PARADIGMELE RELATIILOR INTERNATIONALE SI DIMENSIUNEA RELIGIOASA A CIVILIZA IEI

Abstract

[...]THE SITUATION LN ISLAMIC COUNTRIES ARISE THE QUESTION OF RELIGIOUS FANATICS AND INTERNATIONAL RELATIONS PARADIGMS. 14 Devetak R, Burke ?., George J., An Introduction to International Relations, (Cambridge University Press, 2007), 197. 20 Stephen D. Krasner, "Power Politics, Institutions, and Transnational Relations," in Thomas Risse-Kappen, (ed., Bringing Transnational Relations Back In, 1995), (Cambridge: Cambridge University Press), 56. 31 Victoria Tin-bor Hui, War and State Formation in Ancient China and Early Modern Europe, (New York: Cambridge University Press, 2005), 67-78. Devetak R., Burke ?., George J., An Introduction to International Relations, Cambridge University Press, 2007, p. 197. Stephen D. Krasner, "Power Politics, Institutions, and Transnational Relations," in Thomas Risse-Kappen, ed., Bringing Transnational Relations Back In, 1995, Cambridge: Cambridge University Press, p. 56. Victoria Tin-bor Hui, War and State Formation in Ancient China and Early Modern Europe, New York: Cambridge University Press, 2005).

Headnote

ABSTRACT

THE PARADIGMS OF INTERNATIONAL RELATIONS AND RELIGION ARE ONE RELATION WHICH COULD BE VERY PROFITABLE FOR NEW THEORETICAL BUILDING OR NOT. THE HUNTINGTON VISION ON RELIGION IS NOT CONFIRMED UP TO NOW, BUT THE RISE OF RELIGIOUS TERRORISM IS A REALITY. THAT THE EUROPEAN UNION IS OFFICIALLY SECULAR IS NOT A REASON TO STUDY THE IMPACT OF RELIGION ON INTERNATIONAL RELATION; THE ENLARGEMENT OF EUROPEAN UNION IN ORTHODOX TERRITORY (GREECE, ROMANIA AND SOONER SERBIA) IS ONE INTERESTING EVOLUTION OF HUNTINGTON' CLASH OF CIVILIZATION.

BUT THE SITUATION LN ISLAMIC COUNTRIES ARISE THE QUESTION OF RELIGIOUS FANATICS AND INTERNATIONAL RELATIONS PARADIGMS. THERE IS OR NOT COMPATIBILITY BETWEEN DEMOCRACY AND ISLAM? THE ANSWER OF THIS QUESTION COULD BE INTERESTING FOR INTERNATIONAL RELATIONS?

THIS ARTICLE IS DEDICATED RELATION BETWEEN RELIGION AND THE ARCHITECTURE OF THE MAIN PARADIGMS OF INTERNATIONAL RELATIONS.

KEYWORDS: PARADIGM, INTERNATIONAL RELATIONS, RELIGION, INTERNATIONAL COMMUNITY

In universul relatiilor internationale, de la jus cogent la dreptul international public, de la teoriile relatiilor internationale la agenda politicii internationale exista sau îsi reclama dreptul la existent o diversitate impresionantä de cercetäri si studii eu grade de universalitate diferite.

Dreptul international public constituie un ansamblu de norme juridice care guverneazä raporturile care se stabilesc în cadrul societätii internationale. Ansamblul statelor si al altor entitäti angajate în raporturi pe plan international (organizatiile internationale guvernamentale etc.), guvernate de nórmele dreptului international public, formeazä societatea sau comunitatea internationalä. Procesul de constituiré si de aplicare a normelor dreptului international public in cadrul comunitätii internationale reprezintä ordinea jurídica internationalä. Dreptul international public nu este o categorie statica, abstracta. Orice modificare care intervine în societatea internationalä se reflecta în prevederile sale, dreptul international public fiind si un instrument al politicii internationale. In comunitatea internationalä contemporanä asistäm la un fenomen de disociere, manifestât în tendila de dezagregare a federatiilor de state, în centrul si estui Europei (Iugoslavia, U.R.S.S), urmat de formarea unor state independente (Serbia, Slovenia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Ucraina etc.) sau a unor alte forme de comunitate (C.S.I). Pe de alta parte, în vestul Europei, statele bazate pe similitudini politice sau economice tind sä se reuneascä în cadrul unor structuri organizational integrate, cum este Uniunea Europeanä.

Revigorarea utilizarli paradigmei ca metodä2 este o realitate benefica pentru domeniul extraordinär de fértil al relatiilor internationale. Ceea ce devine capital în demersul nostru este statutul axiologic al deziderabilitätii bazelor constructiei unei paradigme. Mediul de securitate contemporan captiv scenariilor de ordine mondialä puternic influentat de scenariul huntingtonian, ne invita o la ìntrebare tulburätoare: paradigmele relatiilor internationale3 ignora sau se sprijinä pe religie.

