Victor Vlad Delamarina - contexte si texte

Abstract

The paper tries to recover one of the Romanian writers who lived in the late 19th century: Victor Vlad Delamarina, born in Banat and known as a "dialectal poet". The first part of this study tries to rebuild the dramatic atmosphere in Banat: many of Victor Vlad's relatives were interested in Romanians' civil and political rights and chose to be an important part of people's emancipation (from both cultural and political points of view). Even if Victor Vlad Delamarina died at 26, his short life reflects the way in which a complex political and cultural background could influence an individual evolution. Some biographical aspects may draw the reader's attention: for instance, his expulsion from school because he opposed to the Hungarian politics. The political, cultural and individual reasons of this conflict and its devastating effects are investigated as well. The second part of the text focuses on Delamarina's prose, which is almost unknown. The travelling sketches and autobiographical literature revealed their originality and characteristic features. No self illusion can be identified in his texts, when he deals with the political context of that time. After he had settled in Romania, he continued to be a defender of Romanian's civil and political rights in Banat, but he was aware of the organic evolution in Romanian society. Living in a century dedicated to national rights, when these struggles often turned to irrational movements, Victor Vlad Delamarina was able to speak French, German, Hungarian, Italian and English. He used to draw, to read and translate from different languages into Romanian, always aware of the authentic value the European culture had. Always analitical, Victor Vlad Delamarina tirelessly tried to go beyond his limits: political limits (in his native Imperial Banat), familiar limits (illustrated in the chilly relation with his father), military limits (reflected in the illogical military commands), cultural limits (depicted in his multilingualism), spatial limits (visible in his quest for travelling by sea) and art limits (deciphered in his attraction to letters and paintings). Therefore, Victor Vlad Delamarina is an author that should be rediscovered.

Headnote

Key-words: biography, dominant and peripheral politics, literature, cultural history

Memoria literara l-a pastrat pe Victor Vlad Delamarina ca pe un talentat poet dialectal, prea timpuriu trecut în alta lume. "Poet dialectal" îl numise Titu Maiorescu (Maiorescu 1898: 119) iar autoritatea criticului de directie nu a fost pusa decât arareori la îndoiala. Însa despre poetul, prozatorul si acuarelistul lugojean Victor Vlad Delamarina se stiu prea putine. Nu a fost un scriitor canonic, dar trebuie retinut ca prin Victor Vlad Delamarina se deschide un drum, vorbeste o epoca, un anume fel de asezare în lume si un anumit tip de sensiblitate - poate straine cititorului de astazi, dar importante pentru a întelege dinamica literaturii, evolutia culturala (în sensul ei larg) sau relatia subtila dintre Centru si margine.

1. Un context banatean

Valorile nationale au stat în centrul vietii banatene în a doua jumatate a veacului al XIX-lea. Dupa 1867, când se impusese dualismul austro-ungar, a început sa prinda contur o alta epoca, în care relatia cu Împaratul a fost zguduita din temelii. Nascut în 1863 la Lugoj, A.C. Popovici1 s-a format în acest climat subrezit. Dupa studii de medicina la Viena si Graz, a devenit unul dintre cei mai activi oponenti ai procesului de maghiarizare din Transilvania si Banat.

Se formeaza în [...] lumea definita nu doar de Germania bismarckiana, de buna relatie cu Viena, ci si de ascensiunea noilor forte politice, intelec tuale - a noilor lideri. Cititor al ziarelor de pretutindeni (fiindca el este legat de actualitate (s. a.) cum putini autori români fusesera pâna la el), e la curent cu noile idei politice ale lumii. [...]. Cunoscator a vreo douazeci de limbi, el are încredere în modelul american. Exponent al spiritului tânar, cu o exceptionala deschidere spre nou, se leaga de tot ceea ce ar putea oferi solutii noi Imperiului, un Imperiu în care problema nationala ramâne, pentru el, ca si pentru prietenii sai, centrala (Ungureanu 2003: 17).

Din aceasta asezare în lume s-a ivit cartea publicata la Leipzig în 1906, Statele Unite ale Austriei Mari. Construita pe linia neoconservatorismului jeffersonian, era o lucrare capitala pentru viziunea politica a lui A.C. Popovici. Propunea înfiintarea a cincisprezece state (provincii) cu o larga autonomie interna si cu respectarea granitelor etnice, pe modelul american sau elvetian. Tendintelor centrifugale ale Europei Centrale, A.C. Popovici le raspundea cu întarirea executivului central. Prima consecinta ar fi fost slabirea puterii Ungariei si, implicit, pierderea fortei cu care era impus procesul de maghiarizare. Fiecare stat national ar fi avut dreptul la o constitutie proprie, ale carei prevederi sa nu fie contrare celor din constitutia imperiala. Ar fi avut, de asemenea, guvern, parlament si putere judecatoreasca proprii. Limba oficiala a imperiului urma sa fie germana, dar fiecare stat ar fi decis care îi este limba nationala. Interesanta este o propunere pe care o regasim acum, activa, în Parlamentul European: în cadrul Parlamentului imperial, fiecare membru ar fi putut sa vorbeasca în limba lui nationala.

Înainte de toate, Statele Unite ale Austriei Mari e o carte care trebuie citita atent în contextul epocii sale, inclusiv în ceea ce priveste xenofobia si antisemitismul reflectate acid de autorul ei - pe de-o parte, admirator al articolelor lui Eminescu (cf. Nemoianu 2000: 110-121), pe de alta parte, traitor în atmosfera vieneza a lui Karl Lueger2, cu a sa "demagogica guvernare social-crestina, în care se vor gasi toate elementele anatemizate de liberalismul clasic: antisemitismul, clericalismul si socialismul municipal" (Schorske 1998: 5). La vremea aparitiei sale, cartea lui A.C. Popovici a stârnit un interes autentic în zona Europei Centrale. Autorul ei a fost primit în audienta de arhiducele Franz Ferdinand, mostenitorul Coroanei imperiale. Dialogul nu s-a oprit în formalismul unei audiente întâmplatoare. A.C. Popovici a devenit consilierul arhiducelui pe problema nationalitatilor. Desigur, nu stim cum se va fi scris istoria daca guvernul de la Budapesta nu s-ar fi opus atât de mult la ideea federalizarii si, mai ales, daca nu ar fi avut loc atentatul de la Sarajevo, în care arhiducele Franz Ferdinand si sotia lui au fost ucisi. Ist orii alternative se pot (doar) imagina cu usurinta.

