Doua vechi istorii literare românesti în limba germana: Wilhelm Rudow (1892) si Gheorghe Alexici (1906) si literatura si cultura româna

Abstract

In the literary historiography, some of the older publications have been replaced by new writings. As a rule, these have more and new information which contributes to a better understanding of the literary phenomenon. Then, why should we remember two literary histories of 1892 and 1906? In the first place, because some older suggestions/ considerations, especially those referring to the method of research, deserve to be reconsidered. In the present case Gheorghe Alexici tried to present the Romanian literature from all the provinces inhabited by Romanians, therefore, those from Macedonia and Greece as well. Even today, it would be not out of interest to include the written literature of Aromanians in histories of the Romanian literature. Wilhelm Rudow (1858-1899) included - especially for his German contemporaries- many poems translated from Romanian. These productions are not present in histories of the Romanian literature destined to the space outside Romania. Nevertheless, they have a contribution to a real understanding of the Romanian literary phenomenon, and as such, they are useful. No matter how outdated the information in some older literary histories may be, one can find here data forgotten in time, and they deserve to be remembered. Such literary histories (especially those in foreign languages) have been ignored, even by those who were contemporaries with the respective authors. As far as Rudow is concerned, it is only Alexandru Philippide who made a serious criticism, in a German magazine, to his literary history. But, not only Rudow, who lived in Romania from 1888 until his death, being married to the poetess Lucretia Suciu, was forgotten, but also Gheorghe Alexici, professor of Romanian in Budapesta, as well as a great part of their contributions to propagate the Romanian culture outside Romania. Rudow defended his PhD in Halle (1886), with a dissertation on the Romanian folklore (he was not allowed to answer in Romanian as, we may assume, the members of the board did not speak this language). In 1888, Rudow published a substantial anthology of Romanian folk poetry, in 1892 a history of the Romanian literature, and in 1891 included in the first place, in an anthology of universal poetry, the Romanian poetry (30 pages; only the Polish poetry is given the same preponderence). Rudow, who master 32 languages, included the Romanian literature in a fairly wide context. As far as Alexici is concerned, whose studies on the Romanian folklore were republished in 1966, nobody else has investigated his manuals of Romanian or his literary history. The two propagators of the Romanian literature and culture outside Romania in the 19th century deserve consideration even today, remembering that their work may be one of the duties of the literary historians of present time.

Headnote

Key-words: history of literature, interculturality, outside Romania, culture abroad, the 19th century

0. În Dictionarul literaturii române de la origini pâna la 1900 (Bucuresti 1979, p. 821) întocmit de colectivul de istorie literara al Institutului de Filologie Româna "A. Philippide" din Iasi, exista un articol despre Lucretia Suciu-Rudow (1859-1900), o poeta din Transilvania, semnat de Stanuta Cretu. Acelasi articol a fost preluat si de Dictionarul general al literaturii române, publicat de Academia Româna (vol. VI: S/T, Bucuresti 2007, p. 511-512). În ambele articole este amintit pe scurt si cel al carui nume îl adoptase Lucretia Suciu dupa casatoria ei în 1891, nume sub care a editat, în 1897, revista "Foaie literara". Despre Wilhelm Rudow, nascut în anul 1858, se afirma aici ca si-ar fi sustinut doctoratul în anul 1886 la Universitatea din Halle (azi: Martin-Luther-Universität Halle-Wittenberg) si ca ar fi scris si o istorie a literaturii române. Dar nu se aminteste, din pacate, teza lui de doctorat cu titlul Verslehre und Stil der rumänischen Volkslieder ('Versificatia si stilul cântecelor populare românesti'). De asemenea, nu se atrage atentia ca Rudow a publicat, în 1888, o consistenta traducere din colectia de folclor întocmita de Vasile Alecsandri, fiind, în acest caz, un demn urmas al altui scriitor german, Wilhelm von Kotzebue, care tradusese, si el, în 1857, poezii populare din colectia Alecsandri.

Daca sotia sa, Lucretia Suciu-Rudow, a beneficat de un articol în dictionarele literare românesti, lui Wilhelm Rudow nu i s -a acordat aceeasi sansa. Mai mult, seful Catedrei de limba si literatura româna de la Academia Comerciala din Budapesta, Gheorghe Alexici (în Ungaria semna deseori: Alexics György, iar în Germania Georg Alexici), definea în 1906 istoria literara a lui Rudow drept un simplu depozit de fapte brute ("Istoria literaturii române de W. Rudow este doar o colectie de date si nici pe departe o istorie literara: este scrisa fara principii de orientare si nu a prelucrat de loc materialul faptic", Alexici 1909: III), ceea ce nu l-a împiedicat, însa, pe Alexici sa-si însuseasca informatii si judecati de valoare, dar si sugestii de metode de investigatie de la Rudow.

Ma voi ocupa aici atât de istoria literaturii române scrisa de Rudow în 1892 si adaugita în 1894, cât si de istoria literara a lui Alexici, tradusa în 1906 în limba germana (cea de a doua editie, pe care o citez aici, a aparut în 1909). Cele mai multe informatii, cât si încercarile de periodizare a literaturii române din cele doua istorii literare sunt de mult depasite. Merita însa atentie felul în care literatura româna a fost receptata în epoca si nu trebuie uitata nici activitatea, în ansmablu, a celor doi istorici literari si traducatori, care au încercat, pe masura posibilitatilor lor, sa aduca servicii culturii române.

1. Istoria literaturii române a lui Wilhelm Rudow

Wilhelm Rudow este fiul Annei si a lui August Friedrich Theodor Rudow, preot luteran (în 1858 la Neuhaldensleben1, între 1868-1879 la Mehmke). Liceul l-a urmat la Salzwedel, oras hanseatic. Wilhelm Rudow s-a remarcat deja ca elev al profesorului Dr. Legerlotz, savant cunoscut în epoca, iar bacalaureatul, dat în 1879, a fost mentionat în analele scolii 2. A fost elevul celebritatilor de atunci din Halle, profesorii Hermann Suchier, cunoscut romanist, si Richard Gosche, orientalist. Înca din scoala s-a vazut interesul lui deosebit pentru învatarea limbilor straine. Dupa ce a învatat franceza, greaca, latina, engleza, s -a apucat de studiul spaniolei. La Universitate a continuat studiul limbilor, în timp ce teologia a neglijat-o, desi parintii asteptau ca el sa devina preot luteran, ca si tatal lui. La primul examen de stat în teologie a fost respins, de asemenea la încercarea de a-si sustine un doctorat. Dupa absolvirea studiului a trait la Hamburg (1883), Salzwedel (1884-1888) si Wernigerode, si a preluat, ales fiind de comunitatea luterana, postul tatalui decedat. Pe urma a predat la o scoala confesionala si a lucrat temporar si la o biblioteca, asa cum povesteste el în romanul autobiografic Lucifer. Ein Dichterleben ('Lucifer - o viata de poet'). Chiar daca informatiile acestui roman pot fi puse sub semnul întrebarii, ele constituie singura sursa despre anii 1883-1886 din viata lui Rudow. Se poate constata nesiguranta lui de a se dedica unei profesii cotidiene. În cele din urma, si-a pregatit teza de doctorat despre Versificatia si stilul poeziei populare românesti, pe care a sustinut-o în 1886 la Suchier si Gosche, obtinând titlul de "Doctor philisophiae et aa. l.l. magistri". I se refuzase sa vorbeasca la examenul oral în limba româna, asa cum ceruse el. În acelasi an cu doctoratul, a reusit si la examenul de stat pentru teologie luterana. Nu se stie cu ce s-a întretinut Rudow, care a fost membru al mai multor societati stiintifice, printre altele al Societatii de studii orientale germane ('Deutsche morgenländische Gesellschaft'). Acest lucru este valabil si pentru perioada 1888-1897, pe care a petrecut-o în Transilvania.

Wilhelm Rudow studiase, asadar, teologia si limbile romanice din 1879 pâna în 1882, iar din 1883 stia limba româna, limba care i -a devenit din ce în ce mai cunoscuta si draga, mai cu seama dupa ce a parasit Germania, stabilindu-se la Ucuris, în muntii Bihorului. Traind între români, i-a si cunoscut mai bine, iar în 1892 si-a dedicat a sa Istorie a literaturii române pâna în zilele noastre Lucretiei Costa-Olariu, nascuta Suciu (1859-1900), cu care s-a si casatorit în 1891, la Ucuris (pe atunci: Ökrös)3, pentru ca din 1896 sotii Rudow sa traiasca la Oradea.

