Impactul formalizărilor incipiente asupra modificărilor de epistemă. Studiu de caz: scrierea hangul

Abstract

Wittgenstein's idea "the limits of my language mean the limits of my world" inspires us to ask ourselves if the means of communication and the code intervene in the construction of our world. This is the premise from which we started to develop this paper, considering that a formal system and formalization (a term used in an extended sense) not only have the role of solving specific problems but also radically modify the epistemic universe - "epistema", (from the perspective of the object and the subject) in which manifests. It is emphasized the idea of formalization is used broadly. This required a definition of the term, developed in the paper's first part. After, we underline the importance of writing, analyzing Plato's myth of Theuth. To support our point of view, we refer to some examples of the "epistema" metamorphosis that have as their cause the changes of a formal system, in this case, writing. The example from this article is Hangeul writing. In the framework of the paper, we analyze four directions of the epistema change: communicational, axiological, aesthetic, and social-political, pointing out how these changes occurred within the Korean writing system.

Headnote

Keywords: formalization; language; formal system; epistema; hangéul

Wittgenstein's idea "the limits of my language mean the limits of my world" inspires us to ask ourselves if the means of communication and the code intervene in the construction of our world. This is the premise from which we started to develop this paper, considering that a formal system and formalization (a term used in an extended sense) not only have the role of solving specific problems but also radically modify the epistemic universe - "epistema", (from the perspective of the object and the subject) in which manifests. It is emphasized the idea of formalization is used broadly. This required a definition of the term, developed in the paper's first part. After, we underline the importance of writing, analyzing Plato's myth of Theuth.

To support our point of view, we refer to some examples of the "epistema" metamorphosis that have as their cause the changes of a formal system, in this case, writing. The example from this article is Hangeul writing. In the framework of the paper, we analyze four directions of the epistema change: communicational, axiological, aesthetic, and social-political, pointing out how these changes occurred within the Korean writing system.

1.Introducere

Întrebarea de la care am pornit este dacă un sistem formal determină nu doar o reprezentare individualizată a lumii, dar creează şi o lume proprie, care nu ar fi apărut în lipsa acestuia. Pornim de la modalitatea în care Ludwig Wittgenstein redă relaţia existentă între limbaj ca instrument de comunicare şi percepţia realităţii obiective: „Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii mele" (Wittgenstein 2001: 140). în acest context este subliniat faptul că pot cunoaşte lumea în limitele stabilite de propriul meu limbaj. Această idee este completată cu specificările ulterioare „Eu sînt lumea mea. (Microcosmosul)" (ibidem: 141) şi „Aici se vede că solipsismul dus pînă la capăt în mod riguros coincide cu realismul pur. Eul solipsismului se comprimă pînă la un punct lipsit de întindere şi rămîne realitatea coordonată cu el (ibidem: 142)", care defineşte ideea solipsistă a lumii şi ridică problema relaţiei ce există între „eu" şi obiect, ca reprezentant al lumii obiective. Astfel percepţia realităţii reflectată în imaginea lumii obiective devine în context comunicaţional însăşi lumea obiectivă. într-o viziune solipsistă limbajul folosit influenţează mai mult decât modalitatea de transmitere a informaţiei. Relaţia subiect - obiect devine lumea obiectivă, se transformă într-o perspectivă realistă în impactul pe care limbajul îl are asupra lumii cunoscute şi a sistemului epistemic.

Extrapolând solipsismul lui Witgenstein, putem spune că „Lumea cunoscută" se află la interfaţa relaţiei subiect-obiect şi alcătuieşte, într-o viziune holistică, prin limbajul pe care îl folosim pentru a o reprezenta, imaginea despre lume. Pentru această imagine am folosit, pornind de la Michel Foucault (1966), termenul epistemă. Astfel, epistema reprezintă totalitatea cunoştinţelor pe care le avem despre lume, pe baza cărora se formează „imaginea despre lume" şi care fundamentează procesul general al cunoaşterii constituind baza evoluţiei sale ulterioare. Modificările de epistemă sunt organice şi influenţate de o multitudine de factori subiectivi între care, foarte important, este limbajul. Acesta joacă rolul de liant între piesele de bază ale unui puzzle al cunoaşterii, permiţând ordonarea între anumite structuri epistemice şi pe baza unor reguli restrictive. Fără limbaj acest puzzle nu poate fi constituit, deoarece el este cel care face, construieşte imaginile şi realizează legăturile dintre ele.

Limbajul aduce cu sine componente importante. Orice modificare de limbaj (descoperire a unor noi coduri comunicaţionale) modifică implicit şi epistema, care, într-o măsură mai mare sau mai mică, reflectă impactul noului cod. În aceeaşi măsură sunt momente în evoluţia cunoaşterii, în care statutul epistemei necesită şi, astfel, impune modificări de limbaj.

În acest context, formalizarea reprezintă introducerea în mediul comunicării a unor coduri specifice, cu o componentă de simbolizare puternică. Introducerea acestor coduri nu modifică aleatoriu epistema, ci oferă direcţii specifice bine conturate, constituind structuri, imagini care, în absenţa noului cod, nu ar fi putut exista. Putem spune că lumea este construită prin limbajul formal pe care îl deţinem la un moment dat, mai ales că procesul de dezvoltare epistemică, oricât de mult neam dori să definim modelul omului de ştiinţă ca geniu singular sau pustnic în laboratorul său, este un proces de comunicare într-un limbaj simbolic propriu.

În cazul comunicării, una dintre formele incipiente de formalizare este construcţia unui sistem de scriere. Şi el, ca şi limba în general, determină modificări structurale importante prin recalibrarea mijloacelor de comunicare, modificări valorice, schimbări estetice şi construcţii sociale şi politice adiacente. Toate aceste modificări sunt vizibile, integrate în sistemul epistemic general, recalibrând, în multe situaţii în mod brutal, întreaga lume.

Chiar dacă există numeroase elemente specifice domeniului ligvisticii, această lucrare nu s-a dezvoltat în această direcţie, elementele teoretice şi descriptive fiind doar o componentă argumentativă, este adevărat importantă. Direcţia pe care o dezvoltăm este una de natură epistemologică, cuprinzând şi elemente importante de filosofía comunicării. Cu toate acestea, contingenţa cu lingvistica şi urmărirea impactului relaţiei comunicare-formalizare-scriere asupra modificărilor generale de epistemă recomandă ca lucrarea să fie publicată şi integrată în mediul cercetărilor lingvistice, dar cu notificarea făcute anterior: este o lucrare de epistemologie a comunicării.

2.Definirea termenilor. De la formă la formalizare

Termenul de «formalizare» în limba română nu este suficient de clar definit şi de aceea pentru utilizarea lui într-o lucrare de epistemologie sunt necesare clarificări conceptuale. În DEX (2009) termenul, în sensul în care îl urmărim, este definit astfel:

FORMALIZARE, formalizări, s. f. Acţiunea de a (se) formaliza şi rezultatul ei. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunţurilor şi de derivare a lor unele din altele. (...) - V. formaliza.

Această definiţie limitează formalizarea doar la procesele specifice logicii clasice, eliminând, reducţionist, toate celelate contexte ştiinţifice în care ea se aplică. Mai completă este definiţia din Dicţionarul de neologisme, care introduce ideea de „sistem pur sintactic de simboluri":

FORMALIZÁ vb. I. 1. tr. A da un caracter formal unui sistem de cunoştinţe. ♦ (Log.) A reduce la un sistem pur sintactic de simboluri (potrivit procedurilor logicii moderne), la un sistem de cunoştinţe. 2. (...) [< fr. formaliser]" (DN 1986).

Această definiţie subliniază relaţia care există între procesul de creare a unui limbaj simbolic, dar limitat la sintaxa specifică logicii moderne.

Această problemă de natură explicativă a termenului nu este specifică şi altor limbi de circulaţie international. Modul în care este explicat termenul în limba engleză, de exemplu, surprinde esenţa şi caracteristicile generale mult mai bine. În Oxford Dictionary, din perspectiva care ne interesează, «formalize» este definit astfel: "give a definite structure or shape to". Această definiţie este completată în Collins Dictionary cu perspectiva specifică domeniului logicii: "(logic) to extract the logical form of (an expression), to express in the symbols of some formal system". Definiţia „dă o structură definită sau o formă" este punctul de pornire pentru delimitarea conceptuală a termenului, dar pentru identificarea elementelor de diferenţiere specifică aplicabile contextului vom apela la evoluţia termenului.

