Forma de guvernamânt si regim politic: conditii de posibilitate constitutionala

Abstract

Successful constitutions manage to predetermine in juridical frame the political life of a country, by imposing a durable core equilibrium, i.e., a specific political system. The integrative function of the constitution derives from a reflexive political decision, at the constitution-making moment, for a specific form. The current theoretical difficulty in characterizing with precision the political system established by the Constitution of 1991 reflects the syncopated constitutional conflicts of recent years. The instability can be traced back to the continued absence of the preconditions for a genuine constitutional foundation. The initial indecision has been reinforced by later influences, including the EU accession process. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract

Successful constitutions manage to predetermine in juridical frame the political life of a country, by imposing a durable core equilibrium, i.e., a specific political system. The integrative function of the constitution derives from a reflexive political decision, at the constitution-making moment, for a specific form. The current theoretical difficulty in characterizing with precision the political system established by the Constitution of 1991 reflects the syncopated constitutional conflicts of recent years. The instability can be traced back to the continued absence of the preconditions for a genuine constitutional foundation. The initial indecision has been reinforced by later influences, including the EU accession process.

Keywords

Political systems; integrative constitutions; constitutionalization; constitutional paradoxes; EU constitutionalism

I. Regim politic ci forma constitutionalä

Forma actúala de guvernàmânt a României este eel mai adesea descrisä în doctrina de drept public si literatura de specialitate a stiin^elor politice drept república cu regim politic semi-preziden^ial.1 Mul^i autori califica însa aceasta descriere generica, adaugând sintagme ca: "modérât", "cu tendinee parlamentare" sau chiar, în extrem, "difícil de définit cu precizie".2 Ambivalenza doctrinara este refléctate în plan practic de disputele politice si constitutional recente asupra "esen^ei" regimului politic románese si de propunerile divergente de a-l "racionaliza" revizuind Constituya într-o anumitä directe ferma, printr-o decizie pentru modelul parlamentar sau eel prezidenflal. în cele ce urmeazä, ma voi referi nu asupra oportunitatii unei asemenea schimbari în contextul actual, ci asupra cauzelor si condrrjilor care au déterminât indecizia constitutional iniziala cu privire la regimili politic ci asupra posibilita^ i remedierii lacunelor sau ambiva lerrÇelor textului constitucional pe calea amendamentelor. Argumentul meu va fi acela cä, desi regimurile politice reprezintä modele conceptúale ideale iar cristalizärile constitutional ale formelor institurjonale suferä în mod inevitabil alteran, un miez stabil al echilibrului între puterilestatului este déterminât în statele ale cäror constituai au rezistat testului timpului, de decizia inaiala pentru o anumitä paradigma. Pentru ca o constituée sä poatä predetermina normativ via^a politica, ea trebuie sä rezulte dintr-un procès constitucional real, ale cärui mize au fost decise de la bun început în raport de tradita constitutionalä a statului respectiv. în cazul transplantului de norme, o precondrrje minimala a unei constitut,ionalizäri de succès este în^elegerea resorturilor interne ale modelului preluat si dorinta autentica, cel pu^in la nivelul elitelor politice si juridice, de a imita sistemul de valori care subîntinde nórmele straine copiate. In Romania post-comunistä, în parte datoritä contextului tranzrrJei dar în bunä mäsurä si datoritä unor limitari profesionale si intelectuale la nivelul elitelor care au participât la procesul constituant, conditile de posibilítate ale unei constitutional izäri reale nu au existât dintru bun început. Indecizia inaiala si contextul constitutional actual, inclusiv cel european, perpetuazä aceste disfuncçionalita^i, fäcand anevoioasä iesirea din anomie printr-o schimbare în bine.

Eticheta taxonómica "semi-preziden^ialä" îi aparçine politologului francez Maurice Duverger, care a folosit pentru prima oarä termenul pentru a sublinia particularité-^ le Constituée! franceze din 1958. ' Conform definirei lui Duverger, ìntr-o república semi-preziden^ialä, puterea executive este partajatä între un presedinte ales direct de cätre popor si un prim-ministru al cärui guvern este responsabil în fata corpului legislativ. Regimul difera deci atât de sistémele parlamentare, unde executive este în fond o "comisie" a camerei joase a parlamentului cât si de prezidentialismul de tip american, unde puterile statului sunt geometric partajate conform "trinitätü lui Montesquieu".2

