IMPACTUL GESTIONARII IMAGINII PARTIDELOR POLITICE ASUPRA CRISTALIZARII OPINIEI PUBLICE SI AL OPTIUNII SOCIALE

Abstract

"Public opinion" - a general notion very used in comon language, but also very important in scientific steps regarding social phenomenons. What are the main denotation for what we call "public opinion", who is responsible for the building of public opinion, who is responsible for the changing-over of "opinions" - just few questions that this work have a try to offer some answers. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract. "Public opinion" - a general notion very used in comon language, but also very important in scientific steps regarding social phenomenons. What are the main denotation for what we call "public opinion", who is responsible for the building of public opinion, who is responsible for the changing-over of "opinions" - just few questions that this work have a try to offer some answers.

Opinia publica

Asa cum subliniau Stoetzel si Girard În lucrarea Sondajele de opinie publica1 desi studiul stiintific al opiniei publice a aparut si s-a dezvoltat În societatea contemporana, fiindca s-a realizat un ansamblu de conditii care Îl faceau posibil, "... de-a lungul traditiei noastre culturale, ea a fost recunoscuta, implicit sau explicit, de gânditori si oameni politici." (Op. cit. p. 21) "Vointa generala", În acceptiunea lui J.J. Rousseau - care "...poate dirija fortele Statului..." - sau "opinia publica", În acceptiunea lui J. B. Duroselle - care afirma ca "... exista o forta publica al carei nume este opinia publica" (Stoetzel si Girard, Op. cit. p. 22) sunt doua opinii, la diferenta de un secol una de alta, care subliniaza importanta opinie publice, care pot ficonsiderate drept repere ale analizei unui concept de maxima importanta În analiza societatii umane. Conform autorilor lucrarii Law and Opinion in Twentieth- century, Britain and Ireland2, John Morgan si Stephen Livingstone (care pleaca e la studiul lui Albert Venn Dicey, Law and Public Opinion in England ..., publicat În 1905), În orice moment exista un corp de credinte, convingeri, sentimente, principii, recunoscute si puternic Înradacinate, care, luate laolalta constituie opinia publica a unei anumite epoci, care se constituie În opinia dominanta. L. W. Doob, În lucrarea Public Opinion and Propaganda1 considera opinia publica drept atitudini ale oamenilor reuniti În grupuri În jurul unui subiect central. Doob este primul care face o diferentiere Între opinie externa - care se exprima În conversatiile publice si opinie interna - care nu este exteriorizata decât atunci când indivizii se simt liberi si În siguranta. Aceasta teorie este extrem de importanta atunci când se pune problema sondajelor de opinie publica, Întrucât ceea ce trebuie de surprins sun opiniile interioare.

În lucrarea Cristalizarea opiniei publice, Edward L. Bernays2 defineste opinia publica drept "... termenul care defineste un grup difuz, nestatornic si schimbator de judecati individuale" (Op. cit. p. 73). Desi a trecut aproape un secol de la analiza sa (lucrarea a aparut În 1923), definitia sa si-a pastrat forta explicativa. Într-o lucrare cu un pronuntat caracter aplicativ, Cercetarea de marketing - cum patrunzi În mintea consumatorului, cum masori si cum analizezi informatia3, Petre Datculescu este chiar mai pragmatic: "Opinia publica include toate opiniile individuale. Vederile personale despre diferite lucruri sunt exprimate de oameni În cadrul interactiunii sociale si se cumuleaza, formând opinii generale sau publice. (Op. cit. p. 511). Opinia publica este o rezultanta a opiniilor individuale - care pot ficonsensuale, diferite sau chiar conflictuale - ale celor care alcatuiesc un anumit grup social, sau un anumit public. Pentru a putea Întelege opinia publica, trebuie sa ne referim la indivizii care compun grupul social, la opiniile individuale. Acestea nu sunt altceva decât niste reactii verbale la stimuli, reactii care se caracterizeaza fie prin fermitate, fie prin fragilitate, datorita suportului cognitiv. Când suportul cognitiv este puternic, opiniile individuale sunt temeinice, dar În acest caz le vom numi credinte. Când suportul cognitiv este labil, opiniile individuale sunt fragile.

La nivel individual, opiniile pot proveni din trei surse: contacte cu altii, rationamente, experiente personale. De asemenea, asa cum se va analiza mai jos, o importanta deosebita În formarea sau modificarea opiniilor o are mass-media. Important pentru analiza opiniilor este si ca acestea au un substrat emotional, care le imprima o directie pro sau contra, pozitiva sau negativa fata de o anumita realitate sociala. Opiniile au Întotdeauna aceasta tenta de aprobare sau dezaprobare. Deosebim o opinie de judecati neutre tocmai prin aceea ca acestea din urma includ expresii ca "s-ar putea", "depinde", "probabil", "eventual". Aprobatoarea sau dezaprobatoare, opiniile pot fiputernice sau slabe. În sondajele de opinie, intensitatea acestora este masurata pe scale cu mai multe gradatii, de regula cinci sau sapte. De remarcat si faptul ca persoanele care au opinii mai puternice sunt mai dispusi sa le afirme, În timp ce persoanele cu opinii mai slabe se feresc de a le face publice. Directia si intensitatea opiniilor individuale configureaza opinia publica. Aceasta este, de fapt, o "opinie modala" - asa cum o numeste Petre Datculescu - adica opinia pe care o Îmbratiseaza majoritatea. În unele cazuri, opinia publica poate fi"bimodala", atunci când, În cadrul aceluiasi public, avem de a face cu doua pozitii dominante opuse. În alte situatii, În cadrul aceluiasi public pot fiÎntâlnite mai multe pozitii modale. Astfel, În interiorul pozitiei modale pot exista substructuri, În functie de nivelul de intensitate al pozitiei (pozitii mai puternice, pâna la "extremism" si pozitii mai slabe). Extremismul nu se confunda Însa cu intensitatea. Pozitia extrema indica faptul ca pe axa pozitiilor pro, aceasta se afla la capatul axei. Intensitatea reprezinta taria cu care o anumita pozitie este sustinuta, ceea ce se poate exprima prin cât de mult si ce anume este dispus sa sacrifice cineva pentru pozitia sa. Din punct de vedere psihologic, când se afirma despre o pozitie ca este extrema, se comunica doar faptul ca ea are un continut radical, diferit de pozitia pro a majoritatii. Daca ne referim la intensitate, trebuie sa precizam daca aceasta pozitie este sustinuta cu fervoare sau de o maniera "academica". Faptul ca, În acceptiunea larga, o pozitie extrema, pe lânga radicalismul ei, este asimilata si cu fervoarea sustinerii este, Într-o masura destul de mare, adevarata. Cercetarile empirice au demonstrat ca pe masura ce o pozitie este Împinsa spre extrem, creste si intensitatea cu care este sustinuta.