Pentru început trebuie amintită forma platonică (eiöoç), care scoate în primplan caracteristica unui proces de formalizare, şi anume, generalitatea prin surprinderea „esenţei" dintr-o multitudine de manifestări particulare. De asemenea, modalitatea în care Platon o defineşte, pornind de la cazuri particulare spre general, scoate în evidenţă identificarea caracteristicilor esenţiale din disoluţia de caracteristici existenţiale la nivel particular. Este important de identificat şi caracterul simbolic pe care îl are forma, ea aducând cu sine totalitatea caracteristicilor specifice, fiind astfel un simbol pentru fiecare caz particular în parte. Definirea formei se realizează prin exemplificări ce apar în dialogurile de maturitate, cum ar fi „frumosul" în Banchetul (Platon 2006: 148). In concluzie, forma ca existenţă este extrasă din lumea muabilă în cea nesupusă transformărilor, veşnică, delimitând un alt nivel ontic:

Înainte de toate, această Frumuseţe este veşnică, nu e supusă naşterii şi pieirii, nu sporeşte şi nu se împuţinează. In al doilea rând, ea nu este pe alocuri mai frumoasă şi pe alocuri mai puţin, nici când frumoasă şi când nu, nici frumoasă într-o anume privinţă şi în altele nu, nici frumoasă aici şi urâtă în altă parte, frumoasă pentru unii şi lipsită de frumuseţe pentru alţii (ibidem: 149).

Regândirea formei de către Aristotel întăreşte caracterul de generalitate, dar îl diminuează pe cel simbolic şi de esenţializare, criticând perspectiva platoniciană, subliniind situaţia paradoxală la care ajungi, dacă vei considera forma ca o entitate distinctă (paradoxul celui de-al treilea om - Aristotel 2021: 88). Formele platonice nu pot fi în această situaţie decât „metafore" şi „cuvinte goale", ele neputând exista ca substanţe separate de realitate, ceea ce implică inexistenţa obiectivată şi pentru obiectele matematice, aşa cum sunt numerele. In această situaţie, legătura ontică dintre formă şi materie este foarte strânsă, neputând exista o formă în absenţa materiei, ci doar exprimată ca o substanţă.

Controversa Platon-Aristotel, însoţită de unele neclarităţi de definire, va determina în perioada medievală aşa numita „ceartă a universaliilor". Problema existenţei universalului ridică mari probleme şi de aceea Porphyrys, de exemplu, o consideră ca neabordabilă1. Se poate observa că ideea de universal se dezvoltă în relaţie cu două componente principale: statutul formei la Platon, Aristotel, neoplatonism şi neoaristotelism şi relaţiile dintre noţiuni (dintre gen şi specie), privite din perspectivă ontologică. Cea de-a doua componentă devine un element de analiză, pentru că din punct de vedere aristotelic, formele platonice nu sunt decât nişte noţiuni legate de specie sau predicaţii cu caracter general. In această viziune este definit universalul de către Albertus Magnus în De Praedicabilibus II, I (1890: 17), care îl împarte în două categorii : o categorie în care este privit ca noţiune în sine sau joacă rol de subiect într-o relaţie propoziţională şi se regăseşte în mai multe forme (quod aptum natum est, esse in pluribus, iar aici cel mai bun exemplu, sursă a dezbaterilor, este cel de „Om" ; o a doua variantă este aceea a predicaţiilor, caz în care universalul este un predicat care se referă la mai multe (quod praedicatur de multis), aici putându-se integra cunoscutele idei (forme) platonice de bine şi frumos.

Soluţiile nominaliste privind universalul ne ajută în definirea formalizării pentru că identificarea formei cu universalul este doar un act al intelectului (actus intelecti) şi de înţelegere (actus intelligendi). Forma rămâne o semnificare şi simbolizare a realităţii, care se manifestă ca multiplu. Aşa cum subliniază Occam2, cel mai cunoscut, important şi modern dintre nominalişti, universalul apare ca urmare a atribuirii unui semn (signum) pentru un individual, legătură care se stabilişte în interiorul unei propoziţii simple, predicative. În această situaţie semnul ca universal este un predicat comun pentru mai multe lucruri individuale.

Acesta este punctul de unde putem încerca o definiţie a formalizării: formalizarea este un proces de atribuire a unei forme generale sau semn pentru un grup de obiecte3 individuale pentru care s-au identificat elemente comune ce pot fi simbolizate, reprezentate prin intermediul respectivului semn. Prin formalizare un obiect complex este simplificat, identificându-se acele caracteristici comune specifice mai multor obiecte, astfel încât oricare dintre acele obiecte pot fi înlocuite într-un context dat cu semnul specific. Astfel, semnul capătă un sens general specific, iar prin aceasta toţi cei care îl cunosc pot înţelege sensul său. Dar prin generalizare se pierd o parte dintre nuanţele ce caracterizează fiecare obiect particular.

Pentru a explica transformările care au loc prin procesul de formalizare, voi folosi un exemplu comun. Considerăm că introducerea semnelor de circulaţie este o formalizare comună. Se ştie că semnul H într-un dreptunghi albastru arată faptul că în apropiere se află un spital. Orice cunoscător al semnului ştie că se referă la locaţia unui spital, dar nimeni, doar vizualizând semnul, nu poate da detalii privind tipul spitalului (urgenţe, copii, generalist etc.) sau despre calitatea serviciilor medicale. Scopul semnului nu este de a da detaliile amintite, ci de a anunţa existenţa spitalului şi de a determina o schimbare de atitudine a conducătorului auto.

Am putea da nenumărate exemple de acest fel. Semnul de circulaţie care reprezintă două persoane care se ţin de mână într-un triunghi roşu avertizează că în aproiere există o şcoală, fără a putea indica nimic despre tipul şcolii, dar determinând, în condiţii normale, o atitudine precaută la volan.

Acesta este înţelesul pe care îl atribuim formalizării. În conformitate cu acesta, procesele de formalizare nu se reduc la logica matematică, ci sunt extinse la procese ample de înlocuire şi semnificare a unor multitudini de cazuri particulare cu un element general. Prin acest proces, structurile formale integrează o mulţime de sisteme care simplifică la un moment dat o modalitate de gândire. Aşa sunt scrisul, diferitele tipuri de reprezentare a numerelor, dezvoltarea de sisteme axiomatice, formule matematice, construcţiile logice, dezvoltarea de limbaje speciale de programare. Fiecare dintre ele a modificat într-un mod specific epistema existentă la momentul apariţiei sale. Pentru a argumenta în această direcţie, vom prezenta doar o modalitate de formalizare importantă: scrisul.

3.Scrisul ca modalitate incipientă de formalizare

Comunicarea se realizează printr-un proces de simbolizare. Cuvintele reprezintă formalizări ale realităţii sistematizate prin procese cognitive complexe în care percepţia joacă un rol de bază. Aristotel observa că „rostirile sunt simboluri ale celor gândite" (Aristotel 2005: 196), ceea ce scoate în evidenţă faptul că fiecare cuvânt este rezultatul sintetizării esenţei unui număr de obiecte. Acest proces este imperfect, deoarece prin procesul de comunicare apar o multitudine de variaţii ale intensiunii care determină sinonimii parţiale între cuvinte. În aceeaşi măsură, variaţiile extensionale determină omonimii sau paronimii, crescând gradul de complexitate al limbii. Acest proces de îmbogăţire a limbii este însoţit de creşterea gradului de ambiguitate şi de dificultăţi în comunicare, motiv pentru care a existat o perpetuă căutare a „limbii perfecte" (Eco 2002), care să ofere claritate comunicaţională. Claritatea oferea, într-o viziune magică, şi posibilitatea manipulării realităţii.

Dacă limba, în general, reprezintă o formă simbolică de reprezentare, transferul acesteia în scris aduce un nou nivel de formalizare, cu efecte asupra modificării structurii epistemice la nivel uman. Platon, în dialogul Phaedrus, se foloseşte de „mitul lui Theuth" pentru a sublinia impactul modificărilor asupra individului şi a universului său cognitiv. Mitul îl prezintă pe unul dintre regii mitici ai Egiptului, Thamus, aflat în Theba, în momentul în care îl ascultă pe Theuth, inventatorul-zeu, prezentându-i diversele descopriri. Printre acestea, prezentată ca cea mai de seamă, a fost scrisul: „Priveşte, rege, ştiinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte; găsit a fost leacul uitării şi, deopotrivă, al neştiinţei" (Platon 2011: 126).

