REGIONALISM SI REGIONALIZARE ÎN UNIUNEA EUROPEANA

Abstract

THE REGION IS SEEN AS THAT ENTITY WHICH IS CLOSE TO THE CITIZEN AND WHICH MANAGES TO SOLVE PROBLEMS WHEN THE STATE TURNS OUT TO BE INCAPABLE; THIS IS THE REASON WHY REGIONALIZATION AND REGIONALISM APPEAR: Aparând în contextul reconstructiei si relansärii economice de dupä eel de al doilea räzboi mondial (pentru a asigura redemarajul economie) statuì provident este sinonim cu asigurarea bunästärii si a prosperitätii generalízate; însa acest concept este criticai în prezent, din pricina acutizärii crizei si a aparitiei dezechilibrelor economice, a cresterii somajului, taxelor si impozitelor asupra veniturilor particularilor si întreprinderilor. în contextul accentuarli procesului de globalizare2 statuì este considérât a fi simultan prea mie pentru a putea gestiona problemele ce apar la nivel global (problème ce tin de sectorul economic, de securitate, de politica monetarä), astfei cä se impune crearea unor entitäti suprastatale (spre exemplu Uniunea Europeanä); statul-natiune este amenintat de entitäti care ajung sä se manifeste la un nivel care îi era pana acum rezervat: nivelul organizatiilor internationale. Regionalismul Pentru o mai bunä clarificare a termenilor de regionali/are si regionalism este necesar sä amintim o serie de fenomene care au influentat aceste procese; aceste fenomene sunt15: - dezechilibrele regionale, problema des întâlnita în Uniunea Europeanä (aproape toate statele europene prezintä diferente de dezvoltare în teritoriu); regionalismul si regionalizarea apar ca urmare a acestora si îsi propun remetherea lor; - aliénante etno-culturale constientizate la nivel regional de catre colectivitäti; acestea considera a fi nejustificate dependentele lingvistice si culturale în raport cu alte regiuni; totodatä, colectivitätile nu sunt de acord cu afirmarea incapacitätii lor de a-si rezolva problemele interne; - centralismul, aflat în strânsa legatura cu fenomenul alienärilor etno-culturale, este caracterizat de procesul prin care orice decizie, indiferent de domeniu, este luatä la nivel central (la nivelul statului); - "socializarea" politicii europene, fapt ce are o profunda influenza asupra fenomenului regional; "socializarea politicii europene" reprezintä cresterea importantei statului în toate sectoarele vietii sociale (si chiar individuale); Aceste patru fenomene regionale reprezintä cauzele principale ale dinamicilor regionale din Europa. Un stat poate cunoaste succesiv mai multe tipuri de regionalizare, în raport de problemele de orgine socio-economica, de specificul fiecärui stat, de gradui de integrare najionalä sau de circumstantele politice; astfei, ín funche de caracteristici, întâlnim urmätoarele cadre institutionale în procesul de regionalizare: - regionalizare administrativa Prin regionalizare administrativa se întelege delegarea de cätre stat a unor sarcini fie cätre autoritätile subordonate acestuia, fie cätre D D nis) le caree co tuie - regionalizare politica sau autonomie regionalä (regionalismul institutional) Regionalismul institutional se întâlneste în anumite state ale Uniunii Europene, sub forme diferite, fiind adeseori idealizat; prin comparatie, regionalizarea politica se diferentiazä de descentralizarea regionalä prin faptul cä puterea legislativa îi este atribuitä unei adunali regionale (având competente vaste, definite si garántate prin constitute sau printr-un alt act normativ), puterea executivä revenindu-i unei entitäti ce prezinta caracteristicile unui guvern regional. în raport cu descentralizarea regionalä, regionalizarea politica modifica structura starului si implicit constitutia. întâlnim regionalizare politica în Spania, Italia si Belgia (având începând cu 1993 o alcäruire federala); în anumite parti ale teritoriului întâlnim regionalizarea politica si în Marea Britanie sau Portugalia.

Headnote

ABSTRACT

DESIGNED TO BE THE MAIN LEVEL OF GOVERNMENT, THE STATE NOW CROSSES A PERIOD OF CRISIS GENERATED BY THE FACT THAT IS NOT ANYMORE THE ONLY FRAMEWORK FOR SOLVING PROBLEMS IN SOCIETY; THEREFORE IT IS FORCED TO RECONSIDER ITS ROLE.

