Catagrafiile Vistieriei Moldovei (1820-1845). XII. Ţinutul Tutova. Partea I (1828)

Abstract

Pluralitatea unghiurilor din care poate fi abordat materialul cuprins în lucrarea de faţă (categorii ocupaţionale, fiscale, sociale, antroponimice, componenţa etnică a populaţiei şi mobilitatea acesteia, configuraţia administrativ-teritorială a ţinutului, starea materială a locuitorilor etc.), precum şi abundenţa informaţiilor, sunt lucruri care fac ca strădania autorilor să fie pe deplin răsplătită; descoperim aici, aşadar, nu numai un „curriculum vitae" al uneia dintre cele mai vechi instituţii româneşti, Vistieria Moldovei, ci şi o serie de istorii particulare din viaţa economică şi socială a Ţinutului Tutova. Pentru început însă, poziţia geografică, apoi „creşterea" şi „descreşterea" regiunii din punct de vedere administrativ (până în anul 1968, când a fost desfiinţată, iar localităţile sale integrate, în majoritate, în actualul judeţ Vaslui) şi demografic (până la momentul realizării catagrafiei) sunt primele aspecte cu care luăm contact. Având în vedere caracteristicile sale „tehnice" - care o situează în categoria celor medii, ca suprafaţă, cu cel mai mare număr de localităţi din Moldova şi pe locul cinci ca densitate a populaţiei - ne-am fi aşteptat ca Tutova să ne ofere, comparabil cu celelalte ţinuturi, un repertoriu informaţional mult mai bogat. Nici despre celelalte două tipuri de stăpânire - mănăstirească şi răzăşească - nu se pot spune prea multe; în primul caz, deoarece au existat puţine locaşuri sfinte în zonă (şapte schituri şi o mănăstire - Floreşti, aceasta din urmă fiind cea mai veche şi „înstărită" dintre edificiile bisericeşti), în cel de-al doilea, lipseşte, din nou, informaţia referitoare la răzeşii şi mazilii ţinutului. Informaţia propriu-zisă, consemnată în recensământul de la 1828, dispusă pe şase ocoale (Târgului, Corodului, Pereschivului, Tutovei, Racovei, Similei) şi un târg (Bârladului) - corespunzând împărţirii administrative a ţinutului la vremea respectivă, ocupă, cum era de aşteptat, un spaţiu generos (p. 3-592) în structura volumului; datele înregistrate au fost încadrate în tabele care conţin, numeric şi nominal (cu excepţia secţiunii Adunarea, p. 438-439, în care consemnarea oamenilor s-a făcut strict numeric), plătitorii şi neplătitorii de bir, precum şi efectivele de animale (boi, vaci şi cai) pe care aceştia le deţineau.

Catagrafiile Vistieriei Moldovei (1820-1845). XII. Ţinutul Tutova. Partea I (1828), volum editat de Mircea Ciubotaru, Lucian-Valeriu Lefter, loan Mihalcea şi Ana Sabie. Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg®, 2018, 634 p.

Catagrafiile Vistieriei Moldovei (1820-1845), valoroasă colecţie de documente cu caracter fiscal, din care au fost editate, până în momentul de faţă, 11 volume6, s-a îmbogăţit, în anul 2018, cu încă un volum: Ţinutul Tutova (Partea I, 18287). Datorăm acest lucru coordonatorilor săi, domnii Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru, precum şi colaboratorilor lor, reuniţi cu toţii în acest demers complex8 de pasiunea pentru faptele întâmplate în trecut şi de preocuparea că prin nepublicarea recensămintelor se poate pierde o sursă importantă în descifrarea multor aspecte din evoluţia sinuoasei noastre istorii.

