Content area
Full text
Păsări în furtuna de nisip, cel mai recent câștigător al concursului de debut organizat de Casa de Editură Max Blecher, e, în linii mari, un elogiu adus spasmelor și bruiajelor afective. Vibrante, poemele Ioanei Vintilă îl desfășoară, de obicei, prin punctarea unor momente de scurtcircuit intern, pe care le survolează protocolar, cu maximă seriozitate. Intervențiile ei, clinice și animate de-o luciditate permanent activată, au ambiția arderilor totale, fără jumătăți de măsură.
Nu e deloc surprinzătoare o astfel de premisă la o poetă pentru care – o spune încă din poemul Vortex –, „frumusețea va fi convulsivă sau nu va fi deloc”; sensibilitatea textelor ei se traduce prin glisajele încordate pe care ele le explorează, o dată, și mai apoi (și mai evident), prin regia lor meticulos organizată. Bine controlate și calibrate aproape după rețetă, viziunile hardcore ale Ioanei Vintilă își proiectează imageria traumatico-viscerală după niște parametri care elimină hazardul și aleatoriul, chiar și-atunci când exercițiul radiografic vine din jubilația unor momente aparent izolate și impersonale. Caz concret – Malware, unul din poemele în care spațiul de manevră al poetei e destul de vizibil și în care proiecțiile neurastenice din planul de suprafață sunt completate de imaginile de fulgurație onirică din subsidiar: „vreau să găsesc butonul de switch on/off/ un malware adânc implementat în memorie/ poate compromite atâta tăcere/ și-atunci granița dintre mările care nu se amestecă/ se duce dracului/ vreau să blochez odată butonul ăla nenorocit// […] spune-mi o poveste/ despre arahnofobie și venele unui gât de/ porțelan// un avion ars într-un coș de/ gunoi metalic// & degetele care trec rapid prin/ apa înghețată a Dunării// am învățat singură cum se despică burta peștilor/ sau/ a porcilor/ mișcarea trebuie să fie rapidă și sigură/ niciodată să nu eziți/ sau tăietura devine neregulată în lungime/ adâncime”. Impresia e că tot spectacolul confesiv e supus unui examen prealabil, verificat cu minuțiozitate înainte de montajul lui final. E o tehnică a conciziei care indiferent de tematica în jurul căreia gravitează produce un efect de siguranță și precizie a emisiei. Dacă în prima parte a volumului ea se suprapune cu câteva episoade care oscilează între ambiguizarea trepidațiilor interioare și denunțul lor propriu-zis, undeva în a doua jumătate metodica...