Realismul politic este o paradigma care apare dupä al doilea räzboi mondial si instaurarea Räzboiului Rece si considera cä politica internationalä trebuie sä fie definita ca fiind o luptä pentru putere. Cel mai important reprezentant al realismului clasic este Hans Morgenthau care în celebra sa lucrare intitulatä Politics Among Nations: The Strugle for Power and Peace defineste conceptul de putere si evidentiazä sase principii care stau la baza acestei scoli de gandiré. Aceastä conceptie bazatä pe conceptul raporturilor de força între state a dezvoltat militarismul si proliferarea ìnarmarii în lume. într-o lume bipolarä ca aceea a Räzboiului Rece aceastä teorie s-a axât pe satisfacerea interesului national în care vaiolile ideologice sau cele morale erau irelevante. Soluta propusä de realisti era aceea a realizärii unui echilibru de putere care asigura o pozifie de hégémonie bipolarä.4 Realistii analizeazä scena internationalä folosind urmätoarele criterii:

* Care sunt sursele principale ale stabilitagli si instabilitätii dintre state?

* Care este echilibru de putere real si dezirabil ìntre state?

* Cum ar trebui sä se comporte Manie Puteri una fata de celelalte si fata de statele mai slabe?

* Care sunt sursele si dinamica schimbärilor contemporane ìn echilibrul de putere?

Idealismul este o paradigma de abordare a relatiilor internationale din perspectiva valorilor morale, a normelor legale, a internationalismului si a armoniei din interese. Alfred Zimmern si Norman Angeli sunt cei mai importanti teoreticieni al acestei scoli de gandiré. Alfred Zimmern afirma, ìn lucrarea sa The League of Nations and the Rull of Law, cä dupä primul räzboi mondial exista tendila de a înlocui echilibrul de putere ìn domeniul relatiilor internationale cu domnia legii. Norman Angeli ìn lucrarea sa intitolata The Great Illusion: a study of the relation of military power to national advantage, realizeazä o analiza axatä pe tema incompatibilitätii dintre räzboi si bunästarea economica.5

O alta paradigma care s -a impus in câmpul teoretic si care a influentat sistemul relatiilor internationale este liberalismul urmat si reinterpretat de neoliberalism. Liberalismul proclama libertatea individului ca fiind problema centrala a societätii umane si subliniazä rolul statului ìn a sustine si consolida proprietatea privata väzutä ca o condire farà de care nu se poate dezvolta neìngradit spiritual uman. Liberalismul ìsi are rädäcinile in secolul XIX. O forma a liberalismului clasic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma liberala sustine cä pacea reprezintä un obiectiv major pentru mentinerea prosperitätii economice si de aceea cresterea rolului institutiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scarä planetarä va permite mentinerii päcii. In anii '80 ai secolului trecut liberalismul va trece la o nouä fazä intitulatä neoliberalism. Aceastä scoalä de gandiré recunoaste caracterul anarhic al sistemului international ca urmare a lipsei unei mondiale susceptibile sä ordoneze si sä conduca sistemul, dar nu exclude existera unor grade diferite de interdependentä, in cadrul cärora cooperarea este posibilä.

Robert Keohane si Joseph Nye in lucrarea Power and Interdependence arata cä la nivel international colaborarea se datoreazä unei interdependence complexe. Aceastä interdependentä permite dezvoltarea unei cooperan care desi mentine la anumite nivele raporturi de putere ìntre state elimina soluta räzboiului deoarece aceasta devine neproductivä.6

Paradigma care critica neoliberalismul este constructivismul. Alexander Wendt este principalul teoretician a acestei scoli de gandiré. Constructivistii critica accentui pus de liberali si de neoliberali pe factorul material. Din punctul de vedere al constructivistilor sistemul international trebuie analizat din perspectiva sodala, deoarece factorul material luat ìn considerare de liberali si neoliberali nu are o relevaba farà a lua în calcul procésele sociale7.

în anii, 60 apare o paradigma intitulatä behaviorism care contesta principine realismului clasic. Morton Kaplan este considérât unul dintre primii teoreticieni ai scolii behavioriste dupä publicarea ìn anul 1957 al studiului intitulât System and procès in International Politics* Behavioristii plecau de la premisa cä rigoarea stiintelor exacte trebuie sä caracterizeze si cercetärile din zona relatiilor internationale, unde toate afìrmatiile importante trebuiau justifícate prin legile obiective ale domeniului social. Räspunsul la aceste critici va fi dat de Kenneth Waltz care ìn lucrarea Theory of International Politics va pune bazele unei alte paradigme a relatiilor internationale a realismului structural.9

