Emotion in discourse

Abstract

J. Lachlan MACKENZIE, Laura ALBA-JUEZ (coord.), Emotion in discourse, Pragmatics & Beyond New Series, vol. 302, Amsterdam, John Benjamins Publishing Company, 2019, 397 p. Volumul are în vedere studiul emoţiei în discurs, iar ideile prezentate în capitolele sale răspund la întrebările care au motivat această cercetare, printre cele mai importante fiind: „Care este relaţia dintre evaluare şi emoţie?"; „Discursul emotiv este întotdeauna evaluativ?"; „Pot fi îmbunătăţite teoriile lingvistice existente ale emoţiei şi/sau ale evaluării, luând în considerare şi teoriile psihologice ale emoţiei?". Următorul capitol, The syntax of an emotional expletive in English (J. Lachlan Mackenzie, p. 55-86), continuă subiectul cuvintelor-tabu şi se concentrează pe valorile structurilor de tipul „Oh fuck!", „Fuck you!" sau „fucking car!". De asemenea, întrebuinţările metaforice ale unor expresii precum „fuck off' (= „move off') sau „fuck around" (= „mess around") reprezintă un aspect interesant tratat în articol. întrucât accentul a fost pus pe topică şi valori semantice, autorul nu a valorificat suficient implicaţiile afective ale utilizării acestui expletiv. Capitolul datorat lui Ruth Breeze şi Manuel Casado-Velarde, Expressing emotions without emotional lexis: A crosslinguistic approach to the phraseology of the emotions in Spanish and English (p. 113-138), prezintă un studiu interlingvistic şi comparativ, pornind de la unităţile frazeologice ale limbii spaniole înregistrate în DEDEA (Diccionario fraseológico documentado del español actual), pe care autorii le compara cu expresii echivalente găsite în The Oxford Dictionary of Idioms.

J. Lachlan MACKENZIE, Laura ALBA-JUEZ (coord.), Emotion in discourse, Pragmatics & Beyond New Series, vol. 302, Amsterdam, John Benjamins Publishing Company, 2019, 397 p.

Volumul are în vedere studiul emoţiei în discurs, iar ideile prezentate în capitolele sale răspund la întrebările care au motivat această cercetare, printre cele mai importante fiind: „Care este relaţia dintre evaluare şi emoţie?"; „Discursul emotiv este întotdeauna evaluativ?"; „Pot fi îmbunătăţite teoriile lingvistice existente ale emoţiei şi/sau ale evaluării, luând în considerare şi teoriile psihologice ale emoţiei?". Este cu siguranţă un subiect vast, care trebuie tratat interdisciplinar, dar acest lucru este dar acest lucru este mai curând implicit, cu excepţia părţii a III-а a culegerii, unde există câteva menţiuni cu privire la teoriile din psihologie. Dorinţa coordonatorilor culegerii de a studia în detaliu emoţiile din punct de vedere lingvistic respectă schimbarea de paradigmă din zilele noastre, adică punerea pe prim-plan a ceea ce simţim. Volumul reuneşte o serie de articole scrise de mai multi cercetători (Monika Bednarek, Angela Downing, Ruth Breeze, Ad Poolen etc.), însă coeziunea acestuia este realizată prin prezenţa unor idei comune şi prin tratarea unor subiecte similare. Culegerea este amplă, complexă, şi se adresează în special celor interesaţi de lingvistică şi/ sau psihologie, iar articolele pot fi citite separat.

