Reflecții despre pandemie În gândirea politică

Abstract

The COVID-19 pandemic stimulated a lot of thoughts and academic debates on its impact - not only on the health systems, but also on economy anfd the labour market, human rights and international relations. This article is a brief synthesis of the literarature - in the area of political science - dedicated to the pandemic challenges, to possible post-pandemics scenarios and on the opportunities for a future world.

Headnote

Abstract

The COVID-19 pandemic stimulated a lot of thoughts and academic debates on its impact - not only on the health systems, but also on economy anfd the labour market, human rights and international relations. This article is a brief synthesis of the literarature - in the area of political science - dedicated to the pandemic challenges, to possible post-pandemics scenarios and on the opportunities for a future world.

Keywords

COVID-19 pandemic; digital surveillance; globalization; solidarity; cooperation

Introducere

Izbucnirea pandemiei de COVID-19 în martie 2020 a reprezentat o ameninţare majoră pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor din întreaga lume. A perturbat sistemele de sănătate, economiile, ordinea socială şi sistemele politice într-un timp foarte scurt, înrăutăţind situaţia globală, producând un impact devastator asupra societăţilor. încă de la începutul pandemiei. Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut solidaritate şi a sporit finanţarea pentru cele mai vulnerabile ţări ale lumii1, lansând un plan „pentru a învinge virusul şi a construi o lume mai bună".2 Chiar dacă sfârşitul pandemiei este un teritoriu neexplorat, discuţia despre consecinţele sale este în curs.

Această lucrare este o scurtă sinteză, în cea mai mare parte din perspectiva ştiinţei politice, a literaturii dedicate pandemiei, serise încă de la începuturile fenomenului. Sinteza nu este exhaustivă. Mai degrabă, lucrarea este o selecţie de scrieri ale celor mai influenti autori, din mediul academic şi intelectual italian, francez, anglo-saxon care au inspirat şi stimulat dezbaterile de idei despre provocările pandemiei. Acesta încearcă să identifice câteva puncte cheie ale discuţiei cu privire la impactul pandemiei COVID-19 asupra societăţii actuale.

Lucrarea îşi propune să analizeze aceste scrieri în ansamblu şi dintr-o perspectivă comparativă. O serie de probleme fundamentale se regăsesc în toate aceste lucrări:

* problema reducerii sau chiar suspendării drepturilor şi libertăţilor civile şi, în strânsă legătură cu aceasta, problema supravegherii digitale;

* viitorul globalizării;

* problema cooperării şi solidarităţii globale.

Scopul acestei lucrări este de a rezuma aceste contribuţii şi apoi de a sublinia cele mai importante provocări cu care ne confruntăm pe termen mai scurt şi mai lung.

Restrictionarea drepturilor şi libertăţilor civile şi problema supravegherii digitale

Confruntaţi cu amploarea riscurilor pentru sănătate cauzate de boala COVID-19, guvernele naţionale nu au ezitat să declare starea de urgenţă şi astfel să limiteze libertăţile individuale (libertatea de circulaţie, libertatea de întrunire, libertatea antreprenorială) şi chiar de a utiliza cele mai noi tehnologii de supraveghere (camere de recunoaştere facială, drone, date din reţelele de telefoane mobile, etc.), ridicând îngrijorarea cu privire la o biopolitică intruzivă, în care toată lumea poate fi monitorizată în fiecare moment.

Astfel de preocupări sunt prezente în scrierile lui Giorgio Agamben, o figură principală a teoriei politice italiene. Agamben a publicat o mulţime de texte legate de pandemii, începând din februarie 2020, culese ulterior în volumul A che punto siamo? L'epidemia come politica (Unde suntem? Epidemia ca politică).3 El dă o definiţie a termenului „biosecuritate" (biosicurezza): comportamentul guvernului care rezultă dintr-o conjuncţie a „noii practici de protecţie" şi a puterii de stat care poate impune starea de urgenţă. Potrivit autorului, starea de urgenţă a fost cea mai lungă suspendare a legalităţii din istoria Italiei. Primul text inclus în acest volum a fost publicat la 26 februarie 2020 şi se numeşte L'invenzione di un'epidemia (Invenţia unei epidemii). La momentul publicării textului pentru prima dată, numărul cazurilor de coronavirus din nordul Italiei era într-o creştere rapidă. Acesta este un scurt text în care Agamben critică decretele de urgenţă emise de guvern. Stabilirea zonelor de carantină şi închiderea şcolilor şi a universităţilor sunt un răspuns complet disproporţionat. El consideră că măsurile adoptate în Italia pentru combaterea pandemiei sunt „frenetice, iraţionale şi complet nefondate". Perspectiva lui Agamben a întâmpinat o mulţime de critici, ca fiind „gândurile periculoase ale unui bărbat de 77 de ani". Slavoj Žižek a scris textul „Monitorizează şi pedepseşte? Da, vă roд"4, unde califică perspectiva lui Agamben drept una dintre „formele extreme ale unei poziţii de stânga răspândite" care respinge monitorizarea ca supraveghere represivă şi, prin urmare, orice guvern care îşi ia rolul în serios este considerat o formă ascunsă de totalitarism. Žižek consideră că pandemia dezvăluie inegalităţile: p rivi I eg iaţi i vor ieşi din această criză fără daune, în timp ce persoanele care trăiesc în sărăcie vor fi cel mai mult afectate. O altă reacţie la punctul de vedere allui Giorgio Agamben îi aparţine lui Jean - Luc Nancy. Acesta a scris că atunci când avea nevoie de un transplant de inimă Agamben l-a sfătuit să nu facă acest lucru, dar 30 de ani mai târziu este fericit că a urmat sfaturile medicului şi nu ale lui Agamben. în consecinţă, nu îi vom urmări gândurile asupra pandemiei, dar totuşi îi vom asculta argumentele. Nancy crede că trebuie să-i mulţumim lui Agamben, deoarece el expune pericolele acceptării măsurilor de urgenţă şi a politicilor biopolitice ca o normă în societăţile noastre.5

