O etimologie complicata: ciorchine

Abstract

In this paper, the etymology of the Romanian lexeme ciorchine is treated. The meaning of this word comprises the following significations: "1. Group of flowers or fruits, disposed alongside a main axis with numerous ramifications, raceme. 2. The fruit of the vine, grape." To this end, the primary (textual and dialectal) and secondary (lexicographical) attestations are reviewed; the earlier etymological solutions proving to be unconvincing, an etymological hypothesis is proposed and maintaned. We consider that the word ciorchine is derived from the substantive ciochina "the back side of the saddle", with the following semantic evolution of the significations: "strap or bunch of straps on which one can hang different objects at saddle" > "bunch of hanged objects" > "bunch, as related to different parts of plants: reed, hemp, corn", concomitantly with the apparition of the [r] type ciorchina etc. - and its attaining the specialized significations "inflorescence; bunch of grapes". The data we rely on for our hypothesis are: - the difference in attestation of the word ciochina (attested in Romanian in 1502) as compared to the [r] type, ciorchina (first attested in Romanian in 1832); - the occurrence of ciochina in Romanian in a series of phrases and proverbs and the development of a great number of derivatives (ciochinar, ciochinare, ciochinuta, ciochinea, ciochinete); - the existence of intermediary meaning and formal links: ciochina "inflorescence", and possibly "fir cone", ciorchina "saddle bow"; - the presence in regional Atlases of attestations containing ciorchina, ciorchin etc., with meanings such as "the axis of the grape cluster, without grapes", which we consider to be analogous with the meaning "bunch of leather straps on which one can hang different objects". Essentially, the evolution from ciochina "part of the saddle..." to ciorchine "inflorescence; bunch of grapes" might be construed as a process of re-semanticizing or passing of the word from an onomasiological field to another one: from the terminology defining "the horse" to that pertaining to "parts of plant". During the industrial period, the horse and the harness pieces implicitly lost their importance to the common man (with the exception of horse racing). Thus, one is confronted with the diminishing of the importance of the customs related to horse utilization, combined with the linguistic creativity factor (which operates ceaselessly). One is also inclined to consider that one of the causes contributing to the decline, almost the abandonment of the older type, without [r] (ciochina), from the terminology related to horses, might have been the apparition of the newer type, with [r] (ciorchina), which has rapidly strengthened its position within the language by ranging itself within the terminology "parts of plants". One can cite similar representative situations, such as the "splitting" of [l] in [rl]: the original type calan (augmentative for cal "horse"), scafalie, ciocalie, dolog - are actually unknown in Romanian, often having different meanings as compared to the evolved type: cârlan, scafârlie, ciocârlie, dârlog.

Headnote

Key-words: etymology, lexicography, diachronic semantics

În cele ce urmeaza ne vom ocupa de etimologia substantivului ciorchine, cunoscut În limba comuna cu sensurile "1. Grupare de flori sau de fructe constând dintr-un ax principal cu numeroase ramificatii, racem; 2. Fructul vitei de vie, strugure" (cf. DA; DEX). În acest scop, vom trece În revista atestarile primare (textuale si dialectale) si pe cele secundare (lexicografice); vom prezenta solutiile etimologice anterioare, pe care le consideram neconvingatoare si vom argumenta detaliat ipoteza etimologica pe care o sustinem1.

1. Atestari textuale

Cele mai vechi atestari textuale cu ciorchine (si cu varianta lexicala ciorchina) descoperite de noi apar În lucrarea lui N.A. Kretzulescu, Manual de anatomie descriptiva, Bucuresti, 1843:

Numeroasele conuri de care se compune un plamân sunt atârnate pe bronhe Întocmai ca broboanele de struguri pe ciorchina (p. 312).

Coaja se afla compusa de tesatura de vase arterioase si vânoase, ce se Împleticesc Împregiurul tevilor ce duc udul si care se afla asemenea Împleticite; tot În coaja se mai vad o multime de graunti foarte mici adunati În fel de ciorchine ["Într-un fel de ciorchine"] (p. 324).

În lucrarea lui I. Penescu, Manual de economie casnica..., Bucuresti, 1846, substantivul apare o data, fiind vorba de o atestare la plural:

Strugurii ce voim a-i pastra trebuie sa fie culesi Într-un timp uscat si fara nici un bob stricat... Punem apoi ciorchinile de struguri Într-o lada sau cutie rânduri, rânduri, Îngrijind a asterne fundul vasului si a deosebi aceste rânduri Între dânsele cu foi de piersic (p. 45-46).

În traducerea efectuata din franceza de Ion Brezoianu, Curs elementar de agricultura si de economia rurala (dupa o lucrare a chimistului si biologului francez François-Vincent Raspail), Bucuresti, 1850, am descoperit niste descrieri ale notiunilor "strugure" si ciorchine":

Un strugure este compus dintr-un ciorchin si din broboane mai mult sau mai putin [tip. putie] rotu[n]de... Ciorchinul coprinde un acid, o substanta verde si rasinoasa amara putinel si o tesatura ratinoasa [cf. DLR s.v. ratinos "crengos, ramuros"] si atoasa (p. 596).

Am mai reperat o atestare la George Sion, Din poeziile lui..., Bucuresti, 1857:

Prin Înalta lui [a lui Dumnezeu] vointa pe ciorchina-ngalbinesc / Strugurii ce fac vinete care inimi veselesc (poezia Ruga, p. 222).

În lucrarea lui Iuliu Barasch, Manualul de botanica silvica, Bucuresti, 1861, substantivul ce ne intereseaza are un numar semnificativ de ocurente. Am remarcat ca numai În doua cazuri este vorba de o asociere cu fructul vitei de vie:

Ciorchina ([fr.] grappe) se numeste când flori pedunculate stau Într-un mod neregulat Împregiurul axei (s.e. [= spre exemplu] la struguri) (p. 23-24).

Albinele sbor În gramedzi În forma unui ciorchine de struguri: fiecare albina tiindu-se cu picioarele de dinainte Încârligate la picioarele de dândarat ale albinei care o procede În sbor (p. 276).

În toate celelalte cazuri, ciorchine (sau variante ale lui) se refera la flori sau fructe, altele decât fructul vitei de vie:

Cerese cu flori În ciorchina (p. 154).

Florile s-arata Înca ceva mai de timpuriu decât la ulmu precedinte si stau În niste ciorchine pe pedunculi scurte (p. 127; cf. atestari similare la p. 91, 105, 111, 133, 136, 137, 156, 157, 165, 169, 170, 173, 178, 199, 200, 201, 202, 207, 208).

Mentionam ca În lucrarea citata apare si derivatul ciorchinos adj. "În forma de ciorchine; care produce fructe dispuse În ciorchine", cu referire la alte plante decât vita de vie:

Ceres ciorchinos (p. 145, cf. si atestarile de la p. 156, 180, 182, 185, cu adjectivul respectiv).

Atestarile ce urmeaza sunt extrase cu ajutorul Corpusului electronic de texte românesti, viitorul Romtext, proiect În lucru În Departamentul de lexicologie si lexicografie al Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" din Bucuresti. În cazul acestora, nu indicam decât numele autorului (fara trimitere exacta la opera; acesta va fisemnul distinctiv al atestarilor reperate de noi cu ajutorul Romtextului):

Al. Odobescu: Tinând În mâini câte o ciorchina de struguri.

Ion Agârbiceanu: Fire de cânepa de samânta, drepte, puternice, grele de ciorchine, Îi Îmbata, cu miresme, pe batrân si pe nepot...; Înfloreste acum coada soricelului - o floare În ciorchine albe, cu mireasma dulce, care aduce aminte de iasmin...; Sânziene galbene si albe cu ciorchinele lor de floricele gingase.

Barbu Stefanescu Delavrancea: Am gasit un ciorchine de cornita coapta...; Pe-alocurea viile se mladiau, Încarcate cu ciorchini, pe aracii plecati de greutatea rodului...; Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe.

Jean Bart: Ciorchine de banane.

Mateiu Caragiale: Purtând ciorchine de struguri.

I. Teodoreanu: Olguta ciuguli câteva boabe dintr-un ciorchine, rostogolindu-le pe masa...; În mijlocul plafonului atârna solemnul ciorchine de arama poleita al unui candelabru.

H. Papadat-Bengescu: Ciorchinii lâncezi, galbeni si violeti ai salcâmilor târâtori.

Ion Pillat: Ciorchine de sopârle.

Am selectat aceste atestari pentru a arata diversitatea "obiectelor" la care se poate referi substantivul ciorchine: poate fivorba de diverse plante: cânepa, coada soricelului, sânziene, flori de salcâm, chiar si banane. Sunt posibile si asocieri În plan figurat: de pilda, poate fivorba de un ciorchine de oameni agatati de usa tramvaiului... sau chiar de un ciorchine de sopârle.

