Content area
Full Text
ABSTRACT
The notion of „civil servant" and its relationship with the public authority, in all its forms of manifestation, is critically relevant in view of the fact that it is the active subject of the bribery offense.
At the same time, the regulations in the administrative legislation, as well as the decisions of the Constitutional Court of Romania and of the High Court of Cassation and Justice, clarify the scope of the understanding of this notion, as well as the limits of applicability.
Keywords: civil servant, public authority, public, public institution, public interest
REZUMAT
Noţiunea de „funcţionar public" şi raporturile de funcţie ale acestuia cu autoritatea publică, în toate formele sale de manifestare, prezintă relevanţă sub aspect penal, având în vedere calitatea acestuia de subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
Totodată, reglementările din legislaţia administrativă, precum şi deciziile Curţii Constituţionale a României şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie clarifică sfera înţelegerii acestei noţiuni, precum şi limitele de aplicabilitate.
Cuvinte-cheie: funcţionar public, autoritate publică, public, instituţie publică, interes public
Legislaţie relevantă: Codul penal, art. 289
1. Preliminarii
Infracţiunea de luare de mită este reglementată de partea specială a Codului penali în cadrul Titlului V „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu" - Capitolul I „Infracţiuni de corupţie".
Astfel, în art. 289 C. pen. luarea de mită este incriminată într-o variantă tip şi una asimilată. Prin coroborarea prevederilor art. 308 C. pen. cu cele ale art. 289 C. pen. rezultă că infracţiunea de luare de mită este incriminată şi într-o variantă atenuată[2]. Totodată, legiuitorul a stabilit şi o variantă agravantă a infracţiunii de luare de mită, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000[3].
În varianta tip, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., infracţiunea constă în „fapta funcţionarului public care pentru sine sau pentru altul pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în datoriile sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri".
De asemenea, în varianta asimilată, prevăzută de art. 289 alin. (2) C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în „fapta săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art....