Ghita Ionescu, Comunismul în România: O carte ce trebuie recitita

Abstract

The present paper advocates a contemporany reading of the volum of Ghita Ionescu, "Comunismul în România". Being a relevant picture of the communist regime, the volume guides the discussion towards the theory of "communist legacy", a general formula designating the genetic explanation of post-communism. This is, therefore, the theoretical perspective under which we propose to (re)reading this book.

Headnote

Abstract

The present paper advocates a contemporany reading of the volum of Ghita Ionescu, "Comunismul în România". Being a relevant picture of the communist regime, the volume guides the discussion towards the theory of "communist legacy", a general formula designating the genetic explanation of post-communism. This is, therefore, the theoretical perspective under which we propose to (re)reading this book.

Keywords

Ghi^ä Ionescu; communist regime; post-communism

crisä între 1960-1963, cartea profesorului Ghi^ä Ionescu ar parea sä dateze, asemenea multor lucräri cu tentä istoricä care, în mod inevitabil, la momentul redactärii nu au "putut beneficia de toatä evidenfa publicatä $i de arhivele deschise de atunci", cum chiar autorul o spune, în prefafa din 19941. $i totuçi, cititorul de astäzi al cärfii va regäsi în analiza comunismului din República Populará Românâ nu doar o radiografié pertinentâ a regimului, ci, mai mult, argumente pentru a o alätura studiilor recente dedicate conturärii unei explica^ii cauzale pentru geneza postcomunismului ín raport cu moftenirea comunista.

Sä reamintim, mai întâi, cä lucrarea este organizatä în trei pärt;i - Partea întâi, "Instalarea controlului sovietic asupra României, 1994-1947"; Partea a doua, "Statul totalitär, ianuarie 1948-februarie 1956"; Partea a treia, "între Congresele XX $i XII ale P.C.U.S.-ului" -, precédate de o introducere dedicatä istoriei PCR, fiind structuratä în acord cu teza conform cäreia "România a fost condusä de agenfii Moscovei, indiferent cei i s-a întâmplat Moscovei între timp"2. în ansamblu, cei 18 ani ai comunismului analizafi ín lucrare sunt considera^ a reprezenta o etapä istoricä a distrugerii, cäci misiunea conducätorilor partidului comunist, toti, cum subliniazä Ghifä lonescu, cu nume sträine ascunse sau nu sub pseudonime româneçti, a fost acea de a distruge tot ceea ce fusese anterior România - un regat $i o democrafie.

Distrugerea nu s-a produs însâ numai în faza, numitä de autor, mercenarä, sub conducerea lui Groza $i Gheorghiu-Dej, analizatä ca atare în lucrare, ci $i în cea urmätoare, a Republiai Socialiste România, dintre 1965 si 1989, care, atenfie, se va produce dupä momentul redactärii lucrärii. Cititorul versiunii traduse în limba romänä a lucrärii publícate inifial în 1964 are avantajul de a beneficia de îndrumarea autorului în aceastä direcfie, cuprinsä în prefafa la édifia romänä, unde ideea continuitäfii regimului este exprès afirmatä. Astfel, autorul definite regimul lui Ceauçescu drept o "satrapie"3, adicä, cu un termen consacrât ulterior de stiinfa politicä, un regim sultanistic4, dar similar celui anterior, în ciuda evenimentelor din 1968. Dar ce s-a întâmplat în acel an? Un act de curaj al puterii de la Bucureçti, spune Ghifä lonescu: ,,în 1968, adeväratul curaj al guvernului román de a refuza, singur în tot blocul sovietic, sä participe la intervenfia în Cehoslovacia (...) era prima împrejurare în care Ceausescu î$i punea în cumpänä pozifia ideologicä."5 într-adevâr, asumându-$i neparticiparea laînâbuçirea militará a primavera de la Praga, Ceaucescu se asocia lugoslaviei, acuzatä de Moscova "de o democratizare burghezä", în apärarea Cehoslovaciei "undeîncâ si maj vädit accentul reformei era politic-înlâturarea dictaturii partidului comunist."6 în alte cuvinte, Ceaucescu adopta comunismul naponal al lui Tito, care, în lugoslavia, prin mäsuri specifice ale politicii interne7, era "un început de democratizare realä, care înspâimânta pe adevärafii satelifi."8 România lui Ceaucescu a bénéficiât $i ea de pe urma deciziei din 1968, devenind în anii urmätori o destinafie a investifiilor occidentale, altfel de neconceput pentru o farâ parte a lagärului comunist Spre exemplu, a$a s-a construit, în 1972, autostrada Bucureçti-Piteçti, rämasä singura $osea de mare vitezä câfiva ani $i dupä prâbuçirea regimului comunist. însâ spre deosebire de regimul democratic-burghez titoist, cel al lui Ceaucescu "nu numai cä nu a luat calea democratizärii, dar, din motive încâ incomplet desluçite, s-a sträduit sâ-çi închidâ legäturile cu Occidentul" $i sä devinä, în fapt, mai apropiat ideologice$te de China, "care îi reproba lui Hruçciov si lui Brejnev de a fi devenit prea «moi» çi de a träda marxism-leninismul $i, mai ales, stalinismul."9 Aladar, regimul neronian al lui Ceaucescu se dovedeçte, în fapt, continuarea, în al moment istoric, a primei faze de distrugere a României, iar în ansamblul säu, "regimul din România râmâne probabil cel mai rezistent la liberalizare decât oricare din färile vecine."10