În anii '80, se contureazä perspectiva feminista asupra relatiilor internationale se contureazä în anii '80 cu douä directii tematice în abordarea relatiilor internationale si anume feminismul empiric (feminist empiricism) si punctul de vedere feminist (feminist standpoint). Prima se refera la încercarea teoreticienilor de a scoate în evidentä rolul femeii în ceea ce priveste rolul femeii în cadmi economici globale si a relatiilor interstatale10. A doua directie se preocupa de deconstruirea teoriilor clasice, prin introducerea variabilei gen si propunând o analiza bazatä pe condyle materiale a experientei feminine11. Alti teoreticieni delimiteazä trei mari teme în abordarea feminista, rolul femeii în diversele procese sociale, economice si politice, deconstruirea conceptelor clasice, realiste si liberaliste dar si identificarea unei epistemologii androcentrice.12

Postmodernismul, emergent la începutul anilor '80, reprezintä fundatia teoretica a unora din abordärile critice în relatiile internationale, precum feminism, constructivism, sau teorie critica. Teoria critica postmoderna deosebindu-se de cea marxista datoritä conceptiilor diferite asupra modernitätii si a proiectului iluminist.13 Realitatea este bazatä pe metanaratiuni, adicä adeväruri absolute care pot fi sau nu legitime în functie de relatiile de putere exercitate la un moment dat de cei care le invoca. Paradigma postmodernista a relatiilor internationale, se ocupä de deconstruirea unor adeväruri absolute privind conceptele cheie folosite anterior de teoreticieni ai curentelor ortodoxe din acest camp stiintific, argumentând cä acestea pot fi valide într-un anumit spatiu la un anumit moment. Ceea ce preiau ei de la teoria clasica sunt conceptele de suveranitate, ordine mondialä si subiectivitate politica, pe care le reinterpreteazä folosindu-se de conceptul de bioputere.

Marx a spus ca filozofii doar au interprétât lumea, când de fapt cheia era, sä o schimbe. Aspiratia principalä a lui Marx era sfarsitul alienärii, exploatärii si msträinärii, si îsi concentrase eforturile pentru a întelege legile capitalismului si miscärile istoriei umane. Aceasta era mostenirea de cäpätai a gânditorilor traditionali marxisti. Marx credea cä importul istorie de forte de productie (tehnologie) si de relatii de productie (si în special a diviziunii dintre cei ce detineau mijloacele si cei ce munceau pentru a supravietui) a fost neglijatä de miscarea hegeliana, cu care era asociat din timpul anilor sai de formare intelectualä. Hegel se concentrase pe forme de gandiré religioase, filozofice, artistice, istorice si politice - pe diverse tipuri de auto-constiintä - prin care rasa umana a trecut pe lungul säu drum de autocunoastere. Dupa moartea sa, si ca parte la lupta pentru mostenirea lui Hegel, ramasti hegelieni au atacat religia, crezând cä este o forma de falsa constiintä care nu permitea fiintei umane sä înteleaga ceea ce ea este, si ceea ce ea poate deveni. Dar pentru Marx crezul religiös nu era o eroare ce trebuia coreetatä prin analiza psihologicä, ci o expresie a frusträrii si aspiratiilor oamenilor în lupta cu conditia materialä a vietii de zi cu zi. Religia era opiumul maselor si semnul unei creatura oprímate,14 iar revolm;ionarii trebuiau sä înteleaga si sä înfrunte conditiile sociale ceea ce va duce la minimalizarea credintei religioase. Critica Raiului, cum îi spusese Marx, avea sä devina critica pamântului.

Securitatea umanä reprezintä o paradigma referitoare la vulnerabilitätile globale ale omenirii, al cärui principiu centrai este desemnarea individului ca principal subiect al eforturilor de securitate. Sustinätorii acestui concept îl teoretizeazä plasându-1 pe o pozifie antagónica conceptului traditional de securitate nationalä, încercând sä demonstreze cä o viziune a securitätii centrate pe individ este imperativa pentru obtinerea stabilitaci nationale, regionale si globale.

Acest concept a apärut dupä încheierea räzboiului rece, fiind rezultatul unei abordäri multidisciplinare a conceptului de securitate, care opera cu instrumente provenite din diferite domenii ca: relatiile internationale, studiile strategice si drepturile omului.15 Astäzi, securitatea umana este un concept deseori adus ìn discutie ìn cadmi diverselor dezbateri politice si este predai ìn majoritatea universitätilor din lume ca parte integrantä a studiilor asupra drepturilor omului, a relatiilor internationale si a globalizärii.16 In acelasi timp, conceptul de securitate globalä a castigai din ce ìn ce mai mult atenfia unor institutii cheie ale procesului de dezvoltare globalä, cum ar fi Banca Mondialä.

Religia are implicatii mult mai vaste, in timp si spatiu, decât orice teorie a relatiilor internationale, prisma foarte larga prin care religia poate teoretiza pe marginea relatiilor internationale este evidentä. în ciuda acestui fapt, e evident cä religia nu ar putea constituí centrul unei astfel de paradigme.