Ceea ce este sigur însa (si trebuie retinut ca un element definitoriu) este ca din Lugojul închegat ca punct magnetic al solidarizarii fortelor nationale plecase A.C. Popovici. În acelasi context politic si socio-cultural, s-au format Victor Vlad Delamarina si prozatorul Ioan Popovici Banateanul, în timp ce în familiile Brediceanu, Radulescu, Vlad, Dobrin se auzeau vocile cele mai influente, capabile sa produca oricând o puternica emulatie (politica, sociala, culturala). Bunicul lui Victor Vlad, inginerul si avocatul Constantin Radulescu (1824-1895), a fost primar în trei legislaturi - personalitate marcanta a orasului. Bunica, Paulina, era descendenta a unor meseriasi lugojeni întemnitati pentru ca au facut parte din Societatea secreta "Constitutia". La Lugoj, Constantin Radulescu a înfiintat Banca "Lugojana", iar Paulina a condus "Reuniunea Femeilor Române". Ion Vlad, tatal lui Victor, era un avocat erudit, specialist în drept civil si cambial, la fel de implicat în miscarea de emanicipare politica si culturala a românilor precum Constantin Radulescu.

Într-un timp în care drepturile românilor din Banat erau îngradite, entuziasmul cultural si afirmarea categorica a valorilor nationale au creat si au întretinut, decenii de-a rândul, o stare de spirit care a condus, în final, la Marea Unire din 1918. Reuniunile de lectura, "Reuniunea Româna de Cântari si Muzica" de la Lugoj, ansamblurile corale din Chizatau, Oravita, Resita, Caransebes si din multe sate banatene erau reperele unei efervescente culturale românesti care propovaduia unitatea si puterea colectiva, nu forta individuala. Nicaieri nu s-au bucurat miscarile corale de o popularitate mai mare ca în Banat. A fi corist însemna a primi în sat un prestigiu social si cultural. Numai prin miscari colective putea fi subrezit un sistem politico-social constrângator. Numai prin vointa grupului si prin efectul de propagare pe care-l producea se puteau câstiga drepturile nationale.

Într-un oras atât de plin de istorie, de energii puse în slujba cauzei nationale, lumea Cetatii îsi stabileste legi proprii, legende proprii, ierarhii clare. Despre politicienii, scriitorii, muzicienii orasului s-a scris mult. Mai putin, poate, despre teatrul local: despre "înscenarile" localnicilor. Sigur ca Lugojul se exprima mai întâi prin coruri, cântareti, culegatori/iubitori de folclor, prin artisti (care traiesc "bucuria de a juca"), dar nu trebuie sa uitam ca din acestia se încheaga prima formatie importanta de teatru din Ardeal, cea a lui George Augustin Petculescu (1852-1889) (Ungureanu 2003: 33-34).

În conditiile regimului politic austro-ungar, activitatea culturala a românilor din Banat era mijlocul prin care se obtinea coeziunea natiunii si se întarea speranta în progres. Societatea de lectura "Petru Maior" îi includea, prin 1877-1878, pe Enea Hodos3 si V. Mândreanu (autor de manuale în limba româna). Printre studentii care au fost, de asemenea, membri ai acestei Societati se afla Alexandru Mocioni4, Vincentiu Babes5, Coriolan Brediceanu6, Atanasie Marienescu7, Traian Doda8, Vasile Goldis9. Si profesorii banateni se implicau puternic în activitati culturale care sa trezeasca spiritul national. Învatatorii I. Niculescu si Iosif Moldovan au fost dirijori ai formatiilor corale din Lugoj. De multe ori, corurile si recitarile alegeau piese care aveau ca subiect razboiul de independenta.

Nu e întâmplator faptul ca prima poezie scrisa de Victor Vlad a fost intitulata Pe câmpul de lupta.

2. Câteva aspecte biografice si caracterologice

Biografia lui Victor Vlad Delamarina este expusa detaliat în Cartea vietii mele, dar consideram necesar sa completam, pe alocuri, portretul lui Victor Vlad Delamarina, adaugându-i câteva tuse care sa-i dea culoare si sa-l împrospateze.

Dintr-o scrisoare a Luciei Vlad-Barbu, adresata lui Octavian Tasluanu, se poate afla ca Victor Vlad

era o fire vesela, ca copil [...]. Duminica, iarna, ne jucam cu papusile si Victor era medicul papusilor. Le dadea cafea neagra si ni le murdarea pe haine. [...] El singur si-a desemnat, pe lemn, si a compus un teatru mic, de dus pe masa, cu o scena mica, cortina, culise si tot ce trebuie la teatru. [...] Mereu îsi adunase în culise si persoane pentru piese mici ce si le-a compus el cu mama, dupa povestile pentru copii: Roza din spini, Schneewittchen10, Fata cu scufita rosie si altele. Toate erau asa potrivite si duminica Victor ne dadea <"reprezentatii". El, la masa, cu scena spre noi, suna clopotelul si ridica cortina; noi, surorile, Tiberiu11, Caius12 Brediceanu, verisorii nostri, fratii Dogariu, prietenii lui Victor, si fetele Simonescu cu fratele lor eram publicul. [...]. Cu câta placere îmi aduc aminte de zilele acelea. Îmi placea atât de mult! Mai cu seama în Schneewittchen, unde însira Victor pe scena atâtia pitici si paturile lor - unul mai mic decât altul. Victor citea atât de bine, cu glas schimbat, la fiecare persoana ce o misca. Era voios ca ne placea si în fiecare duminica avea câte ceva nou (Vlad 1908: 11-12).