In acest caz pot fi observate cu uşurinţă câteva erori epistemice. În primul rând, confuzia între existenţa unui mesaj scris şi capacitatea de decodare a acestuia. Pentru a putea folosi modalitatea de transmitere a informaţiei era necesar ca respectivul cod să fie cunoscut şi de emiţător şi de receptor. Simpla existenţă a „formei" nu garantează decodarea acesteia. De asemenea, prezentarea memoriei ca proces cognitiv ca fiind totuna cu textul scris arată eroarea despre care am vorbit. Experienţa acumulată istoric (dificultatea înţelegerii inscripţiilor vechi) sau cea cotidiană (atunci când te afli în fata unui sistem formal necunoscut - scris şi limbă) sunt dovezi că Theuth se află într-o primă eroare epistemică.

A doua eroare constă în confuzia dintre receptarea şi înţelegerea unui mesaj. Chiar în situaţia decodării mesajului, simpla „citire" a acestuia nu este însoţită şi de „înţelegerea" lui. Cele două procese sunt diferite şi aparţin altor operaţii logice sau competenţe cognitive. Cea de-a treia eroare provine de la neînţelegerea gradului de asimilare şi integrare cognitivă, dublată de componenta valorică. înţelegerea parţială şi deţinerea anumitor cunoştinţe, ceea ce ar putea garanta transmiterea de informaţii, într-o anumită măsură, nu reprezintă „înţelepciunea". Folosind termenul „mai înţelepţi" (Еофштероид), Theuth acordă scrisului rolul de a modifica profund structura cognitivă.

Aceste erori sunt identificate de Thamus, care indică modificări negative ale posibilităţilor de cunoaştere:

Tu, acum, ca părinte al literelor, şi de dragul lor, le-ai pus în seamă tocmai contrariul a ceea ce pot face ele. Căci scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; punându-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin caznă proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învârtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea-aminte (Platon 2011: 275).

Modificările epistemice negative sunt prezentate în opoziţie cu primele calităţi. în loc de o memorie mai bună, scrisul va determina, prin lipsa exerciţiului şi „lene", o memorie mai slabă şi „uitare". înţelegerea celor cunoscute va fi insuficientă, deoarece informaţia nu va mai fi interiorizată şi introdusă în sistemul cognitiv propriu. Aici sunt puse faţă în faţă două modalităţi de păstrare şi transmitere a informaţiei. Prima, reprezentată de scris, este exterioară şi are o dinamică redusă. Informaţia este păstrată şi transmisă fidel, atât cât permite componenta fizică (cerneala, materialul pe care s-a scris, mediul în care este păstrat textul etc.). Păstrarea acestor informaţii nu reprezintă cunoaştere până în momentul în care textul este decodat. Dar nici după decodare nu este garantată înţelegerea mesajului şi introducerea sa în sistemul propriu de cunoştinţe.

Cea de a doua, transmiterea orală, are o dinamică mare. Ea este interiorizată, integrată într-un sistem cognitiv personalizat, ceea ce reduce fidelitatea informaţiei transmise. în acelaşi timp, pentru procesul de integrare a informaţiei se folosesc mnemotehnici, ceea ce, conform spuselor lui Thamus, implică o înţelegere superioară, deci cunoaştere. Problema, însă, rămâne, deoarece memorarea nu asigură sine qua non înţelegerea. Urmărind tehnicile de memorare ce s-au constituit în fundamentele transmiterii orale a informaţiei4, putem spune că memorizarea este un proces în care sintetizarea şi integrarea informaţiei se realizează la un nivel superior, prin asociere şi integrare cognitivă. Crearea unui sistem integrat şi transmiterea coordonată a informaţiei nu înseamnă şi înţelegerea mesajului. Este o diferenţă de profunzime, deoarece transmiterea de informaţii poate fi doar descriptivă, în timp ce înţelegerea presupune abstractizare, transferul spre teorie (deapiaf în sensul filosofiei greceşti a termenului, dar şi capacitatea opusă de particularizare prin exemplificare. Nu vom aprofunda aici subiectul, dar diferenţa dintre memorie şi înţelegere reprezintă un subiect ce însoţeşte întreaga ştiinţă modernă. Francis Bacon (1893; 2012) realizează prima împărţire amplă a ştiinţelor pornind de la memorie (istoria) şi raţiune (filosofia). De aici dezbaterea a continuat până în contemporaneitate, unde încă repezintă o temă de interes (de exemplu, von Wright 1971, 1994, Stueber 2012 ori Grimm et alii 2017; Grimm 2019).

Cealaltă problemă rămasă deschisă este cea a înţelepciunii. Continuumul informaţie - memorie - înţelegere se împlineşte în înţelepciune ca treapta cea mai înaltă a cunoaşterii. Sofia (aoęia) este considerată a fi cunoaşterea noetică, iar ulterior la Aristotel cunoaşterea primelor principii. De aceea, memoria care ajută la transmiterea şi acumularea de informaţii poate crea impresia cunoaşterii şi, de aici, a înţelepciunii. Prin aceasta se poate ajunge prin lipsă de modestie la credinţa în înţelepciunea proprie, atitudine nu doar lipsită de virtute, dar şi periculoasă pentru societate:

Cât despre înţelepciune, învăţăceilor tăi tu nu le dai decât una părelnică, şi nicidecum pe cea adevărată. După ce cu ajutorul tău vor fi aflat o grămadă de prin cărţi, dar fără să fi primit adevărata învăţătură, ei vor socoti că sunt înţelepţi nevoie mare, când de fapt cei mai mulţi n-au nici măcar un gând care să fie al lor. Unde mai pui că sunt şi greu de suportat, ca unii ce se cred înţelepţi fără de fapt să fie (Platon 2011: 126). '

Mitul lui Theuth surprinde la un prim nivel modificările epistemice apărute sub influenţa scrisului. Din punct de vedere individual, modificările la nivelul memoriei, al modalităţii de înţelegere şi al imaginii de sine sunt excelent punctate. Dar modificările aduse de scris ca un prim „sistem formal" sunt mult mai ample. Ele se extind la nivel social, modificând epistema generală în care este prinsă societatea. Schimbările apar la nivel fonetic, comunicaţional, axiologic, estetic sau sociopolitic. In ceea ce priveşte schimbările fonetice, acestea pot fi identificate primele. Astfel de exemple avem şi în limbă română. Unul dintre cele recente este decizia de a modifica pe „sînt" în „sunt", aducându-l astfel la forma utilizată în secolul al XIXlea, mai ales de cărturarii care promovau latinismul. Modificarea s-a realizat şi în modul de exprimare, astăzi majoritatea exprimându-se prin „sunt".

La nivelul comunicării, folosirea unui anumit mod de scriere poate înlesni sau, dimpotrivă, limita comunicarea. Este important ca sistemul de scriere să poată să fie în conformitate cu limba vorbită, putând reda cu uşurinţă sunetele specifice, dar şi să fie cunoscut de cât mai mulţi. Experienţa personală a multora a arătat cum, în contact cu un sistem de scriere nou, posibilitatea de a recepţiona indicaţiile necesare orientării în spaţiu scade. Numele localităţilor, a obiectivelor nu pot fi urmărite dacă sistemul de scriere este necunoscut. Dificultatea identificării unei locaţii nu aparţine limbii, ci doar sistemului de scriere. Un sistem de scriere creează o bulă comunicaţională, în care doar membrii grupului pot descifra un mesaj, indiferent de cât de elementar ar fi acesta. In cazul în care se doreşte comunicarea cu exteriorul, transliterarea a fost o soluţie pentru mesajele de bază, cum ar fi numele proprii. Bineînţeles că transliterarea ridică o mulţime de probleme asupra cărora nu ne vom opri aici.

Din punct de vedere axiologic, fiecare sistem de scriere îşi găseşte poziţia sa într-un context al comunicării universale. De exemplu, alfabetul grecesc se constituie în sprijin pentru matematică şi ştiinţele naturii. Literele sunt folosite pentru denumiri specifice, cele mai recente fiind cele din contextul pandemiei CoVid-19 - denumirile primite de anumite mutaţii ale virusului iniţial (delta - A sau omicron - O). De asemenea, utilizarea alfabetului latin de către majoritatea limbilor europene, ceea ce ar reprezenta aproximativ 70% din populaţia globului, a transformat literele latine într-un punct de reper pentru transliterarea din alte sisteme de scriere. Denumirile locurilor pentru hărţile globale sau indicatoarele de circulaţie folosesc acest sistem de scriere.

