Ispravile lui Guguta în viziune cinematografica

Abstract

În contextul multitudinii de productii cinematografice de toate tipurile si al diversitatii pe care o cunosc, astazi, spatiul literaturii si, în general, cel al publicatiilor pentru copii, cartea Ispravile lui Guguta în viziune cinematografica (re)aduce în prim plan, pe de o parte, opt filme de animatie vechi (din perioada 1970 -1984), realizate cu marionete plate, cartoane decupate si desen, si, pe de alta parte, un scriitor - Spiridon Vangheli -, aici si în ipostaza de scenarist, respectiv creatia acestuia, cu întregul univers al copilului/ copilariei caruia i se circumscrie. Rezultat al translarii dintre creatia literara (aici, a lui Spiridon Vangheli) catre cea cinematografica, filmele despre "ispravile lui Guguta" se constituie, în cartea recenzata, în premisa pentru incursiuni documentate în spatii nefamiliare lectorului (iar celui care nu apartine spatiului moldav, cu atât mai mult): cinematografia din Republica Moldova si din spatiul ex-sovietic, în unele contexte si cu o serie de ancore în spatiul occidental; realitatile socio-culturale si chiar politice ale perioadei în care au aparut filmele invocate; activitatile studioului Floricica, ale Teatrului Guguta, ale Teatrului Republican de Papusi Licurici, ale Teatrului televizat de papusi Prichindel etc. O alta cale de depasire a unei ordini indezirabile apare semnalata, în opinia autoarei cartii recenzate, în filmul Guguta - capitan de corabie, prin "motivul refugiului din realitate pe o insula miraculoasa, unde poti fi liber de restrictiile sociale si morale" (p. 53); se realizeaza, aici, prin comparatii explicite, plasarea lui Guguta si a "ispravilor" lui într-un context mai general - de la micro-contextul moldav pâna la macro -contextul universal (între ele, se fac trimiteri si la cel sovietic) - p. 53-54. "Actorii" acestor realizari sunt, aici, institutii cunoscute precum: studioul Floricica (cu pelicule precum Iarna mea, Postasul, Ploaia, În aceasta noapte vor dansa si stelele etc., ce se remarca prin combinatii tehnice interesante - de exemplu, alternarea "tehnicii marionetei plate cu filmarile reale", p. 82 -, pastrând constanta pentru motivul naturii si al satului traditional), Teatrul Guguta (cu piese de teatru/ "studii plastice" montate, în diferite stiluri, dupa creatia lui Spiridon Vangheli: Colajul lui Guguta, Taina inelului), Teatrul Republican de Papusi Licurici (cu spectacolul Steaua lui Guguta, ce aduce o "noua interpretare" personajului, care se distanteaza, înt r-o anumita masura, de "caracterul" din creatia lui S. Vangheli), Teatrul televizat de papusi Prichindel (cu spectacolul de papusi General de clasa întâi), Televiziunea Nationala, cu emisiunea În ospetie la pitici (cu o invitatie în Pantalonia - tara nastrusnicilor) etc.

Violeta TIPA, Ispravile lui Guguta în viziune cinematografica, Chisinau, Editura "Epigraf", 2014, 104 p. + 16 p. anexe.

În contextul multitudinii de productii cinematografice de toate tipurile si al diversitatii pe care o cunosc, astazi, spatiul literaturii si, în general, cel al publicatiilor pentru copii, cartea Ispravile lui Guguta în viziune cinematografica (re)aduce în prim plan, pe de o parte, opt filme de animatie vechi (din perioada 1970 -1984), realizate cu marionete plate, cartoane decupate si desen, si, pe de alta parte, un scriitor - Spiridon Vangheli -, aici si în ipostaza de scenarist, respectiv creatia acestuia, cu întregul univers al copilului/ copilariei caruia i se circumscrie.

Privire de ansamblu asupra filmului de animatie, în general, si asupra celui care ecranizeaza creatii literare, în special, cartea recenzata este structurata în trei capitole care reflecta perspective complementare asupra aceleiasi realitati: capitolul I - Guguta în lumina ecranului, capitolul II - Universul national în serialul despre Guguta , capitolul III - Opera lui Spiridon Vangheli - deschideri pentru interpretare audiovizuala.

Autoarea îsi justifica demersul publicistic atragând atentia, înca din primele pagini, asupra faptului ca, pe de o parte, în Republica Moldova nu exista o industrie cinematografica si, implicit, nici una a filmului de animatie si, pe de alta parte, ca nu exista un studiu consacrat interpretarii cinematografice a operelor scriitorilor moldoveni.