într-un interviu publicat în Le Monde în data de 28 martie 2020, text care este inclus şi în acest volum, Agamben îşi dezvoltă argumentele pornind de la presupunerea că pe parcursul istoriei am întâlnit în Europa epidemii mult mai grave, dar nimeni nu s-a gândit să declare o stare de urgenţă precum în Italia sau alte ţări europene. Acesta este motivul pentru care starea de urgenţă, care era deja familiară guvernelor, a devenit o practică acceptată. Filosoful italian crede că societatea care se află sub o stare de urgenţă permanentă nu este o societate liberă. într-un alt interviu acordat radioului public suedez din 19 aprilie 2020, el afirmă că Italia, începând cu perioada în care s-a confruntat cu acte teroriste, a devenit un laborator politic în care sunt experimentate noile tehnologii ale guvernului. în situaţia dată în acel moment, urmare a pandemiei, părea că Italia „este pe punctul de a restabili fascismul".

într-un text publicat pe 11 mai 2020, „Biosicurezza e politica" (Biosecuritate şi politică) care este inclus şi în acest volum, Agamben pleacă de la presupunerea lui Patrick Zylbermandespre modul în care protejarea sănătăţii devine parte a strategiilor politice ale statelor. Potrivit lui Zylberman, cetăţeanul nu are dreptul la sănătate, dar este obligat să fie sănătos, ca parte a unei politici pe care el o numeşte biosecuritate6. Agamben consideră că exact asta s-a întâmplat după începutul pandemiei: asistăm la o nouă paradigmă a guvernării. Viitoarea societate se va baza pe „distanţare socială" şi „predare online", datele de sănătate vor fi colectate obligatoriu etc. Politica a fost devansată de economie şi economia a fost devansată de biosecuritate. într-un interviu pentru revista greacă Babylonia, publicat pentru prima dată pe 20 mai 2020, care face parte, de asemenea, din acest volum, Agamben îşi dezvoltă punctul de vedere asupra biosecurităţii: odată cu noua paradigmă a acestui concept, noţiunea de cetăţenie s-a schimbat şi cetăţeanul a devenit ţinta statului pentru vindecare, control etc. Cetăţeanul a devenit suspect în orice circumstanţe. Din cauza pandemiei, cetăţeanul este redus la „existenţa biologică nudă".

O altă reflecţie interesantă despre consecinţele pandemiei asupra democraţiei aparţine lui Ezio Mauro, care a publicat în iunie 2020 un volum numit „Liberi dal male. II virus e l'infezione della democrazia" (Fără rău. Virusul şi infecţia democraţiei)7. Mauro începe prin a da o relatare istorică a pandemiilor din trecut care au modelat societăţile noastre: trebuie să luăm în considerare toate aceste experienţe pentru a înţelege pandemiile actuale. Potrivit lui Mauro, virusul a atacat nu numai corpurile noastre, ci şi „corpul social, libertatea noastră". Politica şi corpurile se transformă într-o relaţie: distanţarea socială nu este doar o măsură sanitară, ci şi una politică, o măsură care încearcă să reorganizeze dimensiunea socială. Nu numai libertatea este afectată de pandemie, ci şi noţiunea noastră de modernitate. Există un conflict între muncă şi sănătate care este esenţial pentru modernitate şi acest conflict este mai bine dezvăluit de virus. Mauro reflectează şi asupra măsurilor speciale de urgenţă, dar spune pur şi simplu că, în aceste vremuri deosebite, este nevoie de o formă de guvernantă specială, capabilă să funcţioneze şi să comande spre o direcţie mai bună. Pericolul extinderii puterii de stat dincolo de graniţele acceptabile în contextul pandemiei

