ISRAEL SI EUROPA DE EST - O RELATIE SPIRITUALA DIFICILA*/ISRAEL AND EASTERN EUROPE - A DIFFICULT SPIRITUAL RELATIONSHIP

Abstract

Termenul de iudaism laic, "secular Judaism" în engleza, ca si conceptia care sta la baza lucrarii, au provocat de îndata polemici în presa israeliana, polemici legate de întrebarea daca exista iudaism "laic", în ce masura termenul este valabil si ce se întelege prin acest termen si aceasta cultura evreiasca moderna. De fapt, este vorba despre istoria culturii evreilor europeni în perioada moderna, adica tot ce a produs lumea intelectuala evreiasca dupa emancipare, sub toate aspectele, dar nu si în plan teologic, adica al iudaismului ca religie, pornind de la premisa ca exista, dincolo de iudaismul religios, o cultura iudaica evreiasca.

Headnote

This work traces the evolution of Jewish representation(s) of Europe since the Emancipation, focusing on the cultural image of Europe among the Eastern-European Jewish intelligentsia, in relation with the process of building a modern, national Jewish identity. The author mentions the idea of "abandoning" Europe which occured in the Zionist ideology and in the post-Holocaust Israeli public discourse due to the impact of modern political antisemitism, and to the influence of the European national ideologies. This study discusses the new tendencies of the Israeli society and culture to "rediscover" Europe and to re-build the cultural and spiritual bridges between Israel and the post-communist Eastern Europe. Outlined in their recent books, the perspectives of two outstanding Israeli writers, such as Amos Oz and Aharon Appelfeld, are used, here, to exemplify this new approach.

Key Words:

Antisemitism, Eastern Europe, Jewish Emancipation, Jewish identity, Modernity, Secular Judaism, Sionism, State of Israel, Aharon Appelfeld, Amos Oz, George Steiner.

De ce am propus tocmai aceasta tema, a relatiei spirituale dintre Israel si Europa? Mai întâi pentru ca este o tema care ma preocupa în ultimii ani si care a fost "relansata" de cîteva studii si de doua lucrari foarte importante care au aparut recent. Una este The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe, o lucrare vasta la care au colaborat specialisti din toata lumea. A aparut în acest an la Yale University Press, în doua volume, în conditii grafice exceptionale. Lucrarea încearca sa cuprinda tot ce poate fi mai interesant despre istoria si cultura evreilor din centrul si estul Europei. Ea include, fireste, si articole despre comunitatile evreiesti din Transilvania, aproape toate redactate de profesorul Ladislau Gyemant. Cu exceptia Germaniei si Austriei, care apartin altei arii de cultura evreiasca, enciclopedia cuprinde, în afara de România, tot estul si centrul Europei, adica Polonia, Rusia si celelalte tari incluse odinioara în Imperiul tarist, Cehia, Slovacia, Ungaria, tarile baltice.

A doua lucrare, aparuta anul trecut, este tot o enciclopedie, în cinci volume, în ebraica, o enciclopedie a culturii laice evreiesti, o lucrare colectiva editata de doi cunoscuti filozofi de la Universitatea Ebraica, Yirmiyahu Yovel si Menahem Brinker. Termenul de iudaism laic, "secular Judaism" în engleza, ca si conceptia care sta la baza lucrarii, au provocat de îndata polemici în presa israeliana, polemici legate de întrebarea daca exista iudaism "laic", în ce masura termenul este valabil si ce se întelege prin acest termen si aceasta cultura evreiasca moderna.

De fapt, este vorba despre istoria culturii evreilor europeni în perioada moderna, adica tot ce a produs lumea intelectuala evreiasca dupa emancipare, sub toate aspectele, dar nu si în plan teologic, adica al iudaismului ca religie, pornind de la premisa ca exista, dincolo de iudaismul religios, o cultura iudaica evreiasca. Toata mostenirea religioasa, biblica, este preluata numai dintr-o perspectiva culturala, antropologica, nu religioasa, dar nici anti-religioasa, ci doar ne-religioasa. E vorba de o perioada în care cultura moderna evreiasca se afla într-o permanenta relatie cu cultura europeana crestina, pentru ca s-a dezvoltat în acest cadru si se afla într-un permanent dialog, dar si într-o permanenta tensiune si uneori într-o relatie antagonica.