Ajungem astfel la principalul motiv pentru care, în opinia noastrâ, cartea lui Ghifä lonescu î$i pästreazä actualitatea, în ciuda aspectului ei istoric. Ea râmâne o excelentâ radiografié din exterior a comunismului románese, dar, totodatä, furnizeazä $i o explicafie pertinentä pentru diacronia regimului, iar prin conexiune, a schimbärii politice din 1989. Cäci, prin sublinierea caracterului säu monolitic, politologul româno-britanic identificä nu doar factorul specific al comunismului románese, în ambele lui faze istorice, ci, înca mai important, una din cauzele tranzifiei violente spre démocrate. în fond, autorul ghideazä diseufia catre ideea corelafiei dintre absenta societafii civile, consedntä a politicii monolitiste a partid ul ui comunist, p emergenta postcomunismului, în mod deosebit a expresiei sale pluripartidiste, prefafând astfel teoría actúala pentru care postcomunismul "reprezintä primul caz de democratizare din Europa ce are locín absenta efectiva a unei societal civile autentice"11, validatä cu preeädere de cazul románese.

într-adevar, ca urmare a politicii de omogenizare sodala $i a celei de sancionare a deviationismului ideologic, România comunista nu a cunoscut forme de expresie socio-politicä de factura unor grupâri reformatoare sau dizidente. Dupa momentul istoric 1968, nafional-comunismul practicat de Nicoale Ceaucescu a fäcut din política externä de independent^ în raport cu Moscova un paravan pentru o politicé interné prin care societatea româneascâ a fost literalmente confiscatä de partid, nefiind permisä, sub sanefiunea de trädare a färii, nici un fei de abatere de la ideología oficialä. $i chiar daeä în ultimul deceniu de existentä a regimului ceau$ist au apärut $i în România, ca urmare a declançârii crizei economice p sub influence exterioare, semnele unor opozi^ii fafä de política ceauçistâ, în special sub forma unor dizidenfe personale, "orice încercare de organizare a spafiului societäfii civile a fost sortitâ eçecului" 12. Lipsa de existent^ a unor astfel de "organizafii protopartizane"13, a fäcut ca partidele construite dupä decembrie 1989 sä nu poatä avea o inserfie socialâ articulatä, p nici legitimitatea unui trecut opozifionist. în acelaçi registru explicativtrebuieîncadratâ p "absenfa de continuitate a partidului comunist".14 România a fäcut excepfie de la modelul dominant în Europa de est al continuitäfii partidelor comuniste, de regulâ, în fórmele reformate ale partidelor socialiste sau social-democrate, cum, bunäoarä, s-a întâmplat în Ungaria sau Polonia, cu un anume specific, dar p în Bulgaria. în postcomunismul románese, nici în ami '90 pi nici ulterior nu a existât un partid post-comunist propriu-zis, adicä un partid care sä-$i asume direct p déclarât filiaba cu PCR15. Dubia absenfä de continuitate partidistä $i-a fäcut simfitä din plin prezenta sub forma caracterul particular al procesului schimbärii. Cum bine se $tie, tranz\\\a româneascâ nu a îmbrâcat