Cea mai reusitä încercare de a propune religia ca o categorie centrala pentru întelegerea relatiilor internationale este cea a lui Huntington, cu teza sa despre "ciocnirea civilizatiilor"17. Acesta defineste vieille de structura ale civilizatiilor în termeni religiosi si sustine cä aceste grange vor constituí liniile principale ale neîntelegerilor din cadmi relatiilor internationale din viitorul apropiat18.

Problema este însa empirica. Huntington ìnsusi admite cä neîntelegerile si conflictul sunt mult mai intense între grupurile culturale si politice în interiorul civilizatiilor (statelor si natiunilor) decât în afara lor19. Statele - organiza^ cautând sä monopolizeze violenta si sä facä publice regulile din cadmi unui anumit teritoriu - s-au dovedit a fi unitati indispensabile în ceea ce priveste securitatea si adminstratia publica. Recent, spécialisai si comentatorii publici se ìntreaba dacä nu cumva globalizarea si alte procese transnationale, între care se numärä si cele religioase, nu amenintä pozitia statului în sistemul international. Viziunea majoritarä în aceastä dezbatere e aceea cä în timp ce actorii si procésele transnationale joacä un roi mai important în calcúlele facute de cätre state si în contextul în care statele îsi desfasoarä activitatea, statele continua "sä facä regulile si sä stabileascä contextul în care functioneazä tot ce e légat de transnational".20

Natiunile, fie cä sunt bazate pe etnicitate sau pe expeliente istorice si institutionale, sunt unitätile culturale care leagä popoarele de state. Prin contrast, religiile sunt unitati culturale care sunt amestecate cu statuì pentru câ nu au teritorii, pentru cä sunt cuprinzätoare si nu au granite similare cu statuì, si pentru cä ideologie vorbind nu au aspiratii înspre suveranitatea de stat. Religiile pot însemna foarte mult pentm procese sau rezultate din politica globalä, dar atât timp cat natiunile-state sunt principalele unitati ale securitätii teritoriale si ale administratiei, religia va influenta politica globalä numai la nivelul preferintelor, puterii, perceptiilor si politicilor de stat. Acesta este motivul pentm care teza lui Huntington este nesatisfaeätoare la nivel empiric.21

O abordare mai productiva ar lúa ín discute modalitatea prin care religia ar putea constituí si influença statuì ín politica globalä. Religia ajutä la formarea religiilor de stat, influenteazä câteodata ìntelegerea cultúrala proprie care face o natiune ceea ce aceasta este, influenteazä dorintele statului-natiune, si genereazä actorii subnationali si transnationali care sunt parte din scena ìn care statuì opereaza. In acest fel religia genereazä procese care sunt ìn centrul paradigmelor relatjilor internationale, care au statuì ca unitate de baza. O característica a lumii musulmane - ìntoarcerea la islam ca sursä de identitate, sens, stabilitate, legitimitate, dezvoltare, putere si speranza, rezumata ìn solganul "Islamul e soluta" - este considérât un eveniment istorie de renastere islamica22.

Trebuie analizatä cu atente maniera ìn care religia poate fi integrata in aceste paradigme farà a le viola principine de bazä. In principiu, o strategie eficientä poate implica un mimar redus de principii de bazä, coroborate ìnsa cu un carácter cât mai omogen al acestora. Câteodata ìnsa este necesar, pentru a aplica principine acestei teorii, a introduce demente complementare, in mäsura ìn care acestea ìntrunesc trei principii de bazä a extensiei progresive a paradigmei teoretice: deméntele nou adäugate nu contrazic principine de bazä si logica teoriei; acestea se regäsesc in prelungirea organica a principiilor de bazä; aceste principii explica multe aspecte farà sä complice paradigma teoretica de bazä. In cele ce urmeazä vom analiza daca religia întruneste criteriile pentru a fi considerata un element complementar in cadmi paradigmelor de bazä ale teoriei relatiilor internationale.

Poate pärea ciudat sä fortezi religia ìn niste paradigme care i-au refiizat cu abstinentä orice rol. La o cercetare mai atenta ìnsa, flecare dintre cele trei paradigme prezentate mai sus oferä principii solide pe care s-ar putea constituí un cadru pentru studiul religiei si al relatiilor internationale. Cd mai potrivit punct de plecare il constituie originile sistemului intra-statal. Stephen Krasner serie despre urmärile räzboaielor religioase europene si aparitia regulilor suveranitätii de stat referitoare la religie . Constructivistul John Ruggie serie despre rolul centrai al Bisericii Catolice si al manästirilor din cadmi sistemului "heteronim" din Evul Mediu târziu, care în opinia sa nu a fost nici o ierarhie monolitica, dar nici o anarhie a unor unitati teritoriale împrastiate24.