Opiniile oamenilor nu sunt niste stari de spirit absolut independente. Dimpotriva, ele sunt conditionate de credinte si de sisteme de valori de toate felurile (etice, culturale, etc.). O alta trasatura a opiniilor este ca, la acelasi individ, ele sunt inconsecvente si chiar contradictorii. Inconsecventa opiniilor este generata de caracterul complex si schimbator al situatiilor sociale În care oamenii se afla În diferite momente ale existentei lor. Lane si Sears. În lucrarea Public Opinion1, arata ca "...pluralitatea situatiilor sociale genereaza tendinta oamenilor de a se "dota" cu opinii potrivite pentru o varietate cât mai mare de contexte diferite." (Op. cit. p. 13)

O trasatura importanta a opiniei publice este aceea ca oamenii pot avea opinii foarte ferme despre lucruri, fapte, fenomene pe care le cunosc foarte putin sau aproape de loc. Lipsa de informare genereaza doua fenomene: pe de o parte - diferentierea scazuta a opiniilor si, pe de alta parte - incapacitatea persoanelor de a sesiza consecintele unor opinii. Astfel, când avem o populatie caracterizata printr-un nivel scazut de cunoastere a unui fenomen, opiniile asupra acelui fenomen sunt aproape omogene. "O persoana care stie putine lucruri despre un anumit subiect - afirma Edward L. Bernays - Îsi formeaza, aproape invariabil, judecati clare si categorice În legatura cu acesta" (Op. cit. p. 74) Acest lucru este important atunci când ne referim la opiniile politice, caci comunitatile caracterizate printr-un grad scazut de instruire si deci si de informare Îsi formeaza "opinii ferme" foarte repede, de regula sub influenta unor lideri locali, pe care le pot abandona tot atât de repede pe cât si le-au format. Aceasta Înseamna ca nu trebuie confundat publicul captiv al unui partid cu comunitatile care, Într-o situatie data, au votat În masa pentru acel partid. Adevaratul public captiv este cel reprezentat printr-un procent, mai mare sau mai mic, dintr-o comunitate eterogena În ceea ce priveste opiniile politice.

Gândirea individului comun este formata dintr-o masa de judecati asupra majoritatii subiectelor cu care intra În contact. Desi aceste judecati sunt instrumente ale existentei sale de zi cu zi, ele nu au un fundament temeinic ci reprezinta mai mult dogme Însusite prin educatie sau ca urmare a autoritatii unor persoane influente din comunitate, cum sunt liderii religiosi, sociali, economici sau de alta natura.

În lucrarea Instincts of the Herd in Peace and War1, William Trotter, referindu-se la psihologia sociala a omului obisnuit, arata ca "...În aceasta intra numeroase judecati foarte precise asupra unor subiecte asupra unor subiecte de o foarte mare diversitate, complexitate si dificultate.(...) Desigur ca majoritatea acestor opinii nu au o baza rationala, atâta timp cât multe dintre ele privesc probleme care, din punctul de vedere al expertilor, sunt Înca nerezolvate; cât despre celelalte, este clar ca pregatirea si experienta omului obisnuit nu Îl Îndreptatesc sa aiba o opinie asupra lor. Metoda rationala folosita adecvat duce la concluzia ca, În legatura cu cele mai multe dintre aceste Întrebari ar trebui sa aiba o singura atitudine - sa se abtina." (Op. cit. p. 36).