Pluralitatea unghiurilor din care poate fi abordat materialul cuprins în lucrarea de faţă (categorii ocupaţionale, fiscale, sociale, antroponimice, componenţa etnică a populaţiei şi mobilitatea acesteia, configuraţia administrativ-teritorială a ţinutului, starea materială a locuitorilor etc.), precum şi abundenţa informaţiilor, sunt lucruri care fac ca strădania autorilor să fie pe deplin răsplătită; descoperim aici, aşadar, nu numai un „curriculum vitae" al uneia dintre cele mai vechi instituţii româneşti, Vistieria Moldovei, ci şi o serie de istorii particulare din viaţa economică şi socială a Ţinutului Tutova. Vom face cunoştinţă cu acestea mai întâi prin prisma informaţiilor şi explicaţiilor pe care ni le oferă cu generozitate dl. Mircea Ciubotaru în Introducere (p. V-XXIX), pentru ca, mai apoi, să le descoperim în mod concret, parcurgând filele recensământului, nume cu nume şi cifră cu cifră.

Pentru început însă, poziţia geografică, apoi „creşterea" şi „descreşterea" regiunii din punct de vedere administrativ (până în anul 1968, când a fost desfiinţată, iar localităţile sale integrate, în majoritate, în actualul judeţ Vaslui) şi demografic (până la momentul realizării catagrafiei) sunt primele aspecte cu care luăm contact. Având în vedere caracteristicile sale „tehnice" - care o situează în categoria celor medii, ca suprafaţă, cu cel mai mare număr de localităţi din Moldova şi pe locul cinci ca densitate a populaţiei - ne-am fi aşteptat ca Tutova să ne ofere, comparabil cu celelalte ţinuturi, un repertoriu informaţional mult mai bogat. Din păcate, catagrafia se dovedeşte a fi „restantă" sub diferite aspecte: menţionarea stăpânilor de moşii, a anumitor categorii sociale şi etnice (jidovi), a încadrării satelor şi locuitorilor pe categorii, a specificării numărului anumitor resurse materiale etc.; recenzenţii nu au înregistrat, aşadar, nici toată „suflarea", nici toate bunurile pe care le deţineau contribuabilii.

Din acest motiv, pentru a putea avea o imagine cât mai clară asupra stăpânirii (boiereşti) în ţinut, autorul Introducerii face apel la alte documente ale vremii: Condica Visteriei Moldovei din anul 1816, Vidomostie de boierii Moldovei aflaţi în ţară la 1829 şi Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1831. Nici despre celelalte două tipuri de stăpânire - mănăstirească şi răzăşească - nu se pot spune prea multe; în primul caz, deoarece au existat puţine locaşuri sfinte în zonă (şapte schituri şi o mănăstire - Floreşti, aceasta din urmă fiind cea mai veche şi „înstărită" dintre edificiile bisericeşti), în cel de-al doilea, lipseşte, din nou, informaţia referitoare la răzeşii şi mazilii ţinutului. Apariţii sporadice în paginile recensământului au inclusiv reprezentanţii clerului (20 de preoţi în tot ţinutul, alţi câţiva fiind menţionaţi în ipostaza de părinţi, socri sau bunici); prezenţa sau absenţa „personalului" bisericesc se justifică în contextul evoluţiei fiecărei localităţi în parte. Astfel, „Făurenii, care în 1772 era un sat răzeşesc cu 20 de case, nu mai exista în 1828, unde rămăsese probabil biserica, aici slujind un dascăl şi un diacon din Coroieşti. La Costeştii paharnicului Iordachi Oprişan, cu opt birnici, nu sunt recenzaţi dascăli, fiindcă biserica satului era pe partea cealaltă, mare, a satului, cu mai mulţi stăpâni" (Introducere, p. IX).

Spre deosebire de alte categorii, căpitanii sunt bine reprezentaţi în sistemul militar al timpului, prin numărul ridicat situând Tutova, de această dată, pe primul loc între ţinuturile din Moldova.

Cu mult mai multă grijă au fost înregistraţi plătitorii de bir, căci Vistieria era preocupată să cunoască îndeaproape numărul celor care îi „alimentau" rezervele; la fel de important era să cunoască şi numărul scutelnicilor, în şi din rândul cărora, de-a lungul timpului, au fost incluse, dar şi excluse, anumite categorii (boieri, breslaşi, locuitori care aveau obligaţiile slujitorilor), după cum dictau interesele stăpânitorilor. Cele două clase interferează adesea, recenzenţii nefiind, nici de această dată, consecvenţi în respectarea normelor de alcătuire a recensământului: nevolnicii, neputincioşii şi văduvele au fost înregistraţi, chiar la nivelul aceleiaşi unităţi administrative, atât în rândul birnicilor (familia extinsă putea suporta impozitul alocat tuturor membrilor săi), cât şi în cel al scutelnicilor.