Daniel Philpott explica rolul Reformei Protestante în transformarea acelei ordini în sistemul suveran din Westphalia.25 Chiar si liberalii ar putea vedea Reforma Protestantä ca cea care a generai politica responsabilitätii populare în guvern: cresterea rolului politic al claselor de mijloc stiutoare de carte, "preotia tuturor credinciosilor" ca precursoare a Renasterii si a mentalitätii drepturilor omului, precum si räzboaiele religioase ca precursoare a formärii identitätilor nationale si a ideii autodeterminärii nationale populare.26

Dupä cum ne arata aceste exemple, a include religia în cadmi teoriei relatiilor internationale nu ar trebui sä însemne nici includerea unei variabile explicative în lista existentä, nici includerea religiei transnationale ca un rezultat aditional ce ar trebui explicat. Mai degrabä, ar ìnsemna identificarea modalitätii prin care religia ar putea constimi un principiu de bazä în flecare dintre paradigmele principale ale disciplinei. Riscul comportât este legat de maniera în care continuitatea si schimbarea sunt întelese în sistemul international. Multi specialisti se inspira din aceste paradigme pentru a-si structura cercetarea lor în chestiuni cum ar fi räzboiul, pacea, cooperarea, integrarea economica si autarhia, aliante si guvernare, toate acestea fiind chestiuni de bazä ale relatiilor internationale.27

Kenneth Waltz spune cä el nu include cultura (si deci si religia) în teoria structuralä a politicilor internationale nu pentru cä aceasta n-ar fi importantä, ci pentru construirea unei teorii atât de limitate ar necesita luarea în discutie numai a principiilor de bazä ale relatiei dintre "structura" si "procès".28

Acordarea unei importante sporite rolului religiei în constituirea structurii sistemului international si a actiunii dinläuntrul acestuia se bazeazä pe deméntele centrale pe care se structureazä politica în orice sistem international.

Mecanismele cauzale de bazä ale realismului - cum ar fi dilema securitätii în caz de anarhie si balanta puterii -, sunt dependente de modul în care sistemul anarhic este structurât, determinând preferitele si percepitile actorilor în alegerea strategiilor în situata de anarhie. Religia îsi poate aduce contributia la elaborarea principiilor de bazä.

Structura unui sistem este definita de principiul prin care parlile unui sistem sunt organízate, de diferentierea functionalä a unitätilor si de distribuya puterii în cadmi acestor unitati. Religia are un cuvant de spus în flecare dintre aceste trei cazuri. Totodatä trebuie luatä în considerare relaya religie si "interesul national".

Principiul de bazä care guverneazä sistemul politic - modul în care mutatile fiinctioneazä una în raport cu cealaltä. El oferä douä posibilitäti: ierarhia, un sistem de relatie ìntre unitati care e guvernat de reguli, si anarhia, un sistem în care mutatile se sträduiesc sä supravietuiascä lipsei oricärei autoritär care le guverneazä, care impune reguli si garanteazä întelegerile dintre ele. Politica în state este în mod normal ierarhicä, în timp ce politica dintre state este anarhicä.

Politica internationalä este anarhicä dintotdeauna si îsi are bazele în Tucidide. Chiar si în Evul Mediu, când multi promiteau sä sustinä politica Papei si când räzboaiele erau justifícate prin ideea de cruciadä, toti jucätorii cheie din sistemul international - fie principalitäti, fie orase-stat, fie ordine cavaleresti, fie manästiri - actionau ca unitati care se ajutau pe ele însele folosind forja în mod oportunist pentru a supravietui si a prospera în absenta unor reguli bine stabilite, puse în aplicare de un sistem suveran.29 în timp ce märimea si organizarea interna a acestor unitati a variât de-a lungul timpului, state, imperii, fortäretele si grupurile etnice existente în sistémele esuate de stat, toate au trecut prin experienta principiului anarhiei internationale.30 în principiu, realistii admit cä anarhia ar putea aduce ierarhia - în situaba în care, o singurä unitate, cum ar fi China antica, ar cuceri restul celorlalti actori dintr-un sistem interactiv - dar ei spun cä acest lucru este extrem de rar si putin probabil din punct de vedere logic pentru cä principiul de bazä al anarhiei tinde sä se autoperpetueze prin mecanismul de auto-ajutorare al unitätii si prin balanta puterii.31

Realistii tind sä trateze religiile drept ipocrite, marginale sau irelevante pentru politica în mäsura în care mutatile, fie ele seculare sau religioase, ar trebui sä actioneze în maniere similare pentru a juca un rol de succès în politica internationalä. O asemenea atitudine reprobativa nu oferä garantii. Religia ar putea juca un rol decisiv în determinarea principiului de bazä al sistemului, si ar putea, de asemenea, influenta semnificativ comportamentul unitätilor din sistem, odatä ce acesta ar fi constituit.