Evident ca acest substantiv apare la foarte multi alti scriitori de dupa 1900; semnalam, Însa, absenta lui ciorchine În operele unor scriitori moldoveni precum Vasile Alecsandri (6 volume "citite" cu ajutorul calculatorului), Mihai Eminescu (16 volume), Ion Creanga (toata opera).

2. Atestari lexicografice

Cea mai veche atestare lexicografica descoperita de noi provine din Condica limbii rumânesti, un amplu dictionar elaborat de boierul Iordache Golescu, pastrat În manuscris la Biblioteca Academiei Române din Bucuresti (cotele 844-850) si datat circa 1832. Lexicograful Înregistreaza forma ciorchina, cu pl. ciorchine si cu explicatia: "ciorchinele Îs din atele vitei da care atârna broboanele strugurelui" (ms. nr. 850, fila 144 verso)2.

Cuvântul este apoi Înregistrat În Vocabularul purtaret rumânesc-frantozesc... al lui J.A. Valian [= Vaillant], tiparit la Bucuresti În 1839, p. 164: "ciorchina, [pl.] -e, f[em]. - [fr.] «grappe, rafle»".

În 1840, În Vocabularul frantezo-românesc al lui P. Poenaru, F. Aaron si G. Hill, Bucuresti, tom I, p. 768, ciorchine apare În cadrul definitiei pentru fr. grappe : "ciorchina de strugure; orice alte broboane, flori sau roade ce cresc În forma de ciorchina".

Cuvântul apare apoi În 1850, În Vocabularul românesc-nemtesc al lui Andrei Iser, tiparit la Brasov, p. 249: "ciorchina f., pl. -e «die Traube»".

Iata alte câteva dictionare din a doua jumatate a secolului al 19-lea În care apare cuvântul ce ne intereseaza:

Raoul de Pontbriant, Dictiunar româno-frances, Bucuresti / Göttingen / Paris / Leipzig, 1862, p. 132: "ciorchina f[em]. pl. -e [...] [fr.] grappe f.".

Vocabulariu român-nemtesc de Sava Popovici Barcianu, Sibiu, 1868, p. 39, ca si versiunile ulterioare (Îngrijite de D.P. Barcianu, fiul lui Sava Popovici Barcianu), din 1886 (p. 108) si din 1900 (p. 125) contin urmatoarele informatii: "ciorchina s.f. ; ~ de struguri - [germ.] die Weintraube [În ed. 1868: die Traube]; ~ fara broboane - [germ.] der Traubenkamm".

Ion Costinescu, Vocabular româno-frances, vol. I, Bucuresti, 1870, p. 191: "ciorchin s[ubst]. etr. [= neutru]; un ciorchin de strugur: un strugur de poama de vie - [fr.] grappe".

Substantivul figureaza, desigur, practic, În toate dictionarele generale din jurul anului 1900 si din deceniile urmatoare (folosim siglele din bibliografia publicata În DLR. Tomul I. Partea a 3-a. Litera D. D - DeÎnmultit, 2006): DDRF (vol. 1, 1893), SAINEANU (Începând cu editia Întâi, 1896); ALEXI, W. (1906); RESMERITA, D. (1924), ca sa nu mai vorbim de alte dictionare bine cunoscute, precum CADE, SCRIBAN, DA, DM, DEX si altele. Remarcam, Însa, absenta lui din urmatoarele dictionare mai vechi: ANON. CAR. (cca 1650); LEX. MARS. (cca 1700); KLEIN, D. (1780/1801); DLRU (1822); LB (1825); mai mentionam ca În CLEMENS (dictionar german-român, 1822), s.v. Traube apare doar echivalentul românesc strugur; În CLEMENS, 1823 si 1838, partea de dictionar român-german, lipseste ciorchina/ciorchin (iar În partea de dictionar german-român, lipseste intrarea Traube); În STAMATI, V. (dictionar german-român, 1852) s.v. Traube apar echivalentele românesti strugur, ciucur, dar lipseste ciorchine; În urmatoarele sinteze cu date de ordin lexicografic privind limba româna veche - D. BOGDAN, GL.; DERS; MIHAILA, D. - substantivul ciorchine si variantele lui lexicale lipsesc.

3. Atestari dialectale

Pentru a ne face o imagine asupra circulatiei În graiurile dacoromâne a substantivului ciorchine, am Încercat sa valorificam datele din atlasele românesti.

În ALR II, s.n. vol. I, h 230 "Pasarile ciugulesc strugurii" apar sinonime precum struguri3 (cel mai frecvent), poama, boabe, dar ciorchine lipseste.

Consultând hartile consacrate Întrebarii [1201] din chestionarul NALR, "Ce storci ca sa faci vin", am descoperit substantivul nostru Într-un singur punct al hartii 345 din NALR-Mold. si Bucov., vol. III: este vorba de punctul 620 (Tatarani - Vaslui), unde apare sintagma "ciorchine de poama". În restul retelei de pe harta respectiva, ca si În hartile consacrate Întrebarii [1201] din alte atlase regionale - ALRR-Mar., vol. II, h 485; NALR-Olt., vol. III, MN p. 83; ALRR-Munt. si Dobr., vol. III, MN p. 144, ALRR-Trans., vol. IV MN, pl. 290, NALR-Cr., vol. III, h. 606 - apar alti termeni, cel mai adesea, struguri si poama.

În hartile consacrate Întrebarii [1206] "Cum Îi spui la ceea ce ramâne dupa ce se storc strugurii si din care se face o bautura?" (pentru "tescovina") apar cel mai adesea termeni precum borhot, tescovina, comina, boasca, prastina, bostina (ALRR-Mar., vol. II, h 489; NALR-Olt., vol. III, h 490; ALRR-Ban., vol. II, h 396; ALRR-Munt. si Dobr. vol. III, h. 376; NALR-Mold. si Bucov., vol. III, h 349). În schimb, substantivul discutat apare În patru puncte izolate din ultimul atlas mentionat În paranteza precedenta: ciorchini, În punctele 483 (Ostra - Suceava), 496 (Zvoristea - Suceava) si 502 (Bosanci - Suceava), la care se adauga forma ciorchina În punctul 519 (Hanesti - Botosani).

În hãrþile consacrate Întrebãrii [1152] "Cum se nume°te partea din mãr care rãmâne dupã ce-ai mâncat mãrul?" [pentru "Cocean (la mãr)"] apar diver°i termeni precum cocean, cotor etc. (NALR-Olt., vol. III, h 478; ALRR-Ban., vol. II, h 372; ALRR-Munt. °i Dobr., vol. III, h. 355; NALR-Mold. °i Bucov., vol. III, h 323). Substantivul nostru apare numai În douã puncte izolate din NALR-Mold. °i Bucov., vol. III, h 323: În forma ciurchin, În punctul 519 (Hãne°ti - Boto°ani), la care se adaugã sintagma ciorchin de mãr, În punctul 606 (Ivãne°ti - Vaslui).

În hãrþile consacrate Întrebãrii [1167] "Cum numiþi ceea ce rãmâne din prune dupã ce aþi fãcut þuica?" (pentru "borhot") de cãtre diverse atlase regionale am gãsit numai o singurã atestare a substantivului discutat, reprezentatã de rãspunsul "borhot, ciurchin", din NALR-Mold. °i Bucov., vol. III, 334 p. 519 (Hãne°ti - Boto°ani).

În hãrþile consacrate Întrebãrii [1207] (noþiunea "Rachiu de tescovinã") de cãtre diverse atlase regionale am gãsit numai o singurã atestare a substantivului discutat, reprezentatã de rãspunsul "rachiu de ciorchinã", din NALR-Mold. °i Bucov., vol. III, h 334, p 519 (Hãne°ti - Boto°ani).

Printre rãspunsurile la chestiunea [2141] "Cum zici la ceea ce rãmâne dupã ce ai mâncat boabele de struguri?" de pe planoele 69-70 din ALRR-Munt. °i Dobr., vol. V, se atestã, de multe ori, substantivul cu formele ciorchinã, ciorchine, ciorchin, sporadic °i ciorpinã etc., atât cu sensul impropriu, corespunzãtor Întrebãrii, cât °i În sintagme precum coadã de ciorchine, de unde se recupereazã sensul uzual "strugure (cu boabe)"; În plus, menþionãm cã În câteva puncte, subiecþii anchetaþi au adãugat precizãri de tipul "ciorchina e cu boabe cu tot", care sugereazã, de asemenea, sensul uzual. În NALR-Olt., vol. IV, pl. 111, conþinând rãspunsuri la aceea°i Întrebare, forma ciorchin s-a Înregistrat numai Într-un singur punct (970), celelalte variante ale substantivului lipsind.

Datele consacrate chestiunii [2142] "Cum ziceþi la strugurii care au boabe mici °i rare, pentru cã a plouat când era via În floare?" de pe planoa 70 din ALRR-Munt. °i Dobr., vol. V, atestã substantivul nostru, cu sensul uzual, numai Într-un singur punct (719), fiind vorba de sintagma ciorchine sterp.