THE REGION IS SEEN AS THAT ENTITY WHICH IS CLOSE TO THE CITIZEN AND WHICH MANAGES TO SOLVE PROBLEMS WHEN THE STATE TURNS OUT TO BE INCAPABLE; THIS IS THE REASON WHY REGIONALIZATION AND REGIONALISM APPEAR: TWO POLITICAL AND ADMINISTRATIVE PROCESSES, HAVING A WIDE VARIETY OF THEORETICAL APPROACHES. THE BINOMIAL REGIONALISM - REGIONALIZATION CAUSE A GREATER DIFFICULTY TO FIT INTO A CERTAIN TYPE, AS REGIONALIZATION DO NOT ALWAYS RESPOND PROMPTLY AND EFFECTIVELY TO THE REGIONALISM REQUIREMENTS.

I. Premise

Conceput a fi principalul nivel de guvernare, statuì traverseazä actualmente o perioadä de eriza generata de faptul cä acesta nu mai reprezintä unicul cadru pentru rezolvarea problemelor din societate, fiind astfei obligat sä îsi reconsidere rolul în Europa de astäzi, ín contextul procesului de integrare europeanä si al impulsului catre regionalizare; statuì nu mai reprezintä acel puternic "Leviathan" din concepta clasica a lui Thomas Hobbes, fiind obligat sä-si reconsidere functia în situala în care acum nu mai reprezintä singurul cadru pentru rezolvarea diferitelor problème care afecteazä societatea.

Aparând în contextul reconstructiei si relansärii economice de dupä eel de al doilea räzboi mondial (pentru a asigura redemarajul economie) statuì provident este sinonim cu asigurarea bunästärii si a prosperitätii generalízate; însa acest concept este criticai în prezent, din pricina acutizärii crizei si a aparitiei dezechilibrelor economice, a cresterii somajului, taxelor si impozitelor asupra veniturilor particularilor si întreprinderilor. în contextul accentuarli procesului de globalizare2 statuì este considérât a fi simultan prea mie pentru a putea gestiona problemele ce apar la nivel global (problème ce tin de sectorul economic, de securitate, de politica monetarä), astfei cä se impune crearea unor entitäti suprastatale (spre exemplu Uniunea Europeanä); statul-natiune este amenintat de entitäti care ajung sä se manifeste la un nivel care îi era pana acum rezervat: nivelul organizatiilor internationale. Totodatä, statuì este considérât a fi prea mare pentru a putea räspunde întrun mod cât mai eficient si operativ la problemele cetätenilor (problème cärora li se pot gasi solutii mai eficiente la nivel regional sau local). Regiunea este väzutä ca acea entitate salvatoare, apropiatä de cetätean si care reuseste sä-i rezolve problemele când statuì se dovedeste a fi incapabil. Anonimatul si complexitatea au caracterizat procesul de luare a deciziei în cadrul statului cu o astfel de structura; toemai de aceea, ramânând mare si îndepartat în conditiile permanentelor schimbäri ce defínese societatea actúala, statuì nu mai prezintä eficientä.

?. Acceptiuni ale conceptului de regiune

Termenul de regiune a apärut la începutul secolului al XX-lea, fëcându-si cu dificúltate loe în notiunile geografice, echivalentul säu fiind în antichitate topicul latin de "pagi" sau eel galic "pays"; prin acestea erau definite tentoni apartinând diverselor triburi, împreuna cu totalitatea caracteristicilor naturale si antropice ale acestora. Forma actúala a cuvântului regiune provine din aeeeasi limbä, unde "regio/regionis" are semnificatia de conducere, dirijare, ordonare a unor realitäti spatiale.

Privitä ca teritoriu, regiunea a cunoscut cel mai números numär de formulari si definitii, fapt ce condus la dése confuzii si dificultäti în statuarea ei drept un concept riguros définit; în general, regiunile sunt întelese cä fiind suprafete terestre ce prezintä demente semnificative ce confera uniformitatea interna si diferentierea externa în raport eu alte teritorii. Ca entitate politico-administrativä, regiunea räspundea unor nevoi politice spécifiée conceptului de stat-natiune, ea reprezentând un instrument de lucru al politicului, prin intermediul cäruia acesta organiza initial un teritoriu, divizându-1 în entitäti ierahizate (spre exemplu: tara, departament, comuna). Sub impactul globalizärii, märimea acestor regiuni este în continua crestere3; se remarca astfel o varietate aparte de unitati teritoriale, regiunile transfrontaliere, întâlnite în zonele periferice ale statelor, care au luat nasiere prin asocierea unor teritorii aflate de-o parte si de alta a granitelor nationale. Scopul constituirii lor este acela de prezervare a unor aspecte de ordin etnie, cultural si de optimizare a fluxurilor economice si sociale. Ca sistem, regiunea prezintä relatii de intrare - iesire cu mediul înconjurator, existând un ansamblu de faeton functionali si spaziali ce exercitä influente permanente asupra sa.