Modificările estetice aduse de o scriptură sunt numeroase. Doar existenţa unei arte precum caligrafia scoate în evidenţă acest lucru. Caligrafia este o artă cu atât mai spectaculoasă, cu cât creşte gradul de complexitatea a scrierii. De exemplu, putem urmări caligrafia limbii chineze şi modul în care aceasta s-a dezvoltat ca artă, dar şi ca instrument al cunoaşterii de sine6. Un alt exemplu relevant din acest punct de vedere este dezvoltarea caligrafiei arabe. Aceasta a evoluat dintr-o artă a scrisului într-un curent artistic universal (Schimmel 1990; Blair 2006; Roxburgh 2014). „Arabescurile" nu au reprezentat doar motive ornamentale obţinute prin stilizarea sau urmând liniile specifice literelor arabe, ci au simbolizat o întreagă cultură ce s-a manifestat din Asia de sud-est până în vestul Europei.

Sistemul de scriere reprezintă în multe situaţii o declaraţie politică sau încercarea de a controla şi influenţa o naţiune. Istoria Românilor conţine mai multe momente în care sistemul de scriere a reprezentat o decizie socio-politică: trecerea de la scrierea cu litere chirilice la cea latină din spaţiul Ţărilor Române, modificarea sistemului de scriere după Unirea Basarabiei cu România, trecerea la „limba moldovenească" şi alfabetul chirilic după alipirea Republicii Moldova la URSS, declararea limbii române şi trecerea la alfabetul latin în Republica Moldova în 31 august 1989. Poeziile lui Grigore Vieru, precum Răsai sau Cântare scrisului nostru, scot în evidenţă importantul rol socio-politic pe îl are scrisul în afirmarea identităţii.

4.Studiu de caz: Hangul

Hangul sau Hangéul, transliterarea cuvântului coreean ... reprezintă sistemul de scriere, alfabetul, folosit astăzi în Coreea. In Coreea de Nord denumirea scrierii este Chosön'gül (...). In ambele situaţii denumirea folosită este alcătuită din două cuvinte: numele ţării Han7 (pentru Coreea de Sud) şi Chosön (în cazul Coreii de Nord) şi noţiunea ?, transliterată gul, geul sau gül, care însemnă „scriere", putând traduce denumirea prin formula simplă de „scriere coreeană". Denumirea de Hangul este târzie, de la începutul secolul al XX-lea (1912), fiind dată de către lingvistul Ju (Chu) Si-gyeong (Sampson 1985: 139). Iniţial, scrierea a fost numită Hunmin Chong'um8, însemnând „sunetele adecvate pentru educaţia poporului". Această denumire reprezintă titlul manuscrisului regelui Sejong cel Mare din 1446, în care sunt explicate logica şi structura noii scrieri.

De ce considerăm că sistemul de scriere hangul este un exemplu relevant pentru ipoteza noastră? In primul rând, este un sistem de scriere relativ recent (secolul al XV-lea) al cărui creator şi moment de apariţie se cunosc cu precizie. Acest lucru permite urmărirea istoriei sale şi a impactului direct asupra modificărilor de epistemă. In al doilea rând, scopul constituirii acestui sistem de scriere, eradicarea analfabetismului, a fost unul profund social, cu impact direct asupra unui număr important de persoane, ce s-au constituit în masa critică necesară schimbărilor profunde de mentalitate. In al treilea rând, este un sistem logic, bine organizat, simplu, creat pentru a putea fi învăţat cu uşurinţă de către orice persoană. Aflat în contrast cu scrierea chineză adaptată pentru limba coreeană, numită Hanja, s-a dezvoltat timp de secole în paralel cu aceasta.

Revenind la istoria hangul, acest sistem de scriere este simbolul şi împlinirea unui moment de dezvoltare socială şi culturală (Ledyard 1998: 86-90). Sub influenţa culturii chineze specifice dinastiei Ming, Coreea dinastiei Chonson nu numai că preia mare parte din literatura şi cultura chineză, dar îi oferă un plus de originalitate şi inovare. Este momentul în care, în încercările de traducere a literaturii chineze, pot fi observate marile diferenţe lingvistice, care nu permit exprimarea naturală a limbii prin utilizarea scrierii chineze. Limba coreeană, fiind o limbă de origine altaică9, este diferită structural de cea chineză. De aceea a fost identificată o ruptură epistemică profundă între modalitatea de gândire, capacitatea de exprimare şi scriere. Problemele identificate au fost, în primul rând, de natură fonetică. însăşi numele lucrării regelui Sejong cel Mare, Hunmin Chong'um 'sunetele adecvate pentru educaţia poporului', subliniază acest lucru.

Dar dincolo de problemele fonetice, există probleme mult mai profunde, epistemice, etice şi, implicit, sociale. Chiar dacă anunţul privind noul sistem de scriere a fost făcut de regele Sejong în 1443, conform datelor din cronici şi din declaraţiile regelui, acesta s-a gândit la necesitatea unui nou sistem de scriere cu zece ani înainte, în 1433, în contextul preocupărilor sale lingvistice: realizarea unor culegeri de cântece folclorice şi balade, pregătirea traducerii unor lucrări fundamentale confucianiste şi identificarea dificultăţilor educaţiei în limba chineză (Ledyard 1998: 130-132). Concluzionând, motivaţia pentru noul sistem de scriere este multiplă:

- lingvistică: nepotrivirea fonetică şi structurală a limbii coreene cu scrierea chineză. Potrivirea fonetică este foarte importantă în scrierea logografică deoarece, spre deosebire de scrierea fonetică, un semn reprezintă şi un sens, iar o variaţie de fonetică, ce poate fi redată diferit, determină o schimbare radicală de semnificaţie.

- epistemică: limitarea privind traducerea elementelor profunde specifice gândirii coreene într-un sistem de scriere şi gândire tipic chinezesc10, cât şi imposibilitatea asimilării principiilor etice ale confucianismului de către populaţia simplă, fără o translare într-un sistem formal mai apropiat de aceştia. În introducerea pe care o face la Hunmin Chong'um, regele Sejong subliniază incapacitatea epistemică a oamenilor simpli de transmitere a informaţiei: „atunci când vor dori să pună ceva în cuvinte, în cele din urmă, vor fi incapabili să exprime ceea ce simt"11.

- paideică: dificultăţile de învăţare a sistemului de scriere sino-coreean (hanja) pe care le avea populaţia simplă.

- etică: importanţa transmiterii învăţăturilor morale fundamentale către populaţie, urmărindu-se astfel o pregătire a acesteia pentru viaţă, în conformitate cu principiile fundamentale ale eticii confucianiste.

- socială: nevoia emancipării populaţiei prin alfabetizarea. Regele a considerat că prin cunoaşterea unui sistem de scriere se pot transmite cu rapiditate informaţii utile cum ar fi ordine, decrete, legi, dar şi calendare agricole, sfaturi practice pentru agricultură, meşteşuguri sau viaţa cotidiană.

Având aceste motive explicite şi implicite, în 1443 regele anunţă faptul că a dezvoltat un sistem de scriere compus din 28 de litere, bine organizat, uşor de învăţat, adaptat pentru limba coreeană. Lansarea acestuia a fost însoţită de cerinţa pentru învăţaţii „Academiei regale" de a pregăti şi implementa o reformă educaţională fundamentată adecvat. În 1446 este publicat un volum care cuprindea lucrarea Hunmin Chong'um [Sunetele adecvate pentru educaţia poporului] şi un îndrumar Hunmin Chong'um haerye [Explicaţii si exemple la Sunetele adecvate pentru educaţia poporului]. Lansarea volumului a reprezetat începutul reformei scrierii în Coreea, care a continuat până la sfârşitul secolului al XX-lea, în anii 1990, când s-a stabilit ca direcţia de scris să fie de la stânga la dreapta.