Menþionãm aici °i D. TERM. VITIC., unde s.v. ciorchinã °i ciorchinos, se gãsesc unele date dialectale, În mare parte corespunzãtoare celor Înregistrate În DA °i În atlase.

În concluzie, ciorchine (cu variantele lui) apare masiv În graiurile din Muntenia °i Dobrogea, pe lângã sensul din limba comunã fiind consemnat adesea °i sensul "ax ramificat al strugurelui, fãrã boabe" (cf. °i DGS vol. 1, p. 251, pentru situaþia din graiurile dacoromâne sudice). În plus, ciorchine apare sporadic În Moldova °i În Bucovina, aici remarcându-se localitatea Hãne°ti - Boto°ani (p 519 din reþeaua NALR-Mold. °i Bucov.) unde forme precum ciorchinã, ciurchin au fost notate cu sensurile "tescovinã", "borhot" °i "cocean (la mãr)". Ne putem Întreba dacã nu cumva este vorba aici de o implantare recentã a unui fenomen lingvistic din partea de sud a domeniului dacoromân.

4. Sugestii °i ipoteze etimologice pe care le considerãm nesatisfãcãtoare

În continuare vom prezenta ipotezele etimologice propuse de predecesori, pe care le considerãm nesatisfãcãtoare. Primele trei ipoteze, ce au vrut sã vadã În ciorchine un element mo°tenit din latinã, Întâmpinã dificultatea reprezentatã de faptul cã atestãrile române°ti sunt foarte târzii: am arãtat cã atestãrile textuale Încep din 1843, iar cele lexicografice Încep din 1832. Ciorchine denume°te o realitate prea importantã pentru o societate ca cea din þãrile române, bazatã pe agriculturã, ca sã nu aparã deloc În surse anterioare secolului al XIX-lea, presupunând cã ar fimo°tenit. Alte circumstanþe ce ne Îndeamnã la aceea°i rezervã sunt reprezentate de faptul cã paralelismele cu eventuali termeni romanici corespunzãtori sunt puþin numeroase °i, În plus, unele sunt discutabile, precum °i de faptul cã termeni corespunzãtori lipsesc În dialectele române°ti suddunãrene. Mai atragem atenþia cã româna are termenii vechi, cu sens corespunzãtor, auã °i strugure. Primul este mo°tenit din latinã, cel de-al doilea, În schimb, este, dupã toate probabilitãþile, fie din substratul prelatin, fie tot din latinã. Ni se pare mai puþin probabil ca limba românã sã fiavut nevoie de trei termeni cu aproximativ acela°i sens (auã, strugure, ciorchine) chiar de la Începuturile ei (v. Nuþã 1979-1980 pentru precizãri privind semantismul °i rãspândirea teritorialã a unora dintre aceste cuvinte).

4.1. Într-un prim moment, Sextil Pu°cariu °i I.-A. Candrea / Ov. Densusianu, neincluzând substantivul ciorchine În PEW (1905), respectiv În CDDE (1907-1914), s-au abþinut sã-l atribuie fondului de cuvinte mo°tenite din latinã. Ulterior, Însã, Pu°cariu a argumentat cã ar putea fivorba de un continuator al unui derivat specific latinei populare orientale: *circ(u)lina (< circ(u)lus, dim. de la circus "cerc") (Pu°cariu 1924-1926: 1558; 1929-1930: 309-313; DA). Un argument În plan motivaþional ar fireprezentarea strugurelui cu o mulþime de cercei atârnaþi. În plus, pentru ideea de mulþime (cu care ar corespunde valoarea sufixului colectiv -ina), este invocat paralelismul cu germ. Traube "strugure", care ar fiÎnrudit cu vechiul germanic *throp "mulþime, turmã", cf. fr. troupeau "turmã".

Aceastã ipotezã etimologicã a fost susþinutã °i de Ov. Densusianu 1931: 174-177, care insistã pe ideea de "Întors, sucit În cercuri", °i invocã, În plus, o serie de presupuse paralelisme În planul limbilor romanice: un termen dialectal italian provenit din circellus "cercel, cerc mic", cu sensul "inflorescenþã de nuc °i de stejar", dupã REW 1939 (dar Densusianu a consultat ediþia Întâi sau a doua; În ediþia definitivã, a treia, apãrutã În 1935 datele sunt parþial modificate), precum °i termeni dialectali italieni °i veneþieni, cu sensul "strugure", proveniþi din rotulus "roatã micã", dupã REW 7397. Etapele evoluþiei formale ar fi: lat. *circlina > rom. *cerchinã > ciorchinã > (cu schimbare de gen) ciorchine/ciorchin.

REW3 1947, Nachträge, pare sã accepte aceastã etimologie, de vreme ce menþioneazã sub etimonul circulus, la rubrica derivate, rom. ciorchinã, cu trimitere la articolul lui Pu°cariu 1929-1930. Ipotezã provenienþei lui ciorchine din lat. ciuc(u)lina este acceptatã fãrã rezerve °i În NDU (2008).

4.2. George Giuglea 1988: 277-278 (studiu publicat iniþial În 1948) respinge etimologia *circ(u)lina, datã de Pu°cariu °i susþinutã de Densusianu °i propune etimoanele lat. *cerric(u)lus sau *cerric(u)lonem (< cirrus "smoc, tufã", pentru care v. REW3 1949), invocând paralelismul aproximativ cu sp. cerrejon "mãnunchi mic", care, dupã pãrerea lui Giuglea, ar putea proveni tot din lat. *cerric(u)lus sau *cerric(u)lonem. Giuglea considerã cã genul originar este masculin °i cã etapele evoluþiei formale ar fi: rom. *cer(e)chiune > *cerchiun > *ciurchiun> *ciorchin.

4.3. Anterior, Gr. Creþu, În glosarul din MARDARIE, LEX. p. 372, propusese etimonul lat. *surc(u)linus (< surc(u)lus "ramurã tânãrã, vlãstar; altoi, buta°; a°chie etc."), dar aceastã etimologie este imposibilã din considerentul cã lat. su- iniþial nu devine cio- În românã: cf. etimologia general acceptatã surcel/surcea < lat. surcellus (etimon Înrudit cu surculus, cf. paralelismul În plan morfologic catellus/catullus etc.).

Alte ipoteze etimologice, pe care le considerãm la fel de neconvingãtoare, au vrut sã vadã În ciorchine un Împrumut.

4.4. În SDEM, p. 491, se propune ipoteza Împrumutului din ucr. èuprina "moþ, pãrul lung din vârful capului sau de pe frunte", cu invocarea unei metateze, sub influenþa lui curpãn, urmate de palatalizare: [pri] > [rpi] > [rki]. Aceastã etimologie nu poate fiacceptatã deoarece ciorchine nu circulã În graiurile de tip nordic (v. datele dialectale de mai sus; v. °i faptul cã atestãrile mai vechi sunt În marea lor majoritate din autori munteni precum: Kretzulescu, Barasch, Al. Odobescu, M. Caragiale, Delavrancea, Topârceanu, Papadat-Bengescu), precum °i din cauza nepotrivirilor de ordin fonetic: formele de tip ciorpin, ciorpinã (citate În SDEM) nu pot reprezenta etapa mai veche din biografia acestui cuvânt; ele sunt forme foarte slab atestate, susceptibile de a fiinovaþii relativ recente, formate prin hipercorectitudine (v. situaþia lor În DA).

4.5. B. Petriceicu-Hasdeu 1983 [1878]: 433-434, discutând În treacãt originea substantivului ciorchine, menþioneazã o variantã moldoveneascã sorpin, dupã Sãulescu, Arhiva Albinei Române°ti (fãrã o trimitere mai precisã; nu am reu°it sã confirmãm aceastã variantã), combate etimologia datã de Cihac (pentru care v. mai jos) °i invocã, fãrã a °i-o asuma, o eventualã apropiere de turc. salqum (dar este vorba, În realitate, despre etimonul substantivului salcâm).

4.6. În TDRG, aÃINEANU (toate ediþiile de la sf. sec. al XIX-lea °i din prima jumãtate a sec. al XX-lea), DEX, MDA, ciorchine figureazã cu "etimologie necunoscutã". În CADE el apare fãrã nicio indicaþie etimologicã, fapt pe care Îl putem asimila cu "soluþia" dicþionarelor precedente. Byck/Graur 1933: 44, menþioneazã ciorchin, ciorchine, ciorchinã, pl. ciorchini, ciorchine, Într-o serie de lexeme despre care afirmã cã forma lor primitivã nu este cunoscutã; deducem, implicit, cã °i etimologia era consideratã de cei doi lingvi°ti tot necunoscutã.

5. Sugestii °i ipoteze etimologice pe care le considerãm orientate În direcþia corectã

Anticipând, anunþãm cã etimologia ce ni se pare cea mai potrivitã pentru ciorchine este: "de la ciochinã, cu inserarea unui [r]". Înainte de a prezenta argumentele de care dispunem, vom trece În revistã sugestiile (neconvingãtoare °i neargumentate) În acest sens pe care le-am descoperit În câteva dicþionare mai vechi (le expunem În ordinea crescãtoare a preciziei lor).