În ceea ce priveşte structura culegerii, secţiunile în care au fost integrate articolele sunt bine delimitate. Prima secţiune („Emotion, syntax and the lexicon: Taboo words, interjections, axiology, phraseology") se referă, în genere, la mijloacele prin care emoţia este exprimată lingvistic, din punct de vedere sintactic şi lexical, următoarea („Pragmatics and emotion: Cyberemotion, the emotion of humor, pragmatic (epistemic) markers of emotion") subliniază impactul emoţiilor în diverse situaţii cotidiene (comunicarea pe Internet, expresia nemulţumirii şi a furiei, relaţia dintre umor şi emoţie ş.a.), iar secţiunea a treia („Interdisciplinary studies: Emotion in linguistics and psychology") explorează latura interdisciplinara a temei, raportul dintre abilitatea lingvistică şi capacitatea de a recunoaşte emoţiile şi cum teoriile din psihologie pot schimba conceptele propuse de lingvişti. în fine, secţiunea finală („Emotion in different discourse types: Journalistic and scientific discourse") prezintă modul în care emoţia se manifestă în diferite tipuri de discurs.

În capitolul 1, introductiv, (Emotion processes in discourse, p. 3-26), coordonatorii volumului subliniază importanţa înţelegerii emoţiilor şi rezumă istoria interesului pentru această temă, precum şi conceptele care vor fi utilizate (în „emoţie" sunt incluse sentimentele, trăirile, stările, instinctele şi toate celelalte experienţe afective). Accentul este pus pe manifestările discursive ale emoţiei, iar autorii recunosc că cercetarea poate fi îmbogăţită cu puncte de vedere din neurologie, filosofic, psihologie, etologie etc.

În capitolul al doilea, The multifunctionality of swear/taboo words in television series (p. 29-54), semnat de lingvista australiană Monika Bednarek, autoarea tratează un subiect delicat, puţin dezbătut, anume utilizarea înjurăturilor şi a cuvintelor-tabu în serialele din SUA, demonstrând că acest tip de limbaj îndeplineşte mai multe funcţii, în special cea de a controla emoţiile telespectatorilor. Alegerea temei este curajoasă şi necesară, întrucât serialele TV contemporane din SUA sunt cele mai vizionate din lume, iar exemplele extrase din corpus sunt accesibile. Un prim aspect important al acestei contribuţii constă în diferenţierea cuvintelor expletive de înjurături, cele din urmă având capacitatea de a adăuga noi semnificaţii discursului şi de a exprima emoţii. De asemenea, Bednarek identifică jocurile de cuvinte şi umorul realizat prin apariţia acestor cuvinte epatante. Dialogul dintre un tată şi copilul său ilustrează întocmai o situaţie umoristică, dar şi exprimarea unei experienţe afective printr-un cuvânt-tabu:

Infant; Fuck.

Frank; What? Did you say somethin'?

Infant; Fuck.

Frank; Can you do that again?

Infant; Fuck.

Frank; He did it. He spoke! I knew it! I knew you were normal! GodDAMN!

Infant; Goddamn, (p. 48).

Cele mai frecvente cuvinte-tabu utilizate în serialele contemporane din SUA sunt „god" (291 ocurenţe), „hell" (142 ocurenţe), „fucking" / „fuck" (139/126 ocurenţe), „ass" (81 ocurenţe) şi „bitch" (49 ocurenţe), forme comune oricărui vorbitor, aşadar rezultatele sunt previzibile.

Următorul capitol, The syntax of an emotional expletive in English (J. Lachlan Mackenzie, p. 55-86), continuă subiectul cuvintelor-tabu şi se concentrează pe valorile structurilor de tipul „Oh fuck!", „Fuck you!" sau „fucking car!". Lectura articolului este dificilă pentru un cititor nespecializat în FDG (gramatica funcţională a discursului), însă, cantitativ, Mackenzie a reuşit să expună diverse contexte de utilizare a cuvântului analizat. De asemenea, întrebuinţările metaforice ale unor expresii precum „fuck off' (= „move off') sau „fuck around" (= „mess around") reprezintă un aspect interesant tratat în articol. întrucât accentul a fost pus pe topică şi valori semantice, autorul nu a valorificat suficient implicaţiile afective ale utilizării acestui expletiv.