Preferinta pentru limba româna, pe care o considera mai latina decât chiar italiana, l-a apropiat si de folclorul românesc. Nu numai teza lui de doctorat s-a ocupat de versificatia poeziei populare românesti, dar si o antologie consistenta, luata din culegerea de folclor a lui Vasile Alecsandri, avea sa dea dovada de acest entuziasm al lui Rudow pentru creatia populara româneasca. Faptul ca se mutase în muntii Bihorului si a scris o buna parte a operelor sale în Transilvania îl defineste ca pe un autor autohton la libera alegere, astfel ca ar merita sa fie luat în seama si de lexicografia literara româneasca.

1.1. În Geschichte des rumänischen Schrifttums bis zur Gegenwart, care pe coperta interioara poarta însemnarea: "revazuta si adaugita de prof. I. Negruzzi, academician si deputat, si de G. Bogdan", Wilhelm Rudow se refera si la limba româna, afirmând:

Ni se pare potrivit sa spunem în acest loc ceva si despre limba româna sau mai degraba sa formulam câteva propozitii în limba româna, cuprinzând cuvinte de baza. Astfel putem demonstra ca aceasta limba este în fond si în toata fiinta ei latina, chiar mai latina decât italiana si nicidecum nu este slava.

Si da exemple de propozitii românesti în paralel cu traducerea în latina:

Teranul român descrie viata sa asa: Locuiesc în o casa de lemn si lut

Terranus ille romanus describit vitam suam aeque sic. Locuisco in una casa de ligno sic luto

cu usa si ferestri, pe care o veghiaza un cane. Intr'însa se afla mese,

cum ostio ostre sic fenestris, per qualem vigilat unus canis. Inter ipsam se aflant mensae,

scaune, un almar si altele. Alaturea se intend câmpii late pe cari mi cresce grâu,

scamnaunum armarium sic altera. Ad latera se intendunt campi lati per quales mihi crescit

secara, orz si alte verdete.

granum, secale, hordeum sic altera virid it ia (Rudow 1892: 14).

Si în celelalte scrieri ale sale, Rudow revine mereu asupra latinitatii limbii române si a resurselor ei stilistice bogate pentru a reliefa calitatea estetica a operelor literare.

1.2. Antologia anului 1888 a aparut în colectia Unterwegs und daheim ('Pe drum si acasa'4): Rumänische Volkslieder ('Cântece populare românesti') si contine si un eseu: Der rumänische Volksgeist nach seinen dichterischen Erzeugnissen ('Spiritul popular românesc oglindit în produsele sale'). Titlul deruteaza, pentru ca Rudow se ocupa mai ales de posibilitatea traducerii poeziilor populare românesti si de specificul formal al acestor poezii si nu cauta sa patrunda sufletul popular si reflectarea acestuia în versurile cercetate. Rudow scrie: "Cine a cunsocut acum 20 de ani România? Abia întreprinderile feroviare ale lui Strousberg si razboiul cu turcii au popularizat întrucâtva aceasta tara si pe locuitorii ei". Autorul vrea sa prezinte folclorul românesc, pentru ca "Pe acest avanpost al culturii europene spiritul popular s-a pastrat mult mai proaspat si originar decât în Occident" (Rudow 1888: XV).

Când vorbeste despre posibila traducere a folclorului românesc, Rudow îl critica pe Wilhelm von Kotzebue, care, în 1857, când publica o prima antologie a poeziei populare române în limba germana (Kotzebue era prieten cu Alecsandri), a sustinut imposibilitatea redarii în limba germana a unor versuri populare românesti. Rudow, la rândul lui, crede ca incapacitatea se refera în primul rând la traducatorul Kotzebue, care ar fi redat, de exemplu, execrabil - spune el - balada Constantin Brâncoveanu. Ca sa dovedeasca traductibilitatea poeziilor populare, Rudow ne ofera o versiune proprie a baladei lui Brâncoveanu, din care citam primele strofe:

Brancovan Konstantin (ucis în 17 august 1714)

Brankoveanul Konstantin/ War ein Fürst aus edlem Blute,/ Reich an allem ird'schen Gute/ Und dazu ein frommer Christ./ Doch dass er so mächtig ist,/ Macht dem Sultan viele Sorgen,/ Darum sann er ihm Verderben/ Und beschloss, er solle sterben.// Eines Donnerstages Morgen/ Hat sich Konstantin erhoben,/ Wä scht das Angesicht, das milde,/ Kämmt den langen weißen Bart,/ neigt sich tief dem Christusbilde,/ Wie es frommer Christen Art./ Doch wie er durchs Fenster blickt,/Plötzlich er zum Tod erschrickt.// Kinder, auf! Um Gotteswillen,/ Lasst den Schlaf, erwacht, erwacht!/ Nehmt die Waffen schnell zur Hand,/ Denn mit seiner ganzen Macht/ Rückt der Pascha eilends an,/Der uns lang Verderben sann.

Vor den mächtigen Geschützen/ Wird uns keine Mauer schützen! (Rudow 1888: 23)

Traducerea lui Rudow nu este cea mai reusita, dar o întrece pe cea a lui Kotzebue. O poezie considerata intraductibila de acesta din urma, Viata omului, este tradusa în mod demonstrativ de Rudow, dar nu în germane, ci în latina! Astfel probeaza atât traductibilitatea ei, cât si, din nou, apropierea limbii române de cea latina:

Viaza omului

Floarea campului:/ Cate flori sunt pe pament,/ Toate merg la morment./ Numai floarea lacului/ Sta la uscha raiului,/ Judeca surorile/Ce au facut mirosele.

Vita hominis

Flos campi (illius)/ Quanti flores sunt per pavimentum,/ Toti mergunt illhac (ad) monumentum./ Non magis (quam) flos lacus (illius)/Stat ad ostia paradise (illius),/ Judicat sorores (illas)/ Quos habent factos odores (myrrhinos) (Rudow 1888: IX)5.

Cele mai reusite traduceri ale lui Rudow le întâlnim în capitolele Doinen ('Doine', p. 27-75), Horen ('Hore', p. 76-97) si Bessarabische Lieder ('Cântece basarabene', p. 102-107). Citam unele exemple, pentru ca ele au ramas necunoscute în România:

Doina (Doina, doina cântec dulce)

Doina, Doina, süßer Sang,/ Hört' ich dich doch lebenslang!/Flammenweise, liebentbrannt,/ Tönst du, lausch ich wie gebannt.// Weht der Lenzwind durch die Wälder,/Lass ich meine Doina schallen/ Um die Wette mit dem süßen/Liebessang der Nachtigallen.// Kommt der Winter, stürmisch finster,/ Sing ich stillvergnügt zu Haus/ All die langen Tag' und Nächte,/ Ungestört durch Sturmesbraus.// Sprosst das junge Laub im Lenze,/ Sing ich fröhlich, dass es schallt;/ Sinkt das welke Laub zu Boden,/Klag ich leis im öden Wald.//Doina summ ich, Doina seufz ich,/Doina ist mein liebster Sang;/ Doina flüstr' ich, Doina jauchz ich,/ Doina lieb ich lebenslang (Rudow 1888: 27).

Heimat (Patrie)

Grünes Blättchen der Olive!/ War ein Jüngling, zog hinaus,/ Um zu sehn, ob's in der Fremde/ Mir wird munden wie zu Haus./ Mag das Brot wie Honig sein,/Doch wie Galle ging mir's ein (Rudow 1888: 103).

Nu analizez aici traducerile, dar numarul lor este mare: 15 balade, 80 de doine, 50 de hore si 16 cântece basarabene (în total 161 de poezii). Acesta este un indiciu atât pentru interesul lui Rudow pentru poezia populara româneasca, cât si pentru calitatile sale de traducator (unele traduceri, ca cele mentionate mai sus, sunt foarte reusite), sau pentru selectia poeziilor. La 21 ani dupa antologia lui Wilhelm von Kotzebue, cea a lui Rudow este un progres remarcabil. Oricum, antologia lui Rudow merita si azi atentia cercetatorilor si a cititorilor (Rudow depaseste calitativ si traducerile din folclorul românesc aparute la Cluj în prima revista de literatura comparata din lume, din "Acta comparationis litterarum universarum", din anii 1877-1888, destul de numeroase si ele).

1.3. Alexandru Philippide se numara printre cei care au recenzat istoria literara a lui Rudow. El credea ca împartirea materialului prezentat, cât si periodizarea, ar fi potrivita dovedind stradania si competenta autorului:

Meritul acestuia este cu atât mai mare cu cât el nu a putut beneficia de prea multe lucrari ale predecesorilor. Acestia au întocmit ori bibliografii, ori crestomatii pe care le-au numit ei istorii ale literaturii române. Rudow are dreptate când sustine la sfârsitul lucrarii sale ca a depasit, prin istoria sa literara, pe premergatorii lui, dar ar trebui sa si stie ca, în tara orbilor chiorul poate ajunge usor împarat6.

