Content area
Full Text
Cu mulţi ani în urmă, atunci când a pornit în împovărătoarea călătorie literară, Fănuş Neagu a uimit întreaga suflare a cititorilor printr-un debut fulminant cu o povestire înduioşătoare, încărcată de metafore, caldă, scrisă cu o precizie aproape matematică, publicată sub titlul „Ningea în Bărăgan". Născut în câmpia bântuită de dropii şi de legende halucinante, peste care furtunile venite din senin ca să alunge vipiile băteau cu bob de gheaţă iarba înaltă şi fruntea florilor sălbatice, copilul cu zulufi aurii şi-a tras seva scrisului său răscolitor din pământurile acelea peste care întâmplări ciudate şi istorii pline de adevăr aşteptau să fie povestite. Acolo a văzut el prima oară curcubeul şi lacul argintat în nopţile cu lună, acolo a primit botezul viscolului şi a prins primul fluture ivit la început de primăvară, într-o joacă a cunoaşterii. Tot acolo, în nopţile în care sânzienele zburdau prin văzduhul plouat cu pulbere de stele, în mintea şi în sufletul lui Fănuş începea eflorescenţa unui talent rar întâlnit, a unor trăiri ce-i vor subjuga întreaga lui viaţă condusă prin inelele de argint din care a zidit povestiri ce au cotropit iremediabil inimile iubitorilor de literatură. Fără tăgadă, Fănuş Neagu a fost regele metaforei, inventatorul unor fraze răscolitoare, povestitorul fascinant şi nu mai puţin scormonitorul după cuvinte care, nescoase din uitare, puteau să dispară din frumoasa noastră limbă românească.
Una dintre întâmplările norocoase din viaţa mea mi-a fost aranjată de destin atunci când m-a împins spre inima acestui neasemuit bărbat care mi-a întins năvodul de aur al unei prietenii nestinse. Acest „frumos nebun", care ştia mai bine ca noi toţi să împuşte cuvintele pe hârtie, ştia să iubească şi să se supere, ştia să bea un pocal de vin bun, să cânte, să joace, să ierte, dar mai ales să sară fără alegere în ajutorul oricui îl cerea, izbutea, asemenea unui fachir, să electrizeze asistenţa şi să se facă iubit. Era rău de gură atunci când venea vorba despre meschini, de mincinoşi, de trădători şi de nedreptăţile săvârşite de cei urcaţi în şeile de unde-şi puteau biciui semenii, pocindu-i fără teamă în cuvinte vecine înjurăturii. Înalt şi frumos, cu un păr rebel furat din lanurile de grâu ale Bărăganului, cu vocea ca un tunet căzut din tăriile pe unde se plimbă norii...