forma unei revolupide catifea, adicä a negocierii dintre comuniçti $i anticomunisti, ci pe cea a revolupei violente, l-au lipsit actorii politici originali, asemenea, bunäoarä, celor din Polonia, respectiv Partid ul Unit Muncitoresc Polonez p Solidaritatea, titularii Acorduldin 5 aprilie 1989 care a ghidattranzifia spre démocratie. în România, au existât doar cópii ale acestor actori, adicä particle care si-au asumataceste roiuri abia dupä prâbuçirea regimului comunist. Ca atare, echivalentul románese al "acordului" dintre comuni^tii p anticomuniçtii polonezi avea sä se consume íntr-o formä sui-generis la mai bine de la o lunä de la fuga lui Nicoale Ceausescu, respectiv la 1 februarie 1990, prin transformarea Consiliului Frontului Salvärii Nationale în Consiliul Provizoriu al Uniunii Nationale, titularii acestuia fiind partide postcomuniste. Extinzând analiza, vom putem spune câ ,,în România, post-comunismul nu inventeazä p nici nu reconstituie clivaje"16 $i, în mod deosebit, nu dâ consistenfäclivajului definit de Seiler în termenii opozifiei dintre post-comuniçti p democrafi. în fapt, cu o valoare simbolicé, provenind din imitafie, opozifia dintre neocomuniçti $i anticomuniçti traduce doar o disputâ în termeni de legitimitate câci, "partidele care apar dupä decembrie 1989 se revendicä - únele - de la Revolufie, iar celelalte - de la tradifia p istoria politicä romäneascä"17 antecomunistä, actorii de prim rang ai acestei dispute fiind FSN, pe de-o parte, p partidele istorice, pe de alta. Asa se p\ explicä paradoxul fenomenului numit de Daniel Barbu al anticomunismul postcomunist18, cäci daeä, inifial, FSN si-a asumat rolul anticomunist, acesta a fost revendicatîn principal de partidele istorice, ambele forfe politice râmânând însâ actorii neoriginali ai unei tranzifii defazate istoric.

Recunoa$tem în detaliile mai sus prezentate, elementele specifice teoriei "mo$tenmi comuniste", formulé generalä prin care se desemneazä explicafia geneticä a postcomunismului. Eie nu sunt, în mod evident, regäsite ca atare în cartea publicatä în 1964, dar, în acelasi timp, nu vom putea sä nu constam cä teoría moçtenirii comuniste, cu aplicare concreté la cazul românec, îçi aflä rädäcini în analiza istoricä a comunismului románese datoratä lui Ghifä lonescu, chiar daeä (sau cu atât mai mult cu cât) a fost realizatä cu patru decenii înainte de emergenfa postcomunismului. Aceasta este, asadar, perspectiva teoreticä sub care îndemnâm la (re) citirea cärfii Comunismul în România.

Footnote

1 Ghi^ä Ionescu, Comunismul în România, traducere de Ion Stanciu (Bucure$ti: Litera, 1994), 11.

2 Ionescu, Comunismul, 9.

Footnote

3 Un al nume folosit de autor este cel de "regim neronian" (lonescu, Comunismul, 9 si 21).

4 Vezi Juan Linz & Alfred Stepan, Problems of Democratic Transition and Consolidation, Southern Europe, South America and Post-Comunist Europe (Baltimor/ London: The Johns Hopkins University Press, 1996).

