a Timisului. Studiu florsitic, ecologic si geobotanic, teza de doctorat, Cluj Napoca

Pop I., 1968, Flora si vegetatia Câmpiei Criturilor, Ed. Acad., Bucuresti

Popescu P.C., 1963, Contributii la studiul vegetatiei saraturilor din Banat si Crisana, Lucrarile Grad. Bot. Bucuretti, 77-817

Popescu P.C., Bujorean G., 1957, Contributii la studiul geobotanic al pajistilor din vestul RPR, dintre Dunare si Crisul Negru, St. si cerc. st. s. biol. st. agr., Timisoara, 4, 3-4, 9-49

Popescu P.C., Crisan I. Dragan I., 1958, Contributii la cunoasterea corelatiei dintre însusirile unor saraturi, soluri saraturate si vegetatia spontana, St. si cerc., St. agr., V, Timisoara, 75-89

Popescu P.C., Samoila Z., 1962, Ghid geobotanic pentru Banat, Soc. de St. Nat. si Geogr. Din R.P.R., S. Bot., Bucuresti

Prodan I., 1922, Ecologia plantelor halofile din România, comparate cu cele din Ungaria si sesul Tisei, vol. V, Bul. Grad. Cluj, 2, 1, 1-7, 37-52, 3, 69-84, 4, 101-112

Sanda V., Popescu A., Doltu M.I., Donita N., 1983, Caracterizarea ecologica si fitocenologica a speciilor spontane din flora României, Studii si comunicari St. naturale, Sibiu, 79-89

Sanda V., Popescu A., Nedelcu G.A., 1977, Structura fitocenozelor halofile ale clasei Puccinellio-Salicornietea Topa 1939 din România, Acta Bot. Horti Bucurestiensis, Bucuresti, 53-41

Spiridon Lucretia, Popescu G., Matei Mioara, 1984, Vegetatia halofila de la Ocna Sibiu, Acta Bot. Horti Buc., Bucuresti, 201-210

Topa E., 1939, Flora halofitelor din nordul României, vol. XIX, Bul. Grad. Bot. si Muz. Bot. Univ. Cluj, 127-142