Exemple În acest sens sunt coplesitoare, atât ca numar cât si ca efecte sociale, atât În trecutul omenirii cât si În prezentul cotidian. Daca ar fisa ne referim la câteva mai celebre, nu ar trebui sa omitem opinia potrivit careia soarele se Învârte În jurul pamântului, fenomen pe care orice muritor putea sa-l admire o data pe zi, drept pentru care arderea pe rug a ereticului Giordano Bruno, care sustinea contrariul, nu putea decât sa fie o pedeapsa fireasca pentru o astfel d erezie. În zilele noastre, o proportie la fel de mare dintre adultii români, la fel de "bine" informati, au fost convinsi, spre exemplu, ca privatizarea le va face automat viata mai buna. Iar cercetarile asupra opiniei publice au demonstrat ca probabilitatea ca un individ sa accepte o idee contrara cu a sa (sau doar diferita) este invers proportionala cu nivelul cunostintelor În domeniu. Inteligenta populara o spune chiar mai frumos: Prostul are idei putine, dar fixe. Iar dintre toate problemele, cele care ofera cele mai multe confruntari sunt tocmai opiniile asupra problemelor publice, asupra vietii si personalitatilor politice. Imposibilitatea de a Întelege sau de a permite puncte de vedere opuse face casa buna cu intoleranta. Ceea ce s-a Întâmplat În Italia dupa uciderea unei femei nevinovate de catre un presupus etnic tigan, cetatean român (la ora la care redactez aceste rânduri fapta Înca nu a fost dovedita), a dezlantuit o psihoza nationala evident, cu "ajutorul" mass-media care si-a concertat eforturile În acest sens. Milioane de italieni, care nici nu stiu unde este România pe harta Europei, asimileaza românii cu tiganii si considera, aproape la unison, ca "toti românii sunt infractori". "Intoleranta este Însotita aproape invariabil - afirma Edward L. Bernays - de o adevarata imposibilitate de a Întelege sau de a permite puncte de vedere opuse.(...) Gasim aici, cu o uniformitate semnificativa, ceea ce un psiholog a numit "compartimente de rezistenta la logica". (Op. cit. p. 76) Aceste "compartimente de rezistenta la logica" exista, În proportii diferite, la toti oamenii. La nivelul comunitatilor umane mari, al popoarelor, este semnificativa, În acest sens, tendinta de a-si pastra traditiile mult timp dupa ce acestea si-au pierdut semnificatia. Poporul român este un exemplu de traditii precrestine care rezista În timp si, spre norocul nostru ca natie, vor mai rezista Înca multa vreme. Dar, astfel de exemple Întâlnim si la nivelul unor comunitati cu mult mai mici. Celebru este exemplul garzii regale britanice, care pastreaza si astazi un post de paza În parcul resedintei regale, care nu pazeste nimic. În acel loc Însa, cu mai bine de trei sute de ani În urma, rasarise o floare deosebita, pe care Regina Angliei a dispus sa fie pazita zi si noapte, pentru a fiferita de orice agresiune umana. "Este clar de la Început - afirma William Trotter - ca aceste credinte sunt Întotdeauna considerate drept rationale si aparate În consecinta, În timp ce pozitia celui care sustine puncte de vedere contrare este vazuta drept nerationala. Omul religios Îl acuza pe ateu ca este superficial si irational, dar primeste o replica similara. Pentru conservator, lucrul cel mai uimitor la liberal este incapacitatea lui de a gândi rational si de a accepta singura solutie posibila problemelor publice. Analiza releva faptul ca diferentele nu se datoreaza doar mecanismelor logice eronate, atâta timp cât acestea sunt usor de evitat, chiar si de catre politicieni, si atâta timp cât nu exista niciun motiv pentru a crede ca una dintre partile implicate Într-o asemenea controversa este mai putin logica decât cealalta. Diferenta se datoreaza mai degraba faptului ca presupozitiile fundamentale ale celor aflati În conflict sunt ostile, iar aceste presupozitii deriva din sugestiile multimii; pentru liberali, anumite conceptii fundamentale au capatat calitatea de adevar instinctiv, au devenit teze a priori, datorita sugestiilor cumulate la care a fost expus; o explicatie asemanatoare se aplica si În cazul ateului, al crestinului sau al conservatorului. Fiecare(...) considera, În consecinta, ca rationalitatea pozitiei sale nu are nicio fisura si este incapabil sa vada În ea viciile de gândire care i se par evidente oponentului sau, acestuia nefiindu-i inculcate aceleasi presupozitii de catre sugestiile multimii." (Op. cit. p. 36 - 37)

Cele de mai sus sugereaza un lucru foarte important, si anume faptul ca atunci când se Încearca modificarea opiniilor unui anumit public, trebuie sa se ia În considerare judecata a priori a acestuia. Aceste opinii pot fietichetate sau discreditate, dar trebuie aproape automat sa fie expuse argumentat, cele noi care sa le ia locul. Iar În acest punct al demersului nostru apare o alta problema. Opinia publica este "rigida" sau "maleabila", este "pasiva", sau "activa"? Raspunsul la aceste Întrebari implica o mare doza de relativitate, caci este implicata propria noastra constiinta si propriile noastre opinii. Atunci când o anumite expresie a opiniei publice este În acord cu propriile noastre opinii, spunem ca aceasta este Într-adevar o forma de manifestare corecta a constiintei publice. Când suntem În dezacord cu ea, o etichetam drept o expresie a manipularii constiintei publice de catre grupurile de interese. De fapt, opinia publica poate fiatât rezultatul manipularii, dar si generatorul ei. Opinia publica a poporului italian fata de români este cert rezultatul unei manipulari. Dar, la rândul sau, ea Însasi se constituie Într-un factor de manipulare tocmai prin reactiile si manifestarile concrete pe care le provoaca la nivelul unor indivizi, sau grupuri de indivizi (agresiuni fizice, inscriptii amenintatoare, actiuni teroriste). Acolo unde sunt implicate ideile generale, critica starii e spirit a publicului si a originii acestei stari vine din partea grupurilor care nu agreeaza punctul de vedere acceptat. Acestea considera ca publicul este nereceptiv fata de punctul lor de vedere si, pe drept sau pe nedrept, atribuie acest lucru influentei intereselor contrare asupra spiritului public. Cel care nu se regaseste În opinia publica dominanta priveste fortele exterioare acesteia ca fiind o forta coercitiva, ca fiind manipulante.

Este evident faptul ca opinia publica este influentata de multe forte exterioare, cele mai evidente fiind presa, familia, grupurile de prieteni, formatorii de opinie, reclamele, dar si institutii ca scoala si biserica.