Asadar, savantul iesean îi recunoaste istoriei literare a lui Rudow certe merite, dar îi critica si neajunsurile: el crede însa ca literatura veche, prezentata dupa modelul lui Aron Densusianu7, este deficitara. Îi mai reproseaza lui Rudow si ca n-ar fi înteles, în unele cazuri, textele beletristice românesti (de exemplu, O scrisoare pierduta a lui Caragiale), ca ar fi criticat prea aspru pe unii autori (Cârlova, Filimon) si ca ar fi abuzat, la fel cum au facut-o si Mozes Gaster si Wilhelm Meyer-Lübke, de prescurtari (unele greu de înteles) si de o punctuatie extrem de subiectiva.

Numarul criticilor severi a fost destul de însemnat, iar Ioan Slavici, pe care Rudow îl citeaza drept un aparator al lui, afirmase ca nu a citit istoria literara a filologului german, desi sublinia importanta autorului pentru relatiile literare româno-germane. La aceasta apreciere a lui Slavici va fi contribuit si faptul ca Rudow traia din 1888 în muntii Bihorului, iar din 1896, la Oradea, deci în Transilvania.

Sa vedem care sunt meritele lucrarii lui Rudow, din perspective epocii : 1. ea este una din primele istorii literare românesti care exista; 2. are o periodizare care, pe atunci, putea sa sistematizeze informatiile existente. Philippide enumera cele patru perioade definite de Rudow: 1. pâna la 1800, 2. pâna la 1830, 3. pâna la 1860, 4. pâna la 1890. De asemenea, atrage atentia asupra sistematizarii operelor din cadrul fiecarei perioade: operele sunt clasificate pe genuri literare, ceea ce remarca Philippide, "obliga pe autor sa includa diversi autori în mai multe subcapitole"8.

Azi este usor de constatat ca periodizarea lui Rudow a fost depasita demult, chiar daca anul 1830 a ramas o linie de demarcare între perioada veche si cea moderna a literaturii române. Se vede, înca din 1892, ca stabilirea unor perioade devine cu atât mai dificila, cu cât istoricul literar este mai aproape în timp de obiectul cercetarii sale. Astfel, perioada a 4-a a lui Rudow (1860-1890) ne sugereaza doar ca el si-a terminat aproximativ în 1890 istoria sa literara (la care lucrase timp de patru ani), anul 1890 nefiind nicidecum o data importanta pentru evolutia literaturii române.

În cadrul celor patru perioade, autorul are caracterizari definitorii subiective: "Prima perioada, fara o coloratura patriotica"; "A doua perioada fanariota si nationala", "A treia perioada nationala si franceza", "A patra perioada, critica, nationala, pesimista"9. Ceea ce ramâne valabil pâna azi este delimitarea literaturii vechi de cea din secolul al 19-lea, numai ca, în cazul literaturii vechi, cunostintele lui Rudow se datoreaza în cea mai mare parte lui Densusianu si altora si sunt, cum o spusese deja Philippide, deficitare, lucru recunoscut de Rudow însusi.

Împartirea evolutiei literaturii pe genuri nu era noua: pentru Rudow a contat, în primul rând, exemplul lui Hyppolite Taine. Numai ca scriitorul german includea printre genurile literare si literatura stiintifica, lingvistica, literatura didactica, filozofia. Aceasta acceptiune foarte larga a notiunii de literatura (acceptiune în sens etimologic: tot ceea ce este scris), specifica epocii, are dezavantaje. Un dezavantaj fusese mentionat de Philippide: opera unui scriitor nu este prezentata ca un tot, ci repartizata pe subcapitole cu genurile literare respective. Alt dezavantaj al acestei împartiri este ca s-ar putea ajunge (ceea ce nu se întâmpla însa la Rudow) la istorii separate ale diverselor genuri literare, dar nu la o viziune de ansamblu a literaturii nationale. Din optiunea lui Rudow mai decurge o a treia dificultate: el a citit enorm dupa ce se mutase în Transilvania, dar practic nu a fost posibil sa cuprinda toata productia literara a timpului sau a trecutului în mod exhaustiv. Acelasi lucru este valabil si pentru istoriografia literara româneasca: Rudow s -a straduit sa o cunoasca, dar, citind excesiv de mult, nu a mai fost în stare sa discearna în toate cazurile ceea ce era important de ceea ce era efemer sau putin valoros. În acest caz intervin si anume trasaturi de caracter ale lui Rudow: era orgolios si nu prea accepta pareri critice. Ceea ce a reprosat el românilor citând un contemporan român din Transilvania: "Suntem de o sensibilitate bolnavicioasa, nu suportam nici cea mai mica critica" (Anhang, Leipzig 1894, p. VI), i se potrivea lui însusi. Asemenea orgolii persista si azi în lumea academica germana. Într -o carte a sa, un istoric german, a felicitat - prin dedicatie - Universitatea Babes-Bolyai ca i-a acordat lui primul titlu de "doctor honoris causa" dupa 1989, ca sa dau un exemplu anecdotic.

Prima perioada (de la începuturi pâna în 1800) este cea mai sumar tratata în cadrul istoriei literare a lui Wilhelm Rudow (p. 16-34). Practic, aici predomina genul de "literatura stiintifica", iar Despre poezie ('Zur Dichtung') expunerea se rezuma la o singura pagina. Capitolul este tributar lui Densusianu, probabil si din cauza faptului ca Rudow nu putea citi textele în original (cu litere chirilice).

Perioada a doua, de la 1800 la 1830 (p. 34-55), trateaza întâi influenta Revolutiei franceze asupra literaturii române, apoi cea a Unirii confesionale din Transilvania. Urmeaza prezentarea genurilor literare: genul stiintific (Sincai, Asachi, Radu Tempea), traducerile (mai ales cele din limba greaca). La poeti se afla pe primul loc Costache Conachi (p. 45-48) si Iancu Vacarescu. Abia dupa 1800 vin scrierile pe care autorul istoriei literare le citise cu sârguinta. Rudow stia ce pagube au adus fanariotii Principatelor Române pe plan politic si economic, dar credea si în unele merite ale lor, pentru ca "mai ales la început grecii nu au ajutat numai la îndepartarea slavonei, ci au transmis si cunostintele lor românilor, ceea ce era un fapt bun" (Rudow 1982: 17). A atras si atentia asupra faptului ca reforma lui Luther ar fi stimulat în tarile române trecerea la scrierea în limba nationala si la trezirea constiintei nationale. El a fost convins ca, în cadrul literelor românesti, Moldova ar fi detinut suprematia în secolul al XVII-lea si datorita legaruilor ei strânse cu cultura si literatura poloneza. Aceasta suprematie moldoveneasca s-ar fi mentinut si în secolul al XIX-lea.

Perioada 1830-1860 Rudow o anunta sub tilul Rezultatele si aberatiile spiritului national ('Früchte und Auswüchs des vaterländischen Geistes', p. 55- 136). Genurile literare incluse sunt: poezia lirica sau de sentiment (Rudow a creat termenul de Gefühlsdichtung în loc de lirica!, p. 55).

Cel mai amplu prezentat este Vasile Alecsandri, atât în cadrul genului liric (p. 67-73) si în cel epic (p. 96-97), cât si al celui dramatic (p.104-112). Despre el spune ca ar fi "din familie de provenienta venetiana, care în timpul cruciatelor s-a stabilit la Constantinopole, pe urma la Bârlad. Tatal s-a casatorit cu o anume Cozoni, tot de obârsie italiana" (Rudow 1892: 67). "Spiritul national" ar fi foarte prezent în opera lui Alecsandri, iar "ceea ce însa îl face mare pe Alecsandri si l-a înaltat în tara mult timp dincolo de orice critica este marea sa dragoste de patrie, superioara în expresia ei poetica predecesorilor" (Rudow 1892: 72). Citeaza din creatia poetica a lui Alecsandri, din poezia de dragoste si din cea patriotica, a calatoriilor. Cel mai bine i-a reusit o poezie a dorului de departari:

Sehnsucht nach der See ('Dor de mare')

Hoch am blauen Himmel seh ich/ Windesschnell die Wolke fliehn;/ Wenn sie übers Meer hinzöge,/ Möchte ich, möchte ich mit ihr ziehn.// Möchte wandern, wandern, wandern/ Ohne Rast, dem Geier gleich,/ Meine Augen schweifen lassen/ Durch der Lüfte weites Reich.// Möchte sanften Seufzern lauschen,/ Die, wenn sonst kein Auge wacht,/ Auf dem Meere und vom Himmel/ Niederwehn um Mitternacht (Rudow 1892 : 71).