Clasificärile regimurilor politice pornesc de la ideal-tipuri conceptúale extrase din modele paradigmatice constitutional. Evolu^ile politice si juridice aduc acestor tipare constitutional, prin glose succesive, numeroase calif icari. De exemplu, desi în sistemul constitutional american Presedintele este degnatomi puterii executive, ambivalenza termenului "executiv" si forma lapidara a Constituée! au condus la o disputare permanente a gradului de control pe care ÎI exercitä administraba preziden^ialä (prin intermediul decretelor preziden^iale si prin numiri politice la vârful departamentelor executive) si, respectiv, Congresul (prin control parlamentar si prin legislate), asupra administrate! federale. Contenciosul administrativ a suprapus, la rândul säu, peste aceste dispute politice, paradigme de interpretare care au déterminât mutagli importante în privila marjelor de interpretare discre^ionarä lásate la latitudinea organelor administrative si, prin urmare, în privila chestiunilor care pot fi tránsate prin decizii de natura pur politica.3 In fine, ca urmare pe de o parte a dorin^ei Congresului, validate de cätre Curtea Suprema în perioada New Deal,1 de a nu läsa la latitudinea Presedintelui Franklin Delano Roosevelt controlul nemijlocit asupra noilor forme de reglementare social-economica si, pe de alta parte, datoritä incapacita^ de a ajunge la un numitor legislativ común dar cu privire la forma si intensitatea reglementärü, au fost create asa-numitele "agenti independente". Acestea din urmä, desi exercitä atribu^iï administrative semnificative ìn domenii vitale (de exemplu reglementarea audio-vizualului (FCC), a opera^iunilor pe píemele de valori bursiere (SEC), a practicilor restrictive si de conçurent neloialä (FTC), etc.), nu se aflä sub tutela puterilor politice clasice si constituie astfel ìn practica o "a patra putere farà cap" headless fourth branch).2

Ci regimurile parlamentare au suferit numeroase transformar! care le-au îndepärtat de la elementele ideal-tipului constitutional. în Germania Federala, de exemplu, cresterea progresiva a rolului sefului executivului în dauna parlamentului federal Bundestag) a atribuit treptat un carácter accentuât semi-plebiscitar regimului parlamentar. Forma actúala a regimului politic, de "democrazie a Cancelarului" Kanzlerdemokratie), a fost doar parcial predeterminata prin prevederile Constituai din 1949 (de exemplu, prin intermediul asa-numitului "vot constructiv de neîncredere" sau al atribu^iei de a trasa "linii directoare de politica generala", acordatä cancelarului federal de cätre Articolul 65 din Grundgesetz Richtlinienkompetenz). Practica politica, amprenta unor personalità^ puternice ca Adenauer la cârma Executivului federal si influenza evolu^ilor constitutional ale Uniunii Europene asupra sistemului constitutional german au jucat un rol egal cu eel al fundamentului constitutional în consolidala acestei tendinee iniziale.3

Cu tóate aceste rezerve si califican, în majoritatea democra^iilor constitutional clasice ideal-tipurile justificative ale regimurilor politice corespund ìn mare felului în care func^ioneaza via^a politic-constitu^ionala a statului. Fórmele juridice pot fi ìnscrise ìn tipare recognoscibile deoarece evolu^Ne constitutional demonstreazä un grad ridicat de coerenza si consistenza si deci de stabilitate în timp a practicilor. Putem defini un anumit sistem constitucional cu destulä acurate^e iar definita teoretica a sistemului reflecta în foarte bunä mäsurä o decizie constitu^ionalä. Aceastä stabilitate se datoreazä faptului cä legile fundamentale aie statelor în cauzä îndeplinesc, în pofida modifieärilor aduse de practica politica si jurídica cadrului inicial, fuñera de baza a unei constituai, aceea de asigura un nivel substancial de racionalizare jurídica si integrare normativa a vie"Çii politice.4

II. Constituya ca decizie politica

Pentru ca o constituye sä poatä exercita un astfel de rol, de integrare a politicului prin mijloace juridice, ea trebuie sä fie produsul unui procès real de constituCionalizare. Un astfel de procès nu implica în mod necesar o participare larga a popula^iei la dezbaterea textului propriu-zis dar presupune, cel pu^in la nivelul elitelor politice si juridice implicate în elaborarea documentului, o viziune clara asupra elementelor de bazä ale legii fundamentale: forma de guvernämant, principalele elemente ale regimului politic, catalogul de drepturi fundamentale, elemente de coagulare a unui model economic (asa numita "constitute economica") si, nu ìn ultimul rând, o decizie asupra intensitätii predeterminarli normative (forma si limitele revizuirii).