Capitolul 4, Interjections and emotions: The case of "gosh" (Angela Downing & Elena Martinez Caro, p. 87-112), demonstrează că o formă interjecţională secundară, încărcată emoţional, poate fi independentă, cu propriile sale trăsături semantice, deci poate constitui singură un enunţ. Autoarele explorează două corpusuri, unul scris în engleza britanică (British National Corpus), altul în engleza americană (Corpus of Contemporary American English), şi surprind utilizarea încă frecventă a interjecţiei arhaice „gosh". Poate cel mai surprinzător subiect al capitolului, discuţia în jurul originii interjecţiei porneşte de la faptul că aceasta a fost un eufemism devenit în engleza contemporană un conector pragmatic. Analiza este cantitativă, clară, iar rezultatele sunt expuse sub forma unor tabele, ceea ce favorizează înţelegerea lor. O semnificaţie importantă a acestei interjecţii emoţionale este aceea de implicare, vorbitorul utilizând-o pentru a-şi exprima preocuparea ori ataşamentul, dar şi, pe de altă parte, emoţii negative.

Capitolul datorat lui Ruth Breeze şi Manuel Casado-Velarde, Expressing emotions without emotional lexis: A crosslinguistic approach to the phraseology of the emotions in Spanish and English (p. 113-138), prezintă un studiu interlingvistic şi comparativ, pornind de la unităţile frazeologice ale limbii spaniole înregistrate în DEDEA (Diccionario fraseológico documentado del español actual), pe care autorii le compara cu expresii echivalente găsite în The Oxford Dictionary of Idioms. Un punct comun al celor două limbi este reprezentat de faptul că prezenţa emoţiei este adesea reflectată în expresii referitoare la „inimă" (p. 117: sp. dura de corazon / eng. to have a heart of stone). Cu toate acestea, spaniola diferă în conceptualizarea „interiorului corpului" (entrañas) ca un loc al emoţiilor pozitive, o idee curentă în lumea antică şi în alte culturi, dar absentă în frazeologia limbii engleze. Autorii insistă în ultima parte a articolului pe importanţa realizării unui dicţionar Onomasiologie, sarcină deloc uşoară, întrucât emoţiile sunt, în acelaşi timp, subiective şi obiective (denumirile sunt convenţionale şi supuse unor tipologii stabilite). Exemplele selectate şi analizate sunt clare doar pentru un cititorfilolog, cunoscător al ambelor limbi şi al culturilor aferente. O extindere a cercetării spre alte limbi romanice şi germanice ar putea evidenţia existenţa unor patternuri culturale.

Ad Foolen surprinde în capitolul 6, The value of left and right (p. 139-158), acele cuvinte care posedă conţinut evaluativ puternic înrădăcinat în trăsăturile lor semantice şi propune o temă mai puţin obişnuită pentru lingvişti - relaţia dintre orientarea spaţială şi emoţie. Preferinţele inconştiente pentru dreapta sau stânga sunt foarte bine ilustrate prin discursurile unor politicieni americani (dreptacii Kerry şi Bush, stângacii Obama şi McCain) ale căror gesturi au fost orientate către dreapta (în cazul dreptacilor) atunci când exprimau idei pozitive şi către stânga pentru ideile cu conţinut negativ. Limbajul oferă cadre de orientare şi clasificare (precum sus / jos, faţă / spate, dreapta / stânga) pe care nu le-am fi putut înţelege în lipsa unei conştientizări a imaginii corporale. Implicaţiile semantice ale „binelui" - dreapta şi ale „răului" - stânga se regăsesc în toate culturile (de exemplu, în limba bakongo, kooko kwalubakala = „mâna bărbaţilor", adică mâna puternică, dar kooko kwalukento = „mâna femeilor"), iar explicaţia pentru aceste asimetrii recurente este faptul că majoritatea oamenilor sunt dreptaci. Subiectul pare a fi abordat cu o uşoară superficialitate deoarece nu implică şi explicaţii din alte domenii sau discipline.