Tot în acest capitol semnaleaza influenta lui Puskin, Ovidiu si Lamartine asupra versurilor lui C. Negruzzi (p. 59), iar despre Alexandrescu spune ca l-ar imita pe Lamartine si Byron (p. 63-64). Corradini, prieten al lui Alecsandri, care studiase la Florenta si în Franta, vine la Iasi si scrie în româna si franceza. În Les Chants du Danube (1841) îl imita pe Victor Hugo (p. 64-65). G. Sion, George Baronzi, George Taut (Tautu), Bolintineanu (mai ales Florile Bosforului) sunt alti poeti prezentati de Rudow în acest capitol, dar caracterizarea operei lor lasa de dorit.

În subcapitolul Poezia epica ('Erzählende Dichtung', p. 88-101) îi întâlnim pe Anton Pann, Costache Negruzzi, Nicolae Filimon. La acesta din urma Rudow pune în relief calitatea deosebita a cronicilor sale muzicale si de teatru, precum si a jurnalului sau de calatorie, dar despre romanul Ciocoii vechi si noi judeca: "O prezentare unilaterala, talent mediocru, dar o contributie deosebit de importanta pentru istoria culturii contemporane lui" (Rudow 1892: 97).

Tot în cadrul aceleiasi perioade este cuprinsa si poezia didactica, inclusiv fabulele (p. 113-136), satira (p. 116-118), literatura stiintifica (p. 118-123: Ion Maiorescu, Gheorge Baritiu), istoriografia (p. 124-130), literatura despre stiinta scrisului (Schrifttumswissenschaften, p. 131-132: Timotei Cipariu, Ion Ghica, V. A. Urechia), stiinta limbii (p. 133: A. T. Laurian), folclorul (p. 133-134), teologia (p. 135-136). Numai din aceasta enumerare se poate deduce ca Rudow si -a propus prea mult pentru a sa istorie literara, incluzând o suma extrem de mare de specii si genuri literare sau variante ale operelor tiparite, fiecare cu o traditie aparte, care nu poate fi cuprinsa de un singur istoric literar aflat la început de drum.

Rudow credea ca el este cel mai bine informat in privinta genului dramatic (p. 101-113), deoarece cunostea începuturile teatrului românesc - se refera la Asachi, Eliade, la Matei Millo, la Negruzzi si Bolliac si prezinta pe larg piesele lui Vasile Alecsandri, "cel mai fecund si, potrivit parerii conationalilor lui, cel mai talentat autor dramatic român" (p. 102), "pe lânga care ceilalti nu joaca nici un rol". Meritul lui Rudow consta în urmarirea tematicii si a desfasurarii actiunii din scenetele si comediile lui Alecsandri, care nu au fost atât de detali at discutate de altcineva în decusrul secolulului al XIX -lea.

Perioada a patra este dominata de Noua Directie, adica de Junimea,10 iar Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga si Ion Luca Caragiale sunt la acest istoric literar deja "marii clasici". La genurile literare întâlnim poezia didactica, genul epistolar, epigramele, genul umoristic si satiric, iar în cadrul stiintei se enumera genul istoric, economic, al stiintei limbii, stiinta scriului. Pentru aceasta însiruire este valabil ceea ce a sustinut Gheorghe Alexici, si anume ca ea este mai mult o bibliografie comentata decât o încercare de a defini liniile evolutive sau de a stabili repere de orientare.

Sa ma opresc la ceea ce aflam despre Eminescu. Despre el, Rudow crede ca este "un poet în adevaratul sens al cuvântului» (p. 154), la început, "un romantic de pur sânge si ar fi ramas un romantic, daca ar fi trait la începutul secolului [al XIX-lea!]" (p. 155). Pe autorul german Eminescu îl intereseaza mai ales pentru faptul "ca el a pus în evidenta gândirea germana în România, aflându-se la antipodul influentei franceze" (p. 154). Deoarece Eminescu ar fi scris "într-o limba pe care o întelege orice taran", Rudow crede si în buna receptare a poetului, chiar si în versurile care contin ideea unei României Mari ("De la Nistru pân' la Tisa...").

Ca si în celelalte cazuri, Rudow da multe exemple din poezia eminesciana în traducerea proprie, destul de inegala. Daca nereusita este versiunea germana din Somnoroase pasarele, mai izbutita apare transpunerea poeziei Peste vârfuri:

Und pocht im Wind der Pappel Zweig/So leis ans Fenster an,/Ist mir, als hätt ich dich im Sinn,/Und kämst du leis heran.//Wenn in den klaren Bergessee/Die Sterne niederschaun,/ Ist mir, als schwände all mein Weh,/Der Finsternisse Graun.//Und tritt aus dunklem Wolkenflor/Der Mond heraus so sacht,/Ist mir, als trätest du hervor,/Erleuchtend meine Nacht (Rudow 1892: 159).

Mai apropiata de versul eminescian îmi apare traducerea sonetului despre Venetia:

Venedig

Verstummt ist längst Venedigs lautes Treiben,/Zerstreut hat sich des Volkes bunte Menge;/ Auf Marmortreppen, ausgelegte Gänge/ Scheint hell der Mond, sich spiegelnd in den Scheiben.// Der Meergott möchte sich die Zeit vertreiben,/ Er zieht, der ewig junge, hin durch enge/Kanäle, schluchzend dumpfe Klaggesänge,/Dass seine Braut ihm jung nicht konnte bleiben.// So friedhofsstill! Kein Mensch mehr, scheint es, wacht./San Marco, Priester aus der Vorzeit Tagen/Verkündet eben düster Mitternacht.//Mir ist, als wollte er ins Ohr mir sagen: / Hin zu den Toten fuhr Venedigs Pracht;/Sie stehn nicht auf, drum lass das eitle Klagen! (Rudow 1892: 156).

Ceea ce rezulta din schitarea expunerii lui Rudow este ca el cunostea o buna parte a literaturii române si s-a straduit sa o prezinte unui public german nestiutor si prin seria de traduceri proprii, izbutind, astfel, sa transmita o imagine cât de cât convingatoare a calitatilor ei.

Despre autorii izolati nu putem afla azi mare lucru. Ceea ce ramâne o contributie demna de semnalat este comparatia cu autori cunoscuti din alte literaturi. Am amintit deja apropierea lui Negruzzi de Puskin si Ovidiu, a lui Grigore Alexandrescu de Lamartine si Byron. La Ion Neculce gaseste forme verbale luate din italiana si-l defineste ca un discipol al italienilor (p. 31). Dar Rudow are mult mai multe trimiteri la poeti si la opere literare universale: Pacatele tineretilor îi apare înrudit cu Prosper Mérimee (p. 91), poetul Creteanu este comparat cu Georg Herwegh (p. 83), o poezie a lui Alecsandri despre o fata de taran este asemuita unor versuri din Faust al lui Goethe ("Meine Ruh ist hin", p. 70). Faptul ca unele piese ale lui Vasile Alecsandri sunt prelucrari dupa autori dramatici francezi (de exemplu , Kir Zuliaridi dupa Marc-Michel Brisbarre, Agachi Flutur lucrat dupa L'avare en gants jaunes) a fost remarcat si de criticii de teatru veniti dupa Rudow.

Rudow nu avea un sistem adevarat de comparatie, nu a remarcat evolutii sau influente majore, dar a crezut în înrudirea literaturilor, astfel încât literaturile nationale au putut fi incluse, la un nivel superior, în creatia universala.

1.4. Literatura universala a devenit în cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea o preocupare la moda în Europa. De la antologii de poezii si pâna la cautarea originilor unor teme si motive, ba chiar ale unor opere întregi, istoricii literari au stabilit interferente, similitudini sau au introdus, cum a facut-o Hugo Meltzl la Cluj, metoda "poliglotismului" în abordarea literaturilor. Prin aceasta, acest promotor al comparatismului literar a înteles traducerea textelor în cât mai multe limbi, scrierea istoriografiei literare în fiecare limba în pa rte (despre literatura germana numai în germana, despre cea engleza numai în engleza, despre cea româna numai în limba româna). Literaturile nationale au fost, astfel, cuprinse sub acelasi acoperis, iar criticii au fost siliti sa învete cât mai multe limbi, ca sa scrie si sa citeasca operele literare în limba lor originala si sa prezinte exegeza acestora tot în limba originala.