Fata de aceste forte, opinia publica se manifesta diferit În momente diferite. Astfel, exista situatii când - spre exemplu presa, careia i se atribuie poate cea mai mare forta de influentare - nu are o influenta determinanta, deci putem spune ca opinia publica se manifesta ca fiind "rigida". Un exemplu de astfel de "rigiditate", este adevarat, partiala, este esecul pe care l-a Înregistrat PSD-ul la alegerile parlamentare din 2004, desi aproape Întreaga presa era de partea sa. Aceeasi "rigiditate" s-a putut constata si la cetatenii sectorului 5 al Capitalei, care, În ciuda presei foarte proaste pe care a avut-o Vanghelie, bazata pe realitati obiective si evidente, l-au reales primar. Acest lucru demonstreaza faptul ca exista factori, la fel de importanti ca presa, care actioneaza asupra opiniei publice. Cu atât mai mult acest lucru trebuie avut În vedere În conditiile În care, În România, cea mai mare parte a presei este, În mod evident (prin natura actionariatului), partizana. Spre exemplu, când liderul unui partid politic este la originea unui trust de presa, este evident ca cetatenii pot privi cu reticenta modul În care ziarele radioul si televiziunile acestui trust reflecta viata politica. Cu cât acest parteneriat este mai evident, cu atât puterea de influentare asupra opiniei publice este mai redusa. Altfel spus, opinia publica se manifesta mai "rigida" În astfel de situatii.

Un alt punct de vedere afirma faptul ca presa, ca si celelalte forte care actioneaza asupra opiniei publice nu face decât sa reflecte si sa amplifice opinia publica existenta si constatata ca atare. În lucrarea The Behavior of Crowds - A Psichological Study1, Everett Dean Martin afirma ca: "Omul modern are În presa scrisa un mijloc foarte eficient pentru perpetuarea miscarilor multimilor si pentru pastrarea maselor mari de oameni sub influenta constanta a anumitor idei ale multimii. Orice grup-multime are revistele sale, agentii sai de presa si "literatura" speciala prin care le predica membrilor sai si celor care nu pot ficonvertiti. Multe carti, si În special anumite lucrari de fictiune gen "best seller", se bazeaza În mod clar pe fenomenele de masa. (Op. cit. p. 45)

În sfârsit, un al treilea punct de vedere considera ca presa are un rol major evident În formarea sau schimbarea opiniei publice. Cel mai clar exemplu Îl reprezinta adoptarea, de catre o parte importanta a opiniei publice din România, a sarbatorii zilei de Hallowen si a celei de Valentine's Day, prima absolut straina spatiului cultural românesc, iar cea de a doua având un corespondent În traditiile poporului român (Dragobete si, Într-o oarecare masura, 1 Martie). Dar, asa cum aratam mai sus, presa este restrictionata fie de catre proprietarii sai, În modul cel mai puternic, fie de catre alte "conditii de control" - cum le numeste Edward L. Bernays, Între care se afla inclusiv anumite prejudecati sau predispozitii ale publicului Însusi. De asemenea, conditii restrictive pot impune si companiile de publicitate, În masura În care considera ca o anumita abordarea materialelor redactionale ar Îndeparta publicul lor tinta.

Opinia publica si "creatorii" sai; mecanismele schimbarii opiniilor politice

Orice forta care actioneaza asupra opiniei publice interactioneaza cu publicul. Aceasta afirmatie are valoarea unui truism. Important este Însa sa desprindem specificul acestei interactiuni. Daca, asa ca si pâna acum, vom alege mass-media pentru exemplificare, problema care se pune este cea a materialelor redactionale care se publica (În cazul presei scrise) sau se difuzeaza (În cazul radioului si televiziunii). Cum sunt selectate stirile? Cum sunt redactate? Cum sunt difuzate (ce pozitie ocupa) În ansamblul celorlalte stiri? Toate aceste Întrebari, dar si multe altele, reprezinta tot atâtea probleme În functie de care opiniile indivizilor se structureaza sau se modifica (daca suntem adeptii teoriei potrivit careia presa poate face acest lucru, asa cum am aratat mai sus). Problema a ceea ce presa ar trebui sa prezinte drept stiri si comentarii este foarte diferit interpretata si tine de multi factori, primul dintre acestia fiind Însusi caracterul unei publicatii sau a alteia. Din acest punct de vedere, ne vom referi În continuare doar la presa "serioasa", desi presa "de scandal" are rolul sau În formarea opiniilor.

De la celebra definitie a stirii, pe care orice aspirant la profesia de jurnalist o stie ("Stirea nu este ca un câine a muscat un om, ci ca un om a muscat un câine"), ce este, sau ce trebuie sa fie o stire a ramas o problema cu raspunsuri multiple. Willard Bleyer, În lucrarea Main Currents in the History of American Journalism1 defineste stirile ca fiind: "...toate informatiile si evenimentele semnificative si de actualitate pentru cititorii ziarului În relatia lor cu comunitatea, statul si natiunea". Dar problema este cine si În functie de ce criterii stabileste ce este "semnificativ" si ce nu este? Mai departe, se pune si problema cine decide, si În functie de ce criterii, care dintre relatiile individului cu comunitatea implica dreptul la protejarea intimitatii si care nu Îl implica? Definitia lui Willard nu raspunde la aceste Întrebari. Raspunde Însa Bernays În mod transant, iar raspunsul sau se bazeaza tocmai pe relatia dintre opinia publica si presa: "Trebuie sa existe un consens al opiniei publice În functie de care ziarul (pe vremea sa televiziunea nu exista, radioul era la Început, asa ca referirile sale la mass-media se fac exclusiv la presa scrisa, ceea ce Însa nu le stirbeste valoarea Întrucât concluziile sale sunt valabile la nivelul ansamblului formelor de exprimare ale mass-media, n.a.) Îsi stabileste propriile criterii." (Op. cit. p. 84)