Pasiunea pentru teatru a facut ca Victor Vlad sa fie un spectator fidel al reprezentatiilor pe care trupa lui George Augustin Petculescu13 le sustinea periodic, începând din 1878, în spatiul banatean. Popasuri obligatorii: Lugojul si Oravita. Tot Lucia Vlad îsi amintea ca fratele ei relua acasa spectacolul pus în scena de actorii lui Petculescu. Una dintre piesele jucate în familie a fost, dupa cum evoca Lucia Vlad, Chirita în voyage. Altadata, un spectacol în familie, în cadrul sarbatorilor de iarna, a fost alcatuit din La maial, o piesa scrisa de mama lui Victor, Sofia Vlad, si o piesa a lui Victor (În camin). Actori erau copiii, regia si-a asumase Elena Dobrin-Radulescu (matusa lui Victor) iar scena - salonul doamnei Simonescu. Iar vara, în zilele cu ploaie,

Victor era tot pe afara, la drum, cu "corabii" de hârtie, facute de el si de mama. Le punea pe apa din sant si noi, trei fete, surorile, la fereastra, sa vedem când se îneaca corabia. [...]. Vesel era Victor si-i placea sa poarte el jocurile si noi sa-l ascultam (Vlad 1908: 11-12).

Jocurile copilariei se vor fi sfârsit curând, caci, odata intrat în gimnaziul de la Lugoj, a fost pus în situatia de a lua decizii în raspar cu regulamentele scolare, tot mai restrictive cu elevii români. Este firesc ca sedintele "Reuniunii literare a studentilor români din Lugoj" l-au atras pe elevul care îndragea nespus literatura si limba româna. De acolo i se va ivi sansa pe care o astepta - de a studia în Regat.

Într-o perioada în care actiunile guvernului maghiar aratau ostilitate, banatenii au încercat sa îsi sustina cu mai multa forta cultura nationala. Guvernul maghiar desfiintase comitatele românesti (cum era comitatul Severinului) si a vrut sa impuna, în teritoriile aflate sub administratia lui, o singura cultura - cea maghiara. În aceste conditii nefaste a prins contur Partidul National Român (1881). Urmarea a fost ca Dieta ungara s-a lovit de opozitia deputatilor români când a dorit votarea legii care urmarea desfiintarea învatamântului în limba româna. Totusi, administratia a impus înfiintarea "Reuniunilor de cultura maghiara", la care erau obligati sa participe si elevii de alte nationalitati.

Liceul (gimnaziul) din Lugoj se lovea si el de intransigenta politica a guvernului de la Budapesta. Cea mai mare parte a elevilor era de nationalitate româna, însa profesorii erau maghiari sau germani. Când elevilor li s-a impus sa participe la "Reuniunile de cultura maghiara", acestia s-au prezentat la sedintele tinute la liceu duminica dupa-amiaza, dar au au alcatuit, în paralel, o societate al carei sediu era la scoala primara din curtea Bisericii ortodoxe. Se întâlneau acolo tot duminica, dupa ce plecau de la liceu. Asadar, "Reuniunea literara a studentilor români din Lugoj" a fost înfiintata în anul scolar 1878-1879 de catre elevii de la liceul lugojean. Printre întemeietori se aflau A.C. Popovici si Gh. Dobrin. S-a reusit chiar încropirea unei biblioteci de carte româneasca iar în anul scolar 1883-1884 numarul volumelor ajunsese la aproape 600. Initial, "Reuniunea..." a avut un caracter secret, dar nu dupa multa vreme a aflat despre ea directorul liceului. Pe termen scurt, descoperirea nu a produs efecte. Directorul si corpul profesoral (dominat înca de preoti catolici de etnie germana) nu au reclamat "Reuniunea..." autoritatilor statului si nici nu au reactionat pe linie scolara. Dar peste putini ani, când autoritatile maghiare si-au întetit presiunea, lucrurile s-au schimbat. Una dintre masuri a fost aceea a transformarii liceelor si scolilor confesionale în scoli de stat, cu programe de învatamânt care trebuiau urmate numai în limba maghiara. Corpul profesoral a fost, prin urmare, înlocuit cu profesori maghiari sau slovaci maghiarizati, devotati politicii de la Budapesta.

La sedinta "Reuniunii..." din februarie 1884, programul îi includea, printre altii, pe Victor Vlad (care oferea O seara la parinti de Iosif Vulcan) si pe Ioan Popovici14 (care urma sa recite Coriolan de Iulian Grozescu15). Se mai citeau Penes Curcanul al lui Vasile Alecsandri, Catre renegati de Iosif Vulcan si Sa stii ca eu sunt român de Stefan Lipovan16. Se citea mai ales literatura româna din Transilvania, dar si lucrari proprii. Pe atunci, Victor Vlad si Ioan Popovici erau în clasa a patra de liceu. Despre întâlnirea literara din februarie 1884 si "despre entuziasmul elevilor s-a vorbit în una dintre cele mai autoritare si cunoscute publicatii de peste Carpati, «Gazeta Transilvaniei», încât profesorilor nu le-a fost greu sa afle ceea ce nu le convenea deloc" (Vintilescu 1967: 35). Ancheta facuta a fost reconstituita de Al. Bistriteanu, care afirma ca în 7 martie 1884 profesorii Kályfszky si Léhoczky s-au dus la Scoala primara si au cerut sa controleze biblioteca. Nu li s-a dat voie, pe motiv ca era proprietatea bisericii si numai Biserica sau inspectorul scolar aveau permisiunea sa o verifice. Profesorii au apelat la reprezentantii statului maghiar. Vice-comitele E. Iacabbfy si inspectorul scolar Suttag au deschis biblioteca pe data de 8 martie si au luat registrul cartilor. Avocatul George Martinescu, la care era cheia bibliotecii, s-a opus ridicarii si controlului cartilor. Abia la sfârsitul lunii aprilie a venit la Lugoj directorul general al scolilor medii, N. Petrovici (delegat al Ministerului Instructiunii de la Budapesta) si, împreuna cu Iacabffy, au controlat toate cartile (cf. Bistritianu 1936: XXIX).