Dupa scurte trimiteri catre alte culturi, autoarea subliniaza ca "dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, în special în spatiul sovietic, filmul de animatie este trecut în categoria artelor destinate în mod expres copiilor, care tinea în vizorul sau lumea basmelor si a povestilor instructiv-didactice" (p. 8). În acest context se cristalizeaza colaborarea Spiridon Vangheli-scriitorul (si scenaristul) - Constantin Balan-regizorul, care se va concretiza în opt filme de animatie: Guguta (1970), Banca lui Guguta (1974), Guguta - postas (1976), Darul lui Guguta (1979), Guguta - frizer (1980), Guguta - capitan de corabie (1981), Noaptea de Revelion (1983) si Maturatorii veseli (1984).

Ca si Ispravile lui Guguta, creatia lui Spiridon Vangheli aflata la baza acestor filme, creatie ajunsa la 68 de editii si tradusa în peste 30 de limbi (p. 17), filmografia animata cunoscuta ca "serialul lui Guguta" în regia lui Constantin Balan a avut un mare impact asupra publicului, cele opt filme servind, în plus, dupa justa afirmatie a Violetei Tipa, "drept mostre de evolutie a procesului de ecranizare/ interpretare în animatia din Republica Moldova" (p. 28).

Rezultat al translarii dintre creatia literara (aici, a lui Spiridon Vangheli) catre cea cinematografica, filmele despre "ispravile lui Guguta" se constituie, în cartea recenzata, în premisa pentru incursiuni documentate în spatii nefamiliare lectorului (iar celui care nu apartine spatiului moldav, cu atât mai mult): cinematografia din Republica Moldova si din spatiul ex-sovietic, în unele contexte si cu o serie de ancore în spatiul occidental; realitatile socio-culturale si chiar politice ale perioadei în care au aparut filmele invocate; activitatile studioului Floricica, ale Teatrului Guguta, ale Teatrului Republican de Papusi Licurici, ale Teatrului televizat de papusi Prichindel etc.

Se remarca, în plus, comentariile din sfera criticii literare referitoare, în special, la creatia lui Spiridon Vangheli, comentarii care reflecta sinteze partiale din studiile de specialitate consacrate operei vangheliene - studii/ carti/ capitole scrise de Ludmila Armasu-Cantîr, Eliza Botezatu, Maria Sleahtitchi, Ion Ciocanu, Mihai Cimpoi; acestora li se adauga o serie de interventii/ afirmatii subsumate universului cinematografiei (cu precadere, de animatie): tehnici de animatie, relatia scriitor - scenarist - compozitor - regizor, raportul carte - film, creatie literara - "ecranizare/ interpretare" a acesteia etc., autoarea citând în acest sens specialisti în domeniu - cu precadere, din literatura de specialitate în limba rusa: Olga Neceai, Liudmila Prihodko etc., si, în anumite contexte, din cea în limba româna - reprezentata, aici, prin Ion Truica, Tudor Caranfil etc.

În primul capitol al cartii, dupa o scurta incursiune în universul personajelor -copii din literatura universala (Pinocchio, Alice, Huckleberry Finn, Ga vroche, Harry Potter etc.), autoarea îl aduce în prim plan pe Guguta, ca "erou arhetipal" (subcapitolul Guguta - un erou arhetipal). În opinia Violetei Tipa, Guguta este "un erou deosebit prin calitatile sale umane" (p. 14), în contextul în care literatura si cinematografia universala ofera în special exemple de personaje-copii care actioneaza în vederea obtinerii unei anumite recompense; în opozitie cu aceste personaje, autoarea îl apropie pe Guguta, pe de o parte, de Kirikou, personajul lipsit de agresivitate din filmele lui Michel Ocelot, si, pe de alta parte, de personajele care parcurg un drum al initierii.

De altfel, tot despre un drum al initierii se poate vorbi si în ceea ce priveste procesul trecerii de la textul lui Vangheli la imaginea cinematogra fica (în al doilea subcapitol al capitolului I), trecere a carei analiza este prefatata de Violeta Tipa printr -o prezentare diacronica si sincronica a formelor de ecranizare a operelor literare prin filmele de animatie; trimiterile sunt, în acest context, catre Vladislav Starevici (considerat unul dintre deschizatorii de drumuri în lumea filmelor de animatie având ca punct de plecare literatura), Walt Disney s.a., respectiv catre animatia ceha, poloneza, rusa, româneasca etc.