Mai mult decât atât, În problemele importante ale comunitatii, presa este cea care se conformeaza opiniei publice. "Afirmatia potrivit careia publicul conduce institutiile - sustine Bernays - este la fel de adevarata ca cea care sustine ca institutiile conduc publicul.(Op. cit. p. 88) Când este Într-un fel, când este În celalalt? Raspunsul este aproape o evidenta. Atunci când este vorba de a Întretine o anumita opinie la nivelul constiintei colective, presa este cea care trebuie sa urmeze opinia publica si sa raspunda acesteia. Când Însa se pune problema schimbarii unei opinii dominante sau formarii unei opinii noi, presa este cea care trebuie sa conduca publicul. Desigur ca nu toti cercetatorii acestui fenomen pe care-l numim opinie publica sunt de acord cu afirmatia de mai sus. H. L. Mencken, marele jurnalist Ralph Pulitzer, Francisc E. Leupp, Charles Dudley Warner - citati de Edward L. Bernays (Op cit. p. 86, 87) - sustineau ca opinia presei este stabilita de catre public. Dar si ei aveau În vedere exclusiv presa scrisa si plecau de la premisa ca fiecare ziar trebuie sa-si serveasca publicul sai, În sensul de a-i oferi ceea ce acest public asteapta de la el. Acest lucru este la fel de adevarat si astazi, dar el nu poate nega si reversul problemei. Spre exemplu, cititorilor ziarului "Libertatea" trebuie sa li se ofere exact genul de jurnalism practicat de acest tabloid, tot asa cum cititorii ziarului "Gândul" asteapta cu totul alt gen de materiale jurnalistice. Aceste grupe de cititori nu se amesteca Între ele. Este foarte putin probabil ca un cititor de "Libertatea" sa fie si cititor al "Gândului" si deci se constituie În publicuri diferite care interactioneaza prea putin Între ele. Dar acest lucru, adica faptul ca ambele publicatii "se conformeaza" gustului publicului lor, nu Înseamna nici pe departe ca, În anumite momente, aceste publicatii nu devin formatoare de opinii, tocmai pentru ca stiu cum sa se adreseze publicului lor.

Am stabilit deci ca forte exterioare - În speta, mass-media - pot sa produca modificari la nivelul opiniei publice. "Influenta oricarei forte care Încearca sa modifice opinia publica - afirma Edward Bedrnays -depinde de succesul cu care poate sa coopteze puncte de vedere deja stabilite". (Op. cit. p. 88) Între ipoteza care sustine ca publicul este opac si cea care sustine maleabilitatea sa exista o cale de mijloc care pare a fi, În cele din urma, cea mai potrivita realitatii. Mass-media se conformeaza cerintelor publicului, dar, În multe situatii, o formeaza, o Întareste sau o schimba. Dar, acest lucru nu se produce fara a se Întâmpina o opozitie, de cele mai multe ori tacita si neconstientizata, a maselor.

De ce masele, publicurile opun rezistenta la tentativele de a le schimba opiniile? E. D. Martin, sustine, În lucrarea citata, ca nu putem Întelege aceasta opozitie fara a Întelege ce Însemna, de fapt, o multime, un public. Caci, o multime nu este doar o simpla agregare fizica a unor persoane, ci mai mult o stare de spirit care apare atunci când oamenii gândesc si actioneaza Împreuna ca urmare a actiunii unei instante publice, care poate fiun partid, o secta religioasa, o institutie etc. Deci o astfel de multime este agregata tocmai prin opiniile lor comune asupra unor probleme importante. Spre exemplu, când merg la vot, oamenii nu se Întreba cu ce echipa de fotbal simpatizeaza, tot asa cum pe stadioane, galeriile pot fiformate din simpatizanti ai unor partide politice diferite sau chiar ireconciliabile. Oamenii care apartin unui grup social, sustine E. D. Martin, si-au sacrificat libertatea individuala pentru a face parte din grup. Tocmai faptul ca si-au sacrificat libertatea Îi motiveaza pe acestia sa se opuna schimbarii fundamentale a opiniei dominante.

Pe de alta parte, orice multime, grup social structurat pe baza unei opinii dominante, are tendinta de a se considera superior oricaror altor grupuri cu opinii dominante diferite si, În masura În care se percepe pe sine ca fiind un grup, pretinde ca reprezinta Însusi "poporul". E. D. Martin numeste aceasta tendinta drept "principiul Împingerii În fata". O ilustrare a acestui principiu o constituie predispozitia majoritatii grupurilor de a se angaja Într-o confruntare cu alte grupuri opuse.

Pe lânga acest principiu, foarte important În explicarea comportamentului grupului pe baza opiniei dominante, E. D. Martin a evidentiat alte doua principii. Primul afirma ca gândirea multimii, deci opinia publica dominanta, nu este nici limitata la acea parte din grup formata din ignoranti si nici nu este influentata de catre acestia. Ignorantii adopta opinia dominanta si o sustin chiar daca nu o Înteleg În profunzimea sa, fie pentru ca nu au nivelul de pregatire necesar, fie ca nu au nivelul de inteligenta necesar pentru a o Întelege. Sunt de notorietate interviurile cu participantii la diferitele Întruniri politice, "oameni din popor" care nu pot motiva În niciun fel prezenta lor acolo, dar "sustin cu tarie" ceea ce li se serveste de catre organizatori.

