Content area
Full Text
[Comentariu pe marginea Deciziei ÎCCJ nr. 6/2019 (A) privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1616-1618 lit. c) raportat la art. 499, art. 514 alin. (1), art. 515, art. 525 alin. (1), art. 529-531 C. civ. si art. 729 alin. (3) si (7) C. pr. civ., referitor la posibilitatea compensării pe cale judiciară a obligaţiilor de întreţinere datorate de părinţi copiilor, atunci când copiii au fost separaţi, iar fiecare dintre părinţi prestează întreţinere copilului (copiilor) care nu locuieşte (locuiesc) împreună cu el]
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra căreia ne oprim în cele ce urmează, pe lângă că îşi propune să soluţioneze o problemă de un pronunţat interes pragmatic, abordează, în acelaşi timp, o interesantă discuţie teoretică, şi anume aceea a raportului dintre diferitele tipuri de compensaţie recunoscute în dreptul nostru, respectiv a condiţiilor necesare pentru funcţionarea lor.
Problema este pe bună dreptate percepută ca dificilă de către instanţe, textele legale din Codul civil în materia compensaţiei nefiind de natură să dea loc unei interpretări literale şi sistematice lămuritoare. Mai mult, particularităţile obligaţiei de întreţinere datorate de părinţi copiilor, îndeosebi pentru ipoteza părinţilor separaţi în fapt sau divorţaţi, conferă un plus de complexitate regimului juridic al compensaţiei în acest caz. Nu în ultimul rând, deşi e o instituţie de drept substanţial, compensaţia ridică unele probleme de drept procesual, a căror soluţionare este condiţionată de justa determinare a naturii acesteia. Sunt explicabile, aşadar, dilemele practicii judiciare în materie, manifestate prin hotărârile judecătoreşti care au stat la baza sesizării Înaltei Curţi cu un recurs în interesul legii.
În esenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost chemată să se pronunţe printr-o decizie dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii asupra admisibilităţii compensaţiei obligaţiilor de întreţinere datorate de părinţii a cel puţin doi minori, în condiţiile în care copiii au fost separaţi, iar fiecare dintre părinţi prestează întreţinere copilului/copiilor care locuiesc cu celălalt părinte. Soluţiile divergente date în practică acestei probleme au fost grupate în două orientări. Una apreciată ca majoritară, în care instanţele au admis stingerea reciprocă celor două obligaţii fie pe temeiul compensaţiei judiciare, cu motivarea că creanţele insesizabile sunt exceptate doar de la compensaţia legală, nu şi de la cea judiciară, fie chiar pe...