Elevii stiau ca vor fi exmatriculati înca înainte de a sosi hotarârea ministerului. Cei mai multi îsi cautau deja un loc în alt gimnaziu, la Blaj, la Beius sau în Regat. Si Victor Vlad ar fi vrut sa studieze altundeva, dar mama lui a încercat sa-l faca sa renunte la acest gând. Nici celelalte rude nu l-au sprijinit, insistând sa ramâna la gimnaziul lugojean. Era o perioada grea, tatal lui murise în urma cu câteva luni, Sofia Vlad si fiicele se mutasera la Bucuresti. Epistola pe care o scrie mamei lui în 25 aprilie 1844 era înecata în tristete. Se simtea singur, se credea neînteles. Mai matur decât o arata vârsta, Victor era decis sa intre într-o Scoala militara româneasca, dar sa nu abandoneze nici pictura. Si, mai ales, încerca sa nu-si dezamageasca mama - ceea ce nu l-a împiedicat sa aleaga o atitudine si un gest care, în contextul politic de atunci, nu puteau avea decât un singur rezultat.

În ziua în care elevii urmau sa fie judecati într-una dintre salile gimnaziului lugojean, Victor Vlad s-a strecurat în acea sala, a scris pe tabla "Traiasca românimea!" si a pus o cocarda cu tricolorul românesc. Niciun elev nu l -a denuntat, în ciuda amenintarilor rostite de profesori. Iar când i -a venit rândul la judecata Victor Vlad a sustinut, cu un calm sfidator, ca el este autorul acelui gest inacceptabil pentru autoritati. Ceea ce a urmat nu a uimit pe nimeni: prin decizia ministeriala nr. 18448 din 13 iunie 1884, au fost exclusi din gimnaziul romano-catolic maghiar conducatorii "Reuniunii...": Ion Lupulescu, Stefan Lipovan, Ioan Popovici, Zenovie Moise si, pe lânga acestia, Victor Vlad. Li se imputa, dupa cum marturisesc documentele, adeziunea la o "societate neiertata" si o "purtare provocatoare" (cf. Vintilescu 1967: 42) fata de corpul profesoral. O multime de periodice influente în Transilvania au scris despre acest episod lugojean: "Gazeta Transilvaniei", "Tribuna" din Sibiu, "Luminatorul" din Timisoara, "Observatorul" din Sibiu, "Viitorul" din Budapesta. Le-a mentionat Al. Bistriteanu, adaugând ca lugojenii, îndrumati de Coriolan Brediceanu, au format un comitet pentru a strânge banii necesari pentru a-i ajuta pe cei eliminati sa urmeze o scoala în alte orase (cf. Bistritianu 1936: XXXIV).

Dupa exmatriculare, Victor Vlad a ramas la Lugoj toata vara anului 1884, apoi un an de liceu l-a urmat la "Sfântul Sava", în Bucuresti. Nu reusise sa intre în Scoala militara, asa cum îsi dorea, pentru ca nu avea înca vârsta ceruta. S-a hotarât sa urmeze Scoala militara din Craiova (1885-1886 si 1886-1887, partial), s-a transferat la Iasi, apoi s-a întors la Bucuresti pentru înca un an. Dupa prima calatorie cu bricul "Mircea", a ajuns sublocotenent de marina.

3. Proza

Pusa în umbra de poezia dialectala, care fusese remarcata de Titu Maiorescu si, mai târziu, de G. Calinescu, proza lui Victor Vlad Delamarina a ramas (aproape) necunoscuta. În 1936, Biblioteca "Luceafarul" din Timisoara a tiparit pentru prima data, în 103 pagini, Schitele mele de calatorie, editie îngrijita de Aurel Cosma jr., lipsita însa de ceea ce le confera schitelor originalitate: desenele si acuarelele autorului. În Doi scriitori banateni... (1943), Alexandru Bistriteanu a reprodus câteva fragmente din Schite. Proza autobiografica a fost publicata de Virgil Vintilescu în volumul I de Documente literare, împreuna cu texte din Tichindeal, Mihail Gaspar si Slavici. A fost reeditata, cu mari inadvertente, în ?l mai tare om din lume: versuri, proza memorialistica, scrisori, editie îngrijita si prefata de Simion Dima, Timisoara, Editura Facla, 1972. Lacunele acestei editii constau în eliminarea deliberata a unor cuvinte, sintagme, pasaje, chiar pagini întregi (înlocuite uneori prin puncte de suspensie, alteori fara niciun indiciu al extirparii lor), considerate de editor ori de cenzor (obligatoriu în anii '70) ca inadmisibile din punct de vedere ideologic sau privite, pur si simplu, ca nesemnificative. În alte situatii, se rezuma unele pasaje considerate neimportante sau sunt înlocuite cuvinte care erau percepute (nu neaparat justificat) ca peiorative. Rezultatul este un text incomplet si deformat, care îl priveaza pe cititor de informatii adeseori esentiale.

Orice lectura onesta a prozei lui Victor Vlad Delamarina ar remarca importanta ei documentara (istorica, sociala, politica si culturala). Scrisa în prima tinerete, dupa ce autorul ei trecuse prin multe scoli, cu predare în diverse limbi (ebraica, germana, maghiara, româna), proza pastreaza stângacii stilistice si ortografice de înteles dupa asemenea periplu educativ. Dar, totodata, se grefeaza pe aceste pagini un vadit interes caracterologic, o anume sensibilitate plastica si un umor autentic, care nu pot fi trecute cu vederea.