A cognitive pragmatics of the phatic Internet (capitolul 7, semnat de Francisco Yus, p. 160-187), care prezintă o temă de actualitate, şi anume emoţiile în comunicarea fatică de pe Internet, poate fi o lectură utilă şi pentru un cititor nespecializat. Comunicarea fatică se referă la faptul că legăturile sociale create printr-un schimb de replici, precum şi emoţiile expuse, sunt mai importante decât informaţiile transmise, iar acest fenomen devine din ce în ce mai cuprinzător. „Internetül fatic" desemnează utilizarea reţelelor de socializare pentru menţinerea legăturilor interpersonale, iar din punctul de vedere al teoriei relevanţei, efectele unei astfel de comunicări sunt trăirile şi stările generate de interacţiunea fatică, pentru care autorul propune conceptul de „efecte fatice". Exprimarea degajată şi concisă a lui Yus provoacă cititorul să conştientizeze schimbările la nivel discursiv din mediul online - structurile fatice dispar, iar experienţele afective sunt amplificate.

Salvatore Attardo reuşeşte să decodeze enigma reacţiilor pozitive în capitolul următor, Humor and mirth: Emotions, embodied cognition, and sustained humor (p. 189-211), concentrându-se pe „sustained humor" - schimburi umoristice mai lungi de trei replici. Autorul susţine că umorul este însoţit întotdeauna de indici de intenţie / interpretare din partea ambilor interlocutori, care au tendinţa de a oglindi involuntar gesturile observate. Astfel, mimând expresiile faciale ale vorbitorului, de exemplu zâmbetul acestuia, receptorul ajunge să experimenteze aceeaşi emoţie, fericirea, iar umătoarea reacţie a emiţătorului iniţial va fi să perpetueze situaţia ludică. Rezultatul este ceea ce Attardo numeşte un „cerc vicios" care produce „umorul susţinut", însă acesta nu este singurul mecanism care poate conduce la realizarea umorului. Ipoteza este pregătită pentru testarea neurolingvistică, Attardo subliniind în ultima parte a contribuţiei sale necesitatea unor cercetări suplimentare în domeniul neurolingvisticii.

Secţiunea este completată cu My anger was justified surely? Epistemic markers across British English and German Emotion Events de Nina-Maria Fronhofcr (p. 213-244), care se concentrează pe un grup de emoţii - furia, iritarea şi nemulţumirea. Autoarea explorează frecvenţa marcatorilor epistemici într-un corpus format din 248 de texte narative scrise de studenţi britanici şi germani. Rezultatele arată că există diferenţe interlingvistice semnificative, iar manifestările emoţionale diferă în funcţie de limbă. De exemplu, în textele scrise în limba engleză britanică există mai multi marcatori de incertitudine („and I think probably a bit jealous"), iar în cele scrise în limba germană apar diverşi marcatori de certitudine, precum „sicherlich" şi „natürlich".

Penultima secţiune a volumului, dedicată studiilor interdisciplinare lingvistică/ psihologie, debutează cu capitolul Emotion and language at work: The relationship between Trait Emotional Intelligence and communicative competence as manifested at the workplace (p. 247-278), rezultat din cooperarea lingvistei Laura Alba-Juez cu psihologul Juan-Carlos Pérez-González. Studiul îşi propune să determine dacă persoanele care au abilitatea de a depăşi situaţiile delicate (din punct de vedere emoţional) sunt cele care deţin şi un nivel ridicat de inteligenţă emoţională. Cercetarea a implicat un chestionar trimis personalului a cinci companii de inginerie, menit să obţină răspunsuri la situaţii dificile de la locul de muncă. Concluziile neaşteptate au demonstrat o relaţie de tip neliniar între noţiunea lingvistică de abilitate comunicativă şi noţiunea psihologică de inteligenţă emoţională, un rezultat care este motivant pentru o viitoare colaborare interdisciplinara.