Chiar dacă în aparenţă, cele două sisteme seamănă vizual, sistemul de scriere dezvoltat de Sejong cel Mare se deosebeşte fundamental de scrierea chineză. Pornind de la principiile simplităţii şi armoniei, regele a dezvoltat o scriere fonetică ce păstrează aparenţa unei scrieri logografice. Acest sistem a fost numit de Geoffrey Sampson „featural" (1985: 120). Hangul a fost iniţial compus din 28 de litere, din care au rămas doar 24 (Hwang, Yuksel 2008). La patru dintre acestea s-a renunţat, în limba modernă nemaifiind folosite. Literele au fost compuse pornindu-se de la opt semne: trei pentru vocale şi cinci pentru consoane. Semnele folosite pentru construcţia vocalelor se fundamentează pe principiile metafizice specifice gândirii orientale, reprezentând: yin - omul |şi yang ·. Prin combinaţia lor se obţin cele 10 vocale de bază. De exemplu: - - â, 1 - i, 1- - a. Semnele folosite pentru consoane au la bază corespondenţa fonetică a acestora, şi anume poziţionarea şi forma limbii în gură în momentul emiterii sunetului. De exemplu: limba lipită de cerul gurii (~i - g/k), vârful limbii se află pe cerul gurii (L - n), limba este poziţionată transversal (^ - s), sunet emis de la rădăcina limbii, zona epiglotei (o - fără sunet sau [ng] când e finală) şi sunet emis cu gura închisă (u - m). Variabile şi combinaţii ale lor creează cele 14 consoane. Acestea sunt completate cu cinci consoane duble şi unsprezece combinaţii vocalice.

Cercetând cele patru direcţii de analiză ale modificărilor de epistemă propuse la finalul părţii a treia, putem sublinia următoarele aspecte referitorare la hangul:

4.1.Limite ale comunicării

Unul dintre motivele principale pentru care a fost creat hangul este cel al facilitării exprimării în scris a oamenilor simpli. Susţinând alfabetizarea acestora, folosindu-se de un sistem de scriere uşor de învăţat, regele a considerat că va uşura comunicarea la nivelul societăţii coreene. Acest lucru s-a realizat parţial. În lumea secolului al XV-lea, când oamenii simpi circulau puţin, iar internaţionalizarea (contactul cu alte limbi, sisteme de scriere şi culturi) era limitată şi reprezenta un privilegiu al elitelor, utilizarea unui sistem de scriere naţional, pe care să îl cunoască doar coreenii nu era un dezavantaj. In acelaşi timp, învăţaţii dinastiei Jonseon cunoşteau cultura şi civilizaţia chineză, limba chineză (mandarina) fiind limba de curte, iar scrierea hanja (scrierea chineză adaptată la limba coreeană) - principala scriere. Evoluţia paralelă a celor două sisteme de scriere s-a făcut în dezavantajul hangul, acesta fiind un sistem secundar. Cu toate acestea, problemele observate de regele Sejong cel Mare rămân, existând dificultăţi de transliterare şi de pronunţie.

Dar problemele majore apar odată cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, când sistemul hangul intră în contact cu limbile europene. Traducerile care implică şi transliterarea numelor proprii se fac cu dificultate. Hangul este un sistem de scriere fonetic, specific limbii coreene. In cazul limbii engleze, limba luată drept reper fonetic pentru romanizare, variabilele prin care se pot exprima sunetele sunt multiple. Stabilirea regulilor de transliterare a devenit parte integrantă în stabilirea reglementărilor lingvistice, la fel ca regulile gramaticale sau cele de scriere. Există cel puţin cinci sisteme diferite de transliterare (Lee 2003, 407-421): McCuneReischauer (1939), Lukoff (1945), cel din Coreea de Nord (1957)12, Yale (1967)13 şi cel din Coreea de Sud (1959), cu revizuiri în 1984 şi 200014. La acestea se adaugă regulile IPA din 199915. Chiar dacă astăzi reglementările sunt clare, bine stabilite, acestea nu ajută suficient redarea fonetică, transliterarea rămânând dificilă, în multe situaţii ea făcându-se intuitiv.

De remarcat este că variaţia tipurilor de transliterare nu se manifestă doar la nivelul vorbitorilor, chiar dacă aceştia de multe ori dau dovadă de multă imaginaţie, ci şi la nivel oficial sau public. Dăm un singur exemplu: însăşi denumirea sistemului de scriere ar trebuie transcris Hangéul sau han-geul, conform standardelor oficiale ale Coreei de Sud revizuite în 2000, Han 'gül după sistemul McCune-Reischauer, sau hān kul după varianta Yale. El este folosit cel mai des în varianta Hangul, după sistemul McCune-Reischauer, fără diacritice. Nici unul dintre sisteme nu redă cu exactitate pronunţia cuvântului ... Unul dintre motive este folosire literei „-" (â), ceea ce s-ar translitera, folosind scrierea specifică limbei române contemporane, prin Hangâl, mai apropiat de sonoritatea specifică limbii coreene.

Credeţi că această problemă nu este una importantă? Că ea este doar una de natură academică? Imaginaţi-vă că sunteţi în excursie în Coreea de Sud, Seul. Doriţi să ajungeţi în ajungeţi la mormântul Dr. Jeong Mong-Ju. Este o personalitate istorică importantă din secolul al XIV-lea, simbol al cunoaşterii şi respectării principiilor morale specifice confucianismului. Nu este un punct turistic important, dar personal reprezintă un obiectiv. Folosiţi Google maps şi căutaţi informaţii despre locaţie. Harta nu funcţionează. Modalitatea de transliterare nu este identificată de hartă. Există multe situaţii în care denumirile locurilor nu sunt romanizate sau modalitatea de transliterare este greşită. încercaţi să aflaţi informaţia de la un localnic. Găsiţi un vorbitor de limbă engleză (ceea ce nu este uşor în periferia Seului), dar, deoarece sunteţi în imposibilitatea de a pronunţa corect numele, nimeni nu înţelege ce doriţi să găsiţi. Şi totul se poate opri aici. Lucrurile pot fi şi mai grave. V-aţi rătăcit. O singură literă neconformă în transliterare nu vă permite să identificaţi locaţia pe hartă sau să obţineţi informaţii. Este un exemplu prin care doresc să scot în evidenţă faptul că fonetica şi transliterarea nu reprezintă un demers academic care rămâne doar la acest nivel, ci poate deveni un fapt de viaţă, chiar de supravieţuire.

Limitele identificate în acest context nu sunt specifice doar Coreii, ci aparţin tuturor situaţiilor de transliterare, iar cu cât diferenţele lingvistice sunt mai ample, cu atât ele sunt mai dificil de redat. Cazul hangul este unul fericit, fiind o scriere fonetică. De fapt problema apare din partea cealaltă. Transferul dinspre o scriere fonetică strictă înspre un sistem ce se fundamentează (chiar dacă nu ar trebui) pe pronunţia specifică limbii engleze, care este mult mai „relaxată". Romanizarea în această situaţie a devenit nu doar un obiectiv academic, dar şi unul socio-politic.

4.2.Perspectiva axiologică

Hangul a fost anunţată ca soluţie pentru alfabetizarea populaţiei, ceea ce a fost interpretat negativ: noua scriitură este pentru clasele de jos, Onmun (una dintre denumirile de până în secolul al XX-lea), şi a fost pusă în opoziţie cu scrirea chineză (hanja), simbol al educaţiei, care era numită şi Han Mun (marea scriere) (Oh 1995: 22). Din punct de vedere axiologic, începuturile nu au fost promiţătoare. Imaginea noului sistem de scriere era negativă, acesta fiind considerat ca o scriitură fără valoare. Opoziţia faţă de noul sistem de scriere a început încă de la momentul în care acesta a fost anunţat de către rege. Protestul lui Ch'oe Malli (Choe Manri) (Ledyard 1998: 132-154) a reprezentat începutul unei marginalizări, care a durat peste 450 de ani. Argumentele au fost de natură comunicaţională: va fi o ruptură fată de sistemul integrat de scriere chinezesc, dar şi culturală, în sensul că doar popoarele barbare au sistem de scriere diferit de cel chinezesc. De aici segregarea a continuat: hangul era pentru oamenii needucaţi, copii şi femei. Chiar şi la sfârşitul secolului al XX-lea cunoaşterea hanja era considerată un act de cultură.

Cu toate acestea, în secolul al XX-lea putem vorbi despre o schimbare radicală a perspectivei axiologice. In relaţie cu analizele occidentale, hangul a fost considerat ca un sistem de scriere excepţional. Formule precum: „Hangul este probabil cel mai stiinţific sistem de scriere uzual din orice ţară"16 sau „ei au inventat cel mai bun alfabet din lume!"17 au fost preluate de către cercetătorii coreeni şi folosite cu mândrie în promovarea sistemului propriu de scriere. Astăzi el este susţinut, fiind considerat una dintre moştenirile culturale cele mai importante. Pe 9 octombrie, în fiecare an, începând cu 1970, în Coreea de Sud este sărbătorită Ziua Hangul, sărbătoare naţională şi zi liberă (cu excepţia perioadei 1990-2012). Putem spune astăzi că acest sistem de scriere a devenit atât de important încât el simbolizează Coreea, cultura, tradiţia, mentalitatea.