Aceasta orientare spre poliglotism a avut-o Rudow din timpul solii si al studiilor sale la Halle. În romanul Lucifer a afirmat ca stapâneste toate limbile germanice, romanice si semite. El si-a împlinit visul în antologia sa Um die Erde. Eine Auswahl der schönsten und kennzeichnendsten Dichtungen der wichtigsten Kultursprachen ('În jurul pamântului. O selectie din cele mai frumoase si semnificative creatii poetice din cele mai importante limbi de cultura', Leipzig, Kaupisch, 1891, 295 p.), a tradus din 32 de limbi, pe care el sustinea ca le poseda, 249 de poezii si poeme. Rudow nu a fost un teoretician, ci un traducator pasionat. Cu siguranta nu a stapânit în mod activ limbile amintite, fapt demonstrat de traducerile din limbile cunoscute noua, dar a popularizat poezia unor tari pe atunci putin cunoscute. Împartirea materialului în patru capitole este arbitrara si se face, în primele capitole, potrivit familiilor de limbi: uralo-altaice (limba turca, maghiara: în total 10 poezii), limbi semitice (ebraica noua, araba: 7 poezii), indoeuropeana (printre care limba indiana, persana, greaca veche, Latina: în total 165 de poezii). Dar capitolul al patrulea contine, potrivit titlului, limbile neonordice (daneza, norvegiana, suedeza), cât si limbile slave nementionate în sumar (în total în capitolul 4: 68 poezii). Cifrele sunt impresionante, iar criticul austriac Otto Leixner a afirmat nu fara temei în Neue poetische Blätter, în 1891, ca: "În ceea ce priveste cunostintele de limba, nu va fi usor ca cineva sa se ia la întrecere cu autorul antologiei". Daca avem sau nu de a face cu 32 de limbi, cum sustine autorul, este greu de stabilit, pentru ca în cazul francezei, englezei, germanei, Rudow considera etapele mai vechi din evolutia acestor limbi drept limbi separate, si atunci ar fi tradus din 35 de limbi.

Rudow a ales poezii din toate limbile romanice, din 5 limbi germanice, din 7 limbi slave. Ca si Hugo Meltzl - si asa cum se apreciaza si azi -, el a fost de parere ca poezia populara precede poezia culta. La bulgari, sârbi, slovaci, cehi, sloveni el a crezut, din ignoranta, ca nu a existat decât o poezia populara. Rudow nu a cunoscut, asadar, poeti culti la ei. Dintre slavi, polonezii sunt cei mai bine reprezentati în antologie (12 autori, p. 246-276). La fel de numeroasa este si prezenta în antologie a poeziilor românesti (p. 85-115), dar proportia e foarte subiectiva. Astfel, gasim doar o poema în 6 parti a lui Vasile Alecsandri ( Briarus Keule/'Buzduganul lui Briar'), o singura poezie de Eminescu (Pe lânga plopii fara sot), si 31 de poezii (!) de Dimitrie Bolintineanu (din Macedonele, Florile Bosforului s.a.). O mentiune: poezia eminesciana citata are titlul cu totul schimbat: Das gefallene Götterbild ('Monumentul divin rasturnat'), iar traducerea versurilor este si ea prost realizata!

Cu atât mai reusite sunt versurile lui Bolintineanu, din care citam doua mostre:

Das Gewitter ('Furtuna')

Hörst du nicht die Wogen brausen/An des steilen Felsens Rand?/Bootsmann, lenke unser Schifflein/Schnell zurück zum sichern Strand!//Aber du, Geliebte, lass mich/Schnell auf deinen Rosenlippen/Unser beider Schicksal lesen,/Ob wir scheitern an den Klippen! (Rudow 1891: 108)

Trauer ('Tristete')

Ach, in Schmerzen schwindet/Unser Lebenslauf;/Alle Freuden lösen/Sich in Tränen auf!//Andern bringt das Leben/Freud' und Wonne viel;/Mir will's nicht mehr geben,/Steh ich schon am Ziel?//Ja, ob meinem Haupte/Bricht herein die Nacht,/Die den Trost mir raubte,/ Dass ein Tag noch lacht (Rudow 1891: 103).

Selectia autorilor este foarte subiectiva. La rusi îl întâlnim pe Puskin (Salul negru, p. 277-279), pe Lermontov nu. La italieni se prezinta poezii de Leopardi, de Vittoria Colonna (dar nu de Michelangelo, de Petrarca, de Dante), la unguri este prezent Petöfi, dar nu cu poeziile remarcabile.

Ceea ce a reusit Rudow nu înseamna, cum spune el în titlul , Um die Erde ('În jurul lumii', vezi bibliografia), dar, totusi, peste 30 de literaturi din Europa si Asia le-a cuprins. O prezenta considerabila a poetilor contemporani lui Rudow si a poeziilor populare din tarile din care s-au tradus versurile face posibila comparatia dintre literaturi pe baza antologiei lui Rudow, iar faptul ca selectia a fost lucrata în Muntii Bihorului trebuie mentionata si este, în acelasi timp, surprinzatoare.

2. Istoria literara a lui Gheorghe Alexici

Alexici s-a ocupat în special de literatura din secolul al XVI-lea (vezi: editia cartii de cântece protestante la români facuta de Gheorghe Szegedi11). În 1966 s-a publicat la Bucuresti, de catre Ion Muslea, o culegere de texte din literatura populara româneasca efectuata de Alexici (Alexici 1966). Dar cea mai cunoscuta lucrare a aradeanului Alexici ramâne Istoria literaturii românesti, publicata în doua editii, în 1906 si în 1909. Prima editie atragea atentia asupra faptului ca tiparirea s -a facut în anul jubiliar al domniei lui Carol I în România (dupa 40 de ani de domnie). A doua editie a aparut într-un volum, care continea si o istorie a literaturii maghiare de Kont.

În aceasta istorie literara, Alexici nu citeaza bibliografie româneasca, iar din literatura istoriografica în limba germana îl mentioneaza pe Wilhelm Rudow (1892), cât si capitolul despre istoria literaturii române vechi din manualul de romanistica al lui Gröber, întocmit de Mozes Gaster. Nu este exclus ca editura germana sa fi impus autorului sa renunte la citarea bibliografiei în limba româna, pe care Alexici fara îndoiala o cunostea, asa cum rezulta din informatiile incluse în prezentarea literaturii românesti. Este posibil, însa, ca autorul însusi sa fi renuntat la indicatii bibliografice si la note, iar istoria sa literara prezinta exclusiv textul cursurilor tinute de Alexici la Academia Comerciala din Budapesta, unde el a detinut Catedra de limba si literatura româna.

Ca orice scriere despre România, istoria literara a lui Alexici începe cu o prezentare succinta a istoriei românilor. Urmeaza un capitol despre poezia populara româneasca, unde versurile intercalate sunt preluate din antologiile traduse de Wilhelm von Kotzebue (1857) si Wilhelm Rudow (1888). Dupa aceste doua capitole urmeaza prezentarea literaturii române culte, iar Alexici, care a emis ipoteza ca poezia populara româneasca ar proveni în cea mai mare parte din Transilvania, împarte literatura româna în mai multe perioade: prima perioada ar fi identica cu activitatea Scolii ardelene în secolul al XVIII-lea, cea de a doua ar fi durat din secolul al XVIII-lea pâna în anul 1821, fiind definita ca precursoare a literaturii culte. Cea de a treia perioada începe în 1821, iar cea de a patra debuteaza cu dinastia Hohenzollern (1866) si ajunge pâna la epoca contemporana lui Alexici. Periodizarea aceasta nu se face pe baza unui principiu cert, anii de delimitare pentru ultimele doua perioade sunt legate de evenimente politice: 1821 - cu miscarea eterista si cu rascoala lui Tudor Vladimirescu în Moldova si în Tara Româneasca, 1866 - preluarea domniei în Principatele Unite de catre Carol de Hohezoller n. Este, totusi, problematic sa sustii o influenta directa a celor doua evenimente politice asupra scrisului românesc. Mai problematica este perioada a doua a lui Alexici care poarta titlul Pregatirea literaturii culte în Principate. În aceasta perioada sunt inclusi Varlaam, Dosoftei, cronicarii Ureche si Miron Costin, Dimitrie Cantemir si Ienachita Vacarescu, dar acestia nu sunt deja autori de literatura culta? Sunt doar premergatori?