In ìncercarea de a definì notiunea de regiune se poate pune în anumite cazuri ìntrebarea daca nu cumva nu se creeazä "obiectul" toemai prin ìncercarea de a-1 descoperi. Pentru cä trebuie sä avem tot timpul ìn minte fluiditatea termenului si nu trebuie sa-1 simplificäm peste mäsurä, dându-i o alurä de mit4.

Conceptul de regiune nu este cu totul strain de evoluta istoricä a statului în general; în special în Europa vesticä notiunea de regiune a avut în decursul timpului multiple întelesuri, ceea ce face ca reglementarea sa jurídica sä fie variata si extrem de diversa chiar si ìn zilele noastre5. In ciuda faptului cä impärtirea pe regiuni este larg räspanditä în organizarea teritorialä a statelor membre aie Uniunii Europene, conceptul de regiune este ambiguu; este difícil a defini un concept de baza, común pentru regiunile existente, deoarece:

- în unele state europene (spre exemplu Italia), regiunile au devenit operationale imediat; în áltele, regiunile reprezintä un mijloc de actiuni cu carácter economic pentru guvernarea centrala (în state precum Franta si Marea Britanie); totodatä, refórmele (sau tentativele de reformare) din Belgia, Spania si Portugalia (în perioada anilor 70) au facut din regionalizare centrul dezbaterilor politice;

- multe state nu recunosc regiunea ca fiind un nou nivel al guvernului; alte state diferä din perspectiva naturii si rolului regiuni, având elaborate concepte diferite asupra regiunii; - exista un intens procès de diversificare a termenului de regiune, generai de activitätile de regionalizare a noilor tari membre si a tärilor care au aderat în "ultimul val" (2004 - 2007).

Aceste reprezintä principalele cauze ale tendintei de ezitare între douä concepte existente asupra regiunii. Primul concept presupune o definire pur descriptiva: regiunea reprezintä "entitatea aflata imediat sub nivelul guvernärii centrale, având putere politica de reprezentare, prin consiliu ales, sau, în lipsa acestuia, prin existera unei asociali säu organism constituit la nivelul regiunii de cätre colectivitätile situate la un nivel inferior**6. Insä aceastä definiré este susceptibilä sä se aplice la institutii eterogene (spre exemplu landurile germane, provinciile olandeze, regiunile franceze, sau consiliile unitare din Anglia), excluzând regiunile administrative (astfei încât utilitatea ei nu mai apare ca evidentä); nici o prevedere internationalä din sistemul Consiliului Europei sau al Uniunii Europene nu impune statelor membre un anumit tip de organizare teritorialä. Cel de al doilea concept presupune o abordare normativa ce ar putea conduce la adoptarea acesteia de cätre statele membre; abordarea apaitine Parlamentului European care, prin adoptarea la 19 decembrie 1988 a Cartei Comunitare a Regionalizärii expune o interpretare simultan geografica si institutionalä a regiunii, prescriind statului un model precis de regionalizare. In realitate, singurele tari care s-au raliat acestei concepii au fost acelea care o adoptaserä deja sau erau pe punctul de a o face. Parlamentul European defineste regiunea astfei: "un teritoriu care formeazä din punct de vedere geografie o unitate netä sau un ansamblu similar de teritorii ìn care exista continuitate, în care populaba posedä anumite elemente comune, dorind sä-si pästreze speeificitatea astfei rezultatä, dar si sä se dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social si economic". Carta Comunitarä a Regionalizärii7 statueazä la art. 1 :

"1. în cadmi acestei Carte, prin regiune se ínjelege un teritoriu care formeazä, din punct de vedere geografie, o unitate netä, sau un ansamblu similar de teritorii ìn care exista continuitate, ìn care populaba posedä anumite elemente comune si care doreste sä-si pästreze speeificitatea astfei rezultatä si sä o dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social si economic.

2. Prin elementele comune ale unei populatii concrete si întelege o specificitate comuna ìn materie de limbä, cultura, traditie isterica si interese legate de economie si transporturi. Nu este neapärat necesar ca tóate aceste elemente sä fie reunite în tóate cazurile.