Ulterior, în acelasi prim capitol al cartii, autoarea prezinta - din multiple perspective - cele opt filme de animatie care au ca nucleu ideatic si caracterial "ispravile lui Guguta" din creatia vangheliana. Fiecare film este "caracterizat" de catre Violeta Tipa prin raportare la: echipa si tehnica de animatie, povestirile lui Spiridon Vangheli aflate la baza filmului, muzica filmului, structura acestuia, imaginile/ simbolurile din film si interpretarea lor, critica filmului si, în unele cazuri, opiniile celor implicati în realizarea lui (regizor, scriitor, scenarist etc.).

De exemplu, filmul Guguta (1970) este prezentat (p. 29-34) ca rezultat al colaborarii regizorului C. Balan cu animatorul estonian Elbert Tuganov, tehnica dramaturgica fiind cea a monologului interior al personajului principal, a vocii din off a lui Guguta; creatiile literare (apartinând lui Spiridon Vangheli) ecranizate sunt Cusma lui Guguta si Mos Craciunii, din care Violeta Tipa citeaza, de altfel, atunci când doreste sa sustina si în aceasta maniera interpretarea unora dintre imaginile din film. Autoarea remarca, în analiza acestui prim film de animatie din seria Guguta: transformarea cusmei lui Guguta în personaj central, alaturi de personajul-copil; imaginile reflectând miracolul aparitiei Mosi Craciunilor; "momentele capetelor zburatoare" (p. 31), valorificând tehnica lui E. Tuganov, care reda, la rândul sau, în opinia Violetei Tipa (p. 31), o directie estetica a filmului de animatie (deschisa de Fiodor Hitruk, în 1962); "stilul abstract" catre care tinde filmul Guguta (prin utilizarea formelor-figuri geometrice) si prezentarea stilizata a peisajului/ universului rural moldovean; ecoul pozitiv - în rândul publicului si al criticii vremii - al difuzarii filmului.

Dincolo de tiparul implicit al analizei, în prezentarea fiecaruia dintre cele opt filme de animatie realizate dupa Ispravile lui Guguta se disting pasaje care atrag atentia prin opiniile pe care autoarea si le asuma (opinii pe care, desigur, cititorul le poate împartasi sau nu). Astfel, în cazul primului film, Guguta, se remarca optiunea autoarei pentru a-l pune pe Guguta în comparatie cu "alti eroi populari din animatia sovietica", fata de care se diferentiaza prin chiar "universul copilariei pe care-l prezinta" si care "difera de cel al timpului" (p. 33); remarcam, în analiza Bancii lui Guguta, trimiterea catre ideea de pregatire în stil autodidact a intelectualitatii vremii, iar în paginile consacrate filmului Guguta - postas: ilustrarea simbolisticii portii, a albului si sublinierea valentelor deosebite ale coloanei sonore, compuse de Eugen Doga, perceput ca "un coautor spiritual [al filmului] alaturi de Spiridon Vangheli" (p. 43). Din ilustrarea diferitelor coordonate si interpretari ale filmului Darul lui Guguta, retinem punctarea, de catre autoare, a elementelor "ludico-miraculoase" si a ideii ca "filmul, la fel ca si textul lui Vangheli, încearca sa stabileasca un echilibru între lumea interioara si cea exterioara a eroului" (p. 47).

Analiza peliculei Guguta - frizer se remarca prin trimiterile frecvente catre tarele societatii totalitariste, Violeta Tipa subliniind semnificatiile tentativelor de "destandardizare"/ "rupere" a standardelor, într-un univers al uniformizarii. O alta cale de depasire a unei ordini indezirabile apare semnalata, în opinia autoarei cartii recenzate, în filmul Guguta - capitan de corabie, prin "motivul refugiului din realitate pe o insula miraculoasa, unde poti fi liber de restrictiile sociale si morale" (p. 53); se realizeaza, aici, prin comparatii explicite, plasarea lui Guguta si a "ispravilor" lui într-un context mai general - de la micro-contextul moldav pâna la macro -contextul universal (între ele, se fac trimiteri si la cel sovietic) - p. 53-54. Aceleasi relatii particulare motivate politic si ideologic sunt invocate în prezentarea peliculei Noaptea de Revelion (1983), care aduce în prim plan datinile autohtone, în contrapondere cu tendinta de dezdradacinare a acestora în epoca respectiva. În ceea ce priveste ultimul film din "serialul Guguta", Maturatorii veseli, autoarea remarca redimensionarea tehnicii dramaturgice, locul vocii din off fiind luat de dialogul dintre personaje si anticipeaza, înca din prima parte a capitolului I, principala caracteristica a acestei productii, considerate "un adevarat poem rustic dedicat satului moldovenesc, surprins în toate cele patru anotimpuri" (p. 34).