Aceste lucrari mi-au stimulat întrebarea: Cum se vede din Israel aceasta cultura evreiasca din centrul si estul Europei, în ce relatie s-a aflat si se afla Israelul, elita intelectuala israeliana, cu aceasta Europa, cu aceasta mostenire, si ce a însemnat aceasta relatie? Pe aceasta tema as dori, foarte succint, sa marchez câteva etape si câteva probleme.

As spune mai întâi ca asa cum crestinismul este "copilul" iudaismului si a întretinut cu "tatal" o relatie foarte tensionata, foarte dificila, mergând pâna la negarea mostenirii "tatalui", tot asa sionismul, ideologia care sta la baza crearii statului Israel este, în mod paradoxal, într-o anumita masura, un "copil" al culturii europene, pe care aceasta ideologie sionista s-a straduit sa o nege, sa-i întoarca spatele. Miscarea sionista, dupa cum stiti, este o miscare laica, a început chiar ca o miscare anti-religioasa, împotriva traditiei religioase iudaice, o miscare moderna aflata în antagonism total cu lumea religioasa.

Aceasta relatie antagonica a slabit destul de repede, pentru ca ideologia de obicei cedeaza la presiunile vietii si pentru ca era o miscare care avea în vedere întreaga evreime. Si apoi, chiar aceasta ideologie sionista are o puternica radacina biblica si mesianica. Sionismul, chiar ca miscare laica, ne-religioasa, nu ar fi existat daca nu ar fi fost de fapt o preluare moderna a unei aspiratii religioase continue de întoarcere la Sion, un element esential în viata religioasa evreiasca. Evreul religios repeta de mii de ani urarea La anul, la Ierusalim, fara nici un gând concret de a pleca efectiv la Ierusalim. Este numai o aspiratie religioasa, Ierusalimul însemnând atasamentul la credinta si la legamântul biblic. Aceasta biblica întoarcere la Sion presupune o conditie care nu e usor de îndeplinit. întoarcere va fi când va veni Mesia; cum Mesia nu vine, spui în fiecare an, La anul, la Ierusalim. Aceasta aspiratie, care trece din generatie în generatie, a fost preluata de o miscare laica nationala care ia în serios cuvântul biblic si îl "laicizeaza", adica: trebuie sa ne întoarcem, efectiv, iar noi pe Mesia nu-l mai asteptam.

A doua radacina a ideologiei sioniste este, cum spuneam, si un rezultat al culturii europene. Miscarea sionista, care urmareste parasirea Europei, s-a inspirat chiar din miscarile nationale europene din secolul al XIX-lea care au dus la constituirea statelor nationale în Europa. Mesajul ideologic al miscarii sioniste e în acelasi spirit: nu suntem numai o religie, suntem un popor, avem o identitate etnica, suntem o natiune si avem o cultura nationala; trebuie sa tindem spre crearea unui stat evreiesc asa cum s-au creat si celelalte state din Europa. Este, evident, o perspectiva laica asupra identitatii evreiesti.