5.1. Cel mai vag °i neconvingãtor din aceastã serie este CIHAC II, 53, care porne°te de la cioacã "cioarã", fiind vorba de o variantã de la ceucã. Confuzia pe care i-o putem atribui lui Cihac (cioacã "cioarã" versus omonimul cioacã "vârf de munte; proeminenþã; cârlig etc.") ar putea salva atâta cât se poate din soluþia lui. De altfel, Cihac este ridiculizat de Bogdan Petriceicu-Hasdeu (1983 [1878]: 433-434) pentru efectul comic al acestei confuzii; pasajul respectiv, În stil de pamflet al lui Hasdeu, poate firezumat astfel: "cioaca «cioara» este neagra; exista struguri de aceeasi culoare; deci ciorchine poate avea originea În cioaca «cioara»".

5.2. SCRIBAN enumera succint diverse ipoteze care, dupa parerea noastra, se exclud reciproc, fara a se decide pentru vreuna, dar oferind o motivatie prezentata ca si cum ar fivalabila pentru toate: "var. din ciochina ori ciucure ori din chiciura, ca strugurele e ca un cârlig ori ca un canaf". Vom retine doar partea "din ciochina", eventual si asemanarea cu "un canaf". Remarcam Însa ca, În acelasi dictionar, s.v. ciochina figureaza explicatia etimologica urmatoare: "probabil ruda cu it. ciocca «strugure», dim. ciocchina si Înrudit cu ciorchina". Retinem de aici aluzia la Înrudirea dintre ciochina si ciorchina.4

5.3. CDER nr. 1986 s.v. ciorchina indica pe primul loc, ca punct de plecare, substantivul cioc : "De la cioc, cu suf. -ina, si cu infixul r ca În fisca > frisca, fÎtÎi > fÎrtÎi, etc., cf. ciochina, si it. ciocca «ciorchine»". Retinem de aici ideea cu "infixul r" si apropierea de ciochina.

5.4. În cazul LM I, 686, prezentarea este afectata de excese latiniste: autorii primului dictionar academic al limbii române postuleaza o serie de forme originare având grupul consonantic [kl] - ciorclina (= ciorchina), ciorclinu (= ciorchinu), cioclina (= ciochina), dupa modelul unor cuvinte mostenite precum chema < lat. clamare; ureche < lat. oricla (clas. auricula), ca si cum orice [7] românesc provine În mod necesar din [kl], ceea ce este adevarat numai În cazul cuvintelor mostenite, nu si În cel al cuvintelor de alte origini. Cu toate acestea, aici, În LM, apare exprimata absolut univoc legatura genetica ciochina > ciorchina:

Ciorchina s.f. si ciorchin m., pronuntate ca ciorkina, ciorkin, cu l muiat În loc de: ciorclina s.f. si ciorclinu m. ... În forma aceeasi cu cioclina5, adaus cu un r.

Sensurile atribuite de lexicografii-latinisti acestui cuvânt sunt: 1. "mai des si proprie-zis despre manunchiul ce formeaza baccele [= boabele] aceluiasi strugure"; 2. "aplecat [= aplicat] si la baccele altor fructe unite Într-un manunchi"; pentru ultimul sens figurând contextul ilustrativ ciorclinu de cerasie [= cirese].

6. Situatia În limba româna a substantivului ciochina si a derivatelor sale

Având În vedere ipoteza etimologica ce ni se pare cea mai sustenabila, schitata mai sus - ciochina, cu inserarea lui [r] > ciorchina > ciorchine - vom prezenta succint În cele ce urmeaza situatia lui ciochina În limba româna. Sensurile atribuite de dictionare sunt: "partea din spate, În forma de proeminenta (de obicei, bifurcata), a seii, de care se pot lega diverse bagaje etc.". Acest sens, cu siguranta, originar6, a servit ca punct de plecare pentru câteva sensuri secundare. Este vorba, pe de o parte, de sensul "curea fixata dinapoia seii, prevazuta cu gauri, pentru fixarea diverselor bagaje" (VALIAN [1839]; COSTINESCU [1870]; SAINEANU [1896 si editiile urmatoare]; TDRG; SIO II/1, p. 129-130; HODOS, D.; CADE; DA), de unde apoi "curea la harnasament" (DA) si, pe de alta parte, de sensul "cârlig purtat de taranii de la munte la brâu, servind la agatarea si transportarea unor obiecte" (DDRF; SAINEANU [1896 si ed. urmatoare]; SIO II/1, p. 129-130; TDRG; RESMERITA; DA, SCRIBAN; DEXI)7.

6.1. Substantivul ciochina s.f. prezinta o vechime a atestarilor apreciabila. El este atestat mai Întâi ca antroponim. Dupa TDRG2-3, care valorifica datele din DOR, p. 235, cea mai veche atestare provine dintr-un document În slavona din Tara Româneasca din 1502, unde se gaseste numele Ciuchina (= DIR, B, XVI, p. 12). G. Mihaila În DLRV, p. 86, Înregistreaza o atestare din 1507: "Ciochina Malai", tot dintr-un document slavon.

În plus, am descoperit numeroase atestari, ca antroponim, Începând din primele decenii ale secolului al XVII-lea (DIR, A, IV, p. 9, doc. din 1616; DRH, B, XXIII, p. 155, doc. din 1630; DRH, B, XXIV p. 209, doc. din 1633; DRH, B, XXXIV p. 184, doc. din 1649; DRH, B, XXXV p. 147, doc. din 1650 etc.). În STEFANELLI, D. C. p. 232, gasim un document din 1793 unde este mentionat de trei ori oronimul Ciochina ("santem mosinasi si razasi la muntele Ciochina").

Ciochina exista si prezent ca antroponim (v. Iorgu Iordan În DNFR, p. 124 [Ciochina, dar si Ciochin si Ciochinaru], 130 [Ciuchina, Ciuchina]) si ca toponim (v. Iorgu Iordan În TR, p. 389, 505 [Ciochina, În judetele Iasi, Ialomita, Teleorman si În fostul judet Vlasca; Vârful Ciochinului, Izvorul Ciochinului, din toponimia minora a com. Odaile, jud. Buzau; Vatra Ciuchinarilor, În fostul raion Falticeni). În ce priveste tipul cu [r], ciorchina, observam ca el nu a patruns În toponimie si nici În antroponimie, ceea ce concorda cu statutul sau de element relativ recent aparut În limba.

6.2. Prima atestare textuala cu ciochina ca apelativ apare În 1791, Într-un document publicat În URECHIA, I. R., tom. II, p. 319. Este vorba de un nart (= lista de preturi maxime fixate de autoritati pentru vânzarea anumitor marfuri) stabilit sub obladuirea domnului Tarii Românesti, Mihai Sutu. La rubrica "Cheresteaua" pentru "ciochine" se indica pretul de 15 bani (În aceeasi rubrica mai apar preturi precum: "scânduri de tei pentru usi, una"- 12 bani; "pari obli, suta" - 1 taler; "nuelile [sic!] curatite, mia" - 1 taler 30 bani). Este vorba desigur de ciochina "partea dinapoi a seii, confectionata din lemn, de obicei bifurcata, de care se pot agata bagaje, haine, arme etc.". Aceasta atestare si multe altele, din scriitori precum C. Stamati, C. Negruzzi, A. Pann, N. Filimon (Paturica Încinse iataganul, puse doua pistoale la brâu si alte doua la ciochina selei), I. Creanga, Al. Odobescu, dar si din poezia populara (El cârlanul si-l lua, / La ciochine si-l lega / Si cu roibul iar pleca), au fost deja prezentate În DA si În TDRG s.v. Alte atestari, din poezia populara, au fost reperate cu ajutorul Romtextului:

În palmã cã-l prijunea, / La ciochinã l-atârna [palo°ul].

Tot umblând din stânã-n stânã / Cu cântarul la ciochinã, / Turma-ntreagã colinda, / Oile cã-°i numãra.

Un berbece cã-mi prindea, / ai-ncã unul de frigare / ai-o mioarã de cãldare / ai iar foaie °i-o lalea, / Patru armuri mi-i fãcea, / La ciochine mi-i punea, / Colo-n vale se lãsa.

Cu cinci frâne la ciochinã.