Schite din calatoriile mele a fost titlul initial dat de autor paginilor ivite din calatoria cu bricul "Mircea" (1891) si cu crucisatorul "Elisabeta" (1893). Scopul lor a fost unul persuasiv: sa convinga de necesitatea plecarii în Italia, pentru a studia acolo pictura. În forma definitiva, Calatoria bricului Mircea. 1891 (volum cu 21 de pagini si 16 picturi) este mai mult o lucrare de pictura, la care sunt adaugate explicatii pentru a decripta si completa imaginea locurilor si a oamenilor fixati în culoare. Victor Vlad ar fi dorit sa prezinte acest album de schite Regelui Carol I, ca sa obtina o bursa de studiu în Italia. L-a oprit tuberculoza, ucigându-l în 1896, la 26 de ani.

Însemnarile autobiografice care alcatuiesc Cartea vietii mele au fost facute (se pare) în 1895, în perioada în care Victor Vlad, bolnav, a facut tratamente în Germania (la Bad Wörishofen), în Croatia (Abbazia) si în Italia (la Merano). Totodata, a încercat sa-si definitiveze acuarelele, sperând ca îsi va recapata sanatatea si îsi va împlini visul de a deveni pictor.

Despre Delamarina scria Cornel Ungureanu ca este

primul banatean artist care a trait obsesiile plecarii, ale marii, ale tinuturilor exotice, asezate dincolo. Jurnalele sale de calatorie, înca greoaie (precum cronicile lui Nicolae Stoica de Hateg), fixeaza nu doar locurile spre care nazuieste tânarul (adolescentul), ci si acel acasa, cu definirile/exaltarile lui (Ungureanu 2003: 35).

Între departe si aproape prind contur schitele lui Delamarina, într-un tip de cautare a echilibrului spatial, dar si a celui launtric. Nu pagini de proza autentica ofera autorul (sec si fastidios adesea), ci încercari de buna întelegere a lumii în care se misca - cu tipuri umane, cu obiceiuri si moravuri, culoare locala si constanta universala. Dincolo de valoarea lor documentara, schitele reflecta si privirea critica a autorului lor, mereu atent la detalii, întotdeauna gata sa surprinda un derapaj moral sau arhitectural. Sensibil la frumusete si culoare, sedus de senzatia dez-limitarii, Delamarina e intransigent cu insignifiantul distonant. Plictisul oriental, conturul magic al insulelor grecesti, tacerea mormântala din Rhodos dau impresia unui început de lume care consuna cu propriul sfârsit, ceea ce nu-l face totusi pe Delamarina sa îsi renege preferinta pentru umor si ironie. Strecurate printre firele descriptiv-narative, acestea însufletesc incursiunile în istoria locurilor, reflectarea unor tipuri umane ori înfatisarea structurii sociale a unui oras (amenintata insidios de ariditate).

Mai generoase sunt schitele din 1893: observatiile sunt mai atente si stilizarea îsi face loc în succesiunea episoadelor notate. Cartografierea Odessei, aerul straniu de la Sinope si vioiciunea venetienilor, de pilda, se acumuleaza într-o proza în care pasajele stângace alterneaza cu paragrafe bine construite. E limpede ca Delamarina nu e un stilist. Gama pe care se lasa orchestrata fraza nu are amplitudinea care ar fi lasat cuvintele sa zboare, orientându-le estetic înr-un mod convingator. Entuziasmele autorului sunt prinse în capcana exclamatiilor ("Ce de bucurie! Ce de veselie! Ce de încercari de bravura!") si a superlativelor ("foarte frumos", "splendid", "superb", "feeric", "neîntrecut" s.a .- juvenile, simpatice, generoase, dar vide ca expresivitate. Cât despre imaginile care îi atrag atentia, acestea prind contur, cel mai adesea, prin determinari cu valoare epitetica.

Însemnarile din calatoriile pe mare cuprind o succesiune de parti narate si de tablouri. Asadar, autorul lor face periodic trecerea de la evenimente evocate în succesiune si întâmplari creionate în simultaneitate. Ca la Odobescu (dar pe alta treapta valorica), naratiunea din Schite... este procedeul care face legatura dintre tablouri. Fie ca reda episoade din viata pe vapor, fie ca povesteste file din istoria unor locuri, naratiunea functioneaza ca liant pentru ceea ce intereseaza ochiul unui pictor: atributele definitorii ale unor peisaje si oameni, amprenta lor unica. Sensibilitatea vizuala a pictorului nu exclude însa sesizarea notelor acustice. Se întâmpla ca unele tablouri sa se organizeze chiar în jurul unui nucleu auditiv, asa cum e cel desprins de pe insula Lido:

E o galagie de gâste! Barbati, femei si copii de toate vârstele, în tricouri albe, rosii, galbene, negre, lipite de corp, fac baie la un loc, tipând si chiuind ca turbatii. [...] Ce de spirite si apropouri galante n-or fi auzind valurile marei? E nostim de tot! Departe nu se duc decât înotatorii cei buni, ca sa arate ca stiu sa înoate, mai spre mijloc sta multimea galagioasa, între cari si grupuri mai detasate de domnisoare si tineri cu costume elegante, la margine de tot, mai mult în nisip decâ în apa, petrec copii mici si diferiti bancheri cu picioarele scurte si burta mare, carora nu le prea surâde apa. Seara se joaca opereta la Lido sau se aude o muzica buna (Vlad Delamarina 1936: 89-90).

Cu atâtea locuri noi pe care le descopera, cu atâtea scene, artefacte, produse ale artelor si portrete care îi atrag atentia, Delamarina recurge uneori la lungi serii terminologice - enumeratii care îi pun la încercare atentia si reflecta disponibilitatea sa de receptare:

Aici vezi oglinzi, pahare, serviciuri, mozaicuri, margele, bijuterii, fotografii si vederi din Venetia, alaturi scaune, mese, fotoliuri, lampe, îngerasi, paiate , "Othello-ii" si "Desdemne"17 de lemn sculptat (Vlad Delamarina 1936: 86).