In următorul capitol, The effects of linguistic prof ciency, Trait Emotional Intelligence and in-group advantage on emotion recognition by British and American English LI users (p. 279-299), cercetătorii Dewaele, Lorette şi Petrides folosesc metode specializate din psihologie pentru a identifica trăsături ale comportamentului emoţional, în special capacitatea de recunoaştere a emoţiilor. Pentru a se verifica în ce măsură profilurile lingvistice, culturale şi psihologice ale indivizilor le afectează capacitatea de recunoaştere a emoţiilor, subiecţii, originari din Marea Britanie şi SUA, au vizionat şase clipuri video (aferente următoarelor emoţii: fericirea, tristeţea, furia, uimirea şi dezgustul) interpretate de o actriţă britanică. Participanţii care posedă competenţe lingvistice avansate şi inteligenţă emoţională au putut recunoaşte cu uşurinţă emoţiile, în schimb, diferenţa de background cultural (Marea Britanie vs SUA) nu a avut niciun rezultat notabil.

Ultimul capitol al secţiunii a treia, Rethinking Martin & White's Affect taxonomy: A psychologically-inspired approach to the linguistic expression of emotion (p. 301-331), de Benitez-Castro şi Hidalgo-Tenorio, solicită lingviştilor, în special celor care lucrează cu teoriile evaluării, să acorde mai multă atenţie abordărilor din psihologia cognitivă. Pentru o definire mai clară a categoriilor dezbătute, autorii identifică oportunităţi inspirate din metodele utilizate de psihologi şi neurologi pentru a descrie răspunsurile emoţionale. Deosebirile dintre cele două perspective arată lacunele din interpretările lingvistice şi conduc către noi abordări interdisciplinare.

Secţiunea finală cuprinde două contribuţii dedicate relevantei emoţiilor în discursurile jurnalistice şi în cele academice. Astfel, în Victims, heroes and villains in newsbites: A Critical Discourse Analysis of the Spanish eviction crisis in El Pais (p. 335-355), Alonso Belmonte tratează modul în care ziarul „El Pais" a expus austerităţile legate de criza imigranţilor din Spania. îmbinând perspective din teoria evaluării şi analiza discursului, autorul identifică mijloacele prin care presa declanşează răspunsuri emoţionale, şi anume prin prezentarea diferiţilor actori sociali ca „victime", „eroi" şi „răufăcători" financiari sau politici, şi detaliază modul în care jurnaliştii de la „El País" folosesc, strategic şi conştient, sensul emoţional codificat pentru a genera empatie şi pentru a transmite un mesaj socio - politic. Lingvistul critică interpretarea subiectivă a jurnaliştilor spanioli şi observă asemănările dintre aceştia şi jurnaliştii italieni, despre care s-a constatat, în cercetări anterioare, că folosesc frecvent cuvinte, sintagme şi expresii ce amplifică impactul emoţional al informaţiilor prezentate asupra cititorilor. Pe de altă parte, Carmen Sancho Guinda atrage atenţia cititorului asupra unui nou fenomen în discursul academic - rezumatul grafic. în capitolul Promo emotional science? Emotion and intersemiosis in graphical abstract (p. 357-386), autoarea susţine că acest echivalent grafic al unui rezumat scris încurajează cercetătorii să utilizeze latura vizuală pentru a-şi exprima implicarea emoţională faţă de lucrările lor. Astfel, discursul devine degajat, fluid, asemănându-se cu cel al entertaincrilor, iar lucrarea este mai atractivă. Concluzia este că rezumatele grafice reprezintă un pas către o nouă direcţie în înţelegerea discursului academic.

În concluzie, fiecare contribuţie din acest volum evidenţiază faţete fundamentale ale emoţiei, aşa cum sunt utilizate în discursul actual, în diferite medii socioculturale. Studiate împreună, articolele prezintă o imagine de ansamblu relevantă a importanţei emoţiilor în limbaj şi oferă posibilitatea cercetătorilor de a dezvolta ipotezele prezentate. Orientarea volumului este preponderent sincronică, iar abordările autorilor sunt în conformitate cu metodele de cercetare actuale.

Ioana Bianca Bibiruş

Universitatea din Bucureşti România