5 lonescu, Comunismul, 9.

6 lonescu, Comunismul, 9

7 Printre aceste amintim política de pästrare a propietätii private în agricultura, libertatea (relativa) a presei, a cälätoriilor în sträinätate, deschiderea societäfii catre produsele economice si culturale occidentale (aici putând fi menfionat $i faptul cä Ghifä lonescu însuçi a predat cursuri libere la Universitäfile federafiei).

8 lonescu, Comunismul, 8.

9 lonescu, Comunismul, 8.

10 lonescu, Comunismul, 384.

Footnote

11 Peter Mair, "What is Different about Post-Communist Party Systems?", Studies in Public Policy 259 (1996): 6.

12 George Voicu, Pluripartidismul. O teorie a democrapei (Bucuresti: All, 1998), 211-212.

13 Danlel-Loulse Seller, "Pot fi aplícate clivajele lui Rokkan ín analiza partidelor politice din Europa céntrala?", în Jean-Michel de Waele (editor), Partide politice p democrape în Europa céntrala p de est (Bucuresti: Humanltas, 2003), 166.

14 Formula a fost folosltä anterior în studü polltologlce româneçtl, precum D. Pavel, I. Hulu, "Nu putem reup decât împreuna". O istorie analítica a Convenpei Democratice, 1989-2000 (la$l: Pollrom, 2003) sau C. Preda, S. Soare, Regimul, partidele p sistemul politic din România (Bucuresti: Nemlra, 2005).

15 Inslstând asupra acestel aspect, vom preclza cä cel mal aproape de aceastâ sltuatle a fost Partldul Socialist al Muncli, condus la ínfllnfare, în nolembrle 1990, de fostul demnltar comunist Ille Verdet, cu o carlerä de partid minor. Cât prlveste FSN, cel mal adesea suspectât de a fl continuatorul, mäcar de facto, al PCR, trebule subllnlat cä legätura acestula cu partldul comunist nu este dlrectä, de tip Institutional. Legätura dintre PCR si FSN a fost fäcutä în special cu referlre la orlglnea comunlstä a elltel partldlste, cazul lui Ion lllescu flind slmptomatlc în acest. Totuçl, daeä acesta este crlterlul anallzel, atunel va trebul sä adäugäm cel puljln o altä formatlune polltlcä succesoare, $1 anume UDMR, condusä în prlmll an! de Domokos Géza, fost demnltar comunist.

Footnote

16 Preda, Soare, Regimul, 146.

17 Preda, Soare, Regimul, 149.

18 Vezi Daniel Barbu, República absenta, édifia a doua reväzutä $i adäugitä (Bucuresti: Nemira, 2004), 107-123.

References

BIBLIOGRAFIE

BARBU, Daniel, República absentä, édifia a doua reväzutä si adäugitä, Bucuresti: Nemira, 2004.

IONESCU, Ghifä, Comunismul în România, traducere de Ion Stanciu, Bucuresti: Litera, 1994.

LINZ, Juan, STEPAN, Alfred, Problems of Democratic Transition and Consolidation, Southern Europe, South America and Post-Comunist Europe, Baitimor / London: The Johns Hopkins University Press, 1996.

MAIR, Peter, "What is Different about Post-Communist Party Systems?", Studies in Public Policy, Nr. 259,1996.

PAVEL, Dan, HUIU, lulia, "Nu putem reusi decât împreunâ". O istorie analítica a Convenpei Democratice, 1989-2000, Iasi: Polirom, 2003.

PREDA, Cristian, SOARE, Sorina, Regimul, partidele p sistemul politic din România, Bucuresti: Nemira, 2005.

SEILER, Daniel-Louis, "Potfi aplícate clivajele lui Rokkan în analiza partidelor politice din Europa centralâ?", în Jean-Michel de Waele (editor), Partide politice p democrape ín Europa céntrala p de est, Bucuresti: Humanitas, 2003.

VOIUC, George, Pluripartidismul, o teorie a democrape!, Bucuresti: All, 1998.