îi îngrijorează şi pe alţi gânditori politici. în zona culturală franceză, Bernard-Henri Levy a publicat în iunie 2020 o carte numită „Ce virus qui rend fou" (Acest virus care te înnebuneşte)8. Nu este o abordare ştiinţifică a pandemiei şi a consecinţelor acesteia, ci mai degrabă un eseu lung în stilul tipic al acestui autor, o colecţie de impresii şi gânduri inspirate de evenimente. Levy face observaţia că „puterea medicală" creşte, fără a considera că acest lucru este corect sau greşit. El consideră că „Politica" lui Platon oferă o descriere bună a situaţiei actuale, deoarece există o analogie între corpul uman şi „corpul civic". Este foarte interesant cum Levy prezintă viziunea pandemiei ca o judecată a lui Dumnezeu, o socoteală, dând exemplele lui Philippe de Villiers, Bolsonaro, Erdogan, Kadîrov, Viktor Orban. Impactul pandemiei asupra libertăţii este, de asemenea, abordat, darin câteva rânduri: potrivit lui Levy, este foarte îngrijorător faptul că, din cauza pandemiei, multe state şi companii private au acumulat multe date personale pe care nimeni nu ştie cum sunt utilizate. Este mai uşor să se suspende o libertate decât să fie restabilită, iar Levy face o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat recent în cazul terorismului. O altă parte interesantă a analizei lui Lévy este dedicată modului în care liderii autocraţi folosesc starea de urgenţă necesară pentru a lupta cu pandemiile pentru a-şi te puterea, cum sa întâmplat în Ungaria sau în Polonia undeau fost organizate alegeri prezidenţiale fără campanie, o „mascaradă", fără dezbateri sau alternative. în aceeaşi zonă culturală, politologul şi academicianul francez Pierre Manent oferă

o perspectivă asupra pandemiei. într-un interviu publicat de „Le Figaro" la 23 aprilie 2020,9 Manent este foarte critic cu privire la modul în care autorităţile au tratat acest eveniment, în special cu privire la declararea unei stări de urgenţă care a impus „cea mai primitivă şi brutală măsură", şi anume închisoarea şi supravegherea poliţiei. Manent nu contestă faptul că pandemia este o urgenţă şi că măsurile excepţionale nu pot fi evitate, dar consideră că, datorită acestor măsuri, „o cale largă este deschisă puterii inchizitoriale a statului". El discută problema libertăţii religiei, întrebând retoric de ce să mergi la un lăcaş de cult nu este considerat un motiv pentru plecarea de acasă, în timp ce este luat în considerare să te plimbi cu un animal de companie. Prin adoptarea acestui tip de politică, statul delegitimează instituţia. Viitorul globalizării Cum va arăta globalizarea după pandemia

de COVID-19

este o altă întrebare care atrage atenţia gânditorilor politici. Funcţiile de protecţie ale statului vor fi îndeplinite de proiecte supranationale precum Uniunea Europeană sau vom asista la mai multe argumente pentru un stat puternic? Va creşte din nou ideea de naţiune care a fost abandonată, discreditată şi delegitimată în ultimele decenii, întrucât statele vor să îşi reconstruiască propria capacitate naţională economică, pentru a nu depinde de delocalizare în întreaga lume? Liberalismul ar putea fi acomodat doar cu o versiune unilaterală a globalizării extreme sau se poate adapta la o schimbare a realităţii actuale? 8 Bernard-Henri Lévy, Ce virus

Pierre Manent abordează aceste probleme în interviul menţionat anterior şi consideră că una dintre consecinţele negative ale pandemiei este faptul că UE s-a dovedit a fi „la fel de slabă ca naţiunile care o compun". Germania este cel mai mare câştigător al crizei, deoarece hegemonia sa nu este contestată. Din cauza crizei coronavirusului, naţiunile au descoperit avantajele acţiunii de unele singure. De asemenea, el discută efectele acestei crize asupra principiilor fundamentale ale liberalismului. Pandemia subminează elementele de bază ale globalizării, care se bazează pe idei liberale. Există o legătură între globalizare şi liberalism, dar conceptele sunt diferite. Potrivit lui Manent, un regim liberal încurajează concurenţa paşnică şi, prin urmare, globalizarea, bazat totuşi pe un cadru naţional.

încercând să găsească răspunsul la impactul pandemiei asupra viitorului globalizării, filosoful englez John Gray şi-a publicat punctul de vedere în aprilie 2020 sub titlul „De ce această criză este un punct de cotitură în istorie?".'0 Răspunsul este, din perspectiva sa, că era globalizării s-a încheiat şi se naşte o lume fragmentată. Globalizarea este rezultatul final al răspândirii liberalismului, care a fost un „experiment de dizolvare a surselor tradiţionale de coeziune socială şi legitimitate politică". John Gray crede că un astfel de experiment s-a încheiat. China era înainte de pandemie furnizorul medical esenţial din lume, dar această situaţie nu va mai fi tolerată. Autorul consideră că cea mai bună formă care va fi aleasă după pandemie va fi ceea ce John Stuart Mill a numit în „Principiile economiei politice", „economia stat-staţionară", o formă de economie de piaţă în care extinderea producţiei şi a consumului nu va fi singurul obiectiv de urmărit. Cele mai reuşite exemple în tratarea pandemiei sunt Taiwanul, Coreea de Sud şi Singapore, iar motivul realizărilor lor este un amestec între concentrarea asupra autonomiei colective şi rezistenţa la „cultul statului minim". Aceste ţări se vor adapta la de-globalizare mai bine decât Occidentul. Gray crede de asemenea că pandemia va aduce schimbări geopolitice, cel mai probabil în Iran şi Arabia Saudita. El dedică o parte importantă a reflecţiei sale organizării UE, fiind foarte critic cu privire la modul în care UE a reacţionat la criză. Motivul acestui eşec este faptul că ţările bogate nu vor să salveze alte ţări care trebuie să lupte mai mult cu pandemia. Lipsa de solidaritate între statele membre UE va duce la o lipsă de putere care va transforma UE în „ceva asemănător Imperiului Roman în ultimii săi ani". Gray consideră că principalul motiv din spatele eşecului UE în combaterea pandemiei este că nu poate fi mai mult sau mai puţin decât un stat cu „funcţii de protecţie". Grey afirmă de asemenea că Rusia va folosi deficienţele actuale ale UE. O altă schimbare fundamentală generată de pandemie este că poziţia Statelor Unite ca actor global se va schimba, dar Gray nu spune dacă SUAvor ieşi din această criză globală cu o putere economică şi politică mai slabă sau mai puternică. Pandemia în sine este consecinţa globalizării, prin urmare, depăşirea acesteia ar însemna începutul de-g lobai ¡zării. Gray crede că pandemia va schimba perspectiva actuală conform căreia „oamenii nu mai fac parte din lumea naturală şi pot crea un ecosistem autonom, separat de restul biosferei". De fapt, oamenii sunt vulnerabili la virus şi răspunsul adecvat al oamenilor este să creadă în ştiinţă. Nu numai globalizarea va avea de suferit, ci şi ideea că progresul este ireversibil. Există unele efecte necontestate ale globalizării, aşa cum mai multi oameni din jur ieşeau din sărăcie, dar efectul principal al pandemiei, şi anume de-globalizarea, ameninţă această realizare. Autorul concluzionează că numai înţelegând mai bine cât de fragile sunt societăţile liberale putem înţelege de ce este atât de important să păstrăm valorile care stau la baza lor.