Urmărind cu deosebită atenţie toate datele (de natură fiscală, socială, materială) cuprinse în catagrafie şi corelându-le, acolo unde a fost necesar, cu cele din surse anterioare ori contemporane recensământului, referitoare la acest ţinut sau, prin comparaţie, la alte ţinuturi, autorul Introducerii reuşeşte să ne ofere o descriere amănunţită asupra situaţiei economice şi sociale în care se găsea Tutova la 1828.

Schimbând direcţia de cercetare, o analiză la fel de detaliată ne prezintă dl Mircea Ciubotaru şi în ceea ce priveşte numele de persoane înregistrate aici, inventarul lor bogat fiind „preţios pentru evaluarea stadiului în care se afla la începutul secolului al XIX-lea sistemul onomastic românesc" (p. XX). Se constată, astfel, că procesul formării numelor duble este unul avansat, numele unice şi formulele în care identificarea personală se face prin raportare la un membru al familiei (în descendenţă paternă sau maternă) fiind puţine în comparaţie cu primele. În prima linie, în ceea ce priveşte originea patronimului, se situează poreclele (unele dintre acestea, cele analitice în special, sunt extrem de expresive - Boubălţat, Oasănegri, Strâmbălemni, Zvârlifusu etc.), apoi meseriile şi ocupaţiile, precum şi etnonimele. Fiecare dintre aceste categorii este generos exemplificată, surprinzându-se, totodată, elementele specifice zonei: câteva nume provenite de la meserii, de pildă, sunt puţin sau deloc întâlnite în alte ţinuturi (Holercariu, Militariul, Târlariu, Taşcariu, Zodieriu etc.). Patrionimele, elemente denominative care au la bază provenienţa locală a individului, sunt şi ele urmărite pe larg, iar problema corectitudinii ortografierii numelor rămâne şi acum, la fel ca şi în catagrafiile anterioare, una de actualitate. De această dată însă, „un control parţial al numelor este facilitat de reluarea numelor supuşilor şi slugilor din sate în partea finală a Catagrafiei Tutovei, în secţiunea Partidile boierilor" (p. XXVII), în timp ce, altele „rămân suspecte de neautenticitate" (p. XXVIII).

Informaţia propriu-zisă, consemnată în recensământul de la 1828, dispusă pe şase ocoale (Târgului, Corodului, Pereschivului, Tutovei, Racovei, Similei) şi un târg (Bârladului) - corespunzând împărţirii administrative a ţinutului la vremea respectivă, ocupă, cum era de aşteptat, un spaţiu generos (p. 3-592) în structura volumului; datele înregistrate au fost încadrate în tabele care conţin, numeric şi nominal (cu excepţia secţiunii Adunarea, p. 438-439, în care consemnarea oamenilor s-a făcut strict numeric), plătitorii şi neplătitorii de bir, precum şi efectivele de animale (boi, vaci şi cai) pe care aceştia le deţineau. Pe baza acestui material, discuţiile asupra problematicii diverse pe care o expune dl. Mircea Ciubotaru în Introducere pot fi extinse, căci nu ducem lipsă de informaţii, chiar dacă, spre deosebire de alte catagrafii, există „breşe" în modul în care recenzenţii au alcătuit listele plătitorilor de bir.

Similar organizării volumelor precedente, şi lucrarea de faţă cuprinde o Notă asupra ediţiei (p. XXXI-XXXII) - în care ne sunt expuse dificultăţile pe care le ridică transcrierea unui astfel de manuscris şi modul în care au fost ele rezolvate, în aşa măsură încât să nu se denatureze nici realitatea fonetică şi morfologică specifică limbii, nici adevărul istoric (s-au făcut corecţii acolo unde cuvinte şi nume importante au fost scrise în mod eronat), Bibliografia (p. XXXIII-XXXV) adecvată subiectului tratat şi Indicii - toponimic (p. 593-612) şi de nume de stăpâni şi de privilegiaţi (p. 613-652) - care condensează informaţia cuprinsă în paginile catagrafiei, reprezentând ei înşişi un bun instrument de lucru.

