Reforma sistemului electoral din România. O istorie analitica (I)

Abstract

The paper seeks to retrace the electoral journey of modern Romania, highlighting the general synchronization procces of democratization of the vote, as well as the changes that occured in the practice of parliamentary election patterns. The favored theory suggests that the democratic development of Romania was coincident with the use of PR-type elections. The first segment of the paper examines the period of evolution between the census vote and the universal suffrage and the system of majority prize. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract

The paper seeks to retrace the electoral journey of modern Romania, highlighting the general synchronization procces of democratization of the vote, as well as the changes that occured in the practice of parliamentary election patterns. The favored theory suggests that the democratic development of Romania was coincident with the use of PR-type elections. The first segment of the paper examines the period of evolution between the census vote and the universal suffrage and the system of majority prize.

Keywords

the census vote; the limited universal suffrage; the official candidature; the universal vote; the governmental rotation; the principle of minority representations

In Romania, primul act electoral a fost chiar eel în urma cäruia a luat nasiere statuì: dubia alegere a lui Alexandru loan Cuza, în Moldova si Tara Româneasca, pe 5 si respectiv 24 ianuarie 1859. De atunci, într-un veac si jumätate, Romania, fie ea regat sau república, cu regimuri politice democratice ori nedemocratice, a urmat un parcurs electoral marcai de numeroase transformar!, únele în acord cu procesul general de democratizare, aitele având cauze endogene specifice. Introducerea votului universal - dupä constituirea României Mari - a fost, din perspectiva evolu^iei democratice, momentul de räscruce al procesului electoral, însa si înainte, dar, mai ales, dupä acest moment istorie, Romania a cunoscut importante prefaced structurale ale sistemului electoral. Ne propunem sä le analizäm pe cele mai semnificative, punctând principalele schimbäri survenite în mecanismul electoral de alegere a reprezentant^ei nazionale pentru a evidenza corelatia dintre evoluta democratica a României si practica scrutinului de tip RP.

Preambulul

Regimul politic proiectat pentru statuì román prin Convenpunea de la Paris din 7/19 august 1858 punea în centrul säu o adunare electiva, aleasä pentru sapte ani, care delinea puterea legislativa împreuna cu domnitorul si o comisie centrala. Adunarea era compusä din membri alesi dintre românii în varstä de 30 de ani impunti si care aveau un venit anual de 4.800 de franci, ca si din membri de drept - episcopi! si mitropolrçii, care o si prezidau. Corpul electoral era impartit în trei colegii: colegiul alegätorilor directi ai judetelor - ce îi cuprindea pe cei cu venit funciar rural de 12.000 de franci -, colegiul colegiul alegätorilor de rangul al doilea al judetelor - unde venitul minim era de 1.200 de franci - si colegiul alegätorilor oraselor - compus din cei care dovedeau cä de^in un capital funciar, industriai sau comercial de 72.000 de franci1. Sase ani mai târziu, Statutul Dezvoltätor al Convenpunii si Asezämantul electoral,2 cum a fost denumitä initial legea électorale, aveau sä aducä modifican formale în douä directii. Pe de-o parte, a fost creata o a doua camera parlamentara, numitä Corp Ponderator, cu membri de drept si membri numidi de domnitor, aläturi de Adunarea electiva, în întregime aleasä. Pe de alta parte, a opérât o reorganizare a corpului electoral, impartit acum în douä colegii pentru alegerea deputa^ilor, fiecare eu douä categorii de alegätori, primari si directi, în funche de sensul piatii "Pentru a avea dreptul de a fi alegätor primar, trebuia plätit un impozit de 80 de lei în orasele cu pana la 1.500 locuitori si un impozit de no lei în orasele mai mari. Täranii trebuiau sä pläteascä un impozit de 48 de lei. [...] Alegätorii directi erau cei care plateau, în comuna de care aparçineau, o contribute de eel putin patru galbeni (1.200 de franci), stiau sä serie si sä citeascä si aveau 25 de ani, intelectuali si pensionarii cu o pensie minima de 2.000 de lei pe an"3.