Majoritatea constitu^iilor scrise care au rezistat cu succès timpului sunt produsul unui procès deliberata de substance, eel mai adesea ìn dialog direct cu tradita constitutional a statului respectiv si al unei decizii constiente pentru o anume forma politica. Constituya Statelor Unite, de exemplu, adoptatä ca solute la def icíenmele Articolelor Confederative, a fäcut obiectul unei discuoi ìndelungate, la care au participât, ca delegati din partea statelor, cei mai luminati oameni ai fostelor colonii. Minútele sedintelor adunarti constituante, redáctate de James Madison, pot fi citite cu egal folos astazi si depäsesc cu usurila nivelul conceptual al unei conferire sélecte de filozofie politica sau drept constitutional. La fel de durabile a ramas structura institutional de bazä, care este si astäzi, în linii mari, cea aleasä în 1787. Principalelor decizii si "compromisuri" de la Philadelphia (asa-numitul "Compromis Connecticut", de exemplu, care echilibreazä prin structura celor doua Camere ponderea distincte a popula^iei si, respectiv, suveranitatea égala a statelor membre) si-au pästrat relevaba pentru problemele démocrate! constitutional americane. Constituya Republicii de la Bonn a fost adoptatä în replica punctualä la cäderea Republicii de la Weimar. Tóate institutile fundamentale discútate de cätre delegaci la convenga de la Herrenchiemsee (votul constructiv de neîncredere, "clauza de eternitate" de la art. 79 (3), asezarea emblematica a listei drepturilor la ìnceputul documentului, deschiderea textului prin garantarea demnita^ii umane ca valoare suprema care nu face obiectul controlumi de proportionalitate, pragul parlamentar, "democrazia militantä", etc.) sunt soluti precise si elaborate la problemele Constituai de la Weimar din 1919. Constituya din 1958 a Franai a remédiât deficiente parlamentarismului exacerbât si anacronic al constitutiilor celor doua republici precedente (1975 si 1946) printr-o întoarcere republicana parrjalä la traditile franceze ale guvernamântului de tip dualist. Peste fundable textelor adóptate initial s-au adäugat uneori în palimpsest glósele unor "momente constitutionale", pentru a prelua formularea lui Bruce Ackerman, anume ale unor revizuiri ale aranjamentului constitucional inicial în momentede eriza politica dublatä de sprijin popular covârsitor pentru o anumitä schimbare.1 în ambele situaci, fundament constitutional deliberativ sau alterare a paradigmei inivale prin modifican cu carácter para-constitutional si plebiscitar, succesul constitucional izärii deriva dintr-o decizie politica cu miza ciar în^eleasa, ancorata în istoria statului în cauzä.

Aceastä ancorare în necesitadle si tradita constitutional ale unui stat nu exclude nici transplantul de norme si forme sträine, în mesura în care procesul de adoptare si adaptare a normelor sträine la un context nou este unui reflexiv si corespunde unei dorin^e reale, cel putin la nivelul elitei, de a se apropia de modelul civilizator importât. Dacä aceste precondrrji exista, copierea unui model strain poate determina în timp o constiUrrjonalizare reala a vieti politice autohtone. De exemplu, Constitutia din 1866, o copie usor alterata a Constitute! Regatului Belgiei din 1831, desi initial constituía o "forma färä fond" în Principate, a functionat din ce în ce mai conform cu ideal-tipul occidental originar, pe mäsurä ce sincópele si inadvertence initiale au fost eliminate ca urmare a maturizarii politice si juridice.1

III. Pastisa ca fundament constitutional

Constituya din 1991 a stat de la bun început sub semnul indecizei si diletantismului. Cum adoptarea unei legi fundamentale legate de tradita noasträ constitutional (în fapt, raportatä la ultima constituée de factura liberala, cea din 1923) nu avea la începutul anilor '90 decât sprijinul unei päturi infime de intelectual!, singura solute viabile ìn contextul respectiv a fost cea a constructiei ab initio, mai precis a construirii unui asezamânt constitutional pornind exclusivde la tiparele democra^iilor vestice. In privinta regimului politic, modelul strain de la care s-a pornit l-a constitua Franta, de ale cärei traditi juridice ne leagä, cel pu^in la nivel declarativ, cele mai multe afinitati.