Acest fapt n-ar trebui sa-i sufrindä pe realisti, dat fiind accentui pe care ei îl pun pe stat ca unitatea centrala al politicii internationale. Din punct de vedere weberian, statele sunt organizatii care monopolizeazä violenta legitima într-un teritoriu dat, iar religia oferä adeseori un avantaj seminficativ în pretentiile la legitimitate socialä. Modul în care aceste avantaje sìnt folosite si reorganízate poate influenta într-? mare mäsurä sistemul international.

E adevärat cä cea mai mare parte a istoriei e ìnteleasa ca anarhie, dar nu ìntreaga istorie. Imperlile structurate ierarhic, ca cel Roman si eel antic Chinez au subordonat câteodata regiuni întregi, interactionând strategie cu barbarii izolati si periferici, care erau incapabili sä coordoneze o politica a balantei de putere.32 Sociologii macroistorici Michael Mann si Rodnez Stark arata modul în care religiile au facilitât actiunile colective si mostenirile istorice de care aceste uriase imperii au avut nevoie pentru a supravietui si prospera.33 Marimea si forma imperiului putea depinde de modul în care retelele sociale acceptau ideologia religioasä a imperiului. Nasterea unei noi religii, cum ar fi cea a Islamului, ar putea da nasiere unui nou imperili, iar o nouä schisma religioasä, precum Reforma Protestante, ar putea distruge ierarhia imperiala si reinstaura anarhia. Materialistii ar putea încerca reducerea acestor dinamici în detrimentul unor factori militari sau economici, dar nu e sigur cä un asemenea reductionism istorie este empirie convingätor.

Mai mult, nu toate anarhiile sunt sisteme ale unor state suverane. John Ruggie identifica un model ciar de ordine internationalä, pe care îl numeste "heteronomie" (termen pe care îl împrumuta de la Friedrich Meinecke), un sistem de multiple relatii de obligativitate normativa care depäseste grantele teritoriale. In acest sistem, legäturile ierarhice ale obligator religioase si feudale privitoare la persoane si organizatii au coexistât, împreuna cu obligatii simultane fata de o autoritate teritorialä aflata în anarhie. Räzboaiele apar si aspiratine de securitate si dominare motiveazä actiunea, dar cine cu cine este asociat si cauza pentru care se luptä sunt aspecte greu de úrdeles dacä obligatjile sociale si religioase nu sunt luate ìn considerare.

Religia ajutä în a pune ordine într-un sistem. Mai mult, schimbarea în religie aduce dezordine si reordonare a sistemului international. Reforma Protestante a générât razboaiele civile din Imperiul Habsburgic si din alte jurisdictji teritoriale, care s-au întins de-a lungul retelelor transnationale, unind pe actorii eu mentalitäti asemänätoare cu preocupan strategice comune în diferite entitäti teritoriale. Liderii anumitor teritorii au dus o viatä înfloritoare atunci când au putut controla si orienta spre scopuri proprii orice tip de entusiasm popular religiös, în acelasi mod în care grupuri religioase au supravietuit numai cu ajutor din partea unitätilor teritoriale. Aceastä îmbinare a logicii religioase cu cea strategica, combinata cu blocajul militar si ideologie dintre Protestantism si Catolicism a condus la sistemul suveran Westphalian. In acest sens, sistemul anarhic al statelor europene, care era tinut într-? balantji realista de teoria puterii, a fost constituit ìn mare parte prin dinamica schismei religioase.

Nu numai cä religia joaca un roi în principine de bazä ale sistemului, dar poate da nasiere anumitor maniere de comportament si modele existente într-un sistem ordonat. Autoritätile nationale transreligioase propun telurile sociale si configureazä relatiile de supunere ale anumitor actori cu posibilitätj armate, dar si religia poate da nasiere anumitor tipuri de comportament ìn situatii de pura anarhie. Culturile religioase pot sä dezvolte strategii culturale diverse care dau nasiere la posibilitäti de a alege ìn acest context de ambiguitate.

Monica Ton arata cä specificul culturii strategica islamica este räzboinic peste medie atunci când se confruntä cu procese contemporane cum ar fi autodeterminarea populara34. Pe de alta parte, afìnitatea religioasä nu este peste calcularea strategica realista atunci când acestea sunt in conflict direct. Fortele Shia se coalizeazä câteodata împotriva sunitilor sau americanilor, in timp ce alteori se coalizeazä cu acestia împotriva partizanilor lor acum deveniti inamici. Aceastä dinamica realista nu ar trebui confundatä cu tendinta competitorilor parteneri de a merge în directii diferite la nivel unor miseäri ideologice care nu pot avea decât o singurä autoritate, cum ar fi Uniunea Sovietica sau China comunista. Aceste comunitäti de credintä si mostenire se luptä pentru cä ele detin o cultura comuna si nu pentru cä este ipocrizie cultura lor.