Aceasta este, sa spunem, latura politica moderna europeana a ideologiei sioniste. Cu aceste doua radacini, una interna, de traditie biblica, si alta de traditie europeana moderna, din perioada crearii statelor-natiuni, procesul de emanicipare si de modernizare a comunitatilor evreiesti din Europa a favorizat cristalizarea unei miscari nationale evreiesti. Emanciparea a provocat si o diversificare a cailor de evolutie a comunitatii evreiesti. O parte, deloc neglijabila, a continuat sa se apere de orice forma de modernizare si a mentinut un nucleu religios ortodox care vedea în emancipare o primejdie. Emanciparea duce la modernizare, se deschid portile simbolice ale ghetourilor si evreii intra în viata moderna si atunci slabeste legatura cu traditia, slabeste legatura cu religia, cu liderii traditionali religiosi. Evreii emancipati s-au integrat culturii europene si stim foarte bine ce pleiada extraordinara a produs, începând din secolul al XIX-lea - intelectuali, artisti, savanti, despre care începe sa se spuna ca sunt numai "de origine evreiasca", pentru ca ei sunt, de fapt, cetateni ai tarilor lor, germani, maghiari, români. Acesti evrei emancipati renunta cu totul la aspiratia religioasa de întoarcere la Sion. Ei spun: Noi ne-am nascut în aceasta tara, suntem cetateni legitimi ai acestei tari, avem toate datoriile, dar si toate drepturile cetatenesti si noi trebuie sa aspiram la integrarea în aceasta societate, în aceasta cultura. Multi dintre ei pastreaza o identitate evreiasca, dar care nu mai este predominant religioasa, ci o identitate culturala, legata de traditia de familie, o identitate evreiasca mult mai slabita, fara acea substanta religioasa care îi asigura supravietuirea.

Acum apare, as spune, în mediul emancipat evreiesc, de care ne ocupam, -lasându-l pe cel religios care continua modelul lui, de-a lungul timpului -, un mit evreiesc al Europei si al culturii europene, mai mult: o identificare cu aceasta cultura. Si într-adevar, acesti savanti, umanisti, literati, scriitori evrei abandoneaza legatura directa cu traditia, parasesc limbile evreiesti, adica limba ebraica si limba idis. Ebraica ramâne limba de cult pentru o minoritate care mai întelege ebraica. Chiar daca rugaciunile sunt în ebraica, majoritatea nu le mai întelege. Acest cult al Europei ca valoare culturala suprema devine si modelul acestei mari categorii de evrei emancipati, modernizati si care se afirma în mod extraordinar în cultura europeana. Este o categorie pe care un cunoscut analist, Isaac Deutscher, a numit-o "the non-Jewish Jew", evreul neevreu, pentru ca el este evreu numai pentru ca s-a nascut într-o familie de evrei. Aceasta apartenenta nu mai are pentru el o semnificatie deosebita. El este savant german sau maghiar sau român, sau este scriitor numai "de origine evreiasca". Altii au o optiune mai radicala si acest lucru se întâmpla mai frecvent în Germania sau în Franta: convertirea la crestinism, marcând parasirea definitiva a identitatii evreiesti. Sau... având iluzia "eliberarii" definitive de orice legatura cu evreitatea.

Alta cale a fost îmbratisarea ideologiilor internationaliste, prin miscarea socialista, la care au aderat multi evrei. Ideologia socialista nu este o creatie a evreilor, dar evreii au primit-o cu entuziasm pentru ca parea sa rezolve toate aceste dileme identitare, sustinând ca suntem cu totii egali, suntem cu totii integrati în cultura europeana, diferentele sunt numai "de clasa", iar noi luptam cu cei bogati si exploatatori indiferent daca sunt evrei sau neevrei. Totul se muta pe un cu totul alt plan, iar chestiunea identitara pare rezolvata.

Intelectualii evrei emanicipati erau fascinati de ideea unei Europe multiculturale. Si în cultura româna ei au fost printre primii traducatori din literaturile europene. Îi aflam foarte des printre cei care fac puntea între diversele culturi nationale. Si în România nu putini dintre traducatorii din literatura germana sau engleza sunt evrei. Problema este ca ei erau "europeni" si "multiculturali" în contratimp. Când lumea din jur tinde spre stat national, spre ideologie nationala, ei se trezesc, mai ales în preajma primului razboi mondial, ca ramân singurii europeni.