Cele douä modifican aduse de Statutul lui Cuza au générât efecte contradictorii. Pe de-o parte, au fost sporite prerogativele puterii executive în dauna celei legislative, caci "numai Domnul are inflativa legilor, care are chiar posibilitatea de a guverna farà parlament, cu concursul unui consiliu de stat."4 Mai mult, prin infiintarea noii camere, unde 65 de senatori erau numiti de Domnitor, ingeritele acestuia în activitatea parlamentara deveneau si mai pregnante, astfei cä "reforma prezintä, neindoielnic, träsäturi absolutiste"5. Pe de alta parte, se extindea baza électorale a parlamentului. Dacä "sub imperiul Conventiei de la Paris, reprezentarea nationalä era mai curând o reprezentare de clasä, imensa majoritate a tarn nefiind deloc reprezentatä", reforma operata de Cuza a realizat "primul mare pasînainte pe calea nationalizärü puterii legislative"6, asigurându-se o mai justä reprezentare a claselor, chiar dacä acestea ramâneau despärCite prin intermediul colegiilor censitare. Totusi, accesul populate! Ia vot rämanea extrem de restrictiv, specific, pana la urmä, sistemului electoral censitar din acea perioadä.

Acesta era, asadar, dispozitivul electoral care a funzionai pana în 1866, în etapa pregätitoare a sistemului electoral románese din a doua jumätate a secolului al XIX-Ie si începutul secolului urmätor. O etapä pregätitoare care conturase însa pilonii viitori ai sistemului: votul censitar, pe de-o parte, si ingerita executivului, a sefului statului în mod deosebit, în alegerea parlamentului, pe de alta parte.

Votul censitar pluralitar

în prima jumätate de veac a existent^ sale de sine stätätoare, statuì román sj-a bazat viata politica pe scrutinul pluralitar censitar, acesta fund, la momentul adoptärü lui, nu numai în acord cu "spiritul vremii", ci chiar un instrument al progresului politic. Totodatä, s-a spus deseori, formula "sufragiului universal limitât", cum denumeau constitutionalist de la 1866 votul censitar, era adaptatä specificului societätü românesti din acea etapä istorica, cu "o structura bipolare, cu o elitä restransä numeric - bogatä, cultä si instruitä - si o clasä ruralä cu o pondere demografica coplesitoare, säracä si cu o instructie extrem de scäzutä."1

Conform Constitutiei din 1866, care definea statuì román ca fund "un singur stat indivizibil, sub denumirea de Romania" si stabilea monarhia ereditarä ca forma de guvernare2, Reprezentanta Nationalä pästra forma bicameralä, fund compusä din Adunarea Deputatilor si Senat. Alegerea celor douä camere se realiza prin mod de scrutin pluralitar censitar, censul fund, în principal, de avere, dar sj de educate.

Astfel, pentru alegerea deputatilor, se prevedea existent^ a patru colegii électorale constitute dupä censul de avere a fiecärui alegätor: colegiul întâi cuprindea alegätorii având un venit funciar de cei putin 300 de galbeni; colegiul II cuprindea alegätorü având un venit între 100 si 300 de galbeni; colegiul III (al oraselor) cuprindea alegätorii comercianti si industriasi care plateau un impozit ("o dare") de 80 de lei si colegiul IV care era constituit din "toti acei care plätesc o dare cätre stat oricât de mica si care nu intra în nici una din categoriile de mai sus"3. Primele trei colegii desemnau deputati! prin vot direct, în timp ce în colegiul al IV-lea "50 de alegätori înscrisi numeau un députât care, la rândul lui, vota deputatul"4. Pentru Senat, alegätorii din judete, fiecare având douä mandate parlamentare, erau impartiti în douä colegii, primul compus din proprietarii de fonduri fundare având ca venit de cei putin 300 de galbeni, cei de al doilea curpinzându-i pe proprietarii de bunuri imobile ("proprietarii de nemiscätoare") cu un venit mai mie de 300 de galbeni. De retinutcä "Universitatea din Bucuresti, ca si cea din lasi erau reprezentate prin câte un senator desemnat de corpul profesoral ale celor douä institu^ii de învatamânt superior"5. în fine, Senatul includea, în continuare, si membri de drept: mostenitorul tronului, de la vârsta de 18 ani (cu drept de vot de la 25 de ani), mitropolitii si episcopi! eparhioti.

In urma modificarli legislate! în 1884, numärul colegiilor a fost redus la trei pentru alegerea Camerei Deputatijor, conditiile de eligibilitate fiind ìnsa identice cu cele preväzute de legea din 1866. în ce priveste alegerea Senatului, corpul electoral ramânea impartit în douä colegii, având, în continuare, ca membri de drept, printul mostenitor, mitropolitii si episcopi!, ca si câte un reprezentant al Universitätilor din Bucuresti si lasi.

în total, parlamentul avea 204 locuri, din care 183 reveneau deputatilor, iar 121 senatorilor. Din cei 183 de deputati, 75 (41%) proveneau din colegiul I, 70 (38%) reprezentau colegiul al ll-lea, desi acesta cuprindea cei mai multi alegätori directi, iar 38 (21%) erau alesi în colegiul al Ill-lea. La rândul lor, senatori! alesi, în numär de 112, proveneau în proporçii diferite din cele douä colegii electorate: primul alegea 60 de senatori (54%), iar al doilea numai 50 (45%). Acestora li se adäugau cei 9 membri de drept.