3. Diferitele denumiri si natura juridico-politicä pe care aceste entitäti le pot primi în diferitele state-comunitäti autonome, landuri, nationalitäti etc - nu le exclud din comsideratiile stabilite în prezenta Carta".

Totodatä, în art. 2 este stipulât exprès faptul cä "statele membre ale Comunitätii Europene sunt invitate, având în vedere vointa populara, traditia isterica si necesitatea unei administräri eficiente si adeevate a functiilor ce le revin - în special în materie de planificare a dezvoltärii economice, sä institutionalizeze în teritoriile lor (sau sä mentina acolo unde exista) regiuni în sensul art. 1 al acestei Carte".

Prevederne acestei Carte expun viziunea a urmasilor pärintilor fondatori ai Uniunii Europene, viziune ce poate fi definitorie pentru arhitecturä institutionalä a tuturor statelor membre în viitor.

încercarile de a da o definitie comuna în cadmi Uniunii Europene, al Consiliului Europei sau al Adunarli Regiunilor Europei au esuat; nici doctrina nu a reusit sä se punä de acord, definitine fiind de aceeasi natura descriptiva. Formularea unei definitii a notiunii de regiune este dificilä, întrucât nu exista o pozifie oficiala nici la nivel european, nici la nivel international, iar acest lucru se datoreazä si faptului cä experientele statelor în materie de regionalizare sunt relativ diferite, tinând cont de specificitätile locale si de cernitele populatiei din aceste teritorii. Astfel, numeroase state nu recunosc regiunilor calitatea de esalon de guvernare, iar áltele fac diverse distinctii în ceea ce priveste natura si functiile regiunilor, elaborând în privinta acestora concepte diferite.

Pentru a putea da o definitie completa regiunii trebuie sä fie luate în considerare urmätoarele elemente8:

- sä permita identificare problemelor teritoriale;

- sä permita identificarea unor spatii adecvate pentru anumite tipuri de actiuni, pentru alocarea de fonduri, aplicarea diferentiatä a taxelor, cooperare sau parteneriate etc.;

- sä aibä la bazä fundamentarea facutä de specialisti în dezvoltare regionalä, decidenti si cetäteni de la nivelul regiunilor.

Regiunea cuprinde o parte dintr-un teritoriu, individualizatä în baza unor criterii economice, administrative, geografice, sociale, cultural-istorice sau ecologice, fapt ce ü confera omogenitate relativa si care o particularizeazä în raport cu spatiul economie national. Din punct de vedere politic, conceptul de regiune este uzitat uneori si în context transnational; în teoria si practica dezvoltärii regionale, aspectele transnationale ale conceptului de regiune apar în legatura cu dezvoltarea economica transfrontaliera. Din punct de vedere practic, regiunea presupune o anumitä delimitare administrativa, astfel cä regiunile de dezvoltare pot sau nu coincide cu mutatile administrativ-teritoriale.

Deasemenea, termenul de regiune prezintä sensuri diferite în raport de contextul discutiei:

- în context global, regiunea desemneaza aria geografica ce include mai multe state (Regiunea Balcanilor, Regiunea Orientului Apropiat, Regiunea Caucaz);

- în context european, termenul este uneori folosit pentru a desemna o asociere între tari învecinate, asociere ce are ca scop atingerea unor obiective si interese comune (Euroregiuni);

- din perspectiva politicii dezvoltärii regionale, regiunea reprezintä o zona în interiorul tärii, omogenä geografie, având träsäturi comune sau similare în ceea ce priveste traditiile, cultura si caracteristicile etnice.

Uniunea Europeanä a abordât din perspectiva administrativa ideea de regiune; astfel, regiunea este privitä ca fiind esalonul imediat inferior celui al statului, esalon care gestioneazä pe plan administrativ si politic o comunitate teritorialä ale cärei dimensiuni variazä în limite largì, în baza unor competente ce i-au fost acordate (în sistémele centralízate) sau si le-a acordat (în cazul sistemelor federaliste). Deasemenea, aceasta considera cä nivelul regional este un nivel administrativ situât pe o pozijie imediat inferioarä nivelului central în ierarhia administrativa a statelor membre. Astfel, conform Nomenclatorului Unitätilor Teritoriale Statistice flecare stat membru are în structura sa trei tipuri de unitati teritoriale, ordonate ierarhic în functie de dimensiunea teritorialä:

- nivelul localitätii;

- nivelul departamental (judetean);

- nivelul regional.