4.3.Influenţe estetice

Apariţia hangul în secolul al XV-lea nu a avut un impact major din punct de vedere estetic. Combinaţia literelor şi scrierea verticală creau o imagine asemănătoare scrierii chineze (fig. 1).

In primele volume editate, literele chinezeşti erau combinate cu cele specifice hangul, de multe ori volumele fiind transliterări sau traduceri. De asemenea, arta caligrafiei era dezvoltată în jurul scrierii hanja, mai apropiată de elitele intelectuale al dinastiei Chonson. Sistemul de scriere este utilizat de oamenii simpli, dar şi pentru comunicarea privată (de exemplu, în scrisori). Cu toate acestea, astăzi se pot urmări şi analiza o caligrafie specifică, derivată din scrierea de mână, şi o estetică a corespondeţei.

După ce în 1894 regele Gojong a declarat hangul sistem de scriere naţională, iar documentele oficale au început să fie redactate folosindu-se de acesta, publicaţiile au fost la rândul lor scrise parţial în hangul. Se dezvoltă un design specific, chiar dacă anii de ocupaţie japoneză i-au limitat dezvoltarea. Astăzi există un interes deosebit pentru elementele estetice ce pot fi dezvoltate pornind de la Hangul. Creaţii unice de design interior şi exterior sunt inspirate de aceste litere:

Pentru că în cazul esteticii, imaginile transmit mai mult decât descrierea lor, ataşez fotografii ale operelor de artă şi design identificate în Seul.

Imaginea 1 este opera a lui Kim Muyeul, intitulată Un mic cerc: spaţiind cuvinte118. Lucrarea a fost parte componentă a expoziţiei Reinterpretând Hangul în epoca modernă, în cadrul celui de-al patrulea Proiectul de Design Hangul. Exponatele s-au putut vedea la Muzeul Naţional Hangul din Seul în perioada 7.10.2022 - 29.01.2023. Utilizarea liniilor curbe face parte din caligrafia dezvoltată în jurul hangul, fiind element de bază în cursivitatea scrierii de mână. Ea a rămas ca o formă de reprezentare grafică şi în cazul literelor tipărite, mai ales în cazul literelor care au un scop estetic: publicitate sau design.

Imaginea a doua reprezintă elemente de design interior aparţinând lui Kwon Jungmo, expuse în cadrul aceleiaşi expoziţii. Poate fi urmărită aceeaşi cursivitate a liniilor. Estetica deosebită a obiectelor practice este o normalitate. În Seul poţi găsi guri de aerisire, elemente separatoare, bare de protecţie care arată ca adevărate opere de artă.

Imaginea a treia19 este o sculptură celebră, numită Age of light, aflată în Gwanghwamun, centrul Seului, zona cu cel mai mare aflux de turişti. Lucrarea încearcă să lege ideea de artă de inteligenţa artificială, prezentul de viitor. Este o lucrare complexă care, dincolo de componenta sculpturală, are şi una electronicexplicativă în care sunt detaliate elementele specifice. De asemenea, trebuie punctat faptul că liniile regăsite în sculptură simbolizează scrierea hangul, prin folosirea cu predominanţă a celor trei elemente vocalice: - | şi ·, care astăzi nu mai sunt folosite în această formă, dar care amintesc de / sunt specifice codurilor binare.

Imaginea a patra este o operă de artă a celebrului sculptor Jeaume Plensa, numită Posibilities. Face parte din seria de lucrări din metal create din litere (cea mai cunoscută este Le Nomade din 2007, aflată în Antibes). Posibilities este realizată in 2016 şi a fost plasată in spaţiul dintre Lotte World Tower şi Lotte Mall. Străjuită de cea mai impunătoare clădire din Seul (Lotte Tower are 123 de etaje), lucrarea poate trece neobservată, asemenea multor alte lucrări de artă valoroase. Spre deosebire de celelalte lucrări ale artistului din Barcelona, literele specifice sculpturii din Seul sunt în hangul.

Chiar dacă nu este în totalitate în specificul temei, mai adaug o sculptură (Imaginea 5):

Aflată în fată la Courtyard Marriot, Namdaemunn, lucrarea din 2015, intitulată Oriental & Remember, are drept autor pe Kim Hee-Won. Lucrarea este complexă şi structurată pe două planuri. Primul, având poziţie verticală, putem spune că vizual ne aminteşte de lucrările lui Marquis Lewis Retna, iar conceptual de Molenbeek a lui Moustapha Zoufri (Bruxelles). În primul plan este surprinsă o evoluţie a lumii abstracte a semnelor, o curgere din unele în altele într-o estetică armonioasă a naşterii şi devenirii a ceea ce ar putea fi scriitură. Pot fi identificate elemente specifice hanja, dar şi elemente simple ce par a fi derivate din hangul. Al doilea plan este, de fapt, cheia. Sculptura grafică a blocului de piatră este transpunerea tridimensională a Chusa, apaţinând lui Kim Jeong-hui (1786 - 1856). întregul monument îi este dedicat, amintindu-se, prin piesa din primul plan, de caligrafia Chusa-che. Prin armonie şi cursivitate, Chusa-che va inspira şi caligrafia specifică hangul.

Din motive care ţin de integrarea armonioasă în univers, dar şi de o dezvoltare a esteticii prin susţinerea artei, Coreea, în general, şi Seulul, în special, sunt un muzeu de artă contemporană în aer liber. Sculpturi foarte valoroase se află într-un cadru arhitectural deosebit. Ele pot fi regăsite lângă clădirile de birouri sau administrative. Multe dintre sculpturi suprind prin liniile armonioase, simetrice, asemănătoare scrisului hangul. Putem vorbi despre o armonie estetică ce este specifică spaţiului şi scrisului coreean în egală măsură.

4.4.Impactul socio-politic

Viziunea regelui Sejong cel Mare era mult înaintea timpului său. Dorinţa alfabetizării şi educării morale a maselor, realizarea unui demers de independenţă culturală faţă de China, în contextul în care influenţa acesteia era la apogeu, nu puteau fi acceptate cu uşurinţă în Coreea secolului al XV -lea. De aceea, opoziţia faţă de introducerea sistemului de scriere a fost o manifestare normală, în conformitate cu evoluţia socială specifică începuturilor dinastiei Chonson. Argumentele aduse de Ch'oe Malli (comunicaţionale: ruptura şi îndepărtarea de cea mai importantă cultură a vremii, politice: înţelegerea introducerii unei noi scrieri ca un gest de frondă, în condiţiile în care Coreea era un stat vasal în relaţie cu China şi statutare: plasarea Coreei în rândul popoarelor barbare) dovedesc o înţelegere a situaţiei politice a vremii. De aceea, ceea ce la începutul secolului al XX-lea s-a numit Hangul a rămas timp de secole Onmun.

Dar regele Sejomg a dat dovadă de perseverenţă şi abilitate politică, trecând peste dificultăţile ridicate de opoziţia învăţaţilor de la curte. A publicat Hunmin Chong'um la trei ani de la anunţul oficial din 1443. A scris poezii, folosind hangul. A numit o comisie (Onmun Ch'ong) care să se ocupe de noul sistem de scriere: redactarea de norme şi exemple, transliterări şi traduceri. Comisia a fost alcătuită din tineri învăţaţi (având vârsta medie în jur de 28 de ani) şi coordonată de prinţul moştenitor, ajutat de alţi doi prinţi, fii ai săi (Ledyard 1998: 137-139). Rezultatul a fost pozitiv, prin stabilirea unor reguli de bază, traducerea şi transliterarea de texte. Chiar dacă la nivelul claselor superioare scrisul a fost privit cu dispreţ şi considerat ca o formă secundară de transmitere a informaţiei, el s-a păstrat şi perpetuat, existând traduceri şi o literatură minoră, până când, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a devenit simbolul Coreei.