Regimul f rancez a fost însa copiât într-un mod caricaturizat, parcial si distorsionat, färä nrÇelegerea implicatiilor si mecanismelor sale interne.2 în sistemul constitutional de origine, legalitatea (atributiile efective aie Presedintelui) si legitimitatea (alegerea directa de cätre popor) se complinesc si se presupun reciproc. Presedintele Republicii Franceze are pârghii efective, prin care poate influença procesul legislativ (referendumul obligatoriu de la Articolul 11 indice 1), poate dizolva Adunarea Na^ionala dupa consultan cu presedin-çii celor doua camere si primul ministru (art. 12) si are, conform Articolului 16, atributii destul de extinse în situati exceptional. Din acest model a fost preluatä la noi alegerea directa a presedintelui (legitimitatea), combinata însa la nivelul legalitari doar eu prerogative^ de natura preponderent decorativa enumerate în Constituya cele de-a Oncea Republici. Atributiile cu relevan^ practica au fost lipsite de efectul obligatoriu (referendum consultativ) sau conditionate foarte restrictiv (dizolvarea Parlamentului).

Astfel, constituante román din 1991 a pus bazele unei confuzii perpetue cu privire la regimul politic al României, care deriva din indecizia iniziala pentru o forma stabilä. Pastisa constitutional stângace a anului 1991 favorizeazä acum conflicte între legalitate si legitimitate färä nicio posibilítate de solutionare în interiorul si prin mijloacele sistemului constitutional. Deciziile sunt implicit ocúltate constitutional, în mäsura în care un Presedinte ales direct de cätre popor dar înarmat cu atributi nesemnificative si prerogative vagi poate interveni în mod constant în viata politica, prevalându-se simultan de lipsa pârghiilor efective si deci a responsabilitätü.

Atât timp cât viata politica a fost dominata de partide si coalitii guvernamentale stabile, neajunsurile sistemului constitutional románese au trecut neobservate, deoarece forma jurídica nu a ajucat decât un roi decorativ pentru validarea unor soluti politice prestabilite pe cale consensuala. Odatä cu fracturarea accelerata a spectrului politic din ultimul deceniu, cadrul constitutional a devenit important. Se poate cu usurila observa, de exemplu, cresterea continua a rolului CurÇu Constitutional în viata politica româneasca, un procès din pacate invers proporcional cu stabilitàtea si calitatea jurisprudence!. Datoritä lipsei deciziei iniziale pentru forme si reguli stabile, legea fundaméntala nu poate însa juca un rol integrata, de regularizare si racionalizare a vieti politice prin forme juridice.

Aceastä situare s-ar putea teoretic remedia prin revizuire. Din punct de vedere practic însa, revizuirea într-o directe benefica este în actual ul context aproape imposibilä. în primul rând. Constitute României prevede (art. 152) o procedura extrem de oneroasä: majoritäti de douä treimi în ambele Camere pentru adoptarea proiectului sau propunerii (sau trei pätrimi din numärul deputatilor si senatorilor în sedin^a comuna, în cazul esuärii procedurü de methere) si referendum de aprobare a revizuirii. Un asemenea präg procedural este foarte difícil de atins. în cazul revizuirii din 2003, procedura a fost finalízate cu succès deoarece majorítatea modificärilor erau privite atunci ca impuse de necesitatea aderärii la Uniune, un deziderat acceptât de catre întregul spectru politic si de catre o majoritate covârsitoare a popula^ei. Chiar si în aceste condici, perioada referendumului a trebuit prelungitä cu o zi prin ordonan^ä de urgenza, pentru a se putea atinge pragul de validare.