In prineipiu, desi semnul distinetiv al capacitati! électorale ramânea censul, iar votul continua sä fie considérât o funche sodala6, reorganizarea colegiilor elecforale a condus la o anume largire a corpului electoral. Drept dovadä, la alegerile parlamentare din 1888, primele organízate în baza noilor prevederi électorale, au fostînscrisi în lístele électorale de douä ori mai multi alegätori decâtîn 1883: pentru Camera Deputatilor, numärul votantilor a crescut de la 23.584 la 62.948, iar numärul alegätorilor directi pentru Senat a sporit de la 6.879 'a ?5-467-1

Totusi, numärul celor eu drept de vot a continuât sä rämanä scäzut pe toatä perioada de actiune a scrutinului censitar. Astfel, Ia alegerile parlamentare din 1911, în conditile în care populaba României de peste 21 de ani era de 3.024.938, din care bärbatü reprezentau mai mult de jumätate, respectiv 1.644.302, drept de vot direct au avut doar 6,1% dintre bärbatü majori pentru Camera Deputatilor (adicä 149.910 alegätori) si 1,5% pentru Senat (respectiv, 24.921). Mai mult, la alegeri au participât numai 74,2% din alegätorii cu drept de vot pentru prima camera ( în numär de 75.154) ci 72,2% pentru cea de-a doua (adicä 17. 993)'.

în acelasi timp, reorganizarea colegiilor nu a produs si o amejiorare a reprezentärii dasei rurale, fata de situala anterioarä reformei din 1884. In fapt, "dintre cei 295 de reprezentanti ai natiunii, 257 sunt alesi de câteva mii mari proprietari si de locuitorii oraselor, si nu sunt decât 38 care sä reprezinte cele 5 milioane de tärani"3, cu precizarea cä acesti 38 de deputati nu sunt alesi direct de alegätorii rurali, ci de delegati! acestora. In alti termeni, sistemul electoral se dovedeste a fi inechitabil pentru cä transforma "majoritatea populatiei tärii în minoritate politica si formeazä majoritatea politica din minoritatea populatiei tärii."4

Asadar, sufragiul universal limitât a avut ca efect direct instituirea unui "regim reprezentativ de clasä"5, însa influentele sistemului electoral au fost mai largì, eie räsfrângându-seasuprafunctionarii ansamblului politic în eel putin douä directii: "candidatura oficiala". Consecinta politica a "candidaturilor oficíale" o reprezintä faptul cä "deputati! si senatori! sunt numipde guvern, [...] ei se prezintä, asadar, ca un corp de funzionari si aceastä característica le schimbä complet rolul"6, ducând la inversarea raportului dintre puterea legislativa si cea executive. Concret, "studiind istoria parlamentara de la 1871 pana astäzi (1912 - ?. ?.), constatäm un fenomen bizar si anume cä mai toate guvernele, cu rare exceptii, au plecat de la putere farà ca parlamentul sä le fi retras ìncrederea", dupä cum, "toate guvernele, cu exceptia asa-numitelor cabinete de tranzitie sau de lichidare, au ajuns la putere färä sä fi obtinut, în prealabil, ìncrederea Parlamentului; [...] mai mult, Parlamentul era dizolvat dupä sosirea noului guvern"7. Gheorghe Tätärescu critica astfel practica vremii privitoare la numirea guvernului în dezacord cu componenta parlamentului rezultatä din alegeri, fie ele si censitare, pe care o considera specifica unui "regim semi-prezidential", înteles ca un regim parlamentar altérât în directa "guvernärii personale", de care, oarecum paradoxal, Romania a vrut sä se îndeparteze prin asezämantul constitutional din 18668.

Alegerile censitare reglementate initial de legea din 1866 au modelât formula politica româneaca în sensul "rationalizärü" controlumi parlamentar asupra guvernului si transformärii acestuia ìntr-un cabinet personal al monarhului.

Votul universal si prima ma Jori tara

Dupä mai bine de cinci decenii de practica a sufragiului universal limitât, sistemul electoral a suferit schimbäri structurale. în conditiile încheierii primului räzboi mondial, la care Romania participase, începând cu 1916, de partea Antantei, si în urma cäruia avea sä îi fie recunoscutä cuprinderea în granitele nationale a Basarabiei, Bucovinei sj Transilvaniei (inclusiv Banatul, Crisana si Maramures), regele Ferdinand si noul guvern liberal condus de lonel Brätianu s-au gräbit sä dea materialitate prevederilor constitutionale din 1917, care stipulau ìmproprietarirea täränimii si introducerea sufragiului universal1.