6.3. De°i În limba actualã ciochinã este aproape necunoscut, situaþia lui În limba românã din secolele trecute (pânã spre Începutul secolului al XX-lea) era diferitã, În sensul cã era vorba de un substantiv bine implantat În limba acelei perioade. El fãcea parte din terminologia calului, mai exact, din seria unor vechi termeni de harna°ament precum cãpãstru, frâu, ham, °a etc. Dupã cum substantivele menþionate au dezvoltat diverse expresii figurate (a duce pe cineva de cãpãstru; a pune °aua pe cineva "a supune, a constrânge pe cineva sã facã ceva", a se þine tare În °a "a fistãpân pe situaþie; a fisigur de ceva"; a trage la ham "a munci din greu", a þine În frâu "a potoli, a stãpâni"), la fel °i ciochinã face parte dintr-o expresie: a lãsa (sau a trece, a pune, a spânzura) ceva (sau pe cineva) la ciochinã "a neglija, a da uitãrii". Aceastã expresie este definitã °i ilustratã În aIO, TDRG, DA: Iordache Golescu este citat În ZANNE, P., În aIO °i În DA cu expresia a spânzura la ciochinã; se mai semnaleazã o atestare din Al. Odobescu (DA s.v.: "Vame°ul pusese cartea domneascã la ciochinã °i nu vrea sã dea cãlugãra°ilor ce li se cãdea"). Adãugãm urmãtoarele atestãri, descoperite de noi cu ajutorul Corpusului electronic de texte:

D. Bolintineanu, Corespondenþã: Apropo de istorie: cum merge lucrarea ta? Nu ar trebui sã o pui la ciochinã, ci din contra, sã lucrezi mereu.

Klop°tock, Feciorul: Treci la loc, putoare! Te þii de bilete de amor °i Îþi pierzi vremea pupându-te cu câinii În bot °i gramatica o treci la ciochinã!

Al. Odobescu, Corespondenþã: Mã mângâi pre cât se poate cu ideea cã multele ocupaþiuni te fac a mã cam pune la ciochinã.

Adãugãm faptul cã Lazãr aãineanu 1999 [1887]: 230, discutã expresia a pune pe cineva la Cucuiata, definind-o prin "a pune pe cineva la ciochinã" ("L-a pus la Cucuiata, identic cu «l-a pus la ciochinã» adecã «l-a uitat»"). Acest pasaj ni se pare deosebit de grãitor, deoarece se vede clar cã expresia este folositã la nivel de metalimbaj, pentru a defini o altã expresie! Adãugãm faptul cã expresia a pune pe cineva la ciochinã apare În numeroase dicþionare mai vechi, precum: BARCIANU (1868; 1886; 1900); COSTINESCU (1870); aÃINEANU (1896 °i ediþiile urmãtoare); ALEXI, W. (1906); RESMERIÞÃ, D. (1924); HODOa, D. (1929).

Aceea°i expresie (a pune pe cineva la ciochinã), cu un sens diferit °i cu o circulaþie mai limitatã (jud. Arge°), este atestatã În UDRESCU, GL., p. 42, fiind definitã prin "a avea pe cineva la mânã; a-l aranja; a-l pune bine". Acest sens se explicã firesc prin analogia cu obiectele sau armele agãþate la ciochina de la °aua calului, care sunt disponibile pentru a fifolosite În orice moment.

În conformitate cu DA si TDRG, substantivul ciochina apare si În cadrul unui proverb: Dobânda mare rupe ciochinile (C. Negruzzi), cu varianta Dobânda multa rupe ciochinile (A. Pann), cu Întelesul rezultat din reprezentarea evidenta "prada, vânatul etc. greu poate deteriora ciochinele". Pornind de la imaginea descrisa de acest proverb, Ion Creanga, alcatuieste o fraza deosebit de expresiva: (Spânul catre Harap Alb) "Daca ti-i vorba de-asa, ai sa-ti rupi ciochinile umblând si tot n-ai sa gasesti sluga cum cauti d-ta, ca pe-aici sunt numai oameni spâni".

6.4. Mentionam faptul ca o parte dintre sensurile secundare ale lui ciochina (pentru care v. mai sus, 4.1.), cu anumite modificari de nuanta, au fost preluate de derivatele ciochinár s.n. (atestat din 1898, DA) si ciochináre s.f. (atestat din 1913, DA) Pentru primul se consemneaza sensurile "nasturele dindaratul seii de care se pot agata diverse obiecte; manunchi de cureluse scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânatorii atârna pasarile vânate"; pentru cel de-al doilea (care are o circulatie mai limitata), sensul "curea de legat desagii la ciochina [= la partea proeminenta a seii]" (cf. si, pentru ciochinare : SCRIBAN; pentru ciochinar: CDER nr. 1957; DEX).

În UDRESCU, GL. p. 42, apar derivatele diminutivale ciochineá s.f. "curea (sau curmei) cu care se leaga hamul calului de hulube; opritoare", ciochinéte s.m. "id.", ciochinúta s.f. "id.".

7. Evolutia de la ciochina la ciorchina/ciorchine

În aceste conditii, am putea detalia procesele prin care, În plan referential, s-a ajuns de la "ciochina" la "ciorchine" În felul urmator: curelusa sau manunchiul de cureluse prevazute cu gauri, pentru a agata diverse obiecte (sau pasari vânate) etc. (adica ciochina sau ciochinarul), atunci când sunt folosite conform destinatiei, prezinta o asemanare semnificativa cu imaginea unui strugure. Din punctul de vedere al semnificantului, s-a ajuns la forma ciorchina prin intercalarea lui [r], aceasta forma specializându-se ulterior cu sensurile cunoscute În limba actuala: "inflorescenta; strugure".

7.1. Aparitia lui [r] poate fivazuta ca o simpla evolutie spontana8. Totodata, ea se poate explica prin fonetica sintactica, adica prin anticiparea lui [r] În sintagme precum ciochina de strugure > ciorchina de strugure (sintagme de tipul ciorchina de strugure apar la PENESCU, M. [1846]; BARASCH, BOT. [1861]; Al. Odobescu; M. Caragiale; H. R. Patapievici etc.). O evolutie fonetica de aproximativ acelasi tip - inserarea lui [r] -, dar având ca punct de pornire derivatul ciochinar, a fost reperata de noi la Pop 1964: 17: "Pe Încetul, ciorchinarul de la brâul vânatorului se face strugure de trupsoarele pestrite"; probabil, În acest caz, ciochinar a devenit ciorchinar sub influenta lui ciorchine, prin etimologie populara. Asadar, În aceasta etapa, când vorbitorii nu mai sesizeaza niciun fel de legatura În plan genetic Între ciochina, ciochinar, pe de o parte, si ciorchine, pe de alta parte, procesul asociativ a functionat ca si În trecut: multimea trupusoarelor pestrite agatate laolalta este asemuita firesc cu un strugure. Cf. Înca o probabila etimologie populara de acelasi tip la H. Papadat-Bengescu: "Sa fivazut ieri ciorchinele de pasari calde!" (fiind vorba, evident, de un vânator cu prada lui).

7.2. Spre deosebire de mai vechiul substantiv ciochina, care a dezvoltat mai multe expresii si un proverb (v. mai sus), pentru ciorchine se poate semnala numai utilizarea figurata de tipul ciorchine de oameni, cu referire la grupuri compacte de persoane, de regula, calatori agatati de scarile unor mijloace de transport În comun (cf. citatul: "Pe fiecare scara de vagon atârna un ciorchine de oameni" [Ioanid 1999: 257]). Caracterul relativ recent al acestui tip de reprezentare ni se pare evident - e posibil sa avem de a face, În acest caz, cu un calc dupa fr. grappe humaine.

În esenta, evolutia de la ciochina "parte a seii..." la ciorchine "inflorescenta; strugure" poate fidescrisa ca un proces de resemantizare sau de trecere a cuvântului dintr-un câmp onomasiologic În altul: din terminologia calului În terminologia "parti ale plantelor". Odata cu perioada industriala, calul, implicit, si piesele de harnasament, si-au pierdut mult din importanta pe care o aveau În viata comunitatii (putem face abstractie de hipism). Este vorba, asadar, de o cadere În desuetudine a realitatilor legate de utilizarea calului, combinata cu factorul creativitatii lingvistice (ce se exercita neÎncetat). Mai observam ca, una dintre cauzele care au condus la marginalizarea, aproape eliminarea din limba, a tipului mai vechi, fara [r] (ciochina), apartinând terminologiei calului, trebuie sa fifost chiar aparitia tipului nou, cu [r] (ciorchina), care si-a consolidat rapid pozitia În limba, concomitent cu reÎncadrarea

borjoc, borjog, var. de la bojoc (reg.) "plamân" (Graur 1968: 51; DELR);

burluc, var. de la buluc < tc. bülük (Suciu 2009: 264; 2010: 123);

cearsit s.m. (Înv.) "spion" < tc. çasit (Suciu 2009: 264; 2010: 197; DELR).

ciorlama, var. de la ciulama < tc. çullama (Suciu 2009: 264; 2010: 259; DELR)

coarja, var. de la coaja (Graur 1968: 51; dar este posibil sa fie vorba si de influenta protosl. kora "coaja", dupa DA);

cocioarba s.f., var. de la cocioaba (PASCA, GL. 21; DELR mss);

ciurlin s.m., var. de la ciulin "planta" (DELR);

horsaf s.n. (reg.) "fiertura de fructe", cu var. orsav, orsaf, hosav, osaf < tc. hosaf (Suciu 2010: 413);

marja, var. de la maja s.f. "chintal" < magh. mázsa (DLR; Kiraly 1990: 190);

marsina, marsina, var. de la masina (Nandris 1963: 198; Graur 1968: 51; DLR);

morcosi, var. de la mocosi (DLR);

strafida, strafida, var. de la stafida (Nandris 1963: 198; DLR).