în al doilea rând si mult mai important, circumstance politice la fei de propice sunt greu de imaginât în momentul de fata. Majoritatea proiectelor sau propunerilor de revizuire recente au fost de altfel vizibil dominate de interese politice camúflate destul de superficial în forme constitutional.1 în plus, daca adoptarea "EuroAmendamentelor" din 2003 ar fi putut constituí o bunä ocazie de revizuire constitutional realä, intrarea noasträ în Uniune a fäcut, în mod paradoxal, si mai dificile conditile de posibilítate pentru un procès real de constitutionalizare. Pe de o parte, miza multor decizii interne a fost deplasatä parcial sau total în planul Uniunii. Pe de alta parte, procesul de monitorizare în faza de pre-aderare a acquisului politic (inclusiv pe calea modifieärilor institutional determinate în plan intern de îndeplinirea recomandarilor Comisiei) si monitorizarea post-aderare prin intermediul Mecanismului de Cooperare si Verificare au deplasat parcial planul discu^ilor din sfera deciziei politice de natura constitutional într-un domeniu cvasi-constitutional ale carni evoluii si implicati sunt greu de apreciat sau contrôlât în termenii normativi ai dreptului public. Altfel spus, miza unor problème constitutional-politice a fost retradusä într-un Mmbaj ostensibil apolitici independerá justitiei, anticoruptie, integritate.2 Conditionarile institutional actúale (românesti si europene) fac dificilä retroversiunea dezbaterilor în termenii constitutionalismului clasic al statului natiune.

Un singur exemplu cu relevan^ actúala este suficient pentru a ilustra aceastä observare. în 2003, Constituya a fost revizuita prin autonomizarea completa de orice decizie politica a Consiliului Superior al Magistraturü. Aceastä reforma era atunci solicítate de catre Comisíe ca o expresie optima în plan constitutional románese a principiului independentei justitiei si solute panaceu la problemele reformei justitiei. Principiul independentei justitiei, poate însa fi garantat în angrenajul constitutional al statuì natiune printr-o multitudine de formule institutional perfect legitime : consiliu judiciar cu atributii mai putin (Franta) sau mai mult (Italia) extinse, influente politica asupra nummi magistratilor (Germania, Richterwahlausschuss), etc.. Ruperea formulei generice de contextele constitutional si concretizarea ei la nivelul de abstraeré si generalitate care poate fi asimilat de cätre un aparat birocratic cum este Comisia UE, transforma sintagma într-un slogan ideologie usor manipulabil.1 Odatä ce CSM-ul a fost complet izolat de aproape orice influenza sociala si politica, au apärut forme indirecte, oculte, de politizares! tipuri de influença de natura corporatiste, nu mai pu^in negative în consecin^e.2 în acelasi timp, modificarea a produs o antinomie constitutional cu repercusiuni asupra echilibrului puterilor. Procurorii sunt în sistemul judiciar románese magistrali, astfel încât principalele decizii cu privire la cariera acestora intra sub umbrela institu^ionalä a CSM-ului, "garantul independence! justi^iei" (Art. 133(1)). Func^ia de acuzare are însa conotatii executive greu de negat sau éludât. De altfel, structura parchetelor este definita de catre Constituée ca "Minister Public" iar activitatea procurorilor este plasatä în mod explicit "sub autoritatea ministrului justrtiei" (Art. 131-132 din Constituée). Aceste contradicen transforma numirile în cele doua funcÇii cheie din sistem (procuror general al Parchetului de pe lânga înalta Curte de Casale si Justice, procuror sef al DirecÇiei Generale Anticorup^ie) în lupte aie cäror mize politice sunt parcial ocúltate de limbajele conceptúale si constitutional în coliziune în care se poartä dispútele. Accentele cad cu totul diferit pe responsabilitatea politica a Ministrului Justrtiei, pe încercarile CSM-ului (cu sprijinul Comisiei UE, în numele "independence! justi"Çiei") de a transforma avizul consultativ ìntr-unul obligatoriu prin insistenza asupra unor proceduri "transparente" si "meritocratice" de selectee a candida^ilor sau pe rolul decizional al Presedintelui. Astfel, disfunctionalita^ile derivate din grefarea contradictiilor pluralismului constitutional al Uniunii pe problemele preexistente ale constitu^ionalismului románese au dat nasiere unui set suplimentar de dificulta^.

Pluralismi de forme si instituai disparate care caracterizeazä via^a constitutional a României de astäzi va da nasiere si în viitor unor lupte politice între grupuri de interese consolidate iar aceste dispute vor fi în continuare purtate în jargonul constitutional instrumental si rudimentär care a dominât luptele politice ale ultimilor ani. In ce fel se va putea iesi însa, printr-o decizie de substance, din ghemul actual de paradoxii constitutional este, în momentul de fa^a, o întrebare färä räspuns.