Intelectualitatea Coreei a fost pregătită pentru a accepta hangul atunci când şia a independenţa, înţelegând rolul pe care îl poate avea în acel context un sistem propriu de scriere. După izolaţionismul de la începutul secolului al XIX-lea, când Coreea devenise mai tradiţionalistă decât China, iar confucianismul în forma sa pură găsise aici o ultimă redută, sfârşitul de secol aduce Coreea în mijlocul unei dispute între China şi Japonia, cu implicarea marilor puteri (SUA, Anglia, Franţa, Germania) (Seth 2009: 9-40). Dorinţa de afirmare ca naţiune independentă a fost însoţită şi de reconsiderarea Hangul, care devine sistem de scriere pentru cancelarie începând cu anul 1894. Este momentul unei reforme culturale, un iluminism în sensul deschiderii spre valorile culturale europene. Din punctul de vedere al scriiturii, apar ziare şi romane scrise în hangul.

Dar abia redefinit, hangul trebuie să se confrunte cu primii ani ai ocupaţiei japoneze. Treptat a fost eliminat din şcoli, iar limba japoneză a devenit limbă oficială. Nu numai scrierea, dar şi literatura în limba coreeană a fost marginalizată (au fost arse sute de mii de volume), ceea ce a determinat o regrupare culturală în jurul hangul. Se scriu încă romane, manuale sau ziare. Este momentul în care (1912) lingvistul Ju (Chu) Si-gyeong (Sampson 1985: 139) redenumeşte scrierea, transformând-o din Onmun în Hangul (termenul han are şi înţelesul de 'mare', astfel termenul putând fi un sinonim pentru hanmun). Această repoziţionare şi pregătire permite ca, după reforma japoneză ce a urmat mişcării de independenţă din martie (Buzo 2002: 21-27), limba coreeană şi scrierea hangul să se redefinească. De fapt, cele mai importante elemente ale reformei lingvistice au loc în perioada 1920-1935 (Seth 2009: 53-54), ca parte a mişcării de redefinire naţională ce s-a manifestat sub ocupaţia japoneză. Discipolii lui Ju Si-gyeong au creat în 1921 Societatea pentru cercetarea limbii Coreene (Choso"no~ Yo"n'guhoe), care, spre sfârşitul anilor '20, a elaborat reguli unitare de ortografie, publicând în 1933 Matchumbo~p t'ongil an, un îndrumar ortografic. Tot în anii '30 au început să pregătească un mare dicţionar (К'иЪ sajo~n). Editorul a fost arestat de japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind acuzat că lucra la Dicţionar şi murind în închisoare.

După 1945 hangul a fost considerat şi dezvoltat ca un simbol naţional, cu impact major asupra dezvoltării culturii şi societăţii coreene. Impactul socio-cultural de-a lungul anilor a fost important, iar dezvoltarea culturală modernă s-a realizat prin şi în jurul hangul, care a jucat rol de axă identitară.

5.Concluzii

Întregul demers a pornit de la cunoscuta formulă a lui Ludwig Wittgenstein din Tractatus Logico-Philosophicus 5.6: „Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii mele" (Wittgenstein 2001: 140). Considerând că una dintre formalizările de bază, primare, este scrisul, iar acesta reprezintă forma vizuală în care se manifestă limbajul, am urmărit măsura în care scrisul modifică limitele epistemice ale persoanei şi în ce măsură el construieşte o lume. Articolul urmăreşte identificarea trasformărilor cognitive şi a modalităţilor de manifestare ale acestora prin instrumente proprii filosofiei. Cele patru direcţii de analiză - comunicaţionale, axiologice, estetice şi socio-politice - au scos în evidenţă cum se modifică paradigma generală sub influenţa scrisului. Hangul, sistemul de scriere coreean, a fost candidatul perfect pentru o astfel de exemplificare, prin statutul său excepţional de scriitură cu o origine determinată şi istorie bine cunoscută.

Premisele de la care am pornit s-au validat, putând urmări modificări importante în fiecare dintre direcţiile analizate. Toate aceste transformări sunt clare, evidente, bine punctate cu impact major asupra epistemei generale. Din punctul de vedere al exemplificării, nu a fost analizată o singură direcţie: modificările structurale individuale. Acestea au fost explicate anterior, în partea a treia a lucrării, prin interpretarea mitului lui Theuth. Aici am surprins modalitatea în care introducerea scrisului a fost considerată ca formatoare sau deformatoare de gândire.

Footnote

1 "For instance, I shall omit to speak about genera and species, as to whether they subsist (in the nature of things) or in mere conceptions only; whether also if subsistent, they are bodies or incorporeal, and whether they are separate from, or in, sensibles, and subsist about these, for such a treatise is most profound, and requires another more extensive investigation" (Porphyry 1853: 609-633).

2 William Ockham, în Expositio aurea super totam artem veterem: quaestiones in quattuor libros sententiarum, apărut la Lyons în 1495 şi la Bologna în 1496, atribuie universalului caracter simbolic fiind considerat semn (de Libera 1998: 178).

3 Folosim termenul de «obiect» în mod generic, putându-i atribui prin înţelesul său şi predicaţii care ar determina noţiuni precum obiecte matematice sau obiecte lingvistice.

4 Există o tradiţie îndelungată a tehnicilor de memorare, începând cu antichitatea timpurie. în zilele noastre literatura în domeniu încearcă să reconsidere vechi tradiţii (de exemplu, Katz 2010), să potenţeze noi cunoştinţe ale psihologiei şi alte ştiinţe ale cogniţiei (de exemplu, Lamont, Eadie 2009) sau să prezinte experienţe personale (O'Brien 2011).

5 Folosim termenul în sensul specific al filosofiei greceşti (Platon, Aristotel) ca act de contemplare noetică, meditaţie (vezi Bailly, s.v.).

6 Multe lucrări scot în evidenţă arta caligrafiei în lumea chineză şi influenţa sa asupra culturii. Amintim câteva dintre lucrările pe care le considerăm de referinţă pentru acest subiect: Tingyou 2003; Li 2009; Yen 2005; Höllmann 20l7; Murck, Fong 1991; Fong 1992.

7 Han este folosit în Coreea în contexte diferite, având origini şi ideograme în limba chineză diferite. Han din Hanguk (Coreea de Sud al cărei nume complet este Daehan Minguk, Republica Marelui Popor Han) face referire la denumirea pe care populaţia peninsulei şi-a atribuit-o. Ultima denumire a Coreei înaintea colonizării japoneze a fost Daehan Jeguk (Imperiul Marelui Popor Han). De asemenea, han are în acest context şi sensul de „mare" sau „uriaş". Acest termen este diferit de han, în sensul de stare afectivă considerată a fi specifică populaţiei Coreei, de melancolie, spleen, frustrare şi durere în faţa unor mari pierderi (chiar dacă este de popularizare, articolul sintetizat de Shaffer (2022) rezumă excelent sensurile termenului).

8 Termenii din denumirea lucrării Hunmin Chong 'um, a regelui Sejon cel Mare, pot fi transliteraţi, ca majoritatea termenilor din limba coreeană, în multiple modalităţi, cele mai utilizate fiind: Hunmin Chong'um, Hunminjeong'eum, Hunmin jeongeum. Pe parcursul acestei lucrări vom folosi forma Hunmin Chong 'um (folosită şi de Sampson, 1985), care credem că redă fonetica specifică termenului. (

9 Originea limbi coreene este încă dezbătută (vezi Sohn 2001: 17-29), dar, indiferent de ipotezele lansate, toţi specialiştii sunt de acord că limba coreeană este o limbă altaică (Lee, Ramsey 2011) şi că, în pofida influenţei culturale a Chinei, nu există o relaţie genetică între limba chineză şi cea coreeană (Sampson 1985: 121-122).

10 Prezentarea introductivă a expoziţiei curente a Muzeului Naţional Hangul foloseşte o metaforă referitoare la scrierea cu litere chinezeşti (hanja): „este o haină nepotrivită" pentru limba coreeană.

11 Sejong cel Mare, Preface on Hunminjeong'eum, ap. Ledyard 1998: 170.

12 Writing System and Guides to Pronunciation: Romanization. Guideline to the Romanization of Korean, Fenian, 1992, document depus de Coreea de Nord la A şasea Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru standardizarea Numelor Geografice, New York, 25 August - 3 Septembrie 1992, https://unstats.un.org/Unsd/geoinfo/UNGEGN/docs/6th-uncsgn-docs/WP/6th_uncsgn_WP46.pdf

13 Vezi şi Martin 1992.

14 Romanization of Korean, https://web.archive.org/web/20070916025652/http://www.korea.net/ korea/kor_loca.asp?code=A020303.

