Content area
Full text
Andrei OIŞTEANU, Sexualitate şi societate. Istorie, religie, literatură, Iaşi, Editura Polirom, 2016, 669 p.
Lucrarea este articulată în jurul unei temei ius primae noctis, cu metamorfozele, izomorfismele, supravieţuirile şi eufemizările pe care mentalitatea din spatele acestei cutume (se pare că argumentul legislativ, scriptural pentru existenţa unei asemenea legi nu a fost găsit) le-a generat în istorie. Însă nu e vorba doar de dreptul asupra miresei, ci de dreptul permanent al celui mai puternic (rege, senior, boier, suzeran, beizadea etc.) asupra celui mai slab şi de dreptul bărbatului asupra femeii. Articulată pe aceste coordonate, reflecţia conturează o amplă şi tristă (prin realităţile pe care le evocă) hartă asupra imaginarului politic influenţat şi structurat în funcţie de datele sexualităţii. Ca de obicei, autorul lucrează într-o manieră interdisciplinară, punând în dialog argumente din sferele religiei, literaturii şi istoriei, construind generos şi amplu obiectul de cercetare.
Se cuvine să subliniem din start o calitate constantă a autorului care se regăseşte şi în Sexualitate si societate: forţa narativă. Evenimente istorice, teorii, detalii incitante şi calcule picante, legende şi mituri sunt proiectate cu o admirabilă virtuozitate diegetică. Iată ce face ca volumul de aproape 700 de pagini să fie o lectură plină de delicii. Declanşarea acestui „torent" narativ însă produce aşteptarea unui efort analitic corespunzător, aşteptare care nu va fi întru totul împlinită. Ba aş spune chiar că preocuparea pentru plăcerea povestirii şi consecinţa sa, efectul estetic, este gestionată cumva pe socoteala încordării analitice. De aceea, cititorul e invitat tacit, prin strategia cărţii, să colaboreze din plin la decelarea sensurilor globale, a sintezei generale, pe care autorul o lasă în seama cititorului, în sfera implicaţiilor lucrării. În ceea ce mă priveşte, am simţit în această posibilitate lăsată lectorului mai mult o formă de a-l împovăra, decât o libertate. O consecinţă a efortului imens de sintetizare a unui material foarte bogat, dar şi a faptului de a lucra cu demonstraţia pe spaţii atât de largi este simplificarea/vulgarizarea unor chestiuni care intervin, cu importanţă mai mare sau mai mică, în „marea poveste". Astfel, dăm peste pagini în care autori serioşi ori probleme importante apar reduse la un nivel care nu depăşeşte în profunzime bunul simţ comun. Mă refer atât la chestiuni benigne (la întâmplare: în cap. 21, relativ la zoofilie, p. 354, S....