Footnote

1 Din punct de vedere tehnic, forma de guvernàmânt (monarhie, república, aristocratie) priveste degnatomi suveranitä^ii, în timp ce regimul politic al unui stat este déterminât de modalitatea de exercitare a puterii si de forma de echilibru între organele statului (regim parlamentar, prezidential, semi-prezidentfal). în cele ce urmeazä, mä voi referi în principal la regimul politic actual al României.

2 V. Elena Simina Tänäsescu, "The President of Romania, Or: The Slippery Slope of a Political System", în 4 (1) European Constitutional Law Review 64-97 (2008).

Footnote

1 V. Maurice Duverger, "A New Politicai System Model: Semi-Presidential Government", Voi. 8 (2) European Journal of Politicai Research, pp. 165-187 (June 1980). Duverger a rafinat modelul säu teoretic în edibile succesive ale tratatului La Cinquième République (Presses Universitaires de France).

2 V. Bruce Ackerman, "Good-Bye Montesquieu", în Susan Rose-Ackerman si Peter L. Lindseth, Comparative Administrative Law, Cheltenham, Edward Elgar, 2010, pp. 128-133, la p. 130, vorbind despre "loialitatea tradizionale a \àr\\ ia\à de trinitatea lui Montesquieu". Aceastä loialitate se reflecta în chiar construya textului Constitute Statelor Unite: fiecare din cele trei articole care deschid documentul este dedicat unei puteri distincte (legislativ, executiv, putere judecätoreascä), al cärei exerci^iu este atribuit în mod simetric unor organe distincte (Congres, Presedinte, Curtea Suprema si instacele inferioare, respectiv).

3 V., de exemplu, Chevron USA Inc. v. Natural Resources Defence Council, 467 U.S. 837 (1984). Aceastä deeizie a läsat controlul asupra ambiguitä^ilor legislative la latitudinea deeiziei politice si deci la latitudinea executivului federai.

Footnote

1 Humphrey's Executor ?. United States, 295 U.S. 602 (1935).

2 Peter L. Strauss, "The Place of Agencies i? Government: Separation of Powers and the Fourth Branch", în John H. Harvey si T. Alexander Aleinikoff (Coord.), Modern Constitutional Theory: A Reader, Third Edition, West Publishing Co., St. Paul, Minn., 1994, pp. 295-308.

3 V. Peter L. Lindseth, Power and Legitimacy: Reconciling Europe and the Nation-State, Oxford, NY, Oxford University Press, 2010, în special cap. 2 si 3, pp. 61-132.

4 V. Dieter Grimm, "Integration by Constitution", 3 International Journal of Constitutional ¿aw 193-208 (2005) si "Types of Constitutions," in Michel Rosenfeld and Andrés Sajó (eds.). The Oxford Handbook of Constitutional Law (Oxford: Oxford University Press, 2012), p. 98 ff .

Footnote

1 Bruce Ackerman, We the People: Transformations, Cambridge, MA, Belknap Press of Harvard University Press, 1988. Conform argumentului lui Ackerman, perioada "Reconstruct^" (care a urmat dupä Räzboiul Civil) si epoca New Deal au reprezentat astfel de momente constitutional în Statele Unite. Putern exemplifica aceastä tezä si printr-un moment constitutional european, revizuirea Constitute celei de-a Cincea Republici în 1962 si adoptarea modului de alegere directa a Presedintelui. Amendarea legü fundamentale, fusese operata, conform multor critici, pe cale para- sau chiar neconstitutionalä (de Gaulle folosise articolul 11, care priveste proiectele legislative, nu revizuirea constitutionalä). Inflativa a bénéficiât însa de un sprijin popular covârsitor, care i-a asigurat în final succesul.

Footnote

1 V. Tudor Draganti, începuturile fi dezvoltarea regimului parlamentar in Romania pana ìn 1916, Editura Dacia, Cluj, 1991 si Bogdan lancu, "Constitutionalism between Transplant and Irritation: The Case of Nineteenth-Century Romanian Modernization" în curs de aparirie în Jani Kirov si Michael Stolleis (Coord.), Establishment of National Legal Systems in Post-ottoman South Eastern Europe. Deconstruction, Formation and Transfer of Normativity, Frankfurt a. M., Vittorio Klostermann.