în materie électorale, reforma a fost operata în Vechiul Regat prin Decretullege publicat în Monitorul Oficial al României nr. 291 din 16 noiembrie 1918 în al cärui prin articol se arata cä "toti cetätenü romàni majori vor alege prin vot obstesc obligatoriu, egal, direct si secret"2 un numär de parlamentari stabilit proporcional cu populaba. Trebuie ìnsa subliniat cä sufragiul universal însemna, în viziunea legiuitorilor de atunci, universalizarea dreptului la vot pentru barbati3, nu si pentru femei care, în continuare, erau exceptate de la exercitarea acestui drept; dupä cum, trebuie remarcata si reglementarea sufragiului universal pentru barbati prin intermediul o bligati vitati i de a vota4.

In acelasi timp, Decretul-lege marca ruptura cu modul de scrutin majoritar pluralitar, deputati! urmând a fi alesi pe baza principiului reprezentärii proporciónale, mandatele fund alocate dupä metoda d'Hondt. Totusi, senatorii continua sä fie desemnati prin vot majoritar relativ, inclusiv cei care reprezentau unitätile de învatamânt superior, alesi de profesorii univesitari. De asemenea, se mentineau mandatele de drept, ce reveneau Mostenitorului Tronului (de la 18 ani impuniti), mitropolitilor si episcopilor eparhioti5 sau fostilor prim-ministri cu o vechime de cei putin patru ani în fruntea Guvernului6. In ce priveste procedura de vot, actul normativ introducea votul pe liste deschise în varianta panasajului: alegätorii, care detineau certificate de alegätor, puteau sterge din buletinul de vot lístele sau candidaturiIe indezirabile pästrand lista sau numele candidatilor pentru care opta; numärul candidatilor votati nu putea depäsi numärul parlamentarilor ce trebuiau alesi în circumscripta électorale respectiva, alegätorul putând opta pentru un numär mai mie de candidati7. Adäugäm cä alegerile se desfäsurau în circumscriptum électorale reprezentate de judete, de unde se alegea câte un députât la 30.000 de locuitori, respectiv un senator la 70.000 de locuitori.

în celelalte douä regiuni aie României Mari, alegerile parlamentare au fost reglementate de acte distincte juridic si diferite sub aspectul tipului de scrutin introdus fattä de Decretul-Iege din noiembrie 1918. Astfei, Decretul-Iege cuprinzänd dispozipuni privitoare Ia alegerile pentru Adunarea Deputaplor si pentru Senat ce se vor face în Bucovina, nr. 3.624 din 24 august 1919 a preväzut cä alegerea celor 26 de deputaci ci 12 senatori (la care se adäugau senatorii de drept) se fäcea prin scrutin majoritar uninominal, cu excepta celor 3 deputaci de Chisinäu, unde se aplica regula reprezentärii proporciónale. La fei, Decretul-Iege cuprinzänd dispozipuni privitoare Ia alegerile pentru Adunarea Deputaplor si Senat în Transilvania, Banat, Crisana, Sätmarsi Maramures, nr. 3.621 din 24 august 1919, impunea scrutinul de tip majoritar desfäsurat în circumscripta uninominale, din care provenea cea mai mare parte a celor 205 deputaci ci 86 de senatori; de asemenea, reprezentarea proporciónala era admisä, prin excepte, în cazurile oraselor municipii: Arad, Cluj, Oradea si Timisoara, de unde proveneau câte doi deputati1. în ce priveste însa celelalte aspecte ale procesului electoral, mai put^ín cel organizatoric, nórmele adóptate pentru Bucovina si Transilvania erau similare celei din Vechiul Regat si Basarabia, incluzând, în primul rând, dreptul bärba^ilor în varstä de 21 de ani impunti de a vota pentru alegerea deputatilor, respectiv a celor de peste 40 de ani pentru Senat.

Cele trei decrete-lege électorale amintite au funzionai, cu únele modifican succesive care însa nu le-au afectat natura inrrjalä2, pana în 1926, reglementând desfäsurarea alegerilor parlamentare din 1919, 1920 si 1922, perioadä în care, în medie, peste 1,3 milioane de barbaci au avut drept de vot în Regat, iar sistemul de partide a tins de la formatul multipartidist, préfigurât de alegerile din 1919, la cel eu partid hegemonic, unde primul partid depäseste 60% din mandate iar distanta care îl separa de al doilea este de circa cinci ori mai mare decât cotana acestuia3.