Ceea ce este o convingere a lui Alexici se repeta mereu pe parcursul lucrarii: transilvaneanul crede ferm ca cea mai specifica literatura româneasca s-ar fi nascut în Transilvania, unde constiinta nationala româneasca ar fi fost mai puternica. Aceasta se poate observa si în ultima perioada (pe atunci, contemporana lui Alexici), când, cu George Cosbuc si Ion Slavici, s-ar fi impus cei mai de seama autori ai timpului. Alexici mai crede ca, pe lânga Transilvania, ar fi existat o literatura româneasca extrem de valoroasa în Moldova, care, însa, ar fi fost puternic înrâurita de literatura slava. În acest caz, Alexici se gândeste la literatura religioasa si la cronicarii secolului al XVII-lea, dar secolul al XIX-lea nu a mai continuat, în primul rând, traditiile scrisului religios. Pentru Tara Româneasca, cu un aport mai redus la evolutia literaturii românesti (asa afirma Alexici), el vede o influenta greaca si, mai recent, una franceza.

Ocupându-se de autorii români, Alexici a remarcat importanta Junimii, adica a Directiei noi, care ar fi imprimat literaturii române impulsuri din Europa occidentala, capabile sa modernizeze toata literatura nationala:

Meritul Junimii si al adeptilor ei, merit care ramâne incontestabil, consta în întroducerea unui continut modern de idei în cultura româna, în înaltarea literaturii române la culmile europene si în introducerea unei limbi literare unitare (Alexici 1906: 130)12.

Eminescu, Creanga si Caragiale sunt considerati, ca si azi, vârfuri ale scrisului românesc. Dar la cei trei nu se mai cauta unde se regaseste specificul moldo-slav sau româno-grec/francez. Solutia am mentionat-o deja: Alexici crede ca transilvanenii au reluat rolul lor de deschizatori de drumuri noi si, spre sfârsitul secolului al XIX-lea, ei ofera din nou celorlalte regiuni românesti modele de urmat.

Profesorul universitar budapestan a trebuit sa se adapteze atmosferei locului: a subliniat importanta reformei religioase din Ungaria (si implicit din Transilvania) pentru cultura româna13. A devenit sustinator al provenientei sud-dunarene a limbii si poporului român si a supralicitat importanta literara a învatatilor ardeleni pentru literele românesti, punându-i pe acelasi nivel cu junimistii chiar si pe latinistii de la finele secolului al XIX-lea.

Faptul ca Alexici remarca importanta monarhiei românesti pentru constiinta nationala în Moldova si în Tara Româneasca (dupa 1881 în România) se poate usor constata. În acest fel se atrage atentia asupra elementului german, fapt ce convenea editorilor de la Leipzig. Ceea ce ramâne drept o lipsa considerabila o istoriei literare a lui Alexici, dat orata traducatorului si "prelucratorului" Karl Dieterich din Leipzig, sunt titlurile date numai în limba germana. În foarte multe cazuri aceste titluri nici nu te lasa sa gândesti la opera originala, de exemplu când Aprodul Purice a lui C. Negruzzi se numeste Junker Purice sau Georg von Sadagura14 (pentru Iorgu de la Sadagura a lui Alecsandri), la Eminescu: Das Jagdhorn (pentru Peste vârfuri!15) sau Gute Nacht (pentru Somnoroase pasarele, unde refrenul este: "Noapte buna!"), Gebet eines Dakiers (Rugaciunea unui dac), Vater Nikifor der Schlaukopf (Mos Nichifor cotcariul, de Creanga), Herrin Chiajna (Doamna Chiajna, a lui Odobescu). Napasta lui Caragiale este redat prin Die falsche Beschuldigung (p. 183). Culegerea de poezii a lui Alecsandri Lacramioare se cheama ba Tränenblümchen, ba Maiglöckchen (p. 116). Junimea, în fine, este numita Bund der Jugend (p. 111, 'Asociatia tinerimii'). Asemenea traduceri irita, dar ele trebuie puse pe seama traducatorului Dieterich, care nu cunostea limba si istoria literara româneasca.

În alte locuri Dieterich n-a stiut sa traduca titlurile, lasându-le asa cum erau în original (Milcovul, p. 103). Se întâmpla si curiozitati cum ar fi: titlul primei piese jucate la Iasi în 1817 era Myrtill und Chloe, a lui Gessner, dar Alexici (sau Dieterich) scrie Mirtil und Kloe, imitând atât titlul, cât si scrierea româneasca. Sau Albina româneasca se traduce corect Rumänische Biene (p. 99), dar aici ar fi fost mai bine, daca s-ar fi renuntat la traducerea titlului ziarului si s-ar fi pastrat forma originala româneasca

Aceste exemple arata o inconsecventa care exista si în alte cazuri în aceasta istorie literara (de exemplu, ea prezinta evolutia literaturii române când pe genuri literare, cum o facuse si Rudow, când numai dupa autori, despartind, totusi, în diverse locuri opera unui scriitor. De exemplu, Caragiale apare atât la paginile 161- 163, cât si la paginile 183-184.

Desigur, ca în orice istorie literara timpurie exista erori: Alexici crede ca Academia Mihaileana (1835-1840) a luat fiinta în 1827 (p. 95) si a beneficiat mai ales de aportul unor învatati transilvaneni (Fabian, Laurian, Ioan Maiorescu) ; Mumuleanu apare ca Mamuleanu (p. 103) ; poema Umbra lui Mircea la Cozia a devenit Der Schatten Mirceas (p. 109), adica Umbra lui Mircea etc.

Care sunt, însa, meritele aceastei istorii literare? Ea trateaza integral si cu informatii convingatoare folclorul românesc: atât baladele istorice (pe care, spune Alexici, le-a tradus mai cu seama Kotzebue), doinele si poeziile lirice (aici Rudow este citat ca cel mai reprezentativ traducator), cât si bocetele si baladele despre haiduci. Astfel, tabloul complet al poeziei populare românesti este mult mai bogat decât la alti autori anteriori. Faptul nu este de mirare, pentru ca Alexici a tradus chiar basme populare românesti în limba maghiara (nu "povestiri", cum se mentioneaza în Dictionarul general al literaturii române), a cules folclor românesc din Transilvania, a scris în multe rânduri despre literatura populara româneasca. Dupa capitolul despre folclorul românesc (p. 20-48) urmeaza unul despre literatura dialectala (p. 48-58), din care se remarca prezentarea literaturii macedo-române, a zicatorilor din sudul Dunarii. În arealul istoriei literare ar intra, asadar, toate regiunile locuite de români, la nord si la sud de Dunare, iar fiecare regiune ar prezenta un specific aparte. Alexici, care tine cont de continuitatea unor traditii literare regionale, este, în acest caz, un deschizator de drumuri.

Referitor la periodizare, asa cum am spus, Alexici întroduce evenimente politice ca baza pentru o delimitare a etapelor de evolutie literara, iar daca cele doua repere (anii 1821 si 1866) nu sunt prea bine alese, acest lucru nu ne împiedica sa acceptam importanta evenimentelor directoare si pentru dezvoltarea culturii si chiar a literaturii (de exemplu, 1848 sau 1877). Criterii intraliterare lipsesc la Alexici, dar poate ar fi prematur sa i se fi cerut asa ceva la cea data.

O particularitate, si ea însa însotita de erori, atrage si astazi atentia: este vorba de abordarea comparativa a fenomenului literar. Preluând de la Mozes Gaster ideea ca literatura româna are, în diversele ei perioade, evolutii paralele cu alte literaturi din sud-estul Europei sau din Europa occidentala (Gaster se referise numai la literatura româna veche), Alexici stabileste trei directii de dezvoltare, amintite mai sus (impulsurile transilvane, cele moldo-slave, sau cele greco-franceze în Tara Româneasca).

Dar comparatia nu se opreste numai la aspecte generale, ci se refera concret la autori sau la opere izolate, în parte preluate de la Rudow. Gheorghe Sincai trateaza, asa crede Alexici, istoria românilor comparând-o cu istoria popoarelor din estul Europei. Costache Negruzzi este prezentat ca un discipol al lui Puskin, Al. Donici ca un imitator al lui Krîlov. Budai-Deleanu, cu a sa Die Zigeuneriade (Tiganiada, p. 72), s-ar fi inspirat dintr-o parodie a lui Blumauer, când a compus lucrarea. La Negruzzi mai descopera ecouri ale lecturilor din Byron, dar si ale lui Horatiu sau Ovidiu (la fel cum a afirmat si Rudow). Nuvelele lui Slavici (mai ales Popa Tanda) sunt comparate cu cele ale elvetianului Gottfried Keller din volumul Die Leute von Seldwyla, iar la Sadoveanu se sustine ca romanul lui Die Falken (probabil Neamul Soimarestilor) ar fi fost influentat consistent de Taras Bulba al lui Gogol. Desigur, multe din aceste trimiteri la alti autori sau la alte literaturi ca modele sau ca termen de comparatie au fost si ramân subiective, dar principiul este valabil: prezentarea comparata a literaturilor vecine, a autorilor si operelor ar trebui sa fie facuta sistematic, tinând cont de specificul local, al timpului si specificului individual al autorilor cercetati.