Creata în anuí 1985 Adunarea Regiunilor Europene9 este o retea independentä a regiunilor europene si cea mai mare organizare de cooperare inter-regionala din Europa largita, reprezentând peste 270 de regiuni din 34 de tari si 16 organizatii internationale. Organizaba promoveazä diversitatea regiunilor, transpunând-o în practica prin încurajarea principiului subsidiaritätii si structurilor regionale democratice, oferind posibilitatea regiunilor de a fi legatura esentialä între Europa si cetätenii sai. Principalele obiective ale ARE10 sunt:

- promovarea conceptului de démocratie regionalä si de subsidiaritate în Europa;

- promovarea si apärarea intereselor guvernelor si autoritätilor regionale (locale) la nivel national, european si international;

- promovarea excelen^ei si dezvoltarea unui leadership in cadrul guvernantei regionale;

- sustinerea cooperarli regionale în Europa;

- promovarea diversitätii regionale ìn Europa;

- dezvoltarea capacita^ regiunilor ìn a face Europa accesibilä cetätenilor sai.

Adunarea Regiunilor Europene a pästrat perspectiva administrativa mipärtäsitä de cätre Uniunea Europeanä; astfei, în Declaraba asupra Regionalismului în Europa (1996) regiunea este definita la art. 1 (Regiune: Definite si notiune) alin. 1 astfel: "entitatea publica teritorialä corespunzätoare nivelului imediat inferior celui de stat si dotata cu un guvern care dispune de puteri politice proprii**. Totodatä, la art. 1 alin. 4 este precizat faptul cä regiunea "exprima o identitate politica proprie, susceptibilä de a imbraca forme politice foarte diverse, ìn functie de dorin^a democratica a fiecärei regiuni de a adopta tipul de organizare spre care merge preferitila sa".

Definida Consiliului Europei pentru regiune este una relativ ambigua: "un interval de dimensiune medie susceptibil de a fi determinai geografie si care este considérât ca omogen"11.

Coroborând deméntele explicitate anterior si documéntele prezentate la nivelul Consiliului Europei de expeitii Congresului Puterilor Locale si Regionale ale Europei12, au fost identificate la nivelul continentului european sase modele13 de regionali/are, considerate a fi reprezentative, astfel:

1. Regiuni cu putere de a adopta legislare primara, existera acestora fiind garantatä de Constituée sau de o Lege federala, neputând fi contestata împotriva voinjei lor;

2. Regiuni cu putere de a adopta legislare primara, a cäror existera nu este garantatä de Constituée sau de o Lege federala;

3. Regiuni cu putere de a adopta legi (aflate în concordanza cu prevederile si principine generale existente în legislaba nationalä), a cäror existen^ este garantatä de Constitute;

4. Regiuni cu putere de a adopta legi sau alte acte normative de nivel regional (aflate în concordanza cu prevederne si principine generale existente în legislaba nationalä), a cäror existera este garantatä de Constituée;

5. Regiuni eu putere de decizie, farà putere legislativa si Consilii direct alese de comunitatea locala;

6 Regiuni eu putere de decizie, farà putere legislativa si Consilii alese de Consiliile locale componente.

Termenul regiune trimite la ideea de spaghi (având limite mai mult sau mai putin suple) si de grup, de colectivitate umana (având caracteristici spécifiée si o anumitä unitate sau identitate); astfel, pornind de la deméntele de bazä ale definirei regionale (spatiul si grup uman), putem observa cä regiunea se situeazä ìntr-o pozitie intermediara, tranzitorie ìntre colectivitatea locala14 (având un teritoriu si o comunitate delimitate în mod ciar) si stat (teritoriul precis délimitât, în granitele cäruia träieste o natiune). Cele douä concepte, spatiu si grup conduc însa în doua directii distincte: spre regionali/are (insistant asupra spatiului, a organizärii si a cadrului säu) sau spre regionalism (cu accent pe comunitate, pe identitatea si actiunea acesteia).