Publicarea volumelor din colecţia Catagrafiile Vistieriei Moldovei reprezintă, cu fiecare apariţie, un câştig pentru istoria multor domenii ale societăţii noastre. Sunt informaţii care surprind viaţa economică şi socială pe paliere temporale, care confirmă fapte ştiute (de istorie şi de limbă) ori scot la lumină altele noi, particulare, care pot fi analizate în contextul general al situaţiei în care se găsea Moldova în secolul al XIX-lea. Din acest motiv, considerăm că editarea tuturor recensămintelor reprezintă o necesitate şi aşteptăm cu deosebit interes tipărirea lor.

Iustina Burci

Institutul de Cercetări Socio-Umane

„C.S. Nicolăescu-Plopşor", Craiova

România

Footnote

6 I. Ţinutul Romanului, Partea 1 (1820), volum editat de Lucian-Valeriu Lefter şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 316 p.; Ţinutul Romanului, Partea a 2-a (1832), volum editat de Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 442 p.; Ţinutul Romanului, Partea a 2-a. Supliment. Tîrgul Romanului (1831), volum editat de Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 118 p.; II. Ţinutul Iaşi, Partea 1 (1820), volum editat de Marius Adumitroaei, Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 464 p.; III. Ţinutul Cîrligăturii, Partea 1 (1820), volum editat de Marius Adumitroaei şi Mircea Ciubotaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Editura StudIS, 2011; IV. Ţinutul Bacău, Partea 1 (1820), volum editat de Mircea Ciubotaru, Sorin Grigoruţă şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 616 p.; V. Ţinutul Hîrlău, Partea 1 (1820), volum editat de Marius Adumitroaei şi Mircea Ciubotaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 446 p.; VI. Ţinutul Herţii, Partea 1 (1820), volum editat de Arcadie M. Bodale şi Mircea Ciubotaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2013, 126 p.; VII. Ţinutul Botoşani, Partea 1 (1820), volum editat de Mircea Ciubotaru, Sorin Grigoruţă şi Silviu Văcaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2014, 318 p.; VIII. Ţinutul Putna, Partea 1 (1820), volum editat de Mircea Ciubotaru şi Nicoleta Dănilă, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2014, 512 p.; IX. Ţinutul Vaslui, Partea 1 (1820), volum editat de Mircea Ciubotaru şi LucianValeriu Lefter, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2016, 514 p.; X. Ţinutul Fălciiul, Partea 1 (1820), volum editat de Mihai-Cristian Amăriuţei şi Mircea Ciubotaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2016, 574 p.; XI. Ţinutul Suceava, Partea I (1820), volum editat de de Marius Adumitroaei şi Mircea Ciubotaru, Introducere de Mircea Ciubotaru, Iaşi, Casa Editorială Demiurg Plus, 2017, 426 p.

7 Din păcate, statisticile realizate pentru Tutova, Covurlui şi Tecuci, între anii 1820-1821, s-au pierdut în împrejurări necunoscute. Existenţa acestora este însă dovedită de datele de sinteză care „se regăsesc, alături de cele privitoare la celelalte ţinuturi ale Moldovei, în Ecstract de obşte pentru toţi lăcuitorii birnici, trepte şi cei fără de bir, după cea mai de pe urmă catagrafie, 1821 ghenar" (Introducere, p. V). In extenso, pentru ţinutul de faţă avem informaţii abia din anul 1828.

8 Prin problemele pe care le-au întâmpinat autorii: unele manuscrise ilizibile, litere chirilice susceptibile de mai multe interpretări, greşeli de scriere, deformări ale numelor de persoane etc., toate acestea necesitând fixarea unor norme general valabile pentru întreaga colecţie.