Cel de-al doilea capitol al cartii, Universul national în serialul despre Guguta, reflectând preocupari mai vechi ale autoarei, surprinde interesul regizorului Constantin Balan pentru reflectarea, în creatiile sale cinematografice, a traditiilor nationale, accentul fiind pus, în lucrarea de fata, pe filmele sale de animatie având la baza opera lui Spiridon Vangheli; acestea se constituie, în opinia Violetei Tipa, într-o "enciclopedie a satului basarabean", din care transpar motive precum: covorul, casa, poarta, ornamentele geometrice si vegetale, usa, natura, timpul, vestimentatia etc. Remarcam, aici, în mod deosebit interpretarea data de autoare motivului portii si valorificarii acestuia în filmele lui C. Balan, motiv subsumat - din punctul de vedere al Violetei Tipa - pledoariei regizorului pentru "o lume patriarhala cu traditii frumoase, în care omul traieste în armonie cu natura si cu sine însusi, armonie ce risca sa dispara fara urme, lasând fiinta umana într-un gol spiritual, despre care filmele de animatie straine anuntau cu mult înainte" (p. 78).

Dorind sa unifice perspectivele asupra valorificarii creatiei literare a lui Spiridon Vangheli dincolo de spiritul cartii, Violeta Tipa prezinta - în cel de-al treilea capitol al cartii recenzate - opera acestui scriitor prin prisma unor Deschideri pentru interpretare audiovizuala. În stilul primelor capitole, autoarea continua incursiunile sale în universul ecranizarilor/ interpretarilor de creatii literare, cu exemplificari conexe din alte literaturi si din alte spatii/ culturi. "Actorii" acestor realizari sunt, aici, institutii cunoscute precum: studioul Floricica (cu pelicule precum Iarna mea, Postasul, Ploaia, În aceasta noapte vor dansa si stelele etc., ce se remarca prin combinatii tehnice interesante - de exemplu, alternarea "tehnicii marionetei plate cu filmarile reale", p. 82 -, pastrând constanta pentru motivul naturii si al satului traditional), Teatrul Guguta (cu piese de teatru/ "studii plastice" montate, în diferite stiluri, dupa creatia lui Spiridon Vangheli: Colajul lui Guguta, Taina inelului), Teatrul Republican de Papusi Licurici (cu spectacolul Steaua lui Guguta, ce aduce o "noua interpretare" personajului, care se distanteaza, înt r-o anumita masura, de "caracterul" din creatia lui S. Vangheli), Teatrul televizat de papusi Prichindel (cu spectacolul de papusi General de clasa întâi), Televiziunea Nationala, cu emisiunea În ospetie la pitici (cu o invitatie în Pantalonia - tara nastrusnicilor) etc.

Violeta Tipa îsi completeaza demersul diacronic (dominant în anumite componente ale cartii) cu o prezentare detaliata a filmografiei (p. 95 -100) si a spectacologiei (p. 101), autoarea mentionând si premiile obtinute de unele dintre productiile realizate pe baza operei lui Spiridon Vangheli. Aspectul "documentar" este întregit, pe parcursul cartii, si prin imaginile/ fotografiile alese de Violeta Tipa pentru a facilita cititorului (înca) neavizat intrarea în universului filmelor de animatie cu premise vangheliene si celui cunoscator - prilej de placuta rememorare a unor momente frumoase de (re)traire a copilariei prin Guguta.

În ansamblul sau, cartea Violetei Tipa ramâne, de altfel - dincolo de multiplele trimiteri colaterale catre repere din literatura si cinematografia nationala, ex-sovietica, universala -, subsumata universului creatiei vangheliene si ecranizarii/ interpretarii acesteia prin filmele de animatie, subiectul "izbânzilor lui Guguta" constituindu-se în pretext, atât pentru scriitorul (si scenaristul) Spiridon Vangheli, cât si pentru regizorul Constantin Balan, pentru reflectarea lumii copilului/copilariei.