Urmätoarele alegeri se vor tine peste patru ani, laînceputul lui 1926, însa în eu totul alte condici juridice si politice, determinate de unificarea legisla^iei électorale, în contextul general al desavârsirii uniformizärii institutional-legislative a României Mari.

Pasul decisivîn aceastä directe a fostfäcut prin adoptarea unei noi Constituai, pe 29 martie 1923. Aspectele électorale erau reglementate în cadrul Titlului III "Despre puterile statului", unde, "în afara importante! revizuiri prin introducerea sufragiului universal, schimbärile nu sunt de esenta"4. Astfel, se pästreazä caracterul bicameral al parlamentului format din Adunarea Deputaplor si Senat, ale cäror mandate se egalizeazä la 4 ani (art. 62), dupä cum se mentjn prerogativele largì acordate sefului statului prin Constituya din 1866, ca si raporturile dintre puterea legislativa si cea executive reglementate de aceasta.

Constituya din 1923 este primul pact fundamental din istoria românilor care consacra votul universal, desi o face de o maniera restrictiva. Astfel, el este réglementât în legatura stricte cu alegerea Adunärii Deputaplor, care se compunea din deputaci alesi de cetä^enü romàni majori, prin vot universal, egal, direct, obligatoriu si secret (art. 64), în timp ce desemnarea senatorilor alesi direct revenea românilor în vârsta de 40 de ani (art. 68). Totodatä, în ce priveste emanciparea politica a femeilor, Constituya menziona cä "legi speciale, votate cu majoritate de douä treimi, vor determina condi^iunile sub cari femeile pot avea exercitarea drepturilor politice (art. 6, alin. 2)"1. Reinem însa cä principiul votului censitar si capacitar a fost înlocuit cu principiul votului universal.

Pe de alta parte. Constituya din 1923 a schimbat numai formula de alegere a deputatilor, revizuind-o doar pe cea destinata compunerii Senatului. Astfel, tot în articolul 64 se preciza cä deputaci se aleg pe baza "principiului reprezentärii minoritari"2, o formula relativ ambigua, dar care, cum vom vedea imédiat, a fost aplicatä sub haina unui scrutin proportional de un tip special. Cât priveste Senatul, scrutinul majoritar era în continuare practicat pentru alegerea, atât directa, cât si indirecta, a membrilor sai, fünd pästratä si regula mandatelor de drept.

Prevederile constitutional în materie électorale au fost detaliate prin intermediul Legii nr. 1.424 din 27 martie 1926 pentru alegerea Adunarli Deputatilor si Senatului3, care a avut "meritul incontestabil de instituí un regim electoral unie pentru statuì román"4, chiar dacä "reducea ìntr-o oarecare mäsurä efectele sufragiului universal asupra unei reprezentäri proporciónale a natiunii în Parlament"5.

în primul capítol al legii se réglementa modul de alegere pentru deputati si pentru senatori. Spre deosebire de Senat (230 de mandate), care ramânea un corp cu un carácter reprezentativ limitât - fünd ales direct si popular în proporle de 49%, indirect si popular în proporle de 31%, indirect si nepopular în proporle de 9%, 11% din mandate neavând carcater eligibil -, Adunarea Deputatilor, cu 387 de mandate, era aleasä în întregime în mod direct, printr-un mod de scrutin définit ambiguu de legea électorale eu formula "reprezentärii minoritätü". Rezumând prevederile legii din art. 90-95, metoda folositä stabilea urmätoarele. Secalculeazä, mai întâi, procentul de voturi obtinut de fiecare grupare politica fatä de numärul total al votan^ilor din întreaga tara. Gruparea politica care în urma acestui calcul se constata cä a întrunit cei mai mare numär de voturi pe ^arä, dar eel putin un procent de 40% fatä de celelalte grupäri, se declara grupare majoritarä, iar celelalte grupäri minoritare. Din numärul total al mandatelor stabilit prin lege pe tara întreaga se deduc mandatele atribuite grupärilor minoritare în circumscriptiile unde acestea au întrunit majoritatea absoluta, chiar dacä pe întreaga tara nu au întrunit procentul de 2 la sutä (pragul electoral). Repartizarea mandatelor rämase continua în felul urmätor: se da mai întâi grupärii majoritare jumätate din numärul acelor mandate; cealaltä jumätate se imparte între toate grupärile, inclusiv cea majoritarä, proportional cu procentele de voturi obtinute de fiecare dintre ele.6 Pe scurt, partidul care atingea pragul cerut de 40% primea majoritatea absoluta a locurilor parlamentare, motiv pentru care scrutinul indrodus prin legea electoralä din 1923 este eunoscut sub numele de "sistemul primei majoritare". Conform clasif icärii lui Pierre Martin, acest mod de scrutin, care desi, "utilizeazä "proportjonalitatea, pentru o parte din locuri, pentru reprezentarea partidelor minoritare"1, el trebuie încadrat în categoria speciale a scrutinelor mixte cu finalitate majoritarä.