Reflecţii asupra viitorului globalizării pot fi găsite şi în cartea jurnalistului şi politologului american Fareed Zakaria, intitulată „Zece lecţii pentru o lume post-pandemică", publicată în octombrie 2020.11 Autorul începe prin a afirma că statele sunt pe cont propriu în timpul pandemiei. Multe naţiuni care au cooperat într-o manieră foarte bună mult timp în Europa şi-au închis graniţele, dar expert ii în relaţii internaţionale nu sunt surprinşi, deoarece sunt de acord că nu există un guvern mondial care să poată impune ordinea. Zakaria explorează modul neaşteptat de rău în care SUA a tratat pandemia. în 2019, Universitatea Johns Hopkins a publicat pentru prima dată Global Health Security Index, o analiză a ţărilor mai bine pregătite pentru a face faţă unei pandemii şi SUA au fost pe primul loc. Realitatea dură a contrazis această concluzie. Dimpotrivă, China s-a descurcat foarte bine cu pandemia, deoarece a reuşit să controleze informaţiile, care este de fapt sursa puterii sale. Democraţiile sau regimurile autoritare sunt mai bine pregătite pentru a face faţă pandemiilor? Răspunsul nu este uşor, deoarece, potrivit lui Zakaria, cheia pentru controlul pandemiilor este de a evita răspândirea zvonurilor şi de a ajuta la libera circulaţie a informaţiilor. Orientarea politică a guvernului existent în timpul crizei nu este foarte importantă: guvernele de stânga din Taiwan, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă s-au comportat bine, dar şi guvernele de centru-dreapta din Germania sau Australia. Atitudinile nepotrivite faţă de pandemie au fost în Suedia, condusă de un guvern de stânga, în Brazilia şi Mexic, conduse de lideri populisti. Acest puzzle arată că nu există nicio corelaţie între orientarea guvernului şi posibilitatea unui mod reuşit de a face faţă pandemiei.

Zakaria explorează modul în care economia digitală creşte din cauza pandemiei şi a început să domine asupra economiei materiale. întreaga lume a fost conectată la Internet şi principalul obstacol în calea economiei digitale a fost atitudinea oamenilor. Din cauza COVID-19, acest obstacol a fost depăşit. într-un anumit fel, această transformare ne aduce înapoi la o eră preindustrială, când nu era nevoie ca toată lumea să meargă la un loc de muncă comun în care petrece întreaga zi. Cooperarea dintre membrii unei echipe aparţinând unei companii presupune cooperare intelectuală şi acest lucru ar putea fi realizat prin e-mailuri sau chat-uri video. Prin urmare, Zakaria presupune că munca va deveni din nou ceea ce a fost cu adevărat de-a lungul istoriei, o activitate care este strâns legată de munca de acasă. Această concluzie îl determină pe Zakaria să discute despre ceea ce el numeşte „oraşul post-pandemie": procesul de urbanizare va încetini, deoarece oamenii vor să se mute în zone mai sigure. Un alt efect al pandemiei este suprimarea progreselor realizate de ţările subdezvoltate în ultimele decenii şi întoarcerea înapoi într-o lume a inegalităţilor. Globalizarea nu va dispărea, dar efectul pandemiei va fi cu siguranţă o „globală, dar modestă" globalizare. Cu toate acestea, efectele pe termen lung sunt neclare. Potrivit lui Zakaria, indiferent de tendinţele globalizării, revenirea la o ordine internaţională dominată de SUA nu va fi posibilă după sfârşitul pandemiei, deoarece prea multe puteri sunt în creştere şi nu pot fi îmblânzite, chiar dacă administraţia SUA va înclina spre multilateralism. China a devenit o putere rivală şi, în multe privinţe, egală cu SUA.