15 Handbook of the International Phonetic Association, Cambridge University Press, 1999, p. 120-123.

16 „Han'gul is perhaps the most scientific system of writing in general use in any country" (Fairbank et alii 1989: 310).

17 „They invented the world's best alphabet!" (Vos 1964: 31).

18 Fotografiile din imaginile 1 şi 2 au fost făcute în 19.11.2022 la Muzeul Naţional Hangul din Seul (National Hangeul Museum), fiind parte componentă a expoziţiei Reinterpreting Hangéul in the Modern Era.

19 Fotografiile 3-5 au fost făcute în Seul în luna noiembrie a anului 2022.

References

Bibliografie

Aristotel 2005: Aristotel, Categorii. Despre interpretare, traducere, cuvânt înainte şi note de Constatin Noica, Bucureşti, Editura Humanitas.

Aristotel 2021: Aristotel, Metafizica, traducere, introducere şi note de Andrei Cornea, Bucureşti, Editura Humanitas.

Bacon 2012: Francis Bacon, De augmentis scientiarum (1623), Johann Jakob Stahel, 1780, republicată de Nabu Press.

Bacon 1893: Francis Bacon, The Advancement and Proficience of Learning Divine and Human (1605), editat de David Price, London, Paris & Melbourne, Cassell & Company.

Blair 2006: Sheila S. Blair, Islamic Calligraphy, Edinburgh, Edinburgh University Press.

Buzo 2002: Adrian Buzo, The Making f Modern Korea, London, Routledge.

Chen 2014: Tingyou Chen, Chinese Caligraphy, China Intercontinental Press.

de Libera 1998: Alain de Libera, Cearta Universaliilor - De la Platon la sfârşitul Evului Mediu, Bucureşti, Editura Amacord.

Eco 2002: Umberto Eco, În căutarea limbii perfecte, Iaşi, Polirom.

Fairbank et alii 1989: John K. Fairbank, Edwin O. Reischauer, Albert M. Craig, East Asia. Tradition and Transformation, Boston, Houghton Mifflin Company.

Fong 1992: Wen C. Fong, Beyond Representation. Chinese Painting and Calligraphy, 8th-14th Century, New York, The Metropolitan Museum of Art.

Foucault 1966: Michel Foucault, Les mots et les choses, Paris, Flammarion et Cie.

Grimm et alii 2017: Stephen R. Grimm, Christoph Baumberger and Sabine Ammon, Explaining Understanding. New Perspectives from Epistemology and Philosophy of Science, New York, Routledge.

Grimm 2019: Stephen R. Grimm, Varieties of Understanding. New Perspectives from Philosophy, Psychology, and Theology, Oxford, Oxford University Press.

Höllmann 2017: Thomas O. Höllmann, Chinese script: history, characters, calligraphy, translated by Maximiliane Donicht, New York, Columbia University Press.

Hwang, Yuksel 2008: Jeongnam Hwang, Diana Yuksel, Manual de limba coreeană, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti.

Katz 2010: Eran Katz, Where Did Noah Park the Ark, Three Rivers Press, New York.

Lamont, Eadie 2009: Allison C. Lamont, Gillian M. Eadie, Seven Second Memory. Memory techniques that will change your life. Rewire your brain for a youthful mind, Memory Foundation, 2009.

Ledyard 1998: Gari K. Ledyard, The Korean Language Reform of 1446, Seoul, Sin'gu Munhwasa.

Lee 2003: Sang-il Lee, "On Korean Romanization", The Korean Language in America, Vol. 8 (June 2003), https://www.jstor.org/stable/42922825

Lee, Ramsey 2011: Ki-Moon Lee, S. Robert Ramsey, A History of the Korean Language, Cambridge, Cambridge University Press.

Li 2009: Wendan Li, Chinese Writing and Calligraphy, Honolulu, University of Hawaii Press.

Lukoff 1982: Fred Lukoff, A First Reader in Korean Writing in Mixed Script, Yonsei University Press.

Magnus 1890: Albertus Magnus, Logica, De Praedicabilibus, în Opera Omnia (Borgnet Edition), tome I, Paris, Borgnet.

Martin 1992: Samuel E. Martin, A Complete Guide to the Grammar and History of the Korean Language, Vermont and Tokyo, Japan, Charles E. Tuttle Company, Inc. of Rutland.

Murck, Fong 1991: Alfreda Murck, Wen C. Fong, Words and Images. Chinese Poetry, Calligraphy, and Painting, Princeton University Press.

O'Brien 2011: Dominic O'Brien, You can have an amazing memory, London, Watkins Publishing.

Oh 1995: Se Eung Oh, Dr. Philip Jaisohn's Reform Movement, 1896-1898: A Critical Appraisal of the Independence Club, Lanham, University Press of America, Lanham.

Platon 2006: Platon, Banchetul, traducere, studiu introductiv şi note de Petru Creţia, Bucureşti, Editura Humanitas.

Platon 2011: Platon, Phaidros, traducere, lămuriri preliminare şi note de Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura Humanitas.

Porphyry 1853: Porphyry, Introduction (or Isagoge) to the logical Categories of Aristotle, Translated by Octavius Freire Owen, (1853) vol. 2, http://www.tertullian.org/ fathers/porphyry_isagogue_02_translation.htm.

Roxburgh 2014: David J. Roxburgh (ed.), Envisioning Islamic Art and Architecture Essays, Boston, Brill.

Sampson 1985: Geoffrey Sampson, Writing Systems. A linguistic introduction, Stanford University Pres.

Schimmel 1990: Annemarie Schimmel, Calligraphy and Islamic Culture, London, B Tauris & Co Ltd.

Seth 2009: Michael J. Seth, A Concise History of Modern Korea. From the Late Nineteenth Century to the Present, Lanham, Rowman & Littlefield Publishers.

Shaffer 2022: David Shaffer, "The Han in Hanguk: The Naming of South Korea", Gwangju News, April 6, 2022, https://gwangjunewsgic.com/arts-culture/korean-culture/han-in-hanguk/, accesat la 12.12.2022.

Sohn 2001: Ho-Min Sohn, The Korean Language, Cambridge, Cambridge University Press.

Stueber 2012: Karsten R. Stueber, "Understanding Versus Explanation? How to Think about the Distinction Between the Human and the Natural Sciences", Inquiry, 55/ 2012, p. 17-32.

Tingyou 2003: Chen Tingyou, Chinese Caligraphy, China Intercontinental Press.

von Wright 1971: Georg von Wright, Explanation and Understanding, Ithaca, Cornell University Press.

von Wright 1994: Georg von Wright, Explicaţie si înţelegere, Bucureşti, Editura Humanitas.

Vos 1964: Frits Vos, "Korean Writing: Idu and Hangeul", în Joseph K. Yamagiwa, Paul V. Hyer (ed.), Papers of the CIC Far Eastern Language Institute, vol. 1, published by Committee of Far Eastern Language Instruction, Ann Arbor.

Wittgenstein 2001: Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, Bucureşti, Editura Humanitas.

Yen 2005: Yuehping Yen, Calligraphy and Power in Contemporary Chinese Society, New York, Routledge.

Dicţionare

DEX (2009) = Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti", ediţie revăzută, Bucureşti, [Editura] Univers Enciclopedic Gold.

Collins Dictionary = www.collinsdictionary.com/dictionary/english/formalise7showCookie Policy=true

Oxford Dictionary = www.oxforddictionaries.com/definition/english/formalize?q= formalization#formalize_18

Bailly: Anatole Bailly, Dictionnaire grec-français, https://bailly.app/the%C3%B4ria

DN (1986): Florin Marcu şi Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Academiei.

Alte resurse

McCune-Reischauer 1939 = ··· A Practical Guide to McCune-Reischauer Romanization, https://web.archive.org/web/20n0717063514/http://mccune-reischauer.tistory.com/

*·· Handbook of the International Phonetic Association, Cambridge, Cambridge University Press, 1999.

*·· Romanization of Korean, https://web.archive.org/web/20070916025652/http://www.korea. net/korea/kor_loca.asp?code=A020303

*·· Writing System and Guides to Pronunciation: Romanization. Guideline to the Romanization of Korean, Fenian, 1992, https://unstats.un.org/Unsd/geoinfo/UNGEGN/ docs/6th-uncsgn-docs/WP/6th_uncsgn_WP46.pdf