Din alt punct de vedere, aceasta modificare fonetica poate ficonsiderata ca fiind aproximativ similara cu ceea ce s-a numit "despicarea lui [l]", cf. Losonti 2001: 35 sqq, cu exemple precum ciocalie (< cioaca) > ciocârlie "pasare" (dar exista si alte explicatii pentru originea acestui cuvânt); *calan (dim. de la cal) > cârlan, dolog/dalog > dârlog, scafalie (< scafa) > scafârlie etc. si cu bibliografie. În terminologia "parti ale plantelor". Situatii similare sunt reprezentate chiar de cele câteva exemple de "despicare" a lui [l] citate În nota 8: tipul originar (calan [augmentativ de la cal], scafalie, ciocalie, dolog) este, practic, necunoscut În limba actuala, prezentând adesea sensuri diferite fata de tipul evoluat (cârlan, scafârlie, ciocârlie, dârlog). Un alt aspect, care a favorizat consolidarea rapida În limba a lui ciorchine "fructul vitei de vie" poate sa fie reprezentat si de slabirea pozitiei pe care o detinea aua În limba veche, care va filasat o "casuta goala" În microsistemul semantic respectiv. Printre cauzele care vor fidus la marginalizarea lui aua un loc de frunte Îl ocupa, probabil, chiar corpul sau fonetic redus.

7.3. Continuitatea dintre "ciochina de la saua calului" si "inflorescenta", ni se pare clar sugerata de atestarea urmatoare, unde substantivul ciochina se refera la niste inflorescente de stuf: Colo-n departare se pierde orizontul Într-o dunga rosietica a ciochinelor de stuf, ce predomneste toata vegetatia de pe acele locuri, Împestrita ici-colea cu pâlcuri de rachiti, salcii si lozii (Stamati-Ciurea 1898: 36).

Mai adaugam, În acelasi sens, ca, În DA s.v. ciorchine apare, printre alte variante, forma cioptina, sprijinita cu trimiterea la revista "Dacoromania" an IV, 1924-1926, 1558. În locul la care se trimite se afla raportul anual al activitatilor stiintifice din cadrul Muzeului Limbii Române, fiind mentionate succint datele esentiale ale unei comunicari tinute de S. Puscariu la data de 5 mai 1924:

ciorchina < lat. *circulina ? (Lacea comunica ciorpin, Diculescu: cioptina).

La o analiza mai atenta a variantei "cioptina", comunicate de Diculescu, putem observa ca, foarte probabil, este vorba de o notatie aproximativa pentru rostirea regionala [copfina], care se raporteaza Însa la ciochina, nu la ciorchina (cf. rostiri regionale similare: [kopfil] / [kop7il] / [kofil] / [ko7il] "copil", [lupfi] / [lup7i] / [lufi] / [lu7i] "lupii", [ofi] "ochi", [urefe] "ureche"). În masura În care informatia oferita de Diculescu se bazeaza pe o situatie reala, avem a face cu Înca o pretioasa veriga În argumentarea provenientei lui ciorchina din ciochina (care se adauga atestarii din Stamati-Ciurea), fiind vorba aici de tipul ciochina (fara [r]), cu sensul "strugure"9.

Credem ca În aproximativ acelasi sens poate fiinterpretat antroponimul notat Ciopina În DIR B II, 120, Într-un document din 1612 din Muntenia10: "Da domnia mea aceasta porunca"... jup<a>neasei Velicai, jupaneasa Vodei banul, ca sa fie volnica cu aceasta carte a domnii méle de sa-s tie ai ei tigani, pre nume: Ciopina cu feciorii-s, Bordea "si" Gloabes si Dumitru si Bunul si Dan si cu toata faméia lui, pentru ca acesti tigani ce sant mai sus scris<i> au fost ai jupÎnései Velicai de mosie de la parintii ei" (portiunile din ghilimele sunt traduceri ale editorului, corespunzatore cu textul slavon intercalat În documentul original).

Cf. si un titlu de balada, precum La ciopina bradului, mentionat În notele editorului la: B. Petriceicu-Hasdeu 2004: 695. Din pacate, nu avem posibilitatea de a examina textul baladei, fiind vorba de o serie de balade evocate doar cu titlurile lor ("ale caror texte nu exista În raspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu").

De altfel, o atestare similarã, dar prezentând deja tipul cu [r], este furnizatã de urmãtoarele versuri dintr-o baladã popularã: "Sus la vârful muntelui, La ciorchina bradului" (MATEESCU, B., p. 124). Sensul nu ni se pare tocmai clar: poate fivorba de "con de brad" sau de "ciot de brad" (de care se pot agãþa arme, haine etc.).

Tipul cu hipercorectitudine ([-pi-]) apare °i În DICÞ. DIALECTAL 5, p. 180, s.v. ciupinii, În citatul : "Cârlãna°ul i-aducea / Iar Codreanul mi-l lua / La ciupinii [sic!] mi-l lega / ai cu roibul tot pleca". Se precizeazã cã sensul este necunoscut. Sursa acestui citat este o culegere de poezii populare din 1960, În conformitate cu bibliografia dicþionarului citat, care menþioneazã cã forma respectivã ar mai fiatestatã °i În satele Iezãrenii-Vechi (fostul raion Lazovsk, Rep. Moldova) °i Doina (fostul raion Cantemir, Rep. Moldova). Suntem convinoi cã avem a face cu o rostire a cuvântului ciochinã "partea de la °a de care se pot agãþa diferite obiecte". Remarcãm cã, În etapa culegerii, forma a fost, probabil, notatã gre°it (ne referim la partea finalã notatã -ii, presupunând cã textul rostit trebuie sã fifost: La ciupinã mi-l lega), iar În etapa redactãrii, ea a fost lematizatã gre°it: "ciupinii subst. m. pl.", neputându-i fiatribuit un sens.

PAaCA, GL., p. 18, Înregistreazã, din comuna Rãhãu, jud. Alba, forma cu [r], ciorchinã, având Însã sensul lui ciochinã, "oblâncul °eii".

7.4. Un alt aspect - schimbarea de gen ciorchinã s.f. > ciorchine s.m. - poate fidetaliat prin presupunerea cã, Într-o etapã intermediarã, substantivul va fifost neutru. Cu o singurã excepþie - COSTINESCU, Vocabular... 1870 (v. mai sus), care precizeazã cã ciorchin este de genul neutru - toate dicþionare române°ti consulate Îl dau pe ciorchine °i variantele lui ca termeni masculini sau feminini. Credem cã opinia lui Costinescu poate ficonfirmatã. Se °tie cã existã o serie de neutre provenite din substantive feminine la origine, prin influenþa formei de plural, cf. Byck/Graur 1933: 37 (°i passim), de unde notãm exemplele :

Basnã, pl. basne, nou singular basn, devenit basm s.n.

Colindã, pl. colinde, nou singular colind s.n.

Pornind de la forma femininã originarã - o ciorchinã, douã ciorchine -, Într-o etapã intermediarã substantivul a devenit neutru - un ciorchin, douã ciorchine. În sprijinul acestei ipoteze citãm urmãtoarele date textuale:

BARASCH, BOT. (1861): pe lângã atestãrile ca masc. la sg.: un ciorchine...; În forma unui ciorchine, apar °i forme de fem. pl. precum: ni°te ciorchine...; formeadzã ciorchine piramidale.

B. atefãnescu Delavrancea : pe lângã atestarea ca masc. la sg.: ciorchinul de strugure, apare forma de fem. pl.: ciorchine ro°ii, galbene sau violete.

I. Teodoreanu, La medeleni: pe lângã atestarea ca masc. la sg.: un ciorchine, apare forma de fem. pl.: ale ciorchinelor11.

Apoi, trecerea lui ciorchin / ciorchine de la neutru la masculin va fifost favorizatã, foarte probabil, de atracþia sinonimicã din partea lui strugure/strugur s.m.