Al doilea, afirma faptul ca opinia publica se manifesta si În absenta unei aglomerari fizice de oameni, ceea ce demonstreaza ca nu proximitatea membrilor grupurilor impune opinia dominanta. Mergând mai departe cu aceasta idee, se poate afirma ca adunarile, mitingurile nu impun opinii multimii, ci doar creeaza cadrul În care acestea pot fiafirmate În mod colectiv si, prin aceasta, pot ficonsolidate. Privit dintr-un alt punct de vedere, acest principiu afirma si faptul ca indivizii izolati, supusi unor factori externi de influentare a opiniei individuale participa la conturarea opiniei publice a grupului din care fac parte. Evident, În acest caz, este vorba despre acea parte constienta a grupului, care participa la conturarea opiniei publice dominante cel putin din punctul de vedere al Însusirii sale constiente si al afirmarii ulterioare pertinente În diverse ocazii.

Când vorbim despre opinii dominante, este necesar sa facem apel si la un concept, mai putin academic, dar foarte clar În ceea ce denota, si anume - "spiritul de turma". În lucrarea sa Instincts of the Heard in Peace and War, W. Trotter abordeaza cauzele profunde si rezultatele tendintelor de "turma", din punctul de vedere al coeziunii acesteia. Tendinta grupului de standardizare a obiceiurilor indivizilor si de atribuire a unor motivatii logice acestora este un factor ce trebuie avut În vedere. Punctul de vedere dominant, care transforma un punct de vedere altfel rational, Într-un adevar cu valoare de axioma, ia nastere si Îsi trage puterea din faptul ca obtine sustinerea "turmei" pentru punctul de vedere individual. Aceasta este si explicatia pentru faptul ca idei numeroase sunt usor de popularizat. Principala calitate a "turmei", din punctul de vedere al constiintei, este omogenitatea. În "turma", constiintele individuale Îsi pierd identitatile. Ele se "niveleaza" pur si simplu, chiar daca alaturi se afla un profesor universitar si un tractorist. Altfel, nici nu ar fiposibil un punct de vedere al "turmei". Dar aceasta numai În situatii de criza, care aduc alaturi profesorul universitar si tractoristul. Altfel, În situatii de normalitate, fiecare individ, din cauza (sau datorita) spiritului de "turma" Îsi cauta sustinerea ideilor, mai mult sau mai putin personale, În sustinerea clasei din care face parte care nu este altceva decât tot o ... "turma", dar o "turma omogena" (grupul de apartenenta, de fapt, si mai rar grupul de referinta). Ca urmare, toate sugestiile care vor veni din partea "turmei omogene" vor fiacceptate. Aceasta sugestibilitate a "turmei" nu este Însa generala. Ea se aplica doar asupra acelor sugestii ale "turmei" care sunt certificate drept acceptabile de catre actiunea instinctului, iar omul este insensibil la "sugestiile" experientei. Acest adevar a fost admirabil surprins si definit de catre Al si Laura Ries, În lucrarea Caderea advertisingului si ascensiunea PRului1, unde, referitor la una dintre problemele de credibilitate ale PR-ului, se afirma: Oare oamenii cred orice citesc, aud sau vad În media? Sigur ca nu. Dar exista o deosebire importanta. Oamenii resping doar acele afirmatii care vin În conflict cu idei deja bine Întiparite În mintea lor. (Subl. Aut., Op. cit. p. 303).

Instinctul gregar al omului influenteaza, În multe situatii, comportamentul Într-un mod complex, dar este caracterizat de toate calitatile actiunii instinctive. Un astfel de comportament este, de regula, rational, dar acest lucru nu Îi poate masca adevaratul caracter. Walter Lippmann, În lucrarea Public Opinion2, remarca faptul ca Întâi definim si dupa aceea vedem. În lumea exterioara, exploziva, zgomotoasa, confuza, alegem din dezordine ceea ce este definit deja pentru noi si tindem sa percepem ceea ce cultura noastra ne-a aratat deja Într-o forma stereotipa" (Op. cit. p. 81).

Potrivit lui William Trotter, tendinta gregara a omului are cinci caracteristici, care, sustine el, se regasesc la toate animalele gregare (Op. cit. p. 122 si urm.):

- Omul este intolerant si se teme de singuratate fizica si psihica. Ca urmare, omul se simte În largul sau, sau, mai bine zis, nu resimte angoasa decât atunci când apartine unei "turme".

- Omul este mai sensibil la "vocea turmei" decât la orice alta influenta. "Vocea turmei" poate sa inhibe sau sa stimuleze modul de gândire, si deci comportamentul omului. Ea Îi poate da energie si curaj, dar i le poate lua Înapoi la fel de usor. Îi poate face chiar sa accepte cu seninatate propria pedeapsa daca a Încalcat prescriptiile proprii "turmei" din care face parte. Aceasta culme a puterii turmei - considera autorul citat - este poate cea mai puternica dovada a naturii profund gregare a omului.

- Omul este supus pasiunilor multimii În violenta sa si pasiunilor turmei În panica sa. În situatiile de criza, omul nu se poate opune violentelor pasionale ale "turmei".

- Omul este remarcabil de susceptibil fata de conducere. Pe de o parte, Îsi doreste sa fie lider, pe de alta parte are Îndoieli fata de lideri.

- Relatiile cu semenii depind de recunoasterea sa ca membru al "turmei", dar si de pozitia pe care "turma" i-o acorda.

Interesant de remarcat este si faptul ca William Trotter extinde sfera de influentare a turmei dincolo de manifestarile publice, considerând-o drept un factor prezent constant În toate sentimentele si judecatile umane, caci acestea se raporteaza, voit sau nu, la eventual pozitie pe care "turma" ar avea-o fata de ele. Cu alte cuvinte, controlul "turmei" asupra individului actioneaza chiar si În absenta ei, "spiritul de turma" fiind cuibarit În constiinta omului. "Omul - afirma Trotter - nu este(...) influentabil doar În anumite momente (...), atunci când se afla În multime, sub hipnoza si asa mai departe, ci mereu, oriunde si sub orice circumstante." (Op. cit. p. 124) Mai mult, din cauza "efectului de turma" cetateanul obisnuit, Înregimentat, este cel mai eficient cenzor din lume, caci propria sa gândire este cea mai puternica bariera dintre el Însusi si faptele pe care le observa. Propriile sale "compartimente de rezistenta la logica" - cum le numeste Bernays, Îl Împiedica sa perceapa În termenii experientei si ai gândirii si Îl directioneaza catre reactia de grup.