Footnote

2 DEX, (In filozofia çtiintei, exprès legai de Th. Kuhn) Set de asumptii de fond, de concepte, rezultate §i proceduri, un mod global de a privi fenomenele, instituit, de regula, de anumite opere çtiintifice, în cadrul câruia se desfâçoara cercetarea ("çtiinta nórmala") într-o comunitate çtiintifica §i într-o epocä istoricä. O paradigma este schimbatä atunci când apar anomalii ci disfunctionalitäti care nu mai pot fi rezolvate în cadrul ei.

3 Paradigma construitä pe The Human Development Report, élaborât Programul de Dezvoltare al Najiunilor Unite, în 1990.

Footnote

4 Morgenthau H. J., Thompson K. W., Clinton W. D., Politics among nations: the struggle for power and peace , (McGraw-Hill Higher Education, 2005), 143-146.

5 Angell Norman., The Great Illusion: a study of the relation of military power to national advantage,, (Cosmo Ine, Cornel University, 201 1), 78.

Footnote

6 Keohane R. O., Nye J. S., Power and interdependence , (Longman, 2001),.73.

7 Alexander Wendt, Social theory of international politics, (Cambridge University Press, 1999), 24.

8 Montón Kaplan, System and procès in International Politics, (Colchester: ECPR, 2005), 23.

9 Waltz K. N., Theory of international politics, (Waveland Press, 2010), 62.

10 Griffiths M., O'Callaghan T., Roach S. C. International relations: the key concepts, (Taylor & Francis. 2002), 131.

11 Sylvester, C, Feminist International Relations. An unfinished journey, (Cambridge University Press, 2004), 46.

Footnote

12 Salmon, T., Imber, M, Issues in international relations, 2nd edition, (2008), 34.

13 Darryl S. L., International relations and the challenge of postmodernism, (University of South Carolina Press, 2000), 132. 14 Devetak R, Burke ?., George J., An Introduction to International Relations, (Cambridge University Press, 2007), 197.

Footnote

15 Raportul din 1994 asupra "Dezvoltärii Umane", care face parte din Programm de Dezvoltare al Najiunilor Unite, este considerai piatra de temelie ìn domeniul securitätii umane, aducând ca principal argument faptul cä "asigurarea eliberärii de teamä" a tuturor persoanelor este cea mai bunä cale de acjiune imporriva insecuritätii globale.

16 http://www.humansecuritygateway.com

17 Samuel P. Huntington, The Clash of Civilization, (Simon & Schuster UK Ltd., London, 1996).

Footnote

Conflictele liniilor de falie sunt conflicte comune între state sau grupuri din civilizafii diferite. Râzboaiele liniilor de falie saunt conflicte care devin violente. Vezi, Samuel P. Huntington, "The Clash of Civilization", (Simon & Schuster UK Ltd., London, 1996), 252.

19 Conflictele liniilor de falie din interiorul statelor pot implica grupuri care sunt preponderent localízate în arii geografice distincte §i în aceste caz grupul care nu controleazä guvernul luptä, normal, pentru independent, ci poate sau nu sä vrea sä se batä pentru ceva ce reprezintä mai pujin decât atât. Conflictelor liniilor de falie din interiorul statelor pot de asemenea implica grupuri care sunt amestecate din punct de vedere geografie ci, în acest caz, relajiile incordate devin din când în când violente sau se pot ivi lupte pe scarä larga, în special când sunt determinate noile state ci frontierele lor ci apar eforturi brutale de a separa popoarele prin foitä. Vezi, Samuel P. Huntington, op.cit, 253.

20 Stephen D. Krasner, "Power Politics, Institutions, and Transnational Relations," in Thomas Risse-Kappen, (ed., Bringing Transnational Relations Back In, 1995), (Cambridge: Cambridge University Press), 56.

21 Jeff Haynes, "Transnational religious actors and international politics," (Third World Quarterly 22:2, 2001),143-158, ci Sidney Tarrow, The New Transnational Activism, (Cambridge: Cambridge University Press, 2005).

Footnote

22 In manifestârile sale politice, renaçterea islamica prezintä únele asemänäri cu marxismul: o viziune asupra societari perfecte, ìncrederea ìn schimbarea fundaméntala, respingerea puterii ci a statului najiune, o diversitate doctrinara. Vezi, Samuel P. Huntington, op.cit, p. 145. Aici automi este confirmât de evolu^iile înca neclare ale "primäverii arabe".

23 Stephen Krasner, Problematic sovereignty: contested rules and political possibilities, (New York, Columbia University Press, 2001), 25.

Footnote

24 John Gerard Ruggie, Constructing the world polity: essay on international institutionalization, (London, Routledge, 1998), 34.