Când îl prezinta pe Vasile Alecsandri, Alexici descopera diferitele etape ale operei si le prezinta în mai multe locuri, insistând, însa, mai ales asupra talentului liric al poetului. Teatrul lui Alecsandri este prezentat ca o simpla imitatie a comediilor franceze. La Eminescu aflam ca ar fi parcurs patru etape de dezvoltare: 1. una romantica, 2. alta melancolica, 3. una satirica si a a 4-a, pesimista (p. 137). Subiectivismul lui Alexici are proportii chiar surprinzatoare: "Din poezia lui Eminescu se ridica miresme puternice de flori, cum ar fi cele de crin sau iasmin. Daca miresmele devin prea puternice, nu te îmbata, sau te recomforteaza, ci te ametesc, ba chiar te ucid, în cele din urma" (Alexici 1909: 143)16. Asemenea impresii sunt desuete, chiar si pentru timpul când a scris Alexici. Azi se poate doar aprecia stradania istoricianului literar de a descoperi evolutii în cadrul operei unor poeti sau scriitori izolati.

Se poate spune ca istoria literara a lui Alexici contine unele sugestii metodice (periodizarea, principiile acesteia, importanta literaturii regionale), dintre ele cea mai importanta ramânând investigarea traditiilor nationale, încadrate în traditii europene. Dar microportretele scriitorilor nu se pot retine azi. Interesante ramân doar procedeele de caracterizare a genurilor literare, cele mai stângace putându-se constata în cazul poeziei lirice.

Concluzii provizorii

Am prezentat doi autori straini, cercetatori ai culturii si literaturii române, ale caror istorii literare nu au fost cercetate în amanunt sau cunoscute pâna azi. La 1892 Rudow facea periodizarea literaturii române dupa criterii pur subiective, doar pentru perioada Junimii, pentru care autorul a mentionat si pe adversarii ei (socialistii, latinistii, revista lui Hasdeu), existând o caracterizare pe baza unor principii estetice si specific literare. Nici urmarirea literaturii dupa genuri literare, criteriul de ordine al lui Rudow, nu aduce efectul scontat, adica descoperirea unor filoane evolutive ale literaturii române. Inexplicabil este ca Rudow, care din 1886 s-a ocupat de poezia populara, nu o încadreaza în ansamblul literaturii române.

Dupa el, Alexici a încercat sa gaseasca criterii de delimitare a perioadelor literare. În doua cazuri a gasit evenimente politice, pe care le considera importante si pentru scrisul românesc: rascoala lui Tudor Vladimirescu (1821) si instaurarea dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen (1866). Legaturi dintre evenimentele politice si dezvoltarea literaturii s-au stabilit si dupa Alexici (perioada pasoptista, Marea Unire sau perioada interbelica, 1989). Alexici însa se arata inconsecvent când urmareste evolutia literara fie ca o simpla însirare de autori, fie pe genuri literare. Poezia populara, pe larg si convingator înfatisata, îsi are locul ei în istoria literara, înaintea literaturii culte.

Ambii istorici literari încearca sa introduca metoda comparativa în aprecierea valorilor literaturii nationale. Rudow nu are criterii bine precizate, dar se straduie prin numeroase traduceri sa integreze scrisul românesc în ambianta poeziei universale (mai cu seama în antologia sa din 1891), multumindu-se, însa, cu comparatii izolate ale unor opere sau scriitori cu autori cunoscuti pe plan european. Alexici cauta asemanari si paralelisme pe plan regional, reluând sugestia lui Mozes Gaster de a trata literatura veche din Moldova în paralel cu literatura slava veche, cea din Tara Româneasca cu literatura greaca sau franceza, cea transilvana cu cea germana sau maghiara. În acest sistem lipseste, însa, precizarea referitoare la caracterul unitar si national al literaturii române. Dar convingerea ca metoda istorico-comparativa ar ajuta la o mai buna încadrare a literaturii românesti în ansamblul scrisului european ramâne valabila.

Se poate vedea bine ca Alexici, ale carui scrieri (mai cu seama cele despre folclor) au fost bine cunoscute specialistilor români, cauta criterii de evaluare stiintifica adecvate epocii. Rudow a urmarit, în primul rând, popularizarea culturii si literaturii române prin exemple, adica prin traduceri. În acelasi timp a insistat asupra romanitatii limbii române, si a dat exemple pentru capacitatea ei de a exprima si cele mai poetice intentii.

Prin ansamblul operelor lor, atât Rudow, cât si Alexici au contribuit la cunoasterea României în spatiul de limba germana, unul prin scrieri în aceasta limba (Rudow), celalalt prin scrieri în limba româna sau maghiara (Alexici), acestea fiind traduse în germana. Cercetarea operei lui Rudow (asupra caruia am insistat mai mult, pentru ca, în receptarea româneasca, acest filoromân lipseste cu desavârsire) si cea a lui Alexici va putea sa ajute la întelegerea exegezei literare de la sfârsitul secolului al XIX-lea si la clarificarea unor amanunte de evolutie regionala a literaturii române si a unor autori aparte.

Sidebar

Two Old Histories of the Romanian Literature and their Authors: Wilhelm Rudow and Gh. Alexici. Some Considerations Regarding Models of the Past

In the literary historiography, some of the older publications have been replaced by new writings. As a rule, these have more and new information which contributes to a better understanding of the literary phenomenon. Then, why should we remember two literary histories of 1892 and 1906? In the first place, because some older suggestions/ considerations, especially those referring to the method of research, deserve to be reconsidered. In the present case Gheorghe Alexici tried to present the Romanian literature from all the provinces inhabited by Romanians, therefore, those from Macedonia and Greece as well. Even today, it would be not out of interest to include the written literature of Aromanians in histories of the Romanian literature. Wilhelm Rudow (1858-1899) included - especially for his German contemporaries- many poems translated from Romanian. These productions are not present in histories of the Romanian literature destined to the space outside Romania. Nevertheless, they have a contribution to a real understanding of the Romanian literary phenomenon, and as such, they are useful.

No matter how outdated the information in some older literary histories may be, one can find here data forgotten in time, and they deserve to be remembered. Such literary histories (especially those in foreign languages) have been ignored, even by those who were contemporaries with the respective authors. As far as Rudow is concerned, it is only Alexandru Philippide who made a serious criticism, in a German magazine, to his literary history. But, not only Rudow, who lived in Romania from 1888 until his death, being married to the poetess Lucretia Suciu, was forgotten, but also Gheorghe Alexici, professor of Romanian in Budapesta, as well as a great part of their contributions to propagate the Romanian culture outside Romania. Rudow defended his PhD in Halle (1886), with a dissertation on the Romanian folklore (he was not allowed to answer in Romanian as, we may assume, the members of the board did not speak this language). In 1888, Rudow published a substantial anthology of Romanian folk poetry, in 1892 a history of the Romanian literature, and in 1891 included in the first place, in an anthology of universal poetry, the Romanian poetry (30 pages; only the Polish poetry is given the same preponderence). Rudow, who master 32 languages, included the Romanian literature in a fairly wide context. As far as Alexici is concerned, whose studies on the Romanian folklore were republished in 1966, nobody else has investigated his manuals of Romanian or his literary history.

The two propagators of the Romanian literature and culture outside Romania in the 19th century deserve consideration even today, remembering that their work may be one of the duties of the literary historians of present time.

Footnote

1 La Neuhaldensleben s-a nascut Wilhelm Rudow, azi localitatea chemându -se Haldensleben, fiind situata în landul Sachsen-Anhalt. Se compune din fostele localitati Alt- si Neuhaldensleben, centre ale industriei de ceramica.

2 Informatiile despre scoala din Salzwedel si unele date biografice ale lui Rudow mi le -a comunicat arhivarul orasului Salzwedel, Dr. Langusch, caruia îi multumesc pentru ajutorul acordat foarte prompt si cu multa bunavointa.

3 Lucretia Suciu a trait din 1885 la Ucuris, dar si la Deva - deducem aceasta din faptul ca în dedicatia pentru Lucretia Costa-Olaru, Rudow indica sediul ei la Deva.