Treptat, însa, si emanciparea a fost simtita ca un esec. Miscarile politice de opozitie la emanciparea evreilor, miscarile antisemite sunt si ele o emanatie a modernitatii, pentru ca nu mai au ca principala sursa si legitimare conflictul dintre crestinism si iudaism, ci contestarea dreptului evreilor de a fi cetateni egali cu ceilalti. Argumentele sunt acum de alta natura, fie economice, fie rasiale, fie culturale, sociale si asa mai departe. În momentul în care miscarile politice antisemite au luat amploare în Germania, în Franta cu afacerea Dreyfus, în Rusia cu pogromurile, a aparut sentimentul ca, de fapt, emanciparea nu rezolva problema, pentru ca ostilitatea fata de evrei si excluderea lor sau dorinta de a-i exclude au capatat alte argumente, nu neaparat religioase, ci de alta natura. Si atunci a aparut ideologia sionista, însemnând: Noi am încercat sa ne integram, am contribuit la prosperitatea si la înflorirea culturala a Europei, dar Europa nu ne vrea si nu exista o alta solutie decât sa o parasim si sa ne "Întoarcem" în tara noastra. Ideologia sionista are în vedere un stat evreiesc laic, un stat dupa un model european, un stat care sa dea posibilitatea tuturor evreilor, religiosi sau nereligiosi, sa traiasca demni în tara lor.

Ideologia sionista a însemnat, de fapt, negarea Europei. Întoarcem spatele Europei pentru ca ne este iremediabil ostila. Europa crestina nu ne doreste decât într-o situatie umilitoare, nedemna, si a creat un tip de evreu pe care ideologia sionista îl respinge - evreul umil, lipsit de demnitate, care încearca sa semene cu cei din jur dar nu reuseste pentru ca cei din jur îl recunosc imediat si nu îl accepta; o lume care pastreaza mentalitatea ghetoului. Evreul nu apartine, de fapt, societatii, dar nu mai apartine nici lumii evreiesti, si atunci este mereu într-o continua dilema si criza de identitate care genereaza mentalitatea de galut. "Galut" în ebraica înseamna exil, iar cel cu mentalitate de galut sta între zidurile ghetoului, chiar daca nu este obligat. Si limba idis este socotita o limba a ghetoului, ea este respinsa, desi este limba majoritatii evreilor din centrul si estul Europei. Evreul trebuie sa se întoarca în tara lui, sa redevina un om demn, sa aiba cultura lui. Israelul devine proiectia unui asemenea stat spre care aspiram, chiar daca deocamndata Palestina tine de imperiul turcesc si nu pare sa existe vreo sansa de a o elibera.

Mi-am amintit de o vorba a lui Chaim Weizmann, un savant chimist originar din Rusia si care a facut mare cariera stiintifica la Londra si a devenit unul din liderii miscarii sioniste. De altfel, dupa crearea statului, a fost primul presedinte al statului Israel. A trait mult timp la Londra, era foarte apreciat ca savant, în foarte bune relatii cu politicienii britanici, pe care încerca sa îi influenteze în favoarea crearii unui stat al evreilor. De altfel, Anglia devine, dupa primul razboi mondial, mandatara Palestinei. Lui i se atribuie o vorba memorabila, ca raspuns la întrebarea unui lord: "Domnule Weizmann, nu înteleg de ce va încapatânati sa obtineti acest pamânt arid, care nu ascunde nici o bogatie, un teritoriu populat de atâtia arabi ostili; vreti neaparat acest loc numai pentru ca este legat de Biblie. De ce sa nu acceptati un alt teritoriu, unde sa nu existe aceste primejdii si conflicte si sa va organizati viata asa cum doriti? Chaim Weizmann i-a raspuns: "Dumneavoastra, în fiecare duminica, stiu ca plecati doua sute de mile ca sa va vedeti mama batrâna. De ce nu vizitati o batrâna de pe strada dumneavoastra? Ar fi mult mai aproape, mult mai comod, mai simplu." E un fel de a spune ca acest teritoriu, asa cum este, cu toate neajunsurile lui, este "mama" noastra. E vorba de un spatiu de care esti legat prin istorie, prin traditie, prin cultura, prin mituri, prin religie. De aceea ideologia sionista alege Palestina cu orice pret, chiar daca pare un proiect utopic.