Efectele pandemiei COVID-19 asupra globalizării sunt discutate şi de politologul Ivan Krastevîn volumul său „Este încă mâine?Paradoxurilepandemiei", publicat în octombrie 2020.12 El pleacă de la presupunerea că pandemia este un „eveniment de lebădă gri" capabil să întoarcă lumea întreagă cu susul în jos. Krastev consideră că în acest moment nu putem decât specula despre impactul politic şi economic pe termen lung al pandemiei. Cu toate acestea, generaţia tânără este afectată mai mult decât altele de efectele economice ale pandemiei.

Potrivit lui Krastev, secolul XXI a început cu multe crize: 11 septembrie. Marea Recesiune din 2008 - 2009, criza refugiaţilor din 201 5 şi pandemia. COVID-19 are o relaţie ambiguă cu globalizarea: a expus partea întunecată a acesteia, dar acţionează şi ca agentul său. Pandemia a accelerat tendinţa spre de-globalizare, dar această tendinţă a început deja cu Marea Recesiune în urmă cu mai bine de un deceniu.

Teama de virus a creat „o stare de unitate naţională" şi a pus democraţia în aşteptare din cauza stării de urgenţă care a fost stabilită. Odată ce măsurile excepţionale au fost puse în aplicare, dorinţa unui guvern mai autoritar a dispărut; oamenii credeau că aceasta este limita maximă a libertăţilor lor pe care le-ar putea accepta. Pandemiile au redat încrederea în expertiză şi ştiinţă, însă au dus şi la teorii ale conspiraţiei. Ca efect, a obligat politicienii să împartă puterea cu experţii. Uniunea Europeană a fost „suspendată temporar", deoarece cetăţenii s-au adăpostit în statul naţional. Autorul formulează ceea ce consideră a fi „marele paradox al pandemiei": Uniunea Europeană nu a reuşit să facă faţă crizei, dar acest eşec arată guvernelor naţionale că trebuie să meargă în direcţia unei integrări mai profunde.

Un alt efect al COVID-19 este că politicienii au fost obligaţi să iasă din modul lor de lucru obişnuit; a fost nevoie ca ei să mobilizeze opinia publică şi să spună că aceasta este o criză fără precedent. Krastev afirmă că virusul a avut ca efect şi infectarea societăţilor din întreaga lume cu naţionalism etnic. Potrivit acestuia. China nu va fi un beneficiar major al pandemiei, întrucâtva fi afectată negativde globalizare.

Krastevse referă şi la modul în care Giorgio Agamben a abordat pandemiile. Fără a declara că îl consideră pe Agamben corect sau greşit, Krastev preferă doar să spună că „apărarea liberală a drepturilor în contextul <războiului împotriva terorii> nu se aplică în timpul acestei pandemii". El abordează aceeaşi problemă ca Fareed Zakaria: există o formă de sistem politic care să se ocupe de pandemie în cel mai bun mod? Răspunsul său este că pandemia „a estompat graniţele dintre diferite tipuri de regimuri".

Cooperarea globală şi solidaritatea

Dincolo de problema regimului politic care face faţă mai bine pandemiei, rămâne o nevoie de cooperare şi solidaritate globală pentru a combate efectele devastatoare ale pandemiei. Virusul nu cunoaşte graniţe, provocând societăţile noastre, testându-ne umanitatea. într-unul dintre puţinele volume scrise de un teolog care se ocupă de problema pandemiei, publicat în iunie 2020, N.T. Wright13 începe prin a compara eforturile depuse de medici cu „ceea ce au făcut primii creştini în vremuri de ciumă", şi anume de oameni care au prins boli. Tradiţia creştină este de a vindeca oamenii, aşa cum a făcut Isus. Potrivit lui Wright, religia creştină este despre o implicare concretă pentru a aborda criza sănătăţii. Pentru că suntem creştini, trebuie să acţionăm acum; nu este „timpul pentru a specula despre păcatul anterior". Depinde de autorităţile statului să ia măsurile corecte împotriva COVID-19, dar oricare arfi acest răspuns, „artrebui să fie unul la care toţi creştinii se pot alătura". Wright nu face nicio referire suplimentară la ceea ce este şi la ce nu este răspunsul corect pe care creştinii îl vor accepta. Chiar dacă creştinii se vor implica într-un mod concret de combatere a pandemiei, nu vor uita că sunt „oameni de rugăciune în locul în care lumea suferă"; sarcina principală a creştinilor este să se roage şi apoi să ajute sistemul medical. Pentru Wright, un lucru este cert: statul se ocupă de pandemii, creştinii cu rugăciunea, chiar dacă la începuturile sale creştinii aveau „o lungă evidenţă a muncii medicale". O altă problemă discutată de Wright este motivul pentru care Dumnezeu a permis pandemiilor să afecteze întreaga lume şi răspunsul este că Dumnezeu este peste tot, de asemenea, pe câmpul de luptă din faţă cu COVID-19, unde oamenii suferă şi mor.