Desigur ca abilitatea de acuarelist a lui Delamarina presupunea existenta unei certe înzestrari vizuale. Privirea sa patrunde într-o opera de arta la fel de bine cum observa natura. Exista în Schite... destule descrieri de catedrale, biserici, sculpturi sau alte forme artistice, în care autorul nu se multumeste sa observe trasaturile unor opere impresionante, ci îsi alatura judecatile proprii. Aceste judecati constata valoarea estetica pentru a-si pune, mai apoi, problema impresiei pe care aceasta o produce. Juxtapun, prin urmare, reflectia obiectiva si reactia subiectiva. Despre Biserica San Marco din Venetia Delamarina scrie:

...treci printr-un coridor care înconjoara biserica pe trei fete, toti peretii sunt întesati de mozaicuri neîntrecute, reprezentând fel de fel de scene bibl ice. De mare valoare artistica sunt apoi usile de bronz ale intrarei, care te conduce în minunata casa a Domnului. La vederea atâtor si atâtor splendori adunate aici si ramase din vremuri, din locuri si de mâini atât de diferite, te apuca uimirea. Aici vez i opt coloane splendide de marmora, aduse din Ierusalim, acolo un mozaic din sec. al XI-lea, dincolo unul din sec. al XVII-lea. Aici o bucata de cutare, dincolo alta de cutare maestru celebru. La altar, renumita "Pala d'oro", o gojgogeamite icoana de aur masiv, cu sfinti si pietre de o valoare nepretuita, aici o cripta cu moastele Sfântului Marcu, dincolo mumia Sfântului Isidor adusa de la Chios la anul 1125, ici-colo câte o capela apendice, fiecare avându-si scumpeturile si minunile sale. Poti vedea si un pahar de cristal acoperit cu un capac de aur, continând chiar sânge de-a lui Cristos, bucati de lemn din crucea Mântuitorului si multe alte minuni de felul acestora, încât ce sa mai zici? La urma urmei, iesi buimacit din biserica (Vlad Delamarina 1936: 84-85).

Chiar daca revine periodic în scrierile lui Delamarina, alaturarea în acelasi enunt a termenilor populari ("gojgogeamite") si a celor împrumutati ("apendice" - din franceza) nu are efectul artistic pe care îl obtinuse, cu acelasi procedeu, Alexandru Odobescu în Pseudo-kynegeticos. Lui Victor Vlad Delamarina îi lipsesc complexitatea, simetria si sonoritatea constructiilor frastice ale predecesorului sau - cel care a introdus descrierea operelor de arta în literatura româna (cf. Vianu 1965: 150). Îi lipseste, totodata, eruditia acestuia. Are, în schimb, spontaneitate. Dar si tenacitatea celui pentru care scrisul e, în primul rând, un act formator.

Daca în Schite... ramâne în umbra tablourilor, naratiunea echilibreaza situatia, firesc, în Cartea vietii mele. Proza memorialistica, în care certa valoare documentara se conjuga cu o fluctuanta valoare literara, arata - înca o data - cât de atent era Delamarina la tipurile umane. Profesori, ofiteri, cunoscuti sau necunoscuti sunt evocati nemilos de memorialist si se lasa desenati cu un ochi critic a carui incisivitate nu îi sufoca, ci îi prezinta vii, în forma lor nuda - ecorseu nemilos executat cu mâna sigura a unui anatomist al caracterelor. Tatal autorului, de pilda, este "sever si neîndurat". Nu sovaie sa îi dea copilului care dezamagea la scoala o bataie "strasnica", plina de "un adevarat zel de parinte îngrijit de viitorul unicului sau baiat, mândria sa" (apud Vintilescu1971: 197-198). Pentru zugravirea tipurilor umane, sunt combinate uneori substantivele (sau locutiunile substantivale) abstracte cu substantive si adjective concrete (preponderente în text), într-o încercare de a surprinde atât trasaturile fizice cât si notele morale ale personajelor. Cu simturi treze si cu o intuitie psihologica pe care si-a exersat-o din copilarie, Delamarina e sensibil la concretetea fizica, la atitudine, îmbracaminte, curatenie, dar vrea sa descopere si esenta morala tipica celui pe care-l descrie. Bunaoara,

nu-mi placea nici figura palida si lipsita de orice inteligenta a baiatului. Ochii lui nu cautau nimic, nu se opreau de nimic. Avea în toata fiinta lui ceva nesimtitor, blazat si obosit. S-a uitat o data spre mine cu aceeasi ochi cu care se uita la borcanul lui de dulceata care îl incomoda si parca m-ar fi vazut deja de o mie de ori (apud Vintilescu 1971: 207).

O plimbare prin Constantinopol îi prilejuieste câteva observatii corozive în Schite...:

Negutatorii toata viata si-o petrec în aceste adevarate vizuine, trântiti sau pititi turceste, sorbind din cafeaua sau narghiuleaua care le sta dinainte. Limba de târg cu trecatorii era o frantuzeasca schilodita: "Musie! Musie! - venezisi, trebomarse!" Si, într-adevar, poti avea lucruri foarte frumoase pe un pret nu prea mare, însa e de recomandat mare atentiune peste tot în Constantinopol, deoarece interesul ce-l pune siretul turc de a-si arata marfa merge mâna în mâna cu acela de a-si însela cât de bine musteriul (Vlad Delamarina 1936: 58).