În cadrul miscarii sioniste au existat multiple încercari de a crea valori noi, laice care sa impuna un model national evreiesc, uneori opus modelului european, alteori pur si simplu diferit. Desigur ca aparitia nazismului si a altor miscari politice radical antisemite a marcat puternic si miscarea sionista. Venirea la putere a lui Hitler si legile rasiale au adus o sumbra confirmare a "prorocirilor" sioniste despre primejdiile apocaliptice care pândesc pe evreii aflati în Europa. "Solutia finala" nazista a consolidat într-un fel convingerea ideologilor sionisti ca nu exista viitor pentru evrei în Europa.

"Despartirea de Europa" are acum, în perceptia multor evrei, ca obiect Europa Centrala si de Est. Aici a aparut nazismul, aici a fost pusa în aplicare "solutia finala" nazista, extinsa, în program, la evreii de pretutindeni. Consecintele celui de al doilea razboi mondial au favorizat, cum se stie, crearea statului Israel, iar ideologia sionista a fost liantul care asigura coeziunea grupurilor etnice evreiesti compuse din supravietuitorii lagarelor naziste sau din alte tari care nu au fost sub ocupatie nazista. Este si începutul unei normalizari în relatia cu Europa Occidentala, în masura în care se poate vorbi de "normalizare" dupa Holocaust.

Schematizând putin, ce însemna "Europa" înainte de razboi, în perceptia evreului emancipat, a intelectualului evreu? Europa însemna Viena, Berlin, Paris, Londra, cam acestea sunt simbolurile culturii superioare europene catre care tindea orice evreu emancipat. Nu am spus Roma, pentru ca Roma, în aceasta perceptie evreiasca, este simbolul crestinatatii, vechea sursa religioasa a discriminarii. Acestea sunt marile capitale culturale spre care aspira evreul emancipat. Daca va gânditi la marii savanti si intelectuali evrei, ei sunt legati de Viena, de Berlin, de Paris, Londra.

Odata cu aparitia lagarului comunist si urmarile razboiului rece, însemnând, printre altele, o virulenta ostilitate fata de statul israelian si sionismul ca ideologie, restabilirea relatiilor spirituale (nu discut acum aspectele politice) a avut loc numai în Europa occidentala. Europa, pentru israelian si pentru evreu, este acum Europa occidentala. Estul Europei, marcat teribil în memoria colectiva evreiasca de existenta lagarelor de exterminare naziste, este acum închis în cadrul lagarului comunist, foarte ostil Israelului si care dezvolta o propaganda si o ideologie anti-sionista si, sub multe aspecte, antisemita. În aceasta privinta, România, datorita politicii lui Ceausescu de ne-aliniere la politica Kremlinului, a facut exceptie, din ratiuni pe care nu le discutam acum.

Omogenizarea societatii israeliene pe baza ideologiei sioniste a început sa slabeasca sensibil în ultimele doua decenii. Asistam acum la o tendinta inversa, de dez-ideologizare. Fiecare din aceste comunitati tinde într-un fel sa cultive identitatea comunitatii din care a venit. A slabit chemarea sionista de a face tabula rasa, de a abandona culturile in care s-a format fiecare val de 'repatriati'. O societate foarte ideologizata apare ca un anacronism într-un stat democratic, mai ales ca sfârsitul ideologiilor marcheaza întreaga lume occidentala, careia îi apartine si Israelul. S-a petrecut un proces care mie mi se pare fascinant. Israelienii, din generatia celor nascuti si formati în Israel, educati în spiritul unei ideologii care respingea dubla identitate a evreilor din Europa, descopera acum ca au... o dubla identitate. Pentru ca aceasta radacina europeana din care au venit, ei, parintii sau bunicii lor, nu poate fi taiata. Nu poti elimina tot ce tine de valori culturale de secole si de fapt nu ai de ce sa respingi aceasta radacina.