în practica alegerilor din perioadä 1926-1933, de fiecare data partidul castigätor al unei majoritätj relative a voturilor a obtinut o majoritate absoluta a mandatelor, astfel cä sistemul electoral si-a atins scopul principal: fabricarea unui guvern monocolor puternic. Costui unei asemenea performance l-a reprezentat însa generarea unei injustetj électorale flagrante, inechitate manifestata prin avantajarea puternicä a primului partid si dezavantajarea pe mäsurä a celorlalte partide. Calculatä dupä metoda indicelui Gallager, abaterea de la proporciona I itate are o valoare medie de 16,91 %2, "de douä ori mai mare decât în sistemul proportional din Vechiul Regat si Basarabia"3, si ar plasa Romania de atunci între cele mai disproportionate sisteme pluralitare ale lumii contemporane - Mauritius, cu G=i6,43%, si Jamaica, cu G=17,75%4. Dar chiar dacä acceptäm acest cost, trebuie sä constatäm cä sistemul electoral nu a putut genera stabilitate guvernamentalä. în perioadä celor sapte scrutine dintre 1926-1937, "cu o singurä exceptje - guvernarea liberala din perioadä 1933-1937 -, nici un alt guvern nu a reusit sä-si exercite mandatul constitutional de 4 ani"5, durata medie de funcionare a unui cabinet fiind de 227,05 zile (sub 7 luni), comparativ cu cele 585,25 de zile (circa 19 luni) din perioadä 1919-19266. în plus, desi se poate remarca faptul cä numärul mediu al partidelor cu reprezentare parlamentara s-a redus la 8 (desi media ascunde valori foarte diferite - de la 3 partide în 1926 la 12 în 1932), fa^ä de 10 în perioadä anterioarä, distribuya ponderilor acestora ne arata consolidarea tendinei anun^atä de alegerile din 1920 si 1922 eu privire la f unctjonarea unui format partidist necompetitiv cu partid hegemonic7. în fine, noul sistem electoral a permis perpetuarea sistemul politic necompetitiv, caracterizat prin candidatura oficíale si rotativa guvernamentale, adicä acele elemente structurale ale sistemului politic pe care doctorandul Gheorghe Tätäräscu le pusese în evidenza la începutul secolului trecut.

Pe pe de alta parte, esecul aplicärü sale, în 1937, când alegerile s-au soldat cu un rezultat indécis, PNL nereusind sä atingä baremul de minimum 40% din voturi pentru a beneficia de prima majoritarä8, a însemnat si präbusirea democratjei românesti9, e drept, ìntr-un context international favorizant.

Footnote

1 Cf. Gheorghe Tätärescu, Regimul electoral si parlamentar în Romania (Bucuresti: Editura Fundatiei Pro, 2004), 24. Mentionäm cä lucrarea reprezintä traducerea în limba romàna, realizatä de Delia Rozdälescu, a tezei de doctorat în Drept a lui Ghe. Tätärescu sus^inutä la Sorbona în 1912.

2 Aprobate în bloc prin plebiscit în zilele de 10/22 si 14/26 mai 1864, eu 682.621 de voturi pentru si numai 1.307 voturi contra, cf. Eleodor Focsäneanu, Istoria constituponalä a României,i859-iggi, ed. a ll-a, (Bucure§ti: Humanîtas, 1992), 22-23.

3 Sorin Radu, Modernizarea sistemului electoral din Romania (1866-1937) (lasi: lnstitutul European, 2005), 18.

4 Angela Banciu, Istoria viepi constituponale în Romania (1866-1991) (Bucuresti: Sansa, 1996), 32.

5 Tätärescu, Regimul, 29.

6 Tätärescu, Regimul, 29.

Footnote

1 Rad u. Modem izarea, 147.

2 Cf. Focsäneanu, Istoria, 29.

3 Cristian lonescu, Regimul politic din Romania (Bucuresti. ALL, 2002), 27.

4 Rad u, Modernizarea, 21.

5 lonescu, Regimul, 27.

6 Claudia Gilia, Sisteme si proceduri électorale, (Bucuresti: C.H.Beck, 2007), 104.

Footnote

1 Datele provin de la Leonida Colescu, Statistica électorale. Alegerile generale pentru Corpurile Legiuitoare din 1901 si 1905 (Bucuresti: 1905), 14-15, fiind preluate dupä Radu, Modernizarea, 27.

