BAROCUL SI OPERA CANTEMIRIANA

Abstract

Baroque brought to light an anomorphic sensibility situated under the sign of a supersaturated manner of expression. Baroque creator abhors the calm, measure, simplicity and clarity of expression. Trickery, prudence, 'crypticness - this is the life style proposed by baroque. The essence of the baroque character has a dichtomic nature (sometimes even polytomic), he fluctuates continuously between two egos. An eloquent example is 'Cantemir's unicorn' whose antagonistic dualism comes from the existence of two beginnings, a superficial one and an esoterical one - the assailed and the assailant, the aggressed and the aggressor - an authentic trompe l'oeil baroque. The themes undertook by the baroque creator are as problematical as his characters: fortuna labilis, fugit irreparabile tempus, ubi sunt etc. The baroque creator appeals to methods of obscuring the text, such as the 'forced allegory.' A baroque work can be wrapped in massive, descriptive, and usually complex allegorical structures, which contribute to the 'visualization' of the work's imaginary. The allegorical structures of apele Nilulu' or Epithim's fortress from Istoria ieroglifica serves as an example. Although this style did not catch up in the Romanian community, its implosion had amazing results especially in the literary field, Dimitrie Cantemir's work being an eloquent example. [PUBLICATION ABSTRACT]

Alternate abstract:

Barocul a pus în lumină o sensibilitate anamorfotică, situată sub zodia suprasaturaţiei formelor de expresie. Creatorului baroc îi repugnă calmul, măsura, simplitatea şi claritatea expresiei. Trucare, prudenţă, „încifrare” – iată codul vieţii propus de baroc. Chintesenţa personajul baroc este de natură dihotomică (alteori chiar plurihotomică), el oscilează continuu între două euri, un exemplu elocvent poate fi considerat Inorogul cantemiresc al cărui dualism antagonic parvine din existenţa a două porniri, una de suprafaţă şi o alta, ezoterică − asediat şi asediator, agresat şi agresor − un autentic trompe l’oeil baroc! Motivele abordate de creatorul baroc sunt la fel de problematice ca şi personajele sale: fortuna labilis, fugit irreparabile tempus, ubi sunt etc. Creatorul baroc adesea apelează la multiple modalităţi de obscurizare a textului, una din acestea este alegoria forţată. O operă barocă poate fi învăluită în structuri alegorice masive, descriptive, de regulă, cu arhitecturi complicate, ce contribuie la „vizualizarea” imaginarului operei. Aşa ar fi construcţiile alegorice ale apei Nilului sau ale cetăţii Epithimiei din «Istoria ieroglifică». Deşi acest curent nu s-a instaurat în mod preponderent în arealul românesc, totuşi implozia sa a dat rezultate uimitoare mai ales pe tărâm literar, un exemplu elocvent fiind opeara luminatului principe Dimitrie Cantemir. 

Headnote

Rezumat

Baroque brought to light an anomorphic sensibility situated under the sign of a supersaturated manner of expression. Baroque creator abhors the calm, measure, simplicity and clarity of expression. Trickery, prudence, 'crypticness - this is the life style proposed by baroque.

The essence of the baroque character has a dichtomic nature (sometimes even polytomic), he fluctuates continuously between two egos. An eloquent example is 'Cantemir's unicorn' whose antagonistic dualism comes from the existence of two beginnings, a superficial one and an esoterical one - the assailed and the assailant, the aggressed and the aggressor - an authentic trompe l'oeil baroque.

The themes undertook by the baroque creator are as problematical as his characters: fortuna labilis, fugit irreparabile tempus, ubi sunt etc.

The baroque creator appeals to methods of obscuring the text, such as the 'forced allegory.' A baroque work can be wrapped in massive, descriptive, and usually complex allegorical structures, which contribute to the 'visualization' of the work's imaginary. The allegorical structures of apele Nilulu' or Epithim's fortress from Istoria ieroglifica serves as an example.

Although this style did not catch up in the Romanian community, its implosion had amazing results especially in the literary field, Dimitrie Cantemir's work being an eloquent example.

Rezumat

Barocul a pus În lumina o sensibilitate anamorfotica, situata sub zodia suprasaturatiei formelor de expresie. Creatorului baroc Îi repugna calmul, masura, simplitatea si claritatea expresiei. Trucare, prudenta, "Încifrare" - iata codul vietii propus de baroc.