Chiar si institutiile care contribuie la formarea si schimbarea opiniei publice, cum sunt presa, scoala, biserica etc. functioneaza pe un teren pe care nu Îl controleaza În Întregime. Daca luam ca exemplu presa, aceasta este conditionata clar de caracteristicile fiecarui grup de cititori, caracteristici pe care echipa redactionala se straduieste sa le respecte, În sensul de a oferi astfel de materiale care sa "se potriveasca" dorintei de informare a publicului sau. "Sa le dam ceea ce ei asteapta de la noi", pare a ficuvântul de ordine În presa. Nicio publicatie care, spre exemplu, este pro Basescu, nu va da curs unor materiale critice la adresa sa, si cu atât mai putin ofensatoare, pentru ca publicul sau le-ar primi cu ostilitate. Si atunci ce face? Putem spune ca este formatoare de opinie, sau mai mult "Întretinatoare" de opinie? În aceasta acceptiune devine clar ca presa trebuie (ca sa se vânda) sa Îsi satisfaca publicul si, Într-un sens, chiar sa i se supuna. "În presa - afirma Bernays - Întâlnim o tendinta, cât se poate de umana, spre compromis, Între a da publicului ceea ce Îsi doreste si a-i da ceea ce ar trebui sa-si doreasca. (Op. cit. p. 102) Acest lucru este evident, spre exemplu, la televiziunile comerciale care, În ciuda acuzelor ca atenteaza la bunul gust si chiar bunul simt public, realizeaza emisiuni de divertisment manelizate, motivând nevoia de audienta ("Prosti, dar multi" - este replica celebra a lui Alexandru Lapusneanu, care astfel Îi semna sentinta la moarte boierului Motoc. "Prosti, dar multi" este si argumentul acestor televiziuni, care agreseaza estetic telespectatorii mai elevati, si care astfel se Îndeparteaza de ele.).

Dar, presa mai are si un alt stapân. El se numeste "Stapânul stire". Ce Înseamna stire, este foarte clar Începând cu celebra definitie: Un câine care musca un om este un fapt banal, un om care musca un câine este o stire". Toata presa alearga dupa stiri, caci oamenii dau atentie, În primul rând, noutatilor. Mintea consumatorului obisnuit - afirma Al Ries si Jack Trout În lucrarea - Pozitionarea, lupta pentru un loc În mintea ta - este asemeni unui burete plin cu apa, care nu va reusi sa "absoarba" mai multe informatii decât Înlaturând din cele existente"1 (Op. cit. p. 21). Iar Înlaturarea celor existente nu se face decât daca apar noutati semnificative pentru fiecare consumator de informatie În parte. Aici apare un paradox. Sunt momente când exista cu adevarat evenimente, din pacate simultane, astfel Încât cele mai importante le umbresc, daca nu chiar le eclipseaza, pe altele, mai putin spectaculoase, care astfel nu mai au nicio sansa sa ajunga la public. Exista alte momente când nu se Întâmpla nimic important, iar presa este nevoita sa inventeze povesti cu "câini muscati de oameni" sau sa faca din "mars javra!", "un om a muscat un câine". Astfel, opinia publica, În aceste momente este "hranita" cu informatii care nu merita sa tina prima pagina. Acest paradox este un alt factor de constrângere al presei În calitatea sa de "formator" de opinie. Cine si cum face aceasta selectie? Nu exista criterii obiective ci conventii", afirma Walter Lippman (Op. cit. p. 354). În aceeasi zi, pentru o publicatie evenimentul central Îl constituie refuzul presedintelui Basescu de a semna numire Noricai Nicolai În calitatea de Ministru al Justitiei, iar pentru alta publicatie, evenimentul central este un nasture de la rochia Elodiei gasit Într-o râpa de pe Valea Prahovei. Fiecare dintre aceste publicatii Îsi "hraneste" propriul public. Poate ca redactorul sef de la publicatia cu Elodia este la fel de bine pregatit profesional ca si celalalt, dar "ceva anume" Îi impune sa treaca nasturele Elodiei pe prima pagina. Acel ceva anume este gustul publicului sau, pe care el, ca profesionist, trebuie sa-l cunoasca si apoi sa-l respecte. Altfel nu Îsi va mai vinde ziarul.