De la eul receptiv din primele schite, multumit sa observe si sa transpuna (prin cuvânt si culoare) peisaje si tipuri umane, Delamarina ajunge în calatoria din 1893 si în Cartea vietii mele sa-si releveze, pe alocuri, dubla calitate a eului -receptiv si creativ. Primul aglutineaza cu fervoare si asimileaza informatii, trairi, reactii care sal l al doilea proiecteaza o macheta intelectuala, afectiva, sociala si picturala, revelatorie pentru lumea româneasca si europeana de la sfârsitul secolului al XIX-lea.

Mai mult de un veac ne desparte de perioada în care Victor Vlad Delamarin a îsi nota Schitele... si scria Cartea vietii mele. Oricine citeste astazi aceste pagini va remarca spiritul critic al autorului lor, dar si dragostea pentru frumos ori capacitatea de entuziasmare - în fata unei realitati sau a unui vis. În plina epoca a miscarilor nationale, când lupta pentru câstigarea unor drepturi civile si politice lua pe -alocuri forma unor derapaje irationale, Victor Vlad vorbea, citea si scria în alte patru limbi, în afara de româna nativa. Stia franceza, germana, maghiara, italiana si încerca sa învete engleza, deplângând încetineala cu care o asimila pe acesta din urma. Se plimba dezinvolt, asadar, prin câteva culturi mari ale Europei. Picta, citea, scria si facea traduceri. În spatiul calduros al familiei lugojene si al prietenilor din Bucuresti, punea în scena mici piese de teatru (cu texte care îi apartineau sau transpuse de el în româna). Cartea vietii mele evoca un univers familial în care cultura si vorba de spirit erau prezente constante în viata de zi cu zi. Totodata, articuleaza etosul unei societati (banatene) în care mediocritatea si pasivitatea erau amendate fara sovaiala. Spiritul critic care l-a însotit pe Victor Vlad Delamarina pe tot parcursul vietii i-a fost insuflat într-un cadru familial orientat continuu spre evolutie. Individuala si colectiva. Morala, culturala, spirituala, pe de-o parte, sociala si politica, pe de alta parte. De asemenea, perioada petrecuta de Victor Vlad la Iasi, când a venit în contact cu spiritul marcant al Junimii18, a catalizat aceasta apetenta critica si a forjat, probabil, idei care se întrevad printre rândurile din Cartea vietii mele: autonomie individuala, dar grefata pe solidaritate organica, si libertate politica, însa nu confundata cu egalitarismul uniformizant. Delamarina a fost, fara îndoiala, un nationalist lucid care valoriza etosul cultural european.

Uneori subiectiv, întotdeauna fixat analitic, Victor Vlad Delamarina a fost deopotriva marcat de o sensibilitate alergica la orice limitare - de la cea politica (existenta în Banatul imperial) la cea familiala (ilustrata prin imperativele tatalui), militara (reflectata în cerintele absurde ale superiorilor), culturala (proiectata în deschiderea spre alte culturi decât cea nationala), spatiala (manifestata prin atractia fata de dezmarginirea marii) si creativa (prin ispita exprimarii de sine în forme multiple ale artei).

E un autor de (re)descoperit.

Sidebar

Victor Vlad Delamarina - Some Contexts and Texts

The paper tries to recover one of the Romanian writers who lived in the late 19th century: Victor Vlad Delamarina, born in Banat and known as a "dialectal poet". The first part of this study tries to rebuild the dramatic atmosphere in Banat: many of Victor Vlad's relatives were interested in Romanians' civil and political rights and chose to be an important part of people's emancipation (from both cultural and political points of view). Even if Victor Vlad Delamarina died at 26, his short life reflects the way in which a complex political and cultural background could influence an individual evolution. Some biographical aspects may draw the reader's attention: for instance, his expulsion from school because he opposed to the Hungarian politics. The political, cultural and individual reasons of this conflict and its devastating effects are investigated as well. The second part of the text focuses on Delamarina's prose, which is almost unknown. The travelling sketches and autobiographical literature revealed their originality and characteristic features. No self illusion can be identified in his texts, when he deals with the political context of that time. After he had settled in Romania, he continued to be a defender of Romanian's civil and political rights in Banat, but he was aware of the organic evolution in Romanian society.

Living in a century dedicated to national rights, when these struggles often turned to irrational movements, Victor Vlad Delamarina was able to speak French, German, Hungarian, Italian and English. He used to draw, to read and translate from different languages into Romanian, always aware of the authentic value the European culture had.

Always analitical, Victor Vlad Delamarina tirelessly tried to go beyond his limits: political limits (in his native Imperial Banat), familiar limits (illustrated in the chilly relation with his father), military limits (reflected in the illogical military commands), cultural limits (depicted in his multilingualism), spatial limits (visible in his quest for travelling by sea) and art limits (deciphered in his attraction to letters and paintings). Therefore, Victor Vlad Delamarina is an author that should be rediscovered.

Footnote

1 A.C. Popovici (1863, Lugoj - 1917, Geneva), politician, jurist. Tatal lui era var cu Coriolan Brediceanu. Alexandru Vaida-Voevod îl evoca astfel: "A dispus de toate calitatile unei individualitati geniale: memorie, judecata clara în sinteza deductiilor logice, pregatire enciclopedica, sugestie irezistibila asupra singuraticilor si colectivitatilor, voce sonora de timbru simpatic, figura impozanta, frumoasa, virila, ochi ageri de privire scânteietoare. Singura lui preocupare si tinta vietii a fost asigurarea securitatii neamului românesc" (Vaida-Voevod 1998: 156).

2 Karl Lueger (1844-1910), politician austriac, sustinator al cauzei românilor din Trasilvania. Catolic antisemit. Fondatorul si presedintele Partidului Social Crestin, nominalizat ca primar al Vienei în 1895. Dupa ce l-a respins de trei ori, împaratul Franz Joseph a acceptat alegerea sa în 1897. A fost primar al Vienei între 1897-1910.