Dintr-o altă perspectivă, cea a unui strateg şi analist al relaţiilor internaţionale, Edward Luttwak discută consecinţele pandemiei într-un articol publicat în The Economist la 11 mai 2020.14 Potrivit acestuia, cele mai importante consecinţe vor fi cele politice. Coronavirusul este numit de Luttwak „virusul adevărului", deoarece a dezvăluit adevărata natură a regimurilor politice. China a oferit o nouă dovadă că vrea să suprime adevărul despre pandemii. Apoi, virusul a dezvăluit „servilitatea lui Tedros Adhanom Ghebreyesus", şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Când virusul a sosit în Iran, acesta a expus „fanatismul orb al teocraţiei sale", deoarece liderii iranieni au refuzat să oprească pelerinajele. în Italia, adevărul care a apărut este că există o „viaţă publică excepţional de nesănătoasă", exact opusul vieţii private. Sistemul de sănătate din Italia nu ar putea face faţă pandemiei, deoarece medicii din spitalele publice nu sunt bine plătiţi. Pentru Luttwak, consecinţele politice ale pandemiei trebuie să vină, deoarece UE a fost slăbită. China şi Rusia sunt dispuse să folosească această situaţie. Războiul împotriva vaccinurilor care a început după ce China şi Rusia au început să-şi vândă propriile vaccinuri au dovedit că Luttwak avea dreptate în momentul în care a scris acest articol. Luttwak subliniază că succesul Chinei în înfrângerea pandemiei este un miraj, deoarece Taiwan, Hong Kong, Coreea de Sud şi Singapore s-au comportat bine în îmblânzirea virusului fără a lua măsurile extreme de carantină aplicate de China. în concluzie, Luttwak consideră că nicio ţară nu va ieşi neschimbată din această criză, dar este greu de prezis care ţară va câştiga mai mult în cele din urmă.

Dimensiunea geopolitică a pandemiei este discutată şi în cartea lui Gilles Kepei, „Le prophěte et la pandemie. Du Moyen-Orientau jihadisme d'atmosphere", publicată în februarie 2021.15 Unul dintre cei mai importanţi experti în islamism. Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, politologul francez Gilles Kepei susţine că pandemia a fost o lovitură fatală pentru ordinea geopolitică stabilită acum mai bine de un secol în Orientul Mijlociu, împreună cu scăderea preţului petrolului în 2020. Acest amestec are efectul unui cataclism asupra tuturor statelor din regiune. în opinia sa, ţările care doresc, ca efect al pandemiei, să aibă mai multă influenţă în regiune sunt Turcia, Rusia şi Iran, toate aceste ţări având în comun ura împotriva Occidentului. Potrivit lui Kepei, Iranul a fost ţara cea mai afectată de pandemia din regiune, dar efectele asupra regimului său politic sunt destul de neclare pentru moment.

O altă abordare a provocărilor cauzate de pandemia COVID-19 şi impactul acesteia asupra cooperării globale aparţine istoricului şi filosofului israelian Yuval Noah Harari. într-un articol publicat în Financial Times pe 20 martie 202016, la câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a numit-o pandemie, Yuval Noah Harari afirmă: criza coronavirusului este o criză globală, iar omenirea se confruntă cu două opţiuni - prima dintre „supravegherea totalitară şi abilitarea cetăţenilor "şi a doua dintre,, izolarea naţionalistă şi solidaritatea globală ". Prima alegere a apărut deoarece tehnologia a făcut posibilă monitorizarea tuturor, tot timpul. Aceasta a fost calea aleasă de China pentru a combate pandemia, urmată de Israel, pentru a urmări pacienţii cu coronavirus. Din perspectiva lui Harari, acest lucru este periculos, deoarece „aceeaşi tehnologie care identifică tuşea ar putea identifica şi râsurile". Cu toate acestea, avem nevoie de mijloace eficiente pentru a lupta împotriva pandemiei şi unele ţări precum Coreea de Sud, Taiwan şi Singapore au reuşit prin utilizarea aplicaţiilor de urmărire, combinate cu teste extinse şi prin dezvoltarea unei cooperări între autorităţi şi cetăţeni. Prin urmare, pandemia este „un test major al cetăţeniei". în ceea ce priveşte alegerea dintre izolarea naţionalistă şi solidaritatea globală, aceasta este o linie de separare actuală deja existentă. Pentru a învinge virusul nu este posibil să se lucreze izolat, ci să se promoveze cooperarea globală. Din această perspectivă, este esenţial să împărtăşiţi orice informaţii disponibile despre virus. Nu este posibil să acţionăm izolat, deoarece există deja lanţuri globale de aprovizionare; a le ignora ar putea genera haos. Potrivit lui Harari, singura soluţie pentru a reuşi în lupta cu virusul este promovarea solidarităţii globale, iar acesta este motivul pentru care el consideră actuala criză ca o oportunitate.