4 În aceasta colectie s - au publicat mai multe volume de proza ale lui Jokai Mór ( Die gelbe Rose; Magneta), Mite Kremnitz (Sein Brief. Novellen) si piesa lui Paul Lindenberg Felix Philippi. Mite Kremnitz si Lindenberg erau cunoscuti prin scrierile lor cu tematica româneasca.

5 La textul românesc am pastrat grafia lui Rudow.

6 "Die Einteilung ist gut und beweist große Mühe und Verstand seitens des Verfassers und man muss es ihm zur Ehre anrechnen, um so mehr, als er nur geringe Vorarbeiten bei seinen Vorgängern gefunden hat, welche alle, die einen Bibliographien, die anderen Chrestomatien, oder was sie alles haben schreiben mögen, geschrieben haben und mit dem Titel Geschichte der rumänischen Literatur getauft haben. Darum hat der Verfasser recht, wenn er im Schlusswort sagt, dass er seine Vorgänger übertroffen habe; er wolle nur nicht vergessen, dass der Einäugige unter den Blinden leicht Kaiser wird", Alexandru Philippide, Wilhelm Rudow: Geschichte des rumänischen Schrifttums, în "Literaturblatt für germanische und romanische Philologie", 14, 1893, p. 399-410.

7 Istoria limbei si literaturei române, Iasi, 1885.

8 Ibidem, p. 399 ("R. hat die rumänische Literat ur in vier Perioden eingeteilt: 1. bis 1800, 2. bis 1830, 3. bis 1860, 4. bis 1890. In jeder von ihnen hat er den Stoff geschlechterweise betrachtet, was ihn nötigte, mehrmals von demselben Schriftsteller zu sprechen").

9 Aceste precizari nu corespund întocmai cu cele patru perioade din cronologie, pentru ca Rudow mai adauga subcapitole ca: Revista noua, Directia franceza, Latinistii sau Socialistii.

10 Vezi Aparitia Noii directii ('Auftreten der neuen Richtung'), p. 136-231.

11 Hiador Sztripszky, György Alexics, Szegedi Gergely énekeskönyve XVI. századbeli román fordításban. Protestáns hatások a hazai románságra, Budapest, Hornyánszky (1911).

12 "Denn das bleibende Verdienst der Junimea und ihrer Anhänger ist, dass sie modernen Ideengehalt in die rumänische Kultur einführten, die rumänische Litteratur auf europäische Höhen erhoben und den Grund zu einer einheitlichen Schriftsprache legten".

13 Chiar si Martin Luther este considerat un stimulator al culturii române din Ardeal.

14 În limba germana: Sadagora, ucrain. Sadgora.

15 Este vorba de cornul care suna, dar o apropiere cu poezia Der Postillon de Lenau nu exista, chiar daca Alexici o postuleaza.

16 "Wie starker Blumenduft steigt es aus Eminescus Dichtung auf, wie Duft von Lilien und jasmin. Aber wenn dieser zu intensiv wird, belebt und erquickt er nicht, sondern betäubt und tötet schließlich".

References

Bibliografie

Alexici 1909: Georg Alexici, Geschichte der rumänischen Literatur, editia a II-a, Leipzig, Amelang [1906].

Alexici 1966: George Alexici, Texte din literatura poporana româna. Publicat cu un studiu introductiv, note si glosar de Ion Muslea, Bucuresti, Editura Academiei Române.

Bican 2014: Bianca Bican, Deutschsprachige Presse Siebenbürgens, Berlin, LIT Verlag, 176 p. ("Transkulturelle Forschungen an den Österreich-Bibliotheken im Ausland"; 10).

Bigler 1991: Ingrid Bigler, Wilhelm Rudow, în Deutschen Literatur-Lexikon. Biographisches und bibliographisches Handbuch, Bern, vol. 13, p. 469-470.

Brümmer 1896: Franz Brümmer, Lexikon der deutschen Dichter und Prosaisten des neunzehnten Jahrhunderts, vol. 3: M-Schn, Leipzig, Reclam p. 364.

Olarescu 2008: Daniela Olarescu, Die Rezeption der rumänischen Literatur in Deutschland zwischen 1945 und 1989, Frankfurt am Main/Berlin/Bern/Bruxelles/New York/Oxford/Wien, P. Lang, 270 p. ("Europäische Hochschulschriften"; Bd. 1968).

Osterkamp 1979: Ernst Osterkamp, Lucifer. Stationen eines Motivs, Berlin/New York, de Gruyter ("Komparatistische Studien". Hg. von Horst Rüdiger; Bd. 9), 262 p.

Rudow 1884: Wilhelm Rudow, Martin, der Maschinenführer. Ein Sang aus dem Westen , E. Salzwedel, Hoffmann, 73 p.

Rudow 1886: Wilhelm Rudow, Verslehre und Stil der rumänischen Volkslieder, Diss. Halle 1886, 43 p. (aflata în biblioteca Universitatii Harvard).

Rudow 1888: Wilhelm Rudow, Rumänische Volkslieder. Übersetzt von W.R. Nebst Einleitung: Der rumänische Volksgeist nach seinen dichterischen Erzeugnißen, Leipzig, Barsdorf.

Rudow 1891 (a): Wilhelm Rudow, Harzblüten. Den Bewohnern und Freunden des Harzes, Wernigerode, Rudow, 110 p.

Rudow 1891 (b): Wilhelm Rudow, Mädchenliebe und Mannesliebe, Wernigerode, Rudow, 47 p.

Rudow 1891 (c): Wilhelm Rudow, Lucifer. Ein Dichterleben. Herrn Administrator Bode und Frau Rittergut Banteln in dankbarer Liebe ihr Neffe Lucifer, Wernigerode, Rudow, 131 p.

Rudow 1891 (d): Wilhelm Rudow, Um die Erde. Eine Auswahl der schönsten und kennzeichnendsten Dichtungen der wichtigsten Kultursprachen, Wernigerode, 294 p., (Basel, Finkh, 1905, 296 p.).

Rudow 1891 (e): Wilhelm Rudow, Die Bombe. Enthüllungen über den Bau und die Verwaltung der serbischen Staatsbahnen. Aus dem Serbischen übersetzt von Wilhelm Rudow. Mit einem Vorwort von Carl P [...], Leipzig, Germanicus (ed. a 2-a).

Rudow 1892: Wilhelm Rudow, Geschichte des rumänischen Schrifttums bis zur Gegenwart. Wernigerode, 238 p. (Nachtrag, Leipzig, 1894, XXXII p.); recenzii: Iosif Vulcan, în "Familia", 1892, nr. 42; în "Revista Noua", anul 5, nr. 5-7; Ioan Slavici, în "Tribuna", 9, nr. 268; Ladislaus Réthy, în "Pesti Századok", 1893, nr. 1; în "Literarisches Centralblatt", Berlin 1893, p. 454; Alexandru Philippide, în "Literaturblatt für und romanische Philologie", anul 14, 1893, p. 399-410.

Rudow 1893 (a): Wilhelm Rudow, Wittekind, der Sachsenherzog. Vaterländische Dichtung, Ökrös, 1893, 183 p.

Rudow 1893 (b): Wilhelm Rudow, Glückwunsch der Rumänen zur Vermählung I.K.H. des Kronprinzen Ferdinand von Romänien und der Prinzessin Marie von Großbritannien und Irland, Herzogin von Sachsen, în "Rumänische Jahrbücher", Hg. C. Diaconovich, Resicza, 1 (1893), p. 47

Rudow 1893 (c): George Cosbuc, Willkommensgruß, dem Brautpaar Rumäniens gewidmet, übers. Wilhelm Rudow, în "Rumänische Jahrbücher", Hg. C. Diaconovich, Resicza, 2-3 (1893), p. 116.

Rudow 1893 (d): Die Gestalten des romänischen Volksglaubens (Aus dem Alptraume entwickelt von Wilhelm Rudow), în "Rumänische Jahrbücher", Hg. C. Diaconovich, Resicza, 2-3 (1893), p. 103-115, 4 (1893), p. 197-204, 7 (1893), p. 391-399, 8-9 (1893), p. 494-509.

Saineanu, Ionescu-Gion, Hasdeu 1892: Lazar Saineanu, G. I. Ionescu-Gion, B. P. Hasdeu, O istorie a literaturii române în limba germana, Bucuresti, "Eine Trilogie".

Vaida 2010: Maria Vaida, Lucretia Suciu (-Rudow!) sau marile iubirii, Cluj-Napoca, Grinta, 178 p.