Chintesenta personajul baroc este de natura dihotomica (alteori chiar plurihotomica), el oscileaza continuu Între doua euri, un exemplu elocvent poate fi considerat Inorogul cantemiresc al carui dualism antagonic parvine din existenta a doua porniri, una de suprafata si o alta, ezoterica - asediat si asediator, agresat si agresor - un autentic trompe l'oeil baroc!

Motivele abordate de creatorul baroc sunt la fel de problematice ca si personajele sale: fortuna labilis, fugit irreparabile tempus, ubi sunt etc.

Creatorul baroc adesea apeleaza la multiple modalitati de obscurizare a textului, una din acestea este alegoria fortata. O opera baroca poate fi Învaluita În structuri alegorice masive, descriptive, de regula, cu arhitecturi complicate, ce contribuie la "vizualizarea" imaginarului operei. Asa ar fi constructiile alegorice ale apei Nilului sau ale cetatii Epithimiei din «Istoria ieroglifica».

Desi acest curent nu s-a instaurat În mod preponderent În arealul românesc, totusi implozia sa a dat rezultate uimitoare mai ales pe tarâm literar, un exemplu elocvent fiind opeara luminatului principe Dimitrie Cantemir.

Exista mai multe interpretari, definitii ale barocului. Pentru istoricii artelor nonverbale acest termen marcheaza o perioada (secolele XVII si XVIII) a picturii europene, un stil arhitectural, un fenomen cultural ce si-a gasit exprimarile cele mai viguroase În domeniul artelor frumoase si al artelor aplicate. Din acest punct de vedere, de altfel perfect justificat, barocul este o forma de expresie esentialmente vizuala, Însa pentru specialistii istoriei literare, termenul a primit un sens mult mai larg, dar si mai relativ, acel al unei atitudini În fata vietii, al unei specifice perceptii a lumii exterioare si, bineÎnteles, a celei interioare. Desi În cercetarea oricarui curent literar si artistic analiza matricii diacronice este o conditio sine qua non, În cazul de fata, o cale mai sigura de identificare a spiritului baroc ni se pare nu atât axa diacronica, pe care nu o negam, cât perceperea adânc individuala a dimensiunii existentiale. Sensibilitate (În mare parte ostentativa, este adevarat), marcata de o ireconciliabila tulburare ontologica, aparuta din realitatea socio-istorica peste care s-a grefat un univers imaginar specific. Barocul a fost cel ce a pus În lumina o sensibilitate anamorfotica, chiar tragico-defensiva, situata sub zodia suprasaturatiei formelor de expresie.

ConsiderÎndu-se prada a contradictiilor vietii, a unui fatum În perpetua metamorfoza, creatorului baroc Îi repugna calmul, masura, simplitatea si claritatea expresiei. Se poate afirma ca daca Clasicismul are o aura masculina, Barocul prin caracterul sau ne apare mult feminizat si nu În sensul Romanticului adesea maladiv, excentric si cu trasaturi masculine diminuate, ci În sensul biopsihicului feminin care drept act de sublimare foloseste nu atât frumusetea cât Înfrumusetarea din care Îsi creaza scut si arma (efimera, este adevarat) Într-o lume a barbatilor. Daca Clasicismul a fost (si ramâne) un Caesar al timpurilor, Barocul consideram a fi legendara Cleopatra.

Creatorul baroc este unul per excellentiam "de atelier" si, poate, din asta cauza tiparul de om promovat este aidoma unui monument baroc, În care esential devine efectul aparent, mizându-se pe "decor", pe ,,luciul" de fatada, care tine sa impresioneze, sa surprinda, strâmtorând, de cele mai multe ori, adevaratele virtuti, sau ascunzând partea slaba a individului. Trebuie sa se tina cont ca În baroc, de regula, "lucrurile nu trec drept ceea ce sunt, ci drept ceea ce par"272. Trucarea realitatii devine, În epoca baroca, un cod al vietii. "A parea e, asadar, verbul ce lupta sa-l Înlocuiasca pe a fi "273. Se schimba si viziunea despre lume, perceputa drept o falacioasa Împletire de mizerii materiale si spirituale, motiv pentru care ,,homo fictus" baroc prefera pozitia de ,,umbra", devine prudent. Trebuie de spus ca prudenta baroca e excelata În asa masura, Încât atinge treapta maniei, mai ales În secolul ,,Înfloririi" barocului (sec. al XVII-lea). Trucare, prudenta, "Încifrare" (de aici si pasiunea barocului pentru alegorie) - "cine joaca cu cartile pe fata risca sa piarda"274- iata codul vietii propus de baroc.