3 Enea Hodos (1858-1945), folclorist, membru corespondent al Academiei Române.

4 Alexandru Mocioni (1841 -1909), om politic, deputat (în mai multe legislaturi) în Camera Ungara a Parlamentului de la Budapestea. Militant pentru drepturile românilor din Banat si Trasilvania. A propus si a sprijinit înfiintarea Partidului National Român, al carui prim presedinte a fost (în 1869). S-a implicat intens (inclusiv financiar) în activitati culturale si sociale.

5 Vincentiu Babes (1821 -1907), avocat, profesor, ziarist, om politic din Banat, unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române.

6 Coriolan Brediceanu (1849-1909), avocat, om politic. Nascut la Lugoj. Membru al Comitetului Central al Partidului National Român. Deputat în Dieta Ungariei. A fost avocatul apararii în mai multe procese politice intentate unor publicatii si oameni politici români, inclusiv lui Valeriu Braniste. A sprijinit intens actiunile culturale din Banat.

7 Atanasie Marienescu (1830 -1915), folclorist, etnograf, scriitor, membru al Academiei Române.

8 Traian Doda (1822 -1895), militar de cariera în armata habsburgica, general de brigada si politician, membru în Dieta Ungariei.

9 Vasile Goldis (1862-1934), pedagog, om politic , membru de onoare al Academiei Române.

10 Schneewitchen - 'Alba ca Zapada' (în limba germana în text) .

11 Tiberiu Brediceanu (1877-1968), fiul lui Coriolan Brediceanu. Compozitor si folclorist, deputat din partea Partidului National Taranesc (1919-1920), director al Operei Române din Cluj, membru corespondent al Academiei Române.

12 Caius Brediceanu (1879-1953), fiul lui Coriolan Brediceanu. Om politic si diplomat. Doctor în drept si stiinte politice la Universitatea din Viena. A fost notarul sedintei istorice din sala Unirii la Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia în 1918. A facut parte din delegatia României de la Conferinta de Pace de la Paris (1919). Membru al Partidului National Taranesc.

13 George Augustin Petculescu a urmat scoala primara la Lugoj si a învatat pantofaria la "maistor Pera". Pasionat de teatru, a obtinut în 1878 autorizatia de a juca teatru românesc. Repertoriul sau cuprindea aproape 60 de piese.

14 Este vorba despre viitorul prozator Ioan Popovici-Banateanul.

15 Iulian Grozescu (1839-1872), poet, traducator si publicist banatean.

16 Fiul învatatorului lugojean Stefan Lipovan.

17 Forma grafica folosita de Victor Vlad Delamarina pentru "Desdemone".

18 O analiza nuantata a reflectiilor politice de la "Junimea" a facut Ioan Stanomir în Junimismul si pasiunea moderatiei, Bucuresti, Editura Humanitas, 2013.

References

Bibliografie

Alexandrescu 1999: Sorin Alexandrescu, Privind înapoi, modernitatea, Bucuresti, Editura Univers.

Bistritianu 1936: Alexandru Bistritianu, Introducere la Victor Vlad Delamarina, Poezii în grai banatean, Timisoara, Editura Luceafarul.

Bistritianu 1943: Alexandru Bistritianu, Doi scriitori banateni: Victor Vlad Delamarina si Ioan Popovici-Banateanul, Craiova, Editura Scrisul Românesc.

Johnston 2000: William M. Johnston, Spiritul Vienei. O istorie intelectuala si sociala, 1848-1938, traducere de Magda Teodorescu, Iasi, Editura Polirom.

Maiorescu 1898: Titu Maiorescu, În memoria poetului dialectal Victor Vlad Delamarina , "Convorbiri literare", 1898, nr. 2.

Nemoianu 2000: Virgil Nemoianu, România si liberalismele ei, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române.

Schorske 1998: Carl E. Schorske, Viena fin-de-siècle. Politica si cultura, traducere de Claudia Ioana Doroholschi si Ioana Ploesteanu, Iasi, Editura Polirom.

Stan, Luchescu 2009: Constantin-Tufan Stan, Gheorghe Luchescu, Victor Vlad Delamarina si familia sa: contributii biografice, Timisoara Editura Eurostampa.

Stan 2014: Constantin-Tufan Stan, Victor Vlad Delamarina, acuarelist, Timisoara, Editura Eurostampa.

Stanomir 2013: Ioan Stanomir, Junimismul si pasiunea moderatiei, Bucuresti, Editura Humanitas.

Ungureanu 2003: Cornel Ungureanu, Geografia literaturii române, azi, vol. IV, Banatul, Pitesti, Editura Paralela 45.

Vaida-Voevod 1998: Alexandru Vaida-Voevod, Memorii, prefata, editie îngrijita, note si comentarii de Alexandru Serban, Cluj-Napoca, Editura Dacia.

Vianu 1965: Tudor Vianu în Despre stil si arta literara, cuvânt omagial de acad. Al. Philippide, editie îngrijita si prefatata de Marin Bucur, Bucuresti, Editura Tineretului.

Vintilescu 1971: Virgil Vintilescu, Documente literare, Timisoara, Universitatea din Timisoara, Facultatea de Filologie.

Vintilescu 1967: Virgil Vintilescu, Victor Vlad Delamarina, Timisoara, Sfatul Popular al Regiunii Banat, Casa Regionala a Creatiei Populare.

Vlad 1908: Lucia Vlad, Scrisoarea Luciei Vlad Barbu catre O. Tasloanu , "Luceafarul", VII, nr. 11-12.

Vlad Delamarina 1936: Victor Vlad Delamarina, Schitele mele de calatorie, editie îngrijita de Aurel Cosma jr., Timisoara, Editura Luceafarul.

Vlad Delamarina 1972: Victor Vlad Delamarina, ?l mai tare om din lume: versuri, proza memorialistica, scrisori, editie îngrijita si prefata de Simion Dima, Timisoara, Editura Facla, 1972

Zamfir 2009: Florin Zamfir, Scoala si societate româneasca din comitatul Timis, între anii 1867-1918, Timisoara, Editura Marineasa.