într-un alt articol publicat în Financial Times la un an după izbucnirea pandemiei,17 Yuval Noah Harari încearcă să rezume „anul Covid-19" dintr-o perspectivă istorică largă. Spre deosebire de pandemiile anterioare, „2020 a arătat că omenirea este departe de a fi neputincioasă. Epidemiile nu mai sunt forţe incontrolabile ale naturii. Ştiinţa le-a transformat într-o provocare uşor de gestionat ", spune autorul. Oamenii de ştiinţă au cooperat la nivel global, au împărtăşit informaţii, au realizat în comun proiecte de cercetare şi s-au bazat pe descoperirea şi înţelegerile reciproce. Astfel, în mai puţin de un an, mai multe vaccinuri erau în producţie de masă. „în războiul dintre oameni şi agenţi patogeni, oamenii nu au fost niciodată atât de puternici". în schimb, politicienii nu au reuşit să formeze o alianţă internaţională împotriva virusului şi să convină asupra unui plan global.

Harari afirmă că după un an de pandemie pot fi învăţate cel puţin trei lecţii. Prima este să ne protejăm infrastructura digitală. Datorită acesteia, am constatat că viaţa poate continua chiar şi atunci când o ţară întreagă se află într-un blocaj fizic. A doua lecţie, mai mult decât evidentă, este că fiecare ţară ar trebui să investească mai mult în sistemul public de sănătate, iar a treia este că ar trebui să stabilim un sistem global menit să monitorizeze şi să prevină pandemiile. Instituţiile precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii artrebui să primească mai multi bani şi să nu depindă de capriciile politicienilor. O autoritate globală independentă de sănătate ar putea fi o platformă optimă pentru a compila date medicale, pentru a monitoriza riscurile potenţiale, pentru a declanşa alarme şi pentru a direcţiona cercetarea şi dezvoltarea. Dacă nu învăţăm din experienţa acestei pandemii şi o posibilă pandemie viitoare ne găseşte nepregătiţi, nu va fi „nici o nenorocire naturală incontrolabilă, nici o pedeapsă de la Dumnezeu. Va fi un eşec uman şi, mai exact, un eşec politic", conchide autorul.

Concluzii: încă nu s-a scris nimic

Putem concluziona din această scurtă prezentare a scrierilorselectate -şi parafrazând Fareed Za karia - că încă nu s-a scris nimic. Pandemia ne-a arătat cât de vulnerabili suntem şi cum, într-un timp foarte scurt, întreaga planetă poate deveni complet paralizată. A dat lumea peste cap şi consecinţele sale pe termen lung nu sunt încă pe deplin cunoscute. Cu siguranţă depinde de noi cum vom face faţă acestei crize.

Aşa cum am constatat în scrierile prezentate în acest articol, există îngrijorarea cu privire la limitarea drepturilor şi libertăţilor noastre civile, extinderea puterii de stat şi utilizarea supravegherii digitale într-un context epidemiologie ca instrument viitor pentru consolidarea acestei puteri. în cuvintele lui Ezio Mauro, aceasta este o preocupare pentru corpul nostru social, deoarece virusul poate infecta nu numai corpurile noastre, ci şi democraţia şi libertatea. Tehnologiile actuale permit monitorizarea constantă a oricui, ceea ce regimurile comuniste totalitare, de exemplu, cu toate instrumentele lor de poliţie şi terorism, nu reuşiseră să facă în urmă cu zeci de ani. De aceea, aceste noi instrumente de supraveghere trebuie să fie legale, proporţionale şi să respecte termenul. Nu ar trebui să existe nicio alegere între sănătate şi intimitate, ar trebui să ne bucurăm de ambele, iar guvernele ar trebui să se străduiască să le protejeze.

De asemenea, pandemia a pus în discuţie viitorul globalizării, cooperării şi solidarităţii globale. Potrivit unor autori, pandemia a expus latura întunecată a globalizării şi a pus sub semnul întrebării viabilitatea structurilor supranationale precum Uniunea Europeană, în timp ce pentru alţii pandemia va aprofunda integrarea europeană şi va accelera globalizarea. Este evident că cel puţin pe termen scurt globalizarea, sub forma fluxurilor de bunuri şi servicii, este afectată negativ. Dincolo însă de cum vor arăta în viitor strategiile guvernelor naţionale sau obiceiurile consumatorilor, pandemia poate fi un catalizator pentru o cooperare mai strânsă, deoarece provocările globale precum aceasta necesită soluţii şi cooperare la nivel global. Un semn de optimism în această direcţie ar putea fi cooperarea globală a comunităţii ştiinţifice pentru a găsi soluţii la această criză. într-o lume atât de interconectată, în care nicio ţară, oricât de mare şi de puternică ar fi, nu poate gestiona toate provocările cu care se confruntă (de la protejarea sănătăţii la combaterea dezinformării, de la mediu la economie), soluţia este cooperarea, nu conflictul. Acţiunile coordonate şi coerente, care implică, printre altele, sprijin pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, ne vor ajuta să facem faţă mai bine provocărilor comune viitoare.

Radu Carp este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice. Este doctor în drept al Uni versităţii „Babeş-Bolyai" (2002) şi are un masterat în studii europene şi relaţii internaţionale la Institut Européen des Hautes Etudes Internationales (1996). A publicat peste 10 volume de autor şi colective. Printre publicaţii se numără: Politograma: Incursiuni în vocabularul democraţiei (2015), Dreptul public: perspectiva comparată şi analiza politică - o intersecţie necesară (2015), Calea europeană a Republicii Moldova (2016).