Si atunci, toata aceasta educatie, care era foarte puternica înca în anii '50-'60, conform careia nu ai nevoie de limba si cultura tarii din care au venit parintii tai, pentru ca avem cultura noastra, valorile noastre, aceasta educatie începe sa slabeasca, pentru ca tendinta fireasca a oamenilor în conditii de normalitate este de a prelua bagajul spiritual al parintilor sau al bunicilor. Acest proces s-a amplificat si exista expresii fascinante de redescoperire a valorilor culturale europene. S-a petrecut apoi, mai ales în ultimele doua decenii, un proces extrem de interesant. Pe primul loc trece acum, daca urmarim asta în plan cultural, Europa de Est si Centrul Europei. Asta este Europa. Este Europa parintilor si bunicilor nostri si identitatea israeliana sau evreiasca nu este în pericol daca recuperezi aceste radacini, pentru ca ele îti apartin.

Aceasta schimbare a dus si la o alta atitudine fata de limba idis în Israel. Limba idis nu va deveni niciodata limba oficiala, dar este limba unei culturi evreiesti europene care a dat mari valori, o literatura bogata pe care nu ai de ce sa o dispretuiesti, pentru ca îti apartine. Este lumea din care au venit parintii, bunicii sau strabunicii tai.

Sa dau un exemplu recent despre aceste mutatii petrecute în relatia cu traditia evreiasca europeana si cu traditia europeana în general. Penultimul roman al unui scriitor israelian foarte cunoscut, tradus si în România, Amos Oz, se numeste Poveste de iubire si întuneric. Va apare în curând si traducerea româneasca. Cartea a avut un succes international nemaipomenit. Este, fara îndoiala, cea mai buna carte a lui Amos Oz. În buna parte este o autobiografie, dar si o reconstituire a lumii parintilor si bunicilor lui, originari din Ucraina, din Polonia si din Basarabia. Paradoxal, foarte semnificativ pentru discutia noastra, este ca Oz a fost cu ani în urma simbolul scriitorului israelian, super-israelian. Nascut în Israel, crescut în kibut, era, asa cum îl dorea ideologia, o întruchipare a etosului sionist, pe care îl exprima cu talent în proza lui. Si, dintr-odata, apare acest roman în care nu mai este vorba despre eroi israelieni din kibuturi, cu toate dramele lor, ci de lumea evreiasca din estul Europei vazuta ca o componenta esentiala a identitatii lui, a identitatii celor din generatia lui. Este ca si cum ai descoperi o mostenire pe care ti-au lasat-o în pod parintii sau bunicii si la care nu te-ai uitat niciodata si acum întelegi ca esti pe deplin si autentic numai daca îti asumi si aceasta mostenire.

Voi mai da exemplul unui foarte important scriitor israelian cu un traseu biografic si intelectual total diferit de cel al lui Amos Oz. E vorba de Aharon Appelfeld, cunoscut si el în România prin câteva traduceri. Este originar din Cernauti, a fost unul din copiii orfani din Transnistria, ajuns în Israel dupa razboi. Aproape toate cartile lui au în centru evreimea bucovineana de dinainte de razboi, dramele lor, divizati în evrei religiosi ortodocsi, sionisti sau comunisti. Scrie într-o ebraica minunata, dar a scris foarte rar despre realitatile israeliene. Ajuns copil orfan în Israel, spune el într-un loc, cu fiecare carte a mea am vrut sa ma întorc la lumea parintilor mei, adica lumea evreimii din centrul si estul Europei. Appelfeld si Oz au reprezentat multa vreme cei doi poli ai culturii israeliene. Unul, cu fata întoarsa spre Bucovina si Europa Centrala, celalalt - traind din plin experienta israeliana. Oricât ar fi de diferiti ca scriitori, acum se întâlnesc în a recunoaste ca identitatea israeliana cuprinde si traditia est-europeana.