Personajul baroc e lipsit de acel faimos caracter monolitic al antichitatii, chintesenta sa fiind de natura dihotomica (alteori chiar plurihotomica), el oscileaza continuu Între doua euri, Încât nu va ajunge niciodata sa Înlature "fundamentala dublicitate a inimii sale, motiv pentru care drama (modalitatea sa specifica de reprezentare) va Înregistra conflictul dintre doua miscari ale aceluiasi suflet, iar drept termeni ai antinomiei aceste scene vii, doua sperante sau doua posibilitati de existenta ale personajului"275. Spre exemplu, reputatul print shakespearean, Hamlet, fluctueaza Între reflectia (Îndoiala) exorbitanta si actul justitiar, singurul potentat sa Închida traseul conflictului276. În aceasta ordine de idei "Hamletul" român este printul Inorog ("Istoria ieroglifica") al carui dualism antagonic parvine din existenta celor doua porniri, una de suprafata, explicabila si absolut fireasca, de aparare a dreptului de mostenitor, pozitie de jertfa, si o alta, ezoterica, Îngropata În cochilia ieroglifica, de acaparator. Asediat si asediator, agresat si agresor - un autentic trompe l'oeil baroc!

"Inorogul monarhiia pasirilor, iara Filul epitropiia Strutocamilii a razsipi sa nevoia"277.

Hermeneutica esentelor mascate, a mesajului deghizat În maniera baroca, adesea devine pentru cititor o autentica aventura, caci atât autorul cât si personajele au permanenta manie a refugiului În peruasiuni, gnome "de ochiul zavistiii supt scutul umilintii aciuându-ma"278 siretlicuri de actiune sau de text. Si doar o cercetare meticuloasa a textului descopera ca si personajele albe ale operei, de regula, au pete Întunecate.

Populând o lume dilematica, personajul baroc este de multe ori un spirit schizofrenic, cazul Hamelionului "Istoriei ieroglifice". Întregul univers al existentei acestuia este bântuit de enigme tenebre care, paradoxal, Îl Încânta si totodata Îl Înnebunesc. Un univers deviat de la limita echilibrului, stabilitatii. Hamelionul cantemirian s-ar parea la o prima cercetare de suprafata Salamandra demonica, Însa permanenta modulatie În gândire si limbutia nemasurata Îl coboara la statutul de marunta si bicisnica sopârla, marca existentei careia sunt o Împletire de sinozitati si disonante:

"... pre cale margÎnd, pre cum pasii ase chitele Îsi muta si precum piielea, ase gÎndurile si minte Îsi vârsta si-si schimba" (Op. cit., p. 291).

Trucarea, instabilitatea, nu-l Împiedica pe creatorul baroc de a fi moralist, de a contempla si analiza mediul În care Îsi duce amarul existentei. Motivele abordate de creatorul baroc sunt la fel de problematice ca si personajele sale: fragilitatea destinului omenesc (fortuna labilis) asupra caruia timpul dispune de o invincibila suprematie, imaginea timpului care se scurge fara mila (fugit irreparabile tempus), lasând În urma sa doar gustul amar al parerilor de rau s. a.

"Vadz frumsetele si podoaba ta, ca iarba si ca floarea ierbii; bunurile tale În mÎnule talharilor si În dintele moliilor; desfatarile tale: pulbere si fum, carele cu mare grosimi În aer sa Înalta si, Îndata raschirÎndu-sa, ca cÎnd n-ar hi fost sa fac"279.

Drept argument al "desertaciunii", al ratarii faptelor lumesti sunt aduse uneori un sir de glorii apuse (ubi sunt- motiv complementar Înca din Antichitate a temei fotuna labilis), prin aceasta capatându-se un plus de patos si de cadenta solemna:

,,O, lume, dara eu stiu precum si altii multi ca mine, Înca si mai puternici decÎt mine, au fost; dara pâna la sfÎrsit ce s-au facut? Ce s-au facut Împaratii persilor cei mari, minunati si vestiti? Unde iaste Chiros si Crisors? Unde iaste Xerxis si Antaxerxis, acestia carii În loc de Dumnadzau sa socotiia si mai puternici decÎt toti oamenii lumii sa tinea [...] Unde iaste Dioclitiian, Maximiian si Iuliian, tiranii cei puternici si mari? Unde iaste Theodosie cel Mare si Theodosie cel Mic? Unde iaste Vasile Machidon si cu fiul sau Leon Sofos si alti Împarati puternici, mari si vestiti a grecilor? Unde sÎnt Împaratii Romii, cetatii ceii de toata lumea biruitoare? Unde iaste Romilos, ziditoriul ei, si altii pÎna la Chesariu Avgust, caruia toate partile i s-au Închinat? Si ce sa-ti mai dzic? Unde sÎnt mosii, stramosii nostri, unde sÎnt fratii, priiatinii nostri, cu carii ieri-alaltaieri aveam Împreunare si Într-un loc petrecere... " (Op. cit., p. 26-27)?