Deci, care mai este raportul Între opinia publica si presa ca "formator" de opinie publica? Barnays ofera un raspuns la doua capete: "Este la fel de neadevarat sa consideram ca opinia publica este construita, pe cât este sa consideram ca opinia publica guverneaza instantele care o modeleaza" (Op. cit. p. 107) Si noi care credeam ca - "Ori sa se revizuiasca primesc, dar atunci sa nu schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca primesc, dar atunci sa schimbe pe ici pe colo, si anume În punctele esentiale" - este o atitudine de Mitica Dâmboviteanul. Deci adevarul este undeva la mijloc, ca majoritatea adevarurilor care exprima comportamentul uman. Este adevarat ca, asa cum afirma Bernays În continuare, liderii politici adevarati sunt atenti la cel mai mic semn de Împotrivire din partea maselor (acest lucru nu pare a fiadevarat si pentru unii dintre marii politicieni români În viata!). Chiar si predicatorii, parohii, considerati veritabili lideri morali ai colectivitatilor pe care ce pastoresc, se supun si ei opinie publice, daca vor sa o "conduca" În continuare. În sustinerea acestor puncte de vedere Bernays sesizeaza Însa eroarea: "Criticii care sustin aceste puncte de vedere extreme asupra opiniei publice confunda prea usor cauza cu efectul. Legatura dintre orator si audienta nu este pe care o creeaza oratorul. El poate sa o intensifice sau, printr-un discurs lipsit de tact, sa o rupa, dar nu o poate crea din nimic." (Op. cit. p 107) Si atunci cine, si mai ales cum creeaza opinia publica? Nu o creeaza oratorii, afirma si demonstreaza Barnays foarte simplu, printr-un exemplu: "Margaret Sanger, un lider al luptei pentru educatie În privinta planificarii familiale, este entuziasmata atunci când se adreseaza unui public aprobator. Când, dimpotriva, Încearca sa-si impuna punctul de vedere În fata unui public care are o aversiune preconceputa fata de aceste idei, ea poate fiagresata, chiar si fizic." (Op. cit. p. 108) La fel si oratorii (liderii) politici ai zilelor noastre se adreseaza publicurilor lor, care oricum Îi simpatizeaza, altfel de ce ar mai veni la Întruniri. Si le spun lucruri cu care acestia sunt din stat de acord. Extrapolând, campaniile electorale care nu sunt altceva decât un lung sir de Întâlniri electorale, spoturi TV, spoturi audio, afise, fluturasi, tricouri, sepcute pixuri etc., toate inscriptionate cui se adreseaza? Evident celor carora le accepta, deci celor care au deja o opinie formata În legatura cu partidul sau omul politic respectiv. Si atunci, care este rolul lor? Sa aratam unii spre altii cu degetul cât de frumosi si de destepti suntem? Se pare ca da! "Eu liderul vostru si voi, alegatorii mei" sau "Tu liderul nostru si noi, alegatorii tai", depinde din ce perspectiva privim acest raport. Si atunci, cine a creat opinia publica, "punctul de vedere dominant", cum Îl mai numeste Bernays. Raspunsul sau, extrem de simplu, ca orice mare adevar, este: "Punctul de vedere devine dominant prin faptul ca satisface anumite nevoi umane, reale sau presupuse." (Op. cit. p. 108) Am simtit nevoia sa subliniez aceasta afirmatie, caci pe ea se sprijina partea constructiva a punctului meu de vedere. Daca, asa cum ne-am propus sa demonstram, campania electorala este "regele gol al marketingului politic", ce pun În loc? Cele 15 cuvinte de mai sus sunt o temelie suficient de solida pentru a raspunde la aceasta Întrebare, la momentul potrivit, dupa ce vom vedea ce afirma ca sunt si ce sunt campaniile electorale.

Footnote

1 Stoetzel, J, Girard, A., Sondajele de opinie publica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975.

2 Morgan, John; Livingstone, Stephen, Law and Opinion in Twentieth- century, Britain and Ireland, Palgrave Macmillan, 2003.

1 Doob, W., Leonard, Public Opinion and Propaganda, Shoe String Pr. Inc; 2 edition, 1966.

2 Bernays, L., Edward, Cristalizarea opiniei publice, Ed. comunicare.ro, Bucuresti, 2003.

3 Datculescu, Petre, Cercetarea de marketing - cum patrunzi În mintea consumatorului, cum masori si cum analizezi informatia, Brandbuilders Grup, 2006.

1 Lane, R. E.; Sears, D. o., Public Opinion, Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall, 1964.

1 Trotter, Wilfred, Instincts of the Heard in Peace and War, Casimo Classics, 2005.

1 Everet, Dean, Martin, The Behavior of Crowds - A Psichological Study, Kessinger Publishing, 2006.

1 Willard, G. Bleyer, Main Currents in the History of American Journalism, Da Capo Pr., 1973.

1 Ries Al, Ries Laura, Caderea advertisingului si ascensiunea PR-ului, Ed. Brandbuilders Grup, 2005;

2 Lippmann, Walter, Public Opinion, Free Press, 1997.

1 Ries Al, Trout Jack, Pozitionarea, lupta pentru un loc În mintea ta, Ed. Brandbuilders Grup, 2004.

References

BIBLIOGRAFIE

[1] Bernays, L., Edward, Cristalizarea opiniei publice, Ed. comunicare.ro, Bucuresti, 2003

[2] Datculescu, Petre, Cercetarea de marketing - cum patrunzi În mintea consumatorului, cum masori si cum analizezi informatia, Brandbuilders Grup, 2006.

[3] Doob, W., Leonard, Public Opinion and Propaganda, Shoe String Pr. Inc; 2 edition, 1966.

[4] Everet, Dean, Martin, The Behavior of Crowds - A Psichological Study, Kessinger Publishing, 2006.

[5] Lane, R. E.; Sears, D. o., Public Opinion, Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall, 1964.

[6] Lippmann, Walter, Public Opinion, Free Press, 1997.

[7] Morgan, John; Livingstone, Stephen, Law and Opinion in Twentiethcentury, Britain and Ireland, Palgrave Macmillan, 2003.

[8] Ries Al, Ries Laura, Caderea advertisingului si ascensiunea PR-ului, Ed. Brandbuilders Grup, 2005.

[9] Ries Al, Trout Jack, Pozitionarea, lupta pentru un loc În mintea ta, Ed. Brandbuilders Grup, 2004.

[10] Stoetzel, J, Girard, A., Sondajele de opinie publica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975.

[11] Trotter, Wilfred, Instincts of the Heard in Peace and War, Casimo Classics, 2005.

[12] Willard, G. Bleyer, Main Currents in the History of American Journalism, Da Capo Pr., 1973.