2 Apud Radu, Modernizarea, 30-31.

3 Tätärescu, Regimul, 36.

4 Tätärescu, Regimul, 37.

5 Tätärescu, Regimul, 87.

6 Tätärescu, Regimul, 110.

7 Tätärescu, Regimul, 109-110.

8 lata, în opinia sa, cum functionau lucrurile. Partidul majoritar era ìnlaturat de la guvernare prin intermediul unei strategii care combina miscarea revolutionäre cu lovitura de stat. Actiunea debuta cu o Campanie publica antiguvernamentalä si sfârsea cu o mare adunare populara, soldatä cu violente si victime în urma confruntärii cu fórjele de ordine. Desi primea un vot de încredere parlamentara, guvernul, acuzat de genocid, era nevoit sa demisioneze (miscarea revolutionäre). în locul säu, regele numea un nou cabinet, condus de un reprezentant al partidului de opozitie. Acesta dizolva parlamentul (actiune echivalatä cu o loviturä de stat) si convoca alegeri anticipate care, în conditine deja amintite, îi asigura majoritatea parlamentara. Dupä un timp, scenariul se relua.

Footnote

1 "Art. 57 în noua sa redactare prevedea cä Adunarea Deputatilor se compune din deputati alesi prin vot universal, egal, direct, obligatoriu si secret, iar art. 67 prevedea cä Senatul se compune din senatori alesi si senatori de drept (Focseneanu, Istoria, 55).

2 Gil ia. Sisteme, 110.

3 Färä a mai fi separati prin intermediul vreunui cens, cetätenü de sex bärbätesc aveau dreptul sä participe la alegerea deputatilor, dacä aveau 21 de ani, si a senatorilor, de la 40 de ani.

4 Pentru cei care absentau de la vot era preväzutä o amenda cuprinsä între 20 si 500 de lei (cf. Gilia, Sisteme, 110).

5 Cf. Radu, Modernizarea, 155.

6 Cf. Gilia, Sisteme, 110.

7 Cf. Radu, Modernizarea, 157.

Footnote

1 Pentru detain, vezi Preda, Partide, 70-81 si Radu, Modernizarea, 165-177.

2 O astfel de modificare a vizat, spre exemplu, redimensionarea adunärilor alese: din 1920 norma de reprezentare a crescut substantial, astfel cä numärul total al deputaplor s-a redus cu circa o treime: de la 337 la 231 Vechiul Regar si Basarabia, de la 205 la 121 în Transilvania si de la 26 la 17 în Bucovina; o reducere relativ similare s-a produs si în Senat, unde, însa, mandatele de drept s-au prezervat.

3 Cristian Preda calculeazä numärul efectiv de partide (indicele N) pentru aceste alegeri, ob^inänd urmätoarele valori: ^919=4,6; Nig20=2,5; Nig22=2,4 (cf. Preda, Alegeri, 133, 137, 139), ultímele douä sugerând existenta unui format de tip bipartidist (imperfect) în perioadä 1920-1922. Totusi, rafinând calcúlele, indicele N° este de numai 1,6 unitati (1,65 pentru 1920, respectiv 1,63 pentru 1920), valori care corespund tipului de sistem partidist necompetitiv eu partid hegemonic (Calculât dupä formula Noo=i/pi, indicele a fost propus de Rein Taagepera, "Supplementing the effective number of parties", Electoral Studies 18 (1999): 497-50.

4 Preda, Alegeri, 66.

Footnote

1 Radu, Modernizarea, 195.

2 C. Preda si S. Radu îl invoca pe George Alexianu, un consacrât jurist al epodi, în opinia cäruia "reprezentarea minoritätü" constituie räspunsul dat de constituant criticilor la adresa reprezentärii proportionale din anii 1919-1922, färä însa a exclude adoptarea unui sistem de reprezentare proportionale, fünd o expresie cu un continui larg: "Constituante, färä sä o märturiseascä direct, s-a déclarât contra principiului reprezentärii proportionale; dar a läsat posibilitatea ca acest prineipiu sä poatä fi introdus." (Preda, Partide, 82; Radu, Modernizarea, 194). Sä nu uitäm însa cä, de la început, sistémele proportionale au avut ca obiectiv justa reprezentare a minoritätilor, primele astfel de formule électorale (cele pre-proportionale) fünd eunoscute sub denumirea generica de sisteme de "reprezentare a minoritätü".