Credem cã sensul pe care l-am calificat drept impropriu - "ax ramificat al strugurelui, fãrã boabe" - atestat În graiurile din sudul domeniului dacoromân °i În unele surse din secolul al XIX-lea (v. situatia din ALRR-Munt. si Dobr., vol. V, pl. 69-70, detaliata mai sus; v. si explicatia data de Iordache Golescu ["ciorchinele Îs din atele vitei da care atârna broboanele strugurelui"], precum si atestarile din Kretzulescu ["broboanele de struguri pe ciorchina"], din Brezoianu ["un strugure este compus dintr-un ciorchin si din broboane..."] si din George Sion ["strugurii... Îngalbenesc... pe ciorchina"]) reprezinta, din punct de vedere al genezei, etapa mai veche: axul sau coada cu ramificatii de care sunt prinse boabele de strugure corespunde, mutatis mutandis, cu ciochina "curelusa sau manunchi de cureluse pentru agatat diferite obiecte". Sensul din limba comuna, "strugure" ("cu tot cu boabe", cum precizeaza unii dintre subiectii ale caror raspunsuri sunt prezentate pe plansa citata mai sus) este creat, desigur, ulterior, prin metonimie ("Întreg pentru parte"). Mai atragem atentia asupra faptului ca sensul vechi, "ax ramificat al strugurelui, fara boabe", persista la nivel rezidual În constiinta vorbitorilor. Asa explicam faptul ca, În ALR II, s.n. vol. I, h 230, consacrata unei Întrebari indirecte pe tema "Pasarile ciugulesc strugurii" au fost notate lexeme precum struguri (cel mai frecvent), poama, boabe, dar nu si ciorchine: interesul pasarilor ciugulitoare este Îndreptat nemijlocit spre poame, boabe, nu spre ciorchina, axul de care sunt prinse fructele.

Toate aceste fapte pot fiÎnvestite cu rolul de "verigi" (regasite), apartinând de diverse planuri: fonetic, morfologic, semantic, care probeaza suficient geneza: ciochina "partea dinapoi a seii" > "curea sau manunchi de curele de care se pot agata diferite obiecte" > "manunchiul alcatuit din obiectele agatate" > "manunchi, cu referire la parti ale unor vegetale: stuf, cânepa, porumb etc." > aparitia tipului cu [r] - ciorchina etc. - si specializarea lui cu sensurile "inflorescenta; strugure".

În DELR, vol. II, p. 265 se exprima parerea ca etimologia lui ciorchine este "nesigura" si se citeaza ca posibile doua ipoteze etimologice: 1. "lat. *circlina [...]" (sustinuta de Puscariu si Densusianu); 2. "de la ciochina [...]" (sustinuta În LM, SCRIBAN, CDER si, În prezentul articol, de noi)12.

8. Un sens-fantoma a lui ciochina

Dorim sa profitam de aceasta ocazie pentru a Încerca sa reglam o chestiune ce nu are legatura cu problema centrala de care ne-am ocupat - etimologia lui ciorchine - ci cu tratarea adecvata În plan lexicografic a lui ciochina. Printre sensurile atribuite acestui substantiv (pentru care v. mai sus) figureaza si urmatoarea acceptiune: "os rotund de la glezna piciorului" (DDRF [1893]; SAINEANU [ed. 1, 1896 si urmatoarele]; SIO II/1, p. 129-130; RESMERITA; HODOS, D.; DA; SCRIBAN; CDER nr. 1957; NDU [2008]; DEXI). Credem ca prezenta acestui sens În dictionare se explica exclusiv prin analiza gresita În plan semantic efectuata În DDRF, primul dictionar În care sensul apare. Aici sensul respectiv este ilustrat prin urmatoarea atestare din I. Creanga:

Dac. .i-i vorba de-a.a, ai s.-.i rupi ciochinile umbland .i tot n-ai s. g.se.ti slug. cum cau.i d-ta, c. pe-aici sunt numai oameni spani (discutat. detaliat mai sus).

In realitate, este vorba, desigur, de sensul .curelu.. legat. dinapoia .eii..." (povestitorul ne spune c. Harap Alb era c.lare). Simptomatic., in sensul interpret.rii noastre, ni se pare prezen.a, in aceast. fraz., a verbului a rupe, acela.i care apare .i in proverbul citat mai sus (.Dobanda mare / mult. rupe ciochinile"). Ulterior, f.r. discern.mantul necesar, sensul .os rotund de la glezna piciorului" a fost preluat in .IO, cu sursa .DDRF", de.i citatul respectiv din Creang. a fost plasat in .IO sub sensul .curea dinapoia .eii...", cum este firesc. La fel procedeaz. DA (pozi.ioneaz. citatul din Creang. la sensul .curea dinapoia .eii..."), cu singura deosebire fa.. de .IO c. citeaz. pentru sensul .os rotund de la glezna piciorului" deja dou. surse: .DDRF, .IO". E u.or de observat c. mutarea acestui citat din Ion Creang. la locul care i se cuvine trebuia s. aib. drept consecin.. desfiin.area sensului .os rotund de la glezna piciorului", r.mas f.r. nicio atestare! Toate celelalte dic.ionare (dintre care majoritatea nu dau citate) au preluat sensul .os rotund de la glezna piciorului" prevalandu-se de autoritatea DA, f.r. niciun fel de verificare. Ad.ug.m c. .i Emil Suciu 2006: 245, ocupandu-se de etimologia lui ciochin. (respingand ipoteza prezent. in majoritatea dic.ionarelor cum c. ar fivorba de un imprumut din tc. c.k.n .boccea, traist." .i inclinand spre o leg.tur. cu cioac. .i cioc), perpetueaz. acest sens fantomatic, enumerand, deci, printre accep.iunile lui ciochin. .i sensul .maleol., osul gleznei".

Sidebar

A difficult etymology: ciorchine 'bunch'

In this paper, the etymology of the Romanian lexeme ciorchine is treated. The meaning of this word comprises the following significations: "1. Group of flowers or fruits, disposed alongside a main axis with numerous ramifications, raceme. 2. The fruit of the vine, grape." To this end, the primary (textual and dialectal) and secondary (lexicographical) attestations are reviewed; the earlier etymological solutions proving to be unconvincing, an etymological hypothesis is proposed and maintaned.

We consider that the word ciorchine is derived from the substantive ciochina "the back side of the saddle", with the following semantic evolution of the significations: "strap or bunch of straps on which one can hang different objects at saddle" > "bunch of hanged objects" > "bunch, as related to different parts of plants: reed, hemp, corn", concomitantly with the apparition of the [r] type ciorchina etc. - and its attaining the specialized significations "inflorescence; bunch of grapes".

The data we rely on for our hypothesis are:

- the difference in attestation of the word ciochina (attested in Romanian in 1502) as compared to the [r] type, ciorchina (first attested in Romanian in 1832);

- the occurrence of ciochina in Romanian in a series of phrases and proverbs and the development of a great number of derivatives (ciochinar, ciochinare, ciochinuta, ciochinea, ciochinete);

- the existence of intermediary meaning and formal links: ciochina "inflorescence", and possibly "fir cone", ciorchina "saddle bow";

- the presence in regional Atlases of attestations containing ciorchina, ciorchin etc., with meanings such as "the axis of the grape cluster, without grapes", which we consider to be analogous with the meaning "bunch of leather straps on which one can hang different objects".

Essentially, the evolution from ciochina "part of the saddle..." to ciorchine "inflorescence; bunch of grapes" might be construed as a process of re-semanticizing or passing of the word from an onomasiological field to another one: from the terminology defining "the horse" to that pertaining to "parts of plant". During the industrial period, the horse and the harness pieces implicitly lost their importance to the common man (with the exception of horse racing). Thus, one is confronted with the diminishing of the importance of the customs related to horse utilization, combined with the linguistic creativity factor (which operates ceaselessly). One is also inclined to consider that one of the causes contributing to the decline, almost the abandonment of the older type, without [r] (ciochina), from the terminology related to horses, might have been the apparition of the newer type, with [r] (ciorchina), which has rapidly strengthened its position within the language by ranging itself within the terminology "parts of plants". One can cite similar representative situations, such as the "splitting" of [l] in [rl]: the original type calan (augmentative for cal "horse"), scafalie, ciocalie, dolog - are actually unknown in Romanian, often having different meanings as compared to the evolved type: cârlan, scafârlie, ciocârlie, dârlog.

Footnote

1 Adresãm sincere mulþumiri colegelor °i colegilor Ana-Maria Barbu, Iulia Mãrgãrit, Florin Vasilescu (Institutul de Lingvisticã "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Bucure°ti), Florin-Teodor Olariu (Institutul de Filologie "Al. Philippide", Ia°i), Pârvu Boerescu (cercetãtor independent, Bucure°ti) pentru observaþiile competente pe marginea unor versiuni În pregãtire ale acestui articol, dintre care una a servit drept bazã pentru comunicarea °tiinþificã prezentatã de noi la cel de-al 14-lea Colocviu Internaþional al Departamentului de Lingvisticã, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucure°ti, pe data de 29 noiembrie 2014.

2 Îi multumim domnului Pârvu Boerescu pentru semnalarea acestei atestari.

3 Aici °i În continuare literarizãm formele Înregistrate În atlase.

4 Am confirmat existenta În italiana a substantivului ciocca, mentionat de SCRIBAN. El apare În DELI, vol. 1, p. 240, cu sensurile "mucchietto, mazzetto, spec. di capelli", atestat dinainte de 1321, si "ciuffo di foglie, fiori o frutti, attaccati allo stesso ramo", atestat din 1477; etimologia lui ciocca este neclarificata, v. detalii loc. cit.; v. date si sensuri suplimentare În ZINGARELLI si În TLIO; În ceea ce priveste presupusul diminutiv it. ciocchina, mentionat de Scriban, nu am reusit sa confirmam existenta lui - nu l-am descoperit În ZINGARELLI, DELI, TLIO. În orice caz, eventuala Înrudire dintre rom. ciochina, ciorchina si termenii italieni mentionati de Scriban nu este clara, fiind vorba de o problema ce depaseste cadrul cercetarii de fata.