25 Hendrik Spruyt, The Sovereign State and Its Competitors, (Princeton: Princeton University Press, 1994), 54.

26 Micheline R. Ishay, The History of Human Rights, Berkeley: (University of California Press, 2004), 31.

27 Anthony W. Marx, Faith in Nation, (Oxford: Oxford University Press, 2003).

28 Kenneth N. Waltz, Theory of International Politics, (New York: Addison- Wesley, 1979), 82.

Footnote

29 Markus Fischer, "Feudal Europe, 800-1300: Communal Discourse and Conflictual Practices," International Organization 46:2, spring 1992, 427-466; Rodney Hall and Friedrich Kratochwil, "Medieval Tales: Neorealist 'Science' and the Abuse of History," and Fischer, "On Context, Facts, and Norms," International Organization 47:3, summer 1993, 479-500.

30 Robert Gilpin, War and Change in World Politics, (Cambridge: Cambridge, 1981); Barry Posen, "The Security Dilemma and Ethnic Conflict, Survival 35:1. (Spring 1993), 27-47.

31 Victoria Tin-bor Hui, War and State Formation in Ancient China and Early Modern Europe, (New York: Cambridge University Press, 2005), 67-78.

Footnote

32 Edward N. Luttwak, The Grand Strategy of the Roman Empire from the First Century A.D. to the Third, Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1976, p. 60; Alastair Iain Johnston, Cultural Realism: Strategic Culture and Grand Strategy in Chinese History, (Princeton: Princeton University Press, 1995), 23.

33 Michael Mann, The Sources of Social Power, vol. I, (Cambridge: Cambridge University Press, 1986), chapters 9-10; Rodney Stark, The Rise of Christianity, (Princeton: Princeton University Press, 1996).

Footnote

34 Monica Duffy, Daniel Philpott, Timothy Samuel Shan, God' century: resurgent religion and global politics, (New York, W.W. Norton, 2011).

References

BIBLIOGRAFIE

1. Angell Norman., The Great Illusion: a study of the relation of military power to national advantage,, Cosmo Ine, Cornel University, 201 1, p. 78.

2. Anthony W. Marx, Faith in Nation, Oxford: Oxford University Press, 2003.

3. Alastair Iain Johnston, Cultural Realism: Strategic Culture and Grand Strategy in Chinese History, Princeton: Princeton University Press, 1995, p.23.

4. Alexander Wendt, Social theory of international politics, Cambridge University Press, 1999, p. 24.

5. Darryl S. L., International relations and the challenge of postmodernism, University of South Carolina Press, 2000, p. 132.

6. Devetak R., Burke ?., George J., An Introduction to International Relations, Cambridge University Press, 2007, p. 197.

7. Griffiths M., O'Callaghan T., Roach S. C. International relations: the key concepts, Taylor & Francis, 2002, p. 131.

8. Jeff Haynes, "Transnational religious actors and international politics," Third World Quarterly 22:2, 2001, pp.143-158, si Sidney Tarrow, The New Transnational Activism, Cambridge: Cambridge University Press, 2005.

9. Hendrik Spruyt, The Sovereign State and Its Competitors, Princeton: Princeton University Press, 1994, p.54.

10. Keohane R. O., Nye J. S., Power and interdependence , Longman, 2001, p.73.

11. Kenneth N. Waltz, Theory of International Politics, New York: Addison- Wesley, 1979, 82. John Gerard Ruggie, Constructing the world polity: essay on international institutionalization, London, Routledge, 1998, p.34.

12. Markus Fischer, "Feudal Europe, 800-1300: Communal Discourse and Conflictual Practices," International Organization 46:2, spring 1992, 427-466; Rodney Hall and Friedrich Kratochwil, "Medieval Tales: Neorealist 'Science' and the Abuse of History," and Fischer, "On Context, Facts, and Norms," International Organization 47:3, summer 1993, 479-500.

13. Micheline R. Ishay, The History of Human Rights, Berkeley: University of California Press, 2004, p.3 1 .

14. Morgenthau H. J., Thompson K. W., Clinton W. D., Politics among nations: the struggle for power and peace , McGraw-Hill Higher Education, 2005, pp. 143146.

15. Montón Kaplan, System and procès in International Politics, Colchester: ECPR, 2005, p.23.

16. Robert Gilpin, War and Change in World Politics, Cambridge: Cambridge, 1981; Barry Posen, "The Security Dilemma and Ethnic Conflict, Survival 35:1, Spring 1993,27-47.

17. Salmon, T , Imber, M, Issues in international relations, 2nd edition, 2008, p. 34.

18. Sylvester, C, Feminist International Relations. An unfinished journey, Cambridge University Press, 2004, p. 46.

19. Stephen D. Krasner, "Power Politics, Institutions, and Transnational Relations," in Thomas Risse-Kappen, ed., Bringing Transnational Relations Back In, 1995, Cambridge: Cambridge University Press, p. 56.

20. Stephen Krasner, Problematic sovereignty: contested rules and political possibilities, New York, Columbia University Press, 2001, p.25.

21. Victoria Tin-bor Hui, War and State Formation in Ancient China and Early Modern Europe, New York: Cambridge University Press, 2005).

22. Waltz K. N., Theory of international politics, Waveland Press, 2010, p. 62.