De altfel, caracteristic pentru tendintele actuale ale societatii este si interesul crescând pentru Europa de Est, si pentru Europa în general. Regretabil, însa, este sa constati ca atunci când Israelul este pregatit, în planul mentalitatii colective, sa restabileasca puntile cu Europa, Europa Occidentala, mai ales, întoarce spatele Israelului prin acei intelectuali care îi contesta dreptul de a exista. Se întâmpla un lucru ciudat, mai ales în Occident. Multi contesta Israelul cu argumentul devalorizarii ideii de stat national. Acesta este unul dintre nodurile tensiunii dintre Occident si Israel. Israelul nu este în faza devalorizarii ideii de stat national. Dimpotriva, este un stat în formare, care nu si-a definit înca nici granitele si nici identitatea statala. Israelul nu are înca o constitutie. Exista, întradevar, o defazare în raport cu Europa, cu comunitatea europeana. Europenizarea actuala a statelor europene a venit dupa sute de ani de asezare statala nationala. Cred ca nici nu ar fi posibila comunitatea europeana asa cum este conceputa acum daca nu ar exista o foarte clara delimitare nationala si statala. Iar acest proiect european nu cred ca tinde spre devalorizarea ideii de natiune sau de identitate culturala nationala, ci doar la o redefinire politica a ideii de independenta nationala.

Israelul nu este deloc o societate omogena. Conflicte si antagonime exista între diversele grupuri care o compun, provocate de traditii culturale si mentalitati diferite, moduri diferite de a se raporta la iudaism, de proiecte diferite de organizare sociala. Unii vor un stat laic si o democratie laica, altii vor un Israel în care religia sa regleze viata zilnica, la fel ca în perioada antica.

M-am referit la Israel, la statul Israel si la oamenii de acolo, nu la lumea evreiasca în general. Aici relatia cu Europa, pe de o parte, si cu Israelul si cu proiectul sionist, pe de alta, este foarte diferita. As aminti aici pe unul din marii filozofi evrei contemporani, cunoscut si în România, George Steiner. Steiner este un antisionist radical. Ideea sionista, spune el, a fost o catastrofa pentru istoria evreiasca moderna. Am ajuns sa construim un stat national ca sa semanam, vai, cu celelalte state nationale. Noi evreii - spune el - nu aveam nevoie de un stat national. Menirea noastra este sa participam la cultura universala, sa fim creatori de valori morale si culturale cu valoare universala. Stat national ce înseamna? Ca suntem la fel ca ceilalti, cu armata, cu politie, cu represiuni, razboaie cu vecinii. De ce? Noi avem alta misiune în lumea aceasta. Noi am dat atâtea valori culturii europene si mondiale. Acesta este rolul nostru. Numarati câte premii Nobel au evreii, spune el. Merita, pentru aceasta contributie si aceasta participare, sa platim, din când în când, cu masacrarea noastra; chiar si pretul Holocaustului, spune el.

Bineînteles ca atunci când Steiner îsi expune opiniile acestea în fata unui public israelian, reactiile sunt foarte vehemente. Am asistat, de pilda, la replica scriitorului A.B. Jehoshua, un sionist radical, care nu întelege ce mai cauta evreii în alte tari când au tara lor. El i-a raspuns lui Steiner ca aceste premii Nobel dobândite de evrei sunt premiile Nobel ale culturii si stiintei din tarile respective. Pentru mine, spune el, un premiul Nobel luat de un evreu american este un premiu Nobel al americanilor. Cultura si stiinta americana, franceza sau germana le-a dat acestor laureati evrei posibilitatea sa se afirme.

Sa mai constatam, în încheiere, ca tocmai Estul Europei, care, în perioada comunista, a rupt orice punte cu Israelul, este acum mai deschis spre realitatile israeliene si nu pune la îndoiala legitimitatea existentei statului Israel. Înca o dovada ca aceste relatii, mai mult spirituale decât politice, au dinamica si evolutia lor, o evolutie la care merita sa reflectam.

Footnote

* Conferinta în cadrul Seminarului de Cercetare Interdisciplinara a Religiilor si Ideologiilor, Cluj, 6 mai 2008.