Cristina Matillţa este conferenţiar universitar la Universitatea din Oradea, unde predă cursurile de Teorii ale democraţiei, Partide politice şi Societatea civilă. Este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca (1996) şi doctor al aceleiaşi universităţi (2004), cu o teză despre relaţia dintre liberalism şi naţionalism şi problemele modernităţii României. A beneficiat de o bursă doctorală la Universitatea Liberă din Bruxelles şi de stagii post-doctorale de cercetare la Universitatea din Fribourg (Elveţia) şi la Institutul Universitar European (Italia).

Footnote

1 ONU, „Funding the fight against COVID-19 in the world's poorest countries" (2020), https://www.un.org/en/un-coronavirus-communications-team/funding-fight-againstcovid-19-world%E2% 80%99s-poorest-countries, accesat 2.09.2021.

2 ONU, „UN launches COVID-19 plan that could 'defeat the virus and build a better world' (2020), https://news.un.org/en/story/ 2020/03/1060702, accesat 2.09.2021.

3 Giorgio Agamben, A che punto siamo? L'epidemia come politica (Macerata: Quodlibet, 2020).

4 Slavoj Žižek, „Monitor and Punish? Yes, Please!" (2020), https://thephilosophicalsalon.com/ monitor-and-punish-yes-please/, accesat 2.09.2021.

5 Vezi Lukas van den Berge, "Biopolitics and the Coronavirus: in Defence of Giorgio Agamben", https://blog.montaignecentre.com/en/biopolitics-and-the-coronavirus-in-defence-of-giorgioagamben/, accesat 2.09.2021.

6 Patrick Zylberman, Tempétes microbiennes (Paris: Gallimard, 2013).

7 Ezio Mauro, Liberi dal male. II virus e l'infezione della democrazia (Milano: Feltrinelli, 2020).

qui rend fou (Paris: Editions Grasset & Fasquelle, 2020). 9 Pierre Manent, „II у

a longtemps que nous sommes sortis ă bas bruit du régime démocratique et liberal" (2020), disponibil la https://www.lefigaro.fr/vox/societe/pierre-manent-il-y-alongtemps-que-nous-sommes-sortis-a-bas-bruit-du-regime-democratique-et-liberal-20200423 (accesat 2.09.2021). de urgenţă, darîntr-un mod mai

10 John Gray, „Why this crisis is a turning point in history" (2020), disponibil la: https://www. newstatesman.com/international/2020/04/why-crisis-turning-point-history, accesat 2.09.2021.

11 Fareed Zakaria, Ten lessons for a Post-Pandemic Word (New York: W.W. Norton & Company, 2020).

12 Ivan Krastev, Is it tomorrowyet? Paradoxes of the Pandemic (London: Allen Lane, 2020).

13 N. T. Wright, God and the pandemics. A Christian reflection on the coronavirus and its aftermath (Michigan: Zondervan Reflective, 2020).

14 https://www.economist.eom/by-invitation/2020/05/11/edward-luttwak-on-the-politicalrepercussions-of-the-pandemic, accesat 2.09.2021.

15 Gilles Kepei, Le prophěte et la pandemie. Du Moyen-Orient au jihadisme d'atmosphere (Paris: Gallimard, 2021).

16 Yuval Noah Harari, „The world after coronavirus" (2020), disponibil la https://amp.ft.com/ contenV19d90308-6858-11ea-a3c9-1fe6fedcca75#, accesat 2.09.2021.

17 Yuval Noah Harari, „Lessons from a year of Covid" (2020), disponibil la https://www.ft.com/ contenVf1b30f2c-84aa-4595-84f2-7816796d6841, accesat 2.09.2021.

References

BIBLIOGRAFIE:

1. Giorgio Agamben, A che punto siamo? L'epidemia come politica (Macerata: Quodlibet, 2020).

2. John Gray, Why this crisis is a turning point in history, "New Statesman", April 1, 2020.

3. Yuval Noah Harari: The world after coronavirus, "Financial Times", March 20, 2020.

4. Yuval Noah Harari: Lessons from a year of Covid, "Financial Times", February 26, 2021.

5. Gilles Kepei, Le prophėte et la pandemie. Du Moyen-Orient au jihadisme d'atmosphėre (Paris: Gallimard, 2021).

6. Ivan Krastev, Is it tomorrow yet? Paradoxes of the Pandemic (London: Allen Lane, 2020).

7. Bernard - Henri Levy, Ce virus qui rend fou (Paris: Editions Grasset & Fasquelle, 2020).

8. Pierre Manent, "II у a longtemps que nous sommes sortis ă bas bruit du régime démocratique et liberal". Le Figaro, April 23, 2020.

9. Ezio Mauro, Liberi dal male. II virus e I'infezione della democrazia (Milano: FeltrinelIi, 2020).

10. Lukas van den Berge, "Biopolitics and the Coronavirus: in Defence of Giorgio Agamben", https://blog. monta ig necentre. com/en/biopolitics-and-the-coronavirus-in-defence-of-giorgio-agamben/, accesat 2.09.2021.

11. N. T. Wright, God and the pandemics. A Christian reflection on the coronavirus and its aftermath (Michigan: Zondervan Reflective, 2020).

12. Fareed Zakaria, Ten lessons for a Post-Pandemic Word (New York: Norton & Company, 2020).