III. Regionalismul

Pentru o mai bunä clarificare a termenilor de regionali/are si regionalism este necesar sä amintim o serie de fenomene care au influentat aceste procese; aceste fenomene sunt15:

- dezechilibrele regionale, problema des întâlnita în Uniunea Europeanä (aproape toate statele europene prezintä diferente de dezvoltare în teritoriu); regionalismul si regionalizarea apar ca urmare a acestora si îsi propun remetherea lor;

- aliénante etno-culturale constientizate la nivel regional de catre colectivitäti; acestea considera a fi nejustificate dependentele lingvistice si culturale în raport cu alte regiuni; totodatä, colectivitätile nu sunt de acord cu afirmarea incapacitätii lor de a-si rezolva problemele interne;

- centralismul, aflat în strânsa legatura cu fenomenul alienärilor etno-culturale, este caracterizat de procesul prin care orice decizie, indiferent de domeniu, este luatä la nivel central (la nivelul statului);

- "socializarea" politicii europene, fapt ce are o profunda influenza asupra fenomenului regional; "socializarea politicii europene" reprezintä cresterea importantei statului în toate sectoarele vietii sociale (si chiar individuale);

Aceste patru fenomene regionale reprezintä cauzele principale ale dinamicilor regionale din Europa. Aceste asa-numite dinamici regionale prezintä trei mari faze de dezvoltare, care se pot suprapune, interpenetra si chiar opune ìn timp, ìn cadmi evolutiei "procesului regional"16:

- aparrjia constiintei regionale;

- miscärile regionale si adunile regionaliste;

- dezvoltarea institutiilor si puterilor regionale.

Regionalismul este o miscare ascendentä în raport cu cele trei etape ale procesului regional; fenomenul reprezintä constientizarea intereselor comune (dacä percepem regiunea ca un teritoriu considerai omogen de cätre oamenii ce ìl locuiesc) si manifestarea dorintei de a participa activ la gestionarea acestor interese. Aceastä constiintä regionalä este foarte aproape (însa pe o scarä mai vasta) de constiintä afacerilor locale, existente la nivel local. Comunitatea aspira ìn mod natural sä-si gestioneze afacerile singurä pentru cä se considera a fi cea mai aptä a le cunoaste, ìntelege si dirija, apärand astfel interesul local. Comunitatea regionalä considera cä este mai capabilä (prin comparatie cu statuì) sä rezolve aceste problème. Statuì este prea îndepartat si prea mare, prea interesat sä impunä un model unitar (unor entitäti ce prezintä particularitäti spécifiée) si lipsit de o dimensiune adecvatä pentru rezolvarea într-? maniera eficace a problemelor cu care se confruntä comunitatea. Regionalismul corespunde dorintei colectivitätilor de a fi pe deplin responsabile cu rezolvarea problemelor care le prívese în mod direct; astfel iau nasiere ìn marea majoritate a regiunilor europene miseäri bazate pe revendicäri de valori economice, sociale, culturale, locale, care ìnfiinteaza diverse institutii regionale cu scopul obtinerii unei anumite puteri regionale si pentru o mai bunä satisfacere a nevoilor de afirmare a identitätii; astfel, dorinta de identitate este mai puternicä decât necesitatea de a co-exista pe acelasi palier economie. Regionalismul nu apare numai din constientizarea dezechilibrelor regionale, din subdezvoltare economica regionalä, ci mai ales din constientizarea nedezvoltärii socio-culturalä, din centralismul statului national si din socializare17. Regionalismul a devenit un concept tot mai larg acceptât, atât ca forma de descentralizare ce întareste si democratizeazä puterea statala cât si pentru îmbunâtâtirea unor forme institutionalizate de cooperare internetionala.

IV. Regionalizarea

Spre deosebire de regionalism, regionalizarea se manifesta descendent, având alte scopini si mijloace de punere în aplicare; aceastä diferentä fundaméntala reapare în flecare fazä a "procesului regional". în general, prin regionalizare se íntelege crearea unui nou nivel în organizarea teritorialä a unui stat, un procès prin care se creeazä o capacitate subnationala sau supra-locala pentru desfasurarea de actiuni de dezvoltare a unei zone geografice spécifiée. Procesul regionalizärii se poate baza pe sistemul politicoadministrativ existent sau poate da nasiere unei organiza^ teritoriale noi, capabile sä aringa obiectivele de progres económico-social în conditile unei dezvoltäri echilibrate. Regionalizarea reflecta o tendinea crescânda de identificare a unor institutii cu o regiune, institutiile si regiunile fiind extrem de eterogene de la o tara la alta; regionalizarea presupune un procès prin care se creeazä o capacitate sub-nationalä dar supra-localä pentru actiuni de dezvoltare a unei zone geografice spécifiée.