Înclinat spre ostentatie, creatorul baroc adesea apeleaza la multiple modalitati de obscurizare a textului, caci drept credo al condeierului de acest tip ar putea fi considerate cuvintele-Îndemn ale lui Baltasar Gracian:

,,Nu-ti raspica prea limpede gÎndul. Cei mai multi nu pretuiesc ceea ce Înteleg, venerÎnd doar ceea ce nu Înteleg" (Op. cit ., p. 103-102).

O astfel de modalitate ofera alegoria (o alegorie, de regula fortata) prin intermediul careia se edifica extravagante caractere caleidoscopice. Pe lânga formele de alegorii simple, liniare, o opera baroca poate fi Învaluita În structuri alegorice masive, descriptive, de regula, cu arhitecturi complicate, ce contribuie la "vizualizarea" imaginarului operei. Asa ar fi constructiile alegorice ale apei Nilului sau ale cetatii Epithimiei din "Istoria ieroglifica":

"... deasupra temeliii, pâna supt stresinile cele mai de gios, patru pareti din patru marmuri de porfira Încheiati era, adeca fietecare parete dintr-un marmure sta, si Încheietura În colturi, pe unde, sau cum s-au Împreunat, nu ochiul muritoriu, ce asesi mai si cel nemuritoriu, precum n-ar fi putut alege Îndraznesc a dzice. ... Iar În vârful trulii aceii mari chipul boadzii Pleonexiii În picioare sta, carea cu mâna dreapta despre polul arctic spre polul antarctic, cu degetul Întins, ceasurile arata. Deci când umbra vârvului degetului În mijlocul trulelor celor mai mici sosiia, dupa numarul lor ceasurile sa Întelegea. Iara denaintea usii capistii, o camara, carea pe septe stâlpi era ridicata, Înainte sa Întindea si fietecare stâlp În chipul unii planete era facut, ca precum numarul planetelor, ase chipul lor aievea sa arete" (Op. cit., p. 178-180).

Evident, astazi, prolixitatea, ornamentatia luxurianta a textului, În maniera vremurilor, stilul criptic si ambiguu, miriadele de coduri alegorice care deruta, eroii cu o esenta indecidabila, nu sunt Întotdeauna pe placul omului modern care, În graba sa, nu are rabdarea de a se adânci În hatisurile acestui gen de opere. Însa anume aceasta febra creatoare le sporeste farmecul si le sustine faima de scrieri "cu miez adânc".

În chip de concluzionare, am vrea sa subliniem ca desi acest curent nu s-a instaurat În mod preponderent În arealul românesc, totusi implozia sa a dat rezultate uimitoare mai ales pe tarâm literar, un exemplu elocvent fiind opeara luminatului principe Dimitrie Cantemir.

Footnote

272Gracian, 1975, p. 44.

273Adamek, 2004, p. 29.

274Adamek, 2004, p. 43.

275ibidem, p. 20.

276Pozitii asemanatoare o au În literatura universala Othello (William Shakespeare), regele Lear (William Shakespeare), printul Sigismundo (Pedro Calderon de la Barca), Cavalerul din Olmedo (Lope de Vega) s.a.

277Cantemir, 1983, p. 240.

278Cantemir, 1983, p. 13.

279Cantemir, 1990, p. 20.

References

Referinte

ADAMEK, D. Ochiul de linx. Barocul si revenirile sale. Editia a II-a. Cluj-Napoca : Editura Limex, 2004 [=Adamek, 2004].

CANTEMIR, D. Divanul sau GÎlceava Înteleptului cu Lumea, sau Giudetul sufletului cu trupul. Text stabilit, traducerea versiunii grecesti, comentarii si glosar de Virgil Cândea. Postfata si biblio grafie de Alexandru Dutu. Bucuresti : Editura Minerva, 1990 [=Cantemir, 1990].

CANTEMIR, D. Istoria ieroglifica. vol. I. Bucuresti : EdituraMinerva, 1983 [=Cantemir, 1983].

GRACIAN, B. Oracolul manual si arta prudentei. Criconul. vol. I. Traducere, prefata, tabel cronologic si note de Sorin Marculescu. Bucuresti : Editura Minerva, 1975 [=Gracian, 1975].