5 Cioclina = ciochina, v. LM 1, p. 682.

6 Etimologia lui ciochina este o problema ce depaseste cadrul contributiei de fata. Ipotezele care ni se par cele mai plauzibile sunt : de la cioaca "cârlig" sau de la cioc "parte ascutita a unui obiect, cârlig" (DELR; v. tot aici detalii, precum si alte ipoteze, mai putin convingatoare).

7 Sensul "osul rotund de la glezna piciorului", consemnat În DA si În alte dictionare, nu este real, cf. discutia detaliata de mai jos.

8 V. Nandris 1963: 195-198, care discuta despre diverse tipuri de epenteze. Al. Graur vorbeste despre "o cautare a unui nou echilibru În organizarea complexului sonor" (1968: 52) prin "adaugarea unei consoane la sfârsitul silabelor terminate În vocala" (1968: 52). Fr. Kiraly semnaleaza "epenteza unui r În Împrumuturile maghiare" (1990: 190). În acelasi sens, Emil Suciu se refera la intercalarea de "consoane suplimentare, neetimologice, În complexul sonor al cuvintelor" (2009: 262), indicând printre motive: "nevoia de Închidere a unor silabe terminate În vocala" (2009: 262). Iata câteva exemple selectate din lucrarile citate:

arsic < tc. asik (Graur 1968: 51; DELR; dar e posibil ca intercalarea lui [r] sa se fiprodus deja În turca, v. Suciu 2009: 264);

arjun, var. de la ajun (Nandris 1963: 198; Graur 1968: 51);

arsau, harseu, arseu, var. de la asau s.n. (Trans., Ban.) "hârlet, cazma" < magh. ásó (Graur 1968: 51; Kiraly 1990: 190; DELR);

arvat, arvad, var. de la avat s.m. "numele unor specii de peste" < tc. havut, *havat (Suciu 2009: 264; 2010: 60);

arvocat, var. de la avocat (Nandris 1963: 198);

boarse, var. de la boase pl. (Graur 1968: 51);

9 Ca atare, forma cioptina (comunicata de Diculescu) ar fitrebuit plasata În DA s.v. ciochina, a carei rostire regionala este, nu s.v. ciorchine.

10 Nu se indica localizarea mai precisa.

11 Aceste atestari, care, la nevoie, pot fiÎnmultite, ar trebui sa conduca la consemnarea În dictionarele limbii române a variantei neutre ciorchin, pl. ciorchine.

12 Mentionam ca am participat, În calitate de redactor, la elaborarea acestui articol lexicografic din DELR, Însa membrii comisiei DELR nu au fost În totalitate convinsi de argumentarea noastra (care, În momentul respectiv, nu era atât de detaliata cum este În articolul de fata), optând sa mentioneze ca posibila si ipoteza lui Puscariu.

13 Pentru siglele neexplicate aici Îi rugam pe cititori sa se raporteze la bibliografia publicata În DLR. Tomul I. Partea a 3-a. Litera D. D - DeÎnmultit, 2006.

References

Bibliografie

Byck/Graur 1933: Jacques Byck / Alexandru Graur, De l'influence du pluriel sur le singulier des noms en roumain, În "Bulletin linguistique", I, 3-53.

Densusianu 1931: Ovid Densusianu, Însemnari si rectificari, În "Grai si suflet", V, 173-178.

Giuglea 1988: George Giuglea, Fapte de limba. Marturii despre trecutul românesc. Studii de istoria limbii, etimologie, toponimie. Editie Îngrijita, introducere, tabel cronologic, note si indice de Florenta Sadeanu. Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica.

Graur 1968: Alexandru Graur, Tendintele actuale ale limbii române, Bucuresti, Editura Stiintifica.

Ioanid 1999: Ion Ioanid, Închisoarea noastra cea de toate zilele, Bucuresti, Humanitas.

Király 1990: Király Francisc, Contacte lingvistice. Adaptarea fonetica a Împrumuturilor românesti de origine maghiara, Timisoara, Editura Facla.

Losonti 2001: Dumitru Losonti, Solutii si sugestii etimologice. Bucuresti, Univers Enciclopedic, Colectia "Etymologica".

Nandris 1963: Octave Nandris, Phonétique historique du roumain, Paris, Klincksieck.

Petriceicu-Hasdeu 1983 [1878]: Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Cuvente den batrâni. Tomul I. Limba româna vorbita Între 1550-1600, Editie Îngrijita, studiu introductiv si note de G. Mihaila. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1983 [prima editie: 1878].

Petriceicu-Hasdeu 2004: Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Opere, vol. VII. Folclor literar. Editie critica de I. Oprisan. Bucuresti, Academia Româna / Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta / Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu".

Pop 1964: Ionel Pop, Instantanee din viata animalelor, Bucuresti, Editura Stiintifica.

Puscariu 1924-1926: Sextil Puscariu mentionat În Raportul anual al sedintelor Muzeului Limbii române, În "Dacoromania", IV, 1551-1562.

Puscariu 1929-1930: Sextil Puscariu, Etimologii, În "Dacoromania", VI, 305-332.

Nuta 1979-1980: Precizari privind semantismul si raspândirea teritoriala a unor cuvinte latine din terminologia viticola: aua, laurusca, poama, În "Anuar de lingvistica si istorie literara" (Iasi), XXVII, 145-148.

Stamati-Ciurea 1898: Constantin Stamati-Ciurea, Rasunete din Basarabia, Cernauti, Edit. H. Pardini / Soc. Tipografica Cernauteana.

Suciu 2006: Emil Suciu, Cuvinte românesti de origine turca, Bucuresti, Editura Academiei Române, Colectia "Etymologica".

Suciu 2009: Emil Suciu, Influenta turca asupra limbii române. Vol. I: Studiu monografic, Bucuresti, Editura Academiei Române.

Suciu 2010: Emil Suciu, Influenta turca asupra limbii române. Vol. II: Dictionarul cuvintelor românesti de origine turca, Bucuresti, Editura Academiei Române.

Saineanu 1999 [1887]: Lazar Saineanu, Încercare asupra semasiologiei limbei române. Studii istorice despre tranzitiunea sensurilor. Editie Îngrijita, studiu introductiv si indice de Livia Vasiluta. Timisoara, Editura de Vest, 1999 [prima editie: 1887].

Sigle13

CDER = Alexandru Cioranescu, Dictionarul etimologic al limbii române, editie Îngrijita si traducere din limba spaniola de Tudora Sandru-Mehedinti si Magdalena Popescu Marin, Bucuresti, Editura Saeculum I. O., 2002 [editia originara: 1958-1966].

DELI = Manlio Cortelazzo / Paolo Zolli, Dizionario etimologico della lingua italiana, Bologna, Zanichelli, editia a doua, 1999 [prima editie: 1979-1988].

DELR = Dictionarul etimologic al limbii române. Volumul I. A-B. Redactori responsabili: acad. Marius Sala, Andrei Avram, membru corespondent al Academiei.. Bucuresti, Editura Academiei Române/Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", 2011.

DICT. DIALECTAL 5 = Dictionarul dialectal, vol. 5, redactor responsabil Rubin Udler, Chisinau, Stiinta, 1986.

DLRV = Gheorghe Mihaila, Dictionar al limbii române vechi (sfârsitul sec. X - Începutul sec. XVI), Bucuresti, Editura Enciclopedica Româna, 1974.

DNFR = Iorgu Iordan, Dictionar al numelor de familie românesti, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1983.

DOR = N.A. Constantinescu, Dictionar onomastic românesc, Bucuresti, Editura Academiei, 1963.

D. TERM. VITIC. = Ion Nuta, Dictionar de termeni viticoli. [Vol.] I: Denumiri pentru soiuri de struguri. Iasi, Universitatea "Al. I. Cuza". Centrul de Lingvistica, Isto rie, Literatura si Folclor, 1989.

SDEM = Scurt dictionar etimologic al limbii moldovenesti, red. N. Raevschi, M. Gabinschi, Chisinau, Academia de Stiinte a R.S.S. Moldovenesti, 1978.

TLIO = Beltrami (Pietro G.) (dir.), 1998 -. Tesoro della Lingua Italiana delle Origini, Firinze, CNR/Accademia della Crusca, site internet : http://tlio.ovi.cnr.it/TLIO.

TR = Iorgu Iordan, Toponimia româneasca, [Bucuresti], Editura Academiei Republici Populare Române, 1963.

ZINGARELLI = Nicola Zingarelli, Vocabulario della lingua italiana, Bologna, Zanichelli, editia a zecea, 1970 [prima editie: 1917-1922].