Statuì poate, în replica la regionalism, sä recunoascä identitatea regionalä, luând mäsurile necesare care sä asigure participarea regiunilor la gestionarea problemelor si afacerilor proprii18; în acest caz regiunea este perceputä ca un teritoriu considérât omogen de cätre stat. În general, indiferent de zona în care se produce, regionalizarea respecta un anumit tipar, o "procedura" tipica. Procesul porneste de la identificarea unor dezechilibre regionale; ca urmare a constientizärii existentei unor problème, un organism statai sau suprastatal (spre exemplu Uniunea Europeanä) aplica o strategie, încercând sä planifiée, sä descentralizeze, sä deconcentreze activitätile economice la nivel regional. Ultima etapä a procesului regional (etapa institutiei regionale) este etapa obtinerii puterii decizionale (plecând de la premisa cä analiza decizionalä si analiza institutionala merg íntotdeauna ímpreuna). Regionalizarea se poate manifesta atât în plan national cât si în plan international (în Europa întâlnim cooperarea scandinava, cooperarea dintre statele Benelux sau Uniunea Europeanä).

Analizând statutul juridic putem observa cä termenul de regiune (ca si cel de regionalizare, dealtfel) se pliazä pe realitäti politice si administrative extrem de diferite, în cazul statelor europene. Un stat poate cunoaste succesiv mai multe tipuri de regionalizare, în raport de problemele de orgine socio-economica, de specificul fiecärui stat, de gradui de integrare najionalä sau de circumstantele politice; astfei, ín funche de caracteristici, întâlnim urmätoarele cadre institutionale în procesul de regionalizare:

- regionalizare administrativa

Prin regionalizare administrativa se întelege delegarea de cätre stat a unor sarcini fie cätre autoritätile subordonate acestuia, fie cätre D D nis) le caree co tuie - regionalizare politica sau autonomie regionalä (regionalismul institutional)

Regionalismul institutional se întâlneste în anumite state ale Uniunii Europene, sub forme diferite, fiind adeseori idealizat; prin comparatie, regionalizarea politica se diferentiazä de descentralizarea regionalä prin faptul cä puterea legislativa îi este atribuitä unei adunali regionale (având competente vaste, definite si garántate prin constitute sau printr-un alt act normativ), puterea executivä revenindu-i unei entitäti ce prezinta caracteristicile unui guvern regional. în raport cu descentralizarea regionalä, regionalizarea politica modifica structura starului si implicit constitutia. întâlnim regionalizare politica în Spania, Italia si Belgia (având începând cu 1993 o alcäruire federala); în anumite parti ale teritoriului întâlnim regionalizarea politica si în Marea Britanie sau Portugalia.

In raport cu statuì federai, regionalizarea politica se diferentiazä prin faptul cä regiunile nu reprezintä state, alcäruirea ramânând în principiu cea de stat unitar19; totodatä, desi exista forme diverse de cooperare insrurutionalä, regiunile nu participa la exercitarea puterii legislative nationale prin reprezentanti proprii.

- regionalizare prin intermediul autoritätilor federale

Desi federalismul nu reprezintä expresia instirutionalä a regionalismului sau regionalizärii, acesta nu este ocolit nici de presiunile regionaliste, nici de tendicele de regionalizare; de remarcat este faptul cä, dacä regionalizarea räspunde evohniilor sociale si economice, ea poate genera adaptäri functionale ale sistemului federai.

Regionalizarea si regionalismul sunt concepte ce descriu douä miscäri în plan regional, miscäri între care exista o interactiune inevitabilä; regionalizarea urmäreste în principal reducerea dezechilibrelor economice regionale si dezvoltarea armonioasä a íntregului teritoriu national, în vreme ce regionalismul presupune obtinerea puterea de decizie a regiunii în privinta chestiunilor de interés regional, precum si afirmarea identitätii regionale (prin cultura, tradirli si particularitäti etnico-lingvistice); în baza unui procès marcai de dinamism si cooperare, la nevoile regiunilor se räspunde cu o politica de stat cu repercursiuni asupra sentimentului regional si care antreneazä reagii ale regiunii.

III. Concluzii

Regionalizarea si regionalismul sunt douä procese cu carácter politic si administrativ care nu trebuie confúndate între ele. Existera unei varietäti largì de abordan teoretice cu privire la binomul regionalism - regionalizare determina un grad sporit de dificúltate în a le ìncadra ìntr-o anumitä tipologie, cu atât mai mult cu cât nu întotdeauna regionalizarea räspunde prompt si eficient la cernitele regionalismului. Totodatä, este necesarä o distinctie între "regionalism" ca notiune întâlnita în discursul politic si a cärui finalitate este federalizarea (constituirea unui ansamblu tentorial întemeiat pe baze culturale si istorice, care dobândeste competente în domeniul elaborarli politicilor publice20) si "regionalizare" înteleasa ca actiune administrativa ce are drept scop crearea unor areale de cooperare mari, prin definirea unor noi unitati administrativ - teritoriale.