3 Legea a fost adoptatä de cele douä Camere în 24 si 25 martie 1926 (Preda, Partide, 83, nota de subsol 1) si promulgata prin Decretul nr. 1.424/ 1926, pubücat în Monitorul Oficial nr. 71 din 27 martie 1926 (Guia, Sisteme, 115).

4 Preda, Partide, 88.

5 Focsäneanu, Istoria, 70.

6 Vezi, pe larg. Preda, Partide, 86-88.

Footnote

1 Pierre Martin, Sistémele électorale si modurile de scrutin, traducere de Marta Nora Singer (Bucuresti: Monitorul Oficial, 1999), 108.

2 Valorile indicelui G au fost calculate de C. Preda (v. Partide, 139-142) dupä cum urmeazä: Gig26=i7,65%, 61927=15,33%, 61928=8,23, 61931=19,50%, 61932=21,74% si 61933=21,74. Spre comparale, pentru alegerile din 1937, disproportjia electoralä a fost de numai 3,14%.

3 Preda, Partide, 103.

4 Arend Lijphart, Modele ale democrapei. Forme de guvernare si funeponare in treizeci si sase de tari, traducere de Dan Constantin (lasi: Polirom, 2000), 158.

5 Radu, Modernizarea, 218-219.

6 Cf. Preda, Partide, 106.

7 Indicele N are urmätoarele valori: Nig26=i,4; N 1928 =1,2; Ni 931 =1,7; Ni 932=1,9 si Ni 933 =1,6 (Preda, Partide, 139-142), media fiind de 1,6 unitaci.

8 "Esecul în alegeri al Partidului National Liberal s-a datorat cartelului electoral al opozrr,iei, condus de presedintele Partidului National Täränesc, luliu Maniu, care, pentru a bara drumul spre guvernarea autocrata a lui Carol al ll-lea, sustinut de guvernul liberal al lui 6heorghe Tätäräscu, a coalizat majoritatea for^elor opozrÇiei, inclusiv 6arda de Fier, având acum titulatura "Totul pentru Tara" - o aliantä surprinzàtoare între eel mai intransigent apärätor al regimului constitutional si inamidi declarati ai democratiei, miscarea legionarà" (Focseneanu, Istoria, 73).

9 In legatura cu specificul democrazie! interbelice, iatä opinia lui Mattei Dogan: "Mecanismul democrazie! românesti este redat lapidar prin ceea ce spunea odatä Petre Carp, adresânduse regelui: «Dati-mi puterea si eu va dau parlamentul!». Dupä ce regele însàrcina un partid politic sau o grupare politica cu formarea guvernului, acesta «fäcea», dupä câteva saptamâni, alegeri parlamentare si obtinea întotdeauna procente covârsitoare, astfel încât partidul aflat la guvernare îsi forma în Parlament o majoritate de care putea dispune în voie. Regulüe clasice ale parlamentarismului, dupä care guvernul trebuie sä fie o emanale a Parlamentului, au fost inversateîn aplicarea principiilor democratieî în Romania, Parlamentul devenind astfel expresia guvernului." - Mattei Dogan, Comparapi si explicapi în stiinfa politica si în sociologie, editie îngrijita si prefatata de Cristian Preda si Alexandra lonascu, (Bucuresti: Institutul European, 2010), 260-261.

References

BIBLIOGRAFIE

BANClU, Angela, Istoria viepi constituponale în Romania (1866-1991), Bucuresti, Sansa, 1996.

COLESCU, Leonida, Statistica électorale. Alegerile generale pentru Corpurile Legiuitoare din 1901 si 1905, Bucuresti, 1905.

FOC5ÁNEANU, Eleodor, Istoria constituponalä a Romaniei,i859-i9gi, ed. a ll-a, Bucure§ti, Humanitas, 1992.

DOGAN, Matei, Comparapi si explicapi în stiinfa politica si în sociologie, editie îngrijita si prefatata de Cristian Preda si Alexandra lonascu, Bucuresti, Institutul European, 2010.

GILIA, Claudia, Sisteme si proceduri électorale, Bucuresti, C.H.Beck, 2007.

IONESCU, Cristian, Regimul politic din Romania, Bucuresti, ALL, 2002.

LIJPHART, Arendt, Modele ale democrapei. Forme de guvernare si funzionare în treizeci si sase de tari, traducere de Dan Constantin, lasi. Poi i rom, 2000.

RADU, Sorin, Modernizarea sistemului electoral din Romania (1866-1937), lasi, Institutul European, 2005.

TÄTÄRÄSCU, Gheorghe, Regimul electoral si parlamentar în Romania, Bucuresti, Editura Fundatiei Pro, 2004.