2 Aceastä neîn^elegere deriva în bunä mäsurä din limitari intelectual-profesionale. Determinärile sistemice au fost identice dar, spre deosebire de cazul alte state comuniste, nivelul de epurare a elitelor juridice interbelice si de ideologizare s\ reducere la irelevant a dreptului a fost ìn Romania, mult mai ridicat, datoritä gradului de brutalitate a regimului. V. Andrés Sajó, 'Comment - Socialist Law Unaccounted', in Bogdan lancu (ed.) The Law/Politics Distinction in Contemporary Law Adjudication, Utrecht, Eleven Publishing 2009, p. 133 ff.

Footnote

1 V. G. Andreescu et al., Comentarii la Constituya României, Polirom, lasi, 2010.

2 V., eu privire la anticoruptie ca fenomen post-politic (si deci post- sau surogat constitutional), Ivan Krastev, Shifting Obsessions, CEU Press, Budapest, 2004, pentru un argument similar în context american, Frank Anechiarico si James B. Jacobs, The Pursuit of Absolute Integrity-How Corruption Control Makes Government Ineffective, The University of Chicago Press, Chicago, 1996.

Footnote

1 V. Stephen Holmes, "Judicial Independence as Ambiguous Reality and Insidious Illusion," în Ronald Dworkin (Coord.), From Liberal Values to Democratic Transition: Essays in Honor ofJános Kis (Budapest: CEU Press, 2004), pp. 3-14. Cu privire la evolu^üle românesti, Bogdan lancu, PostAccession Constitutionalism with a Human Face: Judicial Reform and Lustration in Romania, in 6 (1) European Constitutional Law Review (March 2010), pp. 28-58.

2 V. Simina Elena Tänäsescu, "Reforma Consiliului Superior al Magistratura între analogia dreptului si nimicuri etice", Pandectele Romàne n°2/20n, p.19-28

References

BIBLIOGRAFIE

ACKERMAN, Bruce, We the People: Transformations, Belknap Press of Harvard University Press, Cambridge, MA, 1988

ANECHIARICHIO, Frank si Jacobs, James B., The Pursuit of Absolute Integrity-How Corruption Control Makes Government Ineffective, The University of Chicago Press, Chicago, 1996

ANDREESCU, Gabriel, et al., Comentarii la Constitupa României, Polirom, lasi, 2010.

DRÄGANU, Tudor începuturile si dezvoltarea regimului parlamentar în Romania pana în 1916, Editura Dacia, Cluj, 1991.

DWORCHIN, Ronald (Coord.), From Liberal Values to Democratic Transition: Essays in Honor ofJános Kis, CEU Press, Budapest, 2004.

DUVERGER, Maurice, "A New Political System Model: Semi-Presidential Government", Vol. 8 (2) European Journal of Political Research, pp. 165-187 (June 1980).

GRIMM, Dieter, "Integration by Constitution", 3 International Journal of Constitutional Law (2005).

HARVEY, John H. si Aleinikoff, T. Alexander (Coord.), Modern Constitutional Theory: A Reader, Third Edition, West Publishing Co., St. Paul, Minn., 1994.

lANCU, Bogdan, "Post- Accessi on Constitutionalism with a Human Face: Judicial Reform and Lustration in Romania", in 6 (1) European Constitutional Law Review (March 2010).

IANCU, Bogdan (Coord.) The Law/Politics Distinction in Contemporary Law Adjudication, Eleven Publishing, Utrecht, 2009.

KRASTEV, Ivan, Shifting Obsessions, CEU Press, Budapest, 2004.

LINDSETH, Peter L, Power and Legitimacy: Reconciling Europe and the Nation-State, Oxford University Press, Oxford, NY, 2010.

ROSE-Ackerman, Susan si L. Lindseth, Pe.ter, Comparative Administrative Law, Edward Elgar, Cheltenham, 2010

ROSENFELD, Michel si Andrés Sajó (Coord.), The Oxford Handbook of Constitutional Law, Oxford University Press, Oxford, 2012.

TÄNÄSESCU, Simina Elena, "Reforma Consiliului Superior al Magistratura între analogia dreptului si nimicuri etice". Pendertele Romàne n°2/2011.

TÎNÎSESCU, Elena Simina, "The President of Romania, Or: The Slippery Slope of a Political System", în 4 (1) European Constitutional Law Review 64-97 (2008).