Cresterea rolului regiunilor în dezvoltarea Europei a constituit un fenomen marcant al ultimelor trei decenii aie secolului al XX-lea, fiind apreciat drept un élément esentai al constructiei europene. Dezvoltarea fenomenului regional are loe pe doua paliere: în sens vertical, între regiuni si principalele institutii europene reprezentate de Uniunea Europeanä si Consiliul Europei; în plan orizontal, între regiunile din Europa. Relatiile dintre cele douä paliere au fost institutionalizate înca din anuí 1957, atunci când Consilul Europei a înfiintat Conferinta Permanentä a Puterilor Locale si Regionale din Europa (actualmente Congresul Puterilor Locale si Regionale ale Europei). Consecinta fireascä a cresterii importantei regiunilor o constituie aducerea în discute tot mai des a expresiei "Europa regiunilor"; astfel se exprima faptul cä regiunea reprezintä mai mult decât un simplu nivel intermediar între nivelul statai si autoritätile locale.

Footnote

2 Privit de mul^i autori ca fíind etapa viitoare a procesului general de dezvoltare politico - economica §i cultúrala a omenirii.

Footnote

3 A se vedea în acest sens expansiunea spre est a Uniunii Europene sau a NATO.

Footnote

4 loan Alexandra, Tratat de administrate publica, Editura Universul Juridic, Bucureçti, 2008, p. 367.

5 Simina Tänäsescu, Regionalizarea in Romania si implicatale sale la nivelul cadrului legislativ, Revista Altera nr.19, 2002, Regionalizare in Europa Centrala ci de Est, p. 5.

6 Statutul Adunarli Regiunilor Europene (26 noiembrie 2009), disponibil la adresa http://www.a-e-r.org/fr/apropos-de-lare/vocation/statuts.html accesat la 01.07.2011.

Footnote

7 Document élaborât de Parlamentul European la 18 noiembrie 1988 §i adoptât ca document oficial al Comunitaplor Europene la 19 decembrie 1988. 8 Marius Profiroiu, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Institufii §i politici europene, Editura Economica, Bucureçti, 2008, p. 423.

Footnote

9Adunarea Regiunilor Europene este purtätorul de cuvant la nivel politic al regiunilor si partenerul cheie al instituîiilor europene ci internationale în ceea ce priveçte problemele esentale de competenza regionalä.

10 http://www.aer.eu/about-aer/vocation/mission.html#c330 accesat la 01.02.2011.

Footnote

11 Adrian Gorun, Hora^iu Tiberiu Gorun, Autorita tea politic«. Regiuni administrative în Uniunea European«, Editura Académica Brâncuçi, Târgu-Jiu, 2009, p. 56.

12 Din Congresului Puterilor Locale si Regionale fac parte reprezentan^i locali ci regionali din cele peste 200.000 de autoritari locale ci regionale ale celor 47 de state membre ale Consiliului Europei.

13 loan Alexandra, op. cit., p. 368.

Footnote

14 Prin colectivitate locai« se ìnelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorialä.

15 loan Alexandra ci colaboratorii, Drept administrativ (Editia a Il-a), Editura Lumina-Lex, Bucureçti, 2007, p. 188 ci urm.

Footnote

16 Ioan Alexandru, op. cit., p. 369.

17 Ioan Alexandru, op. cit., p. 370.

Footnote

18 Adrian Gorun, Horatiu Tiberiu Gorun, op. cit., p. 57.

Footnote

19 A se vedea cazul Spaniel, unde îmbinarea între federalism si regionalizare poate afecta integritatea teritorialä.

Footnote

20 A se vedea cazul land-urilor gennane.

References

Bibliografìe

Lucräri de specialitate

I. Gorun, Adrian; Gorun, Horatiu Tiberiu - Autorita tea politica. Regiuni administrative in Uniunea European^, Editura Académica Brâncusi, Târgu-Jiu, 2009

II. Alexandra, loan (si colaboratorii) - Drept administrativ (Editia a Il-a), Editura Lumina-Lex, Bucuresti, 2007